Renașterea planetei Pământ

Text de memorat: „Căci iată, Eu fac ___ noi și un ___ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile ____ și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17)

Într-o zi, după ce a citit o carte despre astronomie, un băiat de doisprezece ani a refuzat să mai meargă la școală. Mama l-a dus pe băiat la medic, iar acesta l-a întrebat: – Billy, de ce nu mai vrei să înveți și să mergi la școală? – Pentru că am citit într-o carte de astronomie că soarele va arde într-o zi și întreaga viață de pe pământ va dispărea. Mama, în plină isterie, a strigat: – Nu e treaba ta asta! Nu e treaba ta! Doctorul a zâmbit și a spus: – Dar, Billy, nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că, până se vor întâmpla lucrurile acestea, tu vei fi mort de mult! Bineînțeles, o parte a problemei este aceasta: până la urmă, toți vor muri. Din fericire, existența noastră nu trebuie să se termine odată cu moartea. Dimpotrivă, ne-a fost oferită viață – viața veșnică – într-o lume reînnoită.

1. Ce fel de restaurare promite Domnul în versetele de mai jos? Isaia 65:17-25

Dumnezeu a promis o nouă creație: „ceruri noi și un pământ nou”. În această profeție extraordinară, Domnul promite să prefacă „Ierusalimul în veselie și pe poporul Lui, în bucurie”. În cetate nu vor mai fi plânsete. Oamenii vor trăi mai mult de un secol înainte să moară. Se vor bucura de rodul muncii și de copiii lor. Domnul le va răspunde chiar înainte ca ei să-L cheme.

2. Oricât de frumos ar fi, de ce acest tablou nu reprezintă restaurarea finală și împlinirea finală a speranței noastre?

Până acum avem o imagine a vieți trăite liniștit în Țara Promisă. Dar chiar dacă trăiesc mai mult, oamenii tot mor. Unde este transformarea radicală a naturii la care ne așteptăm odată cu crearea unor „ceruri noi” și a unui „pământ nou”? Isaia spune: „Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul și șarpele se va hrăni cu țărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt” (Isaia 65:25). Pentru ca animale carnivore, ca leul, să devină vegetariene, este nevoie de mai mult decât o clasă de gătit în stil vegetarian. Pentru a readuce lumea la starea ei ideală, din Eden, înainte ca păcatul să aducă moartea, e nevoie să fie făcută din nou. În Isaia 65, Dumnezeu spune că va face „ceruri noi și un pământ nou”, dar prezintă un proces, o serie de pași care încep cu refacerea Ierusalimului. Compară cu Isaia 11:1-5, unde Mesia va face dreptate. Apoi, va fi pace pe tot „muntele sfânt” al lui Dumnezeu. Imaginile din Isaia 11:6,7 se aseamănă cu cele din Isaia 65. Deși „muntele cel sfânt” al Domnului se referea la muntele Sion din Ierusalim, acesta era doar un precursor, un simbol pentru ce a promis Dumnezeu să facă la sfârșit, într-o lume nouă, cu poporul Lui răscumpărat.

Să presupunem că, în loc de șaizeci, optzeci sau chiar o sută de ani, cei mai mulți oameni ar trăi un milion de ani sau mai mult. De ce problema fundamentală a omenirii tot nu ar fi rezolvată? De ce este viața veșnică singurul răspuns la nevoile noastre cele mai profunde?

3. Ținând cont de timpurile în care a scris Isaia, care este mesajul de bază pe care îl transmite în pasajul de mai jos? Isaia 66:1-19

Prin intermediul profetului, Dumnezeu repetă apelul și avertizarea care străbat cartea: Dumnezeu îl va mântui și îl va restaura pe cel care suferă și care se teme de Cuvântul Lui. La fel ca în Isaia 40:1, se spune că Dumnezeu îi va mângâia. Dar El îi va nimici pe cei care se răzvrătesc împotriva Lui. Printre aceștia se numără ipocriții care îndeplinesc ritualuri și ale căror jertfe Îi sunt neplăcute Domnului (Isaia 1:10-15), precum și cei care îi urăsc și îi izgonesc pe cei credincioși Lui. De asemenea, numărul lor îi include și pe cei care săvârșesc urâciuni păgâne, asemenea celor practicate la Templul din Ierusalim (Ezechiel 8:7-12).

4. Ce spune textul de mai jos? Cum ar putea fi redată ideea, cu referire la creștinism și la închinarea contemporană? Isaia 66:3

5. În ce fel este Domnul ca un magnet care atrage neamurile la El? Isaia 66:18,19

După nimicirea vrăjmașilor Lui, Dumnezeu Își arată slava Sa ca să poată deveni un magnet pentru a-i atrage pe oameni la Ierusalim (vezi Isaia 2:2-4). El stabilește un „semn” printre ei, care nu este specificat aici, dar se pare că se referă la semnul menționat ultima dată de Isaia: Dumnezeu îi dă poporului Său bucurie și pace și îi restaurează țara (Isaia 55:12,13). Semnul îndurării Lui reînnoite este slava Sa manifestată prin restaurarea poporului după distrugere, la fel cum lui Noe i-a dat semnul curcubeului după potop (Geneza 9:13-17).

Citește Isaia 66:5. Ce înseamnă să te temi de Cuvântul Lui? De ce vrea Domnul să tremurăm (NTR) la Cuvântul Lui? Ar trebui să ne temem de El chiar dacă Îl iubim?

6. Ce înseamnă faptul că supraviețuitorii îi vor aduce pe cei dintre neamuri ca dar Domnului? Isaia 66:19,20

Dumnezeu îi trimite pe supraviețuitorii distrugerii aduse de El la capătul pământului, la oamenii care nu știu nimic despre El și ei „vor vesti slava Mea printre neamuri”. Aceasta este una dintre cele mai clare afirmații legate de lucrarea misionară, sau evanghelizare. Cu alte cuvinte, oamenii nu doar că vor fi atrași de poporul evreu, dar unii evrei vor merge la alte popoare și le vor învăța despre adevăratul Dumnezeu – un tipar care se regăsește foarte clar în Noul Testament. Deși au existat inițiative misionare și în perioada dintre întoarcerea din exil și vremea când a trăit Domnul Isus (Matei 23:15), primii creștini au răspândit Evanghelia cu repeziciune și pe scară largă (Coloseni 1:23). Așa cum israeliții aduceau un dar Domnului ca jertfă de mâncare în Templul Său, la fel Îi vor aduce și misionarii un dar. Însă darul lor va consta din „toți frații voștri din mijlocul tuturor neamurilor”. Așa cum jertfele de mâncare erau daruri aduse lui Dumnezeu care nu erau înjunghiate, convertiții aduși la Domnul erau înfățișați înaintea Lui ca o „jertfă vie” (Romani 12:1). Pentru noțiunea de oameni care puteau fi aduși ca un fel de dar Domnului, vezi consacrarea leviților din timpuri mai vechi ca „un dar legănat din partea copiilor lui Israel, [...] închinați astfel în slujba Domnului” (Numeri 8:11).

7. Ce înseamnă făgăduința lui Dumnezeu că va lua „și dintre ei pe unii ca preoți și leviți”? Isaia 66:21

Aceia „dintre ei” se referă la „frații voștri din mijlocul tuturor neamurilor” din versetul precedent. Aceștia nu sunt evrei, dar pe unii dintre ei Dumnezeu i-a ales ca lideri religioși, alături de preoți și leviți. Este o schimbare revoluționară. Până atunci, Dumnezeu îi autorizase doar pe urmașii lui Aaron să facă slujba de preoți, iar ca ajutoare ale lor, doar urmașii lui Levi. Neamurile nu puteau deveni în mod literal urmașii lui Aaron sau ai lui Levi, dar Dumnezeu putea să îi autorizeze să slujească în aceste poziții.

Citește 1 Petru 2:9,10. Care este mesajul pentru noi? Ne descurcăm mai bine decât poporul ales din vechime (Exodul 19:6)?

Israeliții erau o „împărăție de preoți și un neam sfânt” (Exodul 19:6), cu preoți puși de-o parte, care-i reprezentau în calitate de conducători religioși. Dar, Isaia spune că și unii dintre neamuri vor deveni conducători religioși.

8. Cum avea să afecteze această schimbare comunitatea de credincioși reînnoită? Matei 28:19

Faptele Apostolilor 26:20, Galateni 3:28, Coloseni 3:11, 1 Timotei 3:16

În „noua ordine mondială” a lui Dumnezeu, neamurile nu doar că se vor uni cu poporului lui Dumnezeu, ci ele vor fi egale cu evreii într-o comunitate de credincioși care va fi o „preoție împărătească”. Prin urmare, distincția dintre evrei și neamuri va deveni irelevantă.

9. Când a fost împlinită această profeție a lui Isaia?

Pavel, misionarul neamurilor, a declarat: „Nu mai este nici iudeu, nici grec [...] fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți «sămânța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință” (Galateni 3:28,29). Misiunea de a deveni moștenitori ai făgăduinței și deci parte a unei „preoții împărătești” slăvite nu a fost încredințată doar unui elitism îngâmfat, ci este o însărcinare și pentru neamuri să se unească cu evreii în vestirea Evangheliei (1 Petru 2:9; compară cu Isaia 66:19). Înălțarea neamurilor nu i-a îndreptățit pe evrei să murmure pentru că li se dădea și lor aceeași răsplată. Nici neamurile nu erau îndreptățite să îi trateze pe frații lor evrei cu lipsă de respect (Romani 11:17,18), cum nici muncitorii angajați „de dimineață” nu ar trebui să se uite de sus la cei angajați mai târziu (Matei 20:1-16). Evreii au fost primii cărora „le-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu” (Romani 3:2).

În lumina jertfei Domnului Isus și a însărcinării Evangheliei, de ce este respingător înaintea lui Dumnezeu orice fel de elitism spiritual, etnic sau politic?

10. Ce ne spune textul de mai jos? Ce speranță putem găsi aici? Isaia 66:22

Aceasta este una dintre cele mai minunate făgăduințe din cartea lui Isaia. În cerurile noi și pe pământul nou, sămânța și numele noastre vor dăinui veșnic. Nimeni nu va mai șters, tăiat, altoit, smuls sau dezrădăcinat. Avem aici făgăduința vieții veșnice într-o lume nouă, o lume fără păcat, fără moarte și suferință, cu ceruri noi și un pământ nou, care sunt împlinirea finală și deplină a credinței noastre, desăvârșirea a ceea ce Isus Hristos a realizat pentru noi la cruce.

11. De ce sunt prezente lunile noi, alături de Sabate, în tabloul despre cerurile noi și pământul nou, așa cum sunt descrise în Isaia 66:23?

Deși există mai multe perspective din care putem privi acest text dificil, o abordare este următoarea: Dumnezeu a creat Sabatul înainte să fi existat sistemul de jertfe (Geneza 2:2,3). Așadar, cu toate că au fost onorate prin sistemul ritualic, Sabatele nu au depins de el. Ele continuă fără întrerupere de-a lungul perioadei de restaurare și până pe pământul cel nou. Nu există nicio indicație în Biblie că lunile noi au fost zile legitime de închinare pe lângă sistemul de jertfe. Dar probabil că ele vor fi zile de închinare (și nu neapărat zile de odihnă, ca Sabatele săptămânale) pe Noul Pământ, posibil în legătură cu ciclul lunar al pomului vieții (Apocalipsa 22:2). Oricare ar fi semnificația specifică a pasajului, ideea de bază pare a fi aceea că poporul lui Dumnezeu I se va închina lui Domnului de-a lungul întregii veșnicii.

12. De ce își încheie Isaia cartea cu imaginea sumbră a oamenilor mântuiți care privesc nimicirea răzvrătiților? Isaia 66:24

Ca o avertizare sugestivă pentru poporul din zilele lui, Isaia redă succint contrastul dintre supraviețuitorii credincioși ai distrugerii babiloniene și cei răzvrătiți, care vor fi nimiciți. Nu este un chin veșnic – cei răzvrătiți sunt morți, uciși de „foc”, o nimicire care nu a încetat până când nu a consumat totul, ca să poată începe recrearea Ierusalimului. Avertizarea lui Isaia arată și spre împlinirea finală profetizată și în Apocalipsa: nimicirea celor păcătoși, a lui Satana și a morții în iazul de foc (Apocalipsa 20). După aceea vor fi „un cer nou și un pământ nou”, un „Ierusalim nou” și sfânt și nu va mai fi plâns sau durere, „pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:1-4; Isaia 65:17-19). Aceasta va însemna viața veșnică pentru toți răscumpărați de pe pământ.

„Și anii veșniciei, în desfășurarea lor, vor aduce descoperiri mai bogate și mai slăvite despre Dumnezeu și despre Hristos. Pe măsură ce crește cunoștința, cresc și dragostea, respectul și fericirea. Cu cât oamenii Îl vor cunoaște pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai mare va fi admirația lor față de caracterul Său. […] Marea luptă s-a sfârșit. Păcatul și păcătoșii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibrație de armonie și de bucurie străbate prin creațiunea imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viața, lumina și fericirea prin domeniile spațiului fără sfârșit. De la atomul minuscul și până la lumile cele mari, toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și într-o bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este iubire.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 678

Rezumat: Isaia prezintă o viziune de mare și cutremurătoare anvergură. Dumnezeu nu doar că Își va curăți și restaura biserica, El îi va și lărgi hotarele ca să cuprindă toate neamurile. În cele din urmă, refacerea poporului Său va duce la recrearea planetei Pământ, în care prezența Sa va fi mângâierea supremă a celor mântuiți.

Studiu la rând: Amos 4, 5, 6, 7, 8, 9, Obadia 1 Evanghelizare, subcapitolul „Vizitele din casă în casă”

1. Pentru ce este sfătuit Israel să se pregătească?

2. În ce fuseseră prefăcute judecata și roada dreptății?

3. Ce și unde vor căuta oamenii, umblând istoviți, fără să găsească?

4. Ce reproșuri i se fac Edomului, prin expresia: „Nu trebuia să…”?

5. Ce trebuie făcut pentru categoriile de oameni la care nu se poate ajunge prin adunările publice?

Pasaj biblic în studiu: Isaia 65, 66

I. Privire generală

De la Isaia 63 și până la finalul cărții avem o descriere a viitorului glorios pus de o parte pentru copiii lui Dumnezeu, în ciuda faptului că ei rup legământul atât des. După cum vom vedea, oamenii din afara granițelor Ierusalimului sunt printre cei care constituie poporul lui Dumnezeu de la sfârșit. O altă temă importantă de la finalul cărții este cea despre Dumnezeu în calitate de Creator, El face toate lucrurile noi. Cu toate că aici este o făgăduință făcută poporului care se întoarce din exilul babilonian, cerul nou și pământul nou vor avea și o împlinire escatologică, la sfârșitul timpului. Cele trei subiecte principale analizate în acest studiu sunt: (1) Conducătorul și Mântuitorul; (2) Răscumpărații Domnului; (3) Dumnezeu este Cel care re-creează.

II. Comentariu

Conducătorul și Mântuitorul

Isaia 63 deschide o nouă secțiune în carte. Ea prezintă un războinic viteaz care „calcă mândru, în plinătatea puterii Lui” și care are „putere să izbăvească” (Isaia 63:1). Hainele Lui sunt pătate, pentru că au fost stropite de sânge (vers. 3). „El S-a făcut Mântuitorul lor” (vers. 8). O imagine asemănătoare este prezentată în Apocalipsa 19:13: „Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este «Cuvântul lui Dumnezeu».” Capitolul include și alte trăsături ale Mântuitorului: El este Cel care îi conduce pe copiii Lui la fel ca în vremea lui Moise (vers. 12,13). La sfârșitul capitolului se spune: „Dar Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, Tu din veșnicie Te numești Mântuitorul nostru” (vers. 16). Următorul capitol evocă faptul că Dumnezeu a făcut lucruri minunate la care poporul Lui nu se aștepta (Isaia 64:3). De asemenea, se afirmă iarăși: „Doamne, Tu ești Tatăl nostru” (vers. 8). Apoi, în Isaia 65, autorul include o altă dimensiune a caracterului lui Dumnezeu. El Se descoperă pe Sine vorbind la persoana întâi, spunând: „Eram gata să răspund... Eram gata să fiu găsit...” (vers. 1). Isaia Îl prezintă pe Domnul ca pe un Dumnezeu accesibil. „Am zis: «Iată-Mă, iată-Mă!» [...] Mi-am întins mâinile toată ziua” (vers. 1,2). În acest capitol este prezentat și un alt atribut demn de remarcat al lui Dumnezeu. El este Cel care face judecata pe pământ și dă răsplata. „«Nici gând să tac, ci îl voi pedepsi; da, îl voi pedepsi. Pentru nelegiuirile voastre», zice Domnul, «și pentru nelegiuirile părinților voștri.»” Celor care Îl părăsesc pe Domnul, El le spune: „Vă sortesc sabiei” și „Domnul Dumnezeu vă va omorî” vers. 6,7,11,12,15). În Isaia 66 sunt prezentate idei asemănătoare. În primul rând, Dumnezeu este înfățișat ca Suveran al universului. Domnul spune: „Cerul este scaunul Meu de domnie și pământul este așternutul picioarelor Mele!” (vers. 1). Aceasta este o imagine care se regăsește și în viziunea din Isaia 6:1-3: „Am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie.” Apoi se aude vocea Sa din templu: „Este glasul Domnului, care dă vrăjmașilor Lui plata cuvenită” (Isaia 66:6; compară cu Isaia 65:6). Aici, descrierea implică nimicirea finală a vrăjmașilor lui Dumnezeu, a acelora care „își aleg căile lor și sufletul lor găsește plăcere în urâciunile lor” (Isaia 66:3). În Isaia 66:15,16 ne sunt oferite detalii intense ale distrugerii finale: „Căci iată, Domnul vine într-un foc și carele Lui sunt ca un vârtej; Își preface mânia într-un jăratic și amenințările, în flăcări de foc. Căci cu foc Își aduce Domnul la îndeplinire judecățile și cu sabia Lui pedepsește pe oricine și cei uciși de Domnul vor fi mulți la număr.” Aceasta pare a fi o aluzie la nimicire, la distrugerea finală, actul suprem al Domnului în ce privește răzbunarea dreaptă și echitabilă față de vrăjmașii Lui. Isaia își încheie cartea făcând referire la o înfrângere totală a dușmanilor Domnului, a acelora care s-au răzvrătit împotriva Lui. Sfârșitul a sosit, iar victoria este completă: „Și, când vor ieși, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri și focul lor nu se va stinge și vor fi o pricină de groază pentru orice făptură” (vers. 24). 

Răscumpărații Domnului

Isaia 63 ne descoperă că ziua cea mare a Domnului, adică ziua aducerii la îndeplinire a judecății Sale, are două implicații majore: „Căci în inima Mea este o zi de răzbunare și venise anul celor răscumpărați ai Mei” (vers. 4). Pentru poporul Lui, ziua judecății va fi o zi a răscumpărării, dar, pentru cei care s-au răzvrătit împotriva Domnului, judecata va fi o zi a răzbunării. Să vedem câteva caracteristici ale celor răscumpărați pe care le găsim în acest capitol. În grupul acesta sunt copiii Lui care au trăit de-a lungul timpului, iar aici sunt menționați și cei din vremea lui Avraam (vers. 7-19). În versetul 16 se spune: „Căci Avraam nu ne cunoaște și Israel nu știe cine suntem, dar Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, Tu din veșnicie Te numești Mântuitorul nostru.” Trimiterea la Avraam poate să se refere atât la urmașii spirituali ai lui Avraam, cât și la cei literali. 

Din nefericire, poporul lui Dumnezeu a încălcat legământul și a continuat să păcătuiască timp îndelungat. Isaia spune: „... Nelegiuirile noastre ne iau ca vântul” (Isaia 64:6). O descriere asemănătoare a copiilor lui Dumnezeu se găsește în ultimele capitole din Isaia. Ei sunt „un popor răzvrătit, care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui” (Isaia 65:2). Ei sunt „un popor care nu contenește să Mă mânie în față”, care „[a ales] să facă ce este rău înaintea Mea și [a ales] ce nu-Mi place” (Isaia 65:3,12). Această temă se repetă în Isaia 66:3,4: „Toți aceștia își aleg căile lor și sufletul lor găsește plăcere în urâciunile lor [...] au făcut ce este rău înaintea Mea și au ales ce nu-Mi place.” Cu toate acestea, Domnul privește cu milă spre copiii Lui: „Așa vorbește Domnul: «După cum, când se găsește zeamă într-un strugure, se zice: ‘Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!’, tot așa și Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul»” (Isaia 65:8). Forma verbală a verbului tradus cu „găsit” conține implicații teologice demne de luat în seamă. „Zeama” (NTR: „mustul”), simbol pentru slujitorii lui Dumnezeu, este pe punctul de a fi nimicită. Dar îndurarea lui Dumnezeu se arată pentru a-i „găsi” pe credincioșii săi. Nu valoarea sau credincioșia lor îi apără, ci, mai degrabă, îndurarea lui Dumnezeu. Următorul verset subliniază aceeași idee. Domnul făgăduiește: „Voi scoate o sămânță din Iacov și, din Iuda, un moștenitor al munților Mei” (vers. 9). Așadar, Dumnezeu Își ține încă promisiunea de a păstra o sămânță care va ieși din urmașii lui Iacov. Durabilitatea făgăduinței este asigurată nu prin credincioșia lui Iacov sau a lui Iuda, ci prin credincioșia lui Dumnezeu. În cadrul acestui legământ urmașii pot să devină moștenitori. Din nou, totul se datorează îndurării și credincioșiei lui Dumnezeu și nu faptelor poporului Lui. Este interesant de observat că sămânța din Iacov sau robii Mei este în contrast cu voi (Iuda): „Iată că robii Mei vor cânta de veselă ce le va fi inima, dar voi veți striga de durerea pe care o veți avea în suflet” (vers. 14). Sămânța lui Iacov va rămâne pentru totdeauna. „Căci, după cum cerurile cele noi și pământul cel nou pe care le voi face vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – așa vor dăinui și sămânța și numele vostru” (Isaia 66:22). Isaia folosește același cuvânt, tradus cu sămânța în Isaia 65:9 și în Isaia 66:22. Cu toate acestea, oameni din toate neamurile se pot alătura grupului de robi, sau celor ce sunt sămânța lui Iacov: „Ei vor vesti slava Mea printre neamuri” (Isaia 66:19). Odată ce s-au alăturat copiilor lui Israel, ei vor aduce „darurile de mâncare într-un vas curat la Casa Domnului”, iar Domnul va lua „dintre ei pe unii ca preoți și leviți” (Isaia 66:20,21). Aceasta este vestirea unei noi dimensiuni a poporului ales al lui Dumnezeu, care include oameni din toată lumea.

Dumnezeu este Cel care re-creează

Dumnezeu în calitate de Creator este o temă importantă în cartea lui Isaia. Tema este accentuată în mod deosebit în Isaia 40 și în ultima parte a cărții, „Dumnezeul cel veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului” (Isaia 40:28). Se pare că Isaia Îl prezintă pe Dumnezeu ca pe Acela care creează sau re-creează ca să întărească ideea de Dumnezeu ca Răscumpărător. Dumnezeu nu S-a rezumat să facă lumea și ființele umane și apoi să uite de creația Lui. El a creat acest univers și omenirea, dar El este și Susținătorul, dar și Răscumpărătorul făpturilor Sale. Acesta este motivul pentru care Domnul spune: „Cum mângâie pe cineva mamă-sa, așa vă voi mângâia Eu; da, veți fi mângâiați în Ierusalim!” (Isaia 66:13). Totuși, a fost o zi în care israeliții – copiii lui Dumnezeu – au fost smulși din țara lor și duși în exil, în Babilon. Ei au fost despărțiți de familia lor dragă, templul lor a fost distrus și toate bunurile le-au fost luate, dar Dumnezeu a rămas în continuare cu ei. Trăind în Babilon, unii dintre israeliți și-au pierdut speranța de a se mai întoarce vreodată în Ierusalim. Ei au crezut că Dumnezeu i-a uitat pentru totdeauna din cauza păcatelor lor (vezi rugăciunea din Daniel 9). Cu toate acestea, Dumnezeu le-a spus prin profetul Isaia: „Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou, așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie pentru cele ce voi face” (Isaia 65:17,18). Dacă analizăm făgăduința făcută poporului Domnului din vremea lui Isaia vedem că ea îi este adresată unui popor care urma să meargă în robie. Și Dumnezeu le spune mai dinainte: niște ani, în robie, veți vedea doar atmosfera babiloniană, cu cerurile și pământul ei, dar Eu voi face ceva nou pentru voi, „Eu fac ceruri noi și un pământ nou” (vers. 17). Acesta este limbajul din Geneza 1. Până și același verb, a crea, este folosit aici. Cu toate acestea, există o variantă interesantă. În Geneza 1, verbul este folosit la timpul trecut, astfel că se traduce astfel: „Dumnezeu a creat.” Este o acțiune terminată. Dar, în Isaia, este la modul participiu, ceea ce presupune o acțiune continuată sau repetată care este în curs de desfășurare. Cu alte cuvinte, chiar dacă cerurile și pământul vostru din Ierusalim se vor pierde, Eu creez sau fac „ceruri noi și un pământ nou” pentru voi. Un nou Ierusalim se va ridica din ruine. Voi vă veți întoarce, și o experiență minunată va fi pe punctul de a se întâmpla, astfel că nimeni „nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte”.

Nu putem nega dimensiunea escatologică a acestui mesaj profetic. Se înțelege aici și o împlinire ulterioară în legătură cu „cerurile noi” și „pământul cel nou” din Apocalipsa 21. Adam și Eva au pierdut cerul și pământul lor, la fel cum s-a întâmplat cu poporul Israel mai târziu. Dar Domnul, Creatorul, a promis să facă iarăși o lume minunată.

III. Aplicație

1. Potrivit cu Isaia 66, Domnul spune: „Dar vine vremea când voi strânge toate neamurile și toate limbile; ele vor veni și vor vedea slava Mea” (Isaia 66:18). Este clar că aleșii, credincioșii Lui vor fi și din alte popoare, nu numai din poporul Israel. Ținând seamă de ideea aceasta, cum înțelegi Isaia 19:24,25: „Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul și cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului. Domnul oștirilor îi va binecuvânta și va zice: «Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, și Asiria, lucrarea mâinilor Mele, și Israel, moștenirea Mea!»”? 2. Cum îți imaginezi că vor fi cerurile noi și pământul nou pe care le va face la Dumnezeu sfârșitul timpului? Citește Apocalipsa 21:1,2 și 22:1-5.