1 Împăraţi 11

1 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui faraon; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite,

Multe femei străine. Până aici, în raportul despre bogăţia şi gloria lui Solomon, au ieşit la iveală multe dovezi de slăbiciune morală. Excesiva acumulare de argint şi aur şi înmulţirea cailor au fost o călcare a avertizărilor date prin Moise (Deuteronom 17:16, 17). Defectele lui Solomon în privinţa acestor trăsături n-au fost amintite în mod specific ca atare. Faptele sunt prezentate simplu, ca fapte, spre a fi interpretate de cititor ca dovezi ale succesului şi gloriei, sau ca avertismente ale tulburării ce avea să vină. Dar cu privire la mulţimea de neveste, excesele lui Solomon au fost atât de ieşite din comun, încât se dă o deosebită atenţie acestei trăsături greşite de caracter a lui Solomon. Mulţimea de soţii este amintită de Moise, în aceeaşi legătură cu mulţimea cailor, argintului şi aurului (Deuteronom 17:16,17). Cu toate că defectul lui Solomon este schiţat aici în mod obişnuit cu privire la femei străine, partea jucată de alţi factori în căderea lui, nu trebuie trecută cu vederea.

2 care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire.

Despre care. Domnul dăduse instrucţiuni lămurite ca să nu aibă loc căsătorii mixte cu popoarele ţării (Exod. 34:11–16; 7:1–4). Solomon, care ar fi trebuit să fie cel mai bun exemplu de ascultare faţă de această poruncă şi de aplicare a legii, a devenit cel mai flagrant călcător al ei. Bărbatul care fusese cel mai înţelept dintre toţi oamenii, a devenit dintre toţi oamenii, cel mai nebun. Nu este calea înţelepciunii de a umbla împotriva unei porunci lămurite a Domnului.

3 A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima.

I-au abătut inima. Acesta este exact ceea ce Domnul spusese că avea să fie rezultatul căsătoriilor cu străine (Exod. 34:16; Deuteronom 7:4). Solomon cunoştea această oprelişte şi nu există nici o scuză pentru călcarea de către el a acestei porunci.

4 Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David.

Inima nu i-a fost în totul a Domnului. Ce păcat ca un om care începuse atât de bine în tinereţea lui, să prezinte un astfel de spectacol despre sine însuşi, în anii de mai târziu. El, care fusese un învăţător al oamenilor, a devenit acum un desfrânat şi sclav al propriilor sale patimi. Fără îndoială că Solomon a păstrat formalităţile religiei lui, dar inima lui era departe de a fi cum trebuie înaintea lui Dumnezeu.

5 Solomon s-a dus după Astarteea, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor.

Astarteea. Zeiţa iubirii şi a fecundităţii, a cărei închinare consta din desfrâu şi necurăţie.

Milcom. Acelaşi ca Moloc (vezi versetul 7).

Urâciunea amoniţilor. Închinarea la aceşti zei băştinaşi cuprindea rituri prea oribile pentru a le mai menţiona. Crimele comise în slujba acestor zei erau atât de monstruoase, încât Domnul a poruncit ca popoarele băştinaşe din Canaan, angajate în închinarea la aceste zeităţi, să fie cu desăvârşire nimicite (Deuteronom 7:2-5).

6 Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon.

Solomon a zidit un loc înalt. Solomon nu numai că a îngăduit ca inima lui să fie atrasă de aceşti zei păgâni, dar a mers atât de departe încât a stabilit centre pentru cultul lor. Zăpăcit de frumuseţea soţiilor lui păgâne, el a fost adus să se unească cu ele în închinarea la idolii lor.

Muntele. Muntele din faţa Ierusalimului este Muntele Măslinilor unde au fost ridicate multe şi frumoase clădiri ca altare idolatre (PK 57).

Moloc. Un alt nume pentru Milcom (1Regi 11:5,33; 2Regi 23:13) sau Malcom (Ţefania 1:5). El era o înfăţişare a lui Baal (Ieremia 9:5,6; 32:35). O caracteristică extrem de detestabilă a acestei închinări era cruda ardere pentru el a copiilor în foc (Levitic 18:21; 20:1-5). Cu toate acestea, Solomon a înfiinţat un altar pentru cultul lui. Acesta era în Valea Hinom, într-un loc numit Tofet (Ieremia 7:31; 19:5,6; 32:35). Ahaz a ars pe copiii lui acolo (2Cronici 28:3). În cele din urmă, Iosia a înlăturat Tofetul, pentru a pune capăt riturilor lui crude (2Regi 23:10,13). Vezi despre Levitic

18:21.

8 Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor.

Verset ce nu a fost comentat.

9 Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel care i Se arătase de două ori.

S-a mâniat. Tânărul care şi-a început viaţa cu o făgăduinţă aşa de mare, căruia Domnul i-a dat atât de înalte favoruri şi care a fost onorat cu manifestările prezenţei lui Dumnezeu, s-a îndepărtat atât de mult de la dreptate, încât Domnul S-a mâniat pe el şi Şi-a retras binecuvântarea.

10 În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi da slujitorului tău.

Voi rupe împărăţia. Solomon a păcătuit foarte grav, dar Dumnezeu a binevoit să vorbească cu el. Solia de acum era deosebită de aceea a zilelor tinereţii şi inocenţei lui. Atunci Domnul I s-a arătat cu o făgăduinţă de binecuvântare, de data aceasta era o aspră avertizare despre relele pe care trebuia să le aducă neascultarea. El avea să piardă împărăţia dată tatălui său.

12 Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău, David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe.

Pentru ... David. Domnul Îşi aduce aminte de ai Săi şi, din iubire faţă de ei, extinde îndurările Sale peste unii a căror umblare ruşinoasă nu merită nici o îndurare. Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate (Psalmul 103.8). În mânie, El îşi aduce aminte de îndurare. De dragul lui David, judecata înfricoşată a fost amânată.

13 Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.”

O seminţie. Dacă nu era iubirea faţă de David, întreaga împărăţie ar fi fost luată de la fiul lui Solomon. Dar aşa, numai o seminţie, Iuda (cap. 12:22) a fost păstrată pentru casa lui David. Beniamin şi Levi, care au refuzat să aprobe religia apostată a lui Ieroboam (2Cronici 11:12,13) aveau să fie cu Iuda şi au fost incluse în Iuda, spre a alcătui o naţiune.

14 Domnul a ridicat un vrăjmaş lui Solomon: pe Hadad, edomitul, din neamul împărătesc al Edomului.

Un vrăjmaş. Scriitorul cărţii Regilor prezintă acum diferitele necazuri ale domniei lui Solomon. Nu trebuie să se creadă că acestea au fost rezervate numai pentru ultimii ani ai vieţii sale, pentru că, pe măsură ce Solomon continua să meargă tot mai adânc în păcat, el constata creşterea necazurilor lui. Continua prezenţă a lui Dumnezeu nu poate rămâne pentru totdeauna cu cei care dispreţuiesc harul Său. O încăpăţânată lepădare a îndurării şi iubirii lui Dumnezeu face ca în cele din urmă să fie retrasă mâna divina şi harul Său ocrotitor, cu rezultatul că cel rău ia locul pentru a rupe şi distruge. Nenorocirea şi calamitatea vin de la Satana. Solomon a avut ocazia să vadă în nenorocirile care au venit asupra lui, adevărata natură a aceluia de care alesese să asculte.

Hadad. Un nume semitic obişnuit. El se află în lista împăraţilor edomiţi din Geneza 36,31-34 şi se mai află şi ca o desemnare a împăraţilor sirieni: Ben-Hadad (1 Regi 15,18; Ieremia 49,27) şi Hadadezer (2 Samuel 8,3-6).

15 Pe vremea când a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom;

Edomul. Avem aici o valoroasă dată istorică. David cucerise Edomul (2Samuel 8:14; 1Cronici 8:12,13), dar se cunoaşte puţin despre campania care trebuie să fi conţinut multe amănunte întunecate. Acest raport despre vrăjmaşii lui Solomon scoate la lumină un eveniment istoric care altfel s-ar fi putut să nu fie păstrat. Evident că s-a făcut o încercare de a extermina acest neam urât din sud (1Regi 11:15,16), cu rezultatul că unii slujitori au fugit cu tânărul prinţ Hadad, în Egipt. Nu se ştie care a fost împăratul egiptean care a acordat azil lui Hadad, deoarece acesta a fost o perioadă de mari incertitudini şi nelinişte în Egipt. Dar a primi pe exilatul regal era atât o etichetă orientală, cât şi o politică excelentă, ca şi în cazul lui Ieroboam (1Regi 11:40). După moartea lui David, Hadad s-a întors în Edom spre a fi un spin în trupul lui Solomon. Astfel de rapoarte ca acesta aruncă o lumină folositoare asupra politicii internaţionale a vremii.

16 a rămas acolo şase luni cu tot Israelul, până ce a nimicit toată partea bărbătească.

Verset ce nu a fost comentat.

17 Atunci Hadad a fugit cu nişte edomiţi, slujitori ai tatălui său, şi s-a dus în Egipt. Hadad era încă un băiat pe atunci.

Verset ce nu a fost comentat.

18 Plecând din Madian, s-au dus la Paran, au luat cu ei nişte oameni din Paran şi au ajuns în Egipt la faraon, împăratul Egiptului. Faraon a dat o casă lui Hadad, i-a purtat grijă de mâncare şi i-a dat moşii.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Hadad a căpătat trecere înaintea lui faraon, până acolo încât faraon i-a dat de nevastă pe sora nevestei lui, sora împărătesei Tahpenes.

Verset ce nu a fost comentat.

20 Sora Tehpenei i-a născut pe fiul său Ghenubat. Tahpenes l-a înţărcat în casa lui faraon; şi Ghenubat a fost în casa lui faraon, în mijlocul copiilor lui faraon.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Când a auzit Hadad în Egipt că David a adormit cu părinţii lui şi că Ioab, căpetenia oştirii, murise, a zis lui faraon: „Lasă-mă să mă duc în ţara mea.”

Verset ce nu a fost comentat.

22 Şi faraon i-a zis: „Ce-ţi lipseşte la mine, de doreşti să te duci în ţara ta?” El a răspuns: „Nimic, dar lasă-mă să plec.”

Verset ce nu a fost comentat.

23 Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaş lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său Hadadezer, împăratul din Ţoba.

Rezon. David se angajase în războaie cu succes împotriva împăraţilor Sirieni (2Samuel 8:3-13; 10:6-19). Zdrobirea lui Hadadezer, împăratul din Zoba, a lăsat ţara în confuzie, cu rezultatul că Rezon, conducătorul uneia din bandele înarmate, a fost în stare să se stabilească la Damasc, ca împărat, spre a fi un vrăjmaş al lui Solomon. Acesta este primul împărat al Damascului al cărui nume este cunoscut.

24 El strânsese nişte oameni la el şi se făcuse capul cetei, când a măcelărit David oştile stăpânului său. S-au dus la Damasc şi s-au aşezat acolo şi au domnit la Damasc.

Verset ce nu a fost comentat.

25 El a fost un vrăjmaş al lui Israel în tot timpul vieţii lui Solomon, în acelaşi timp când îi făcea rău Hadad şi ura pe Israel. El a împărăţit peste Siria.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Şi Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mâna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, efratit din Ţereda, şi avea ca mamă pe o văduvă numită Ţerua.

Ieroboam. Prima amintire a bărbatului al cărui nume avea să devină proverbial pentru păcătoşenie. Împăraţii cei răi ai lui Israel sunt de acum încolo, în mod regulat, asemănaţi cu el şi păcatele în care târâse ... pe Israel (1 Regi 15,26; comp. cu 1 Regi 16,2.19.26; 21,22; 22,52; 2 Regi 3,3; 10,29.31; 13,2.6.11; 14,24; 15,9.18.24.28; 17,21.22). El era din seminţia lui Efraim care avea o gelozie veche şi de neînlăturat pe Iuda, pentru că Domnul a lepădat cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim, ci a ales seminţia lui Iuda (Psalmul 78,67-68).

A ridicat mâna. Expresia aceasta înseamnă rebeliune (2 Samuel 20,21).

27 Iată cu ce prilej a ridicat el mâna împotriva împăratului: Solomon zidea Milo şi închidea spărturile cetăţii tatălui său, David.

Zidea Milo. Lucrarea lui Solomon la Milo a fost făcută, după câte se pare, după ce terminase lucrarea la Templul şi palat (vezi 1 Regi 9,15). David făcuse mai înainte mult pentru a fortifica această regiune din vechea cetate iebusită, luată de el (2 Samuel 5,9; 1 Cronici 11,8).

28 Ieroboam era tare şi viteaz; şi Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i-a dat privegherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.

Tare şi viteaz. Ieroboam era un bărbat sprinten şi capabil, curajos şi în stare să ia hotărâri şi să le şi aducă la îndeplinire. Rareori se întâmpla să fie atât de mult inclus în ridicarea unui individ la

o poziţie de încredere, aşa cum a fost în alegerea lui Ieroboam, de către Solomon, pentru un post de răspundere. Fără îndoială că Solomon a privit la caracteristicile exterioare ale tânărului bărbat, fără să fie în măsură să judece ceea ce era în inima lui. Talentele naturale de conducere ale lui Ieroboam, dacă ar fi fost consacrate lui Dumnezeu, l-ar fi făcut în stare să facă mult pentru cauza dreptăţii, dar, dacă nu, el avea să facă mult pentru cauza cea rea.

Privegherea. Solomon l-a făcut pe Ieroboam supraveghetor peste toţi oamenii de corvoadă cerută de la seminţia lui Efraim, pentru zidirea lui Milo şi fortificarea cetăţii lui David.

29 În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întâlnit pe drum de prorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amândoi singuri pe câmp.

Verset ce nu a fost comentat.

30 Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăţi

Haina nouă. Haina era purtată de profet (vezi v. 29). Cuvântul englezesc caught (apucat) aproape înseamnă că profetul a înşfăcat haina lui Ieroboam, dar textul ebraic spune simplu, a apucat. Haina cea nouă reprezenta regatul nou, de curând întemeiat, dar care era gata să fie rupt în bucăţi. Actele simbolice sunt frecvente în profeţie (Ieremia 13:1–11; 19:1; 27:2; Ezechiel 4:1–14, 9; 12:3–7; 24:3–12, 15–24), şi au fost mijloace efective de a face cunoscute pe o cale impresionantă, soliile Domnului.

31 şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii.

Voi rupe. Monarhia cea unită urma să fie ruptă în bucăţi şi zece seminţii aveau să dea supunerea lor unui stăpân nou, care nu era din casa lui David. Se învăţa lecţia că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui Îi place (Daniel 4:17).

32 Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate seminţiile lui Israel.

O seminţie. În timp ce zece seminţii aveau să treacă la Ieroboam (v. 31), numai două urmau să meargă la casa lui David. Dar o seminţie a lui Iuda cuprindea şi pe Beniamin (2Cronici 11:12,13). Împărăţia lui Iuda a mai devenit loc de azil şi pentru leviţii care au refuzat să aprobe religia apostată a lui Ieroboam.

33 Şi aceasta, pentru că M-au părăsit şi s-au închinat înaintea Astarteii, zeiţa sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentru că n-au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.

Verset ce nu a fost comentat.

34 Nu voi lua din mâna lui toată împărăţia, căci îl voi ţine domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales şi care a păzit poruncile şi legile Mele.

Pentru robul Meu, David. Expresia aceasta des repetată arată marea îndurare a lui Dumnezeu faţă de copiii Săi.

A păzit poruncile Mele. Dumnezeu a extins marile Lui favoruri asupra lui, numai datorită faptului că David a fost ascultător de Domnul, păzind poruncile şi Legile Lui. Această laudă adusă lui David este remarcabilă, având în vedere gravele greşeli ale lui David, ca în cazul lui Urie Hititul (2Samuel 11) şi fapta numărătorii lui Israel (2Samuel 24). În ambele cazuri, David s-a pocăit în mod sincer şi, în baza prevederilor harului, el a fost primit ca şi când niciodată nu ar fi comis aceste infracţiuni. Caracterul, până la urmă, nu este determinat de fapte sau greşeli ocazionale, ci de tendinţa obişnuită a vieţii.

35 Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi-ţi voi da zece seminţii din ea;

Verset ce nu a fost comentat.

36 voi lăsa o seminţie fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o să pun în ea Numele Meu.

O lumină. Dumnezeu cere ca umblarea celui drept să fie ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei (Proverbe 4:18). Aşa avea să fie şi cu lumina lui David. Ea nu trebuia să se stingă niciodată, ci trebuia să crească în strălucire, în urmaşii lui (1Regi 15:4; 2Regi 8:19; cf. 2Samuel 14:7). Cazul a fost exact invers. În Roboam, strălucirea luminii a fost mult micşorată. Ea a continuat slab prin secole, până ce în cele din urmă, pâlpâia doar şi s-a stins când rămăşiţa lui Iuda a fost dusă roabă în Babilon (2Regi 25).

37 Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel.

Verset ce nu a fost comentat.

38 Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel.

Dacă tu. Ieroboam a fost un tânăr al făgăduinţei. El avea calităţi evidente, care ,ar fi făcut din el un conducător puternic şi o puternică influenţă spre bine, dacă ar fi umblat în căile Domnului. Dumnezeu nu este părtinitor, ci El dăruieşte binecuvântările Sale tuturor celor care sunt credincioşi faţă de El.

O casă trainică. Făgăduinţa era condiţionată şi, având în vedere că nu s-a împlinit conditia, ea n-a avut nici un efect. Neascultarea este o temelie de nisip şi nici o casă zidită pe ea nu poate sta (Matei 7:24-17). Dinastia lui Ieroboam s-a terminat odată cu fiul său, Nadab (1Regi 15:25,28).

39 Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.”

Nu pentru totdeauna. Nenorocirile Domnului sunt vremelnice, nu veşnice. Îndurările Lui ţin în veci (Psalmul 103:8,9). Din cauza abaterilor urmaşilor lui David, făgăduinţele făcute lui David aveau să-şi aibă împlinirea lor completă în casa spirituală a bisericii NT şi în Hristos, Fiul lui David, Capul Bisericii.

40 Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Şi Ieroboam s-a sculat şi a fugit în Egipt la Şişac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt până la moartea lui Solomon.

Să omoare pe Ieroboam. Se pare că a existat un bun motiv ca Solomon să se întoarcă împotriva slujitorului său, pentru că Ieroboam a ridicat mâna împotriva lui (v. 26). Faptele evidente ale lui Ieroboam care au atras neplăcerea împăratului nu sunt relatate, dar, fără îndoială, Ieroboam a fost ambiţios şi a luat măsuri ca să asigure pentru el coroana. El aparţinea uneia dintre seminţiile conducătoare, căreia, la împărţirea Palestinei, îi fusese dată cea mai bună poziţie din ţară, în acelaşi timp şi regiune aleasă şi chiar în inima şi centrul ei. Efraimiţii erau sensibili în ceea ce priveşte pretinsa lor superioritate şi socoteau că atunci când trebuia să se ia hotărâri importante, ei să fie consultaţi (Judecători 8:1; 12:1). Fără îndoială că lucrurile care l-au adus pe Ieroboam în dizgraţia împăratului, au fost ambiţia şi mândria lui.

Şişac, împăratul Egiptului. Acesta este primul împărat al Egiptului amintit în Biblie, pe nume. El era primul împărat al unei noi dinastii. Şişac a fost identificat cu puternicul şi destoinicul Şeşonc I, întemeietorul dinastiei a 22-a. Capitala lui a fost la Bubastis, în Deltă. Se obişnuia la naţiunile vechi, care nu erau legate prin obligaţii de tratat, să acorde azil refugiaţilor politici.

41 Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el, şi înţelepciunea lui nu sunt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon?

Cartea faptelor. Evreii ţineau rapoarte oficiale de stat. Astfel, David a avut un scrib şi cronicar (2Samuel 8:16, 17; 20:24, 25), cu rapoarte ale dinastiei lui păstrate în Cronicile împăratului David (1Cronici 27:24). Rapoartele domnitorilor de mai târziu ai lui Israel au fost păstrate într-un volum cunoscut sub numele de Cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel (1Regi 14:19; 15:31; 22:39; 2Regi 10:34), iar acelea ale lui Iuda, în Cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda (1Regi 14:29; 15:7, 23; 2Regi 8:23). Alte rapoarte despre domnia lui Solomon au fost Cartea profetului Natan, Proorocia lui Ahia din Silo şi Descoperirile proorocului Iedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat (2Cronici 9:29). Proorocul Iedo mai avea un volum intitulat Cartea ... proorocului Ido şi în cărţile spiţelor de neam (2Cronici 14:15). Profeţii apar aici ca analişti. Naraţiunea aşa cum este redată în cărţile Regilor, evident că este o compilare scoasă din diferite surse. Se poate acorda toată încrederea acurateţei istorice a materialului din cărţile Regilor, întemeiată pe izvoare complete, originale şi oficiale, şi puse în forma lor ultimă, prin inspiraţie divină.

42 Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.

Patruzeci de ani. Începând cu David, VT păstrează lungimea domniei diferiţilor împăraţi ai lui Israel şi Iuda. Josephus Flavius dă lungimea domniei lui Solomon ca fiind de 80 de ani (Antichităţi

viii. 7. 8). Aceasta dovedeşte că cifrele lui Iosif Flavius adesea diferă mult de cifrele biblice şi nu totdeauna te poţi baza pe ele.

43 Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea tatălui său, David. În locul lui a domnit fiul său Roboam.

A adormit cu părinţii lui. Verstele 41 la 43 prezintă o formulă oficială care, de aici înainte, este urmată în înregistrarea rapoartelor împăraţilor. Formula aceasta cuprinde o afirmaţie despre raportul oficial de unde a fost luată relatarea, afirmă faptul că împăratul a adormit cu părinţii săi, numeşte locul înmormântării şi dă numele succesorului (vezi 1Regi 14:29, 31; 15:7, 8, 23, 24; 2 Regi 8:23, 24; 12:19, 21; etc.).

Cetatea lui David. De aici înainte acesta a fost locul obişnuit de înmormântare al împăraţilor lui Iuda. În câteva cazuri, înmormântarea a avut loc în mormânt particular (vezi 2Regi 21:18, 26; 23:30). În împrejurări deosebite, înmormântarea avea loc în Cetatea lui David, dar nu în mormântul împăraţilor (vezi 2Cronici 21:20; 24:25; 26:23; 28:27). În semn de respect, Iehoiada, preotul, a fost înmormântat în mormântul împărătesc (2Cronici 24:16). Despre Ezechia este spus că l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David (2Cronici 32:33).

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1–8FE 498; PP 51–60; 2T 306; 6T 250

4 4T 508

4, 5 PK 56

6–8PK 405

7 PK 57

9, 10 PK 75

11, 12, 14–28PK 77

28, 31, 33PK 87

34, 35 PK 88

43 PK 878