Manifestarea dragostei

Text de memorat: „Dacă vei da ____ ta celui ____, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste ____ și ___ tău va fi ca ziua-n amiaza mare!” (Isaia 58:10)

Un cantor evreu, care se ocupa cu muzica în comunitatea lui din Lincoln, Nebraska, și soția lui au început să primească apeluri telefonice cu amenințări și obscenități. Au descoperit că apelurile proveneau de la un lider al unui grup american ce instiga la ură, Ku Klux Klan. Deoarece îi cunoșteau identitatea, cuplul evreu ar fi putut să-l denunțe la poliție. Însă au decis să aibă o abordare mai radicală a situației. Când au aflat că liderul acelui grup extremist era paralizat, cei doi și-au făcut apariția la ușa lui cu o cină gustoasă! Acesta a fost complet năucit! Ura lui s-a topit în fața dragostei lor. Cei doi au continuat să îl viziteze și prietenia lor a devenit mai strânsă. El s-a gândit chiar să devină evreu! „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug [...] împarte-ți pâinea cu cel flămând ″ (Isaia 58:6,7). Acel cuplu din Lincoln a ținut un asemenea „post”, alegând să împartă ospățul lor cu un asupritor înfometat, eliberându-l astfel de legăturile care îl țineau rob unor prejudecăți nedrepte!

 13 martie – Începe Săptămâna de rugăciune a tineretului

1. Ce contradicții observi în versetul de mai jos? Isaia 55:1

Să presupunem că locuiești într-un oraș mare, tu ai mâncare și faci un anunț către cei înfometați și fără adăpost: „Voi, care nu aveți bani, veniți și cumpărați de mâncare!” Dar cum pot cumpăra dacă nu au niciun ban? Însă Isaia adaugă: „fără bani și fără plată” și ideea devine mai clară. Oamenii sunt invitați să primească iertarea fără plată (Isaia 55:7). Însă verbul „a cumpăra” subliniază că, pentru a le împlini nevoile și dorințele, Dumnezeu le oferă oamenilor ceva valoros. Iar primirea acelui lucru necesită o tranzacție, un transfer de valori. Dumnezeu acordă iertare fără plată în cadrul legământului refăcut cu copiii Lui, dar nu pentru că pe El nu L-a costat nimic. El a cumpărat iertarea noastră cu un preț colosal, sângele Robului Său. Deși este oferită gratis, iertarea a fost realizată cu un preț extraordinar de mare pentru El!

2. Care a fost prețul mântuirii noastre? Cum prezintă Isaia problema și cum este prezentată în Noul Testament? 1 Petru 1:18,19 Efeseni 2:8,9

Isaia prezintă succint în Vechiul Testament aceeași Evanghelie din Noul Testament. Nu a existat un „legământ vechi”, prin fapte, care să fie înlocuit de un „nou legământ” al mântuirii prin har. De când Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei făgăduința unui Eliberator (Geneza 3:15), a existat o singură cale de salvare: prin har, prin credință (Efeseni 2:8). „Dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). De la Ghilgameș, eroul și semizeul din Mesopotamia, care în zadar a făcut fapte vitejești căutând viața veșnică, și până la cei de azi care cred în reîncarnare, oamenii au încercat toate variantele de salvare, dar fără rezultat. De aceea au nevoie să afle despre Isus și ce a realizat El pentru ei la cruce.

Mântuirea este fără plată, deoarece noi nu putem face nimic ca s-o câștigăm, faptele noastre bune nu ne pot salva. Totuși, ea ne poate costa totul (Matei 10:39; Luca 9:23; 14:26; Filipeni 3:8). Ești dispus să o accepți?

3. Ce spune Dumnezeu despre gândurile și căile Lui și gândurile și căile noastre? Cum înțelegi aceasta? Isaia 55:8,9

Acela care a creat universul în care chiar și cele mai simple lucruri conțin mistere pe care mintea noastră nu poate să le aprofundeze este un Dumnezeu ale cărui căi trec dincolo de ceea ce putem noi să începem să înțelegem pe deplin. De aceea, cunoașterea superiorității Sale infinite ar trebui să ne facă să acceptăm cu umilință ajutorul Lui (Isaia 57:15).

4. În ce context compară Domnul căile și gândurile Lui cu cele ale noastre? Ce spune El că face, și totuși nouă ne este atât greu să pricepem? Isaia 55:6-9

Fără îndoială că, dintre toate misterele universului, cel mai mare este planul mântuirii, un mister pe care noi abia putem începe să-l pricepem (Efeseni 6:19). Însuși Creatorul universului S-a înjosit, luând chip de om și trăind o viață de trudă și suferință. El a murit în locul nostru ca jertfă pentru păcat ca să ne poată ierta și arăta milă. Acesta este un adevăr care va face ca inima ființelor create de Dumnezeu să tresalte de-a lungul veacurile veșniciei. „Dar și îngerii doresc să privească la tema răscumpărării; ea va fi știința și cântecul celor răscumpărați în cursul veacurilor fără sfârșit ale veșniciilor. Ea merită și acum o analiză și o studiere atentă? […] Subiectul acesta este inepuizabil. Studiul întrupării Domnului Hristos, al jertfei Sa ispășitoare și al lucrării Sale de mijlocire va ocupa la nesfârșit mintea cercetătorului zelos și, privind spre cer cu nenumărații lui ani, el va exclama: Mare este taina evlaviei!” – Ellen G. White, My Life Today, p. 360

Gândește-te la oamenii pe care i-ai rănit, la vorbele aspre pe care le-ai rostit, la modul în care i-ai dezamăgit pe ceilalți, dar și pe tine. Cum îți însușești făgăduințele Domnului de iertare și vindecare?

5. Care este „postul” la care se referă Isaia 58:3?

Acesta trebuie să fie postul din Ziua Ispășirii, singurul post poruncit de Dumnezeu (Leviticul 16:29,31; 23:27-32). Acest lucru este confirmat în Isaia 58:3 de expresia paralelă „să ne chinuim sufletele”, sau „să ne smerim” (NTR), care folosește terminologia din Leviticul. Chinuirea, sau smerirea, se referă la diferite forme de tăgăduire de sine, inclusiv la post (compară cu Psalmii 35:13; Daniel 10:2,3,12). Rânduielile Zilei Ispășirii explică porunca lui Dumnezeu: „Înalță-ți glasul ca o trâmbiță!” (Isaia 58:1). Cu zece zile înainte de Ziua Ispășirii trebuia să se sune din shofar, trâmbița din corn de berbec, ca o aducere-aminte (Leviticul 23:24). Mai mult, la fiecare cincizeci de ani, în Ziua Ispășirii, trebuia să se anunțe începutul anului de veselie al eliberării (Leviticul 25:9,10; compară cu Isaia 27:13).

6. De ce nu este Domnul mulțumit de ei? Ce nu era în regulă cu „postul” lor? Isaia 58:3-7

Se pare că oamenii se așteptau ca Domnul să îi laude pentru „evlavia” lor. Bineînțeles, ei înțeleseseră totul greșit! Prin manifestarea tăgăduirii de sine din Ziua Ispășirii, ei trebuiau să-și exprime recunoștința și credincioșia față de Dumnezeu în ziua în care marele-preot se înfățișa înaintea Lui pentru curățirea sanctuarului. Prin aceasta, erau curățiți de păcatele de care deja fuseseră iertați (Leviticul 16; compară cu cap. 4). Faptele lor trebuiau făcute cu un spirit de recunoștință față de Dumnezeu, care Îi iertase în ziua judecății, și nu pentru a obține aprobarea Lui pentru „evlavia” și „devotamentul” lor. Păcatele poporului pângăriseră locașul lui Dumnezeu și acesta trebuia curățit cu sângele care fusese vărsat pentru ceea ei făcuseră.

Din aceste pasaje vedem deosebirea dintre a fi doar religios și a fi cu adevărat un urmaș al lui Isus. Cum ne confruntăm noi, fiecare, cu pericolul de a crede că ritualurile religioase ar fi o dovadă că facem voia lui Dumnezeu?

La zece zile după ce trâmbițele le aminteau israeliților că Domnul este Împăratul lor, chiar în Ziua Ispășirii, zi în care smerirea lor prin tăgăduirea de sine însemna afirmarea credincioșiei față de Împăratul lor, profetul își înalță glasul ca o trâmbiță, declarând că ei se răzvrătesc împotriva Domnului (Isaia 58:1).

7. Ce este mai greu: să nu mănânci deloc o zi sau să-i hrănești pe niște oameni fără adăpost? Care este motivul acestor acțiuni și cum înglobează ele adevărata religie? Isaia 58:6-12

Oricine poate fi religios. Oricine poate îndeplini niște ritualuri religioase, chiar și pe cele potrivite, la timpul potrivit, cu toate formulele potrivite. Dar acesta nu este singurul lucru pe care îl vrea Domnul. Privește la viața lui Isus. Oricât de credincios a fost în îndeplinirea ritualurile religioase din timpul Său, scriitorii Evangheliei s-au concentrat mult mai mult pe faptele Lui de milă față de cei în nevoie, de vindecare, de hrănire și de iertare decât pe credincioșia Lui față de ritualuri. Domnul dorește o biserică, un popor care să predice lumii adevărul. Dar ce îi va atrage pe oameni mai mult la adevăr, așa cum este el manifestat în Isus: o aderare strictă la legi sau dispoziția de a-i ajuta pe cei înfometați? Odihna strictă în ziua de Sabat sau dispoziția de a-ți folosi timpul și energia pentru a-i ajuta pe cei în nevoie?

8. Ce ne spun pasajele de mai jos? Matei 25:40

Iacov 1:27

Revezi binecuvântările din Isaia 58. Sunt cumva făgăduințe că Domnul va interveni în mod supranatural în viața celor ce fac aceste lucruri? Sau sunt binecuvântările pe care le primim când ne oferim pe noi înșine altora în loc să fim egoiști, lacomi și preocupați doar de noi?

9. De ce vorbește Isaia despre Sabat? Ce legătură este între Sabat și Ziua Ispășirii din versetele anterioare? Isaia 58:13

Ziua Ispășirii din fiecare an era o zi de Sabat. Acest Sabat ceremonial era ca Sabatul săptămânal, în sensul că toate lucrările, de orice fel, erau interzise (Leviticul 23:27-32). Prin urmare, așa cum a fost recunoscut de primii adventiști de ziua a șaptea, regula conform căreia perioada de odihnă din Ziua Ispășirii dura de seara până a doua zi seara (Leviticul 23:32) ne spune că același lucru trebuie să fie adevărat și pentru Sabatul săptămânal. La fel, deși contextul din Isaia 58:13,14 este cel al Sabatului ceremonial din Ziua Ispășirii, mesajul se aplică totodată și la Sabatul din fiecare săptămână.

10. Recitește Isaia 58:13. Ce fel de zi ar trebui să fie Sabatul? Cum putem avea și noi experiența Sabatului prezentată în acest verset? Dată fiind semnificația lui, de ce ar trebui să fie o zi ca aceea descrisă în text?

Isaia 58 tratează trei teme principale: tăgăduirea de sine, bunătatea față de cei din jur și Sabatul. Care sunt legăturile dintre ele? În primul rând, toate cele trei teme presupun concentrarea asupra lui Dumnezeu, asupra priorităților Lui și recunoașterea dependenței noastre de El. În al doilea rând, atunci când le împlinesc pe toate trei, oamenii urmăresc sfințenia prin încercarea de a-L imita pe Dumnezeu (Filipeni 2:8), Cel ce dă dovadă de bunătatea care se sacrifică pe sine (Ioan 3:16) și care Și-a încetat lucrarea în ziua de Sabat la sfârșitul săptămânii creațiunii (Geneza 2:2,3; Exodul 20:11).

Uită-te la celelalte conexiuni dintre tăgăduirea de sine, bunătate și Sabat, așa cum sunt prezentate în Isaia 58. Compară cu Exodul 23:12; Marcu 2:27; 3:1-5; Ioan 5:1-17. Ce schimbări ar trebui să faci pentru a experimenta aceste binecuvântări?

„Nimeni nu poate da dovadă de o bunăvoință reală fără tăgăduire de sine. Numai printr-o viață caracterizată prin simplitate, tăgăduire de sine și economie strictă ne va fi cu putință să împlinim lucrarea ce ne-a fost încredințată, ca reprezentanți ai lui Hristos. Mândria și ambiția lumească trebuie alungate din inima noastră. În toată lucrarea noastră trebuie pus în practică principiul altruismului descoperit în viața lui Hristos. Pe pereții caselor noastre, pe tablouri și pe mobilier trebuie să citim: «Și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost» (Isaia 58:7). Trebuie să vedem scris pe garderoba noastră, ca și cum ar fi scris cu degetul lui Dumnezeu: «Îmbracă-i pe cei goi.» În camera de zi, pe masa încărcată cu mâncare îmbelșugată, ar trebui să vedem scris: «Împarte-ți pâinea cu cel flămând!»” — Ellen G. White, Divina vindecare, p. 206

Rezumat: În Isaia 55 și 58, profetul face apel la oameni să renunțe la gândurile și la căile lor și să se întoarcă la Dumnezeu, al cărui ideal în ce privește fericirea lor este atât de sus față de idealul lor. El iartă plin de îndurare și apoi insistă ca omul iertat să aibă milă, în conformitate cu spiritul Zilei Ispășirii și al Sabatului, deoarece, dacă este primit, darul iertării lui Dumnezeu transformă inima.

Studiu la rând: Osea 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 Evanghelizare, subcapitolul „Lucrarea din orașele australiene”

1. Cum erau privite poruncile Legii lui Dumnezeu de către Efraim?

2. Ce făcea Efraim împotriva lui Dumnezeu și cum îl trata pe proroc?

3. Ce anume au arat, secerat și mâncat cei din poporul Domnului?

4. Ce întrebări pune Domnul morții și Locuinței morților?

5. În ce templu s-au dus Ellen White și ceilalți, după ce li s-a refuzat orice posibilitate de a le vorbi oamenilor în biserici?

Pasaj biblic în studiu: Isaia 55

I. Privire generală

Isaia 55 este un capitol unic. El i-a dus pe mulți oameni la o înțelegere despre modul în care este mijlocită mântuirea pentru toți păcătoșii care vor să fie salvați. Mântuirea nu are prea mult de-a face cu ceea ce fac oamenii, ci doar cu ceea ce a făcut Dumnezeu în favoarea lor prin Robul Său, Domnul Isus. Capitolul poate fi împărțit în două părți, versetele 1-5 și 6-13. Acest studiu analizează două expresii importante: „a trăi” și „a căuta” în raport cu invitația plină de iubire: „Întoarceți-vă la Domnul!” Cele trei subiecte analizate în acest studiu sunt: (1) Îndurare pentru toți; (2) Calea spre adevărata viață; (3) Întoarcerea la Domnul.

II. Comentariu

Îndurare pentru toți

Cântarea despre Robul suferind descrie într-un mod viu lucrarea lui Mesia în favoarea omenirii. El a acceptat să moară în locul nostru. În Isaia 54 ni se amintește că tot ce face Dumnezeu pentru noi este pentru a ne mântui. „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” (Isaia 54:10). Capitolul se încheie cu asigurarea dată poporului Său: „«[...] Așa este mântuirea care le vine de la Mine», zice Domnul” (vers. 17). Astfel, într-un limbaj plin de iubire, Isaia vorbește despre răscumpărarea pe care o asigură Dumnezeu. Totuși, invitația care nu costă nimic și care este plină de har, adresată tuturor celor „flămânzi și însetați”, trebuie să fie acceptată. Acesta este subiectul tratat în Isaia 55: de fapt, oamenii trebuie să accepte mântuirea pe care le-a asigurat-o Domnul. Din acest motiv, capitolul se deschide cu invitația: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte, fără bani și fără plată!” (vers. 1). Această invitație deschide ușa pentru orice om, sunt incluși aici toți oamenii, din orice loc. Invitația trece dincolo de granițele lui Iuda. Nimeni nu trebuie să plătească, deoarece datoria imposibil de achitat a fost achitată în dreptul fiecăruia dintre noi. În Isaia 55:3, printr-un paralelism evident, autorul explică mai mult implicațiile invitației: A. „Luați aminte A’. Ascultați, B. și veniți la Mine, B’. și sufletul vostru va trăi. De observat că urmarea naturală a faptului de a „veni la Mine” este „veți trăi”. Verbul ebraic din ultima propoziție are semnificația de bază „a trăi” sau „a rămâne viu” (vezi David J. A. Clines, ed., Dictionary of Classical Hebrew, vol. 3, pp. 204–205). Același verb are și sensul de „a salva, sau a păstra viața”. C.F. Keil a sugerat că expresia aceasta reflectă nu doar ideea de a rămâne viu, ci și de a intra în posesia adevăratei vieți (vezi Minor Prophets, Commentary on the Old Testament in Ten Volumes, vol. 10, p. 279). Ceea ce pare să se sugereze aici este că acest verb este folosit cu sensul de „a reveni la viață, a renaște”. Potrivit versetului, pentru a găsi adevărata viață, ca entitate națională și ca individ, singura cale este de a asculta invitația lui Dumnezeu și de a veni la El. 

Calea spre adevărata viață

A doua parte a capitolului (vers. 6-13) întărește ideea exprimată în prima parte printr-o altă expresie-cheie. Ea este redată în ebraică printr-un verb care înseamnă „a căuta”, ca în: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; Chemați-L câtă vreme este aproape” (Isaia 55:6). Verbul este folosit la modul imperativ, ceea ce înseamnă că nu este doar un sfat, ci o poruncă. Semnificația lui de bază este „a căuta”, dar are și sensul „închinare și angajament”. Alte posibile înțelesuri sunt „a se consulta, a întreba, a căuta sfat la; a căuta cu grijă” (vezi David J. A. Clines, op. cit., vol. 2, p. 473; Ludwig Koehler și Walter Baumgartner, The Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament, vol. 1, p. 233).

A-L căuta pe Domnul nu era ceva străin de experiența poporului lui Israel. Israeliții sunt sfătuiți să-L caute pe Domnul chiar dacă ar fi ajuns printre neamurile păgâne: „Și, dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău” (Deuteronomul 4:29). A-L căuta pe Domnul este și o experiență personală. Rebeca L-a căutat pe Domnul în timpul sarcinii ei dificile: „Copiii se băteau în pântecele ei și ea a zis: «Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?» S-a dus să întrebe pe Domnul” (Geneza 25:22). Poporul lui Dumnezeu este încurajat să-L caute pe Domnul, mai ales în timpurile de criză. În 2 Împărați este relatată experiența regelui Iosia, care a spus: „Duceți-vă și întrebați pe Domnul pentru mine, pentru popor și pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s-a găsit” (2 Împărați 22:13). În unele cazuri, experiența de a-L căuta pe Domnul este legată de adevărata închinare și este opusul idolatriei (Ieremia 8:2). „Dar tot se mai găsește și ceva bun în tine, căci ai înlăturat din țară idolii și ți-ai pus inima să caute pe Dumnezeu” (2 Cronici 19:3). De asemenea, căutarea aceasta este legată și de relația de legământ: „Au făcut legământ să caute pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, din toată inima și din tot sufletul lor” (2 Cronici 15:12). Și în același fel se spune și despre Iosafat că n-a căutat pe Baali, ci „a alergat la Dumnezeul tatălui său și a urmat poruncile Lui” (2 Cronici 17:4). Psalmistul declară: „Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor” (Psalmii 119:2). Pentru cei care nu-L caută pe Domnul urmarea este eșecul în viață, așa cum se vede în cazul lui Roboam, despre care se spune: „El a făcut lucruri rele pentru că nu și-a pus inima să caute pe Domnul” (2 Cronici 12:14). De asemenea, refuzul de a-L căuta pe Domnul reflectă o lipsă de pricepere: „Domnul se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor să vadă dacă este vreunul care să aibă pricepere și să caute pe Dumnezeu” (Psalmii 14:2). Atunci când este folosită în dreptul lui Iehova, expresia aceasta are semnificația de „cerință”. David Denninger sugerează că „profeții avertizau împotriva a două greșeli: căutarea altor dumnezei în afară de Iehova și o căutare doar de formă după Iehova” (vezi Willem A. Van Gemeren, ed., New International Dictionary of Old Testament Theology and Exegesis, vol. 1, p. 995). Pe scurt, faptul de a-L căuta pe Domnul arată spre resaturarea relației și găsirea adevăratei vieți. Isaia 58:2,3 ne oferă mai multe perspective cu privire la aceasta: „În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu.” 

Întoarcerea la Domnul

Isaia 55 începe cu o invitație deschisă adresată celor care doresc mântuirea. Ea le este adresată tuturor și aduce o schimbare radicală în viața omului, deoarece acela care acceptă invitația trece de la o experiență mântuitoare la alta. De ce este necesară o asemenea schimbare? Din cauza păcatului. Cartea arată foarte clar ce înseamnă păcatul pentru Dumnezeu. Solia de speranță pentru Iuda din Isaia 40 începe astfel: „[Ierusalimul] a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui” (Isaia 40:2). În Isaia, păcatul este definit ca a umbla departe de căile Domnului. Păcatul înseamnă să trăiești în opoziție cu orânduirile lui Dumnezeu (Isaia 42:24). Cu alte cuvinte, a alege o viață de păcat însemnă a alege să trăiești departe de Dumnezeu: „Nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru” (Isaia 59:2). Așadar, păcatul este o piedică în relația dintre Dumnezeu și omenire.

În Isaia 55, în mod deosebit în versetul 7, găsim aceeași abordare: „Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui.” Aici, verbul „a se lăsa” înseamnă „a renunța la, a părăsi”. Prin urmare, verbul acesta nu include ideea de a-l salva pe om în sau cu păcatele sale, ci din păcatele lui. Este important să observăm relația de similitudine dintre „cale” (în Biblia ebraică, termenul acesta denotă ideea de „a trăi”) și „gânduri”. Prima parte a versetului 7 ne ajută să înțelegem procesul prin care trebuie să trecem pentru ca Dumnezeu să ne facă parte de o viață restaurată. Întoarcerea la calea Domnului înseamnă părăsirea vieții de păcat. Pe drumul spre Domnul se întâmplă ca păcătosul să se lase de căile lui și să devină, pas cu pas, o făptură nouă, dobândind astfel o viață nouă: A. „să se întoarcă la Domnul, B. care va avea milă de el. A’. la Dumnezeul nostru, B’. care nu obosește iertând.” 

III. Aplicație

1. Ascultați sau auziți sunt verbe la imperativ pe care Biblia le folosește deseori pentru a cuprinde în ele sfatul lui Dumnezeu dat poporului prin solii Lui. De exemplu, în Deuteronomul 4:1 se spune: „Acum, Israele, ascultă legile și poruncile pe care vă învăț să le păziți. Împliniți-le pentru ca să trăiți și să intrați în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul părinților voștri.” Care a fost experiența ta de auzire a Cuvântului lui Dumnezeu și ascultare de el? 2. Meditează asupra următorului citat în legătură cu dragostea lui Dumnezeu: „Poți oare crede că atunci când sărmanul păcătos dorește să se întoarcă, când dorește să se lepede de păcatele lui, Domnul l-ar opri cu asprime de a cădea la picioarele Sale în pocăință? Departe de tine asemenea gânduri! Nimic nu poate aduce o mai mare vătămare sufletului tău decât asemenea concepții despre Tatăl nostru ceresc. El urăște păcatul, dar îl iubește pe păcătos și S-a dat pe Sine în persoana Domnului Hristos, pentru ca toți cei care vor veni la El să fie mântuiți și să aibă parte de binecuvântarea veșnică în Împărăția slavei. Ce limbaj mai puternic sau mai delicat ar fi putut fi folosit decât acela pe care l-a ales și prin care Își exprimă iubirea față de noi? El declară: «Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar, chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip» (Isaia 49:15).” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 54 Cum ai trăit în propria viață realitatea dragostei lui Dumnezeu? 3. Cere-le membrilor grupei să vorbească despre experiențele lor de „căutare” a Domnului.