Viața într-o societate de tipul 24/7

Text de memorat: „Sufletul meu suspină și tânjește de dor după ________; inima și carnea mea strigă către __!” (Psalmii 84:2)

Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Ceasul bătea continuu și fără milă. Mai erau două ore până la deschiderea Sabatului. Mary oftă în timp ce inspecta micul apartament. Jucăriile copiilor zăceau încă peste tot în sufragerie; bucătăria era un dezastru; Sara, fetița lor cea mai mică, zăcea în pat cu febră, iar ea acceptase să slujească în ziua următoare ca diaconeasă care întâmpina oamenii în biserică, ceea ce însemna că trebuia să plece de acasă cu treizeci de minute mai devreme decât de obicei. Îmi doresc să pot găsi puțină liniște mâine, gândea Mary cu îngrijorare. În același timp, în partea cealaltă a orașului, Josh, soțul ei, stătea la rând ca să achite cumpărăturile săptămânale. Traficul fusese din nou un coșmar. Cozile de la casele de marcat erau lungi. Fiecare părea că își făcea cumpărăturile exact în momentul acela. Am nevoie de puțină odihnă, nu mai pot merge înainte așa, gemu în sinea lui. Viața trebuie să fie mai mult decât atât. Viețile noastre sunt dominate de ore de vârf, ore de lucru, programări medicale, conversații pe Skype, cumpărături și serbări școlare. Fie că folosim mijloacele publice de transport, că mergem cu scuterul sau că suntem la volanul propriei mașini pentru a ne transporta familia, bătăile ca de tobă ale angajamentului nostru constant față de lumea din jur amenință să înăbușe ce este cu adevărat important. Cum putem găsi odihnă într-o atât de mare agitație?

1. De ce a creat Dumnezeu o zi de odihnă chiar înainte să fi fost cineva obosit?

Geneza 2:1-3

Chiar înainte ca omul să se repeadă să-și făurească o viața stresantă, Dumnezeu a stabilit un semn pentru a ne împrospăta memoria. Ziua aceasta avea să fie un timp în care să ne oprim și să ne bucurăm de viață; o zi în care să fim, și nu să facem; o zi în care să sărbătorim în mod deosebit darul ierbii, al aerului, al faunei sălbatice, al apei, al oamenilor și, mai presus de orice, al Creatorului oricărui dar bun. Aceasta nu a fost o invitație valabilă o singură dată și care a expirat odată cu exilarea din Eden. Dumnezeu voia să Se asigure că ea putea trece testul timpului și, astfel, chiar de la început, a împletit odihna de Sabat în însăși țesătura timpului. S-ar putea crede că, întrucât dispunem de numeroase dispozitive și mașinării care ne ușurează munca, ar trebui să fim mai puțin obosiți din punct de vedere fizic decât erau oamenii acum două sute de ani. În realitate, odihna pare să fie greu de găsit chiar și în ziua de azi. Până și momentele în care nu lucrăm sunt petrecute într-o acțiune frenetică. Pare că suntem mereu, cumva, în urmă; oricât am reuși să realizăm, există întotdeauna mai mult de făcut. De asemenea, cercetările demonstrează că dormim mai puțin și mulți oameni sunt într-o mare măsură dependenți de cofeină pentru a merge mai departe. Deși avem telefoane celulare mai rapide, computere mai rapide și conexiune de internet mai rapidă, totuși pare că nu avem niciodată timp suficient.

2. Ce ne învață următoarele texte despre importanța odihnei?

Marcu 6:31

Psalmii 4:8

Exodul 23:12 

Deuteronomul 5:14

Matei 11:28

Dumnezeul care ne-a creat a știut că avem nevoie de odihnă fizică. El a întocmit niște cicluri în timp – noaptea și Sabatul – ca să ne ofere șansa la odihnă fizică. Recunoașterea lui Isus ca Domn peste viața noastră implică, de asemenea, asumarea responsabilității de a ne face timp să ne odihnim. La urma urmei, porunca despre Sabat nu este doar o sugestie. Este o poruncă! Și viața ta se desfășoară într-o continuă alergare? Ce poți face pentru a experimenta mai bine odihna pe care Dumnezeu vrea să o avem, atât fizic, cât și spiritual?

 

Lipsa de somn și epuizarea din cauza suprasolicitării constituie probleme reale. Totuși, mai îngrijorător este atunci când simțim că mergem înainte cu „rezervorul emoțional” gol. Și, bineînțeles, când la încercările emoționale se adaugă lipsa somnului, putem ajunge să fim dureros de descurajați. Baruc, scribul lui Ieremia, trebuie să se fi simțit deseori astfel, în timpul ultimilor ani zbuciumați ai Ierusalimului, înainte de haosul, suferința și prăpădul care aveau să urmeze după distrugerea cetății de către babilonieni.

3. Care era starea emoțională a lui Baruc?

Ieremia 45:1-5 ______ Îți poți imagina cum ar fi dacă Dumnezeu ți-ar trimite un mesaj personalizat, special pentru tine? Baruc a primit un mesaj direct din sala tronului lui Dumnezeu (Ieremia 45:2). Ni se spune că aceasta s-a întâmplat în „al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia”, cam prin 605 sau 604 î.Hr. Ieremia 45:3 este o descriere concisă a modului în care se simt oamenii când rămân fără energie sau fără putere. Din tot ce știm din Scriptură despre această perioadă, este clar că plângerile lui Baruc nu erau tânguiri superficiale. El avea motive întemeiate să se simtă descurajat și epuizat din punct de vedere emoțional. Multe lucruri rele se întâmplau și multe altele urmau să vină.

4. Cum răspunde Dumnezeu la durerile lui Baruc?

Ieremia 45:4,5_______ Răspunsul lui Dumnezeu la durerea reală a lui Baruc ne reamintește că disperarea și durerea lui Dumnezeu trebuie să fi fost exponențial mai mari decât ale scribului lui Ieremia: El zidise Ierusalimul; El era pe punctul de a-l dărâma. Dumnezeu sădise poporul Israel ca pe o vie (Isaia 5:1-7); tot El era pe punctul de a-l dezrădăcina și a-l duce în exil. Nu aceasta dorise Domnul pentru poporul Său, dar lucrurile evoluaseră astfel din cauza răzvrătirii lor împotriva Sa. Însă pentru Baruc exista o speranță. Dumnezeu avea să-i păstreze viața – chiar și în mijlocul distrugerii, exilului și pierderii.

Citește din nou cuvintele lui Dumnezeu adresate lui Baruc. Ce mesaj general putem extrage din ele pentru noi înșine? Ce spun ele despre faptul că, în ultimă instanță, Dumnezeu este acolo pentru noi, indiferent de situația în care ne aflăm?

 

Cu toate că Dumnezeu ne-a creat pentru activitate, ea trebuie să fie întreruptă de odihnă. Vechiul Testament ebraic include mai mulți termeni care exprimă ideea de odihnă. În descrierea pe care Geneza 2:2,3 o face despre Dumnezeu, care Se odihnește în ziua a șaptea creată de curând, se folosește verbul shabbat, „a înceta munca, a se odihni, a-și lua o vacanță”. Aceasta este forma verbală a substantivului „Sabat”. Același verb este folosit în Exodul 5:5 la forma cauzativă și este tradus cu „a face/determina pe cineva să se odihnească” de munca sa. Faraonul cel mânios îl acuză pe Moise că „îl [face] să-și înceteze lucrările”.

În porunca a patra a Decalogului, actul odihnei lui Dumnezeu din ziua a șaptea este exprimat prin forma verbală ebraică nuakh (Exodul 20:11; Deuteronomul 5:14). Verbul este tradus cu „a se odihni” în Iov 3:13 sau, în sens figurat, cu „a așeza”, cu referire la chivotul legământului din Numeri 10:36. În 2 Împărați 2:15 se precizează că duhul lui Ilie „a venit” [în engl. „s-a odihnit”] peste Elisei. O altă formă verbală importantă este shaqat, „a se odihni, a primi alinare, a fi liniștit”. Se folosește în Iosua 11:23, unde se spune că țara s-a odihnit de război după cucerirea inițială a lui Iosua. Termenul apare deseori cu sensul de „pace” în cărțile Iosua și Judecătorii. Și verbul raga’ este folosit pentru a exprima ideea de odihnă. În avertizările din Deuteronomul cu privire la neascultare, Dumnezeu le spune copiilor lui Israel că nu vor găsi odihnă în exil (Deuteronomul 28:65). Același verb apare și la forma cauzativă, în Ieremia 50:34, descriind incapacitatea de a oferi odihnă.

5. Despre ce fel de odihnă se vorbește în Deuteronomul 31:16 („vei adormi”) și în 2 Samuel 7:12 („vei fi culcat”)? ______ Ambele versete folosesc o expresie idiomatică derivată din verbul shakab și care înseamnă „a se întinde, a dormi”. În legământul pe care îl face cu David, Dumnezeu îi promite viitorului rege al lui Israel: „Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine” (2 Samuel 7:12). Lunga listă a verbelor ebraice care denotă odihna ne ajută să înțelegem că noțiunea teologică de odihnă nu este legată doar de unul sau două cuvinte specifice. Noi ne odihnim la nivel individual și la nivel colectiv. Odihna are un impact asupra noastră din punct de vedere fizic, social și emoțional și nu se limitează la Sabat.

Negreșit, moartea este un dușman și, într-o zi, va fi nimicită. Oricât de mult i-am jeli pe morții noștri și le-am duce lipsa, de ce este încurajator să știm că ei se odihnesc, cel puțin pentru acum?

O formă verbală deseori întâlnită în Noul Testament este anapauō, „odihnă, relaxare, reînviorare”. Este folosită într-una dintre cele mai cunoscute afirmații ale lui Isus, în Matei 11:28: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” Ea poate să se refere la odihna fizică (Matei 26:45). În salutul final adresat corintenilor, prin aceeași formă verbală Pavel își exprimă bucuria pentru sosirea prietenilor care i-au „răcorit duhul” (1 Corinteni 16:18). Un alt verb folosit pentru a exprima ideea de odihnă este hēsychazō. El descrie odihna de Sabat de care au avut parte ucenicii în timp ce Isus Se odihnea în mormânt (Luca 23:56), dar mai este folosit și pentru a descrie un mod de viețuire liniștit (1 Tesaloniceni 4:11) și poate indica faptul că cineva nu are nicio obiecție și, deci, păstrează liniștea (Faptele 11:18). Atunci când descrie faptul că Dumnezeu S-a odihnit la crearea lumii în a șaptea zi, Evrei 4:4 folosește verbul grecesc katapauō, „a face să înceteze, a face să se odihnească, a se odihni”, evocând folosirea Septuagintei, adică a traducerii grecești a Vechiului Testament. În mod curios, cele mai multe întrebuințări ale acestui verb în Noul Testament se găsesc în Evrei 4.

6. De ce le spune Isus ucenicilor să vină deoparte și să se odihnească, având în vedere numeroasele ocazii de misiune pe care le aveau atunci? În timp ce meditezi la această întrebare, ia în considerare contextul mai amplu din Marcu 6.

Marcu 6:30-32 ____ Versetul: „Veniți singuri la o parte […] și odihniți-vă” (Marcu 6:31) nu este formulat ca o invitație. Este exprimat sub forma unui imperativ, care este un ordin sau o poruncă. Isus este preocupat de ucenicii Săi și de starea lor fizică și emoțională. Aceștia tocmai se întorseseră dintr-o lungă călătorie misionară în care Isus îi trimisese doi câte doi (Marcu 6:7). Marcu 6:30 descrie întoarcerea lor emoționantă. Inimile trebuie să le fi fost pline. Ei voiau să împărtășească biruințele și eșecurile lor cu Isus; totuși, Isus întrerupe totul, chemându-i mai întâi să se odihnească. Marcu include și o notă explicativă: „Căci erau mulți care veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce” (Marcu 6:31). A fi copleșiți și prea ocupați în lucrarea lui Dumnezeu este o adevărată provocare și pentru ucenici. Isus ne reamintește că trebuie să ne protejăm sănătatea și starea de bine emoțională planificând perioade de repaus.

Care sunt acele modalități prin care îl poți ajuta și despovăra pe pastor, pe prezbiter sau pe o altă persoană despre care știi că ar putea fi epuizată îndeplinind lucrarea Domnului? Ce ai putea face pentru a-ți exprima aprecierea și a ajuta această persoană să găsească odihnă?

7. Ce l-a făcut pe Cain să devină un „pribeag și fugar” pe pământ?

Geneza 4:12 

Textul biblic nu afirmă în mod clar de ce Dumnezeu a avut plăcere de Abel și de jertfa lui, dar nu a avut plăcere de Cain și de jertfa lui (Geneza 4:4,5). Dar noi știm de ce: „Cain se înfățișă înaintea lui Dumnezeu având în inima sa nemulțumire și necredință cu privire la jertfa făgăduită și la nevoia de a aduce jertfe ca daruri. Darul său nu dovedea pocăință față de păcat. El gândea, așa cum mulți gândesc astăzi, că ar fi o dovadă de slăbiciune să urmeze exact planul rânduit de Dumnezeu, de a se încrede în totul, pentru mântuire, în ispășirea Mântuitorului făgăduit. El a ales calea încrederii în sine. El avea să se înfățișeze în virtutea propriilor merite” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 72

Dumnezeu a zis despre Cain că avea să fie „un pribeag și un fugar” pe pământ nu pentru că El l-a făcut să devină astfel, ci, mai degrabă, ca o consecință a propriilor fapte păcătoase ale acestuia. Negăsind odihnă în Dumnezeu, Cain a descoperit că nu putea să o găsească în niciun alt mod, cel puțin nu adevărata odihnă. Termenul ebraic tradus cu „a privit cu plăcere” (Geneza 4:4) ar putea fi redat și ca „a privit de aproape, a luat în considerare cu mare grijă”. Dumnezeu Își îndreaptă privirea atent și minuțios nu atât de mult asupra jertfei, cât asupra atitudinii celui care o aduce. Respingerea jertfei de mâncare a lui Cain nu a fost o reacție arbitrară a unui Dumnezeu capricios. Mai degrabă, ea descrie procesul de examinare și de cântărire atentă a caracterului, a atitudinii și a motivațiilor celui care aduce jertfa. Este un bun exemplu de judecată de cercetare.

8. Citește Geneza 4:13-17 și descrie reacția lui Cain față de judecata lui Dumnezeu. _____

Când încercăm să fugim din prezența lui Dumnezeu, devenim neliniștiți. Căutăm să umplem dorința arzătoare după harul divin cu lucruri, cu relații omenești sau cu o viață ocupată peste măsură. Cain a început să întemeieze o dinastie și o cetate. Ambele lucruri reprezintă mari realizări și vorbesc despre determinare și energie, dar dacă este o dinastie lipsită de Dumnezeu și o cetate răzvrătită, în cele din urmă nu vor însemna nimic.

Chiar dacă vom ajunge să suferim consecințele păcatelor noastre așa cum facem de obicei, cum putem învăța să acceptăm iertarea păcatelor care ne este oferită prin jertfa lui Isus?

„După aprecierea rabinilor, esența religiei consta în a fi întotdeauna într-o activitate intensă. Ei se legau de unele fapte exterioare pentru a-și arăta înalta lor evlavie. În felul acesta, se despărțeau de Dumnezeu și se zideau în mulțumirea de sine. Pericolul acesta există și astăzi. Pe măsură ce activitatea crește și avem succes într-o ramură oarecare a lucrării pentru Dumnezeu, apare pericolul de a ne încrede în planurile și metodele omenești. Există tendința de a ne ruga mai puțin și de a avea credință puțină. Ca și ucenicii, suntem în primejdia de a pierde din vedere dependența noastră de Dumnezeu și de a căuta să facem un mântuitor din activitatea noastră. Trebuie să privim fără încetare la Isus și să ne dăm seama că puterea Lui este aceea care săvârșește lucrarea. Deși trebuie să lucrăm cu râvnă pentru mântuirea celor pierduți, trebuie să ne luăm timp și pentru meditație, pentru rugăciune și pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. ” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 362

Studiu la rând1 :

Evanghelizare, subcapitolul „Femeile în lucrarea publică”

1. Cine și ce anume a spus în fața întregului norod?

2. Unde și ce a spus Domnul despre o „parte întunecată a trupului”?

3. Ce anume și cui îi dă Domnul cu plăcere?

4. Despre cine și de ce a spus Domnul că nu poate fi ucenicul Lui?

5. Cu ce condiție pot femeile inteligente să ia parte la conducerea grupelor de studiu biblic?

1 Întrebările sunt alcătuite pentru stimularea lecturării zilnice a Bibliei și a scrierilor lui Ellen G. White, și nu în mod necesar pentru aprofundarea anumitor subiecte.

I. Privire generală

Acest trimestru inaugurează o serie de studii intitulată „Odihnă în Hristos”. Societatea noastră din secolul al XXI-lea este plină de oameni neliniștiți. Îngrijorarea și anxietatea, combinate cu incertitudinea cu privire la viitor, contribuie la această neliniște a sufletului. Există o îngrijorare crescândă în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății mintale cu privire la numărul tot mai mare de oameni deprimați pe care îi tratează. Se estimează că în lume există peste 300 de milioane de oameni care suferă de depresie și că, în câteva decenii, această afecțiune va depăși bolile de inimă ca principală cauză a morții. Se preconizează că vânzările de antidepresive vor depăși, la nivel mondial, cifra de șase miliarde, potrivit previziunilor Thomson Reuters Pharma, pe baza estimărilor concordante ale analiștilor. Peste 270 de milioane de prescripții medicale de antidepresive sunt vândute doar în Statele Unite în fiecare an. Studiile noastre din acest trimestru, și mai ales studiul din săptămâna aceasta, se concentrează asupra adevăratei surse a odihnei și oferă sfaturi practice despre cum să găsim odihnă în iureșul vieților noastre. În această săptămână vom călători înapoi în timp până la Creațiune și vom descoperi mementoul veșnic al odihnei în Hristos, Sabatul. Vom studia mâhnirea adâncă a unui scrib din Vechiul Testament și impactul ei asupra sănătății lui fizice, mintale și emoționale. Pe parcursul acestui studiu ni se va aminti constant de invitația lui Isus de a ne odihni. În timp ce învățăm semnificația cuvântului „odihnă” din Vechiul și din Noul Testament, vom înțelege mai bine neliniștea lui Cain și vom descoperi cum să ne odihnim pe deplin în Hristos.

II. Comentariu

Pasajul biblic cel mai cuprinzător despre odihna Sabatului se găsește în Geneza 2:1-3. La sfârșitul săptămânii Creațiunii, Isus, Creatorul nostru iubitor, a înălțat un palat în timp, după cum afirmă Abraham Heschel, un autor evreu. În fiecare Sabat, Isus ne invită să lăsăm în urmă grijile, frământările și anxietățile și să intrăm în palatul Lui, ca să ne odihnim în El. Palatele pământești sunt locații geografice distincte. De exemplu, Palatul Versailles, din Franța, are 700 de camere și o suprafață de peste 67 000 de metri pătrați. Făcând parte din Patrimoniul Mondial, palatul este catalogat drept una dintre cele mai mari realizări ale secolului al XVII-lea. Sabatul – palatul lui Dumnezeu în timp – este cu mult mai plin de semnificație și mai minunat decât acest palat construit de oameni. El datează nu din secolul al XVII-lea, ci de la începutul lumii, de la Creațiune. Sabatul îmbrățișează secole și înfrumusețează pământul cu timpul lui sacru în fiecare săptămână. Este o continuă aducere-aminte despre locul în care se găsește adevărata odihnă. Sabatul vorbește despre un Dumnezeu care este profund familiarizat cu nevoile noastre de bază. „În ziua a șaptea [El] S-a odihnit și a răsuflat” nu pentru că era obosit, ci pentru că știa că noi aveam să fim obosiți. Geneza 2:2 spune: „În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse.” Timpul nu este un ciclu fără sfârșit de evenimente care presupun numai muncă. Dumnezeu a binevoit să ne dea o pauză divină – un timp în care să aprofundăm relația noastră cu El, să ne reînnoim mintea, să ne întărim corpurile și să avem parte de relații bune în cadrul familiei. Odihna divină de Sabat aduce cu sine simțământul siguranței, în grija iubitoare a Creatorului față de noi. În El avem pace. Sabatul este un anihilator al stresului. Este o garanție că Dumnezeul care a creat lumea aceasta nu a uitat-o și nu ne-a uitat nici pe noi. După cum noi ne aducem aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințim, și Creatorul nostru Își aduce aminte de noi în această zi și revarsă bogăția de binecuvântări cerești în viețile noastre ca să ne elibereze din robia fricii, din lanțurile angoasei și din închisoarea îngrijorării.

Invitația lui Dumnezeu de a ne odihni

În Scriptură, Dumnezeu ne invită să ne odihnim luând o pauză de la programul nostru încărcat. Când viața, cu tot zbuciumul ei, ne copleșește, se întâmplă trei lucruri:

• Începem să ne pierdem concentrarea. Evenimentele din prezent par să ne doboare. Provocările vieții par mult mai mari și noi ne concentrăm asupra problemelor, în loc să ne îndreptăm atenția spre Dumnezeu, care le poate rezolva. În iureșul activităților și al îndatoririlor noastre, ne concentrăm asupra răspunsurilor omenești pentru situațiile noastre dificile, în loc să ne concentrăm asupra soluțiilor divine.

• Devenim epuizați din punct de vedere fizic, mintal și emoțional. Spunem și facem lucruri pe care mai târziu le regretăm. Faptul de a fi ocupați duce la oboseală. Oboseala duce la epuizare, care, la rândul ei, duce la descurajare. Oamenii ocupați iau decizii în pripă și nu mai reușesc să vadă imaginea de ansamblu din cauză că sunt atât de solicitați. Ei trebuie să treacă la următoarea problemă ca s-o rezolve sau la următoarea îndatorire de pe agenda lor. Astfel, au prea puțin timp să reflecteze la soluția cea mai bună pentru problema cu care se confruntă.

• Începem să neglijăm rugăciunea și studiul Bibliei. Drept urmare, viața noastră devoțională are de suferit. Faptul de a fi ocupați cauzează oboseală, iar oboseala, ineficiență, lipsă de disciplină, neputința de a ne mai controla simțămintele și o eroziune a vieții devoționale semnificative.

Ellen G. White spune astfel: „Toți cei care sunt învățați de Dumnezeu au nevoie de ora liniștită de comuniune cu ei înșiși, cu natura și cu Dumnezeu. În ei trebuie să fie descoperită o viață care nu este în armonie cu lumea, cu obiceiurile sau cu practicile ei; și ei au nevoie de o experiență personală în obținerea unei cunoașteri a voinței lui Dumnezeu. Trebuie să-L auzim în mod individual adresându-Se inimii. Când orice zgomot este adus la tăcere și așteptăm în liniște înaintea Sa, tăcerea sufletului scoate și mai mult în evidență glasul lui Dumnezeu. El ne poruncește: «Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu» (Psalmii 46:10). În felul acesta, se face pregătirea pentru orice lucrare eficientă pentru Dumnezeu. În mijlocul agitației și al îngrijorărilor zilnice, cel care este revigorat astfel va fi învăluit de o atmosferă de lumină și pace. El va primi o nouă doză de forță fizică și mintală. Viața sa va răspândi un miros plăcut și va evidenția o putere divină, care va ajunge la inimile oamenilor.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 58 Ai simțit vreodată că alergi de la o responsabilitate la alta copleșit de iureșul vieții? Mai este încă un e-mail la care trebuie să răspunzi, încă un mesaj de trimis, încă un telefon de dat, încă un comitet la care trebuie să participi, încă o persoană cu care trebuie să te vezi… Viața ta pare să fie guvernată de „încă ceva de făcut”. Pur și simplu ai prea multe în agendă ca să le termini pe toate și, când te pui în pat noaptea, te gândești la tot ce ai lăsat nefăcut. Cu siguranță, munca ta nu e terminată. Lista cu treburi de făcut este doar pe jumătate bifată, în cel mai bun caz. Mintea ta este într-o continuă alergare. Somnul nu vine în timp ce încerci cu disperare să te gândești la o modalitate de a face loc la și mai multe în programul tău de a doua zi, și așa supraaglomerat. Invitația lui Hristos se adresează în special oamenilor ocupați, istoviți și obosiți, care trăiesc într-o lume de 24/7. Ucenicii lui Isus erau îngrijorați și tulburați după decapitarea lui Ioan Botezătorul. Isus i-a invitat: „«Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.» Căci erau mulți care veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce” (Marcu 6:31). În tumultul activităților lor, Isus le-a oferit odihnă. El nu i-a încurajat să se arunce orbește într-o muncă istovitoare. Invitația Lui ca ei să se odihnească nu era un eveniment care să se petreacă o singură dată, doar pentru ucenici. El a rostit aceste cuvinte de asigurare mulțimilor care Îl urmau: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Odihna pe care o oferă Isus nu este o eliberare de încercări. Este asigurarea lăuntrică a faptului că suntem în siguranță în El. Isus nu ne va lăsa sau părăsi niciodată. Una dintre cele mai grele experiențe din viață este simțământul că suntem singuri atunci când trecem prin vremuri grele. Exact în acest fel s-a simțit și Baruc, scribul lui Ieremia.

Mâhnirea lui Baruc, neliniștea lui Cain și răspunsul lui Dumnezeu

Baruc a fost scribul lui Ieremia. Potrivit pasajului din Ieremia 45:3-5, acest sărman om a trecut printr-un timp de adâncă durere emoțională. Ierusalimul urma să fie în curând atacat de armatele dușmane. Viața, așa cum Baruc știa, avea să se schimbe pentru totdeauna. Suferința, durerea și nenorocirea se apropiau cu grăbire. L-a cuprins teama. Îngrijorarea l-a lovit ca un torent. Dar Dumnezeu a vorbit și l-a asigurat iarăși că El „[îi va] da ca pradă de război viața [lui] în toate locurile unde [va] merge” (Ieremia 45:5). Promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure. Ne putem odihni chiar și în mijlocul celor mai mari dificultăți, în virtutea asigurării pe care făgăduințele lui Dumnezeu ne-o dau. În Vechiul Testament există multe cuvinte traduse cu „odihnă”. Semnificația lor este foarte variată: ușurare, liniște, pace sau stabilitate. În Noul Testament, ele pot fi interpretate ca reprezentând odihnă, relaxare sau stabilitate. Toate aceste cuvinte au un sens comun: ele implică o pace lăuntrică, un simțământ de calm și de tihnă. Această odihnă este un dar de la Dumnezeu oferit copiilor Săi trudiți, atunci când ei vin la El prin credință. Istoria lui Cain demonstrează că nu există odihnă atunci când ființele umane se răzvrătesc împotriva poruncilor lui Dumnezeu și se încred în judecata lor. Cain a nesocotit instrucțiunile clare ale lui Dumnezeu. Religia lui era una a faptelor. El și-a înălțat propria părere mai presus de descoperirea divină a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Abel a avut pace chiar și în moarte pentru că și-a pus încrederea în Dumnezeul vieții. Studiul de astăzi ne oferă câteva lecții practice de mare importanță pentru a face față în lumea noastră de 24/7.

III. Aplicație

• Când nu reușim să ne odihnim în grija Creatorului nostru iubitor, viața noastră se umple de stres și de anxietate. Stresul acesta poate duce la boală fizică sau la suferință emoțională.

• Creatorul ne-a creat pentru o viață de odihnă. Aceasta este mai mult decât o odihnă fizică, oricât de importantă este și aceasta. Ea include pacea minții care derivă din a crede Cuvântul Său, din a ne încrede în făgăduințele Sale și din a intra în binecuvântarea odihnei Sale de Sabat.

• A trăi separați de Creatorul nostru, așa cum ne ilustrează experiența lui Cain, nu face decât să zădărnicească încercările noastre de a avea pace lăuntrică și o bucurie trainică. Odihna provine din a avea o relație de încredere cu Cel care ne-a creat. În Hristos este odihnă. În făgăduințele Sale există asigurare. În prezența Sa suntem liberi de anxietate, de îngrijorare și de griji.