Deuteronomul în scrierile de mai târziu

Text de memorat: „Și, dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, ___și din tot sufletul tău.” (Deuteronomul 4:29)

Unul dintre cele mai fascinante lucruri la Biblie, mai ales la Vechiul Testament, este cât de des face referire la ea însăși; adică scriitorii de mai târziu ai Vechiului Testament fac referire la cei timpurii, folosindu-i în scrierile lor pentru a-și susține punctul de vedere. De exemplu, Psalmii 81 face referire la cartea Exodul și apoi citează aproape cuvânt cu cuvânt din preambulul Celor Zece Porunci, atunci când psalmistul scrie: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului” (Psalmii 81:10).

În tot Vechiul Testament se face referire la Geneza – în special la istoria Creației – ca în Ieremia 4:23: „Mă uit la pământ, și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri, și lumina lor a pierit!” (vezi și Geneza 1:20). Și, da, de multe ori, scriitorii de mai târziu ai Vechiului Testament, precum profeții, au făcut referire la cartea Deuteronomul, care a jucat un rol central în viața de legământ a poporului Israel de la începuturi. Săptămâna aceasta ne vom îndrepta atenția către modul în care cartea a fost folosită de scriitorii de mai târziu. Ce părți din Deuteronomul au folosit aceștia și ce au subliniat ei – concepte care au relevanță și pentru noi, astăzi?

11 decembrie – Dar Săptămâna de Rugăciune (colectă)

Comentariu Ellen G. White

Biblia este de cea mai mare valoare, pentru că este Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Dintre toate cărțile din lume, ea este cea mai demnă de atenție și studiu, datorită înțelepciunii ei veșnice. Biblia este o istorie care ne vorbește despre crearea lumii și ne poartă prin veacurile trecute. Fără ea, am fi fost lăsați la voia presupunerilor și a legendelor în ceea ce privește întâmplările trecutului. Ea ni-L descoperă pe Creatorul cerurilor și al pământului, cu universul pe care l-a adus la existență, și aruncă o lumină plină de slavă asupra lumii care va veni. Biblia este un ogor unde sunt ascunse comori cerești, care vor rămâne acolo până când, printr-o atentă prospectare, vor fi descoperite și aduse la lumină. Biblia este o casetă, care conține bijuterii de o inestimabilă valoare, ce trebuie prezentate astfel, încât să li se vadă strălucirea ascunsă. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 421

Psalmistul spune: „Înțelegerea cuvintelor Sale dă lumină și pricepere omului de rând.” Ca putere educativă, Biblia este fără rival. Nu există lucrări științifice care să fie atât de bine adaptate pentru a dezvolta conștiința cum este contemplarea adevărurilor mari și vitale și a lecțiilor practice ale Bibliei. Nu a mai fost scrisă niciodată o altă carte atât de bine întocmită pentru a da putere mintală. Oameni cu un intelect strălucit, dacă nu sunt călăuziți de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, ajung confuzi; ei nu-L pot înțelege pe Creator sau lucrările Sale. Însă, dacă mintea este dirijată să înțeleagă și să aprecieze adevărul cel veșnic, mobilizată să depună eforturi pentru a săpa după nestematele adevărului în mina bogată a Cuvântului lui Dumnezeu, ea nu se va pipernici niciodată și nici nu va slăbi ca atunci când zăbovește asupra subiectelor obișnuite. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 84

Învăţăturile Sale [ale lui Hristos] erau destinate să le îndrepte mintea către Vechiul Testament şi să pună într-o lumină mai clară marile teme prezentate acolo. Timp de veacuri, poporul Israel fusese separat de Dumnezeu şi pierduse din vedere preţioasele adevăruri pe care El i le încredinţase. Aceste adevăruri erau acoperite de superstiţii şi de ceremonii care le ascundeau adevărata importanţă. Hristos a venit ca să îndepărteze gunoiul care le întunecase strălucirea. El le-a aşezat ca pe nişte pietre preţioase într-un nou cadru. A arătat că, departe de a desconsidera repetarea adevărurilor vechi, familiare, El a venit să le facă să apară în adevărata lor forţă şi frumuseţe, în acea slavă care nu fusese niciodată recunoscută de oamenii timpului Său. Fiind El Însuşi Autorul acelor adevăruri descoperite a putut să le înfăţişeze oamenilor adevărata lor semnificaţie, eliberându-i de interpretările greşite şi de teoriile false adoptate de conducători pentru a se potrivi stării lor neconsacrate, lipsei lor de spiritualitate şi de dragoste faţă de Dumnezeu. El a îndepărtat tot ce jefuise aceste adevăruri de viaţa şi de puterea lor vitală şi le-a redat lumii în toată prospeţimea şi forţa lor de la început. – Mărturii, vol. 5, pp. 709–710

Regele Iosia, al lui Iuda, care avea opt ani atunci când a urcat pe tron, a domnit treizeci și unu de ani (640 î.Hr.–609 î.Hr.), înainte de moartea sa pe câmpul de luptă. În anul al optsprezecelea al domniei sale, s-a întâmplat ceva care, cel puțin pentru o vreme, a schimbat istoria poporului lui Dumnezeu.

1. Ce lecții putem învăța din întâmplarea relatată în 2 Împărați 22? 

Teologii au ajuns de mult la concluzia că așa-numita „cartea Legii” (2 Împărați 22:8) era Deuteronomul, la care se pare că poporul nu mai avusese acces timp de mulți ani. „Iosia a fost profund mișcat când a auzit pentru prima dată lectura îndemnurilor și avertizărilor raportate în acest manuscris vechi. Niciodată mai înainte nu-și dăduse seama atât de profund de claritatea cu care Dumnezeu pusese înaintea lui Israel «viaţa și moartea, binecuvântarea și blestemul» (Deuteronomul 30:19) […] Cartea abunda în asigurări cu privire la bunăvoinţa lui Dumnezeu de a-i mântui în chip desăvârșit pe aceia care aveau să-și pună încrederea deplină în el. Așa cum lucrase la eliberarea lor din robia egipteană, tot așa avea să lucreze și la întemeierea lor în Ţara Făgăduinţei și la așezarea lor în fruntea popoarelor pământului.” – Ellen G. White, Profeți și regi, p. 393

În capitolul următor, putem vedea cu câtă seriozitate a căutat regele Iosia „să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui din toată inima și din tot sufletul lui” (2 Împărați 23:3; vezi și Deuteronomul 4:29; 6:5; 10:12; 11:13). Și această reformă a inclus curățarea și îndepărtarea „tuturor urâciunilor care se vedeau în țara lui Iuda și în Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului” (2 Împărați 23:24). Deuteronomul era plin de avertizări și de îndemnuri împotriva adoptării practicilor popoarelor din jurul lor. Acțiunile lui Iosia și toate lucrurile pe care le-a făcut, care au inclus uciderea celor care erau, probabil, preoți idolatri din Samaria (2 Împărați 23:20), au scos la iveală cât de mult se abătuseră copiii lui Israel de la adevărul care le fusese încredințat. În loc să rămână un popor sfânt, așa cum ar fi trebuit să fie, ei au făcut compromis cu lumea, chiar dacă de multe ori au gândit: Suntem în relații bune cu Domnul, mulțumim! Ce amăgire periculoasă!

În casele noastre sau în instituțiile bisericii, ce fel de lucruri ar putea fi nevoie să îndepărtăm cu desăvârșire ca să-I putem servi Domnului cu toată inima și cu tot sufletul?

Comentariu Ellen G. White

Iosia a propus ca aceia care aveau cea mai înaltă autoritate să se unească cu poporul într-un legământ solemn înaintea lui Dumnezeu, pentru a conlucra într-un efort de a face schimbări hotărâte: „Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc și a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorându-se să urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia scrise în cartea aceasta.” … „Și tot poporul a intrat în legământ” (2 Împărați 23:3).

În reforma care a urmat, regele și-a îndreptat atenția să distrugă orice urmă de idolatrie care mai era. Locuitorii țării practicaseră atât de mult obiceiurile popoarelor înconjurătoare, închinându-se chipurilor de lemn și de piatră, încât se părea că este peste puterea omului să îndepărteze orice urmă a acestor păcate. Dar Iosia a stăruit în străduința lui de a curăța țara. Cu hotărâre s-a împotrivit idolatriei, omorându-i „pe toți preoții înălțimilor...” „Mai mult, Iosia a stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii și toate urâciunile care se vedeau în țara lui Iuda și la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului” (vers. 20,24). – Profeți și regi, pp. 400–401

Dumnezeu ne cere să ne mărturisim păcatele și să ne umilim inima înaintea Sa, dar, în același timp, trebuie să avem încredere în El ca într-un Tată duios, care nu-i va părăsi pe cei ce se încred în El. … Dumnezeu nu renunță la noi din cauza păcatelor noastre. Putem să facem greșeli și să-L pe întristăm Duhul Sfânt, dar, dacă ne pocăim și venim la El cu inima smerită, El nu ne va alunga. Există piedici care trebuie să fie îndepărtate. Au fost cultivate simțăminte greșite și a existat mândrie, mulțumire de sine, nerăbdare și murmurare. Toate acestea ne despart de Dumnezeu. Păcatele trebuie să fie mărturisite și în inimă trebuie să aibă loc o lucrare mai adâncă a harului. Cei care se simt slabi și descurajați pot să ajungă oameni puternici ai lui Dumnezeu și să îndeplinească o lucrare nobilă pentru Domnul. – Credința și faptele, p. 35

Mărturisirea păcatelor nu va fi primită de Dumnezeu fără pocăinţă sinceră şi reformă. Trebuie să se vadă în viaţă schimbări categorice, tot ce constituie o ofensă la adresa lui Dumnezeu trebuie îndepărtat. Acestea vor fi urmarea unei păreri de rău reale pentru păcat. Lucrarea pe care o avem de făcut ne este prezentată clar: „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă” (Isaia 1:16,17). – Calea către Hristos, p. 39

Cu ani în urmă, un tânăr agnostic era un căutător pasionat al adevărului – oricare ar fi fost acel adevăr și oriunde l-ar fi condus. În cele din urmă, el a ajuns nu doar să creadă în Dumnezeu, ci a acceptat și solia Bisericii Adventiste de Ziua Șaptea. Versetul lui favorit din Biblie era Ieremia 29:13: „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima.” Totuși, ani mai târziu, studiindu-și Biblia, el a descoperit acel verset din nou, dar în cartea Deuteronomul. Adică Ieremia l-a preluat de la Moise.

4. Citește pasajul de mai jos. Care este contextul acestei făgăduințe făcute lui Israel și cum ar putea să aibă legătură cu noi, astăzi? Deuteronomul 4:23-29

După cum am văzut deja, cartea Deuteronomul fusese redescoperită în timpul domniei regelui Iosia și tot sub domnia lui Iosia și-a început Ieremia slujirea. Nu este de mirare, așadar, că influența cărții Deuteronomul poate fi văzută în scrierile lui Ieremia.

5. Ce le spune Ieremia oamenilor să facă și cum se leagă aceasta cu ce fusese scris în Deuteronomul? Ieremia 7:1-7 

Din nou și din nou, în Deuteronomul, Moise a accentuat faptul că existența lor în Canaan era condiționată și că, dacă nu ascultau, nu aveau să rămână în locul pe care Dumnezeu îl alesese pentru ei. Uită-te la avertizarea specifică din Ieremia 7:4, implicația fiind că, deși, într-adevăr, acela era Templul lui Dumnezeu și ei erau poporul ales, nimic din toate acestea nu avea să conteze dacă erau neascultători. Și ascultarea includea modul în care ei îi tratau pe străini, pe orfani, pe văduve – o idee care se referă direct la cartea Deuteronomul și la unele stipulări ale legământului care prevedeau obligațiile lor: „Să nu te atingi de dreptul străinului și al orfanului și să nu iei zălog haina văduvei” (Deuteronomul 24:17; vezi și Deuteronomul 24:21; 10:18-19; 27:19).

Citește Ieremia 4:4 și compară cu Deuteronomul 30:6. Care este mesajul pentru poporul Israel și cum se aplică el și la poporul lui Dumnezeu de astăzi?

Comentariu Ellen G. White

Domnul va fi pentru noi tot ce Îi îngăduim să fie. Rugăciunile noastre apatice, făcute cu jumătate de inimă, nu ne vor aduce niciun folos venit din cer. Oh, avem nevoie să fim mai insistenți în cererile noastre! Cereți prin credință. așteptați prin credință, primiți prin credință, bucurați-vă în nădejde, pentru că oricine caută găsește. Fiți plini de zel în această privință! Căutați-L pe Domnul cu toată inima! Oamenii pun suflet și zel în tot ce fac legat de lucrurile trecătoare, până ce eforturile lor sunt încununate de succes. Cu cea mai mare seriozitate învățați cum să căutați binecuvântările bogate pe care Dumnezeu le-a promis și, prin eforturi perseverente și hotărâte, veți avea lumina Sa, adevărul Său și harul Său bogat.

Strigați la Dumnezeu cu sinceritate și cu sufletul înfometat! Luptați-vă cu puterile cerești până când obțineți biruința! Puneți-vă ființa întreagă în mâna Domnului, suflet, trup și spirit, și hotărâți-vă să deveniți slujitorii Lui plini de iubire și consacrați, conduși de voința Sa și de gândul Său și plini de Spiritul Său.

Vorbiți-I lui Isus cu toată sinceritatea sufletului despre nevoile voastre. Nu vi se cere să faceți o pledoarie lungă înaintea lui Dumnezeu și nici să-I țineți o predică, ci spuneți-I, cu inima plină de regret pentru păcat: „Doamne, scapă-mă sau pier!” Pentru astfel de suflete există speranță. Astfel de oameni vor căuta, vor bate la ușă, vor cere și vor găsi. După ce Domnul Isus a îndepărtat povara păcatului care zdrobește sufletul, veți experimenta binecuvântarea păcii lui Hristos. – Our High Calling, p. 131

Prima și cea mai înaltă datorie a noastră este să fim siguri că rămânem în Hristos. El trebuie să facă lucrarea. Noi trebuie să căutăm să cunoaștem „ce zice Domnul” și să ne supunem viața călăuzirii Lui. Când avem Spiritul lui Hristos, care locuiește în noi, totul va apărea altfel, schimbat. Numai Mântuitorul ne poate da odihna și pacea de care avem atâta nevoie. Și, în fiecare invitație pe care ne-o face de a-L căuta pe Domnul ca să poată fi găsit de noi, El ne cheamă să rămânem în El. Nu este doar o invitație de a veni la El, ci de a rămâne în El. Duhul lui Dumnezeu este Cel care ne îndeamnă să venim. Când avem pacea și odihna pe care le găsim în El, grijile noastre zilnice nu ne vor mai face să fim aspri, grosolani și nepoliticoși. Atunci nu ne vom mai urma calea noastră și voința noastră. Noi vom dori să facem voia lui Dumnezeu și să rămânem în Hristos ca mlădița în viță. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 140 (11 mai)

În afară de recunoașterea cerințelor lui Dumnezeu, nimic nu caracteriza mai bine legile date de Moise decât spiritul plin de dărnicie, duioșie și ospitalitate ce se dovedea față de săraci. Deși Dumnezeu făgăduise să-l binecuvânteze foarte mult pe poporul Său, nu era totuși în planul Lui ca sărăcia să fie ceva cu totul necunoscut în mijlocul lui. El a arătat că nu vor înceta să fie săraci în țară. Întotdeauna vor fi între copiii Săi persoane care vor avea nevoie de compătimirea, bunătatea și bunăvoința lor. Ca și în zilele noastre, și atunci au existat oameni loviți de nenorociri, de boală și de pierderea agoniselii lor; totuși, atâta vreme cât au ascultat de îndrumările date de Dumnezeu, între ei nu au fost cerșetori și nici oameni care să sufere din lipsă de hrană. – Patriarhi și profeți, p. 530

O mare parte din scrierile profeților constă în apeluri la credincioșie. Și nu doar la credincioșie în general, ci în special la credincioșia față de partea pe care o aveau de îndeplinit în cadrul legământului. Cartea Deuteronomul conține tocmai reafirmarea legământului lui Dumnezeu cu Israel. După un ocol de patruzeci de ani, Domnul era acum pe punctul de a împlini mai multe dintre promisiunile Sale – partea Lui din cadrul legământului. Astfel, Moise îi îndeamnă să împlinească și ei responsabilitățile care le reveneau.

6. Ce îi spune Domnul poporului în versetele de mai jos și ce legătură are cu cartea Deuteronomul? Mica 6:1-8 (vezi și Amos 5:24 și Osea 6:6) 

Cercetătorii Bibliei au văzut în versetele din Mica ceea ce este cunoscut ca „procesul legământului”, în care Domnul Își judecă poporul, sau îi aduce acuzații, pentru încălcarea legământului. În cazul acesta, Mica spune că Domnul „are o judecată cu poporul Său” (Mica 6:2), în care cuvântul „judecată” („plângere”, în KJV), ebr. riv, poate însemna o dispută legală. Cu alte cuvinte, Domnul face o plângere împotriva lor, aceasta fiind o imagine care implică aspectul legal al legământului (pe lângă cel relațional). Nu ar trebui să ne surprindă acest lucru pentru că, la urma urmei, elementul central al legământului era Legea. Mica împrumută limbajul direct din Deuteronomul: „Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, să păzești poruncile Domnului și legile Lui pe care ți le dau astăzi, ca să fii fericit” (Deuteronomul 10:12,13). Totuși, în loc să citeze direct, Mica îl modifică, schimbând „litera legii” din Deuteronomul cu „spiritul legii”, care se referă la a fi drept și îndurător.

Aici pare să fie vorba de faptul că, indiferent de aspectul exterior al religiei și al pioșeniei (o mulțime de jertfe de animale), nu în aceasta consta relația de legământ a lui Israel cu Dumnezeu. La ce bun toată această evlavie exterioară dacă, de exemplu, „ei poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om și casa lui, pe om și moștenirea lui” (Mica 2:2)? Israel ar fi trebuit să fie o lumină pentru lume, despre care popoarele să spună cu uimire: „Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!” (Deuteronomul 4:6). Prin urmare, ei trebuiau să se poarte cu înțelepciune și cu pricepere, ceea ce presupunea să-i trateze pe oameni cu dreptate și cu milă.

Comentariu Ellen G. White

"Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi-de-tot! Dar ei au călcat legământul ca oricare om de rând şi nu Mi-au fost credincioşi atunci” (Osea 6:6,7). Multele jertfe ale iudeilor și râurile de sânge ale jertfelor de ispășire pentru păcate de care ei nu se pocăiau cu adevărat, pentru care nu simțeau o adevărată părere de rău, au fost întotdeauna dezgustătoare înaintea Domnului. …

Darurile scumpe și doar o asemănare de sfințenie nu pot fi plăcute înaintea lui Dumnezeu. Pentru îndurarea Sa, El cere un duh smerit, o inimă deschisă înaintea luminii adevărului, iubire și înțelegere pentru semeni și un spirit care nu acceptă să fie corupt prin avariție sau iubire de sine. Preoții și conducătorii erau lipsiți de aceste caracteristici esențiale pentru a fi plăcuți lui Dumnezeu, iar darurile lor cele mai scumpe și ceremoniile cele mai strălucitoare erau o urâciune înaintea Lui. – Signs of the Times, 21 martie 1878 (din articolul „Păcatele fariseilor”)

Când israeliții erau pe punctul de a intra în ţara făgăduită, cuvântul Domnului dat prin Moise fusese: „Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima și din tot sufletul tău, să păzești poruncile Domnului și legile Lui pe care ți le dau astăzi, ca să fii fericit?” (Deuteronomul 10:12,13). Din veac în veac, aceste sfaturi erau repetate de slujitorii lui Iehova către aceia care erau în pericolul de a cădea în obiceiurile formalismului și de a uita să aibă milă. În timpul lucrării Sale pământești, când a fost abordat de un învățător al Legii cu întrebarea: „Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”, Hristos Însuși i-a răspuns: „«Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.» Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Prorocii” (Matei 22:36-40).

Aceste cuvinte clare ale prorocilor și ale Domnului Însuși ar trebui să fie primite de noi ca fiind glasul lui Dumnezeu pentru fiecare suflet. Să nu pierdem din vedere nicio ocazie de a face fapte de milă, de atenţie delicată și de curtenie creștină, pentru cei împovărați și deprimați. Dacă nu putem face mai mult, putem adresa cuvinte de încurajare și de speranţă acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu și care pot fi abordați cel mai ușor pe calea simpatiei și dragostei.

Bogate și îmbelșugate sunt făgăduințele făcute acelora care caută ocazii de a aduce bucurie și binecuvântare în viața altora. „Dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua-n amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă” (Isaia 58:10,11). – Profeți și regi, pp. 326–327

Una dintre cele mai renumite rugăciuni din Vechiul Testament se află în Daniel 9. După ce a descoperit, citind în cartea lui Ieremia, că timpul pentru „dărâmăturile” lui Israel (Daniel 9:2), adică cei șaptezeci de ani, urma să se termine în curând, Daniel a început să se roage cu ardoare. Și ce rugăciune a fost aceasta! O cerere mișcătoare și plină de lacrimi, în care mărturisește păcatele sale și păcatele poporului său, recunoscând, în același timp, dreptatea lui Dumnezeu în mijlocul nenorocirii care se abătuse asupra lor.

7. Ce teme poți găsi în pasajul de mai jos care se leagă direct de cartea Deuteronomul? Daniel 9:1-19 

Rugăciunea lui Daniel este un rezumat exact al avertizărilor pe care le primise poporul în Deuteronomul, cu privire la consecințele nerespectării părții lor din legământ. De două ori Daniel face referire la „Legea lui Moise” (Daniel 9:11,13), care, cu siguranță, includea Deuteronomul și în cazul acesta s-ar putea să se fi referit în mod specific la el. După cum se spusese în Deuteronomul, ei fuseseră alungați din țară (vezi Deuteronomul 4:27-31 și Deuteronomul 28) pentru că nu ascultaseră, exact ce spusese Moise că avea să se întâmple (Deuteronomul 31:29). Cât de tragic a fost și că, în loc ca națiunile din jur să spună despre ei: „Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput” (Deuteronomul 4:6), Israel a devenit o „ocară” (Daniel 9:16) tocmai pentru acestea. În toate lacrimile și rugămințile lui, Daniel nu a pus niciodată întrebarea pe care atât de mulți oameni o pun atunci când îi lovește un dezastru: „De ce?” Aceasta pentru că, datorită cărții Deuteronomul, știa exact de ce se întâmplaseră toate. Cu alte cuvinte, Deuteronomul i-a dat lui Daniel (și altor exilați) un context prin care să înțeleagă că răul care venise peste ei nu era un destin orb, o întâmplare nefericită, ci urmarea neascultării lor, cu privire la care fuseseră avertizați. Dar, și poate cel mai important, rugăciunea lui Daniel exprima realitatea că, în ciuda acelor evenimente, exista speranță. Dumnezeu nu îi abandonase, indiferent cât de mult părea astfel. Deuteronomul le-a oferit nu doar un context pentru înțelegerea situației, ci promisiunea restaurării.

Citește Daniel 9:24-27, profeția despre Isus și despre moartea Lui pe cruce. De ce oare i-a fost dată această profeție lui Daniel (și nouă) în contextul exilului lui Israel și al făgăduinței întoarcerii?

Comentariu Ellen G. White

Înțelepciunea pe care Dumnezeu i-o dăduse [lui Daniel] era mult mai mare decât înțelepciunea marilor bărbați ai lumii, așa cum lumina soarelui este mai strălucitoare decât lumina slabă a stelelor pe cerul amiezii. Totuși, să ne gândim la rugăciunea care se înălța de pe buzele acestui bărbat atât de mult onorat de Cer. Cu o adâncă umilință, cu lacrimi și cu o inimă zdrobită, el se roagă pentru sine și pentru poporul său. El își deschide sufletul înaintea lui Dumnezeu, mărturisindu-și nevrednicia și recunoscând măreția și maiestatea Domnului.

O, de câtă seriozitate și evlavie sunt caracterizate cererile sale! El înalță către cer mâna credinței ca să prindă făgăduințele niciodată înșelătoare al Celui Preaînalt. Sufletul său se luptă în agonie. Și el primește dovada că rugăciunea sa este ascultată. Atunci știe că biruința este de partea lui. Dacă noi, ca popor, ne-am ruga cum se ruga Daniel și ne-am lupta cum se lupta el, smerindu-ne sufletele înaintea lui Dumnezeu, atunci am înțelege că rugăciunile noastre primesc răspuns așa cum i-a fost asigurat răspunsul și lui Daniel. – Sfințirea vieții, pp. 46–47

Înaintaţi curajos, cu încrederea că Domnul va fi cu aceia care-L iubesc şi-I slujesc. El va lucra în favoarea celor care păzesc legământul Său. Nu-i va lăsa să ajungă de ocară. El îi va curăţi pe toţi aceia care I se predau şi va face din ei o laudă pe pământ. Nimic altceva din această lume nu Îi este atât de scump lui Dumnezeu ca biserica Sa. El va acţiona cu mare putere prin bărbaţi smeriţi şi credincioşi. Hristos vă spune astăzi: „Eu sunt cu voi, conlucrând cu eforturile voastre conştiincioase şi încrezătoare şi dându-vă biruinţe preţioase. Eu vă voi întări, dacă vă sfinţiţi pentru slujba Mea. Vă voi da izbândă în eforturile voastre de a trezi sufletele moarte în nelegiuiri şi în păcate.”

Credinţa neclintită şi dragostea neegoistă vor învinge greutăţile care se ivesc pe calea datoriei pentru a împiedica o luptă hotărâtă. Atunci când se vor implica în lucrarea de salvare de suflete, cei inspiraţi de credinţa aceasta vor alerga şi nu vor obosi, vor umbla şi nu vor osteni. – Mărturii, vol. 7, pp. 242–243

Acestea să fie cuvintele noastre, rostite din inimi care răspund la marea bunătate și iubire ale lui Dumnezeu față de noi, ca popor, și față de fiecare personal: „Pune-ți nădejdea în Domnul, Israele, de acum și până în veac.” „… Robi ai Domnului, care stați în Casa Domnului, în curțile Casei Dumnezeului nostru! Lăudați pe Domnul, căci Domnul este bun; cântați cântaţi Numele Lui, căci este binevoitor. Căci Domnul Şi-a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui. Ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii.” Gândiți-vă, frații și surorile mele, că Domnul a ales un popor, biserica Sa, ca să fie o fortăreață a Lui în mijlocul unei lumi ruinate de păcat și răzvrătite, iar El a intenționat ca nicio autoritate să nu fie recunoscută în biserica Sa, nicio lege să nu fie respectată de ea, în afară de autoritatea și de Legea Sa. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 15

„Mica 6:1-8 este unul dintre cele mai de seamă pasaje din Vechiul Testament. La fel ca Amos 5:24 și Osea 6:6, el rezumă mesajul profeților din secolul al VIII-lea î.Hr. Pasajul începe cu exemplul unei judecăți a legământului, în care profetul somează poporul să asculte acuzația pe care Iehova o aduce împotriva lui. Munții și dealurile sunt jurații, pentru că erau acolo de mult timp și fuseseră martori ai modului în care Se purtase Dumnezeu cu Israel. În loc să-i acuze direct pe copiii lui Israel de ruperea legământului, Dumnezeu îi întreabă dacă au vreo acuzație împotriva Lui. «Ce am făcut? Cu ce te-am ostenit?» În fața nedreptății, unii dintre oamenii săraci poate au «obosit în facerea binelui».

În prezența oportunităților de a deveni bogați peste noapte, unii proprietari s-ar putea să fi obosit să păzească legile legământului.” – Ralph L. Smith, Word Biblical Commentary, Mica–Maleahi, vol. 32, p. 50 „În reforma care a urmat, regele și-a îndreptat atenţia să distrugă orice urmă de idolatrie care mai era. Locuitorii ţării practicaseră atât de mult obiceiurile popoarelor înconjurătoare, închinându-se chipurilor de lemn și de piatră, încât se părea peste puterea omului de a îndepărta orice urmă a acestor păcate. Dar Iosia a stăruit în străduinţa lui de a curăţa ţara.” – Ellen G. White, Profeți și regi, p. 401

Studiu la rând:

Evrei 10

Evrei 11

Evrei 12

Evrei 13

Iacov 1

Iacov 2

Iacov 3

Evanghelizare, subcapitolul „Lucrarea pentru toate clasele sociale”

1. În ce scop trebuie să veghem unii asupra altora?

2. Ce responsabilități ne revin datorită norului „așa de mare de martori”?

3. Care două jertfe Îi plac lui Dumnezeu?

4. În ce domeniu „dacă nu greșește cineva ... este un om desăvârșit”?

5. Prin ce metode predicarea lui Pavel ajungea la toate popoarele?

Studiu suplimentar

Harul uimitor al lui Dumnezeu, cap. „Din toată inima ta” (6 nov.); Slujitorii Evangheliei, cap. „O nouă perspectivă”, pp. 38–39.

Text-cheie: Deuteronomul 4:29

I. Privire generală

Fiind prima secțiune din revelația biblică, este de așteptat ca Tora, adică cele cinci cărți ale lui Moise (Pentateuhul), să fie partea din Biblie la care se va face referire cel mai mult în scrierile de mai târziu. Cartea Geneza, cu raportul ei despre evenimentele creării cerurilor și pământului, cu istoria Turnului Babel și, mai ales, cu istoriile patriarhilor și cu aceea a lui Iosif, va rămâne vie în memoria poporului Israel, a profeților și a psalmiștilor. În același fel, celelalte cărți din Pentateuh – Exodul, Leviticul și Numeri – vor fi prezente în serviciul de închinare și vor inspira meditațiile preoților, ale regilor și ale profeților. Pe parcursul acestei săptămâni ne vom concentra asupra cărții Deuteronomul, care a avut asupra evoluției spirituale a poporului lui Israel un impact mai mare decât oricare altă carte a Bibliei. Fiindcă a fost cartea care i-a reamintit poporului despre Lege, Deuteronomul a rămas punctul de referință pentru a începe reformele sau pentru a-i mustra pe oamenii care se rătăciseră de la preceptele Legii. În cercetarea noastră cu privire la citarea sau menționarea cărții Deuteronomul în scrierile de mai târziu, vom descoperi teme familiare care vor fi reîmprospătate și reorientate potrivit cu noile contexte istorice, pentru a face să fie din nou relevante „cărările cele vechi”.

Temele studiului:

• Reforma lui Iosia: Lecții de la un lider credincios.

• Rugăciunea lui Neemia: Mai multe adevăruri profunde bazate pe redeșteptare și pe reformă.

• Rugăciunea lui Daniel: Deplângerea pierderii.

• Religia lui Mica: Despre ce înseamnă cu adevărat religia autentică.

II. Comentariu

Reforma lui Iosia

Mai întâi de toate, întoarcerea radicală la Lege trebuie să fie atribuită caracterului lui Iosia și evlaviei lui profunde. Niciodată în istoria lui Israel nu a mai fost vreun rege atât de aproape de idealul Torei. Idolii care fuseseră acumulați de predecesorii lui au fost „nimiciți cu desăvârșire” de el, potrivit cu idealul cărții Deuteronomul (Deuteronomul 12:2,3). Astfel, Dumnezeu a binecuvântat domnia lui Iosia (639–608 î.Hr.), care a durat mai mult de treizeci de ani, fiind cu mult mai lungă decât domniile celor dinaintea lui. Iosia avea numai opt ani atunci când a devenit rege. În al doisprezecelea an al domniei lui, a luat prima hotărâre oficială care implica restaurarea templului în Ierusalim, o preocupare care, în mod evident, se află în centrul cărții Deuteronomul (Deuteronomul 12:1-7). Așadar, prima lucrare de restaurare a lui Iosia a privit întregul sistem religios.

Templul din Ierusalim a fost reparat și curățat. Toți idolii canaaniți și asirieni au fost îndepărtați și toată țara a fost implicată în această reconstrucție prin intermediul darurilor. Dar abia în al optsprezecelea an de domnie a avut loc următorul pas. De data aceasta, reforma nu a mai avut legătură doar cu ritualurile, ci a avut un caracter spiritual bine determinat. Când regele l-a întrebat pe marele-preot Hilchia în legătură cu progresul restaurării, Hilchia a descoperit „cartea legii în Casa Domnului” (2 Împărați 22:8). Acest manuscris original scris de Moise i-a fost înmânat lui Șafan, scribul regal. Apoi, el a mers la rege să i-l citească. Potrivit raportului biblic, când Iosia a auzit cuvintele acestei cărți, a fost tulburat, înțelegând că ea vorbea despre mânia lui Dumnezeu și despre blesteme. Împăratul și-a sfâșiat hainele ca un semn al căinței și le-a dat ordine preoților și altor slujbași de la curtea împărătească să o consulte pe profetesa Hulda. Acesta este unul dintre rarele exemple în care un împărat caută la un profet soluția unei probleme. O serie de indicii sugerează că această „carte a legii” era Deuteronomul, în care sunt folosite aceleași cuvinte (compară cu Deuteronomul 31:24-26). Pasajele tulburătoare care îl intrigă și îl răscolesc pe rege sunt, probabil, Deuteronomul 28 și 29, care fac cunoscute cele două căi – calea vieții și calea morții, cu respectivele binecuvântări și blesteme care reprezintă condițiile legământului. De asemenea, ele mai conțin referiri la mânia Domnului (Deuteronomul 29:20) și îndemnul lui Moise către Israel să apuce pe calea cea dreaptă (Deuteronomul 28:13).

Regele Iosia a fost mișcat. De îndată ce lectura s-a încheiat, el a înțeles gravitatea situației și a întreprins imediat o reformă, care a trecut dincolo de niște simple măsuri cultice, transformându-se într-o trezire spirituală profundă în toată țara. Iosia a reafirmat centralizarea cultului la Ierusalim și reforma lui a ajuns dincolo de granițele lui Iuda, până la Israelul din nord. Datorită cărții Deuteronomul, el a putut să promoveze unitatea spirituală a poporului, o realizare de care niciun rege nu mai fusese în stare vreodată.

De discutat și de meditat: Ce metode a folosit Iosia ca să trateze problema lipsei de unitate care divizase poporul lui? Care a fost atitudinea personală a lui Iosia când a adresat chemarea la pocăință?

Rugăciunea lui Neemia

Asemenea reformei lui Iosia, și reforma lui Neemia a fost declanșată de citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Și în cazul acesta poporul a citit din aceeași „carte a Legii” (Neemia 9:3), în același context spiritual al unei nevoi intense după pocăință (Neemia 9:1,2). Adunarea și postul special au avut loc „în a douăzeci și patra zi a aceleiași lună [luna a șaptea]” (Neemia 9:1; compară cu Neemia 8:14). Aceasta s-a întâmplat cu ocazia Zilei Ispășirii, o zi de smerire, urmată imediat de perioada festivă a Sărbătorii Corturilor, care includea și „a opta zi” a sărbătorii (ziua a douăzeci și treia), adunarea care încheia sărbătoarea (compară cu Neemia 8:18; Leviticul 23:39). Să reținem că aceasta este aceeași perioadă de douăzeci și patru de zile în timpul căreia Daniel postea și era în jale (Daniel 10:1-3).

Rugăciunea lui Neemia este plină de referiri la cartea Deuteronomul. Ea începe cu o binecuvântare și o invocare a Creatorului, „care este mai presus” (Neemia 9:5; compară cu Deuteronomul 6:4) și care a creat „cerurile cerurilor” (Neemia 9:6). Aceasta este o expresie la superlativ, care indică cel mai înalt loc al locuinței lui Dumnezeu, unde își au sălașul îngerii Săi, „oștirea cerului”, care I se închină (Deuteronomul 10:14; compară cu 1 Împărați 8:27). Rugăciunea continuă cu o aducere-aminte a legământului – tema de bază în jurul căreia este structurată cartea Deuteronomul – și a tot ce a făcut Dumnezeu pentru Israel: modul în care le-a purtat de grijă în timpul celor patruzeci de ani prin pustie (Neemia 9:21; compară cu Deuteronomul 2:7; 8:4; 29:5), răspunsul încăpățânat și răzvrătit al copiilor lui Israel, care și-au înțepenit grumazul (Neemia 9:16; compară cu Deuteronomul 1:26-33; 31:27). Ei nu s-au pocăit de faptele lor nelegiuite (Neemia 9:35; compară cu Deuteronomul 28:45-47). Astfel, Neemia deplânge faptul că poporul lui Dumnezeu culege acum roadele neascultării din trecut și se află sub blestemul legământului (Neemia 9:35-37; compară cu Deuteronomul 28:47,48).

Neemia își încheie rugăciunea cu un ultim gând legat de taina legământului. Expresia ebraică ubekol zo’t, cu care începe concluzia lui Neemia și care este tradusă cu conjuncția adversativă „dar”, este o expresie idiomatică ce înseamnă „și cu toate acestea”. Neemia este uimit de paradoxul acestui legământ, care este făcut în ciuda nelegiuirii împăraților, prinților și preoților (Neemia 9:34,37).

De meditat și de discutat: De ce locuința lui Dumnezeu este numită „cerurile cerurilor”? De ce Neemia începe cu referirea la Dumnezeul Creator și cu închinarea pe care oștirea cerului I-o oferă?

Rugăciunea lui Daniel

Asemenea lui Neemia, și profetul Daniel, care trăiește în aceeași atmosferă de rugăciune și de jale, citește în „Legea lui Moise” și se tânguiește din cauza nenorocirilor care s-au abătut peste poporul lui Dumnezeu ca urmare a lipsei lor de credincioșie (Daniel 9:13; compară cu Deuteronomul 28:15-68).

Religia lui Mica

Mica își începe discursul la fel ca Moise, cu aceeași întrebare emoționantă: „Și ce alta cere Domnul de la tine...?” (Mica 6:8; compară cu Deuteronomul 10:12). Această întrebare constituie una dintre cele mai importante preocupări legate de religie. Cum pot oamenii să se apropie de Dumnezeu și să răspundă așteptărilor Sale? Răspunsul tradițional ar fi: jertfe, daruri scumpe, fapte bune pentru El. Răspunsul lui Mica, asemenea celui oferit de Moise, nu se referă la oferirea de daruri exterioare din partea închinătorului, ci implică „să faci dreptate, să iubești mila” față de oamenii în nevoie (Mica 6:8). Mica evocă în cuvintele sale mesajul cărții Deuteronomul. Expresia „să faci dreptate” și cuvântul-cheie „dragoste” sunt comune ambelor texte. Mica nu spune că jertfele și darurile sunt greșite, ci că toate actele religioase n-au nicio valoare fără relația corespunzătoare cu Dumnezeu și cu semenii.

De discutat și de meditat: Potrivit exemplelor lui Iosia, Neemia și Daniel, care este prima cerință pentru a începe procesul pocăinței? De ce consultarea profeților (Moise, Hulda, Ieremia etc.) a fost necesară pentru a da naștere la pocăință în viața poporului lui Dumnezeu și pentru a aduce binecuvântările Sale?

III. Aplicație

Divizări

Ești un lider al bisericii și suferi când vezi divizare în comunitatea ta. Alege una dintre opțiunile următoare:

• Iei partea unuia dintre grupuri și acuzi celălalt grup spunând că este greșit. • Asculți ambele grupuri, recunoști unde au dreptate și le ajuți să vadă valorile celuilalt grup.

• Îți dai seama că ești parte din problemă și chemi ambele „tabere” să se roage cu tine, analizând dacă nu cumva ai greșit în cadrul disputei.

Biserica locală

Care ar trebui să fie reacția ta față de domeniile din viața bisericii locale în care ea nu trăiește lumina care i-a fost dată? Care sunt cele mai bune modalități de a căuta să faci o reformă? Ce principii putem extrage din aceste relatări pe care să le aplicăm în propria biserică?