Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău
Text de memorat: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, ____și cu toată puterea ta.” (Deuteronomul 6:5)
În religia iudaică, una dintre rugăciunile cele mai importante este preluată din Deuteronomul 6. Este cunoscută drept „Shema”, bazată pe primul cuvânt ebraic din rugăciune, din rădăcina shama’, care înseamnă „a asculta” sau chiar „a se supune” – un cuvânt care apare în repetate rânduri nu doar în Deuteronomul, ci în tot Vechiul Testament.
Primul vers din rugăciunea „Shema” sună astfel: Shema Yisrael Adonai Elohenu Adonai echad. Acesta înseamnă: „Ascultă, Domnul, Dumnezeu nostru, este singurul Domn” (Deuteronomul 6:4). De multe ori, când evreii rostesc rugăciunea aceasta își acoperă ochii, ideea fiind aceea ca nimic să nu îi distragă de la a se gândi la Dumnezeu. Acest prim vers din „Shema” este considerat a fi o afirmație a naturii monoteiste a lui Adonai Elohenu, „Domnul, Dumnezeul nostru”, și a loialității lui Israel doar față de El și față de niciun alt „dumnezeu”. De fapt, s-ar putea citi și: „Domnul este Dumnezeul nostru.”
Acest singur vers este parte din primul discurs pe care Moise li l-a adresat copiilor lui Israel atunci când aceștia erau pe punctul de a intra în Țara Promisă. Totuși, ce urmează după versul introductiv este o expresie puternică a adevărului care rămâne la fel de crucial acum cum a fost atunci.
23 octombrie – Sabatul Spiritului Profetic
Comentariu Ellen G. White
Omul câștigă totul ascultând de un Dumnezeu care Își respectă legământul. Atributele lui Dumnezeu îi sunt împărtășite omului, făcându-l în stare să dovedească milă și compasiune. Legământul lui Dumnezeu ne asigură de caracterul Său neschimbător. Atunci de ce unii care spun că ei cred în Dumnezeu sunt schimbători, nestatornici și nu te poți încrede în ei? De ce nu aduc ei un serviciu din toată inima, simțind că au datoria să fie plăcuți înaintea lui Dumnezeu și să Îi aducă slavă? Pentru noi nu este suficient să avem o idee generală despre cerințele lui Dumnezeu. Noi trebuie să știm clar care sunt cerințele Sale și care sunt îndatoririle noastre. Condițiile legământului lui Dumnezeu sunt: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, și pe aproapele tău, ca pe tine însuți.” Acestea sunt condițiile pentru a avea viață. „Fă așa”, a zis Hristos, „și vei trăi.”– Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 932
Iubirea lui Hristos este un lanț de aur care unește ființele omenești limitate, care cred în Isus Hristos, cu Dumnezeul cel Infinit. Iubirea pe care o are Domnul pentru copiii Lui întrece orice cunoștință. Nicio știință nu o poate explica sau defini. Nicio înțelepciune omenească nu o poate intui. Egoismul și mândria stau în calea iubirii curate care ne unește în spirit cu Hristos. Dacă această iubire este cu adevărat cultivată, atunci om limitat cu om limitat se vor uni și se vor reuni în Cel Infinit. Natura umană se va uni cu natura umană și toți oamenii vor fi strâns legați de inima Iubirii infinite. Iubirea sfințită unul pentru altul este sacră. În această mare lucrare, iubirea creștină – cu mult mai înaltă, mai constantă, mai amabilă și mai neegoistă decât ceea ce s-a putut vedea – promovează blândețea creștină, bunăvoința și politețea creștină și dezvoltă frăția umană în acord cu Dumnezeu, evidențiind demnitatea cu care Dumnezeu a învestit drepturile omului. – Our High Calling, p. 73
Iubirea supremă față de Dumnezeu și iubirea neegoistă unul față de celălalt – acesta este darul cel mai bun pe care îl poate revărsa Părintele nostru ceresc. Iubirea aceasta nu este un impuls, ci un principiu divin, o putere permanentă. Inima neconsacrată nu o poate genera sau produce. Iubirea aceasta se găsește numai în inima în care domnește Isus. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” În inima renăscută prin harul divin, iubirea este principiul conducător al acțiunii. Ea schimbă caracterul, stăpânește impulsurile, controlează pasiunile și înnobilează simțămintele. Când este nutrită în suflet, această iubire îndulcește viața și răspândește în jur o influență purificatoare.
Ioan s-a străduit să-i facă pe credincioși să înțeleagă înaltele privilegii care aveau să fie partea lor dacă puneau în practică spiritul iubirii. Dacă umple inima, această putere răscumpărătoare va controla orice motiv și îl va ridica pe cel care o are mai presus de influențele stricăcioase ale lumii. Și, când acestei iubiri i se va îngădui să aibă deplină stăpânire și va deveni forța conducătoare în viață, atunci credința și încrederea lor în Dumnezeu și răspunsul Său față de ei vor fi totale. Atunci ei pot veni la El cu credință deplină, știind că vor primi de la El tot ce le este necesar pentru binele prezent și veșnic. – Faptele apostolilor, p. 551
După ce le-a relatat copiilor lui Israel istoria lor, Moise a început să le dea îndrumări cu privire la ce trebuiau să facă pentru a lua în stăpânire țara și pentru a prospera în ea. Într-adevăr, cineva ar putea susține că, în cea mai mare parte, Deuteronomul tratează un singur lucru: Domnul le spune israeliților ce trebuie să facă pentru a respecta partea lor din legământul pe care El, în îndurarea Lui, l-a încheiat cu ei ca să împlinească făgăduința făcută părinților lor. Deuteronomul 6 începe astfel: „Iată poruncile, legile și rânduielile pe care a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăț să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire; ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieții tale, tu, fiul tău și fiul fiului tău, toate legile și toate poruncile Lui pe care ți le dau și să ai zile multe” (Deuteronomul 6:1,2). 1. Ce poruncă le dă Domnul Dumnezeu copiilor lui Israel în versetul 5? Ce înseamnă aceasta?
Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta…? Ce interesant este că aici, în mijlocul discursului despre legi, avertizări, reguli și prevederi, oamenii sunt chemați să-L iubească pe Dumnezeu. Și nu doar să-L iubească, ci să facă asta cu „toată inima lor, cu tot sufletul lor și cu toată puterea lor”, lucru care arată spre natura absolută a acestei dragoste. A-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea noastră înseamnă că dragostea noastră pentru El ar trebui să fie supremă, mai presus de dragostea pentru oricine altcineva și pentru orice altceva, deoarece El este temelia întregii noastre ființe, a existenței noastre și a oricărui alt lucru. Dragostea noastră pentru El ar trebui să pună dragostea pentru orice altceva în perspectiva corectă. În ebraică, pronumele tău/ta din „Domnul Dumnezeul tău... inima ta... puterea ta” este la singular. Da, Dumnezeu i-a vorbit poporului în ansamblu, dar întregul este doar atât de puternic pe cât sunt, individual, diferitele lui părți. Domnul vrea ca fiecare dintre noi, deși suntem parte dintr-un corp mai mare, să-I fim credincioși în mod individual, iar temelia acestei credincioșii ar trebui să fie dragostea noastră pentru El, pentru ce este El și pentru ce a făcut pentru noi.
Ce înseamnă pentru tine să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta?
Comentariu Ellen G. White
Toți trebuie să învețe o lecție …, anume, că ei sunt răspunzători în mod individual înaintea lui Dumnezeu. Dacă Îl vor iubi pe Dumnezeu din toată inima, vor dobândi înțelepciunea care duce la mântuire. Ei vor face voia Sa, lumina va fi mereu slava lor și ea nu va fi niciodată micșorată, pentru că ei se tem de Dumnezeu, Îl recunosc și Îi slujesc. Asupra fiecărui suflet stă o lucrare solemnă, aceea de a se considera un slujitor al lui Hristos. …
Lucrul cel mai important este să-I slujim Domnului cu deplina hotărâre a inimii și să căutăm să devenim ai Săi cu inima și cu sufletul. Toți aceia care vin la Mântuitorul pentru sfat vor primi exact ajutorul de care au nevoie dacă vin în umilință și se prind cu încredere de făgăduința Sa: „Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide” (Matei 7:7).
Ridicați stindardul, începeți prin supunere deplină și continuați să ascultați în smerenie de toate poruncile Domnului, în conformitate cu îndrumările Sale speciale. Niciunul dintre lucrurile importante specificate în Cuvântul Său nu trebuie să fie neglijat. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 128
Dumnezeu cere întreaga iubire a omului, toată inima, tot sufletul, tot cugetul și toată puterea, pentru că a revărsat asupra lui toată comoara cerului, dăruindu-ni-Se cu totul, dând tot ce putea să dea Cerul mai bun.
Când încep să scriu despre acest subiect, încerc să merg înainte, mai departe și tot mai departe, să trec dincolo de limitele mele, dar nu reușesc. Când vom ajunge în locașurile de sus, Isus Însuși îi va conduce înaintea Tatălui pe cei îmbrăcați în haine albe, care au fost albite în sângele Mielului. „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui (în engl.: va locui printre ei)” (Apocalipsa 7:15). – Our High Calling, p. 12
Atmosfera din biserică este atât de rece și, datorită spiritului care există în ea, credincioșii nu pot să mențină exemplul evlaviei cerești, care a fost la început. Căldura dragostei lor dintâi a înghețat și, dacă nu vor fi curățați prin botezul Duhului Sfânt, dacă nu se vor pocăi și nu se vor întoarce la faptele lor dintâi, sfeșnicul lor va fi luat din locul lui. Primele fapte ale bisericii s-au văzut când credincioșii își căutau prietenii, rudele și cunoștințele și le spuneau cu dragoste ce însemna Domnul Isus pentru ei și ce însemnau ei pentru Domnul Isus. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 167
Moise le-a spus copiilor lui Israel să-L iubească pe Dumnezeu cu tot ce erau ei. Aceasta era o poruncă. Totuși, cu câteva versete mai înainte, Moise le-a dat o altă poruncă: „Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău” (Deuteronomul 6:2).
2. Ce se spune în versetul de mai jos despre dragoste și teamă și cum înțelegem ideea aceasta? Deuteronomul 10:12
Într-un verset, israeliților li se spune să se teamă de Dumnezeu, într-un altul, să-L iubească, iar în acest verset li se spune și să-L iubească, și să se teamă de El, în același timp. În înțelegerea obișnuită a termenului „teamă”, aceasta ar putea însemna o contradicție, dar nu este. În schimb, teama de Domnul – în sensul de teamă respectuoasă, venerație și respect pentru ce este El, pentru autoritatea, puterea, dreptatea și neprihănirea Lui, în special în contrast cu păcătoșenia, cu slăbiciunea și cu totala noastră dependență de El – ar trebui să fie o reacție naturală. Noi suntem ființe căzute, ființe care au călcat Legea lui Dumnezeu și care, dacă nu ar fi harul Său, merită condamnarea și moartea veșnică.
3. Cum ne ajută aceste versete să înțelegem cum este posibil să ne temem de Dumnezeu și să-L iubim, în același timp? Efeseni 2:1-10
În ciuda faptului că am fost „copii ai mâniei” (motiv pentru care ar trebui să ne temem de El), Hristos a murit pentru noi și ne-a dat astfel o nouă viață în El, care include eliberarea de păcat și de condamnarea trecutului (motiv pentru care ar trebui să-L iubim). Și după cum acest lucru este adevărat pentru noi, astăzi, același principiu a fost aplicat și Israelului antic: ei au fost robi în Egipt, condamnați la sclavie și la asuprire, și doar dragostea și bunăvoința lui Dumnezeu le-a adus izbăvirea. „Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea” (Deuteronomul 5:15). Astfel, nu este de mirare că ei L-au iubit și s-au temut de El deopotrivă. Și dacă ei au trebuit să facă așa, cu cât mai mult ar trebui să facem astfel noi, care avem acum marele adevăr că Isus a murit pe cruce pentru noi?
Citește Apocalipsa 14:6,7. Cum trebuie să înțelegem motivul pentru care porunca de a ne „teme de Dumnezeu” ar trebui să fie prima poruncă din mesajul final al Domnului pentru lume? Fiindcă știm ce urmează să se întâmple în lume, de ce această poruncă are sens într-un mod special?
Comentariu Ellen G. White
Umilința și respectul ar trebui să caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin în prezența lui Dumnezeu. În Numele lui Isus, noi putem veni înaintea Sa cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneală și încumetare, ca și când El ar fi pe aceeași treaptă cu noi. Sunt unii oameni care I se adresează marelui, atotputernicului și sfântului Dumnezeu, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, ca și când i s-ar adresa cuiva care este deopotrivă cu ei sau chiar unuia mai prejos decât ei. Sunt unii oameni care se poartă în casa Lui cum nu s-ar încumeta să se poarte în camera de audiență a unui conducător pământesc. Aceștia să-și aducă aminte că se află în fața Aceluia pe care Îl adoră serafimii și în prezența căruia îngerii își acoperă fețele. Dumnezeu trebuie să fie foarte mult onorat; toți aceia care își dau într-adevăr seama de prezența Lui se vor pleca în umilință înaintea Lui și, asemenea lui Iacov, când a privit descoperirea lui Dumnezeu, vor striga: „Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:17). – Patriarhi și profeți, p. 252
Inima care a gustat o dată iubirea lui Hristos dorește fără încetare un torent și mai adânc și, dacă veți da, veți primi într-o măsură și mai bogată. Orice descoperire a lui Dumnezeu pentru suflet mărește puterea de a cunoaște și de a iubi. Strigătul neîntrerupt al inimii este: „Mai mult despre Tine” și, întotdeauna, răspunsul Scripturii este: „Cu mult mai mult” (Romani 5:9,10). Pentru că lui Dumnezeu Îi place să facă „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). …
Dumnezeu a revărsat iubirea Sa fără măsură, la fel ca picăturile de ploaie care răcoresc pământul. El zice: „Să picure cerurile de sus și să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea și să iasă totodată din el izbăvirea!” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 20–21
Primul înger din Apocalipsa 14 îi cheamă pe oameni să se teamă de Dumnezeu și să-I dea slavă și să I se închine pentru că El este Creatorul cerului și al pământului. Pentru aceasta, ei trebuie să asculte de Legea Sa. Fără ascultare de poruncile Sale, nicio închinare nu poate fi plăcută lui Dumnezeu, „căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3).
Mulți învățători religioși spun că, prin moartea Sa, Hristos ne-a eliberat de Lege, însă nu toți adoptă această viziune. Legea lui Dumnezeu, prin însăși natura ei, este neschimbătoare. Ea este o descoperire a voinței și a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este dragoste și Legea Sa este dragoste. Cele două mari principii ale ei sunt iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de om. „Dragostea… este împlinirea Legii.” Caracterul lui Dumnezeu este neprihănire și adevăr și la fel este și natura Legii Sale. Psalmistul spune: „Legea Ta este adevărul” și „toate poruncile Tale sunt drepte”. Iar apostolul Pavel declară: „Legea, negreșit, este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună.” Această Lege care este expresia gândirii și a voinței lui Dumnezeu trebuie să fie la fel de durabilă ca Autorul ei. – Asemenea lui Hristos, p. 62 (17 febr.)
Chiar și în mijlocul regulilor și reglementărilor din Deuteronomul și al tuturor îndemnurilor prin care națiunea iudaică era avertizată să păzească „poruncile, legile și rânduielile Mele”, israeliții trebuiau, înainte de toate, să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima lor, cu tot sufletul lor și cu toată puterea lor. Desigur, aveau un motiv întemeiat să facă astfel.
4. Ce ne învață textele următoare despre dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Lui? Deuteronomul 4:37; 7:7,8,13; 10:15; 23:5; 33:3
De nenumărate ori în Deuteronomul, Moise le-a spus copiilor lui Israel despre dragostea lui Dumnezeu pentru părinții lor și pentru ei. Dar mai mult decât prin cuvinte, Domnul Și-a descoperit această dragoste prin acțiunile Sale. Altfel spus, în ciuda neajunsurilor lor, a eșecurilor și a păcatelor lor, dragostea lui Dumnezeu a rămas neclintită – o dragoste care s-a manifestat evident în purtarea Lui față de ei.
5. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). Cum ne ajută acest text să înțelegem de ce ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu?
Dragostea lui Dumnezeu pentru noi precedă existența noastră, întrucât planul de mântuire a fost făcut cu mult înainte de „întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Ellen G. White afirmă: „Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulterior, un plan alcătuit după căderea lui Adam. A fost o descoperire a «tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri» (Romani 16:25). A fost o dezvăluire a principiilor care, din veacuri veşnice, sunt temelia tronului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 22 Cât de binecuvântați suntem că Dumnezeu este, într-adevăr, un Dumnezeu al dragostei – o dragoste atât de mare, încât a mers pentru noi până la cruce, o dragoste care se jertfește și în virtutea căreia El „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8). Astfel, noi avem astăzi o revelație a dragostei lui Dumnezeu pe care copiii lui Israel probabil nu și-au putut-o nici măcar imagina.
Și dacă, în loc să fie dragoste, Dumnezeu ar fi fost un Dumnezeu al urii sau unul indiferent? Ce fel de lume ar fi fost aceasta? De ce descoperirea dragostei lui Dumnezeu pentru noi este un lucru de care ar trebui să ne bucurăm cu adevărat?
Comentariu Ellen G. White
Dumnezeu a dorit să facă din poporul Israel un motiv de laudă și de slavă. Iudeilor li s-au acordat toate avantajele spirituale. Dumnezeu nu i-a privat de nicio favoare în vederea formării unui caracter care i-ar fi putut face reprezentații Săi.
Ascultarea de Legea lui Dumnezeu le-ar fi adus o prosperitate uimitoare în comparație cu națiunile lumii. Dumnezeu le-ar fi putut da înțelepciune și talente în toate domeniile, ar fi continuat să fie Învățătorul lor și i-ar fi înnobilat și înălțat prin supunerea față de legile Sale. Dacă ar fi fost ascultători, ei ar fi fost feriți de bolile de care sufereau celelalte popoare și ar fi fost binecuvântați cu putere intelectuală. Slava lui Dumnezeu, maiestatea și puterea Sa trebuiau să se descopere în toate dovezile prosperității lor. Ei trebuiau să fie o împărăție de preoți și de conducători. Dumnezeu le-a asigurat toate condițiile favorabile pentru a deveni cea mai mare națiune de pe pământ.
Prin Moise, Domnul Hristos le-a prezentat în modul cel mai clar scopul lui Dumnezeu și le-a explicat condițiile prosperității lor. „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău”, le-a spus El, „Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului. … Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui” (Deuteronomul 7:6,9). – Parabolele Domnului Hristos, p. 288
[Dumnezeu] … nu întreabă dacă suntem vrednici de iubirea Lui, ci revarsă asupra noastră bogățiile iubirii Sale, tocmai ca să ne facă vrednici. El nu este răzbunător. Nu caută să pedepsească, ci să răscumpere. Însăși asprimea pe care o manifestă prin providența Sa este manifestată pentru mântuirea celui abătut. El dorește din toată inima să ușureze suferințele oamenilor și să pună balsamul Său pe rănile lor. Este adevărat că Dumnezeu „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7), dar îi va îndepărta vinovăția.
Cei milostivi sunt „părtași de fire dumnezeiască” și prin ei se exprimă iubirea plină de compătimire a lui Dumnezeu. Toți aceia ale căror inimi sunt unite cu inima Iubirii Nemărginite vor căuta să refacă, nu să condamne. Hristos locuind în suflet este un izvor care nu seacă niciodată. Oriunde locuiește El, va fi belșug de binefacere. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 22
Frumusețea caracterului lui Hristos va fi văzută în urmașii Săi. Pentru El era o plăcere să facă voia lui Dumnezeu. Iubirea față de Dumnezeu și zelul pentru slava Sa erau puterea care controla viața Mântuitorului nostru. Iubirea înfrumuseța și înnobila toate acțiunile Lui. Iubirea este de la Dumnezeu. Inima neconsacrată nu poate fi izvorul ei și deci n-o poate manifesta. O astfel de iubire nu poate fi găsită decât în inima în care domnește Hristos. „Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). În inima reînnoită prin harul divin, iubirea este principiul care se află la baza oricărei acțiuni. Ea transformă caracterul, stăpânește și conduce impulsiunile, controlează pasiunile, învinge dușmănia și înnobilează sentimentele. Când este cultivată în suflet, această iubire face ca viața să fie plăcută și răspândește o influență înnobilatoare în jur. – Calea către Hristos, p. 59
Israel, ca popor, a fost chemat să-L iubească pe Dumnezeu. Dar un asemenea lucru se putea întâmpla doar dacă fiecare om în parte Îl iubea. Ca ființă umană individuală, căreia i-a fost dat liberul-arbitru, fiecare israelit trebuia să facă alegerea de a-L iubi pe Dumnezeu – și ei trebuiau să arate această dragoste prin ascultare.
6. Care este tema comună a acestor texte?
Mai clar de atât cât ar putea fi Cuvântul lui Dumnezeu? După cum Dumnezeu nu S-a limitat la a spune că ne iubește, ci a dezvăluit această dragoste prin ce a făcut și încă face în favoarea noastră, tot astfel și copiii lui Dumnezeu trebuie să-și arate dragostea pentru Dumnezeu prin faptele lor. Și în aceste texte vedem că dragostea față de Dumnezeu este legată inseparabil de ascultarea de El. Iată de ce, atunci când Ioan afirmă: „Căci dragostea lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3) sau când Isus spune: „Dacă mă iubiți veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15), ei nu fac decât să afirme învățătura aceasta fundamentală. Dragostea față de Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna manifestată prin ascultare de El. Așa a fost dintotdeauna și așa va fi mereu. Iar această ascultare de Dumnezeu înseamnă ascultare de Legea Lui, de Cele Zece Porunci, care includ și porunca a patra, despre Sabat. Păzirea poruncii a patra nu înseamnă legalism mai mult decât ar însemna păzirea oricărei alte porunci din celelalte nouă. Când Moise a chemat de nenumărate ori poporul să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu, a făcut-o după ce evreii fuseseră eliberați din Egipt. Cu alte cuvinte, dragostea și supunerea lor era un răspuns la izbăvirea pe care Dumnezeu le-o adusese. Ei fuseseră răscumpărați de Domnul. Acum, urmau să răspundă printr-o ascultare plină de credincioșie față de poruncile Lui. Este vreo diferență astăzi?
Care este experiența ta în ce privește ascultarea de Dumnezeu? Care îți este motivația? De ce aceasta ar trebui să fie dragostea față de El? De asemenea, ce rol ar trebui să aibă teama, în înțelegerea biblică a acestui concept?
Comentariu Ellen G. White
Păstrează-L pe Isus înălțat! Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Ne sunt asigurate arme spirituale puternice ca să dărâme fortărețele dușmanului. În niciun caz nu trebuie să reprezentăm greșit credința noastră, întrețesând în lucrare atribute care nu se aseamănă cu cele ale lui Hristos. Noi trebuie să înălțăm Legea lui Dumnezeu, arătând că ea ne leagă de Isus Hristos și de toți aceia care Îl iubesc și păzesc poruncile Sale. De asemenea trebuie să avem dragoste pentru sufletele pentru care a murit Hristos. Credința noastră trebuie să fie dovedită ca o putere care vine de la Hristos. Și Biblia, Cuvântul Său, trebuie să ne facă înțelepți spre mântuire. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 99 (31 mart.)
Noi trebuie să reflectăm caracterul lui Isus. Oriunde …, noi trebuie să lăsăm să se vadă chipul lui Isus. Dar nu putem să facem acest lucru decât dacă suntem plini de plinătatea Lui. Dacă vrem să Îl cunoaștem mai bine pe Isus, trebuie să Îl iubim pentru că este atât de bun și de minunat și să dorim să ajungem cât mai asemenea Lui în ce privește caracterul, astfel încât toți să știe că am fost cu Isus și am învățat de la El. …
… Păcătoșii vor fi constrânși să recunoască faptul că noi nu suntem copii ai întunericului, ci copii ai luminii. După ce vor cunoaște aceasta? După roadele pe care le aducem. … Trebuie să existe o lucrare profundă a harului, a iubirii lui Dumnezeu în inimă și această iubire este exprimată prin ascultare. …
Inimile noastre trebuie să fie pline de toată plinătatea lui Dumnezeu, dar și noi trebuie să facem ceva. Să nu ne mai ascundem greșelile și păcatele și să nu le mai îndrăgim, ci să le îndepărtăm cu totul și să ne grăbim să facem ordine în inima noastră. Când lucrul acesta este făcut, să luăm cheia credinței și să descuiem marele depozit al binecuvântărilor bogate ale lui Dumnezeu. – Lift Him Up, p. 266
Hristos acordă o importanță deosebită ascultării poporului Său de poruncile lui Dumnezeu. Copiii Săi trebuie să le cunoască și să le înțeleagă și apoi să le aducă în viața de toate zilele. Prin puterea sa, omul nu este în stare să păzească poruncile lui Dumnezeu, ci numai dacă este în Hristos și Hristos este în el. Și nu este posibil ca el să rămână în Hristos și să aibă lumină cu privire la porunci, în timp ce o nesocotește pe cea mai mică dintre ele. Printr-o ascultare de bunăvoie și statornică de Cuvântul Său, credincioșii arată că Îl iubesc cu adevărat pe Cel Trimis de Dumnezeu.
A nu păzi poruncile lui Dumnezeu este egal cu a nu-L iubi pe El. Nimeni nu va păzi Legea lui Dumnezeu dacă nu Îl iubește pe Acela care este singurul născut din Tatăl. Dar, dacă Îl iubesc, oamenii vor exprima această iubire prin ascultare de El. Toți cei care Îl iubesc pe Hristos vor fi iubiți de Tatăl și El li Se va descoperi. În toate problemele și încurcăturile lor vor găsi în Hristos un ajutor de preț. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 142 (13 mai)
Oricât de mult încearcă unii creștini, din diferite motive, să separe Vechiul Testament de Noul Testament, nu se poate, cel puțin nu fără a priva cu totul Noul Testament de adevărata lui semnificație. Noul Testament, cu revelația lui despre Isus și cu explicațiile lui teologice despre viața, moartea, învierea și lucrarea Lui de Mare-Preot, arată spre împlinirea multor profeții și tipuri din Vechiul Testament. În multe feluri, Vechiul Testament formează fundalul, contextul sau baza pentru Noul Testament. Ambele testamente dezvăluie bunătatea și dragostea lui Dumnezeu.
7. Ce întrebare a fost pusă în legătură cu „cea mai mare poruncă dintre toate”? Ce a răspuns Isus și de unde Și-a luat răspunsul? Marcu 12:28-30
Este interesant că un cărturar, adică un om care își dedicase viața înțelegerii Legii și modului în care ar trebui să fie ea aplicată, a pus această întrebare. Având în vedere numeroasele legi de care evreii credeau că trebuie să asculte (tradiția iudaică de mai târziu spunea că erau 613), nu este surprinzător că ei voiau ca totul să fie concentrat într-o singură întrebare. Și ce a făcut Isus? A mers direct la Deuteronomul 6, începând cu: „Ascultă Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” (Deuteronomul 6:4), și apoi a citat și următorul verset, care spune să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. El le-a îndreptat astfel atenția spre afirmația-cheie că Domnul era Dumnezeul lor, singurul lor Dumnezeu, și, pe baza acelui mare adevăr, le-a amintit că erau chemați să-L iubească în mod suprem.
Ce altceva ar putea fi „adevărul prezent” mai mult decât această poruncă? Și în zilele de pe urmă, când se vor desfășura evenimentele finale și fiecare va fi chemat într-un mod foarte dramatic să aleagă să fie de o parte sau de alta, poruncile lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:12) vor juca un rol crucial. În ultimă instanță, alegerea de partea cui vom fi, chiar și în fața persecuției, va depinde de cât de autentică este dragostea noastră pentru Dumnezeu. Acesta este factorul decisiv și putem ajunge să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru și cu toată puterea noastră doar atunci când ajungem să-L cunoaștem și să experimentăm personal bunătatea, dragostea și harul Lui.
Dacă cineva te-ar întreba cum ajung oamenii să-L iubească pe Dumnezeu, pe care nu L-au văzut personal, ce ai spune?
Comentariu Ellen G. White
Fiecare dintre noi ar trebui să se gândească la raportul consemnat în cărțile cerului cu privire la viața, la caracterul și la atitudinea sa față de Dumnezeu. În cursul anului care a trecut a crescut iubirea noastră față de Dumnezeu? Dacă Hristos locuiește cu adevărat în inima noastră, Îl vom iubi pe Dumnezeu, ne va plăcea să ascultăm de poruncile Sale și iubirea noastră va deveni tot mai profundă și mai puternică. Dacă vrem să fim reprezentanți ai lui Hristos în lume, vom avea inima curată, un caracter curat și o viață curată, vorbirea noastră va fi sfântă, iar în inima și pe buzele noastre nu va fi viclenie. Să ne examinăm viața de până acum și să vedem dacă am dovedit că Îl iubim pe Isus prin strădania de a fi asemenea Lui și de a lucra așa cum a lucrat El pentru salvarea celor pentru care a murit El. – Lift Him Up, p. 325
Moartea și învierea lui Hristos au desăvârșit legământul. Mai înainte, a fost descoperit prin tipuri și umbre ce arătau spre marea jertfă care urma să fie adusă de Răscumpărătorul lumii pentru păcatele omenirii. Credincioșii din vechime erau salvați prin același Mântuitor ca acum, însă era un Dumnezeu pe care omul nu putea să-L vadă. Ei vedeau harul lui Dumnezeu prin simboluri. Făgăduința dată lui Adam și Evei în Paradis a fost Evanghelia, vestea bună pentru o omenire căzută. Dumnezeu a promis că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui, iar acesta îi va zdrobi călcâiul. Jertfa lui Hristos este glorioasa împlinire a întregului sistem religios iudaic. Soarele Neprihănirii a răsărit. Hristos, Neprihănirea noastră, ne luminează cu slava Lui. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 932
Motivul pentru care nu suntem mai veseli este că ne-am pierdut dragostea dintâi. Aşadar, să fim plini de râvnă şi să ne pocăim, ca să nu ne fie luat sfeşnicul de la locul lui.
Templul lui Dumnezeu este deschis în cer şi pragul lui este plin de slava pe care o va avea orice biserică ce Îl iubeşte pe Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Noi trebuie să studiem, să medităm şi să ne rugăm. Atunci vom avea vederea spirituală necesară pentru a privi în curţile interioare ale templului ceresc. Vom prinde temele cântărilor şi ale mulţumirilor corului ceresc adunat în jurul tronului. Când Sionul se va ridica şi va lumina, lumina lui va fi mai pătrunzătoare şi, în adunările sfinţilor, vor fi auzite preţioase cântări de laudă şi de mulţumire. ...
Dumnezeu ne învaţă că trebuie să ne adunăm în Casa Lui pentru a cultiva atributele iubirii desăvârşite. Aceasta îi va pregăti pe locuitorii pământului pentru locaşurile pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei care Îl iubesc. Acolo, ei se vor aduna în sanctuar în fiecare Sabat şi în fiecare lună nouă, pentru a se uni în sunetele celor mai frumoase cântări de laudă şi de recunoştinţă la adresa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului, în veci de veci. – Mărturii, vol. 6, p. 368
„Crucea lui Hristos va constitui obiectul studiului şi al imnurilor celor mântuiţi în toată veşnicia. În Hristos Cel glorios, ei Îl vor vedea pe Hristos Cel răstignit. Nu vor uita niciodată că El, a cărui putere a creat şi a susţinut lumile nenumărate din spaţiul infinit, iubitul Fiul al lui Dumnezeu, Maiestatea cerului, El, pe care heruvimii şi serafimii strălucitori se bucurau să-L adore, S-a umilit pentru a ridica omenirea căzută. De asemenea, nu vor uita că Isus a suferit vina şi ruşinea pentru păcat şi că a trebuit să suporte gândul că Tatăl Său Şi-a întors faţa de la El, până când suferinţele unei lumi pierdute I-au sfâşiat inima şi I-au zdrobit viaţa pe crucea de pe Calvar. Creatorul tuturor lumilor, Judecătorul tuturor destinelor, a renunţat la slava Sa şi S-a umilit din dragoste pentru om – iată ce va provoca pentru totdeauna uimirea şi adorarea universului! Când cei mântuiţi Îl privesc pe Salvatorul lor şi văd gloria eternă a Tatălui strălucindu-I pe faţă, când privesc tronul Său veşnic şi ştiu că Împărăţia Sa nu va avea sfârşit, izbucnesc în cântarea entuziastă: «Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat şi ne-a răscumpărat prin sângele Său preţios pentru Dumnezeu!»” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, pp. 651–652
Studiu la rând:
Evanghelizare, subcapitolul „Relația dintre lucrarea medicală și cea pastorală”
1. De ce a stat Pavel împotriva lui Petru în public?
2. Cine sunt fiii lui Avraam?
3. Cui trebuie să facem bine în primul rând?
4. Care este temelia pe care suntem zidiți?
5. Când ajunge lucrarea unui slujitor al Evangheliei să fie completă?
Text-cheie: Deuteronomul 6:5
I. Privire generală
În Scripturile ebraice, cuvântul „dragoste” apare cel mai mult în Deuteronomul și în Cântarea cântărilor. Această afinitate dintre cele două cărți sugerează deja natura relațională particulară a dragostei. Deoarece Deuteronomul este, în esență, despre legământ, adică despre relația dintre Dumnezeu și poporul Său, dragostea este o temă importantă în această carte. Din nefericire, Deuteronomul nu conține o definiție clară a „dragostei”. Dragostea este misterioasă și dincolo de înțelegerea noastră (vezi Efeseni 3:17). Totuși, ea apare asociată cu Dumnezeu, cu frica și cu Legea.
Temele studiului:
În acest studiu ne vom confrunta cu trei teme complexe și cu întrebările dificile care derivă din ele:
• Dragostea și Dumnezeu. Ce este dragostea? Dacă Dumnezeu i-a ales pe israeliți ca popor al Său pentru că i-a iubit, și nu pentru că ei L-au iubit pe El (Deuteronomul 7:8), atunci ce este dragostea? Dacă dragostea începe cu Dumnezeu și nu are niciun temei în obiectul ei, atunci de ce a iubit Dumnezeu? Drept răspuns, din perspectiva umană, cum putem iubi un Dumnezeu pe care nu Îl putem vedea? (Vezi 1 Ioan 4:20.)
• Dragostea și frica. Dacă „în dragoste nu este frică” (1 Ioan 4:18), cum putem să-L iubim pe Dumnezeu și să ne temem de El în același timp?
• Dragostea și Legea. Cum Îl putem iubi pe Dumnezeu în mod liber, dacă ni se poruncește să-L iubim? Cum împăcăm aspectul imperativ și legalist al Legii cu natura spontană a dragostei?
II. Comentariu
Citește Deuteronomul 6:1-9
Porunca (Deuteronomul 6:1)
Construcția primei fraze, „iată poruncile...”, arată clar că „poruncile” se referă la ce urmează după aceea: „legile și orânduielile” (Deuteronomul 6:1; compară cu Deuteronomul 5:1) pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Moise „să [le] învețe”. Astfel, când rostește primele cuvinte, „iată poruncile”, Moise face aluzie la Cele Zece Porunci pe care tocmai le enumerase (Deuteronomul 5:6-21). În plus, articolul definit dinaintea cuvântului mitswah, „poruncă”, sugerează o accentuare. Porunca la care se referă el este porunca prin excelență, cea care le include pe toate. Foarte interesant, același verb tsawah, „a porunci”, pe care Moise l-a folosit în introducerea lui reapare în mijlocul pasajului în legătură cu porunca referitoare la dragoste (Deuteronomul 6:6); și acolo, la fel ca în introducere (Deuteronomul 6:1), el apare în legătură cu verbul „a învăța”. Acest ecou sugerează clar că porunca de a iubi este cea pe care Moise o are în vedere atunci când spune „poruncile” (în engleză și în ebraică este „porunca”, la singular). Așadar, atunci când identifică porunca despre dragoste ca fiind „cea dintâi poruncă” (Marcu 12:29-31), Isus este în armonie cu comentariul lui Moise despre Lege.
De discutat și de meditat: De ce porunca de a-L iubi pe Domnul dragostei include toate celelalte porunci? De ce porunca de a ne iubi aproapele este asemenea poruncii de a-L iubi pe Dumnezeu, și nu doar o altă (a doua) poruncă distinctă (Marcu 12:31)? Ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău (Deuteronomul 6:2) Urmând firul logicii lui Moise, scopul „poruncilor” este: ca „să te temi de Domnul, Dumnezeul tău”. Cu alte cuvinte, să-L iubești pe Dumnezeu înseamnă, mai întâi de toate, „să te temi de Dumnezeu”, să realizezi că Dumnezeu este. Iubirea implică existența celeilalte persoane pe care o iubim. Să-L iubești pe Dumnezeu nu înseamnă să iubești un principiu abstract, o înțelepciune profundă sau o povestire frumoasă. Să-L iubești pe Dumnezeu nu este o teologie sau o tradiție culturală. Să-L iubești pe Dumnezeu înseamnă să-L iubești pe El ca persoană. Să te temi de El înseamnă să ai și să menții un simțământ acut al prezenței Lui peste tot și în orice moment. Dumnezeu este prezent nu doar în biserică sau când ne rugăm; El este prezent și în birou, și în bucătărie, și în dormitor, și la piață. Dumnezeu este prezent atunci când suntem cu alți oameni sau când suntem singuri, la lumină sau în întuneric. (Vezi Psalmii 139:2-12.)
De discutat și de meditat: Ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu ca persoană? De ce nu este posibil să-L iubești pe Dumnezeu fără să realizezi că El este o persoană? Citește Eclesiastul 12:13,14. De ce frica de Dumnezeu este asociată cu imaginea Sa de judecător?
Să păzești toate legile și toate poruncile Lui (Deuteronomul 6:2)
Așadar, a te teme de Dumnezeu înseamnă a umbla cu El, a trăi continuu în prezența Lui. Nu putem iubi pe cineva și să urmăm un alt drum, pe care El nu merge. Dragostea conduce la porunci. În primul rând, pentru că poruncile lui Dumnezeu sunt expresia dragostei Sale: „Pentru că Domnul vă iubește” (Deuteronomul 7:8). În al doilea rând, dragostea conduce la ascultarea de poruncile Sale pentru că Îl iubim pe Domnul: „cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui” (Deuteronomul 7:9). De remarcat că sintaxa ebraică a expresiei sugerează că waw, conjuncția ebraică „și”, trebuie să fie înțeleasă ca introducând o explicație: „cei care-L iubesc, adică, cei care țin poruncile Lui”. Păzirea poruncilor nu este ceva care se adaugă la dragoste; ea este dragoste. Pentru că Îl iubim pe Dumnezeu, iubim Legea Sa (Psalmii 119:70,92,97).
De discutat și de meditat: Dat fiind că a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă să păzim poruncile Lui, cum ne influențează acest lucru înțelegerea despre dragoste? Cum va afecta respingerea poruncilor lui Dumnezeu dragostea noastră pentru El? De ce ținerea poruncilor Lui va influența înțelegerea noastră despre cine este El ca persoană și, deci, dragostea noastră pentru El?
Să-L iubești pe Domnul (Deuteronomul 6:5)
Faptul că Dumnezeu ne poruncește să-L iubim nu este o problemă, pentru că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8). „Să-L iubești pe Dumnezeu” este porunca prin excelență pentru că nu poate fi altfel; este imperativul absolut datorită statutului lui Dumnezeu, a cine este El. Astfel, deoarece Dumnezeu este dragoste, porunca implică totalitatea ființei noastre. Dragostea izvorăște din inimă, adică dinăuntru, din ce nu se vede, din cele mai intime gânduri și simțăminte, din cele mai profunde intenții ale noastre. Este semnificativ că ultima poruncă din Decalog, „Să nu poftești” (Deuteronomul 5:21), oferă la sfârșitul Legii cheia pentru toate poruncile. Nu este suficient să avem Legea, să avem adevărul, să știm că nu ar trebui să ucidem sau să comitem adulter. Mai mult, abținerea de la a comite adulter sau a ucide nu este suficientă; nu ar trebui nici măcar să gândim sau să ne dorim așa ceva (Matei 5:28). Pentru că dragostea este intensă, plină de pasiune, răspunsul nostru de iubire față de Dumnezeu este presant; ea emană din inima noastră astăzi (Deuteronomul 6:6). Nu este doar un act de aducere-aminte sau o speranță pentru viitor. Dragostea este prezentul și implică viața noastră de zi cu zi. Să-L iubim pe Dumnezeu înseamnă să-L lăsăm să fie relevant în viața noastră. Este un act total. Cuprinde nu doar „toată inima ta”, ci și tot „tot sufletul tău”, care înseamnă „toată ființa ta”. Și nu se oprește acolo. Prin natura ei, dragostea implică excelență, intensitate. Nu Îl putem iubi pe Dumnezeu într-un mod mediocru sau lipsit de vitalitate.
De discutat și de meditat: Se limitează dragostea noastră pentru Dumnezeu la ascultarea de poruncile Lui? Este posibil să-L iubești pe Dumnezeu separat de poruncile Lui? Dacă nu, de ce nu? Cum afectează fanatismul autenticitatea iubirii noastre față de Dumnezeu?
Să-i înveți (Deuteronomul 6:1,7)
După cum lui Moise i s-a poruncit să-l învețe pe popor poruncile lui Dumnezeu (Deuteronomul 6:1), tot așa și nouă ni se poruncește să-i învățăm pe alții. De vreme ce porunca aceasta izvorăște din dragostea Sa, misiunea de a transmite poruncile Sale nu poate proveni din intenția de a forța sau din dorința de profit personal. Dacă oamenii Îl acceptă pe Isus sub amenințarea sabiei sau din perspectiva unui profit, ei nu vor înțelege semnificația Legii lui Dumnezeu și cine este El cu adevărat. În mod semnificativ, pasajul acesta a fost ales ca să arate misiunea lui Israel de a fi un martor pentru Dumnezeu. În primul verset din textul ebraic, „Ascultă, Israele: Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Dumnezeu” (Deuteronomul 6:4), litera ’ayin, cu care se termină primul cuvânt, shema’ („ascultă”), și litera dalet, cu care se termină ultimul cuvânt, „singurul”, formează cuvântul „martor”. Pentru scribii din vechime care copiau Tora, acest verset conținea însăși esența identității poporului Israel și misiunea lui ca popor al lui Dumnezeu – de a da mărturie oriunde în lume, în orice timp, dimineața și seara, când cineva se năștea sau când cineva murea, despre cine este Dumnezeu, și anume, Dumnezeul fără seamăn care Și-a iubit poporul.
De discutat și de meditat: Ce înseamnă să-i înveți pe alții poruncile lui Dumnezeu? Care este legătura dintre ideea de Dumnezeu unic și cea de Dumnezeu iubitor care dorește să fie iubit? Se limitează misiunea la Lege? Cum ar distorsiona o asemenea înțelegere limitată însemnătatea Legii?
III. Aplicație
Citește Deuteronomul 6:8,9. Acest pasaj, împreună cu altele (compară cu Exodul 13:9,16; Deuteronomul 11:8), este folosit ca sursă pentru a justifica tradiția iudaică a filacteriilor, tefilin, și anume a practicii de a lega acest text la mână și pe frunte. Deși nu există nicio dovadă convingătoare cu privire la o aplicație literală a pasajului în timpurile biblice, tradiția aceasta pare să fie foarte veche. Practica este atestată în Noul Testament (Matei 23:5), în scrierile lui Josephus Flavius și în unele vestigii de la Qumran. Este limpede totuși semnificația simbolică a acestui ritual. Vizitează o sinagogă sau caută pe internet, pentru a vedea o demonstrație a acestui ritual, ca să-l vizualizezi mai bine.
De discutat și de meditat: Meditează asupra lecțiilor despre credință și devoțiune care sunt simbolizate în toate gesturile acestei practici:
• Să le legi. Legea lui Dumnezeu ar trebui să fie strâns legată de persoana noastră fizică. Legarea sugerează și ideea de credincioșie și de dragoste față de Dumnezeu.
• La mână. Legea lui Dumnezeu ar trebui să influențeze acțiunile noastre.
• Între ochi. Legea lui Dumnezeu ar trebui să influențeze mintea și discernământul nostru.
• Să le scrii pe ușorii casei tale. Legea lui Dumnezeu ar trebui să influențeze căminul nostru.
De discutat și de meditat. Cum ne-ar putea ajuta înțelegerea acestei practici în relația cu Dumnezeu? Cum poate să ajungă să dăuneze relației noastre cu Dumnezeu?
Citește Apocalipsa 14:9. Cum ne poate ajuta practica tefilin să înțelegem identitatea de rămășiță a lui Dumnezeu?
Studiul 4, 16-22 octombrie
