Străinul care va fi în cetățile tale

Text de memorat:Să iubiți pe străini, căci și voi ______.” (Deuteronomul 10:19)

După cum am văzut săptămâna trecută, atunci când a fost întrebat de un cărturar în legătură cu „cea mai mare poruncă” (Marcu 12:28), Isus i-a răspuns reiterând că Dumnezeu este unul singur și apoi a spus: „și «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta». Iată porunca cea dintâi” (Marcu 12:30). Totuși, Isus nu S-a oprit la atât. El a continuat vorbind și despre o „a doua, asemenea ei” (Marcu 12:31), ceva despre care cărturarul nu întrebase. Cu toate acestea, știind cât de importantă era și aceasta, Mântuitorul a spus: „Iar a doua este următoarea: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Nu este altă poruncă mai mare decât porunca aceasta” (Marcu 12:31). Nu există nicio poruncă mai mare decât acestea? Isus a unit dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele într-o singură poruncă, și acea poruncă era cea mai mare dintre ele. Isus nu venea cu ceva nou, ceva ce evreii nu mai auziseră înainte. Chemarea de a-L iubi pe El mai presus de toate și de a ne iubi semenii ca pe noi înșine era, într-adevăr, preluată din cartea Deuteronomul.

 

30 octombrie – Ziua Sola Scriptura

 

Comentariu Ellen G. White

Mântuitorul era Acela care îi condusese pe evrei în pustie; prin stâlpul de nor și de foc, El dăduse o învățătură cu totul deosebită de aceea pe care o primeau oamenii acum de la preoții și învățătorii lor. Măsurile pline de milă prevăzute de lege aveau în vedere până și cele mai umile animale, care nu pot să-și exprime prin cuvinte nevoia și suferința lor. În privința aceasta se dăduseră îndrumări fiilor lui Israel prin Moise. ... Dar, în omul rănit de tâlhari, Isus prezenta cazul unui frate în suferință. Cu cât mai mult ar fi trebuit să le fie milă de el decât de o vită de povară! Lor li se făcuse cunoscut prin Moise că Domnul, Dumnezeul lor, „Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșat”, face „dreptate orfanului și văduvei și iubește pe străin”. Și El a poruncit: „Să iubiți pe străin… să-l iubiți ca pe voi înșivă” (Deuteronomul 10:17-19; Leviticul 19:34). – Hristos, Lumina lumii, p. 500

Poruncile lui Dumnezeu sunt cuprinzătoare şi vaste. În câteva cuvinte, ele descoperă întreaga datorie a omului. „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta… Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12:30,31). În cuvintele acestea sunt cuprinse lungimea şi lărgimea, adâncimea şi înălţimea Legii lui Dumnezeu, pentru că apostolul Pavel declară: „Dragostea, deci, este împlinirea Legii” (Romani 13:10). Singura definiţie a păcatului pe care o găsim în Biblie este că „păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4). Cuvântul lui Dumnezeu declară: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). „Nu este niciunul neprihănit, niciunul măcar” (vers. 12). Mulţi sunt înşelaţi cu privire la starea inimii lor. Ei nu-şi dau seama că inima lor firească este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Ei se îmbracă în propria neprihănire şi sunt mulţumiţi cu atingerea unui standard omenesc al caracterului, un standard fixat de ei, dar cât de fatal dau greş, pentru că nu ating standardul divin, iar prin puterea lor nu sunt în stare să corespundă cerinţelor lui Dumnezeu!

Noi putem să ne evaluăm singuri, să ne comparăm între noi, să spunem că ne descurcăm la fel de bine ca acesta sau acela, dar întrebarea care se va pune la judecată este: Corespundem noi cerinţelor înaltului cer? Atingem noi standardul divin? Este inima noastră în armonie cu Dumnezeul cerurilor? – Solii alese, cartea 1, pp. 320–321

Am văzut că orice lucru care face ca sentimentele noastre să fie împărțite, care ne îndepărtează din inimă iubirea supremă față de Dumnezeu sau ne împiedică să avem o încredere toată și credință deplină în El devine un idol. Mi-a fost îndreptată atenția către cea dintâi și cea mai mare poruncă: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” Nu este îngăduit să împărțim cu altcineva sau altceva iubirea noastră față de El… . Voința, dorințele, planurile, aspirațiile și plăcerile trebuie să fie supuse. – Lift Him Up, p. 142

Deuteronomul 10, o continuare a capitolului 9, este, în esență, o reafirmare, din partea lui Dumnezeu, a legământului pe care îl făcuse cu Israel. De fapt, aproape toată cartea este un fel de reînnoire a legământului. Cu alte cuvinte, chiar și după îngrozitorul păcat de la Horeb, când nici nu plecase Moise bine, că ei au și căzut în idolatrie, Domnul tot nu i-a abandonat.

1. Ce se întâmplă în pasajul de mai jos, de unde înțelegem că Dumnezeu Și-a iertat poporul și a reafirmat făgăduința legământului pe care o făcuse părinților lor? Deuteronomul 10:1-11

 Moise a sfărâmat tablele cu Cele Zece Porunci (Deuteronomul 9:17) – un semn al legământului rupt (Deuteronomul 32:19). „Pentru a-și arăta scârba față de crima lor, a aruncat tablele de piatră, care s-au sfărâmat în fața întregului popor, arătând în felul acesta că, după cum ei au rupt legământul lor cu Dumnezeu, tot astfel Dumnezeu a rupt legământul Său cu ei.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 320 Astfel, faptul că Dumnezeu i-a spus lui Moise să facă niște table noi, „ca cele dintâi”, și să scrie pe ele cuvintele care erau pe primele arată că Dumnezeu Își iertase poporul și nu avea să-l părăsească nici măcar atunci.

2. Ce le spune Dumnezeu israeliților? Care este semnificația imaginilor pe care Domnul le folosește aici? Deuteronomul 10:14-16

Aici este un amestec de imagini: prepuțul, inima, gâtul. Cu toate acestea, ideea este clară. Circumcizia a fost un semn al legământului, dar numai un semn exterior. Dumnezeu dorea inima lor, adică mintea lor, sentimentele lor, dragostea lor. Imaginea gâtului (grumazului) înțepenit arăta pur și simplu cât de încăpățânați erau în refuzul lor de a se supune Domnului. În esență, aici și în altă parte, Domnul le-a spus să înceteze cu loialitatea împărțită și să-I slujească doar Lui, cu toată inima și cu tot sufletul lor.

Gândește-te la toate ocaziile în care Domnul ți-a iertat păcatele. Ce ar trebui să îți spună acest lucru despre harul Său?

 

Comentariu Ellen G. White

Apoi, El le-a cerut lui Avraam și seminței lui circumcizia, care era un cerc tăiat în carne, ca dovadă că Dumnezeu îi alesese dintre celelalte națiuni și îi despărțise de ele ca pe comoara Sa deosebită. Prin acest semn, ei și-au luat obligația solemnă să nu încheie legături de căsătorie cu alte neamuri, deoarece făcând astfel și-ar fi pierdut venerația pentru Dumnezeu și Legea Lui sfântă și ar fi devenit la fel ca națiunile idolatre din jurul lor

Prin actul circumciziei, ei se angajau solemn să îndeplinească partea lor din condițiile legământului făcut cu Avraam, de a fi separați de toate neamurile și de a fi desăvârșiți. Dacă urmașii lui Avraam s-ar fi menținut despărțiți de alte națiuni, n-ar fi fost seduși de idolatrie. Prin despărțirea de celelalte popoare, marea ispită de a se angaja în practicile păcătoase ale acestora și de a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu ar fi fost îndepărtată de la ei. Amestecându-se cu națiunile din jur, ei și-au pierdut într-o mare măsură caracterul deosebit și sfânt. Pentru a-i pedepsi, Domnul a adus în țara lor o foamete care i-a constrâns să plece în Egipt pentru a-și păstra viața. Însă, datorită legământului Său cu Avraam, Dumnezeu nu i-a uitat în timp ce erau în Egipt. – Istoria mântuirii, pp. 146–147

Dumnezeu este acela care taie inima împrejur. Întreaga lucrare este a Domnului, de la început şi până la sfârşit. Păcătosul care piere poate să spună: „Eu sunt un păcătos pierdut, dar Hristos a venit să-i caute şi să-i mântuiască pe cei pierduţi. Hristos spune: «Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi» (Marcu 2:17). Eu sunt un păcătos, dar El a murit pe crucea de pe Golgota pentru a mă mântui pe mine. Nu trebuie să mai rămân nemântuit nici măcar o clipă. El a murit şi a înviat pentru îndreptăţirea mea şi mă va mântui acum. Primesc iertarea pe care a făgăduit-o El.” — Solii alese, cartea 1, p. 392

Când ne aducem viaţa la o deplină ascultare de Legea lui Dumnezeu ca supremul nostru ghid şi ne prindem de Hristos ca nădejde a mântuirii noastre, Dumnezeu va lucra în favoarea noastră. Aceasta este neprihănirea prin credinţă. … Poruncile lui Dumnezeu, studiate în mod sârguincios şi puse în practică, ne deschid calea de comunicare cu cerul şi ne ajută să facem deosebire între adevăr şi minciună. Această ascultare împlineşte în noi voia lui Dumnezeu, aducând în viaţa noastră neprihănirea şi desăvârşirea care au fost văzute în viaţa Domnului Hristos. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 66 (29 febr.)

Orice întoarcere adevărată la Domnul aduce bucuria dăinuitoare în viață. Când se supune influenței Duhului Sfânt, păcătosul își vede vinovăția și necurăția în contrast cu sfințenia Marelui Cercetător al inimilor. Se vede condamnat ca un călcător de lege. Dar nu trebuie ca, din cauza aceasta, să facă loc disperării, deoarece iertarea lui a fost deja obținută. Se poate bucura de simțământul că păcatele îi sunt iertate și de dragostea unui părinte ceresc iertător. Slava lui Dumnezeu se manifestă prin faptul că El cuprinde în brațele iubirii Sale ființele omenești păcătoase care se pocăiesc, prin faptul că le leagă rănile, le curățește de păcat și le îmbracă în veșmintele mântuirii. – Profeți și regi, p. 668

Printre aceste avertizări, Moise declară: „Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce cuprinde el” (Deuteronomul 10:14). Ce expresie grăitoare a suveranității Domnului, o idee care se regăsește și în alte locuri din Biblie: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!” (Psalmii 24:1).

3. Ce altă declarație face Moise despre Domnul în versetele de mai jos? Ce cere Domnul din partea poporului Său, în consecință? Deuteronomul 10:17-19

Iehova nu este doar suveranul cerului și al pământului, ci și „Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor” (Deuteronomul 10:17). Aceasta nu înseamnă că există alți dumnezei, mai mici, precum presupușii dumnezei la care se închinau păgânii din jurul lor. Mai degrabă, este un mod de a spune: mai mult decât faptul de a fi singurul Dumnezeu („Să știți dar că Eu sunt Dumnezeu și că nu este alt dumnezeu afară de Mine”, Deuteronomul 32:39), se afirmă totala Lui supremație peste toate puterile, reale sau imaginare, fie din cer, fie de pe pământ. Textul mai spune și că El este „Dumnezeul cel mare, puternic și înfricoșat, care nu caută la fața oamenilor și nu primește daruri”. Toate acestea sunt parte dintr-un mesaj mai mare: Iehova este Dumnezeul vostru și voi, care sunteți poporul Lui, trebuie să ascultați de El. Și ce contrast izbitor este prezentat aici! Da, Iehova este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor, Conducătorul suveran și susținător al creației (Coloseni 1:16,17), și totuși El Se îngrijește și de orfani, de văduve și de străini și dovedește această grijă împlinindu-le nevoile fizice imediate. Dumnezeu, care ține seama dacă o vrabie cade la pământ (Matei 10:29), știe despre necazul celor aflați la periferia societății. Cu alte cuvinte, El îi spune poporului: Bine, voi sunteți un popor ales, sunteți speciali și vă iubesc, dar îi iubesc și pe ceilalți, inclusiv pe cei nevoiași și neajutorați dintre voi. Și așa cum Eu îi iubesc, și voi trebuie să-i iubiți, la rândul vostru. Aceasta este una dintre obligațiile legământului, în ce vă privește, ba chiar una importantă.

Citește Psalmii 146:5-10. Care este mesajul transmis aici și ce ar trebui să însemne el pentru noi, creștinii de astăzi?

 

Comentariu Ellen G. White

La crearea omului s-a descoperit puterea unui Dumnezeu existent ca Persoană. Când Dumnezeu l-a conceput pe om ca o reflectare a chipului Său, forma umană era perfectă, dar fără viață. Atunci, un Dumnezeu-Persoană, existent prin Sine Însuși, a dat acelei forme suflare de viață și omul a devenit o ființă vie, rațională. Toate componentele organismului uman au fost puse în mișcare. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, nervii, neuronii, toate au început să funcționeze și toate au fost condiționate de niște legi. Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos-Cuvântul, Dumnezeu ca Persoană l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere. …

Deasupra tuturor celorlalte categorii de făpturi inferioare, Dumnezeu a plănuit ca omul, coroana creațiunii, să reflecte gândirea Lui și să descopere slava Sa. Dar omul nu trebuie să se înalțe pe sine ca fiind Dumnezeu. – Divina vindecare, p. 415

Dumnezeu, care ţine seama de căderea unei vrăbii, este atent la comportamentul şi la simţămintele tale. El îţi vede invidia, prejudecăţile, încercarea de a-ţi îndreptăţi acţiunile în cele mai mici probleme de nedreptate. Când înţelegi greşit cuvintele şi acţiunile altuia şi când propriile simţăminte sunt răscolite, aşa încât faci declaraţii incorecte, când se ştie că eşti certat cu fratele tău şi că îi faci și pe alţii ca, în virtutea încrederii pe care o au în tine, să îl privească aşa cum îl priveşti tu, când amărăciunea locuieşte în tine, mulţi sunt mânjiţi. …

Dumnezeu cere ca, atunci când i-ai făcut altuia cea mai mică nedreptate, să-ţi mărturiseşti greşeala, nu numai faţă de acela pe care l-ai rănit, ci şi faţă de aceia care, prin influenţa ta, au fost determinaţi să-l privească pe fratele lor într-o lumină falsă, făcând astfel fără efect lucrarea ce i-a fost încredinţată de Dumnezeu. …

Oricare ar fi natura păcatului tău, mărturiseşte-l! Dacă este numai împotriva lui Dumnezeu, mărturiseşte-l numai Lui. Dacă ai greşit sau ai ofensat pe cineva, mărturiseşte-i şi acestuia şi vei primi binecuvântarea Domnului. În felul acesta, mori faţă de eu, şi Hristos ia chip în tine. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 309 (29 oct.)

Hristos nu a acceptat nicio delimitare de ordin etnic, de rang sau credință. Cărturarii și fariseii doreau să limiteze efectele binecuvântărilor la nivel local și național, excluzându-i pe membrii familiei lui Dumnezeu care făceau parte din alte popoare. Însă Hristos a venit să dărâme orice zid despărțitor. A venit să arate că darul îndurării și al iubirii Sale este la fel de neîngrădit ca aerul, ca lumina sau ca ploile care înviorează pământul.

Viața lui Hristos a întemeiat o religie în care nu există diferențe de rang, de statut social sau de posesiuni materiale, o religie prin care evreii și neamurile, cei liberi sau cei privați de libertate sunt uniți într-o frățietate de obște, egali înaintea lui Dumnezeu. Nicio rațiune de ordin politic nu-I influența acțiunile. El nu făcea deosebire între apropiați și necunoscuți, între prieteni și dușmani. Inima Lui era mișcată de orice suflet care înseta după apa vieții. – Divina vindecare, p. 25

4. „Să iubiți pe străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului” (Deuteronomul 10:19). Care este aici mesajul pentru Israelul antic? Care ar trebui să fie mesajul pentru noi? 

Cu secole înainte, Domnul i-a spus lui Avraam: „Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani” (Geneza 15:13; vezi și Geneza 17:8; Faptele 13:17). Firește, așa s-a întâmplat, iar în primele capitole ale cărții Exodul istoria dramatică a salvării lor din Egipt a fost consemnată pentru posteritate ca un tip al răscumpărării și al salvării care ne-au fost oferite în Hristos Isus. În acest verset, Domnul vrea ca ei să-și amintească unde fuseseră și ce fuseseră: străini într-o altă țară. Cu alte cuvinte, aduceți-vă aminte când ați fost la marginile societății, niște paria, chiar sclavi, și deci la mila celor care erau mai puternici decât voi și care puteau abuza de voi, cum au și făcut adesea. Deși Israel era un popor ales, chemat de Dumnezeu, „o împărăție de preoți” (Exodul 19:6), deși erau niște diferențe între ei și străinii din mijlocul lor, în special în privința serviciilor religioase, când venea vorba de „drepturile omului”, străinul, văduva și orfanul trebuiau tratați în același fel cum se așteptau israeliții să fie tratați.

5. Cum rezumă versetul de mai jos ce îi spune Domnul Israelului antic referitor la modul în care trebuia să îi trateze pe cei slabi din mijlocul lui? Matei 7:12

Îndemnul acesta adresat evreilor din vechime despre modul în care trebuiau să-i trateze pe cei marginalizați nu reprezenta nicidecum norma în lumea antică, unde cei proscriși puteau fi tratați, adesea, la fel ca animalele. Prin contrast, poporul Israel trebuia să fie diferit, o lumină pentru popoare. Iar diferența avea să constea în Dumnezeul căruia I se închinau, în modul în care I se închinau și în tot sistemul adevărului religios pe care Dumnezeu li-l dăduse. Și felul amabil în care îi tratau pe cei marginalizați ar fi putut fi o mărturie grăitoare pentru lume în ce privea superioritatea Dumnezeului lor și a credinței lor. Acesta era, într-un anumit sens, singurul scop al existenței lor: să fie o mărturie pentru Dumnezeul lor înaintea lumii.

 

Comentariu Ellen G. White

Deşi poporul lui Dumnezeu trebuia să rămână sfânt şi deosebit, separat de popoarele care nu-L cunoşteau pe El, israeliţii trebuiau să-l trateze cu bunătate pe străin. Nu trebuiau să îl privească de sus, cu superioritate, pentru că nu făcea parte din Israel. Ei trebuiau să arate dragoste faţă de străini, deoarece Hristos a murit în aceeaşi măsură pentru a-i mântui pe ei ca şi pentru a-l mântui pe Israel. La sărbătorile lor de recunoştinţă, când îşi aminteau de îndurările lui Dumnezeu faţă de ei, străinul trebuia să fie binevenit. La vremea secerişului, trebuiau să lase în ogor o parte nesecerată, pentru străin şi pentru sărac. De asemenea, străinii trebuiau să aibă parte şi de binecuvântările spirituale date de Dumnezeu. Domnul, Dumnezeul lui Israel, a poruncit ca, dacă alegeau societatea celor care Îl cunoşteau şi Îl recunoşteau pe El, străinii să fie primiţi. În felul acesta, ei aveau să cunoască Legea lui Iehova şi să-L slăvească prin ascultarea lor.

Şi astăzi Dumnezeu doreşte ca aceia care sunt copiii Săi să împartă cu lumea binecuvântările fizice şi spirituale de care se bucură. Aceste preţioase cuvinte ale Mântuitorului au fost rostite pentru fiecare ucenic al lui Hristos din toate veacurile: Din inima lui „vor curge râuri de apă vie”. Dar, în loc să împartă cu alţii darurile lui Dumnezeu, mulţi dintre cei care se declară creştini sunt acaparaţi de propriile interese înguste şi reţin de la semenii lor, în mod egoist, binecuvântările lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 6, pp. 273–274

Dumnezeu nu va aproba niciun plan prin care cineva urmărește, chiar și în cea mai mică măsură, să-i domine sau să îi exploateze pe semenii săi. Singura speranță pentru omul căzut este să privească la Isus și să-L primească pe El ca singurul său Salvator. În momentul în care un om începe să stabilească reguli de fier pentru ceilalți, deîndată ce începe să-i exploateze și să îi conducă pe alții după ideile lui, el Îl dezonorează pe Dumnezeu și pune în pericol atât propriul suflet, cât și sufletele fraților săi.

El [Dumnezeu] așteaptă ca lucrătorii Săi să aibă inimi pline de gingășie. Cât de pline de îndurare sunt căile Domnului! (Vezi Deuteronomul 10:17–20; 2 Cronici 20:5-7,9; 1 Petru 1:17). Dar regulile pe care le-a stabilit Dumnezeu au fost nesocotite și, pe altarul Domnului, a fost adus foc străin. – The Publishing Ministry, p. 139 „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” – Matei 7:12

La asigurarea iubirii lui Dumnezeu față de noi, Isus adaugă iubirea unul față de altul, într-un principiu larg, care cuprinde toate relațiile societății omenești. …

În prietenia ta cu alții, așează-te în locul lor. Pătrunde în simțămintele lor, în greutățile lor, în dezamăgirile lor, în bucuriile și întristările lor. Identifică-te cu ei, apoi poartă-te cu ei așa cum ai dori să se poarte ei cu tine, dacă ar fi să schimbi locul cu ei. Aceasta este adevărata regulă de sinceritate. Este o altă expresie a Legii. „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:39). Și acesta este și miezul învățăturii profeților. Este principiul cerului și va fi împlinit în toți cei ce sunt pregătiți pentru societatea lui sfântă. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 134

Noi am fost chemați să reflectăm caracterul lui Dumnezeu. Pavel scria: „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi!” (Galateni 4:19). La început am fost făcuți „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:27), un chip care, mai târziu, a fost desfigurat de păcat. Când Moise a vorbit despre puterea și maiestatea lui Dumnezeu, el a spus că Dumnezeu nu primește daruri sau mită și că Se îngrijește de cel slab și de cel marginalizat. Dacă Dumnezeu face așa, și noi trebuie să facem la fel.

6. Citește următoarele texte din Deuteronomul. Care este tema lor comună?

Deuteronomul 1:16 

Deuteronomul 16:19 

Deuteronomul 24:17 

Deuteronomul 27:19  țara, epoca sau cultura și nici cât de mărețe sunt principiile de echitate înscrise în constituții, în legi sau în orice altceva, realitatea rămâne aceeași: cel sărac, cel slab sau cel marginalizat aproape niciodată nu primește dreptatea din partea oamenilor. Iată de ce este atât de extraordinar ce spune Domnul aici. Nedreptatea, care este peste tot, nu ar trebui să se practice și în Israel, în mijlocul poporului lui Dumnezeu, al acelora care trebuie să-L reprezinte pe El înaintea lumii. Într-un anumit sens, ca să folosim un termen din epoca modernă, Domnul voia ca Israelul antic să ofere o „justiție echitabilă conform legii”. Dar acest lucru trece dincolo de jurisprudență. „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru” (Leviticul 19:2). Da, ei știau cine era adevăratul Dumnezeu, aveau formele corecte de închinare și aduceau tipul corect de daruri. Era foarte bine. Dar, în final, la ce bun toate acestea dacă îi tratau nedrept pe cei slabi și săraci din mijlocul lor? Cum poți să fii „sfânt” și, în același timp, să te porți urât cu ceilalți? Nu poți. Așadar, indiferent de strictețea cu care aderi la ritualurile religioase corespunzătoare, felul în care te porți cu ceilalți arată adevăratul nivel al vieții tale spirituale.

Citește Amos 2:6; 4:1; 5:11; Isaia 3:14,15; 10:1,2 și Ieremia 2:34. Ce ne spun aceste versete astăzi?

 

Comentariu Ellen G. White

Moise a repetat adunării cuvintele Domnului și a făcut cunoscută numirea celor șaptezeci de bătrâni. Cuvântul de însărcinare pe care marele conducător l-a adresat acestor bărbați aleși le poate servi foarte bine ca model de integritate judecătorilor și legiuitorilor vremurilor moderne: „Să ascultați pe frații voștri și să judecați după dreptate neînțelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul. Să nu căutați la fața oamenilor în judecățile voastre; să ascultați pe cel mic ca și pe cel mare; să nu vă temeți de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate” (Deuteronomul 1:16,17). – Patriarhi și profeți, p. 381

Este ciudat ca aceia care mărturisesc a fi creştini să desconsidere învăţăturile clare, categorice, ale Cuvântului lui Dumnezeu fără să simtă nicio mustrare de conştiinţă. Dumnezeu aşază asupra lor responsabilitatea de a se îngriji de cei defavorizaţi, de orb, de olog, de văduvă şi de orfan, dar mulţi nu fac niciun efort în această privinţă. Ca să-i mântuiască pe unii ca aceştia, Dumnezeu îi aduce adesea sub toiagul suferinţei şi îi aşază în poziţii asemănătoare cu ale acelora care aveau nevoie de simpatia şi de ajutorul lor, dar nu le-au primit.

Dumnezeu va considera biserica din … răspunzătoare, ca întreg, pentru calea greşită a membrilor ei. Dacă se îngăduie ca în vreunul dintre membrii ei să existe un spirit egoist şi lipsit de compasiune faţă de cei nenorociţi …, El Îşi va ascunde faţa de cei care sunt poporul Său, până când ei îşi vor face datoria şi vor îndepărta răul din mijlocul lor. Dacă vreunul dintre cei care mărturisesc Numele lui Hristos Îl reprezintă atât de greşit pe Mântuitorul lui, încât să îşi nesocotească datoria faţă de cei năpăstuiţi sau dacă încearcă în vreun fel să obţină avantaje în dauna celor defavorizaţi şi să-i jefuiască de mijloace materiale, Domnul va socoti biserica răspunzătoare pentru păcatul membrilor ei, până când aceştia vor va face tot ce le stă în putere ca să remedieze răul existent. El nu va asculta rugăciunile celor care sunt poporul Său, cât timp orfanii, şchiopii, orbii şi bolnavii care sunt în mijlocul lor sunt neglijaţi. – Mărturii, vol. 3, p. 517

Înainte ca oamenii să poată fi întorși de la păcat la sfințenie, trebuie să existe o putere care să lucreze în interior și o viață primită de sus. Acea putere este în Hristos. Numai harul Său poate să învioreze facultățile lipsite de viață ale sufletului și să atragă inima către Dumnezeu și către sfințenie.

Niciun om nu primește sfințenia ca pe un drept dobândit prin naștere sau ca pe un dar primit din partea oricărui alt om. Sfințenia este darul lui Dumnezeu, oferit prin Hristos. Cei care Îl primesc pe Mântuitorul devin copii ai lui Dumnezeu. Ei sunt copiii Săi spirituali, născuți din nou, înnoiți în neprihănire și adevărată sfințenie. Mintea lor este transformată. Ei au o viziune mai clară a realităților veșnice. Ei sunt adoptați în familia lui Dumnezeu și devin asemenea chipului Său, schimbați prin Duhul Său, din slavă în slavă. De la nutrirea unei iubiri supreme față de ei înșiși, aceștia ajung să cultive o dragoste supremă pentru Dumnezeu și pentru Hristos. Secretul sfințeniei este primirea lui Hristos ca Mântuitor personal și urmarea exemplului Său de renunțare la sine. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 120 (22 apr.)

7. Ce principii importante sunt exprimate în versetele următoare cu privire la modul în care trebuie să-i tratăm pe cei care sunt în subordinea noastră? Deuteronomul 24:10-15

Din nou vedem preocuparea Domnului pentru demnitatea umană fundamentală. Da, cineva îți datorează ceva și este momentul să recuperezi ce-ți aparține, dar arată-i acelei persoane un pic de respect, un pic de demnitate, nu-i așa? Nu da buzna în casa omului ca să reclami acel lucru. Așteaptă afară să vină el să ți-l dea. Deuteronomul 24:12,13 ne spune că, dacă un om sărman ți-a dat haina lui ca „zălog”, cel puțin lasă-l să se învelească peste noapte cu ea. Celelalte versete vorbesc despre modul în care trebuie să ne purtăm cu cei mai neajutorați care se află în subordinea noastră și de care este foarte ușor să abuzăm. Nu-i oprima pe săraci, pentru că este păcat în ochii Domnului, și încă unul cumplit. Iarăși, dacă israeliții trebuiau să fie o mărturie, un popor sfânt care să umble în adevăr în mijlocul unei lumi adâncite în rătăcire, idolatrie și nelegiuire, cu siguranță trebuiau să fie buni cu cei mai slabi și mai marginalizați dintre ei. Altfel, mărturia lor avea să fie egală cu zero.

8. Ce spune Iacov în pasajul de mai jos, care reflectă ce i-a spus Domnul poporului în Deuteronomul? Ce semnificație are faptul că Iacov corelează în aceste versete abuzarea celor săraci cu Cele Zece Porunci? Iacov 1:27–2:11 

Deși nimic din Cele Zece Porunci nu se referă direct la favorizarea celui bogat în detrimentul celui sărac, o aderare strictă la litera legii în timp ce îl tratezi rău pe cel sărac sau nevoiaș este o tăgăduire a mărturisirii de credință și a oricărei pretenții de a păzi poruncile. Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți este cea mai fidelă expresie a Legii lui Dumnezeu – iar acesta este adevărul prezent acum la fel de mult cum a fost în timpul lui Iacov și cum a fost atunci când Moise i-a vorbit lui Israel la granița cu Țara Promisă.

De ce noi, ca adventiști de ziua a șaptea care luăm în serios păzirea Legii, trebuie să fim la fel de atenți și în ce privește cuvintele lui Iacov și cele din Deuteronomul?

 

Comentariu Ellen G. White

Legea, așa cum era dată prin Moise, recomanda o deosebită considerație față de cel sărac. Când un om sărac își dădea haina ca zălog, sau gaj, pentru vreo datorie, creditorului nu-i era îngăduit să intre în locuința acestuia ca s-o ia. El trebuia să aștepte afară până i se aducea zălogul. Și, oricare ar fi fost împrejurările, obiectul trebuia înapoiat stăpânului său până seara. (Deuteronomul 24:10-13). În zilele Domnului Hristos, aceste măsuri bune erau prea puțin luate în seamă, dar Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să se supună hotărârii judecății, chiar dacă aceasta ar fi cerut mai mult decât îngăduia legea lui Moise. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 72

Hristos a arătat că aproapele nostru nu înseamnă numai cineva din biserică sau de credința noastră. Nu trebuie să facem nicio deosebire de rasă, culoare sau clasă. Aproapele nostru este orice om care are nevoie de ajutorul nostru. Aproapele nostru este orice suflet rănit și zdrobit de vrăjmașul. Aproapele nostru este oricine este proprietatea lui Dumnezeu.

În parabola despre samariteanul milos, Isus S-a prezentat pe Sine și misiunea Sa. Omul a fost înșelat, rănit, jefuit și ruinat de Satana și lăsat să piară, dar Mântuitorului I-a fost milă de starea noastră neajutorată. El a părăsit slava Sa pentru a veni să ne mântuiască. El ne-a găsit când eram aproape de moarte și S-a ocupat de cazul nostru. Ne-a vindecat rănile. Ne-a acoperit cu haina neprihănirii Sale. Ne-a oferit un loc de scăpare și a luat toate măsurile pentru noi, prin preţul plătit de El. A murit ca să ne răscumpere. Arătând spre propriul exemplu, El le spune urmașilor Săi: „Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții.” „Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții” (Ioan 15:17; 13:34). – Hristos, Lumina lumii, p. 503

Adevărurile divine au doar o mică influență asupra lumii, când ar trebui să exercite o influență puternică prin modul nostru de a le aplica în viață. Simpla mărturisire a credinței există din abundență, dar are puțină putere. Putem pretinde că suntem urmași ai Domnului Hristos, putem declara că noi credem fiecare adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu, dar, dacă nu este practicată în viața de zi cu zi, credința noastră nu-i va face niciun bine semenului nostru. Mărturisirea noastră poate fi înaltă cât cerul, dar, dacă nu suntem cu adevărat creștini, nu ne va mântui nici pe noi, nici pe semenii noștri. Un exemplu bun va face mai mult bine lumii decât toate declarațiile noastre.

Lucrarea lui Hristos nu poate fi slujită prin nicio practică egoistă. Cauza Sa este cauza celor săraci și oprimați. În inima celor care declară că sunt urmași ai Săi trebuie să existe simpatia duioasă a Domnului Hristos – o dragoste mai profundă față de cei pe care El i-a prețuit atât de mult, încât Și-a dat propria viață pentru a-i mântui. Aceste suflete sunt prețioase, infinit mai prețioase decât orice alt dar pe care I l-am putea aduce lui Dumnezeu. A ne uni toate energiile în vederea unei aparente lucrări mari, în timp ce îi neglijăm pe cei nevoiași sau îi nedreptățim pe străini, nu este o slujire care să poată primi aprobarea Sa. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 383–384

 

Este greu să ne imaginăm cum de până și în vremurile cele mai bune, cum au fost domnia lui David și cea a lui Solomon, poporul Israel, atât de binecuvântat de Dumnezeu, i-a asuprit atât de mult pe cei săraci, pe cei neajutorați și pe cei marginalizați din mijlocul lui. „De aceea, pentru că pe sărac îl călcați în picioare și luați daruri de grâu de la el, măcar că ați zidit case de piatră cioplită, nu le veți locui; măcar că ați sădit vii foarte bune, nu veți bea din vinul lor. Căci eu știu că nelegiuirile voastre sunt multe și că păcatele voastre sunt fără număr: asupriți pe cel drept, luați mită și călcați în picioare la poarta cetății dreptul săracilor” (Amos 5:11,12). „Domnul intră la judecată cu bătrânii poporului Său și cu mai-marii Lui: «Voi ați mâncat via.» Prada luată de la sărac este în casele voastre!” (Isaia 3:14)

Studiu la rând:

Efeseni 3

Efeseni 4

Efeseni 5

Efeseni 6

Filipeni 1

Filipeni 2

Filipeni 3

Evanghelizare, subcapitolul „Simplitatea metodelor de lucru”

1. Unde era Pavel când le scria efesenilor?

2. Cui trebuie să ne supunem „în frica lui Hristos”?

3. Cum se ruga Pavel pentru filipeni?

4. Din ce seminţie era Pavel?

5. Care este marele scop al reformei sănătății?

 

Studiu suplimentar

Astăzi cu Dumnezeu, cap. „Imitarea Modelului”, p. 291 (9 oct.);

Patriarhi și profeți, cap. „Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru cei săraci”.

Text-cheie: Deuteronomul 10:1

I. Privire generală

Dumnezeu rescriind tablele Legii este imaginea harului și a dragostei Lui răbdătoare pentru Israel. În vremurile străvechi, când un legământ era rupt, reînnoirea lui implica pregătirea unor noi documente ale tratatului. Pe fundalul evenimentului rușinos de la Horeb, Moise îndeamnă poporul să-și reînnoiască legământul și să pregătească un nou jurământ de credință în care se specificau cerințele lui Dumnezeu față de el. Aceste versete adună în jurul principiului iubirii diferite teme, cum ar fi dragostea față de Domnul (cea dintâi poruncă), dragostea ca răspuns la dragostea și la iertarea lui Dumnezeu, dragostea față de aproapele și, mai specific, dragostea față de cel străin (cea de-a doua poruncă), pentru că Dumnezeu îl iubește.

Temele studiului:

• Legământul cel nou. Deși legământul este veșnic, este întotdeauna nevoie să fie reînnoit (tăierea împrejur a inimii).

• Tăierea împrejur a inimii. Imaginile, un fel de combinație de metafore, dezvăluie un adevăr teologic crucial.

• Iubirea față de străin. Să-ți iubești aproapele este de înțeles. Dar și pe străin?

II. Comentariu

Legământul cel nou Există un paradox în reînnoirea legământului care este veșnic. Din punct de vedere logic, un legământ veșnic nu are nevoie să fie reînnoit. Lecția care derivă din acest paradox se referă la credincioșia lui Dumnezeu în contrast cu lipsa de credincioșie a poporului Său. De reținut că „legământul cel nou” nu implică o Lege nouă. Este aceeași Lege, rescrisă pe noile table. Ce cere Dumnezeu acum este o interiorizare a Legii. Legea scrisă pe tablele de piatră trebuie să fie scrisă în inima oamenilor. Reînnoirea legământului înseamnă reînnoirea inimii, iar mecanismul acestui proces este dragostea. Ieremia, care folosește pentru prima dată expresia „un legământ nou”, îl definește în termenii următori: „«Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor», zice Domnul. «Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea», zice Domnul: «Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu»” (Ieremia 31:32,33).

Interesant, aceeași experiență legată de un document de legământ nerespectat, sau rupt, este consemnată și în Ieremia. La fel ca Moise, și profetul a trebuit să-și rescrie cartea (Ieremia 36:27,28). De asemenea, când apostolul Pavel se referă la „un legământ nou” (2 Corinteni 3:6), îl interpretează ca pe un legământ spiritual care este scris „nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne” (2 Corinteni 3:3).

De discutat și de meditat: Cum se aplică noțiunea biblică de „legământ nou” din Deuteronomul la înțelegerea noastră despre relația dintre Vechiul și Noul Testament? De ce „legământul nou” presupune aceeași Lege? De ce Dumnezeu a scris Legea pe piatră, în loc să o scrie în inima oamenilor?

Tăierea împrejur a inimii

Firește, cererea lui Dumnezeu ca poporul Israel să-și taie împrejur inima nu trebuie luată în sens literal. Ieremia deplânge faptul că poporul Israel are urechi netăiate împrejur, ceea ce înseamnă că israeliții nu pot auzi Cuvântul Domnului (Ieremia 6:10). Deoarece circumcizia este semnul legământului (Geneza 17:10-13), tăierea împrejur a inimii este o imagine care simbolizează circumcizia lăuntrică pe care Pavel o va descrie mai târziu ca fiind convertirea creștinului (Romani 2:28,29). Aceasta este o procedură pe care doar Dumnezeu o poate realiza (Deuteronomul 30:6).

Moise nu sugerează că tăierea împrejur a cărnii era un lucru greșit. Înainte să intre în țara Canaan, bărbații lui Israel trebuiau să se circumcidă ca un semn al legământului (Iosua 5:2). Tăierea împrejur a inimii îi privește pe aceia care sunt deja circumciși în carne, pe cei care sunt sub legământ. După tăierea împrejur în carne, reînnoirea legământului nu este o nouă circumcizie care ar anula-o pe prima, ci o aprofundare a aceluiași legământ și a legilor sale. După ce au primit litera Legii, ei sunt chemați acum să-și înrădăcineze angajamentul în inimile lor. Aceasta implică nu doar să se abțină de la a face răul, ci și, mai important, să nu dorească să facă răul. Nu doar abținerea de la a face răul, ci și angajarea întregii vieții în facerea binelui. Doar dragostea va face posibil acest angajament. Iată motivul pentru care cerința lui Dumnezeu în această fază este un legământ bazat pe dragoste și, prin urmare, mai solicitant și mai amănunțit. De discutat și de meditat: Ce anume face ca un legământ bazat pe dragoste să fie mai solicitant decât un legământ bazat pe lege? În același timp, care sunt riscurile accentuării dragostei în detrimentul rigorii dreptății? Cum se leagă imaginea tăierii împrejur a inimii de imaginea gâtului înțepenit?

Dragostea față de străin

Aspectul intrigant este că prima aplicație a poruncii de a-L iubi pe Domnul este de a-l iubi pe străin. De ce Dumnezeu îi cere poporului să-l iubească pe străin? Două tipuri de motive pot fi enumerate aici. Discută și meditează asupra lor în cadrul grupei: (1) motive pentru a justifica această cerință și (2) motive care să-i pregătească să fie un popor sfânt.

De ce să-l iubești pe străin?

• Pentru că Dumnezeu îl iubește pe străin (Deuteronomul 10:18). Acest motiv este fundamentat pe credința în Creator, ale Căruia sunt cerurile și pământul (Deuteronomul 10:14). Două principii sunt incluse în acest motiv. Primul este principiul Imago Dei, potrivit căruia Dumnezeu l-a creat și pe străin tot după chipul Său. Al doilea derivă din primul și este principiul Imitatio Dei, al imitării lui Dumnezeu de către slujitorii Săi.

• Pentru că poporul Israel a fost străin (Deuteronomul 10:19). Motivul acesta se întemeiază pe următorul principiu: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Leviticul 19:18).

• Pentru a se pregăti să-L întâlnească pe Dumnezeu. Dumnezeu aparține unei alte categorii (Deuteronomul 10:17). El este Cel Sfânt, adică Cel care este diferit în esența Lui de noi, oamenii. Cea mai bună metodă de a învăța să-L iubim pe Dumnezeu ar putea fi să învățăm să-l iubim pe cel care este diferit de noi, pe străin.

• Pentru a se pregăti să-i întâlnească și să-i cunoască pe ceilalți oameni. Ca foști sclavi, israeliții au fost nevoiți să învețe să-i vadă pe ceilalți nu ca pe niște stăpâni nemiloși pe care îi urau, ci ca pe „aproapele”, cu care să aibă o legătură strânsă, comuniune, și pe care să-l iubească. Pentru că experiența dragostei devine mai bogată și mai puternică atunci când este trăită de oameni diferiți.

• Pentru a se pregăti să-și modeleze și să-și împlinească menirea, ca niște străini ce erau. În calitate de foști nomazi în pustie, copiii lui Israel au trebuit să învețe calea sfințeniei și valoarea conviețuirii alături de oameni diferiți fără a-și compromite identitatea sfântă. În același mod, Avraam, Iosif și Daniel au trebuit să învețe cum să rezolve, în viețile lor, tensiunea dintre datoria de a fi sfânt și datoria de a iubi.

De discutat și de meditat: În ce fel ne ajută principiul Imago Dei să înțelegem că este important să-l iubim pe străin? De ce experiența de a-l iubi pe străin întărește și îmbogățește calitatea dragostei? De ce faptul de a trăi în bună înțelegere printre oameni de alte confesiuni religioase ne întărește credința?

Să-i iubești pe orfan și pe văduvă

Tratatul de legământ din Deuteronomul nu definește „dragostea”, ci lămurește că ea este o categorie divină. Doar cu ajutorul lui Dumnezeu poporul Israel poate să înțeleagă și să împlinească porunca de a iubi. De cealaltă parte, este semnificativ că dragostea față de străin este descrisă în contextul grijii lui Dumnezeu față de orfan și față de văduvă, cărora le face dreptate (Deuteronomul 10:18; compară cu Deuteronomul 24:17-22). De discutat și de meditat: De ce cerința de a-i iubi pe orfan și pe văduvă este asociată cu cerința de a-l iubi pe străin? Ce au în comun străinul, văduva și orfanul?

III. Aplicație

În Mizerabilii, de Victor Hugo, hoțul Jean Valjean înțelege în sfârșit valoarea iertării și a milei atunci când cel care îl găzduise și pe care îl păgubise îi dă lui argintul pe care i-l furase; altminteri, ar fi fost aruncat în închisoare. Gândește-te și analizează următoarele situații:

• Care sunt motivațiile care stau la baza alegerilor tale politice? Alegi cu cine votezi pe baza unei agende naționaliste și a intereselor egoiste sau mai mult pe baza justiției sociale și a grijii față de cei săraci, față de văduve și față de orfani?

• Un cerșetor beat îți cere niște bani pentru că spune că îi este foame și nu a mai mâncat o masă adevărată de câteva zile. Cum vei răspunde cererii lui, neavând nicio garanție că nu își va folosi banii pentru a-și cumpăra alcool?

• O soră din comunitatea ta îți spune că nu te poate suferi dar că, de dragul lui Dumnezeu, se va strădui să-și învingă antipatia față de tine. Cum vei replica?