1 Împăraţi 9

1 Când a isprăvit Solomon de zidit Casa Domnului, casa împăratului şi tot ce a găsit cu cale să facă,

Când a isprăvit Solomon. Lucrarea la templu a fost începută în anul al 4-lea al lui Solomon (cap. 6,1) şi a fost terminată 7 ani mai târziu, în al 11-lea an al lui (cap. 6,38). Construirea palatului a luat alţi 13 ani (cap. 7,1). În felul acesta, programul combinat de construcţie a Templului şi palatului a luat 20 de ani (cap. 9,10; 2 Cronici 2,1), fiind încheiat în al 24-lea an al domniei lui. Cât priveşte sensul exact al cuvintelor când a isprăvit Solomon, se naşte o întrebare: să însemne aceasta că numai după încheierea perioadei de construcţii de 20 de ani s-a arătat Domnul lui Solomon cu solia că rugăciunea înălţată de el la consacrarea Templului fusese ascultată? Dacă aşa este, atunci când a fost consacrat Templul? La scurt timp după terminarea lui sau după o aşteptare de 13 ani, după ce a fost terminat întregul program de construcţii? Dacă Templul a fost consacrat la scurt timp după terminarea lui, să fi aşteptat, oare, Domnul timp de 13 ani până să-i spună lui Solomon că rugăciunea lui fusese ascultată? Sau s-ar putea ca, dedicarea să nu fi avut loc decât după 13 ani de la terminarea Templului? Acestea sunt întrebări la care, din cauza scurtimii naraţiunii, nu suntem în măsură să răspundem cu siguranţă absolută. Se pare, însă, că răspunsul la rugăciunea lui Solomon a sosit la scurt timp după pronunţarea acelei rugăciuni (vezi PK 45).

2 Domnul S-a arătat a doua oară lui Solomon, cum i Se arătase la Gabaon.

A doua oară. Dumnezeu se arătase lui Solomon prima dată într-un vis de noapte, avut la Gabaon, la începutul domniei lui (cap. 3,4-15). Din nou, el a avut o vedenie de noapte (PK 45), dar această solie prezintă un contrast faţă de solia vedeniei de mai înainte. Atunci tema predominantă a fost o făgăduinţă şi o încurajare (cap. 3,12–14; 6,12.13); acum, de asemenea, erau făgăduinţe şi încurajare, dar mai erau şi avertizări solemne despre relele rezultate pe care avea să le aducă neascultarea.

3 Şi Domnul i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc Casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.

Îţi ascult. Lui Solomon i s-a dat asigurarea că cuvintele arzătoarei lui rugăciuni au fost ascultate. El făcuse tot ce i-a stat în putere pentru a încuraja poporul să fie credincios faţă de Domnul şi poruncile Lui. Dumnezeu a onorat spiritul şi intenţia sa, iar acum i-a dat o nouă asigurare a favorii divine. Cât de adesea dă Domnul copiilor Săi, expresii reînnoite de încredere, proaspete arătări din înălţime, laude pentru slujirile lor de mai înainte, făgăduinţe de favoare şi binecuvântare pentru zilele care vor veni!

Sfinţesc casa aceasta. Numai Dumnezeu poate sfinţi. Prezenţa Lui sfinţeşte lucrurile. Templul era sfânt pentru că Dumnezeu era acolo. Pe dinafară, el avea aceeaşi înfăţişare ca o clădire din lemn şi piatră construită de mâinile oamenilor, un loc de splendoare şi frumuseţe, dar acum ,ea a fost sfinţită, o casă sacră, împodobită cu prezenţa nevăzută a unui Dumnezeu sfânt. Lucrurile sfinte sunt înţelese numai spiritual. Oameni cu inima învârtoşată nu pot să vadă nici o deosebire între sacru şi profan. Sfântul Sabat, Cuvântul lui Dumnezeu, casa de închinare, pot să apară pentru ei ca nedeosebindu-se de lucrurile pământeşti obişnuite. Cerul poate să fie foarte aproape, dar ei nu-l văd. Accentul care se pune în această vedenie pe casa aceasta pe care ai zidit-o, locul acesta, sugerează că vedenia a fost dată în incinta sacră a Templului, întocmai după cum locul vedeniei a fost cea mai însemnată înălţime la Gabaon, unde Solomon se dusese să aducă o jertfă (cap. 3,4).

Pe vecie. N-a fost în intenţia lui Dumnezeu ca Templul din Ierusalim să fie vreodată nimicit. Dacă Templul ar fi rămas sfânt, el ar fi dăinuit pe vecie. Dacă Israel ar fi continuat să rămână credincios faţă de Domnul, Numele Său şi prezenţa Sa ar fi rămas în el pentru totdeauna, ca o mărturie pentru lumea întreagă că Israel era alesul Domnului, a Lui comoară aleasă ... dintre toate popoarele (Exod. 19:5; vezi PK 46). Cât despre sensul lui pe vecie, vezi cele de la Exod.

12:14.

4 Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău, David, cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,

Şi tu, dacă vei umbla. Toate făgăduinţele de binecuvântare sunt condiţionate de ascultare. Nici nu poate fi altfel. Legile naturii, ca şi acelea care guvernează comportamentul moral, sunt legi ale lui Dumnezeu, şi oricine calcă aceste legi, păcătuieşte împotriva Lui însuşi. Toate legile lui Dumnezeu sunt date spre folosul omului şi pentru lumea în care trăieşte. Când aceste legi sunt călcate, rezultatul inevitabil este durere, boală, suferinţă, nenorocire şi moarte. Aceasta este adevărat atât pentru individ, cât şi pentru naţiune, colectivitate şi lume. Calea ascultării este singura cale a păcii şi a prosperităţii, a vieţii şi a sănătăţii. Bunăstarea societăţii, pacea naţiunii, speranţa lumii – toate cer ca oamenii să înveţe înţelepciunea şi valoarea practică a ascultării de fiecare poruncă a lui Dumnezeu. Când Israel era încă prosper şi Solomon era încă tânăr, Dumnezeu a dorit să se ştie lămurit că abaterea nu va aduce bucurie, ci durere, nu binecuvântare, ci dezastru şi moarte.

5 voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău, David, când am zis: „Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.”

Pe vecie ... că Israel. Dumnezeu n-a ales pe copiii lui Israel cu scopul ca mai târziu să-i lepede. El n-a ales casa lui David cu scopul ca, mai târziu, să lepede casa lui. Fiecare alegere a lui Dumnezeu este o alegere înţeleaptă, şi are ca temei argumente care o arată ca fiind bună. Planul lui Dumnezeu a fost ca tronul lui David şi naţiunea lui Israel să fie statornicită pe vecie. În ciuda eşecului descendenţilor lui David şi al lui Israel după trup, scopul lui Dumnezeu va fi totuşi adus la împlinire prin Israelul spiritual (Romani 2,28. 29; 4,16; Galateni 3,29) şi prin Isus, fiul lui David (Mica 5,2; Fapte 2,34–36; Romani 1,3).

6 Dar dacă vă veţi abate de la Mine, voi şi fiii voştri, dacă nu veţi păzi poruncile Mele şi legile Mele pe care vi le-am dat şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,

Dacă nu veţi păzi. Omul care nu păzeşte poruncile lui Dumnezeu întoarce spatele lui Dumnezeu. Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. (Ioan 14,15) Căci iubirea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. (1 Ioan 5,3) Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu păzesc poruncile Lui ,nu pentru că sunt obligaţi s-o facă, ci pentru că doresc să le păzească; nu din teamă de Dumnezeu, ci din iubire faţă de El.

7 voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine Casa pe care am sfinţit-o Numelui Meu, şi Israel va ajunge de râs şi de pomină printre toate popoarele.

Voi nimici pe Israel. Dumnezeu este sfânt şi păcatul nu poate rămâne în prezenţa Lui. Când oamenii păcătuiesc, ei singuri se despart de Dumnezeu, de viaţă şi binecuvântare. De repetate ori, Dumnezeu a avertizat pe Israel, prin profeţii Săi, despre tragicele urmări ale păcatului şi solemnele Sale avertizări se pare că au fost înmulţite în ultimele zile ale istoriei lui Israel şi Iuda, când nelegiuirea a adus poporul faţă-n faţă cu nenorocirea (Isaia 1,19–24.28; Ieremia 7,9-15; Ezechiel 20,7-24; Daniel 9,9-17; Osea 4,1-9; Amos 2,4–6; 4:1–12; Mica 1:3–5; Ţefania 3:1–8).

De râs. Vezi Deuteronom 28:37. Nenorocirea şi ruşinea care au fost partea lui Israel, timp de secole, sunt o tragică împlinire a acestui avertisment.

8 Şi oricât de înaltă este Casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea, va rămâne încremenit şi va fluiera. Şi va zice: „Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi Casei acesteia?”

Înaltă. Ebraicul 'elyon ‘elyon, cel mai înalt, foarte înalt, probabil în sensul de notabil ca exemplu. Siriaca şi araba redau 'iyin le ‘iyin, ruine.

9 Şi i se va răspunde: „Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor care a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.”

Care a scos. Eliberarea îndurătoare de către Dumnezeu, din ţara Egiptului, ar fi trebuit să fie motivul cel mai puternic posibil ca Israel să fie credincios. Este aproape de neconceput cum a putut să fie un popor atât de nerecunoscător faţă de Dumnezeu care a făcut atât de mult pentru el. Ingratitudinea lui Israel şi nebunia lor de a lepăda un astfel de Dumnezeu, spre a se întoarce la închinarea la idoli a fost recunoscută de lume ca fiind tocmai cauza pentru care judecăţile au căzut asupra acestui popor.

10 După douăzeci de ani, Solomon zidise cele două case, Casa Domnului şi casa împăratului.

Douăzeci de ani. Aceşti 20 de ani încep cu al patrulea an al lui Solomon (cap. 6:1), când el a început să clădească Templul. Ei cuprind acei 7 ani ocupaţi cu lucrarea la Templu (cap. 6:38) şi cei 13 ani în timpul cărora a fost clădită propria sa casă (cap. 7:1).

11 Atunci, fiindcă Hiram, împăratul Tirului, dăduse lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos şi aur cât a voit, împăratul Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileii.

Aur. Aurul pe care Hiram i l-a dat lui Solomon poate că n-a fost procurat pe vremea când a fost clădit Templul, ci probabil că au fost cei 120 de talanţi amintiţi în v. 14. După 20 de ani de construcţii, trezoreria lui Solomon fără îndoială că era considerabil secătuită şi, drept urmare, Solomon s-a întors spre Hiram care poate că a fost de acord să procure aur în schimbul cetăţilor primite de la Solomon.

Solomon a dat lui Hiram. Aceste cetăţi nu sunt amintite în învoiala dintre Solomon şi Hiram, prin care Hiram trebuia să furnizeze lemn de construcţie şi mână de lucru pentru lucrările de construire a Templului, urmând să primească în schimb, anumite provizii de hrană (1Regi 5:5-11). În acordul original nu este nimic spus despre faptul ca Hiram să-i procure aur lui Solomon. În conformitate cu prevederile stricte ale codului mozaic, Solomon nu avea dreptul să predea aceste cetăţi (Levitic 25:23). Dar nevoile politice lumeşti sunt de aşa natură că prevederile tehnice ale legii sunt uşor înlăturate.

Galileii. Numele Galileea înseamnă cerc şi se referă la districtul amintit de două ori în cartea lui Iosua, în care este aşezată cetatea Cadeş (Iosua 20,7; 21,32). Regiunea era la nord-vest de Marea Galileii. Partea vestică a acestui teritoriu ar fi aproape de hotarul Tirului şi astfel ar conveni atât scopului lui Hiram, cât şi aceluia al lui Solomon.

Se pare că pe vremea când a fost făcută învoiala, cetăţile acestea au fost populate de locuitori băştinaşi ai ţării, mai degrabă decât israeliţi, pentru că, la 20 de ani după redarea acestor cetăţi lui Solomon, bărbaţii lui Israel au fost puşi să locuiască acolo (2 Cronici 8,2).

12 Hiram a ieşit din Tir, să vadă cetăţile pe care i le dădea Solomon. Dar nu i-au plăcut

Nu i-au plăcut. Probabil că Hiram a pus ochii pe golful Accho sau pe unele regiuni bogate în grâne, dar a fost dezamăgit când a primit o grupă de cetăţi inferioare, din interior. Se pare că Hiram a refuzat darul lui Solomon şi niciodată nu a intrat în posesia cetăţilor.

13 şi a zis: „Ce cetăţi mi-ai dat, frate?” Şi le-a numit ţara Cabul, nume pe care le-au păstrat până în ziua de azi.

Ţara Cabul. O cetate Cabul la 14,5 km sud-est de Acre este amintită în Iosua 19:27, în ţinutul lui Aşer. Dar teritoriul lui Cabul era în Galileea, în ţinutul lui Neftali. Hiram îşi arată printr-un joc de cuvinte, nemulţumirea cu privire la darul lui Solomon. Derivarea exactă şi sensul cuvântului Cabul este necunoscută. Iosif Flavius afirmă că interpretarea cuvântului, conform cu limba feniciană, este ceea ce nu place (Antichităţi viii 5, 3). Cuvântul se poate întemeia pe rădăcina arameică kbl kbl, neproductiv. O tradiţie rabinică se străduieşte să explice numele ca fiind dintr-o rădăcină care înseamnă pus în fiare, încătuşat.

14 Hiram trimisese împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur.

O sută douăzeci de talanţi de aur. Venitul anual al lui Solomon era de 666 talanţi de aur (cap. 10,14). În felul acesta, suma primită de la Hiram ar fi cam o şesime din venitul anual al lui Solomon. Este cu neputinţă a fixa greutatea exactă sau valoarea talantului. O estimare bazată pe cele mai recente cunoştinţe (Vol. I, pag.169), ar face ca greutatea unui talant să fie de aproximativ 2,5 kg, iar ca valoare, în puterea de cumpărare modernă, de aproximativ 27.636 dolari. Ţinând seama de aceste aproximaţii, contribuţia lui Hiram ar fi urcat la 3.316.320 dolari.

15 Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului şi a casei sale Milo şi a zidului Ierusalimului, Haţorului, Meghidoului şi Ghezerului:

Corvoadă. Restul acestui capitol constă din scurte note istorice şi explicative, dar el conţine şi unele detalii de mare valoare. Corvoada la care se face referire aici a fost amintită în cap. 5,13.14. Această muncitorime recrutată a fost mai întâi pentru clădirea Templului şi apoi, pentru a palatului şi alte lucrări.

Milo. Socotită a fi o citadelă sau punct puternic fortificat, în Ierusalim. Deoarece David a locuit în cetăţuia sau castelul vechii cetăţi iebusite, luate de el, cunoscută mai târziu ca cetatea lui David (2 Samuel 5,7, 9, 1 Cronici 11,5. 7), probabil că Milo a fost un loc întărit în cetate, când aceasta a fost luată de David. Unii cred că el a fost aşezat la capătul de nord-vest al cetăţii, unde Muntele Sionului coboară spre Valea Tyropoeon. David (2 Samuel 5,9; 1 Cronici 11,8) şi Solomon (1 Regi 9,24; 11,27) au adăugat la primele fortificaţii, iar mai târziu şi Ezechia a făcut lucrări adiţionale (2 Cronici 32,5). Alţii au explicat Milo ca fiind terenul dintre dealurile Sion şi Moria.

Şi a zidului Ierusalimului. David a întărit şi a extins mult zidurile vechii cetăţi iebusite, clădind întăriturile de jur-împrejur, în afara şi înăuntrul lui Milo (2 Samuel 5,9). Solomon a mai făcut reparaţii şi adăugiri, închizând anumite puncte slabe de apărare ,din cetatea lui David (1 Regi 11,27). Regii de mai târziu au continuat să facă reparaţii şi adăugiri, până când, în cele din urmă, zidul trecea aproape de Valea Hinom, la sud (Ieremia 19:2), cuprinzând un zid dublu la sud-est, aproape de grădina împăratului (2 Regi 25,4), un zid în afara cetăţii lui David spre est, la apus, spre Ghihon, în vale şi care se întindea până la poarta peştilor şi pe care l-a făcut foarte înalt (2 Cronici 33,14). Poarta de la colţul de nord-vest era o poartă importantă numită poarta unghiului (Ieremia 31,38). Aceasta era o secţiune a acestui zid nordic: de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului (2 Regi 14,13), care a fost dărâmat de Ioas al lui Israel, în timpul domniei lui Amaţia. Ozia a reparat şi a întărit zidul, clădind turnuri pe poarta unghiului, pe poarta văii şi pe unghi, şi lea întărit (2 Cronici 26,9).

Haţorului. Aceasta era o cetate importantă în nord, pe înălţime, aproape de apele Merom. Ea a fost cetatea lui Iabin, căpetenia confederaţiei nordice (Iosua 11,1). După marea victorie a lui Iosua asupra acestei confederaţii, el a ars cetatea (Iosua 11,13), iar mai târziu, i-a dat-o lui Neftali (Iosua 19,36). Având în vedere importanţa cetăţii care cuprindea cu privirea un drum important de invazie dinspre nord, Haţorul a fost fortificat de Solomon. Pe vremea lui Peca, a fost luat de Tiglat-Pileser III (2 Regi 15,29).

Meghido. Aceasta era o însemnată cetăţuie fortificată, în partea nordică a câmpiei Esdraelonului. Ea domina o trecătoare dintre câmpiile Şaron şi Esdraelon. Cetatea a fost dată lui Manase, dar nu fusese supusă pe vremea împărţirii ţării (Iosua 17,11-13). Ea este amintită în raportul despre bătălia dintre împăraţii Canaanului şi Debora şi Barac (Judecători 5,19). Când Ahazia a fost lovit de Iehu, acesta a fugit la Meghido şi acolo a şi murit (2 Regi 9,27). Tot acolo a avut loc şi moartea lui Iosia, când acesta a încercat să oprească forţele lui Neco din Egipt, pe drumul lui la nord de Eufrat (2 Regi 23,29). Meghido a fost excavat în întregime. Printre ruinele dezgropate se numără şi grajduri de piatră, cu pardoseli de ciment, ce puteau adăposti aproape 500 de cai. La început au fost considerate ca datând din perioada lui Solomon, însă acum acestea sunt atribuite perioadei lui Ahab.

Ghezer. Aceasta era o însemnată cetate canaanită, pe un bastion care se întindea până în câmpia maritimă, la vreo 11 km vest de Aialon, pe linia de frontieră a lui Efraim (Iosua 16,3). Cetatea a fost dată leviţilor (Iosua 21,21), dar n-a fost luată pe vremea cuceririi (Judecători 1,29), cu toate că, pentru o vreme a fost tributară (Iosua 10,16). Ea ocupa o poziţie strategică în Câmpia Aialon, o trecătoare importantă, adesea folosită de filistenii care aveau pe aici drumul spre ţinuturile înalte centrale. Cetatea este amintită în mai multe ocazii în legătură cu luptele lui David (2 Samuel 5,25; 1 Cronici 14,16; 20,4).

16 Faraon, împăratul Egiptului, venise şi cucerise Ghezerul, îi dăduse foc şi omorâse pe canaaniţii care locuiau în cetate. Apoi îl dăduse de zestre fetei lui, nevasta lui Solomon.

Pentru prezent. (n. trad. Expresie inexistentă în traducerea în română. În engleză – for a present.). Ghezerul a fost luată de faraon şi dată ca zestre cu ocazia căsătoriei fiicei sale cu Solomon. Există un mare număr de consemnări despre recunoştinţele unui important drept teritorial ca zestre cu ocazia nunţilor împărăteşti în vechiul Orient.

17 Şi Solomon a zidit Ghezerul, Bet-Horonul de jos,

Ghezerul. Cetatea aceasta a fost excavată cu grijă şi raportul biblic despre distrugerea şi reclădirea lui pe la anul 1000 î.Hr. a fost definitiv confirmat. O descoperire interesantă a fost un tunel în stâncă, ce trecea prin stâncă în jos, până la un izvor dintr-o peşteră, la 28 m mai jos de suprafaţa stâncii şi la 36 m sub actualul nivel al terenului. De notat mai sunt şi masivele fortificaţii ale cetăţii, inclusiv turnurile care au fost mai târziu adăugate la primele ziduri, posibil de către Solomon.

Bet-Horonul de jos. Existau două cetăţi cu numele de Bet-Horon, amândouă situate într-o trecătoare muntoasă între văile Aialon şi Gabaon din ţinutul muntos central. Cetatea de jos este cam la 21 km nord-vest de Ierusalim. La 2,5 km mai departe de trecătoare, pe o înălţime de aproape 2500 m, deasupra cetăţii de jos, este Bet-Horonul de sus. Ambele cetăţi au fost fortificate de Solomon (2 Cronici 8,5). După ce i-a bătut pe amoniţi la Gabaon, Iosua i-a urmărit la vale, prin această trecătoare (Iosua 10,10.11). Filistenii au urcat de-a lungul acestei trecători pentru a face război cu Saul (1 Samuel 13,11) şi tot de-a lungul acestei trecători, generalul Allenby şi-a croit drum împotriva turcilor, în primul război mondial.

18 Baalatul şi Tadmorul, în pustiul ţării,

Baalatul. Cetatea aceasta n-a fost încă identificată. Ea este grupată împreună cu cetăţile Aialon şi Ecron, la marginea câmpiei maritime, în teritoriul dat la început lui Dan (Iosua 19.42-44). Josephus îl localizează aproape de Ghezer (Antichităţi viii. 6. 1).

Tadmorul. Ebraicul Tamor Tamor, dar într-un text paralel, Tadmor (2 Cronici 8,4). există mare nesiguranţă în ceea ce priveşte cetatea despre care este vorba. Unii au identificat-o cu Tamar,

o cetate amintită de Ezechiel ca fiind la hotarul sudic al noii ţări a lui Israel (Ezechiel 47,19; 48,28). Localizarea exactă a acestei cetăţi nu este cunoscută, dar se crede că a fost la sud de Marea Moartă. Pe de altă parte, mai este o altă cetate cu numele Tadmor, la aproximativ 225 km sud-est de Damasc şi 193 km vest de Eufrat, într-o oază din deşertul arab. Cetatea aceasta este amintită de mai multe ori în inscripţiile lui Tiglat-Pileser I ca fiind în ţara Amurru Amurru (Siria). După mulţi ani mai târziu, Tadmorul a ajuns sub controlul romanilor, care l-au numit cu numele lui grecesc de Palmira şi aceasta este cetatea pe care Iosif Flavius o priveşte ca fiind Tadmorul din pustie (Antichităţi viii. 6. 11). Cuvântul ebraic tamar tamar înseamnă palmier, sens păstrat în numele de mai târziu de Palmira.

Majoritatea erudiţilor nu cred că ar fi posibil ca regatul lui Solomon să fi avut o astfel de întindere a frontierelor. Dar în legătură cu clădirea Tadmorului în pustie, Cronicile raportează că Solomon a mers împotriva Hamatului la Ţoba şi a pus stăpânire pe ea (2 Cronici 8,3.4). Locul acesta s-a crezut a fi o regiune cam la 96 km nord de Damasc şi 160 km vest de Tadmor-Palmira, iar menţionarea lui ar indica o campanie în care toată această regiune nordică a fost adusă sub controlul israelit. În 1 Regi 4,24, limita nordică a regatului lui Solomon este dat a fi Tiphsah, o cetate despre care se crede a fi pe Eufrat, cam la 160 km nord de Tadmor. Toate acestea par să arate că regatul lui Solomon a fost mult mai mare decât s-a admis de obicei şi că Tadmorul în pustie (1 Regi 9,18) a putut foarte bine să fie faimosul Tadmor-Palmira din nordul deşertului arab.

În pustia ţării. (În engleză, in the land.) Probabil că a fost adăugată o expresie spre a indica cu mândrie că această cetate de graniţă era înăuntrul limitelor întinselor domenii ale lui Solomon.

19 toate cetăţile slujindu-i ca magazii şi fiind ale lui, cetăţile pentru care, cetăţile pentru călărime şi tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban şi în toată ţara peste care împărăţea.

A găsit cu cale Solomon să zidească. În mândria ambiţiei şi a prosperităţii lui, Solomon s-a angajat într-o extensivă lucrare de construcţie. O descriere a unora din ambiţioasele lui proiecte este dată în Eclesiast 2,4-10, care cuprind case, grădini, livezi, iazuri – tot ce mi-au poftit ochii. Dornic de a întrece măreţele realizări ale întinselor naţiuni din jurul lui, ambiţia lui Solomon l-a vârât în nişte lucrări care erau contrare planului Cerului şi celor mai bune interese ale statului. Grelele sarcini puse asupra poporului în curând au devenit insuportabile şi au dus la nemulţumire, amărăciune şi, în cele din urmă, la revoltă.

20 Iar pe tot poporul care mai rămăsese din amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi, nefăcând parte din copiii lui Israel,

Verset ce nu a fost comentat.

21 pe urmaşii lor, care mai rămăseseră după ei în ţară şi pe care copiii lui Israel nu-i putuseră nimici cu desăvârşire, Solomon i-a luat ca robi de corvoadă, şi aşa au fost până în ziua de astăzi.

Robi de corvoadă. O corvoada exagerată ,forţată ,în interesul vastelor lucrări de construcţie ale lui Solomon. Curând după cucerire, unii dintre locuitorii ţării fuseseră supuşi la tribut, care totuşi n-a continuat decât atunci când Israel era puternic (Judecători 1,28). David pusese pe mulţi din locuitorii băştinaşi la muncă forţată (1 Cronici 22,2).

22 Dar Solomon n-a întrebuinţat ca robi de corvoadă pe copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, slujitorii lui, căpeteniile lui, căpitanii lui, cârmuitorii carelor şi călărimii lui.

Ca robi de corvoadă. Această scutire acordată copiilor lui Israel de acest fel de corvoadă impusă locuitorilor băştinaşi nu i-a eliberat de anumite feluri de muncă forţată. Solomon a luat 30.000 de oameni de corvoadă din tot Israelul (cap. 5,13.14). Cu toate că au fost depuse eforturi spre a face ca această slujire să fie cât mai acceptabilă cu putinţă, ea a produs totuşi un resentiment atât de puternic, încât aceasta a fost unul din principalele motive de nemulţumire împotriva tronului, la moartea lui Solomon (cap. 12,4) şi a avut drept rezultat, omorârea cu pietre a lui Adoram ,care fusese responsabil cu strângerea impozitelor (cap. 12,18).

Oamenii de război. Totuşi, în ansamblu, s-au făcut eforturi să trateze pe copiii lui Israel ca o rasă superioară şi dominantă. Ei au fost aleşi să fie oamenii de război ai regelui, curteni, căpetenii ai diferitelor întreprinderi, comandanţi ai carelor şi călăreţilor lui. Dar când puterea absolută a împăratului a crescut, el a degenerat din ce în ce mai mult, într-un despot nemilos şi opresiv; favoriţii lui au devenit aroganţi şi mândri, iar situaţia celor mai puţin favorizaţi, probabil că diferea de iobăgie mai mult cu numele decât în realitate. Drept rezultat, nemulţumirea a devenit tot mai adâncă şi mai răspândită.

23 Căpeteniile puse de Solomon peste lucrări erau în număr de cinci sute cincizeci, însărcinaţi să privegheze pe lucrători.

Căpeteniile... peste lucrări. Având în vedere că Solomon avea 3.300 de căpetenii (vezi cele de la cap. 5,16), cele 550 de căpetenii amintite aici trebuie să fi fost de rang superior. În 2 Cronici 8,10 numărul căpeteniilor puse de împăratul Solomon este dat ca fiind de 250, în timp ce numărul total al supraveghetorilor este de 3.600 (2 Cronici 2,18). Cărţile Regilor şi Cronicilor sunt astfel de acord în ceea ce priveşte numărul total al căpeteniilor, dar diferă în ceea ce priveşte numărul în fiecare din cele două grade.

24 Fata lui faraon s-a suit din cetatea lui David în casa ei, pe care i-o zidise Solomon. Atunci a zidit el Milo.

În casa ei. În 2 Cronici 8,11 este dat motivul pentru această mutarea: pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte. Deoarece chivotul a fost adus în cetatea lui David (2 Cronici 6,12), evident că Solomon a privit toată incinta ca fiind sacră şi nepotrivită pentru casa soţiei lui străine. S-a sugerat că noul cartier regal probabil că a fost pe dealul de la vest de locul Templului, în valea Tyropoeon, la mijloc.

25 Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de mulţumire pe altarul pe care-l zidise Domnului şi ardea tămâie pe cel care era înaintea Domnului. Şi a isprăvit astfel Casa.

De trei ori pe an. Sărbătoarea Azimilor, Sărbătoarea Săptămânilor şi Sărbătoarea Corturilor (2 Cronici 8,13), cele trei importante sărbători anuale la care trebuia să ia parte toţi bărbaţii, la Ierusalim (Exod 23,14–17; Deuteronom 16,16).

Solomon aducea. Unii au susţinut că textul acesta face dovada că Solomon slujea ca preot de trei ori pe an, aducând jertfe şi arzând tămâie. Dar nu este nimic în Biblie, care să îndreptăţească acest punct de vedere. Despre bărbatul care aducea o jertfă este spus că o jertfea (Levitic 2:1; 3:1, 3, 7, 9, 14). În legătură cu jertfele de după sfinţirea Templului, este adăugat că preoţii stăteau la locul lor (2 Cronici 7,5.6). La astfel de ceremonii probabil că Solomon n-a mers mai departe decât oricare din poporul de rând în aducerea de tămâie sau jertfe, îngăduind ca preoţii să îndeplinească astfel de slujbe ca fiind exclusiv ale lor (Levitic 1,7.8,11; 2,2.9.6; 3,11.16; 10,1.2; Numeri 16,1-7.17-40 etc.).

26 Împăratul Solomon a mai făcut şi corăbii la Eţion-Gheber, lângă Elot, pe ţărmul Mării Roşii, în ţara Edomului.

Eţion-Gheber. Localitatea aceasta este în capul golfului Acaba, un port la mare al Edomului, pe un braţ al golfului arabic. Israeliţii au tăbărât aproape de acest loc în călătoria lor prin pustie (Numeri 33:35; Deuteronom 2:8). Localitatea a fost excavată. Aceasta este la aproximativ 500 km depărtare de mare. Unul dintre cele mai interesante lucruri găsite a fost un sistem de furnale pentru rafinarea cuprului sau fierului. Acestea erau prevăzute cu tuburi astfel orientate, încât să tragă foloase din vânturile care suflă în Acaba, ca un curent forţat. Se pare că Solomon controla drumul comercial care traversa Palestina spre Arabia şi calea maritimă spre Ofir. Ambiţia de a controla aceste două căi a fost, probabil, una din cauzele majore ale luptelor dintre Israel şi Edom. Saul s-a luptat împotriva Edomului (1 Samuel 14,47), iar David a aşezat acolo garnizoane (2 Samuel 8,14; 1 Cronici 18,13). Iosafat a făcut corabii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur; dar nu s-au dus, deoarece corabiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber (1 Regi 22,48). Pe vremea lui Ioram, Edomul s-a răsculat în Iuda şi a avut propriul lui împărat (1 Regi 8,20). Amaţia s-a luptat cu succes împotriva Edomului (2 Regi 14,7), iar fiul său, Azaria, a zidit iarăşi Elatul şi l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda. (2Regi 14:22)

27 Şi Hiram a trimis cu aceste corăbii la slujitorii lui Solomon, pe înşişi slujitorii lui, marinari care cunoşteau marea.

Hiram a trimis. Evreii nu erau un popor de navigatori, de aceea Solomon s-a folosit de marinarii fenicieni, mai mult decât foloseau egiptenii marinarii din Byblos, în diferitele lor întreprinderi comerciale în regiunea Mării Roşii.

28 S-au dus la Ofir şi au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, pe care i-au adus împăratului Solomon.

Ofir. Identificarea Ofirului cu Punt este acum, din punct de vedere teoretic, sigură. Probabil că Punt era aşezat în ceea ce este cunoscut acum ca Somalia, pe coasta nord-estică a Africii. Pe lângă aur, produsele obţinute de acolo erau lemn de santal şi pietre scumpe (cap. 10:11), şi posibil şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni (cap. 10,22). Există un raport al reginei egiptene Hatşepsut care a trimis o expediţie la Punt ca să aducă la întoarcere smirnă pentru templul ei. Corabiile reginei au mai adus de acolo abanos, fildeş, aur, lemn de scorţişoară, piei de panteră, maimuţe şi babuini.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

2PK 75

15–19PK 71

16 PK 53

26, 28 FE 501; PK 72