Liberi să ne odihnim

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Domnul este _____. De cine să mă tem? Domnul este _____ vieții mele. De cine să-mi fie frică?” (Psalmii 27:1)

Mulți dintre oamenii pe care Isus i-a întâlnit în timpul lucrării Lui pe pământ erau bolnavi, câteodată chiar pe moarte. Ei se îmbulzeau pe lângă El pentru a primi vindecare și odihnă de suferințele lor. Și le-au primit întotdeauna. Uneori, Isus doar a rostit un cuvânt și ei s-au refăcut pe deplin. Alteori, El i-a atins pe cei bolnavi și, în mod miraculos, s-au vindecat. Uneori, Isus îi trimitea de lângă El și vindecarea avea loc în timp ce ei mergeau în drumul lor. Isus a vindecat bărbați, femei, copii, evrei, ne-evrei, bogați, săraci, oameni modești. Cele mai disperate cazuri, de lepră și de orbire, nu erau peste puterile Lui. Săptămâna aceasta vom analiza două exemple de vindecare foarte diferite. Într-un caz, suferindul era atât de bolnav, încât nici nu a putut veni singur la Isus. Simptomele lui erau cât se poate de evidente pentru oricine. În celălalt caz, nu erau simptome vizibile. În ambele cazuri, vindecarea a venit la timpul și în felul alese de Dumnezeu. Pe măsură ce vom analiza subiectul odihnei sau al eliberării de durere și de suferință, vom studia și întrebarea pe care toți ne-am pus-o la un moment dat în umblarea noastră creștină: Și ce se întâmplă când rugăciunile noastre pentru vindecare nu primesc răspuns? Cum găsim odihnă atunci?

Resursă suplimentară: My Bible te invită să urmărești un nou episod din seria „Odiseea cărții”: https://bit.ly/Odiseea_cartii_2

Dacă există vreun timp în care să avem în mod special nevoie de odihnă, atunci acela este când suntem bolnavi. Avem nevoie de odihnă fizică pentru ca trupul nostru să-și refacă sistemul imunitar. De asemenea, de multe ori avem nevoie și de odihnă mintală. Uneori este vorba doar de ceva care nu pune viața în pericol, cum ar fi o răceală sau o migrenă. Ne întindem pe pat și încercăm să nu ne gândim la tot ce ar trebui să facem, dar pur și simplu nu putem. Alteori, când e vorba de ceva care amenință viața, stăm treji în pat și ne îngrijorăm pentru cum vor fi rezultatele analizelor medicale. Și apoi, deseori, începem să ne întrebăm de ce ne-am îmbolnăvit. Plătim, în sfârșit, prețul unui stil de viață nesănătos? Sunt drogurile pe care le-am luat în urmă cu douăzeci de ani? Este surplusul de kilograme pe care l-am adunat în ultimii câțiva ani? Ne pedepsește Dumnezeu pentru acel păcat tainic despre care nu știe nimeni altcineva?

1. Despre ce ni se relatează în pasajul următor? Marcu 2:1-4 

Pentru slăbănogul din această relatare, situația era clară. În Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus (pp. 286–291) avem și contextul. Slăbănogul făcuse unele lucruri de care nu era mândru. Viața lui păcătoasă îi adusese această boală, iar experții spirituali trasaseră o linie clară de la cauză la efect. El adusese această boală asupra lui prin propriile păcate și nu exista nicio cură. Atitudinea aceasta poate fi foarte tipică. Deseori părem obsedați de întrebarea: „Cine este vinovat?” Dar a arăta cine este vinovatul nu aduce vindecarea sau refacerea celui care este bolnav. Planul de la început al lui Dumnezeu nu a inclus durerea, boala și suferința. Boala a venit doar odată cu intrarea păcatului în lume. Iată de ce Dumnezeu ne dă îndrumări cu privire la sănătate: ca să ne putem bucura de o calitate a vieții mai bună chiar acum. Dar, atât timp cât suntem în această lume bolnavă de păcat, nu va exista nicio garanție a sănătății, indiferent cât de sârguincios urmăm principiile sănătoase. Vestea bună este că Dumnezeu ne poate da odihnă fie că suntem bolnavi, fie că suntem sănătoși; fie că boala noastră este urmarea propriilor acțiuni, fie că a fost cauzată de neglijența altora, de moștenirea genetică sau de simplul fapt că trăim în această lume păcătoasă. Dumnezeu știe cum să ne dea odihnă.

Când cineva se îmbolnăvește nu este bine să începem să căutăm vinovatul. În același timp, înțelegerea cauzei unei îmbolnăviri poate fi, în unele cazuri, un pas extrem de important spre vindecare și recuperare. Poți exemplifica?

Slăbănogul fusese coborât și adus în prezența lui Isus și toți ochii erau îndreptați spre Învățătorului. Avea El să vindece un păcătos considerat astfel de toți? Avea El să rostească un cuvânt prin care să alunge boala?

2. Cum procedează Isus în privința vindecării slăbănogului? Care este primul lucru pe care îl face pentru bolnav? Marcu 2:5-12

Pentru că de cele mai multe ori nu suntem conștienți de boală înainte de a-i observa simptomele, ne gândim la boală ca fiind doar niște simptome. Credem că dacă scăpăm de simptome înseamnă că ne-am vindecat. Isus abordează boala diferit. El știe care este rădăcina tuturor suferințelor și bolilor și vrea să o trateze pe aceasta mai întâi. În cazul slăbănogului, în loc să trateze imediat efectele evidente ale bolii, Isus merge direct la rădăcina a ceea ce îl apasă pe om cel mai mult. Slăbănogul simte greutatea propriei vine și a separării de Dumnezeu mai cumplit decât își simte boala. Un om care se odihnește în Dumnezeu este în stare să îndure orice fel de suferință fizică s-ar abate asupra lui în lumea aceasta bolnavă de păcat. Prin urmare, Isus merge direct la rădăcină și îi oferă mai întâi iertare. Liderii religioși sunt șocați când Îl aud pe Isus rostind cuvintele de iertare. Ca răspuns la acuzațiile lor nerostite, Isus pune o întrebare.

3. Ce provocare le lansează Isus cărturarilor în versetele de mai jos? Ce problemă abordează El de fapt? Marcu 2:8,9

Este ușor să vorbești, dar nu și când Dumnezeu vorbește. Prin cuvântul plin de putere al lui Dumnezeu, toate lucrurile au luat ființă (Geneza 1). Deși iertarea nu este ceva ce putem vedea, ea este scumpă. Iertarea a costat viața Fiului lui Dumnezeu pe cruce. Orice altceva este secundar. Pentru a demonstra puterea și realitatea iertării, Isus alege după aceea să-l vindece pe slăbănog. Dumnezeu vrea să ne vindece mai întâi pe dinăuntru. Apoi, El alege uneori să ne dea vindecare fizică imediată, ca în cazul slăbănogului, sau, alteori, va trebui să așteptăm dimineața învierii pentru a avea parte de vindecarea fizică. Oricum ar fi, Salvatorul nostru vrea să ne putem odihni în asigurarea dragostei și a harului Său chiar acum, chiar și în mijlocul suferinței.

Cum putem găsi odihnă și pace chiar și atunci când rugăciunile noastre nu primesc răspuns, cel puțin acum?

Pe baza datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cea mai răspândită boală la nivel mondial, care afectează peste 300 de milioane de oameni în fiecare an, nu are întotdeauna simptome vizibile evidente. Depresia este principalul factor de dizabilitate la nivel mondial și are o contribuție majoră la povara globală de boli. Din nefericire, nu se vorbește des despre depresie în cadrul creștinismului, deoarece aceasta poate fi privită ca un semn al lipsei de credință. La urma urmei, nu se presupune că toți creștinii ar trebui să fie plini de bucurie, de fericire și de alte sentimente asemănătoare? Astfel, nu este depresia un semn că ceva nu este în regulă în relația noastră cu Dumnezeu? Multă lume știe că acest lucru nu este adevărat. Chiar și creștinii, creștinii credincioși, pot uneori să lupte cu depresia, mai ales după un eveniment traumatizant, și nu este un semn al lipsei de credință sau de încredere în Dumnezeu. Putem să citim Psalmii și să vedem durerea, suferința și chinul pe care oamenii credincioși ai lui Dumnezeu le-au îndurat. Uneori, depresia pune stăpânire pe noi încet-încet și ne dăm seama de ea doar când își încleștează strânsoarea. Alteori, ea lovește rapid, mai ales după un eveniment care ne secătuiește din punct de vedere emoțional sau fizic. De exemplu, Ilie, profetul credincios al lui Dumnezeu, a fost complet secătuit emoțional și fizic după evenimentul de pe muntele Carmel.

4. În 1 Împărați 18, Ilie tocmai văzuse minunea Domnului cu focul coborât din cer. Ca răspuns la rugăciunea lui, el văzuse ploaia venind și punând capăt celor trei ani de secetă. De ce apoi Ilie reacționează la amenințarea Izabelei fugind? 1 Împărați 19:1-5 

Ilie a avut parte de douăzeci și patru de ore istovitoare. Această experiență, combinată cu o trezire bruscă și cu o amenințare cu moartea, servește drept factor declanșator al depresiei. De asemenea, profetul a fost acolo atunci când prorocii lui Baal, aproximativ opt sute cincizeci, au fost măcelăriți, poate că unii dintre ei chiar de mâna sa (1 Împărați 18:40). Un asemenea eveniment, chiar și pentru o cauză dreaptă, poate să conducă foarte ușor la un stres traumatic în aceia care fie privesc, fie, chiar mai rău, iau parte nemijlocit. Așadar, Ilie fuge, încearcă să scape. Uneori alergăm la frigider și încercăm să ne găsim iarăși fericirea mâncând. Alteori încercăm să scăpăm de epuizarea emoțională dormind. Câteodată căutăm noi relații, un loc de muncă nou sau o nouă locuință, în încercarea de a fugi. Și uneori ne afundăm în mai multă muncă, atunci când ne străduim să fugim tot mai departe de acel ceva fără nume care ne secătuiește de bucurie și de odihnă. Într-un final, aceste lucruri doar maschează simptomele; nu rezolvă problema și deseori ajung chiar să o înrăutățească.

Ilie este prea obosit ca să mai fugă, așa că se roagă din nou. Rugăciunea aceasta este foarte diferită de rugăciunea plină de credință la care Dumnezeu a răspuns pe muntele Carmel (1 Împărați 18:36,37), în fața preoților și a prorocilor lui Baal, a demnitarilor de la palat și a oamenilor de rând. Aceasta este o rugăciune simplă, scurtă, de disperare.

5. În 1 Împărați 19:4, Ilie afirmă că nu este mai bun decât părinții lui. La ce se referă el?

Când, în sfârșit, Ilie se liniștește, vina îl zdrobește. El își dă seama că plecarea lui rapidă a compromis ceea ce putea fi o mare ocazie de reformă în Israel. Realizează că i-a dezamăgit pe cei care aveau nevoie de el și este neputincios pentru a face ceva în privința aceasta. Astfel, într-un moment dureros de reflecție interioară, cunoscând foarte bine istoria poporului său, se vede pe sine așa cum este în realitate. Aceasta poate fi o revelație dureroasă pentru oricare dintre noi, nu-i așa? Și anume, să ne vedem așa cum suntem în realitate. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru promisiunea că, în Hristos, Dumnezeu ne vede așa cum Îl vede pe Isus, oricât de păcătoasă a fost viața noastră (vezi Filipeni 3:9). Cu toate acestea, depresia are un mod aparte de a ne înghiți într-un vârtej întunecos de dezgust, de dezamăgire de sine. Și uneori începem să gândim că moartea este singura cale de a scăpa de acolo. Aceasta pare să fie situația lui Ilie. E prea mult pentru el. El spune: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei” (1 Împărați 19:4. Marele Vindecător nu-l condamnă pe Ilie. Dumnezeu înțelege mai bine decât noi ce avem de înfruntat atunci când ne luptăm cu depresia. „Poate că nu vom avea, în momentul acela, dovada clară că fața Mântuitorului nostru este plecată asupra noastră cu o expresie de milă și dragoste, și totuși este așa. Poate că nu simțim atingerea Sa vizibilă, dar mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă și înțelegere.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 97 Dumnezeu știe și înțelege că „drumul este prea lung” (1 Împărați 19:7) pentru noi, dar, uneori, El trebuie să aștepte ca noi să ne oprim din alergare. Apoi, poate să intervină. Câteodată, oamenii care se îneacă devin atât de confuzi, încât se luptă cu salvamarul. Atunci, salvamarul trebuie să se retragă și să aștepte cu manevrele de salvare până ce victima își pierde cunoștința și renunță la propriile eforturi.

6. Ce speranță și ce mângâiere poți să găsești în următoarele texte? Psalmii 34:18; 73:26

Matei 5:1-3 

Isaia 53:4-6

„Odată cu circumstanțele care se schimbă continuu, în experiența noastră vin și schimbările; și prin aceste schimbări noi suntem fie în culmea fericirii, fie deprimați. Dar faptul că circumstanțele se schimbă nu are nicio putere să schimbe relația lui Dumnezeu cu noi. El este același ieri, astăzi, mâine și pentru totdeauna și ne cere să avem o încredere necondiționată în dragostea Lui.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 120 „Păstrați-vă privirile ațintite spre Domnul Isus, înălțând rugăciuni tăcute, cu credință și bazați-vă pe puterea Lui, indiferent dacă trăiți sau nu vreun simțământ deosebit. Înaintați ca și când fiecare rugăciune înălțată este înregistrată la tronul lui Dumnezeu și ca și când ar fi primit răspunsul din partea Aceluia ale cărui făgăduințe nu rămân niciodată neîmplinite. Pășiți înaintea lui Dumnezeu, chiar și atunci când vă simțiți împovărați și cuprinși de tristețe și descurajare. Vă spun din propria experiență că lumina nu va întârzia să coboare asupra voastră, veți fi bucuroși, norii și întunericul vor fi risipiți și sufletul vostru va fi eliberat de sub puterile întunericului și se va desfăta în lumina limpede a prezenței lui Dumnezeu.” – Idem, Solii alese, cartea 2, pp. 242–243

Studiu la rând: Faptele Apostolilor 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18 Evanghelizare, subcapitolul „Avertismentele adresate lucrătorilor biblici”

1. În ce mod l-a trezit îngerul pe Petru în temniță?

2. Pe cine au întărâtat iudeii împotriva lui Pavel și a lui Barnaba?

3. Cum se numea colonia romană în care au ajuns apostolii?

4. Cum se numea și ce calități avea iudeul de neam din Alexandria?

5. Dragostea și simpatia cărei categorii sunt lipsite de valoare?

„Odată cu circumstanțele care se schimbă continuu, în experiența noastră vin și schimbările; și prin aceste schimbări noi suntem fie în culmea fericirii, fie deprimați. Dar faptul că circumstanțele se schimbă nu are nicio putere să schimbe relația lui Dumnezeu cu noi. El este același ieri, astăzi, mâine și pentru totdeauna și ne cere să avem o încredere necondiționată în dragostea Lui.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 120 „Păstrați-vă privirile ațintite spre Domnul Isus, înălțând rugăciuni tăcute, cu credință și bazați-vă pe puterea Lui, indiferent dacă trăiți sau nu vreun simțământ deosebit. Înaintați ca și când fiecare rugăciune înălțată este înregistrată la tronul lui Dumnezeu și ca și când ar fi primit răspunsul din partea Aceluia ale cărui făgăduințe nu rămân niciodată neîmplinite. Pășiți înaintea lui Dumnezeu, chiar și atunci când vă simțiți împovărați și cuprinși de tristețe și descurajare. Vă spun din propria experiență că lumina nu va întârzia să coboare asupra voastră, veți fi bucuroși, norii și întunericul vor fi risipiți și sufletul vostru va fi eliberat de sub puterile întunericului și se va desfăta în lumina limpede a prezenței lui Dumnezeu.” – Idem, Solii alese, cartea 2, pp. 242–243

Studiu la rând: Faptele 12–18 Evanghelizare, subcapitolul „Avertismentele adresate lucrătorilor biblici”

1. În ce mod l-a trezit îngerul pe Petru în temniță?

2. Pe cine au întărâtat iudeii împotriva lui Pavel și a lui Barnaba?

3. Cum se numea colonia romană în care au ajuns apostolii?

4. Cum se numea și ce calități avea iudeul de neam din Alexandria?

5. Dragostea și simpatia cărei categorii sunt lipsite de valoare?

I. Privire generală

Te-ai întrebat vreodată de ce în zilele noastre nu mai vedem vindecări miraculoase atât de des? În studiul din săptămâna aceasta vom descoperi răspunsul la această întrebare și la multe altele cu privire la vindecare. Sunt două relatări principale pe care le vom analiza: cea din Noul Testament despre vindecarea slăbănogului și istoria lui Ilie din Vechiul Testament. Deși s-au petrecut în timpuri și locuri foarte diferite și în circumstanțe diverse, cele două întâmplări se completează una pe cealaltă. Ele ne oferă un tablou mult mai complet despre vindecarea divină decât dacă ar fi studiate individual. În vindecarea slăbănogului, Isus dă naștere la o controversă atunci când declară că păcatele omului sunt iertate înainte de a-l vindeca de boala fizică. Acesta este un act deliberat al lui Hristos. Boala sufletească a acestui om era mai mare decât suferința lui trupească. El suferea sub povara vinii și a rușinii din cauza viețuirii lui păcătoase din trecut. Dacă Isus avea să-i vindece doar trupul, vindecarea ar fi fost incompletă. Pe de altă parte, Ilie a fost un slujitor devotat al lui Dumnezeu. El a dat mărturie cu credincioșie pentru Domnul, în timpul apostaziei profunde a lui Israel. După ce i-a măcelărit pe profeții lui Baal pe muntele Carmel, Ilie era epuizat și, sub amenințarea Izabelei că avea să-i ia viața, s-a descurajat. Dumnezeu l-a căutat și i-a împlinit nevoile. În săptămâna aceasta vom studia mai mult despre lecțiile spirituale din cele două istorii.

II. Comentariu

Relatarea din Marcu 2:1-12 despre vindecarea slăbănogului răspunde la unele dintre întrebările noastre cele mai profunde cu privire la vindecarea miraculoasă și ne oferă perspective valoroase legate de creșterea noastră în Hristos. Un prim lucru pe care îl observăm este că slăbănogul nu vine singur la Isus. Îl aduc prietenii lui. Patru bărbați îl transportă pe o targă. În mod evident, ei auziseră de puterea vindecătoare a lui Hristos și credeau că El putea să-l vindece pe prietenul lor. Acești prieteni au fost perseverenți. Fiindcă nu au putut ajunge aproape de Isus din cauza mulțimii, Evanghelia după Marcu ne spune că „au desfăcut acoperișul casei unde era Isus și, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credința, a zis slăbănogului: «Fiule, păcatele îți sunt iertate!»” (Marcu 2:4,5). Există lecții spirituale profunde în aceste câteva cuvinte. Prietenii acestui om erau preocupați de binele lui. Erau atât de hotărâți, încât au făcut o deschidere în acoperiș și l-au coborât pe-acolo în încăperea unde Se afla Isus.

Noul Testament conține aproximativ treizeci de exemple distincte de minuni ale vindecării făcute de Isus. În două treimi dintre aceste istorii, cineva aduce pe altcineva la Isus. Deseori, vindecarea fizică, mintală, emoțională sau spirituală are loc în viața cuiva deoarece unei alte persoane îi pasă suficient încât să slujească nevoilor celui bolnav, în numele lui Isus. Ai observat cuvintele lui Isus din Marcu 2:5: „Când le-a văzut credința...”? Este extraordinar! Credința este ceva ce vezi. Nu este ceva imperceptibil. Se manifestă întotdeauna prin acțiune. În această situație, Isus a onorat credința prietenilor acestui om. Bineînțeles, slăbănogul însuși trebuie să fi avut o doză de credință când a acceptat ca prietenii să-l ducă să caute vindecarea. Noi putem fi agenții lui Isus de vindecare atunci când îi conducem pe alții la El.

Isus nu este niciodată prea ocupat

Celălalt aspect interesant legat de această istorie este că Isus a avut timp pentru acest om. El nu a fost deranjat de venirea lui. Niciodată Isus nu este prea ocupat pentru a ne împlini nevoile. Privind la acest sărman suferind, Mântuitorul i-a identificat imediat problemele mai profunde. Ca urmare, El nu a început prin vindecarea fizică. A știut că nevoia lui fundamentală era vindecarea spirituală. În cazul acesta, omul își atrăsese boala printr-un stil de viață păcătos. Era măcinat de vină, iar aceasta îi distrugea sistemul imunitar și sănătatea. Această realitate este valabilă în dreptul multor oameni al căror organism suferă sub povara vinovăției. Ellen G. White face următorul comentariu: „Slăbănogul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât și pentru corp. Vindecarea spirituală a fost urmată de vindecarea fizică. Învățătura aceasta nu trebuie să fie trecută cu vederea. Astăzi sunt mii de oameni care suferă de boli fizice, care, ca și slăbănogul, ar dori să audă cuvintele: «Păcatele îți sunt iertate.» Povara păcatului, cu neliniștea și cu dorințele lui neîmplinite, este cauza bolilor lor. Ei nu pot să afle odihnă câtă vreme nu vin la Vindecătorul sufletelor lor. Pacea pe care numai El o poate oferi va da putere minții și sănătate corpului.” — Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 270

Vindecare din interior spre exterior

Isus știa că, dacă nu trata cauza principală a bolii, ci îi vindeca doar trupul, în curând bărbatul avea să se îmbolnăvească iarăși: „Durerea, neliniștea, nemulțumirea, remușcarea, vinovăția, neîncrederea, toate au tendința să zdrobească forțele vitale și să producă degenerare și moarte.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 241. Din punct de vedere biblic, vindecarea cuprinde întotdeauna întreaga persoană și implică refacerea chipului lui Dumnezeu în om. Păcatul distruge. El afectează întreaga ființă, în fiecare dimensiune a vieții. Isus l-a vindecat din interior spre exterior. Vindecarea lăuntrică a pregătit calea pentru vindecarea exterioară. În mod evident, omul acesta trebuie să fi avut de ceva vreme convingerea de păcat și dorința de a veni la Hristos. Duhul Sfânt îl atrăsese la Mântuitorul. Acum, în prezența Lui, el s-a ridicat de pe patul bolii la o viață nouă.

Principala cauză a bolii

Trăim într-o lume zdrobită. Prin urmare, boala și suferința sunt la ordinea zilei. Rădăcina tuturor bolilor este păcatul. Aceasta nu înseamnă că toți se îmbolnăvesc direct ca urmare a păcatului, ci doar că principala cauză a bolii și a suferinței, în lumina marii lupte dintre bine și rău, este răzvrătirea lui Lucifer din ceruri și căderea lui Adam și a Evei în Grădina Edenului. Cu alte cuvinte, Isus este un restaurator al sănătății, iar Satana este un distrugător al ei. Problema bolii este complexă. O bună parte dintre boli este cauzată de alegerile stilului de viață. Mai precis, acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a dat Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea instrucțiuni legate de adoptarea unui stil de viață sănătos. Aceste principii inspirate de Dumnezeu ne ajută să reducem riscul de a ne îmbolnăvi, însă nu îl elimină complet. Cauza îmbolnăvirii variază. Zestrea genetică și mediul în care trăim joacă un rol în a determina sănătatea noastră. Câteodată, alegerile altora au un impact grav asupra sănătății noastre. Accidentele sunt lucruri pe care nu le putem controla, însă putem controla propriile alegeri. Cu cât facem mai multe alegeri bune, cu atât va fi mai mare probabilitatea de a ne menține sănătoși și de a trăi viața din belșug pe care Hristos ne-o oferă. De asemenea, înțelegerea cauzei bolii ne permite să cooperăm cu Hristos în procesul vindecării.

Lucrarea de vindecare a lui Isus în dreptul lui Ilie

Să luăm în considerare cazul lui Ilie. Iată aici un om de un caracter veritabil și cu o credință totală în puterea lui Dumnezeu. Pe parcursul celor trei ani și jumătate de foamete, el s-a încrezut în Dumnezeu pentru mijloacele de subzistență, și Dumnezeu nu l-a dezamăgit niciodată. Credința lui era puternică. După impresionantele evenimente de pe muntele Carmel, când Ilie a stat singur de partea lui Dumnezeu și a fost martor la intervenția divină, când i-a somat pe copiii lui Israel să decidă cui se vor închina și apoi când a văzut ploaia revărsându-se în urma rugăciunii lui, am fi crezut că nimic nu i-ar mai fi putut zdruncina credința. Și totuși, ceva i-a zdruncinat-o. După ce Ahab i-a povestit Izabelei tot ce se întâmplase în acea zi, ea a amenințat că îi va lua viața lui Ilie (1 Împărați 19:1,2). Și profetul cel curajos, care stătuse pe muntele Carmel înaintea prorocilor lui Baal, a fugit în grabă la amenințarea unei regine nelegiuite. Obosit, secătuit de puteri și parcă fără nicio perspectivă de viitor, el și-a dorit să moară. A găsit odihnă întinzându-se sub un ienupăr. Ienupărul este un fel de tufiș mai mare, foarte răspândit în deșert, în Orientul Mijlociu, care le oferă umbră călătorilor trudiți. Acolo, descurajat și singur, Ilie a dormit până când un înger l-a trezit, i-a pregătit hrană, i-a dat să bea apă și l-a îndemnat să doarmă iarăși. Acest lucru s-a întâmplat de două ori și, cu puterea căpătată prin mâncare, apă și odihnă, Ilie a călătorit patruzeci de zile. Există câteva lecții importante aici. Chiar și oamenii lui Dumnezeu se descurajează uneori. În curând, Ilie urma să fie strămutat în cer fără să vadă moartea. Totuși, și el a avut momentele lui grele. Să observăm modul în care Dumnezeu a procedat cu dezamăgirea lui Ilie: Nu i-a ținut o predică. Nu l-a îndemnat să aibă mai multă credință sau să se roage mai mult. Domnul nostru cel iubitor i-a oferit lui Ilie o masă bună și sănătoasă, apă răcoritoare și un somn bun pe timp de noapte. Uneori, cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru un prieten care este descurajat este să fim acolo ca să-l susținem și să ne îngrijim de nevoile lui.

III. Aplicație

Este extrem de important să nu îi judecăm pe oameni atunci când sunt bolnavi. Deși boala poate fi rezultatul alegerilor unui stil de viață nesănătos, nu întotdeauna este așa. Chiar dacă boala și suferința sunt urmarea alegerilor personale ale acelei persoane, exemplul lui Isus ne descoperă modul în care să-i tratăm pe oameni. Pentru Isus nu conta că slăbănogul trăise o viață de păcat. Mântuitorul a fost chemat să le slujească tuturor oamenilor, și la fel suntem chemați și noi. Prietenii îi aduc pe prieteni la Isus. Atunci când ne rugăm cu credință pentru cei care sunt bolnavi, Isus va face minuni. Uneori, vor fi minuni de vindecare instantanee; alteori, vindecarea va veni în mod gradual și, câteodată, cei pentru care ne rugăm vor muri și se vor odihni în Isus până la glorioasa înviere de la a doua Sa venire. Cuvântul lui Hristos ne dă asigurarea că ne putem odihni în dragostea Lui pentru că, prin harul Său, vindecarea este certă. Singura întrebare este legată de momentul când se va produce aceasta. Va fi imediat, va fi un proces gradual sau va avea loc la înviere? Există momente, ca în cazul lui Ilie, în care cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru cineva care suferă de descurajare sau de depresie este să fim acolo pentru a-i împlini nevoile. Această preocupare duioasă poate schimba lucrurile. În rugăciunile tale personale din această săptămână cere-I lui Dumnezeu să-ți impresioneze mintea ca să aduci la El în rugăciune pe cineva care știi că suferă de o anumită boală. Dacă se poate, fă o vizită acelei persoane și vezi dacă are o anumită nevoie pe care i-o poți împlini. Vei fi mult binecuvântat atunci când slujești așa cum a slujit Isus și va fi binecuvântată și persoana pe care o ajuți.