El va face ceva de neînchipuit

Text de memorat: „Dar El era _____ pentru păcatele noastre, ___ pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă ___a căzut peste El și prin ___ Lui suntem tămăduiți.” (Isaia 53:5)

Lough Fook, un creștin chinez, a fost cuprins de milă pentru compatrioții lui care deveniseră sclavi în minele africane. A dorit să le ofere speranța Evangheliei, dar cum putea să aibă acces la ei? Soluția a fost să se vândă pe sine ca sclav pentru o perioadă de cinci ani. A fost transportat la Demerara, unde a trudit în mine și le-a vorbit tovarășilor lui de muncă despre Isus. Lough Fook a murit, dar nu înainte ca două sute de oameni să fie eliberați din starea de deznădejde și să-L primească pe Isus ca Mântuitor al lor. Ce sacrificiu de sine uimitor pentru binele altora! Ce exemplu! Făcând ceva de neimaginat, adică luând, plin de umilință, „un chip de rob” (Filipeni 2:7), Domnul Isus a ajuns unde era imposibil de ajuns, adică la tine, la mine și la toată lumea cufundată și pierdută în abisul păcatului. Săptămâna aceasta vom vedea cum acest eveniment extraordinar a fost profetizat cu sute de ani înainte de a avea loc.

6 martie – Ziua de rugăciune a femeii

Dacă ar fi intenționat să transmită doar informații, Isaia ar fi expus toate detaliile cu privire la Mesia dintr-odată. Dar, ca să învețe, să convingă și să își ajute audiența să se întâlnească cu Robul Domnului, el creează o țesătură bogată de teme care se repetă ca într-o simfonie. Isaia dezvăluie solia lui Dumnezeu în etape pentru ca fiecare aspect să fie înțeles în relație cu restul tabloului. Isaia este un artist a cărui pânză este sufletul ascultătorului său.

1. Fă un rezumat al versetelor de mai jos. Cum Îl vezi pe Isus în acest pasaj? Isaia 50:4-10

În Isaia 49:7 aflăm că Robul lui Dumnezeu este disprețuit, urât de popor și „Robul celor puternici”, dar că „împărații vor vedea lucrul acesta și se vor scula, și voievozii se vor arunca la pământ și se vor închina”. În Isaia 50 aflăm că valea este adâncă pentru Învățătorul cel blând, ale cărui cuvinte îl înviorează pe cel doborât de întristare. Calea spre reabilitare trece prin suferințe fizice. Felul în care a fost maltratat pare foarte urât pentru noi, cei de azi. Dar, în Orientul Apropiat Antic, onoarea era o chestiune de viață și de moarte pentru un om și pentru familia sa. Dacă ai fi insultat sau maltratat pe cineva în felul acesta, ai fi făcut bine să te protejezi cât mai serios. Dacă ar fi avut chiar și cea mai mică posibilitate, victima și ai săi s-ar fi răzbunat cu siguranță. Împăratul David a atacat și a împresurat țara lui Amon, pentru că împăratul ei îi dezonorase pe solii trimiși de el

(2 Samuel 10:1-12). Dar Isaia spune că Robul este lovit, oamenii Îi smulg barba, cauzându-I o mare durere, și Îl scuipă. Dar victima este trimisul Împăratului împăraților. Comparând Isaia 9:6,7 și Isaia 11:1-16 cu alte pasaje care vorbesc despre Rob, aflăm că El este Împăratul, Izbăvitorul cel tare! Și totuși, cu toată puterea și onoarea pe care le deține, din motive greu de imaginat, El nu Se salvează pe Sine! Acest lucru este greu de crezut. Când Isus a fost pe cruce, fruntașii poporului L-au luat în râs (vezi Luca 23:35; Matei 27:42).

Ce ar trebui să învățăm din Isaia 50:4-10 și să aplicăm în viața noastră? În ce domenii am avea nevoie de îmbunătățiri?

Acest pasaj, cunoscut ca „Poemul Robului suferind”, confirmă reputația lui Isaia de „Evanghelist al Vechiului Testament”. Într-o perfectă armonie cu Evanghelia, poemul se ridică deasupra altor lucrări literare. Deși este incredibil de scurt, fiecare propoziție este plină de semnificații profunde care descoperă miezul căutării lui Dumnezeu de a salva o rasă cufundată și pierdută în păcat. Aceasta nu este esența cuvintelor lui Isaia. El și-a pregătit audiența dezvoltând subiectul despre Mesia încă din prima parte a cărții sale. Urmărind viața lui Mesia pe pământ, profetul a început de la zămislirea și nașterea Lui (Isaia 7:14), I-a prezentat identitatea: Împărat divin din dinastia lui David (Isaia 9:6,7), a descris detaliat lucrarea Lui de refacere a lui Israel (Isaia 11:1-16) și lucrarea liniștită de eliberare de nedreptate și suferință (Isaia 42:1-7). Apoi, a dezvăluit că marea dramă a lui Mesia include tragedia înainte de înălțare (Isaia 49:1-12; 50:6-10). Poemul Robului suferind sondează adâncimile tragediei.

2. Recitește secțiunile poemului enumerate mai sus. Ce spun despre Mesia? Cum ne pregătesc pentru ce urmează în Isaia 52 și 53? Sau doar fac să pară și mai frapant ce se întâmplă în Isaia 52 și 53?

Preambulul poemului cuprinde un contrast șocant: Robul va propăși și Se va înălța, dar înfățișarea Lui va fi atât de schimbată, încât va fi de nerecunoscut. Cine poate să creadă așa ceva? Isaia 53:2,3 începe o coborâre dureroasă de la originea și înfățișarea obișnuită al Robului la suferința și lepădarea Sa. Apoi se explică faptul că El suferă, de fapt, pedeapsa noastră pentru a ne aduce vindecare. Poemul continuă cu coborârea Robului nevinovat spre mormânt, iar, în final, Robul ajunge să primească răsplata măreață prevăzută la începutul poemului. La versetul 13, se precizează că jertfa Lui pentru mântuirea altora este din voia lui Dumnezeu. Compară acest poem cu Filipeni 2:5-11: Isus, care este chipul lui Dumnezeu, Se smerește, dezbrăcându-Se și luând chip de rob, smerindu-Se până la moarte, cea mai dureroasă și dezonorantă moarte, moartea pe cruce. Însă Dumnezeu Îl înalță nespus ca toți să-L recunoască ca Domn (compară cu Isaia 49:7).

Ce spune Isaia că a făcut Isus pentru noi? Ce înseamnă pentru noi?

În Isaia 52:13, Robul lui Dumnezeu este înălțat nespus de mult, dar, fără nicio avertizare, următorul verset descrie înfățișarea Lui ca fiind atât de schimonosită, încât nu a putut fi recunoscut ca unul dintre „fiii oamenilor”. Noul Testament arată de ce a fost atât de schimbată înfățișarea lui Isus: biciuirea, coroana de spini, crucificarea, dar, mai presus de orice, purtarea păcatelor rasei umane. Păcatul nu trebuia să devină niciodată parte integrantă din viața oamenilor. Faptul că l-a purtat, L-a făcut pe „Fiul omului” să Se schimbe la înfățișare atât de mult, încât să nu mai poată fi recunoscut. Compară acestea cu istoria lui Iov, care s-a prăbușit deodată dintr-o poziție de mare bogăție, onoare și putere la starea de om nenorocit și amărât, ce ședea pe cenușa de pe pământ și își scărpina rănile dureroase cu un ciob (Iov, capitolele 1 și 2). Contrastul a fost atât de mare, încât nici măcar prietenii lui nu l-au recunoscut la început (Iov 2:12). Întrebarea este: De ce a suferit Iov? De ce a trebuit să sufere Mesia? Niciunul dintre ei nu se cuvenea să sufere așa ceva. Amândoi erau nevinovați. Așadar, de ce există suferința?

3. Citește versetele pentru astăzi și notează cuvintele care arată suferința celui nevinovat pentru cel vinovat. Care este mesajul pentru noi?

Recitește întrebările din Isaia 53:1. Ele pun accentul pe ideea de a crede ceva de necrezut (compară cu Ioan 12:37-41) și ne îndeamnă să ne oprim pentru a afla restul istoriei. Dar întrebările implică și un apel. În acest context, paralelismul dintre cele două întrebări presupune că brațul Domnului/puterea mântuirii (compară cu Isaia 52:10) li se descoperă acelora care cred raportul biblic. Vrei să trăiești în viața ta puterea salvatoare a lui Dumnezeu? Atunci crede cele scrise.

Analizează cu atenție Isaia 53:6. Care este mesajul specific aici? Ce îți spune textul ție, personal?

Robul care suferă este descris în Isaia 53:2,3 ca o plantă plăpândă și disprețuită, aparent fără valoare, apoi Isaia ne poartă prin tinerețea Lui nevinovată până la jertfa ispășitoare. Chiar dacă deja a prezentat fundalul evenimentelor, tot nu suntem pregătiți, nu putem accepta suferința Robului. Dimpotrivă! Isaia ne-a spus să Îl prețuim pe Copilul care ni S-a născut, Domnul păcii. Alții Îl disprețuiesc, dar noi știm cine este El cu adevărat. Cineva spunea: „Am făcut cunoștință cu dușmanul, și dușmanul suntem noi.” Robul nu a fost primul om disprețuit, respins sau obișnuit cu suferința. Și împăratul David a avut parte de toate acestea când a fugit de fiul său Absalom (2 Samuel 15:30). Dar suferința purtată de acest Rob nu este a Lui și nu este urmarea păcatelor Lui. Și nici nu o poartă doar pentru un alt om. „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor” (Isaia 53:6). „De ce?” Datorită dragostei lui Dumnezeu va alege Mesia, Unsul Lui, să sufere! Dar de ce? El a ales să sufere pentru a ajunge la cei la care era imposibil de ajuns, adică la noi!

Cei care nu înțeleg consideră că a fost „lovit de Dumnezeu” (Isaia 53:4). La fel cum prietenii lui Iov au gândit că păcatele lui erau cauza suferinței și cum au întrebat și ucenicii lui Isus: „Cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9:2), cei care L-au văzut pe Isus pe cruce s-au gândit la ce era mai rău. Nu a spus Moise: „Cel spânzurat [pe lemn] este blestemat înaintea lui Dumnezeu” (Deuteronomul 21:23; Numeri 25:4)? Și totuși, toate acestea s-au întâmplat din voia lui Dumnezeu (Isaia 53:10). De ce? „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13). „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). „Ce preț s-a dat pentru noi! Priviți crucea și jertfa ridicată pe ea. Priviți la mâinile acelea străbătute de cuiele nemiloase! Priviți la picioarele Lui, înțepenite cu piroane pe lemn! Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Lui. Suferința aceea, chinul acela de moarte, este prețul răscumpărării voastre.”– Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 479

Povara, vina și pedeapsa pentru păcatele întregii omeniri au fost puse asupra lui Hristos la cruce, ca singurul mijloc de a ne salva! Ce ne spune acest lucru despre dragostea lui Dumnezeu?

4. Ce înseamnă că viața Robului lui Dumnezeu este o „jertfă pentru păcat”? Isaia 53:10

Termenul ebraic se referă la o „jertfă pentru vină (pentru îndreptare)” (Leviticul 5:14; 6:7; 7:1-7), care putea să facă ispășire pentru păcatele făcute cu voia împotriva altor oameni (Leviticul 6:2,3). Astfel de păcate a scos Isaia în evidență (Isaia 1 ̶ 3; 10:1,2; 58). De asemenea, păcătosul trebuia să-i înapoieze celui greșit lucrul luat, plus o penalizare, înainte de a aduce jertfa pentru a primi iertarea de la Dumnezeu (Leviticul 6:4-7; Matei 5:23,24). În cazul unei întrebuințări greșite, din neatenție, a unui lucru care Îi aparținea lui Dumnezeu, plata se făcea față de Dumnezeu (Leviticul 5:16). Acum putem înțelege Isaia 40:2, unde Dumnezeu îi mângâie pe copiii Lui, spunându-le că au plătit suficient pentru ispășirea păcatelor lor. Dar, după plată, trebuia să fie adusă o jertfă. Iat-o în Isaia 53: Robul lui Dumnezeu, în locul unui berbec, este dus ca o oaie la măcelărie, și asta pentru oamenii care rătăceau. Cu toate că a fost „șters de pe pământul celor vii” (vers. 8; compară cu Daniel 9:26), consumat în întregime de sacrificiul care aprinde flacăra speranței pentru noi, Robul se ridică din morți, vine de pe drumul fără întoarcere, pentru a fi înălțat, pentru a vedea „o sămânță de urmași” și pentru a trăi multe zile (Isaia 53:10-12).

5. Citește versetele următoare. Cum reflectă fiecare dintre ele același mesaj de fond asemenea celui din Isaia 53? Psalmii 32:1,2 Romani 5:8, Galateni 2:16,  Filipeni 3:9,  Evrei 2:9, 1 Petru 2:24

Dacă cineva te-ar ruga să rezumi într-un singur paragraf vestea bună din Isaia 52:13–53:12, ce ai scrie?

 „Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn [...]. Ce este păcatul dacă nicio ființă creată nu a putut să facă ispășire pentru el? Cum este blestemul lui dacă doar Dumnezeu a putut să-l anuleze? Crucea lui Hristos dă mărturie oricărui om că pedeapsa pentru păcat este moartea.” – Ellen G. White, Our High Calling, p. 44 „Legea guvernării lui Dumnezeu avea să fie înălțată prin moartea singurului Fiu al lui Dumnezeu. Hristos a purtat vina pentru păcatele lumii. Destoinicia noastră se află doar în întruparea și în moartea Fiului lui Dumnezeu. El a putut suferi pentru că a fost susținut de Dumnezeu. El a putut suporta pentru că nu a avut nicio pată de necredință sau de păcat. Hristos a triumfat în favoarea omului prin faptul că a suportat justețea pedepsei. El i-a asigurat omului viața veșnică și, în același timp, a înălțat Legea și a făcut-o să fie onorată.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 302

Rezumat: După ce a vorbit despre nașterea, identitatea și viața Eliberatorului trimis de Dumnezeu, Isaia prezintă tragedia supremă care ne dă speranță: pentru a ajunge la oamenii pierduți, printre care și noi, pentru a-i salva și a-i vindeca, El a purtat de bunăvoie suferințele și pedeapsa cuvenite păcătoșilor.

Studiu la rând: Daniel 12, Osea 1, 2, 3, 4, 5, 6 Evanghelizare, subcapitolul „În sudul Europei”

1. Prin ce a promis Domnul că va logodi poporul pentru totdeauna cu El?

2. Ce vor face copiii lui Israel la vederea Domnului și a bunătății Lui, în vremurile de pe urmă?

3. Din ce cauză pierea poporul lui Dumnezeu?

4. Ce vrea Domnul mai mult decât jertfe și arderi-de-tot?

5. Ce fac, pentru un timp, multe suflete prețioase și de ce?

Pasaj biblic în studiu: Isaia 50, 52, 53

I. Privire generală

Acest studiu analizează solia legată de Robul-Mesia din Isaia 50, 52 și 53. Persoana Robului mesianic este o temă centrală în cartea lui Isaia. Isaia 52 și 53 reprezintă o cântare minunată despre Rob. Există multe dezbateri între teologi cu privire la identificarea robului din cântare. Unii sunt de părere că robul din acele capitole este Israel. Totuși, cartea lui Isaia ne dă unele perspective pentru a ne ajuta să Îl identificăm clar și sigur pe acest Rob ca fiind Mesia. Mai întâi, cântarea Îl identifică pe Mesia ca Împărat (Isaia 52:7,8). În al doilea rând, Îl identifică pe Mesia ca Eliberator și Răscumpărător (Isaia 52:9-15) și, în final, Cel Suferind (Isaia 53). Studiul de față analizează trei subiecte: (1) Domnul ca rob; (2) Mesia, Robul suferind; (3) Mesia, Răscumpărătorul și Împăratul.

II. Comentariu

Domnul ca rob

Atunci când luăm în studiu cântarea despre Robul Domnului (Isaia 52 și 53), trebuie să studiem și capitolele precedente. Pasajul din Isaia 50 este introdus de expresia „așa vorbește Domnul” (vers. 1). Domnul este cel care spune: „Eu usuc marea și prefac râurile în pustie... Îmbrac cerurile cu negura de jale și le învelesc cu un sac” (vers. 2,3). În versetele care urmează, Domnul spune că „Domnul Dumnezeu a făcut” lucrul acesta. Domnul declară că Domnul Dumnezeu „Mi-a dat o limbă iscusită ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare,”; „Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea și nu M-am împotrivit”; „Domnul Dumnezeu M-a ajutat, de aceea nu M-am rușinat” și „Domnul Dumnezeu Mă ajută; cine Mă va osândi?”(Isaia 50:4,5,7,9). În versetul 10 se poate vedea un paralelism: A. Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! B. Cine umblă în întuneric și n-are lumină A’. Să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui! Este clar faptul că „Robul” este în paralel cu „Domnul” în A, la fel cum „Dumnezeul” este în paralel cu „Domnul” din A’. Ellen G. White comentează astfel: „Și oare Cel Promis nu profetizase despre Sine Însuși prin Isaia: «Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau și obrajii, înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fața de ocări și de scuipări» (Isaia 50:6)?” – Faptele apostolilor, p. 225

Mesia, Robul suferind

În Isaia 52 și 53 este prezentat în mai multe faze unul dintre cele mai reușite portrete ale lui Mesia. În primul rând, aceste capitole Îl prezintă pe Mesia ca pe un Împărat (Isaia 52:7,8) și, în al doilea rând, ca Eliberator și Răscumpărător (vers. 9-15). Urmează o a treia fază, în care Mesia este prezentat ca fiind Cel suferind (Isaia 53). Studiul de față începe cu ultima fază pentru că se pare că autorul așază aceste faze într-o ordine inversă. Dacă urmărim interpretarea inspirată, nu este niciun dubiu cu privire la faptul că Robul suferind este Isus Hristos. În Evanghelia lui Ioan se spune: „Ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: «Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?» [...] Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui și a vorbit despre El” (Ioan 12:38,41). Este clar că jertfa Robului este o moarte înlocuitoare, după cum reiese din text: „Totuși, El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui”(Isaia 53:4). „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. [...] Și prin rănile Lui suntem tămăduiți” (vers. 5). „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor” (vers. 6). „Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor” (vers. 11). Ellen G. White scrie astfel: „Pavel a arătat cât de strâns legase Dumnezeu serviciul jertfelor de profețiile cu privire la Cel care avea să fie adus «ca un miel pe care-l duci la măcelărie». Mesia avea să-Și dea viața «ca jertfă pentru păcat». Privind prin veacuri înainte, la scenele lucrării de ispășire făcute de Mântuitorul, profetul Isaia mărturisea că Mielul lui Dumnezeu «S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, […] a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați» (Isaia 53:7,10,12). Mântuitorul din profeție nu avea să vină ca un împărat pământesc, care să elibereze națiunea iudaică de asupritorii ei pământești, ci ca un om între oameni, ca să trăiască o viață de sărăcie și umilință și, în cele din urmă, să fie disprețuit, lepădat și omorât. Mântuitorul a profetizat în Scripturile Vechiului Testament că avea să Se dea pe Sine ca jertfă în favoarea omenirii căzute, împlinind în felul acesta toate cerințele Legii ce fusese călcată. În El, tipurile sistemului jertfelor aveau să se întâlnească direct cu antitipul, și moartea Sa pe cruce să dea însemnătate întregului sistem religios iudaic.” – Faptele apostolilor, pp. 227–228 

Mesia, Răscumpărătorul și Împăratul

Cântarea Robului din Isaia 52 scoate în evidență alte două faze ale lucrării Robului mesianic. După ispășirea vinii altuia realizată de Rob, răscumpărarea poporului Său este posibilă. „Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași” (Isaia 53:10). Aceasta este și imaginea din Isaia 52:9. Scena despre poporul răscumpărat nu mai include și imaginea Robului suferind, ci, mai degrabă, imaginea unui războinic viteaz, care „Își descoperă brațul Său cel sfânt” (vers. 10). Brațul cel sfânt este simbolul puterii Sale care face posibilă salvarea poporului Său. Scena din Isaia 52 ne impresionează prin puterea și măreția ei. În centrul ei se află imaginea unui comandant, a unui conducător înălțat: „Se va sui, Se ridica, Se va înălța foarte sus” (vers. 13). Există un motiv uimitor care stă la baza înălțării Lui – ea se datorează succesului final al misiunii Sale! Domnul vestește înălțarea Robului Său datorită morții Sale înlocuitoare, atât pentru păcatele poporului Său vinovat, cât și pentru păcatele neamurilor, care a împlinit așteptările (vezi F. Duane Lindsay, The Servant Songs: A Study in Isaiah, p. 138). „După cum pentru mulți a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor –, tot așa pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui, împărații vor închide gura”(Isaia 52:14,15). Toate neamurile vor fi martore ale înălțării Sale, deoarece, așa cum citim, El va fi înălțat „înaintea tuturor neamurilor și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru” (vers. 10). Următoarea fază din cântare este cea în care Mesia este înfățișat ca Împărat (cu toate că, din punct de vedere tehnic, această secțiune este prima în ordinea în care apare ea de fapt în cartea lui Isaia). Mesia Și-a răscumpărat poporul, lucrarea Sa este încheiată. Acum, mesagerii Împăratului spun „Sionului: «Dumnezeul tău împărățește!»” (vers. 7). „Ei [străjerii] înalță glasul și strigă toți de veselie” (vers. 8), pentru că se împlinește ceea ce se anunțase înainte: „Autoritatea Sa va crește neîncetat și va fi o pace fără sfârșit” (Isaia 9:7, NTR). 

Dumnezeu nu doar că Își răscumpără poporul din apăsare, din nenorocire și din robia în care l-au dus neamurile străine, în special Babilonul, aducându-l înapoi în patria lui, la Ierusalim, ci El Îl trimite pe Isus Hristos – Mesia – să fie Robul care suferă, să moară pe cruce și să-l răscumpere din robia păcatului pe poporul Lui și pe toți oamenii care Îl acceptă pe El. Cândva, Mesia îi va duce acasă pe cei răscumpărați și El va domni veșnic. În Comentariul biblic AZȘ este scris în privința aceasta: „Eliberarea profetizată aici a fost realizată în primul rând pentru Israelul literal, care a fost eliberat din mâna neamurilor care l-au asuprit (vezi Isaia 40:1; 44:28-45:13) și apoi s-a realizat ca o mare izbăvire din păcat și din toate relele prin Robul suferind (vezi Isaia 41:8; 42:1) din capitolul 53 și anume prin Mesia. [...] Puterea Lui de a-l elibera pe poporul Său și, mai târziu, triumful Evangheliei, dovedesc că El domnește, nu Satana.” – vol. 4, p. 287 

III. Aplicație

1. În acest studiu am învățat despre Mesia ca fiind Robul suferind. De ce crezi că Domnul a hotărât să Se descopere pe Sine ca rob? Citește Isaia 52 și 53 pentru o mai bună înțelegere. 2. Cum înțelegi Isaia 53:10: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință”? Cum ne ajută apostolul Pavel să înțelegem această taină, așa cum ne este comunicată în versetul următor: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21)? 3. Speranța noastră este că Dumnezeul care l-a izbăvit pe poporul Lui în trecut va veni în curând ca să-Și ducă poporul în Noul Ierusalim. Potrivit cărții Isaia, multe împărății au ajuns pe scena istoriei acestui pământ, dar au trecut. • Ce se întâmplă cu împărăția lui Mesia? Cât va ține domnia „Fiului omului”? Citește Daniel 7:14: „I S-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată.”