1 Fiii lui Iuda: Pereț, Hețron, Carmi, Hur și Șobal.

Fiii lui Iuda. Dintre cele cinci nume date aici, numai Pereţ a fost un fiu al lui Iuda (cap. 2,4). Ceilalţi au fost în mod clar căpetenii din diferite neamuri. Dacă lucrurile stau aşa, termenul "fii" este utilizat în înţelesul acesta mai larg.


2 Reaia, fiul lui Șobal, a născut pe Iahat; Iahat a născut pe Ahumai și Lahad. Acestea sunt familiile țoreatiților.

Reaia. Versetele 2-4 redau ramurile şi aşezările lui Hur, întâiul născut al Efratei, soţia lui Caleb (cap. 2,19.50).


3 Iată urmașii tatălui lui Etam: Izreel, Ișma și Idbaș; numele surorii lor era Hațelelponi.
4 Penuel era tatăl lui Ghedor, și Ezer tatăl lui Hușa. Aceștia sunt fiii lui Hur, întâiul născut al Efratei, tatăl lui Betleem.
5 Așhur, tatăl lui Tecoa, a avut două neveste, Helea și Naara.

Aşur. În v. 5-7 este dată o altă linie de descendenţă din Heţron prin Aşur (cap. 2,24).


6 Naara i-a născut pe Ahuzam, pe Hefer, pe Temeni și pe Ahaștari: aceștia sunt fiii Naarei.
7 Fiii Heleii: Țeret, Țohar și Etnan.
8 Coț a născut pe Anub și Hațobeba, și familiile lui Aharhel, fiul lui Harum.

Coţ. Nu se ştie nimic în plus despre Coţ.


9 Iaebeț era mai cu vază decât frații săi; mama sa i-a pus numele Iaebeț zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.”

Iaebeţ. Iaebeţ a fost numele unei cetăţi din Iuda în care au trăit anumite familii de scribi (cărturari) din neamul lui Salma, fiul lui Hur (cap. 2,50.54.55). Mai cu vază decât fraţii săi. Vezi o expresie asemănătoare la Genesa 34,19.


10 Iaebeț a chemat pe Dumnezeul lui Israel și a zis: „Dacă mă vei binecuvânta și-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine și dacă mă vei feri de nenorocire, așa încât să nu fiu în suferință!…” Și Dumnezeu i-a dat ce ceruse.

Dumnezeu i-a dat. Nu se ştie nimic cu privire la împrejurările în care Dumnezeu a împlinit cererea călduroasă a lui Iaebeţ. Punctul important este că Dumnezeu a ascultat rugăciunea credinţei şi a revărsat o binecuvântare specială asupra servului Său credincios.


11 Chelub, fratele lui Șuha, a născut pe Mechir, care a fost tatăl lui Eșton.
12 Eșton a născut casa lui Rafa, Paseah și Techina, tatăl cetății lui Nahaș. Aceștia sunt bărbații de la Reca.

Bărbaţii de la Reca. Reca nu este cunoscută sub un alt nume, dar manuscrisul Vatican şi recenzia Lucian la LXX traduc "Recab". În acest caz, bărbaţii lui Reca ar fi recabiţii. În cap. 2,55 cărturarii (scribii) din Iaebeţ erau de-ai "casei lui Recab". Recabiţii aceştia erau descendenţi ai lui Hur prin Salma (cap. 2,50-55), iar Hur era un fiu al lui Caleb (cap. 2,19). Astfel, Chelub din v. 11 este posibil un omonim al lui Caleb, "Chelubai" din cap. 2,9, fiul lui Heţron.


13 Fiii lui Chenaz: Otniel și Seraia. Fiul lui Otniel: Hatat.

Fiii lui Chenaz: Otniel. În v. 13-15 sunt enumeraţi membrii acestui neam. Chenaz e pomenit în Iosua 15,17 şi Judecători 1,13; 3 ,9.11, unde Otniel este dat ca fiu al lui Chenaz, fratele lui Caleb. Printre căpeteniile Edomului este amintit un alt Chenaz (1 Cronici 1,53).


14 Meonotai a născut pe Ofra. Seraia a născut pe Ioab, tatăl văii lucrătorilor; căci erau lucrători.
15 Fiii lui Caleb, fiul lui Iefune: Iru, Ela și Naam, și fiii lui Ela, și Chenaz.

Caleb. Acesta pare să fie cel puţin al treilea Caleb pomenit până aici în genealogia aceasta (vezi cap. 2,18.50).


16 Fiii lui Iehaleleel: Zif, Zifa, Tiria și Asareel.
17 Fiii lui Ezra: Ieter, Mered, Efer și Ialon. Nevasta lui Mered a născut pe Miriam, pe Șamai și pe Ișbah, tatăl lui Eștemoa.

Eştemoa. Acesta se referă probabil la întemeietorul cetăţii muntoase Eştemo din Iudea (Iosua 15,50), acum Şemu', la 14,5 km sud de Hebron.


18 Nevasta sa, iudaica, a născut pe Iered, tatăl lui Ghedor, pe Eber, tatăl lui Soco, și pe Iecutiel, tatăl lui Zanoah. Aceștia sunt fiii Bitiei, fata lui faraon, pe care a luat-o Mered de nevastă.

Soco. Aici se face referire probabil la cetatea din zona muntoasă a Iudeii Soco (Iosua 15,48), aproape de Eştemoa, care este la 14,5 km sud de Hebron. Soco se numeşte acum ca Khirbet Shuweikeh.

Zanoah. Încă una din cetăţile din zona muntoasă a Iudeii (Iosua 15,56), probabil Zânuta, la sud de Soco.


19 Fiii nevestei lui Hodia, sora lui Naham; tatăl lui Chehila, garmitul, și Eștemoa, maacatitul.

Chehila. O cetate în Cheila (Iosua 15,44 ) care a fost ocupată de David din mâna filistenilor (1 Samuel 23). Acum este Khirbet Qîla, la 12,6 km nord-vest de Hebron.

Eştemoa. Versetul 17 afirmă că Işbah a fost tatăl lui Eştemoa. Posibil că acest Eştemoa maacatitul nu este acelaşi cu cel dinainte.

Macaatitul. Macaatiţii erau poporul unui mic regat din nordul Palestina (Deuteronom 3,14; Iosua 12,5; 13,10).


20 Fiii lui Simon: Amnon, Rina, Ben-Hanan și Tilon. Fiii lui Ișei: Zohet și Ben-Zohet.
21 Fiii lui Șela, fiul lui Iuda: Er, tatăl lui Leca, Laeda, tatăl lui Mareșa, și familiile casei unde se lucrează pânza, din casa lui Așbea,

Fiii lui Şela. Versetele 21-23 cuprind un raport scurt despre familiile lui Şela.

Mareşa. O cetate însemnată în Iuda (Iosua 15,44), acum Tell Sandahannah, la 21 km nordvest de Hebron.

Se lucrează pânză. Asemenea ocupaţii din vremurile străvechi erau de obicei limitate la bresle ereditare.


22 și Iochim, și oamenii lui Cozeba, și Ioas și Saraf, care au stăpânit asupra Moabului, și Iașubi-Lehem. Aceste lucruri sunt vechi.

Cozeba. Acesta era cetatea Czib (Genesa 38,5). Numele supravieţuieşte în Khirbet Kuwiezibeh, la nord-est de Hebron. Era mai probabil în apropiere de Khirbet ed-Dilb.

Au stăpânit asupra Moabului. Expresia aceasta s-ar putea să se refere la supunerea Moabului de către două căpetenii din Iuda. Unii sunt de părere că s-ar putea referi la căsătorii mixte cu moabiţii, întrucât verbul tradus aici prin "au stăpânit", ba'al, înseamnă şi "a se căsători" (vezi Genesa 20,3; Deuteronom 21,13, etc). Cu privire la folosirea verbului în sensul de a stăpâni, vezi Isaia 26,13.


23 Ei erau olari și locuiau în livezi și în lunci; locuiau acolo lângă împărat și lucrau pentru el.

Livezi şi lunci [Plante şi garduri, KJV; Netaim şi Ghedara, trad. G. Galaction]. Cuvintele acestea ar trebui probabil lăsate netraduse şi redate Netaim şi Ghedara. Cel din urmă e menţionat ca nume al unei cetăţi, în Iosua 15,36.

Lângă împărat. De aici se înţelege probabil că olăriile de la Netaim şi Ghedara erau sub controlul regelui.


24 Fiii lui Simeon: Nemuel, Iamin, Iarib, Zerah, Saul.

Fiii lui Simeon. Compară cu alte liste ale fiilor lui Simeon (Genesa 46,10; Exod 6,15; Numeri 26,12.13). Genealogiile lui Simeon urmează pe acelea ale lui Iuda, evident datorită strânsei legături dintre cele două seminţii (vezi Judecători 1,3). Simeon şi-a primit moştenirea în cuprinsul hotarelor lui Iuda (Iosua 19,1.9).


25 Fiul lui Saul: Șalum; Mibsam, fiul său; Mișma, fiul său.
26 Fiii lui Mișma: Hamuel, fiul său. Zacur, fiul său; Șimei, fiul său.
27 Șimei a avut șaisprezece fii și șase fiice. Frații săi n-au avut mulți fii. Și toate familiile lor nu s-au înmulțit atât cât fiii lui Iuda.

N-au avut mulţi fii. Adică celelalte neamuri simeonite (Numeri 26,12-14). În cursul pribegiei de 40 de ani, seminţia aceasta a pierdut 60% din populaţie (Numeri 1,23; 26,14). Ca urmare, număra mai puţin de jumătate din media tuturor celorlalte seminţii.


28 Ei locuiau la Beer-Șeba, la Molada, la Hațar-Șual,

Ei locuiau. Versetele 28-33 enumeră localităţile unde locuiau simeoniţii. Lista aceasta este paralelă cu aceea din Iosua 19,2-8. Multe dintre cetăţile considerate aici ca fiind ale lui Simeon sunt socotite ca fiind ale lui Iuda în Iosua 15,26-32.42.

Beer-Şeba. În enumerarea din Iosua, Şeba apare după Beer-Şeba, evident un alt nume dat localităţii Beer-Şeba (vezi la Iosua 19,2).


29 la Bilha, la Ețem, la Tolad,
30 la Betuel, la Horma, la Țiclag,
31 la Bet-Marcabot, la Hațar-Susim, la Bet-Birei și la Șaaraim. Acestea au fost cetățile lor, până la domnia lui David,

Şaaraim. Sau Şaruhen (Iosua 19,6) şi Şilhim (Iosua 15,32). Şaruhen este amintit de Tutmos III ca fiind cucerită de el.


32 și satele lor. Ei mai aveau și Etam, Ain, Rimon, Tochen și Așan, cinci cetăți;

Cinci cetăţi. Nu e clar de ce a fost necesar ca aceste cinci cetăţi să fie scrise separat de cele 13 de dinainte. Separarea este făcută şi în Iosua 19,7, unde totuşi sunt date numai 4 sate. Poate că aceste localităţi au rămas în posesia lui Simeon, după ce celelalte au fost pierdute.


33 și toate satele din împrejurimile acestor cetăți, până la Baal. Iată locuințele lor și spița neamului lor.

Baal. Sau Baalat-Beer (Iosua 19,8). Cetatea aceasta era cunoscută şi sub numele de Rama sau Ramot din sud (vezi 1 Samuel 30,27).


34 Meșobab; Iamlec; Ioșa, fiul lui Amația;

Meşoab. Versetele 34-43 urmăresc emigraţia şi cuceririle simeoniţilor. Versetele 34-37 redau numele celor 13 căpetenii ale lui Simeon care au condus expediţia întreprinsă de seminţia lor în zilele lui Ezechia. Numărul căpeteniilor este acelaşi cu cel al celor 13 cetăţi (v. 27-31).


35 Ioel, Iehu, fiul lui Ioșibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel;
36 Elioenai, Iaacoba, Ieșohaia, Asaia, Adiel, Iesimiel, Benaia;
37 Ziza, fiul lui Șifei, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Șimri, fiul lui Șemaia.
38 Aceștia, numiți pe nume, erau domni în familiile lor, și casele lor părintești au crescut mult.

Au crescut mult. Datorită înmulţirii numărului lor şi probabil a presiunii din partea vecinilor lor care se înmulţiseră de asemenea, căpeteniile simeonite au plecat să caute noi aşezări.


39 Ei s-au dus înspre Ghedor până la răsăritul văii, să caute pășune pentru turmele lor.

Ghedor. Cetatea aceasta trebuie să fi fost undeva în partea extremă de miazăzi a lui Iuda, dar amplasarea lui exactă nu e cunoscută. LXX spune Gherar, locul unde a tăbărât Isaac (Genesa 26,17). Este posibil să fie cetatea Gheder din Iosua 12,13.


40 Au găsit pășuni grase și bune și o țară întinsă, liniștită și pașnică, fiindcă cei ce o locuiau mai înainte se coborau din Ham.

Păşuni grase. Când Isaac s-a mutat la Gherar a găsit un ţinut care putea să întreţină averile lui în turme şi cirezi (Genesa 26,14.17-20). Din Ham. Evident, canaaniţii de la origini (vezi cap. 1,8).


41 Oamenii aceștia, scriși pe nume, au venit pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda; au sfărâmat corturile lor și pe maoniți, care se aflau acolo, i-au nimicit cu desăvârșire până în ziua de azi și s-au așezat în locul lor, căci acolo erau pășuni pentru turmele lor.

Pe vremea lui Ezechia. Compară cu 2 Regi 18,8, unde Ezechia "a bătut pe Filisteni până la Gaza". Se consideră că Gherar era la aproximativ 12,6 km de Gaza.


42 Și dintre fiii lui Simeon s-au dus la muntele Seir, în număr de cinci sute de oameni. Aveau în frunte pe Pelatia, Nearia, Refaia și Uziel, fiii lui Ișei.

Muntele Seir. În teritoriul lui Edom spre sud şi est. Numele Munte Seir este de obicei folosit pentru a desemna ţara Edomului.


43 Au bătut rămășița de amaleciți care scăpase cu viață și s-au așezat acolo până în ziua de azi.

Amaleciţi. Aceştia erau fără îndoială amaleciţi care se refugiaseră în Edom de frica războaielor de exterminare ale lui Saul (1 Samuel 14,48; 15,8 ; cf. 2 Sa 8,12). Amalec era parţial din strămoşi edomiţi (1 Cronici 1,35.36).