Neliniștiți și răzvrătiți

Text de memorat: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept ___ și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit ___.” (1 Corinteni 10:11)

De-a lungul secolelor, mulți oameni au semnalat un comportament ciudat, neliniștit, la câini și la alte animale domestice înaintea unor cutremure majore. În prezent, oamenii de știință au stabilit că animalele sunt în stare să detecteze prima dintre undele seismice ale unui cutremur – unda de presiune, care ajunge înaintea undei secundare, de cutremur. Probabil acest lucru explică motivul pentru care s-a raportat că animalele manifestă confuzie și agitație chiar înainte ca pământul să înceapă să se zguduie. Unele animale, precum elefanții, pot percepe unde sonore de frecvență joasă și vibrații ale unui preșoc sau cutremur care are loc înaintea unui cutremur de magnitudine mai mare, pe care oamenii nu le pot sesiza deloc. Cu câteva minute înainte ca seismul cu magnitudine 5,8 să lovească zona Washington, D.C., pe 23 august 2011, unele animale de la Grădina Zoologică Smithsonian au început să se comporte ciudat. Printre ele s-au numărat lemurii, care au început să scoată țipete puternice cu aproape cincisprezece minute înainte ca pământul să înceapă să tremure. În studiul din săptămâna aceasta vom analiza unele exemple de neliniște umană ciudată, cauzată nu de dezastre naturale iminente, precum cutremurele, ci, mai degrabă, de starea de păcat intrinsecă a ființelor umane căzute – oameni care și-au găsit odihna în ceea ce Hristos le oferă tuturor celor care vin la El în credință și în ascultare.

10 iulie – Ziua evanghelistului laic

Copiii lui Israel trebuie să se fi simțit neliniștiți și nefericiți când au plecat de la Sinai, pe drumul spre Canaan. Trecuse mai mult de un an de când părăsiseră Egiptul (Numeri 1:1). Erau gata să intre în Țara Promisă. Fuseseră numărați și organizați. Fuseseră martori la manifestările incredibile ale favorii divine și la semnele evidente ale prezenței lui Dumnezeu. Și, cu toate acestea, primul loc în care au ajuns după ce au plecat de la Sinai îi găsește văitându-se.

1. De ce se văitau israeliții? Numeri 11:1-15____

Israeliții pofteau după carnea, castraveții, pepenii, prajii, ceapa și usturoiul din Egipt. „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peștii pe care-i mâncam în Egipt și care nu ne costau nimic, de castraveți, de pepeni, de praji, de ceapă și de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noștri nu văd nimic decât mana aceasta” (Numeri 11:4-6). Ei trebuie să fi avut grave probleme și cu memoria selectivă, când și-au amintit de hrană, dar au uitat de robie și de suferința îngrozitoare (compară cu Exodul 1). Ei se hrăniseră cu mana lui Dumnezeu pentru mai mult de un an; și totuși, nu aveau liniște și doreau altceva. Până și Moise a fost afectat. Să încerci să conduci un grup de oameni agitați nu este ușor. Dar Moise știa la cine să apeleze: „Pentru ce mâhnești Tu pe robul Tău și pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?” (Numeri 11:11).

2. Care este răspunsul lui Dumnezeu la aceste plângeri? Numeri 11:16-33___________

Dumnezeu nu este surd la nevoile noastre atunci când ne simțim agitați, fără liniște. În cazul copiilor lui Israel, El le-a dat prepelițe să-și satisfacă pofta după carne. Dar, de fapt, nu carnea era ceea ce poporul își dorea. Când suntem nefericiți, neliniștiți și mânioși, motivul pentru care suntem supărați este, de cele mai multe ori, doar factorul declanșator, și nu cauza conflictului. Ne luptăm pentru că este ceva în neregulă mai în profunzime, care afectează relațiile noastre de bază. Poporul Israel s-a răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu, ceva la care toți trebuie să fim atenți, indiferent de situația și de contextul în care ne găsim, deoarece este mai ușor să ajungem aici decât am gândi. De ce este atât de ușor să ne amintim de trecut ca fiind mai bun decât a fost în realitate?

3. De ce erau supărați Maria și Aaron?

Numeri 12:1-3____

În aparență, Maria și Aaron erau nemulțumiți de soția cușită a lui Moise. Sefora era o străină, fiind originară din Madian (vezi Exodul 3:1). Până și în rândul „elitei” lui Israel decăderea naturii umane iese la iveală. Cu toate acestea, textul biblic arată clar că acesta era un pretext. Principalul motiv al nemulțumirii lor este legat de darul profetic. În capitolul precedent, Dumnezeu îi spusese lui Moise să desemneze șaptezeci de bătrâni din Israel care să-l ajute să ducă povara administrativă a conducerii (Numeri 11:16,17,24,25). Aaron și Maria aveau și ei roluri-cheie în conducere (Exodul 4:13-15; Mica 6:4), dar acum se simțeau amenințați de noua evoluție din cadrul administrației și au zis: „Oare numai prin Moise vorbește Domnul? Nu vorbește oare și prin noi?” (Numeri 12:2).

4. Cum a răspuns Dumnezeu la această nemulțumire? De ce crezi că a făcut-o atât de tranșant?

Numeri 12:4-13_____

Răspunsul lui Dumnezeu este imediat și nu lasă loc de interpretare. Darul profetic nu este o armă folosită pentru a exercita mai multă putere. Moise era cât se poate de potrivit pentru poziția de conducător deoarece înțelesese cât de dependent era de Dumnezeu. Faptul că Maria este menționată înaintea lui Aaron în versetul 1 sugerează că ea ar fi putut fi instigatorul atacului asupra lui Moise. La momentul acela, Aaron slujea deja ca mare-preot al lui Israel. Dacă ar fi fost lovit cu lepră, nu ar mai fi putut intra în Cortul Întâlnirii ca să slujească în favoarea poporului. Pedepsirea Mariei cu o lepră temporară transmite fără echivoc dezaprobarea lui Dumnezeu față de amândoi și ajută la schimbarea de atitudine de care această familie avea nevoie. Pledoaria lui Aaron pentru ea confirmă că și el era implicat (Numeri 12:11), iar acum, în loc de critică și de nemulțumire, îl vedem pe Aaron pledând pentru Maria și pe Moise, mijlocind pentru ea (Numeri 12:11-13). Aceasta este atitudinea pe care Dumnezeu vrea să o vadă la poporul Său. El aude și o vindecă pe Maria. Deși este întotdeauna ușor să critici conducerea bisericii la orice nivel, cu cât mai bună ar fi viața noastră spirituală și de biserică dacă, în loc să ne plângem, am mijloci pentru liderii noștri chiar și atunci când nu suntem de acord cu ei?

Relatarea biblică începe într-un mod pozitiv. În sfârșit, israeliții au ajuns la hotarele Canaanului și douăsprezece iscoade sunt trimise să cerceteze țara. Raportul lor este extraordinar.

5. Citește raportul iscoadelor în Numeri 13:27-33. În ce punct așteptările israeliților au fost spulberate? ______

În ciuda intervenției lui Caleb, glasurile celor neîncrezători și ale scepticilor predomină. Poporul Israel nu pornește să cucerească ceea ce Dumnezeu îi promisese. Cu inima neliniștită și cuprinsă de îndoială, ei aleg să murmure, în loc să mărșăluiască și să scoată strigăte de biruință. Când inima ne este agitată, ne este greu să înaintăm prin credință. Totuși, neliniștea nu ne afectează doar emoțiile. Oamenii de știință spun că există o relație directă cauză–efect între liniștea sau odihna insuficientă (inclusiv lipsa somnului) și alegerile greșite, ceea ce duce la obezitate, la adicții, la mai multă neliniște și la nefericire.

6. Ce s-a întâmplat după aceea?

 Numeri 14:1-10_____

Lucrurile au mers din rău în mai rău. Rugămintea disperată a lui Caleb: „Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului” (Numeri 14:9) nu a fost luată în seamă și întreaga adunare s-a pregătit să îi omoare cu pietre pe liderii ei. Neliniștea duce la răzvrătire și răzvrătirea duce, în cele din urmă, la moarte. „Iscoadele necredincioase îi învinuiau în gura mare pe Caleb și pe Iosua și cineva a strigat că trebuie să fie omorâți cu pietre. Gloata nebună a pus mâna pe pietre cu care să-i omoare pe bărbații aceștia credincioși. S-au aruncat asupra lor cu țipete de nebunie, când, deodată, pietrele le-au căzut din mâini. Au amuțit și au început să tremure de spaimă. Dumnezeu intervenise pentru a opri planurile lor ucigașe. Slava prezenței Sale, asemenea unei flăcări arzătoare, a luminat Cortul Întâlnirii. Tot poporul a văzut semnul acesta de la Domnul. Cineva mai puternic decât ei Se descoperea și nimeni n-a îndrăznit să se mai împotrivească. Iscoadele care aduseseră raportul rău se încovoiară lovite de groază și, abia suflând, își căutară drumul spre corturile lor.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 390

 Dumnezeu a înțeles că, deși pietrele le erau destinate lui Moise, lui Caleb și lui Iosua, rebeliunea era, de fapt, îndreptată împotriva Lui.

7. Ce ocazie i-a oferit Dumnezeu lui Moise în fața acestei răzvrătiri?

Numeri 14:11,12____

Dumnezeu S-a oferit să-i nimicească pe israeliți și să întemeieze o nouă națiune, cu Moise ca părinte al ei.

8. Cum a răspuns Moise la această rebeliune fățișă, îndreptată nu doar împotriva lui, ci și împotriva lui Dumnezeu?

Numeri 14:13-19____

 Acesta este momentul în care îl putem vedea pe adevăratul om al lui Dumnezeu. Răspunsul lui Moise, înghețat în timp, Îl anticipează pe Mijlocitorul care, cu peste 1 400 de ani mai târziu, avea să Se roage pentru ucenicii Săi, în necazurile lor (Ioan 17). De fapt, mulți teologi și cercetători ai Bibliei au văzut în ceea ce a făcut Moise aici un exemplu a ceea ce Domnul Hristos face pentru noi. Vina lor, vina noastră, nu este nici măcar contestată. Și totuși, Moise pledează spunând: „«După mărimea îndurării Tale» (Numeri 14:19), Te rog să-i ierți pe acești oameni.” Și, ceea ce Dumnezeu a făcut atunci datorită mijlocirii lui Moise face pentru noi astăzi datorită lui Isus, în virtutea morții, a învierii și a mijlocirii Sale pentru noi. Așadar, Moise stăruie: „Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici” (Numeri 14:19). Harul combate răzvrătirea și neliniștea în esența lor. Iertarea oferă noi începuturi. Și totuși, sunt niște costuri. Harul nu poate fi niciodată ieftin. Deși sunt iertați, oamenii vor avea de înfruntat consecințele răzvrătirii lor și acea generație nu va intra în Țara Promisă (Numeri 14:20-23). Da, Dumnezeu îi va susține pentru alți treizeci și opt de ani în pribegie. Îi va hrăni. Le va vorbi din Cortul Întâlnirii. Va fi alături de ei în pustie. Dar apoi, ei vor muri și o nouă generație va prelua ștafeta și va găsi odihnă în Țara Promisă. Sună a judecată; și totuși este, realmente, har. Cum avea această generație să fie în stare să cucerească puternicele orașe-state ale Canaanului, dacă încă nu învățase să se încreadă în El? Cum aveau să fie israeliții o lumină pentru neamuri, când ei înșiși se poticneau în întuneric?

Ce lecții dificile ai învățat despre consecințele păcatului iertat?

9. Ce asemănări observi între peregrinările poporului Israel prin pustie și poporul lui Dumnezeu care trăiește chiar înainte de a doua venire a lui Isus?

(Vezi 1 Corinteni 10:1-11) ____

De-a lungul istoriei, poporul lui Dumnezeu a pribegit prin pustie, în drumul lui către Țara Promisă. Pustia aceasta are multe fețe. Acum, ea poate fi o avalanșă media nesfârșită, cu bipurile constante ale mesajelor primite și cu strigătul nesfârșit al divertismentului. Pustia încearcă să ne vândă pornografia ca fiind dragoste și materialismul ca fiind răspunsul la problemele noastre: Dacă am fi puțin mai în formă, puțin mai tineri, puțin mai avuți, puțin mai arătoși – ni s-ar rezolva toate problemele. Asemenea israeliților, și noi suntem neliniștiți în căutarea după pace și atât de des o căutăm în locurile greșite.

10. Cum au reacționat israeliții față de judecata lui Dumnezeu?

Numeri 14:39-45_____

Reacția poporului față de judecata divină este tipică: „… Am păcătuit”, au spus ei. „Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul” (Numeri 14:40). Un angajament cu jumătate de inimă este ca un vaccin administrat necorespunzător – nu funcționează. Astăzi, medicii recomandă vaccinarea contra hepatitei B imediat după naștere, în primele douăzeci și patru de ore de viață. Este un început bun. Cu toate acestea, după prima doză, dacă nu există și primul sau al doilea rapel la timpul potrivit și cu doza potrivită, nu există nicio protecție împotriva hepatitei B. Întorsătura adusă de răzvrătirea poporului Israel raportată în Numeri 14 a avut drept consecințe dezamăgirea și moartea. Israeliții au nesocotit noile îndrumări ale lui Dumnezeu și, cu încăpățânare, au lansat un atac asupra țării pe care voiau să o cucerească fără să aibă chivotul legământului sau conducerea lui Moise. Încumetarea costă; încumetarea duce la moarte. Prea adesea, ea este generată de teamă. Pentru că ne este teamă de ceva, luăm decizii pe care mai târziu le regretăm.

Gândește-te la un moment când ai acționat prin credință și la un moment când ai acționat din încumetare. Care a fost diferența crucială?

„Poruncindu-le să se retragă din țara vrăjmașilor lor, Dumnezeu a pus la probă aparenta lor supunere și s-a dovedit că nu era reală. Erau conștienți că au păcătuit mult prin faptul că îngăduiseră furiei să-i stăpânească și că încercaseră să ucidă iscoadele care îi îndemnau să asculte de Dumnezeu; dar au fost cuprinși de groază când și-au dat seama că făcuseră o greșeală teribilă, ale cărei consecințe aveau să se dovedească a fi dezastruoase pentru ei. Inima lor era neschimbată și n-aveau nevoie decât de un motiv care să le prilejuiască o izbucnire asemănătoare. Și se ivi când Moise, cu autoritatea dată de Dumnezeu, le porunci să se întoarcă în pustie.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 391 „Căci încumetarea este credința contrafăcută de Satana. Credința cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și duce roade în ascultare. Încumetarea se întemeiază și ea pe făgăduințe, dar le folosește la fel ca Satana, pentru a scuza nelegiuirea. Credința i-ar fi făcut pe primii noștri părinți să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu și să asculte de poruncile Lui. Încumetarea i-a făcut să calce Legea Lui, crezând că iubirea Lui cea mare îi va scăpa de urmările păcatului lor. Aceea nu este credință, care cere favoarea Cerului, dar nu împlinește condițiile pe baza cărora urmează să se acorde harul. Adevărata credință se întemeiază pe făgăduințele și pe rânduielile Sfintei Scripturi.” – Idem, Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, p. 126

Studiu la rând:

Luca 15

Luca 16

Luca 17

Luca 18

Luca 19

Luca 20

Luca 21

Evanghelizare, subcapitolul „Educația și pregătirea profesională”

1. Ce a spus Domnul să facem cu ajutorul bogățiilor nedrepte?

2. Ce făceau cei pentru care Domnul a spus special o pildă?

3. Cui i-a spus Domnul că nu a cunoscut vremea când a fost cercetată?

4. Cu ce anume a spus Domnul că ar putea să ni se îngreuneze inimile?

5. Care este marele obiectiv al educației?

I. Privire generală

Studiul din săptămâna aceasta, intitulat „Neliniștiți și răzvrătiți”, se concentrează asupra relației dintre păcătoșenia naturii noastre umane decăzute și lipsa păcii interioare. Starea de neliniște este acea nemulțumire sâcâitoare față de viață. Neliniștea luptă împotriva circumstanțelor vieții atunci când ele nu sunt așa cum se așteaptă să fie. Neliniștea nu reușește cu niciun chip să accepte viața în alte condiții decât cele ideale. Nu este mulțumită cu ce are și încearcă din răsputeri să obțină mai mult. Această nemulțumire este descoperită în atitudinea de răzvrătire a poporului Israel în pustie. În îndurarea Sa, Dumnezeu le dăduse mană pentru a le potoli foamea în timp ce peregrinau prin pustie în drumul lor spre Canaan. Nemulțumiți, ei i s-au plâns lui Moise și au cerut stăruitor „oalele cu carne” din Egipt (Exodul 16:3). Starea de neliniște și răzvrătirea lor i-au determinat să implore să se întoarcă în Egipt. Răzvrătirea duce la neliniște, iar neliniștea intensifică răzvrătirea. Această asociere de neliniște și răzvrătire este adesea urmarea lipsei de credință. În studiul din săptămâna aceasta vom reflecta asupra experienței celor zece iscoade care au cercetat Țara Promisă. Trimișii israeliților au văzut minunatele bogății ale țării, au recunoscut că era o „țară unde curge lapte și miere”, dar nu au avut credința că Dumnezeu putea să-i înfrângă pe dușmanii lor care ocupau acel teritoriu. Această lipsă de credință a izbucnit într-o răzvrătire fățișă. Apoi, în timp ce Dumnezeu le prezenta consecințele, ei s-au aruncat în luptă contrar îndrumărilor date de Dumnezeu și au suferit o înfrângere îngrozitoare. În acest studiu vom analiza cu mare atenție și diferența dintre credință și încumetare. Neliniștea și răzvrătirea duc la decizii pripite și la consecințe cumplite. Întâlnim acest lucru și în experiența lui Aaron și a Mariei, care s-au răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu și a conducerii lui Moise. În loc să-și lase fratele și sora să suporte tot impactul consecințelor răzvrătirii lor, Moise a mijlocit pentru ei. Dumnezeu a auzit rugăciunea lui. Mijlocirea schimbă considerabil lupta dintre bine și rău.

II. Comentariu

Există o poveste sugestivă despre un rege credincios care era foarte deranjat de ingratitudinea celor de la curtea sa. El a pregătit pentru ei un mare ospăț. Imediat ce invitații de rang înalt s-au așezat la masă (după ordinea prestabilită), un cerșetor a intrat în sală, târându-și picioarele, s-a așezat și el la masa regelui și a început să ia din toate mâncărurile, înfulecând fără nicio reținere. După ce s-a îmbuibat, a părăsit încăperea fără să spună nimic. Plini de indignare și furioși, oaspeții au cerut permisiunea să pună mâna pe vagabond și să-l rupă în bucăți pentru lipsa lui de recunoștință. Atunci, regele le-a spus: „Cerșetorul i-a făcut o singură dată unui rege pământesc ceea ce voi Îi faceți lui Dumnezeu de trei ori în fiecare zi. Vă așezați la masă și mâncați până vă săturați. Apoi plecați fără să-L recunoașteți pe Dumnezeu sau să exprimați un cuvânt de mulțumire la adresa Lui.” Exact aceasta era problema poporului Israel. Lipsa de recunoștință este chiar miezul studiului „Neliniștit și răzvrătit”. Când uităm ce a făcut Dumnezeu pentru noi în trecut, ce face în prezent și ce va face în viitor, urmarea naturală este nemulțumirea. Într-o declarație remarcabilă, Ellen G. White vorbește direct despre problema uitării binecuvântărilor lui Dumnezeu din viața noastră. „Ei au uitat amara lor experiență din Egipt. Ei au uitat bunătatea și puterea lui Dumnezeu desfășurate în favoarea lor, atunci când i-a eliberat din sclavie. Ei au uitat cum le-au fost salvați copiii atunci când îngerul nimicitor i-a lovit pe întâii născuți ai Egiptului. Ei au uitat marea manifestare a puterii divine la Marea Roșie. Ei au uitat că, în timp ce au trecut cu bine pe drumul care fusese deschis pentru ei, armatele vrăjmașilor lor, care au încercat să-i urmărească, au fost acoperite de apele mării. Au văzut însă numai prezentele lor neajunsuri și încercări; și, în loc să spună: «Dumnezeu a făcut lucruri mari pentru noi; deși am fost sclavi, El face din noi o mare națiune», ei vorbeau numai de greutățile drumului, întrebându-se când oare se va sfârși peregrinajul lor obositor.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 293 (subliniere adăugată) Lipsa de recunoștință denotă imaturitate spirituală. Ai observat ce memorie de scurtă durată au bebelușii? Ei vor ca nevoile să le fie satisfăcute imediat. Nu au răbdare. Nu își amintesc cum părinții lor le-au împlinit nevoile ieri și nu au încredere că li le vor împlini și mâine. Ei trăiesc pentru prezent. Într-o anumită măsură, israeliții erau ca niște copii, imaturi. Ei voiau ca nevoile lor să le fie împlinite imediat, uitând ce făcuse Dumnezeu pentru ei în trecut. În timp ce mergeau prin deșertul arid, traversând nisipuri arzătoare, străbătând trecători înguste prin munți și parcurgând regiuni deluroase și accidentate, israeliții, istoviți, se gândeau numai la nevoile lor imediate. Uitaseră de bogăția binecuvântărilor lui Dumnezeu. Le lipsea maturitatea spirituală. Ingratitudinea duce întotdeauna la neliniște. Nemulțumirea ia naștere atunci când nu suntem recunoscători și este cauzată, în mare parte, de lipsa de credință. Când Moise s-a căsătorit cu Sefora, o străină din Madian, Maria și Aaron au fost nemulțumiți. Nu au avut încredere în călăuzirea lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu le-a oferit mană în deșert, mulți israeliți au fost nemulțumiți și au vrut să se întoarcă în Egipt. Ajungem să fim neliniștiți atunci când pierdem din vedere obiectivul. Psalmistul David ne încurajează „să nu [uităm] niciuna din binefacerile Lui” (Psalmii 103:2). Când păstrăm clar în minte bunătatea lui Dumnezeu aceasta aduce pace inimilor noastre. În fiecare zi, timp de patruzeci de ani în pribegiile lor prin pustie, israeliții au avut ocazia să se bucure de bunătatea lui Dumnezeu atunci când cădea mana.

Mana: un simbol pentru Pâinea vieții

Mana din pustie a fost un simbol grăitor al grijii constante a lui Dumnezeu. A fost, de asemenea, o aducere-aminte despre Mesia care trebuia să vină pentru a împlini foamea lor spirituală și pentru a le da adevărata odihnă. Profeții evrei au văzut în reprezentarea pâinii un simbol al lui Mesia care avea să vină și să împlinească toate nevoile lui Israel. Profetul Isaia declară: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! […] De ce cântăriți argint pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă dați câștigul muncii pentru ceva ce nu satură?” (Isaia 55:1,2). Aici, pâinea este în mod clar un simbol al hranei spirituale care împlinește sufletul. După ce a hrănit cinci mii de oameni adunați pe un deal din Galileea, printr-o minune care le reamintea de modul în care Israel fusese hrănit de Dumnezeu cu mană, Isus a declarat: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac” (Ioan 6:51). Mana care cădea zilnic în pustie pentru a satisface nevoile poporului lui Dumnezeu avea un mesaj mai profund. După cum Dumnezeu le potolise foamea fizică, tot astfel El avea să le potolească foamea sufletului. El tânjea să dea odihnă minții și trupului lor, dacă, prin credință, ei aveau să se încreadă în purtarea Lui de grijă. Dar ei nu au apreciat binecuvântările Cerului, și spiritul lor neliniștit i-a făcut să se răzvrătească împotriva planurilor lui Dumnezeu pentru viața lor. Experiența pribegiei lui Israel prin pustie este o istorie clasică a lipsei de recunoștință, a nemulțumirii și a necredinței. Starea de neliniște, anxietatea paralizantă și îngrijorarea excesivă sunt, de cele mai multe ori, semne ale necredinței. Există și excepții. Uneori, o suferință emoțională adânc înrădăcinată este cauzată de o problemă fizică sau mentală și necesită o rezolvare medicală. Dar, de cele mai multe ori, ca în cazul poporului Israel, la originea neliniștii și a anxietății se află necredința.

Cele zece iscoade: neliniște și încumetare

Cu siguranță, acest lucru este adevărat în dreptul iscoadelor pe care Moise le-a trimis ca să spioneze țara care îi fusese făgăduită lui Israel. Investigația lor trebuia să fie completă. Armatele lui Israel trebuiau să fie bine informate. Un raport bun avea să-i conducă la o cucerire cutezătoare. Cei trimiși în cercetare au urmat cu mare grijă instrucțiunile lui Moise. Au fost credincioși însărcinării date. Au explorat țara timp de patruzeci de zile, apoi s-au întors. Iscoadele au prezentat un raport splendid. Plini de entuziasm, ei au povestit despre o țară bogată și roditoare, cu recolte îmbelșugate. Dar apoi, anxietatea încărcată de frică a început să avertizeze cu privire la ceea ce ei percepuseră a fi niște uriași, cu privire la cetăți întărite de nepătruns și armate masive de vrăjmași. Erau neliniștiți, cuprinși de teamă, și le lipsea încrederea că Dumnezeu îi putea izbăvi. Au devenit atât de frustrați, încât au amenințat că-i vor ucide cu pietre pe cei doi spioni, Iosua și Caleb, care au adus un raport pozitiv despre șansele lor de a cuceri țara. În cele din urmă, într-un act nesăbuit, după ce Dumnezeu le-a interzis să meargă mai departe, s-au avântat în luptă și au suferit o înfrângere zdrobitoare. Credința i-ar fi condus înainte încrezători în Dumnezeu pentru victorie. Încumetarea i-a condus înainte încrezători în propriile capacități pentru a împlini misiunea și au fost complet înfrânți. Credința are încredere în Dumnezeu, Îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt și merge mai departe spre biruință.

Moise: mijlocirea

Un aspect important subliniat în acest studiu este mijlocirea lui Moise pentru poporul lui. În ciuda răzvrătirii și necredinței copiilor lui Israel, Moise nu i-a abandonat. El a mijlocit pentru ei până când a obținut asigurarea că Dumnezeu avea să-Și cruțe poporul și să-l ducă în Țara Promisă. Moise este un tip al lui Hristos. Isus ne conduce din sclavia Egiptului acestei lumi, prin pustie, către Țara Promisă. El nu ne va abandona niciodată. Nu ne va părăsi pentru că I-am înșelat așteptările. Azi, El mijlocește pentru tine. Ești în gândul Lui. Ești în inima Lui. Dacă Îi permitem, puternicul nostru Mijlocitor ne va duce acasă pentru a trăi veșnic cu El.

III. Aplicație

Ellen G. White face următorul comentariu profund, care scoate la iveală cauza nemulțumirii și a nerecunoștinței noastre: „Facem noi bine când suntem necredincioși în felul acesta? De ce am fi oare nerecunoscători și lipsiți de încredere? Isus este prietenul nostru: întregul cer este interesat de binele nostru; iar neliniștea și temerea noastră nu fac decât să-L întristeze pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. N-ar trebui să ne complăcem în griji care nu fac decât să ne roadă și să ne uzeze, dar nu ne ajută să putem trece cu bine încercările. N-ar trebui să i se acorde niciun loc în viața noastră acelei neîncrederi în Dumnezeu care ne conduce să facem din pregătirea pentru nevoile viitoare scopul principal al vieții, ca și când fericirea noastră ar consta în aceste lucruri pământești. Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de griji.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 294. Apostolul Petru ne invită să aruncăm „asupra Lui toate îngrijorările [noastre], căci El Însuși îngrijește de [noi]” (1 Petru 5:7). Cum putem învăța să ne încredem cu adevărat în Dumnezeu și în făgăduințele Sale altfel decât acționând prin credința în acele făgăduințe? Împărtășiți exemple din experiența voastră făcând exact acest lucru: acționând pe baza promisiunilor lui Dumnezeu.