În sfârşit, liberi!

Israeliții mânjiseră stâlpul ușii cu sângele mielului, iar îngerul morții trecuse de casele lor. Nimeni nu murise dintre israeliți. Dar, la miezul nopții, egiptenii au început să plângă în hohote când au văzut că toți primii născuți dintre copiii și animalele lor muriseră. Exodul 12:30

Chiar și fiul întâi născut al faraonului murise. Uitându- se la fața lui, faraonul și-a adus aminte ce spusese el însuși:
— Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui și să-l las pe Israel să plece? Eu nu Îl cunosc pe Domnul și n-o să-l las pe Israel să plece. Cât de mândru fusese! Acum, orgoliosul faraon era umilit. Chiar dacă era noapte, el a trimis repede după Moise și Aaron. Le-a poruncit să plece din Egipt imediat, împreună cu toți israeliții și cu toate animalele lor. Exodul 12:31,32

Israeliții erau gata de plecare. Mâncaseră masa de seară în grabă, având sandalele în picioare și toiegele în mâini. Hainele și toate celelalte lucruri le erau deja împachetate.

De asemenea, ei îi vizitaseră pe vecinii lor egipteni și ceruseră de la ei aur, argint și alte lucruri de valoare. Mulți ani, ei munciseră ca sclavi fără să fie plătiți. Fiindcă le era frică de israeliți și doreau să scape de ei cât mai repede, egiptenii le-au dat tot ce ei doreau.

Poporul s-a adunat repede și aștepta porunca lui Moise de a porni la drum. Israeliții erau nerăbdători să-și înceapă călătoria spre noua lor casă, pe care Dumnezeu promisese că le-o va da.

Când israeliții au ieșit din Egipt era încă noapte. Moise îi organizase pe grupe conduse de câte un bărbat, așa că au ieșit într-o ordine perfectă chiar dacă au plecat în grabă. Exodul 13:18

Îți poți imagina cum se simțeau ei în timp ce ieșeau din Egipt? Erau în sfârșit liberi! Dar cum au știut israeliții încotro să meargă când au plecat din Egipt? Dumnezeu Însuși îi conducea printr-un stâlp de nor. Norul se muta înaintea lor, iar ei îl urmau. Ziua, le făcea umbră, ferindu-i de căldura soarelui, iar noaptea semăna cu un stâlp de foc, ce le lumina tabăra și îi încălzea. Exodul 13:21

Unde avea să-i ducă Dumnezeu mai întâi? Dumnezeu știa că, dacă îi conducea spre noua lor casă din țara Canaan pe ruta cea mai scurtă, ei aveau să dea peste dușmani puternici, care s-ar fi luptat cu ei. Israeliții fuseseră sclavi și nu știau cum să lupte. Așadar, Dumnezeu i-a condus în mod înțelept pe un alt drum, care ducea spre Marea Roșie. Cât de bun este Dumnezeu!

Și, cum mergeau israeliții așa, zi de zi, unii dintre ei au început să se plângă, nemulțumiți. Altora le era teamă că faraonul ar putea să se răzgândească și să-și trimită armatele ca să-i întoarcă în Egipt. Încă nu prea aveau credință în Dumnezeu, nu-i așa?

De mai multe zile, israeliții se depărtaseră de Egipt, mergând după stâlpul de nor. Dumnezeu îi îndruma spre Marea Roșie, la malul căreia ei și-au instalat corturile. Deodată, cineva s-a uitat în spate și a văzut săbiile scânteietoare ale unei armate uriașe. Erau egiptenii, înaintând direct spre tabăra lor. Faraonul se răzgândise și își dorea sclavii înapoi.

Acum, poporul era îngrozit. Nu era nicio cale de scăpare, pentru că într-o parte era un munte mare, iar în fața lor se afla Marea Roșie. Ce puteau să facă? Unii dintre ei s-au rugat, dar cei mai mulți au alergat la Moise și s-au văitat și au pus vina pe el pentru necazurile lor. Lui Moise îi părea rău că ei Îl uitaseră pe Dumnezeu atât de repede. Însă el nu Îl uitase. Ce le-a spus Moise israeliților? Exodul 14:13,14

Moise s-a rugat, fiind convins că Dumnezeu îl va ajuta. Și Dumnezeu l-a ajutat. Pe măsură ce soldații egipteni veneau tot mai aproape, Dumnezeu a ridicat stâlpul de nor și l-a mutat între israeliți și egipteni. Cum i-a ajutat acest lucru? Exodul 14:20

Norul a făcut să fie întuneric acolo unde erau egiptenii, care nu au mai putut să înainteze deloc spre israeliți. Însă norul le-a făcut lumină israeliților și au fost pe deplin în siguranță. Știe Dumnezeu cum să îl ajute pe poporul Lui, nu-i așa? 

Când au văzut că stâlpul de nor îi ocrotea de armata egipteană, israeliții au început să creadă că Dumnezeu îi va ajuta. Ce i-a spus Dumnezeu lui Moise să facă după aceea? Exodul 14:16

Moise a ascultat. În timp ce își ținea toiagul ridicat deasupra Mării Roșii, a început să sufle un vânt puternic. A suflat toată noaptea și s-a format un drum uscat chiar în mijlocul mării.

Apa s-a ridicat și a stat ca un perete înalt pe fiecare parte a drumului. Și lumina de la stâlpul de nor strălucea peste valurile mari și făcea să se vadă drumul cel lung pe care Dumnezeu îl deschisese. Ce a făcut poporul? Exodul 14:22

Ce minune! Bărbații, femeile și copiii, împreună cu animalele lor, au mers toată noaptea pe drumul uscat dintre pereții de apă. Îți poți imagina cât de fericiți au fost cu toții când au ajuns în siguranță pe celălalt mal? Ce noapte uimitoare trebuie să fi fost aceea! Acum se făcea dimineață. Când s-au uitat în spate, ce au văzut israeliții? Exodul 14:23

Faraonul și soldații lui, cu caii și carele lor, veneau în grabă spre israeliți pe cărarea uscată pe care Dumnezeu o deschisese prin mijlocul mării. Ei erau hotărâți să îi prindă pe israeliți și să îi facă din nou sclavi. Avea să permită Dumnezeu așa ceva? Israeliții așteptau pe mal să vadă ce urma să se întâmple.

În timp ce înaintau, egiptenii și-au ridicat ochii și au văzut norul misterios al lui Dumnezeu. Dintr-odată, el s-a transformat într-un stâlp de foc chiar înaintea ochilor lor. Fulgere strălucitoare ieșeau din el, iar tunetele bubuiau. Ploaia cădea din cer, făcând cărarea foarte noroioasă. Apoi, îngerii lui Dumnezeu au scos roțile de la carele lor și egiptenii nu au putut să meargă mai departe. Exodul 14:24,25

Egiptenii și-au dat seama că Dumnezeu lupta de partea israeliților și împotriva armatei lor. Dintr-odată s-au speriat foarte tare. Faraonul și soldații lui au încercat să se întoarcă repede pe drumul pe care veniseră.

La porunca lui Dumnezeu, Moise și-a ținut iarăși toiagul deasupra mării și pereții de apă s-au prăbușit peste egipteni. Foarte repede, valurile au acoperit toată armata egipteană. Faraonul cel mândru și soldații lui au pierit. Nimeni n-a mai rămas în viață.

Cu adevărat, „plata păcatului este moartea”. Încăpățânarea, mândria și neascultarea aduc întotdeauna moarte. Într-o singură noapte, israeliții au fost scăpați definitiv de un mare pericol. Cine i-a salvat? Cine ne poate salva pe deplin din orice obicei rău? Cine ne poate ajuta să facem ce e bine de fiecare dată când suntem ispitiți?

Într-o singură noapte, Dumnezeu i-a salvat pe israeliți de nemiloasa armată egipteană. Și ce folosise El pentru a-i salva? Apă. Apa Mării Roșii i-a acoperit pe faraonul cel rău și pe toți soldații lui. Dumnezeu avusese grijă de poporul Lui și îl ocrotise exact așa cum promisese.

În dimineața următoare, când soarele a răsărit, israeliții și-au dat seama că erau cu adevărat și în sfârșit liberi. Dumnezeu le spusese că nu aveau să-i mai revadă niciodată pe egipteni și nu mai rămăsese nici măcar unu. În marea lor bucurie, israeliții L-au lăudat pe Domnul și I-au mulțumit încontinuu.

Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a venit peste Moise și el a scris un cântec de recunoștință la adresa lui Dumnezeu. Citește primele cuvinte ale cântării în Exodul 15:1,2. Moise îi conducea în cântare, iar israeliții cântau cu entuziasm. Sunetul glasurilor lor umplea aerul deșertului și plutea deasupra apelor, de-acum liniștite, ale Mării Roșii. Cântarea veselă răsuna în îndepărtatele dealuri și umplea inimile cu iubire și mulțumire față de Dumnezeu.

Apoi Maria, sora lui Moise, a luat o tamburină și a condus femeile în cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru că îi scăpase pe israeliți de egipteni. Ori de câte ori ne salvează din probleme și păcat, nu crezi că lui Dumnezeu I-ar plăcea să ne audă cântând un imn de mulțumire la adresa Lui, așa cum au făcut Moise și israeliții? 

I-ar fi putut salva Dumnezeu pe israeliți dacă ei nu ar fi ascultat să meargă pe cărarea pe care El a deschis-o pentru ei?

Povestește ce a pățit faraonul din cauza încăpățânării și mândriei lui. L-a iubit Dumnezeu pe faraon? I-a plăcut ce alegeri a făcut el? Este bucuros Dumnezeu când îți aduci aminte să Îi spui „mulțumesc”?

Cine vrea ca noi să ne temem? Ce ar trebui să facem când ni se întâmplă ceva care ne sperie? Vrea Dumnezeu să ne amintim că El Își împlinește mereu promisiunile?

Motanul Nocturnel - Partea III. De Amy Sherrard

...un pisoi care a locuit cu familia Sherrard, o familie de misionari în Filipine.

Deci, ce facem cu Nocturnel? îl întrebă Mami pe Tati în timp ce luau micul dejun singuri, în dimineața următoare plecării fetelor la școala din Singapore. Sufrageria și bucătăria erau o singură încăpere mare și amândoi n-au putut decât să zâmbească în timp ce priveau la Nocturnel cum fugărea o minge făcută din hârtie mototolită, prin toată camera aceea mare. Eppie, fata filipineză care îi ajuta la treburi, făcuse deja cunoștință cu pisoiașul și îi plăcea de el. A venit din bucătărie și a strigat:

— Nocturnel, vino! Te așteaptă lapte cu pâine la micul dejun!

Nocturnel alergă în bucătărie și mâncă tot. Până să plece la lucru, Tati nu răspunsese încă la întrebarea lui Mami. Eppie s-a grăbit să ajungă la cursuri, iar Mami avea multă treabă în clădirea de birouri din apropiere. Ce să facă cu micul pisoi în timp ce era plecată?

S-a hotărât să închidă toate ușile de la dormitoare și de la baie. Apoi s-a uitat la Nocturnel.

— Nu știu dacă pot să am încredere să te las singur aici, îi spuse ea în timp ce îl ridică. El se lipi de ea și începu să toarcă. — Ești adorabil, adăugă ea. Dar asta nu înseamnă că te putem ține. Și cunosc alte familii care te-ar primi pe loc. Mami oftă în timp ce îl lăsă jos cu grijă. Apoi ieși și închise ușa după ea.

La amiază, Mami se grăbi spre casă și se uită în jur. Nocturnel dormea buștean pe un scaun din sufragerie. Se trezi și se întinse, își arcui spatele micuț și, sărind de pe scaun, alergă spre ea. Mami îl luă în brațe și se duse la bucătărie, unde Eppie pregătea masa de prânz.

— S-a comportat Nocturnel bine cât am fost plecați? întrebă Mami.

— O, da, doamnă, răspunse politicos Eppie. Folosește litiera așa cum ar trebui. Cred că e totul în regulă. Curând veni și Tati.

— Ei, văd că Nocturnel e încă aici, spuse el în timp ce motănelul se freca de pantalonii lui și descoperea că șireturile lui Tati de mișcau când el le lovea ușor cu lăbuțele.

— Da, Nocturnel e încă aici și trebuie să iei o hotărâre în privința lui, îi reaminti Mami. Tati se așeză să mănânce și se gândi puțin. Când, în sfârșit, îi răspunse la întrebare, Mami era sigură că Nocturnel avea să fie un nou membru al familiei.

— Fetele își doresc cu adevărat să îl ținem, nu-i așa? spuse el.

— Da, așa este, încuviință Mami.

— Atunci, cred că este bine să îl ținem, dacă nu te deranjează. Mami râse.

— Nu mă deranjează, iar fetele vor fi foarte încântate, spuse ea. Așa că Nocturnel a devenit parte a familiei. Și, așa cum au spus fetele, pisoiașul a crescut repede, iar în câteva luni a devenit un motan frumos. Oamenii care se împrieteneau cu Nocturnel nu-l puteau uita curând. Avea mulți prieteni.

Dena și Sherry abia așteptau să ajungă acasă să îl vadă, mai ales când citeau despre toate acrobațiile pe care le învăța. Care erau acestea? Vom descoperi mai multe despre ele data viitoare.