Deuteronomul în Noul Testament

Text de memorat: „Este scris: «Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu _.»” (Matei 4:4)

Noul Testament este îmbibat cu Vechiul Testament. Aceasta înseamnă că scriitorii inspirați ai Noului Testament au citat din scriitorii inspirați ai Vechiului Testament ca o sursă de autoritate. Isus Însuși a spus: „Este scris” (Matei 4:4), care însemna: „Este scris în Vechiul Testament”; și tot El a spus că trebuie „să se împlinească Scripturile” (Marcu 14:49), referindu-Se la Scripturile Vechiului Testament. Și când Isus S-a întâlnit cu cei doi ucenici pe drumul spre Emaus, în loc să facă o minune pentru a le arăta cine era El, „a început de la Moise și de la toți prorocii, și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27).

Fie că citează direct din Vechiul Testament sau fac aluzii și referiri la întâmplări sau profeții, scriitorii Noului Testament folosesc în mod constant Vechiul Testament pentru a-și susține și chiar pentru a-și justifica afirmațiile. Printre cărțile Vechiului Testament care au fost deseori citate sau la care s-a făcut referire s-a numărat și Deuteronomul (alături de Psalmii și Isaia). Matei, Marcu, Luca, Faptele apostolilor, Ioan, Romani, Galateni, 1 și 2 Corinteni, Evrei, Epistolele pastorale și Apocalipsa, toate fac referire la Deuteronomul. Săptămâna aceasta vom analiza câteva dintre aceste exemple și vom vedea ce adevăr, adevărul prezent, putem extrage din ele.

Comentariu Ellen G. White

Iudeii avuseseră privilegiul de a înţelege aceste profeţii și a le recunoaște împlinirea în lucrarea lui Isus. Hristos a stăruit ca ucenicii Lui să înţeleagă însemnătatea studiului profeţiilor. Referindu-Se la profeţia dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El le-a zis: „Cine citește să înţeleagă” (Matei 24:15). După înviere, El le-a explicat ucenicilor din toţi profeţii „ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Mântuitorul vorbise prin toţi profeţii. „Duhul lui Hristos, care era în ei… vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate” (1 Petru 1:11). – Hristos, Lumina lumii, p. 234

Biblia se explică singură. Fiecare verset trebuie raportat la un alt verset. Elevul ar trebui să înveţe să o considere un întreg și să vadă legătura dintre părţile ei. Ar trebui să-i cunoască marea temă centrală, ar trebui să știe despre planul iniţial al lui Dumnezeu pentru lume, despre modul în care a început marea luptă și despre lucrarea de răscumpărare. Ar trebui să înţeleagă natura celor două principii care se luptă pentru supremaţie și să înveţe să le descopere acţiunile în rapoartele istoriei și ale profeţiei, din trecut până la marele final. Ar trebui să vadă cum această luptă este întreţesută în toate fazele experienţei umane; cum el însuși manifestă, în fiecare împrejurare a vieţii, unul dintre cele două principii antagonice și cum, fie că vrea, fie că nu, el hotărăște chiar acum de care parte a controversei va fi găsit. …

Vechiul Testament trimite lumină asupra Noului Testament, iar Noul, asupra Vechiului. Fiecare dintre ele este o revelație a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Hristos, așa cum li S-a arătat patriarhilor, așa cum este simbolizat în serviciul de jertfă, așa cum este portretizat în Lege și descoperit de profeți, constituie bogăția Vechiului Testament. Prin viața Sa pe pământ, prin moartea și învierea Sa, prin manifestarea Lui prin Duhul Sfânt, Hristos constituie comoara Noului Testament. Atât Vechiul, cât și Noul Testament prezintă adevăruri care vor continua să descopere noi adâncimi de înțeles căutătorului stăruitor. – Lift Him Up, p. 115

1. Cum a răspuns Isus la ispitele lui Satana în pustie și care este lecția importantă pe care o putem lua pentru noi din răspunsul Lui? Matei 4:1-11 

Isus nu S-a contrazis cu Satana și nici nu a intrat într-o dezbatere cu el. Mântuitorul doar a citat din Scripturi, deoarece, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, el este „viu și lucrător, mai tăietor decât o sabie cu două tăișuri” (Evrei 4:12). Și, în fiecare caz, Cuvântul pe care El l-a citat a fost din Deuteronomul. Ce interesant este că Isus, în pustie, a ales să citeze texte care îi fuseseră date lui Israel tot în pustie!

În prima ispitire, Isus face referire la Deuteronomul 8:3. Moise le povestise copiilor lui Israel din vechime despre modul în care Domnul Se îngrijise de ei în toți acei ani de peregrinări, dându-le inclusiv mană – totul fiind parte dintr-un proces de șlefuire prin care Domnul căuta să-i învețe lecții spirituale. Și printre aceste lecții se număra și aceea că „omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Dumnezeu te-a hrănit cu pâine fizică, dar El poate să-ți dea și hrană spirituală. Nu o poți lua pe prima fără s-o iei și pe a doua. Isus a folosit imaginea pâinii ca o tranziție spre Deuteronomul și pentru a-l mustra pe Satana și îndoiala pe care acesta încerca să I-o insufle.

La a doua ispită, Isus merge înapoi la Deuteronomul 6:16, unde Moise a îndreptat atenția poporului spre răzvrătirea de la Masa (vezi Exodul 17:1-7), spunând: „Să nu ispitiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-ați ispitit la Masa.” Termenul pentru „a ispiti” poate să însemne și „a încerca” sau „a testa”. Domnul le descoperise deja de nenumărate ori puterea și bunăvoința Lui de a se îngriji de ei; și totuși, în momentul în care a venit necazul, ei au strigat: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?” (Exodul 17:7). Și din această întâmplare S-a inspirat Isus, din Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-l mustre pe Satana. La a treia ispită, Satana caută să-L determine pe Hristos să i Se închine. Isus îl mustră pe Satana și îl duce înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu din Deuteronomul, unde Domnul Își avertizase poporul cu privire la ce avea să se întâmple dacă se îndepărta de El și se închina la alți dumnezei. „Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujești” (Deuteronomul 6:13).

Cum putem învăța să luăm mai multă putere pentru viața noastră din studiul personal al Cuvântului lui Dumnezeu, ca să reflectăm pe deplin caracterul lui Isus și, asemenea Lui, să rezistăm ispitelor lui Satana?

Comentariu Ellen G. White

Când a stat față în față cu vrăjmașul în pustie, la viclenele lui insinuări, Hristos a răspuns: „Este scris”. Când Satana a pretins stăpânirea asupra întregii lumi și I-a cerut lui Hristos să i Se închine ca fiind Dumnezeu, Acela care printr-un cuvânt ar fi putut să cheme în ajutor legiuni de îngeri a spus simplu: „Pleacă, Satano, … căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău, să te închini și numai Lui să-I slujești»” (Matei 4:10). Noi înțelegem numai în parte intensitatea acestui conflict. Se părea că Mântuitorul avea să moară pe câmpul de luptă, însă El i-a rezistat vicleanului vrăjmaș. Cuvintele Lui, alese cu atâta grijă, au fost ca o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Satana a fost respins cu desăvârșire. El a înțeles că Prințul vieții nu putea să fie înșelat prin nici un sofism. …

Cuvântul lui Dumnezeu să fie studiul nostru. … Tuturor acelora care cred în El, Domnul Hristos le dă putere să devină copii ai lui Dumnezeu. … Pe măsură ce înaintează în cunoașterea adevărului, picioarele lor se fixează mai bine pe temelia adevărului. Nici potopul și nici furtuna nu pot să distrugă temelia lor. – Letter 289, 13 septembrie 1905 (adresată „Fraților mei în slujirea Domnului”)

În război, inamicul profită de punctele cele mai slabe din apărarea acelora pe care îi atacă. Aici dezlănțuie cele mai violente atacuri. Creștinul nu ar trebui să aibă niciun punct slab în sistemul său de apărare. El ar trebui să fie baricadat cu Scriptura, care este ajutorul celor ce fac voia lui Dumnezeu. Sufletul ispitit va câștiga biruința dacă urmează exemplul Aceluia care l-a întâmpinat pe vrăjmaș cu un: „Este scris”. El poate să stea în siguranță fiind ocrotit de un „așa zice Domnul”. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 295 (7 sept.)

Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă – aceasta să fie prima ta activitate. Roagă-te astfel: „O, Doamne, primeşte-mă să fiu cu totul al Tău! Aşez toate planurile mele la picioarele Tale. Foloseşte-mă astăzi în serviciul Tău. Rămâi cu mine şi tot ce fac eu să fie făcut prin puterea Ta.” Această lucrare trebuie îndeplinită zilnic. În fiecare dimineaţă, consacră-te lui Dumnezeu pentru ziua aceea. Pune toate planurile tale la dispoziţia Lui, pentru a fi aduse la îndeplinire sau abandonate, după cum va hotărî El în providenţa Sa. În acest fel, zi de zi ai posibilitatea de a-ţi încredinţa viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi viaţa ta va fi modelată și făcută să devină tot mai asemănătoare cu viața Domnului Hristos.

O viaţă trăită în Hristos este caracterizată de pace şi linişte sufletească. Poate că nu vei simţi stări de extaz, dar în sufletul tău se va instaura o încredere statornică, durabilă şi liniştitoare. Speranţa ta nu este în tine, ci în Domnul Hristos. Slăbiciunea ta este unită cu puterea Lui; neştiinţa ta, cu înţelepciunea Lui; lipsa ta de voinţă, cu tenacitatea Lui. Prin urmare, nu trebuie să te bazezi pe tine însuţi, nu trebuie să îngădui ca mintea să-ţi fie absorbită de persoana ta şi de interesele proprii, ci încrede-te în Hristos. Gândeşte-te la iubirea, la frumuseţea şi la desăvârşirea caracterului Său. – Calea către Hristos, p. 70

În Deuteronomul 10, Moise povestește istoria lui Israel și din nou folosește acele întâmplări pentru a îndemna poporul la credincioșie.

2. Care este mesajul esențial adresat poporului în versetele următoare și de ce este el relevant pentru biserica lui Dumnezeu de astăzi? Deuteronomul 10:17-19

Expresia „care nu caută la fața oamenilor” este tradusă dintr-o figură de stil ebraică a cărei semnificație literală este: El nu „ridică fața omului ca să se uite la el”. Se crede că expresia deriva dintr-un cadru juridic în care, în instanță, judecătorul sau regele vedea fața celui judecat și, pe baza statutului acestuia (o persoană importantă sau cineva nesemnificativ), emitea un verdict. Aici, în Deuteronomul, implicația este că Domnul nu îi tratează pe oameni în felul acesta, în ciuda puterii și a autorității Sale supreme. El este drept cu fiecare om, indiferent de statutul lui. Desigur, acest adevăr a fost descoperit în viața lui Isus și în modul în care El i-a tratat chiar și pe cei mai disprețuiți din societate.

3. Cum se inspiră textele de mai jos din Deuteronomul 10:17?

Faptele 10:34 

Romani 2:11 

Galateni 2:6 

Efeseni 6:9

Coloseni 3:25 

Oricât de variate ar fi circumstanțele în fiecare dintre aceste referințe (în Efeseni, Pavel le spune stăpânilor să fie atenți la modul în care se poartă cu sclavii; în Romani, el spune că, atunci când vine vorba despre mântuire și condamnare, nu există nicio diferență între evrei și neamuri), toate fac referire la Deuteronomul și la ideea că Dumnezeu „nu se uită la fața omului”. Și dacă El nu face astfel, cu siguranță nici noi nu ar trebui să facem. Putem vedea o descoperire a Evangheliei în special în modul în care Pavel folosește Deuteronomul în Romani: toți suntem ființe căzute, care avem nevoie de harul salvator al lui Dumnezeu. Și vestea bună este că, indiferent de statutul nostru, tuturor ne este oferită mântuirea în Isus Hristos.

Cât de des, chiar în mod subtil, „te uiți la fața oamenilor” și de ce crucea ne arată cât este păcătoasă atitudinea aceasta?

Comentariu Ellen G. White

Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire pe bază de naționalitate, rasă sau clasă socială. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toți oamenii sunt o familie prin faptul că sunt creați de El și toți sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărțire, să deschidă curțile templului, pentru ca orice suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu. Dragostea Lui este atât de cuprinzătoare, atât de profundă, atât de deplină, încât pătrunde pretutindeni. Ea îi ridică mai presus de influența lui Satana pe aceia care sunt amăgiți de ispitirile lui și îi așază în apropierea tronului lui Dumnezeu, tron înconjurat de curcubeul făgăduinței. În Hristos nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod. – Profeți și regi, p. 369

Niciodată nu trebuie să fim neprietenoși sau lipsiți de compasiune, mai ales față de cei săraci. Politețea, amabilitatea și compasiunea trebuie manifestate față de toți cei din jur. Favorizarea celor bogați nu-l place lui Dumnezeu și Isus este Cel desconsiderat atunci când copiii Săi în nevoie sunt desconsiderați. Ei nu sunt bogați în bunurile acestei lumi, dar sunt iubiți de El foarte mult. Dumnezeu nu admite distincția dată de rang. Pentru El nu există nicio clasă socială. În ochii Săi, oamenii sunt pur și simplu oameni, buni sau răi. În ziua socotelilor finale, poziția, rangul sau bogăția nu vor schimba cazul nimănui cu nimic. Oamenii vor fi judecați de Dumnezeul care vede totul în funcție de sinceritatea, generozitatea și dragostea lor pentru Hristos.

Hristos a declarat că Evanghelia trebuie predicată celor sărmani. Niciodată adevărul lui Dumnezeu nu primește o înfățișare mai plăcută ca atunci când le este dus celor nevoiași și celor lipsiți. Atunci strălucește Evanghelia cu cea mai mare claritate, luminând coliba țăranului și locuința sărăcăcioasă a muncitorului. Îngerii lui Dumnezeu sunt acolo, iar prezența lor transformă coaja de pâine și cana de apă într-un ospăț. Cei care au fost neglijați și abandonați de lume ajung să fie fii și fiice ale Celui Preaînalt. Înălțați astfel, mai presus de orice poziție pe care o poate da lumea, ei stau în locurile cerești în Hristos Isus. Poate că nu au nicio comoară pământească, dar au găsit mărgăritarul de mare preț. – Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 162

Ceea ce Satana sădește în inimă – invidia, gelozia, cearta, vorbirea de rău, nerăbdarea, prejudecata, egoismul, lăcomia și mândria – trebuie dezrădăcinat. Dacă li se permite acestor lucruri rele să rămână în suflet, ele vor aduce roade care îi vor pângări pe mulți. O, cât de mulți cultivă plante otrăvitoare care ucid fructele prețioase ale iubirii și mânjesc sufletul! …

Influențele iubirii au o putere minunată, pentru că sunt divine. Răspunsul dat cu blândețe, care „potolește mânia”, iubirea care „este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate”, dragostea care „acoperă o sumedenie de păcate” – o, dacă am fi dispuși să învățăm lecția, ce putere vindecătoare ar primi în dar viețile noastre! Cum ar fi transformată viața noastră și cum s-ar schimba pământul după chipul cerului și ar fi o pregustare a lui! – My Life Today, p. 179

De nenumărate ori, Domnul îi avertizase pe copiii lui Israel să nu se ia după obiceiurile popoarelor din jur. Dimpotrivă, ei trebuiau să fie martori pentru acele națiuni (Deuteronomul 4:6-8). În Deuteronomul 18:9-14, Moise îi avertizează din nou cu privire la practicile specifice ale acestora, care erau o „urâciune înaintea Domnului” (Deuteronomul 18:12). În contextul de atunci, el le spune că ei trebuie să fie „fără pată” sau să se țină „în totul totului tot numai de Domnul” (Deuteronomul 18:13).

5. Ce le spune Moise israeliților în Deuteronomul 18:15-19? Apoi compară cu Faptele 3:22 și 7:37. Cum aplică Petru și Ștefan textul din Deuteronomul 18:18? 

Referindu-se la legământul de la Sinai, Moise vorbește despre modul în care, la momentul dării Legii lui Dumnezeu (Exodul 20:18-21), copiii lui Israel au vrut ca el să se poarte ca un mediator, ca un mijlocitor între ei și Dumnezeu. Atunci le-a promis Moise, de două ori (Deuteronomul 18:15,18), că Domnul le va ridica un proroc ca el. Printre altele și dat fiind contextul, ideea era că acest profet „ca Moise” avea să fie un mijlocitor între ei și Domnul. Multe secole mai târziu, atât Petru, cât și Ștefan citează textul acesta cu referire la Isus. Pentru Petru, Isus era împlinirea a ce fusese spus „prin gura tuturor sfinților Săi proroci” (Faptele 3:21) și, prin urmare, liderii trebuiau să asculte de El și de cuvântul Lui. Cu alte cuvinte, Petru folosește acest text, despre care evreii știau, și îl aplică direct la Isus, cu gândul că ei aveau nevoie să se pocăiască pentru ce Îi făcuseră lui Isus (Faptele 3:19). După aceea, în Faptele 7:37, când Îl vestea pe Isus, deși într-un context diferit de cel al lui Petru, Ștefan a făcut și el referire la bine-cunoscuta făgăduință și a afirmat că ea arăta spre Isus. Ștefan spunea că Moise, în rolul lui în istorie și în conducerea evreilor, Îl prefigurase pe Isus. Altfel spus, așa cum făcuse și Petru, Ștefan căuta să le arate oamenilor că Isus era împlinirea profeției și că ei trebuiau să asculte de El. Contrar învinuirii care i-a fost adusă, și anume că a rostit „cuvinte de hulă împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu” (Faptele 6:11), Ștefan L-a proclamat pe Isus ca fiind Mesia, o împlinire directă a ceea ce promisese Dumnezeu prin Moise.

Cum ne arată aceste versete locul central ocupat de Isus în întreaga Biblie și de ce înțelegerea noastră trebuie fie, de asemenea, hristocentrică?

Comentariu Ellen G. White

Prin evenimentele de încheiere ale zilei răstignirii, s-a dat din nou dovadă de împlinirea profeţiilor, aducându-se noi mărturii ale dumnezeirii lui Hristos. Când întunericul s-a ridicat de deasupra crucii, după ce strigătul Mântuitorului muribund fusese rostit, de îndată s-a auzit o voce spunând: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 27:54).

Aceste cuvinte n-au fost rostite în șoaptă. Toţi ochii s-au îndreptat să vadă de unde vin. Cine vorbise? Era sutașul, ostașul roman. Răbdarea divină a Mântuitorului și moartea Lui subită, cu strigătul biruinţei pe buze, îl impresionaseră pe acest păgân. În trupul acela sfărâmat, zdrobit, atârnând pe cruce, sutașul a recunoscut chipul Fiului lui Dumnezeu. El nu s-a putut abţine să-și mărturisească credinţa. În acest fel se făcea din nou dovada că Răscumpărătorul nostru avea să vadă roadele muncii sufletului Său. Chiar în ziua morţii Sale, trei oameni care se deosebeau foarte mult unul de celălalt și-au declarat credinţa – cel care a comandat garda romană, cel care a purtat crucea Mântuitorului și cel care a murit pe cruce alături de El. – Hristos, Lumina lumii, p. 770

Dumnezeu cere desăvârșire morală în toate. Ca ispravnici ai lui Dumnezeu, aceia cărora le-au fost date lumină și ocazii ar trebui să aibă ca țintă desăvârșirea și niciodată, niciodată să nu coboare standardul neprihănirii, pentru a se adapta tendințelor rele moștenite sau cultivate. Hristos a luat asupra Sa natura noastră omenească și a trăit o viață ca a noastră, ca să ne arate că putem ajunge ca El, dacă ne împărtășim de natura divină. Noi putem fi sfinți așa cum Hristos a fost sfânt în natura omenească. De ce există în lume atât de mulți oameni neplăcuți? Pentru că nu bănuiesc că purtarea lor dezagreabilă și vorbirea aspră și nepoliticoasă este rodul unei inimi nesfințite.

Parfumul iubirii noastre față de ceilalți oameni descoperă de fapt iubirea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire aduce pace sufletului. Bunăstarea lui Israel este susținută prin lucrătorii smeriți, harnici și credincioși. Dumnezeu îl susține și îl întărește pe cel care este dispus să învețe de la Hristos. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 32 (24 ian.)

Deși cerințele Legii lui Dumnezeu trebuie să-i fie prezentate lumii, să nu uităm că iubirea, iubirea lui Hristos, este singura putere capabilă să sensibilizeze inima și să conducă la ascultare.

Toate marile adevăruri ale Scripturii își au centrul în Hristos și, dacă sunt înțelese corect, toate conduc la El. Domnul Hristos să fie prezentat ca fiind Alfa și Omega, începutul și sfârșitul marelui plan de mântuire. Prezentați-le oamenilor subiecte care să le întărească încrederea în Dumnezeu și în Cuvântul Său și îndrumați-i să cerceteze personal învățăturile lui. Pe măsură ce înaintează pas cu pas în studiul Bibliei, ei vor fi pregătiți tot mai bine să prețuiască frumusețea și armonia adevărurilor ei valoroase. – Evanghelizare, pp. 484–485

Cartea Evrei, în toată profunzimea și în caracterul ei sublim, a fost, în multe privințe, doar un lung îndemn adresat creștinilor evrei. Și îndemnul acesta a fost: Rămâneți credincioși Domnului! Desigur, această credincioșie ar trebui să izvorască din dragostea noastră pentru Dumnezeu, pentru ce este El, pentru caracterul și bunătatea Lui, cel mai grăitor exprimate la cruce. Totuși, uneori, ființele umane au nevoie să li se aducă iarăși aminte care vor fi teribilele consecințe ale îndepărtării de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, avem nevoie să ne reamintim că, în final, dacă nu acceptăm ce a făcut Isus pentru noi, faptul că a plătit pedeapsa pentru păcatele noastre, va trebui să o plătim noi înșine, și aceasta înseamnă „plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 22:13), urmată de pieirea veșnică.

6. Ce spune Pavel în aceste versete și cum se aplică și la noi, astăzi? Evrei 10:28-31

Interesant este că, pentru a-i îndemna pe credincioșii evrei să Îi rămână loiali lui Dumnezeu, Pavel citează din Deuteronomul. El folosește ilustrația din Deuteronomul 17:6 pentru a sublinia că, dacă lipsa de credincioșie a putut să conducă la moarte sub vechiul legământ, „cu atât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfințit, și va batjocori pe Duhul harului?” (Evrei 10:29). Cu alte cuvinte, voi aveți mai multă lumină și mai mult adevăr decât au avut ei și știți despre sacrificiul Fiului lui Dumnezeu pentru păcatele voastre; astfel, dacă renunțați la credința voastră, condamnarea voastră va fi mai are decât a lor. Apoi, Pavel se întoarce imediat la cartea Deuteronomul, de data aceasta la Deuteronomul 32:25, ca să-și susțină argumentația. Având în vedere ce le fusese oferit în Hristos și marea purtare de grijă pe care o arătase față de ei, Domnul, care a zis: „răzbunarea este a Mea”, „va judeca pe poporul Lui” pentru apostazia lui și pentru lipsa lui de credincioșie. La urma urmei, El i-a judecat pe părinții lor, care nu beneficiaseră de privilegiile pe care le aveau acești evrei din perioada Noului Testament, și anume revelația mai cuprinzătoare despre dragostea lui Dumnezeu descoperită la cruce. Astfel, în esență, Pavel spunea: Aveți grijă!

„Domnul va judeca pe poporul Lui” (Deuteronomul 32:36). Care este singura ta nădejde la judecată? (Vezi Romani 8:1.)

Comentariu Ellen G. White

Nu va mai fi mult până când furtuna care stă să izbucnească va veni asupra lumii care este atât de adormită în păcat. Cine va fi în stare să stea în picioare când pământul se va clătina încoace și încolo ca un om beat, când cerurile vor fi zguduite și ziua cea mare a Domnului va veni? …

Mielul a cărui mânie va fi grozavă asupra celor care au disprețuit harul Său, va fi har, neprihănire, iubire și binecuvântare pentru cei care L-au primit. Stâlpul de nor, care era întunecat, aducând spaimă și amenințarea mâniei răzbunătoare asupra egiptenilor, era un stâlp de foc plin de strălucire pentru copiii lui Dumnezeu. La fel se va întâmpla și cu copiii lui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă. Lumina și slava lui Dumnezeu care strălucesc peste poporul ce păzește poruncile sunt întunecime neagră pentru cei necredincioși. Ei văd ce lucru teribil este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu.

Brațul întins și plin de putere ca să-i mântuiască pe toți cei care vin la El, este plin de tărie și în executarea sentinței asupra acelora care nu au vrut să vină la El și să aibă viață. … Pentru toți cei care au păzit poruncile Sale, Dumnezeu a pregătit un scut și un adăpost sigur până ce va trece mânia. – That I May Know Him, p. 356

Este privilegiul nostru să mergem la Domnul Hristos, să fim eliberaţi de păcat şi să stăm în faţa Legii lui Dumnezeu fără a simţi ruşine sau remuşcări. „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1).

De aici înainte, tu nu îţi mai aparţii, pentru că ai fost cumpărat cu un preţ. „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi…, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:18,19). Prin acest simplu act al credinţei în Dumnezeu, Duhul Sfânt a dat naştere unei vieţi noi în inima ta. Eşti asemenea unui copil născut în familia lui Dumnezeu şi El te iubeşte aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său. – Calea către Hristos, pp. 51–52

Dacă păcătoșii ar putea fi aduși să privească la cruce cu o inimă deschisă, dacă ei ar putea dobândi o imagine deplină a Mântuitorului răstignit, atunci ei ar putea înțelege profunzimile îndurării lui Dumnezeu și păcătoșenia păcatului. …

Când, stând la piciorul crucii privește în sus la Acela care a murit pentru a-l salva, păcătosul este plin de o bucurie nespusă, căci păcatele îi sunt iertate. Îngenunchind în credință la cruce, el ajunge în locul cel mai înalt la care poate ajunge omul. …

Când citești făgăduințele Lui, adu-ți aminte că ele sunt expresia iubirii și a milei Sale nemărginite. Da! Nu trebuie decât să crezi că Dumnezeu este sprijinul tău. El dorește să restabilească în om chipul Său moral. Cu cât te vei apropia mai mult de El, mărturisindu-ți păcatele și pocăindu-te, El va veni mai aproape de tine cu mila și cu iertarea Sa. – The Faith I Live By, p. 103

După cum Vechiul Testament se citează pe sine (adică unii profeți, de exemplu, citau sau făceau referire la texte din cele cinci cărți ale lui Moise), și Noul Testament este plin de citate directe, de referiri și de aluzii la Vechiul Testament. Cărțile Psalmii, Isaia și Deuteronomul sunt printre cele mai citate. De asemenea, deseori scriitorii Noului Testament citau din ce este cunoscut sub denumirea de Septuaginta (LXX), uneori numită și „Vechiul Testament grecesc”, care era cea mai veche traducere grecească a Bibliei ebraice.

Primele cinci cărți ale Bibliei, cunoscute sub numele de Tora sau Pentateuh, au fost traduse în secolul al III-lea î.Hr., iar restul Vechiului Testament, cam prin secolul al II-lea î.Hr. De asemenea, se mai pot învăța o mulțime de lucruri despre interpretarea Bibliei din modul în care scriitorii inspirați ai Noului Testament au folosit Vechiul Testament. Și o primă lecție pe care am putea-o învăța este că scriitorii Noului Testament nu au ridicat niciodată vreo întrebare în legătură cu autenticitatea sau cu autoritatea cărților Vechiului Testament. De exemplu, nimic din scrierile lor nu scoate la iveală vreo îndoială cu privire la istoricitatea relatărilor din Vechiul Testament, de la existența lui Adam și a Evei și căderea lor în păcat, la potop sau la chemarea lui Avraam ș.a.m.d.

Studiu la rând:

Iacov 4

Iacov 5

1 Petru 1

1 Petru 2

1 Petru 3

1 Petru 4

1 Petru 5

Evanghelizare, subcapitolul „Lucrarea pentru oamenii înstăriți și cu influență”

1. De unde vin luptele și certurile între noi?

2. Până când suntem îndemnați să fim „îndelung răbdători”?

3. Spre cine privesc ochii Domnului?

4. Ce spune Petru despre beții, ospețe și chefuri?

5. Care trei aspecte trebuie să existe mai mult în lucrarea lui Dumnezeu?

Studiu suplimentar

Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „El ştie cum trebuie să ne ajute atunci când suntem ispitiţi” (18 ian.).

Text-cheie: Matei 4:4

I. Privire generală

Deuteronomul este una dintre cele patru cărți ale Vechiului Testament (Geneza, Deuteronomul, Psalmii și Isaia) printre cele mai citate în Noul Testament. Potrivit specialiștilor în Biblie, Deuteronomul este cartea din care Isus a citat cel mai mult, în special în momentele cruciale ale misiunii Lui mesianice. Motivul popularității ei are legătură cu genul în care este scrisă, asemenea unei predici, cu tonul pedagogic și cu învățătura ei teologică. Moise nu doar citează legile; el le comentează și scoate la iveală conținutul lor teologic și scopul lor profund, pentru a le aplica în viața israeliților. Deuteronomul conține multe învățături care vor constitui principiile teologice fundamentale ale credinței creștine. Aici găsim tensiunea teologică dintre rigoarea Legii și vestea bună a harului lui Dumnezeu. Pavel extrage din această carte ideea că Legea descoperă păcatul (Romani 7:7) și că neprihănirea se capătă doar prin credință (Romani 1:17; 10:6,8,17; compară cu Deuteronomul 30:12-14), precum și speranța că, într-o zi, poporul lui Dumnezeu va fi una cu neamurile (Romani 15:10; compară cu Deuteronomul 32:43). Iată de ce Deuteronomul a fost comparat cu Epistola către romani, din Noul Testament. Studiul din această săptămână este dedicat locului și semnificației cărții Deuteronomul în Noul Testament.

Temele studiului:

• Stă scris: Isus folosește Cuvântul lui Dumnezeu.

• Trăiește prin Cuvânt: O lecție profundă despre locul în care oamenii își pot găsi sursa vieții și existenței lor.

• Legea și harul: Modul în care Noul Testament folosește Deuteronomul pentru a explica Legea și harul.

• Un proroc ca mine: Isus arată înapoi spre Deuteronomul, care a arătat înainte spre El.

II. Comentariu

Studierea cărții Deuteronomul din perspectiva Noului Testament oferă o teologie cuprinzătoare și echilibrată. Ea ne învață despre nevoia vitală după Cuvântul lui Dumnezeu, prin care trăim. Vom aprecia valoarea principiului „Este scris” și nevoia stringentă după Cuvântul lui Dumnezeu. Vom înțelege mai bine interacțiunea dintre Lege și har și, astfel, vom îmbunătăți relația noastră cu Dumnezeul dreptății și al harului. Vom crede în profețiile mesianice.

Stă scris

Faptul că Isus folosește expresia „Este scris” (Matei 4:4) pentru a-Și introduce citările din Deuteronomul arată clar că, din perspectiva Lui, cartea aparține corpusului Scripturilor inspirate. Aceasta este o expresie tehnică deja folosită în timpurile Vechiului Testament (Iosua 1:8; 1 Împărați 2:3; Neemia 10:34 etc.) și mai târziu în Noul Testament (Marcu 9:13; Faptele 1:20; 1 Corinteni 1:19 etc.) cu referire la autoritatea Scripturilor. Forma pasivă a verbului reprezintă intenția gramaticală de a sugera subiectul divin din spatele acestor scrieri. Este interesant că nu doar Isus, ci și Satana face referire la Scripturile inspirate și ambii folosesc expresia convențională „Este scris” pentru a-și introduce citatele. Dar numai Isus arată spre Dumnezeu, nu și Satana. Diavolul se concentrează doar pe minuni și Dumnezeu nu este important în teologia lui. Isus, pe de altă parte, se concentrează pe Dumnezeu, Singurul la care ar trebui să ne închinăm (Matei 4:10). Căci este posibil să cunoaștem bine Scripturile și să cităm tot timpul din ele și, cu toate acestea, să-L ignorăm sau chiar să-L respingem pe Dumnezeul care le-a inspirat.

Trăiește prin Cuvânt

Când, la sfârșitul celor patruzeci de zile de post în pustie Isus a fost ispitit de Satana să transforme pietrele în pâine – o aluzie la minunea cu mana –, El a citat un verset din Deuteronomul, în care Moise le-a vorbit israeliților, la sfârșitul celor patruzeci de ani în pustie: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4; compară cu Deuteronomul 8:3). Acest verset se referă, desigur, la Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum a fost înțeles de Septuaginta (prima traducere grecească a textului ebraic) și cum este citat în Noul Testament grecesc. Dar textul ebraic implică mai mult decât cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu. Acesta spune, literal: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura lui Dumnezeu” (Deuteronomul 8:3). De asemenea, versetul ebraic face aluzie și la crearea ființelor umane de către Dumnezeu (Geneza 2:7). Moise sublinia că din gura lui Dumnezeu, nu din pâine, primesc oamenii viața. Era important ca israeliții să înțeleagă această lecție. Răsfățați prin mana care le era dată regulat și sigur, israeliții s-au obișnuit cu această resursă naturală și, într-adevăr, este posibil să fi uitat că venea de la Dumnezeu. Isus îi reamintește lui Satana că nici măcar puterea minunii nu era ceea ce conta, ci Dumnezeu Însuși.

Legea și harul

La fel ca în Deuteronomul, apostolul Pavel înalță atât Legea, cât și harul, deși avertizează împotriva înțelegerii greșite a celor două principii. Când Pavel analizează blestemele din Deuteronomul împotriva acelora care țin Legea (Galateni 3:10; compară cu Deuteronomul 27:26), el insistă că nu Legea în sine îi va mântui pe cei care cred. Pavel le argumentează galatenilor că nu ar trebui să se încreadă în Lege în ce privește mântuirea, deoarece rigoarea Legii îi va face, de fapt, vrednici de moarte. Efortul lor omenesc de a asculta de Lege este condamnat să eșueze și, prin urmare, să facă să intre în vigoare blestemul. Totuși, Pavel continuă: „Cine face aceste lucruri va trăi prin ele”, cu referire la legile lui Moise (Deuteronomul 4:2; compară cu Leviticul 18:5). Motivul din spatele acestui paradox rezidă nu doar în valoarea Legii, ci și în credința în harul lui Dumnezeu: „Cel neprihănit prin credință va trăi” (Galateni 3:11), un principiu preluat din Geneza 15:6. Apoi, Pavel explică și oferă cheia pentru acea „contradicție”: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii” (Galateni 3:13), care este legat de păzirea Legii. Pavel nu promovează respingerea Legii, ci, dimpotrivă, întărește nevoia de Lege. Deși vom trăi după Lege, tocmai această viață de credincioșie ne va duce la credința în Isus Hristos, care a murit pentru eșecul păcătosului. Dar suntem sortiți să suferim blestemul atunci când ne bizuim doar pe faptele Legii făcute de noi, excluzând dimensiunea milei (Evrei 10:28; compară cu Deuteronomul 17:2-6; 19:15; Evrei 10:30; compară cu Deuteronomul 32:35,36). Astfel, va fi chiar mai rău dacă ignorăm îndurarea lui Dumnezeu și respingem sau „insultăm” Duhul harului care a fost manifestat la cruce (Evrei 10:29).

Un proroc ca mine

Când, sub inspirație, Moise prezice venirea unui proroc ca el (Deuteronomul 18:15-19), nu se referă doar la venirea în viitor a profeților în general. Au mai fost profeți înainte de Moise (Geneza 20:7; 37:5-9; Numeri 11:25). Moise Îl are în vedere pe viitorul Mesia, la fel cum profeții de mai târziu au vestit despre El. Așadar, când Isus a venit și a făcut minunea extraordinară de înmulțire a pâinilor, evreii și-au amintit imediat de minunea manei și s-au gândit că prorocul „ca Moise” venise (Ioan 6:14). Nu este de mirare că Petru și Ștefan, care știau despre această profeție mesianică, au folosit-o ca argument pentru a-i convinge pe evreii din acea vreme care așteptau un Proroc ca Moise (Faptele 3:22,23).

III. Aplicație

Cum aplici Scripturile?

Gândește-te la următoarele exemple de bună cunoaștere a Scripturilor, dar fără a lua în serios natura lor inspirată:

• Aplicația hermeneutică: Unii pun la îndoială adevărul istoric, etic și teologic al textului și/sau interpretează Scripturile din punctul de vedere al propriilor presupoziții culturale (teorii evoluționiste, presiune socială și politică etc.). Ce pericol reprezintă acest fel de gândire pentru credința unui om? Care este remediul?

• Aplicația existențială. Unii cred că Scripturile nu au un impact asupra vieții personale și profesionale, de parcă Dumnezeul Scripturilor (Vechiul și Noul Testament) ar fi doar un Dumnezeu dintr-un alt timp, care nu are nimic de-a face cu viața noastră de fiecare zi și cu lumea actuală. Cum s-ar putea ca pentru gânditorul existențial Dumnezeu și Scripturile să devină mai relevante? Cum păzești legile din Biblie?

• Sabatul. Ce poți face ca să te pregătești pentru sosirea Sabatului de la începutul săptămânii, astfel încât să poți trăi această zi ca pe un timp de bucurie, ca pe un dar de la Dumnezeu pentru tine, și nu ca pe o corvoadă?

• Zecimea. Te plângi când trebuie să pui deoparte din salariul tău pentru Dumnezeu? De ce crezi că se întâmplă asta? Ce poți face pentru a-ți redefini atitudinea față de zecime?

Cum înțelegi profețiile mesianice? Discută cu grupa ta următoarele răspunsuri:

• Ca preziceri reale, care au fost înțelese ca atare de profetul care le-a rostit.

• Ca reflecții care se aplică doar la situațiile de atunci.

• Ca profeții cu dublă aplicație (trecută și viitoare), reinterpretate de scriitorii Noului Testament.