1 Cronici 17

1 Pe când locuia David în casa lui, a zis prorocului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul legământului Domnului este într-un Cort.”

A zis proorocului Natan. Capitolul acesta este aproape o copie fidelă a celor spuse în 2 Samuel 7. Vezi şi comentariul la capitolul acela.

Şezând în palatul pe care-l zidise pentru sine, David a început să realizeze cât de nepotrivit era ca serviciile lui Dumnezeu să fie săvârşite într-un cort. Planul lui era ca Ierusalimul să fie centrul de închinare pentru întreaga naţiune. Moise poruncise ca să existe un singur loc central pentru închinare (Deuteronom 12,13.14). David plănuia ca acum să pună în practică această poruncă zidind un templu frumos care să aducă onoarea cuvenită marelui Dumnezeu al cerului.

2 Natan a răspuns lui David: „Fă tot ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.”

Fă tot. Natan era profet, dar este evident că aici exprima propria sa părere. Sfatul pe care i la dat lui David era în armonie cu propria sa părere. El nu l-a prezentat ca fiind bazat pe o revelaţie din partea lui Dumnezeu. Vezi mai multe amănunte la 2 Samuel 7,3.

3 În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan:

Verset ce nu a fost comentat.

4 „Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit.

Nu tu Îmi vei zidi. Instrucţiunea aceasta se deosebea de sfatul pe care-l dăduse Natan, dar comentariul lui anterior nu constituia scopul descoperit al Cerului. Raportul din Samuel prezintă solia în forma unei întrebări: "Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea?" (2 Samuel 7,5), întrebarea cuprinzând implicit o negare.

5 Căci Eu n-am locuit într-o Casă din ziua când am scos pe Israel din Egipt până în ziua de azi; ci am mers din Cort în Cort şi din Locaş în Locaş.

Din ziua când. Ţinând cont că anul al patrulea al lui Solomon era al 480-lea de la exod (vezi la 1 Regi 6,1), trecuseră aproape 450 de ani de când Israel părăsise Egiptul. Semnificaţia afirmaţiei este că întrucât în toată acea perioadă sanctuarul fusese mutat din loc în loc de repetate ori, el ar fi putut continua să fie folosit ca centru de închinare până când s-ar fi putut face pregătirile corespunzătoare cu planurile lui Dumnezeu.

Din cort în cort. Compară cu 2 Samuel 7,6. Nu trebuie să considerăm că expresia aceasta înseamnă că chivotul a fost adăpostit în diferite corturi, ci cortul însuşi, în care era păstrat chivotul, fusese mutat din loc în loc.

6 Pretutindeni pe unde am mers cu tot Israelul, am spus Eu o vorbă vreunuia din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul Meu, am zis Eu: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o Casă de cedru?”

Judecătorii. Raportul din Samuel spune "seminţiile" (2 Samuel 7,7). Nu e deosebire esenţială, întrucât porunca ipotetică ar fi putut fi dată seminţiilor prin judecători. Ideea este doar că Dumnezeu nu descoperise voia Lui cu privire la chestiunea aceasta nimănui şi nicăieri în Israel.

7 Acum să spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu, Israel;

Păşune. [Stână, KJV]. Ebr. nameh, "o locuinţă". Locuinţa poate să fie a păstorilor sau a turmelor. Sau, poetic, nameh poate să descrie orice locuinţă. Aici se face referire fie la locuinţa modestă a lui David, fie la sălaşul turmelor sale.

8 am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ:

Ţi-am făcut nume. Vezi la 2 Samuel 7,9.

9 am dat o locuinţă poporului Meu Israel, şi l-am sădit ca să fie statornic acolo şi să nu mai fie tulburat, pentru ca cei răi să nu-l mai nimicească aşa cum îl nimiceau mai înainte

Am dat o locuinţă. [Voi rândui un loc, KJV]. Până la vremea aceea, Israel trecuse prin multe greutăţi în instalarea lor în Palestina, şi nu toţi se instalaseră în locuinţe organizate în centre permanente. Hotarele seminţiilor continuau să fluctueze şi năvălirile vrăjmaşilor făceau nesigure dimensiunilor proprietăţilor lor. Unele dintre cetăţi care la început fuseseră atribuite lui Israel erau ocupate de canaaniţi în zilele lui Solomon (vezi la 1 Regi 9,16).

Să nu mai fie tulburat. [Mutat, KJV]. Făgăduinţa aceasta era condiţionată (vezi la v. 12).

10 şi pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Am smerit pe toţi vrăjmaşii tăi. Şi îţi vestesc că Domnul îţi va zidi o Casă.

Am smerit. [Voi supune, KJV]. Această făgăduinţă personală făcută lui David cuprindea şi casa lui şi pe toţi cei care urmau să treacă de partea Domnului. Aceasta vrea să spună că înfrângerea finală avea să constituie soarta inevitabilă a vrăjmaşilor dreptăţii. Făgăduinţa aceasta, ca şi aceea din v. 9, era condiţionată de continua conlucrare cu planul divin.

O casă. Cu toate că regatul de nord a avut multe case domnitoare, în Iuda linia regală a lui David a continuat pe tot parcursul istoriei împărăţiei.

11 Când ţi se vor împlini zilele şi când te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine şi anume pe unul din fiii tăi şi-i voi întări domnia.

Verset ce nu a fost comentat.

12 El Îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.

El Îmi va zidi. Solomon a împlinit profeţia aceasta când a înălţat templul pentru a fi locuinţa simbolică a lui Dumnezeu (vezi 1 Regi 8,20.44; 9,1.3).

Pe vecie. Făgăduinţa aceasta era condiţionată de ascultare (cap. 28,6.7). Din cauza incapacităţii umane, făgăduinţa aceasta va fi împlinită în cele din urmă doar prin intermediul lui Hristos şi al bisericii (vezi Luca 1,32.33 ; vezi la 2 Samuel 7,13).

13 Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta.

Îi voi fi Tată. Vezi la 2 Samuel 7,14.

14 Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa Mea, şi în Împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.”

Verset ce nu a fost comentat.

15 Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.

Vedenia. Solia lui Natan de acum era o descoperire clară de la Dumnezeu, dată lui în viziune (vezi v. 3).

16 Şi împăratul David s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt?

L-a înfăţişat înaintea Domnului. [A stat în înaintea Domnului, KJV]. Anterior David fusese în propria lui casă (v. 1), unde Natan i-a transmis solia de la Dumnezeu pe care o primise într-o viziune. Versetele 16-27 raportează rugăciunea lui David cu prilejul acesta. Rugăciunea aceasta se găseşte şi în Samuel (vezi la 2 Samuel 7,18-29).

Cine sunt eu, Doamne? Cu toate că era rege, David a continuat să fie blând şi smerit cu inima. El se considera nevrednic de marea cinste pe care i-o făcuse Dumnezeu.

17 Şi atât este puţin lucru înaintea Ta, Dumnezeule! Tu vorbeşti şi de casa robului Tău pentru vremurile viitoare. Şi binevoieşti să-Ţi îndrepţi privirile asupra mea în felul oamenilor, Tu care eşti înălţat, Doamne Dumnezeule!

Pentru vremile viitoare. [Pentru mult timp în viitor, KJV]. David părea să fie impresionat mai ales de făgăduinţa că tronul lui urma să fie întărit pentru totdeauna.

18 Ce ar putea să-Ţi mai spună David faţă de slava dată robului Tău? Tu cunoşti pe robul Tău.

Să-Ţi mai spună. Ce-ar mai fi putut adăuga David aducându-I slavă lui Dumnezeu pentru onoarea fără seamăn pe care i-o acordase servului Său? David era copleşit de înalta onoare pe care i-o arătase Dumnezeu, iar cuvintele erau prea modeste pentru a exprima sentimentele de recunoştinţă care izvorau în inima lui.

19 Doamne, din pricina robului Tău şi după inima Ta, ai făcut aceste lucruri mari şi i le-ai descoperit.

Din pricina robului Tău. Compară cu 2 Cronici 6,42; Psalmi 132,10.

20 Doamne! Nimeni nu este ca Tine şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.

Afară de Tine. În tot universul există doar un singur Dumnezeu, iar El este Creatorul şi Susţinătorul a toate. Omul face cea mai mare greşeală şi manifestă cea mai mare lipsă de înţelepciune când aşează în faţa lui pe aşa-numiţii dumnezei, care nu sunt dumnezei. Numai prin recunoaşterea adevăratului Dumnezeu omul va căpăta pe deplin bucurie şi pace.

21 Este oare pe pământ un sigur popor care să fie ca poporul Tău Israel, pe care Dumnezeu a venit să-l răscumpere ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ţi faci un nume şi să săvârşeşti minuni şi semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău pe care l-ai răscumpărat din Egipt?

Răscumpărat din Egipt. Satana a căutat să nimicească pe poporul Domnului în Egipt şi să pretindă că îi aparţine. Dar Dumnezeu i-a răscumpărat, demonstrând puterea Lui minunată în faţa tuturor înşelăciunilor vrăjmaşului şi scoţându-i cu braţ puternic, pentru a-i aşeza într-o ţară pe care le-o făgăduise ca moştenire. Inima israeliţilor evlavioşi era umplută de laudă şi de bucurie când se lăsau copleşiţi de îndurarea şi puterea fără seamăn demonstrate de Dumnezeu când a scos pe poporul Său din Egipt şi l-a aşezat în Ţara făgăduită.

22 Tu ai pus pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.

Poporul Tău. Compară cu 2 Samuel 7,24. Adevăratul israelit era mângâiat şi îmbărbătat continuu ştiind că făcea parte din poporul lui Dumnezeu, un popor ales, ocrotit şi răscumpărat de El. Totuşi, gândul acesta îi legăna pe mulţi într-o falsă siguranţă făcându-i să uite două lucruri: (1) că această poziţie de "popor ales" era şi ea condiţionată de ascultare (Exod 19,5,6); şi (2) că adevăratul Israel cuprindea nu numai pe evrei, ci şi pe oamenii adunaţi din toate colţurile pământului, "toţi cei ce poartă Numele Meu" (Isaia 43,1-7; cf. Genesa 12,3; 18,18; 22,18; 26,4).

23 Acum, Doamne, cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui să rămână în veac, şi fă după cuvântul Tău!

Verset ce nu a fost comentat.

24 Să rămână, pentru ca Numele Tău să fie slăvit pe vecie şi să se spună: „Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, este un Dumnezeu pentru Israel!” Şi casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta!

Slăvit. Ideea este: "Fie ca nu numai făgăduinţa Ta să rămână valabilă, dar şi ca Numele Tău să fie întărit şi slăvit pe vecie". David nu avea interesul ca numai propriul său nume şi propriul tron să fie întărite, ci şi ca Numele lui Dumnezeu să fie proslăvit şi tronul Lui să fie întărit pe vecie.

Interesele omului sunt cuprinse în interesele lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat lui David tronul şi i-a adus onoare. Fiecărei naţiuni şi fiecărei persoane Dumnezeu le-a rânduit un loc în marele Său plan. Toţi îşi hotărăsc soarta prin propria lor alegere.

25 Căci Tu însuţi, Dumnezeule, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o casă. De aceea a îndrăznit robul Tău să se roage înaintea Ta.

Ai descoperit. [Ai spus, KJV]. Dacă n-ar fi făgăduit Dumnezeu Însuşi să întărească numele şi tronul lui David, rugăciunea lui David ar fi fost obraznică şi arogantă. Rugăciunea regelui nu era o expresie a propriei sale voinţe, ci a voinţei lui Dumnezeu. În felul acesta el nu se ruga decât să se facă voia lui Dumnezeu.

26 Acum, Doamne, Tu eşti adevăratul Dumnezeu şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.

Tu eşti adevăratul Dumnezeu. În raportul din Samuel cu privire la această rugăciune se adaugă: "şi cuvintele Tale sunt adevăr" (2 Samuel 7,28). David avea garanţia că cuvintele lui Dumnezeu sunt sigure. El se ruga ca Dumnezeu să binevoiască să întărească cuvântul Său, nu pentru că se temea că Dumnezeu nu Îşi va ţine cuvântul în ceea ce priveşte făgăduinţa Sa, ci dintrun simţământ adânc de umilinţă şi nevrednicie şi pentru că dorinţa arzătoare a inimii sale era cuprinsă în dorinţa lui Dumnezeu. În acelaşi timp el îşi dădea pe deplin seama de posibilitate eşecului uman. Dar aşa cum Dumnezeu dorea, aşa dorea şi el să fie şi aşa s-a rugat să fie. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-17 PP 711.71 2

1-4 �

PP 711

9-14.16.17 PP 712

27 Binecuvântă, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!”

Verset ce nu a fost comentat.