Profetul neliniștit

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află _________, care nu știu să deosebească __________, afară de o mulțime de vite?” (Iona 4:11)

Una dintre cele mai interesante relatări din Scriptură este, probabil, cea despre Iona. Iată-l acolo, un profet al lui Dumnezeu, chemat de Dumnezeu, și totuși ce face? El fuge de chemarea Domnului. Apoi, după ce este convins într-un mod dramatic să se răzgândească și să asculte, el se supune, însă numai pentru a se plânge că poporul la care a fost chemat să dea mărturie s-a pocăit și a fost cruțat de la nimicirea pe care, după cum gândea el, ar fi meritat-o. Ce exemplu de om fără liniște, fără pace interioară – până la punctul în care, la un moment dat, strigă: „Acum, Doamne, ia-mi viața, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” (Iona 4:3). Isus Însuși a făcut referire la istoria lui Iona, spunând: „Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecății și-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decât Iona” (Matei 12:41). Într-adevăr, mai mare decât Iona! Dacă nu, El nu putea fi Mântuitorul nostru. Săptămâna aceasta vom studia despre Iona și vom vedea ce putem învăța din lipsa lui de liniște, de pace.

Resursă suplimentară video: e-books: plusuri și minusuri
Nici cartea nu mai e ce a fost cândva. Dezvoltarea fără precedent a tehnologiei ne permite azi să citim fără să mai ținem în mână o carte tipărită. Dar ce sunt așa-numitele e-books și care sunt două dintre cele mai populare variante? Descoperă pe scurt în acest episod din „Odiseea cărții”. https://bit.ly/Odiseea_cartii14

Iona a fost un misionar de mare succes. În același timp, a fost și unul foarte reticent, cel puțin la început. Nu știm ce făcea Iona atunci, dar, indiferent ce era, chemarea lui Dumnezeu i-a întrerupt viața în mod covârșitor. În loc să ia misiunea lui Dumnezeu pe umeri și să descopere că jugul Său este bun și sarcina Lui este ușoară (Matei 11:30), Iona a decis să-și găsească propria „odihnă” fugind în direcția opusă celei în care îl chema Dumnezeu să meargă.

1. Unde spera Iona să găsească liniște și odihnă, departe de chemarea lui Dumnezeu? Cât de bine a funcționat planul său? Iona 1

 Iona pornește în direcția opusă celei în care îl chemase Dumnezeu. El nici măcar nu s-a oprit să discute cu Dumnezeu, așa cum au făcut mulți profeți ai Bibliei când au fost chemați să fie mesagerii Săi (vezi, de exemplu, Exodul 4:13). Destul de interesant, nu este prima dată când Iona este chemat să vorbească pentru Dumnezeu, așa cum sugerează 2 Împărați 14:25. Totuși, în cazul acela, Iona pare să fi făcut ceea ce Domnul îi ceruse să facă. Dar nu și de data aceasta. De ce? Mărturiile arheologice și istorice atestă cruzimea despoților neo-asirieni care au dominat Orientul Apropiat antic în secolul al VIII-lea î.Hr., adică în perioada în care Iona a fost profet în Israel. Cam șaptezeci și cinci de ani mai târziu, regele neo-asirian Sanherib a atacat Iuda. Israel și Samaria fuseseră deja cucerite cu aproximativ 25 de ani înainte, iar împăratul Ezechia se pare că s-a alăturat unei coaliții locale antiasiriene. Acum sosise timpul ca asirienii să-și încheie socotelile. Biblia (2 Împărați 18, Isaia 36), documentele istorice asiriene și reliefurile de pe zidul palatului lui Sanherib din Ninive ne spun povestea cruntă despre căderea Lachisului, una din cele mai importante și bine fortificate cetăți ale lui Ezechia de la granița de sud. Într-o inscripție, Sanherib susține că a luat peste două sute de mii de prizonieri din patruzeci și șase de cetăți întărite despre care el afirmă că le-a distrus. Când împăratul asirian a luat Lachisul, sute de mii de prizonieri au fost trași în țeapă; susținătorii îndârjiți ai regelui Ezechia au fost jupuiți de vii, în timp ce restul oamenilor au fost trimiși în Asiria ca sclavi – o mână de lucru ieftină. Asirienii puteau fi incredibil de cruzi chiar și pentru standardele lumii de atunci. Și Dumnezeu îl trimitea pe Iona chiar în inima imperiului? Mai este de mirare că Iona nu a vrut să meargă?

Să fugi de Dumnezeu? Ai făcut-o în trecut? Dacă da, cât de bine ți-a reușit? Ce lecții ar trebui să fi învățat din acea greșeală?

În comparație cu oricare altă cetate sau localitate din Israel, Ninive era un oraș imens. Era „o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile” (Iona 3:3).

3. Care este răspunsul care vine din acest loc nelegiuit? Ce lecții putem extrage din această istorie pentru noi înșine, în strădaniile noastre de a da mărturie altora? Iona 3:1-10

În timp ce merge prin cetate, Iona proclamă mesajul lui Dumnezeu: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!” (Iona 3:4). Mesajul sosește la fix. Deși nu ne sunt oferite detalii, este clar că avertizarea ajunge la niște urechi receptive, iar oamenii din Ninive (în masă!) cred cuvintele profetului. Într-un mod tipic practicilor din Orientului Apropiat, împăratul cetății Ninive dă un decret pentru a demonstra schimbarea inimii. Toți – inclusiv animalele – trebuie să postească și să se căiască. Împăratul se dă jos de pe tronul lui și se așază pe țărână, un gest cu o mare importanță simbolică.

4. Ce elemente sunt prezente în discursul împăratului, care arată că el înțelege ce înseamnă adevărata pocăință? Iona 3:6-9. Compară cu Ieremia 25:5; Ezechiel 14:6 și Apocalipsa 2:5.

Predica a fost scurtă, la subiect, dar impregnată de teologia corectă cu privire la adevărata pocăință. În timp ce Iona predica, Duhul Sfânt trebuie să fi lucrat din greu la inimile ninivenilor. Locuitorii cetății Ninive nu beneficiaseră de binecuvântările și de călăuzirea duioasă a lui Dumnezeu de care israeliții avuseseră parte; și totuși ei I-au răspuns pozitiv lui Dumnezeu. Ei au spus, de fapt: „Să ne îmbrăcăm cu mila lui Dumnezeu, și nu cu realizările noastre! Să ne bizuim în totalitate pe bunătatea și pe harul Său.” În mod ciudat, Iona, care experimentase personal harul lui Dumnezeu, pare să creadă că acesta este atât de exclusivist încât doar unii au șansa să se odihnească în el.

De ce este pocăința o parte atât de importantă în experiența creștină? Ce înseamnă să ne pocăim cu adevărat de păcatele noastre, mai ales de păcatele pe care le comitem în mod repetat?

Din nefericire, istoria lui Iona nu se termină cu capitolul 3.

5. Care este problema prorocului? Ce lecție putem învăța din caracterul lui destul de deficitar? Iona 4:1-11

 Iona 4 începe cu mânia profetului împotriva lui Dumnezeu din cauză că misiunea lui a avut un atât de mare succes. Iona este îngrijorat că va părea ridicol. Îl vedem pe Dumnezeu cum Își ia timp să-i vorbească și să-l convingă pe profetul Lui, care se comportă ca un copil care are un acces de furie. Aici avem dovada că adevărații închinători ai lui Dumnezeu – chiar și profeții – mai au încă de crescut și de biruit unele lucruri. „Când Iona a aflat planul lui Dumnezeu de a cruța cetatea care, în ciuda nelegiuirii ei, fusese determinată să se pocăiască în sac și cenușă, ar fi trebuit să fie primul care să se bucure de harul minunat al lui Dumnezeu; dar el a îngăduit minții să zăbovească asupra posibilității ca el să fie privit ca un proroc mincinos. Gelos pentru renumele lui, el a pierdut din vedere valoarea infinit mai mare a ființelor din cetatea aceea nenorocită.” – Ellen G. White, Profeți și regi, p. 271 Răbdarea lui Dumnezeu manifestată față de profetul Său este uimitoare. El pare hotărât să-l folosească pe Iona, iar când acesta fuge, Dumnezeu trimite furtuna și peștele să-l aducă pe fugar înapoi. Și chiar când din nou Iona este împotrivă, Dumnezeu caută să poarte o discuție cu el, spunându-i: „Bine faci tu de te mânii?” (Iona 4:4).

6. Cum se asemănă relatarea din pasajul de mai jos cu ce s-a întâmplat în istoria lui Iona? Luca 9:51-56 

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16), sau, cum formulează Dumnezeu în Iona 4:11: „Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime de vite?” Cât de recunoscători ar trebui să fim că, în final, Dumnezeu, și nu noi înșine, este Judecătorul suprem al inimii, al minții și al motivațiilor.

Cum putem învăța să avem aceeași milă și aceeași răbdare față de cei din jur pe care le are Dumnezeu (sau cel puțin să învățăm să reflectăm compasiunea și răbdarea Lui)?

Iona pare să aibă mai multă bătaie de cap decât era cazul. Ninive era o cetate periculoasă, dar în experiența lui Iona nu locuitorii cetății par să fie problema. Ei înțeleg mesajul și se pocăiesc repede. Iona, misionarul, pare să fie veriga slabă în această istorie de misiune. În această relatare, Dumnezeu este pe urmele unui profet șovăielnic pentru că știe că Iona are nevoie de călătoria misionară la Ninive la fel de mult cum au locuitorii cetății nevoie să audă solia misionară.

7. Citește cartea Iuda. Cum putem „să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 21)? Ce înseamnă acest lucru?

În această scurtă carte din Noul Testament, Iuda ne îndeamnă astfel în versetul 21: „Țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică.” Experimentarea personală a dragostei și a îndurării lui Dumnezeu nu este un eveniment care se întâmplă o singură dată. O modalitate sigură de a ne ține în dragostea lui Dumnezeu este de a-i căuta și a-i atinge pe ceilalți cu mesajul Evangheliei. În versetele următoare, Iuda ne spune să-i mustrăm pe cei ce se despart de noi („aveți milă de cei ce se îndoiesc”, NTR) și să căutăm să-i mântuim pe unii, „smulgându-i din foc” (vers. 22).

8. Ce se spune în versetele de mai jos și care este legătura cu istoria lui Iona? Iuda 20-23

Dumnezeu l-a chemat pe Iona să meargă la Ninive pentru că, probabil, înainte de această chemare deosebită profetul nu se gândise prea mult la relația lui cu asirienii. Poate că Iona știa că nu îi plăcea pe asirieni, dar habar nu avea cât de mult îi ura sau în ce extreme avea să cadă pentru a-i evita, chiar și după ce a primit chemarea. Iona nu era pregătit să aibă un locuitor din Ninive ca vecin în cer. El nu învățase să iubească așa cum iubește Dumnezeu. Dumnezeu l-a chemat pe Iona să meargă la Ninive pentru că El îi iubea pe locuitorii acestei cetăți și îi voia în Împărăția Sa. Dar Dumnezeu l-a chemat pe Iona pentru că îl iubea și pe el. El voia ca Iona să crească și să se asemene tot mai mult cu El, pe măsură ce lucrau împreună. Dorea ca Iona să găsească adevărata odihnă, care derivă doar dintr-o relație mântuitoare cu El și din a face Sa, care include și legătura cu alții și îndreptarea lor spre credința și nădejdea pe care noi le avem.

Cât de mult timp petreci lucrând pentru salvarea altora? În sens spiritual, cum ne conduce acest gen de lucrare să găsim adevărata odihnă în Isus?

„Prin însărcinarea dată, lui Iona i se încredințase o grea răspundere; cu toate acestea, Acela care-i poruncise să meargă era în stare să-l susțină pe slujitorul Lui și să-i dea reușită. Dacă prorocul ar fi ascultat fără îndoieli, ar fi fost scutit de unele experiențe amare și ar fi fost binecuvântat din belșug. Și totuși, în ceasul încercării lui Iona, Dumnezeu nu l-a părăsit. Printr-o serie de încercări și de providențe uimitoare, încrederea prorocului în Dumnezeu și în puterea Sa infinită de a mântui avea să fie înviorată.” – Ellen G. White, Profeți și regi, p. 266 „Mii de persoane pot fi abordate în maniera cea mai simplă și mai umilă. Adesea, intelectualii cei mai educați, cei care sunt priviți de lume ca fiind oamenii cei mai talentați, sunt înviorați de cuvintele simple ale unei persoane care Îl iubește pe Dumnezeu și care poate vorbi despre iubirea Sa, la fel de natural precum vorbesc oamenii lumești despre lucrurile de care sunt profund interesați.” – Idem, Parabolele Domnului Hristos, p. 232

Studiu la rând:

Romani 12

Romani 13

Romani 14

Romani 15

Romani 16

1 Corinteni 1

1 Corinteni 2

Evanghelizare, subcapitolul „Accentul pus pe cântatul cu întreaga adunare”

1. Ce anume spune Pavel că „atârnă” de noi?

2. Ce suntem sfătuiți să facem în privința părerilor îndoielnice?

3. Cum se numea biserica unde sora Fivi era diaconeasă?

4. Ce lucruri sunt o nebunie pentru omul firesc? (2:14)

5. De ce anume trebuie să ne străduim să ne apropiem cât mai mult?

I. Privire generală

Strategia lui Dumnezeu de salvare a omenirii pierdute pare uneori ciudată. Ninive, o cetate cu o sută douăzeci de mii de locuitori, era capitala Asiriei. Armatele asiriene au fost printre cele mai pline de vicii din Orientul Apropiat. Cruzimea lor era bine cunoscută în tot bazinul mediteranean. Ele nu doar atacau fortărețele dușmanului, dar le și distrugeau. Asirienii îi omorau cu brutalitate pe adversarii lor și luau mii de tineri ca sclavi. Nu este greu să ne imaginăm reacția lui Iona când Dumnezeu l-a trimis din Israel la Ninive, ca să adreseze o avertizare și un apel la pocăință în acest loc nelegiuită. În loc să se încreadă în puterea lui Dumnezeu pentru a împlini porunca, el s-a lăsat cuprins de anxietate. În timp ce fugea în direcția opusă misiunii lui, Iona nu avea pace; mintea lui nu era liniștită. Unul dintre aspectele extraordinare care reies din această istorie este dorința sinceră a lui Dumnezeu de a-i salva pe locuitorii cetății Ninive. Dumnezeu este pasionat de salvarea oamenilor. El va face orice este nevoie ca să-i mântuiască. Istoria lui Iona nu este doar despre salvarea cetății Ninive, ci și despre salvarea lui Iona, un profet reticent, șovăitor. Probabil că Iona nu și-a dat seama de profunzimea dușmăniei lui față de niniveni. Fugind de Dumnezeu, el a sfârșit în burta unui pește uriaș și a avut trei zile ca să mediteze asupra relației lui cu Dumnezeu. Într-un act de disperare, Iona a strigat către Dumnezeu. Când peștele cel mare l-a aruncat la mal, fugarul șovăitor a devenit un misionar dispus să coopereze. Dar istoria nu se termină aici. Iona a predicat la Ninive, iar când ninivenii s-au pocăit, prorocul s-a mâniat. El s-a gândit mai mult la propria reputație decât la onoarea lui Dumnezeu și la dragostea Lui pentru oamenii din Ninive. În studiul din această săptămână descoperim acest adevăr minunat: Iona avea nevoie de Evanghelie tot atât de mult cât aveau oamenii din Ninive. La fel și noi.

II. Comentariu

Iona era cetățeanul unei mici cetăți numite Gat-Hefer, aflată la o mică distanță de orașul portuar Iope (2 Împărați 14:25). Speriat de cruzimea locuitorilor din Ninive, Iona a fugit de chemarea lui Dumnezeu de a da mărturie înaintea lor. Urcându-se la bordul unei corăbii care mergea la Tars, el a dorit să se îndepărteze cât mai mult posibil de Ninive. Deși nu se știe sigur, Tars este considerat de mulți comentatori ai Bibliei ca fiind Tartessus, orașul din sudul Spaniei, din apropierea Gibraltarului. Periplul din Iope spre Tartessus era de aproximativ 3 540 de kilometri. Ninive, pe de altă parte, era situat cam la 1 126 de kilometri de Iope.

Gândul de a fi ridiculizat, respins sau, chiar mai rău, persecutat l-a copleșit pe profet. Dificultățile din fața lui i-au părut de netrecut. Comentând asupra lipsei de credință a lui Iona, Ellen G. White spune: „Când prorocul s-a gândit la greutățile însărcinării lui și la ceea ce părea imposibil, el a fost ispitit să pună la îndoială înțelepciunea chemării. Din punct de vedere omenesc se părea că nu se poate câștiga nimic din vestirea unei asemenea solii în această cetate trufașă. El a uitat pentru o clipă că Dumnezeul pe care-L slujea era atotînțelept și atotputernic. În timp ce ezita în îndoială, Satana l-a copleșit cu descurajarea. Prorocul a fost cuprins de o mare frică și «s-a sculat să fugă la Tars». Ajungând la Iope, a găsit o corabie, «ca să meargă împreună cu călătorii» . Prin însărcinarea dată, lui Iona i se încredințase o grea răspundere; cu toate acestea, Acela care-i poruncise să meargă era în stare să-l susțină pe slujitorul Lui și să-i dea reușită. Dacă prorocul ar fi ascultat fără îndoieli, ar fi fost scutit de unele experiențe amare și ar fi fost binecuvântat din belșug.” – Profeți și regi, p. 266

 Iona nu și-a rezolvat problema fugind de ea. Fuga doar l-a afundat și mai mult în greutăți. Dumnezeul care îl trimisese să predice mesajul pocăinței în Ninive era perfect capabil să-l susțină și să-l întărească. Dumnezeu nu încredințează niciodată o misiune fără să ne dea și capacitatea de a o îndeplini. „Când cooperează cu voința lui Dumnezeu, voința omului devine atotputernică. Tot ce trebuie făcut ca urmare a poruncii Sale, poate fi adus la îndeplinire prin puterea Sa. Toate poruncile lui Dumnezeu transmit și puterea necesară pentru împlinirea lor.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 333. Iona s-a gândit mai mult la slăbiciunea lui decât la puterea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu încă nu isprăvise cu el.

Iona era în drum spre Tars, dar Dumnezeu era în drum spre Iona. Când profetul a fugit de chemarea lui Dumnezeu, Dumnezeu l-a chemat pe profet. Scriptura spune: „Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic și a stârnit o mare furtună. Corabia amenința să se sfărâme” (Iona 1:4). Furtuna era atât de violentă, încât amenința să rupă corabia în bucăți. Când se părea că încărcătura și întreg echipajul aveau să fie pierduți, în disperarea sa, Iona i-a implorat pe corăbieri să-l arunce în mare. Pe când se scufunda sub valuri, el a fost înghițit de un pește mare. Biblia spune: „Domnul a trimis un pește mare să înghită pe Iona și Iona a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți” (Iona 1:17). Sunt oameni care cred că povestea lui Iona este prea fantezistă ca să fie adevărată. Ei cred că este mai degrabă un mit, care ține de domeniul ficțiunii, decât o narațiune istorică. Totuși, dovezile Scripturii, ale istoriei și ale arheologiei sunt împotriva acestei păreri. Printre alte motive pentru a crede că istoria lui Iona a fost reală se numără și faptul că, potrivit cu 2 Împărați 14:25, Iona este un personaj istoric. Evreii consideră cartea lui Iona ca fiind o carte istorică. Descoperirile arheologice de la Ninive confirmă mărimea cetății așa cum este descrisă în Biblie. Isus Însuși face referire la Ninive și la istoria lui Iona (Matei 12:39,40; Luca 11:29,30). Unul dintre argumentele majore împotriva veridicității raportului biblic se referă la episodul cu peștele, dacă acesta poate înghiți un om și dacă omul poate supraviețui. Dr. John D. Morris, cercetător la Creation Institute, explică astfel posibilitatea ca Iona să fi fost înghițit de un pește mare: „Există astăzi numeroase specii de balene și de rechini care au un gâtlej suficient de larg încât să înghită un om în întregime. Despre animalele extincte, cum ar fi pleziozaurul, s-ar putea spune același lucru și poate că acesta era până acum un pește de dimensiuni mari necunoscut. Totuși, cel mai important este că Biblia afirmă următorul lucru: „Domnul a trimis un pește mare să înghită pe Iona” (Iona 1:17). În mod clar, acesta a fost un eveniment miraculos, și nu un fenomen natural. Astfel, nu trebuie să dăm vreo explicație limitată de experiența sau de cunoștințele moderne. Ar putea un om să supraviețuiască în burta unui pește? S-a demonstrat limpede că expresia ebraică «trei zile și trei nopți», atât din Scriptură, cât și din alte surse, înseamnă o perioadă care începe într-o zi și se încheie în ziua de după următoarea zi. Nu înseamnă neapărat trei zile și trei nopți pline. Mai mult, au existat numeroase cazuri raportate de marinari din zilele noastre sau de alți oameni care au fost înghițiți de un astfel de animal, ca să fie recuperați multe ore mai târziu.” – „Did Jonah Really Get Swallowed by a Whale?”, un articol de Morris preluat de pe website-ul Creation Research Institute, 1 decembrie 1993. Morris continuă spunând că noi, creștini fiind, credem în supranatural, în ceea ce ține de domeniul miraculos, astfel că acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu exact așa cum spune relatarea din cartea Iona. Acolo, în burta acelui pește mare, Iona a putut să se gândească ceva mai serios. Cuprins de o disperare cruntă, el a strigat către Dumnezeu: „Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt” (Iona 2:7). Iona a privit dincolo de întuneric la lumina strălucitoare care a strălucit din sanctuarul ceresc. El și-a îndreptat atenția asupra lucrurilor veșnice. Psalmistul David declară: „Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte. […] Tu ești Dumnezeul care face minuni: Tu Ți-ai arătat puterea printre popoare. Prin brațul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău” (Psalmii 77:13-15).

Iona L-a descoperit pe Dumnezeul care face minuni. Oricare ar fi circumstanțele în care ne-am afla, încrederea noastră în Dumnezeu și în puterea Lui infinită va crește atunci când ne uităm spre templu și privim slava lui Dumnezeu, așa cum a făcut Iona. Ellen G. White face următorul comentariu asupra experienței lui Iona: „Și totuși, în ceasul încercării lui Iona, Dumnezeu nu l-a părăsit. Printr-o serie de încercări și de providențe uimitoare, încrederea prorocului în Dumnezeu și în puterea Sa infinită de a mântui avea să fie înviorată.” – Profeți și regi, p. 266 Când credința lui Iona a reînviat, Dumnezeu a făcut o minune și peștele cel mare l-a aruncat pe profet pe mal. Iona a călătorit la Ninive și a predicat că Dumnezeu avea să distrugă cetatea nelegiuită. Spre surprinderea lui, oamenii s-au pocăit. A fost o mare redeșteptare spirituală. Împăratul a dat un decret în armonie cu obiceiul din Orient și întreaga națiune a postit, și-a mărturisit păcatul și s-a pocăit. Destul de uimitor, Iona a fost extrem de dezamăgit. El împlinise porunca lui Dumnezeu, dar consecințele teribile nu au venit. În profeție există un concept numit profeție condiționată. Acesta este bine formulat în Iona 3:10: „Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut.” Împlinirea profeției se baza pe răspunsul lor. Când ei s-au pocăit, Dumnezeu „S-a domolit”. Predicarea lui Iona fusese un succes, dar profetul cel reticent nu l-a recunoscut. El se simțea un ratat, dar, secole mai târziu, Isus l-a citat pe Iona ca pe un exemplu de credincioșie, în predicarea lui din Ninive. Aici este o veste extraordinar de bună: Dumnezeu nu renunță ușor la noi. Iona avea nevoie de Evanghelie la fel de mult cum aveau ninivenii. Dumnezeu l-a urmărit, nu l-a lăsat să fugă și s-a ținut de el până când Iona a recunoscut mâna Sa puternică. 

III. Aplicație

Ai simțit vreodată că Dumnezeu te îndeamnă să faci ceva, dar tu ai manifestat reticență? Ai simțit vreodată că Duhul Sfânt lucrează la inima ta, convingându-te să iei o decizie, iar tu ai ezitat din cauza consecințelor pe care le întrezăreai? Poate, asemenea lui Iona, ai fost un misionar reticent. Ai auzit chemarea lui Dumnezeu de a accepta o slujbă în biserică, de a da mărturie unui vecin sau unui coleg de muncă sau de a împărtăși Evanghelia unui membru din familie care nu crede în Dumnezeu, dar îți faci griji că nu ești calificat pentru așa ceva. Sau te temi că, în mărturia ta, ai putea spune ceva greșit. Te temi că ei ar putea să nu accepte ce ai tu de spus. Chiar mai rău, te temi că ar putea să te respingă. Iată două lucruri de ținut minte: În primul rând, Dumnezeu nu îi cheamă pe cei calificați; El îi califică pe cei pe care îi cheamă. În al doilea rând, când Dumnezeu produce o impresie asupra ta ca să faci ceva și să accepți însărcinarea Lui, El preia responsabilitatea rezultatelor. Dumnezeu nu ne cheamă la succes. El ne cheamă la credincioșie. Dacă suntem devotați misiunii pe care ne-o încredințează, într-o zi El va spune: „Bine, rob bun și credincios, […] intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21).