Odihna supremă

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Dar, după cum este scris: «Lucruri pe care ochiul ___, urechea ___ și la inima omului __, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.»” (1 Corinteni 2:9)

Ai simțit vreodată că te afli în toiul unei mari bătălii, într-un fel de luptă dintre bine și rău? Mulți, chiar și dintre oamenii seculari, și-au dat seama de această realitate. Și ne simțim astfel pentru că, da, este adevărat. Ne aflăm în mijlocul unei mari bătălii dintre bine și rău, dintre Hristos (binele) și Satana (răul). Prin urmare, viața este cu adevărat trăită pe două planuri. Marea luptă dintre Hristos și Satana are loc la nivel global – de fapt, chiar la un nivel cosmic, deoarece în cer a început prima dată (Apocalipsa 12:7). Totuși, în învălmășeala evenimentelor, putem pierde foarte ușor imaginea de ansamblu a planului de salvare al lui Dumnezeu pentru această lume. Războaie, frământări politice și dezastre naturale pot să ne țină blocați într-o teroare paralizantă. Dar călăuzirea profetică a lui Dumnezeu ne poate ajuta să nu pierdem din vedere imaginea de ansamblu a direcției în care mergem și a modului în care vom ajunge acolo. De asemenea, marea luptă se dă și pe un plan mult mai personal. Cu toții, în mod individual, ne confruntăm în fiecare zi din viață cu provocări care țin de credință și, dacă va fi să nu trăim până la a doua venire a lui Isus, ne vom confrunta și cu moartea. Săptămâna aceasta vom vedea modul în care ne putem odihni în Isus pe fondul neliniștii globale și a propriului viitor necunoscut, cel puțin pe termen scurt. Pe termen lung, lucrurile par într-adevăr foarte promițătoare!

25 septembrie – Ziua slujirii pastorale

Resursă suplimentară video: Hoții de cărți: cazuri celebre și motive
În mod oarecum surprinzător, unii fură și cărți. Sau chiar pagini din cărți. Iar furturile de felul acesta se întâmplă de secole. Află cine au fost unii dintre cei mai renumiți hoți de cărți și, mai ales, care au fost „rațiunile” din spatele unor acțiuni atât de neobișnuite. https://bit.ly/Odiseea_cartii15

Cel care a supraviețuit cel mai mult dintre ucenicii care fuseseră cu Isus se afla pe o insulă stâncoasă, un fel de închisoare, departe de tot ce-i fusese mai apropiat și mai drag. Oare ce-o fi gândit Ioan când s-a trezit aruncat pe acea insulă pustie? Cum a ajuns acolo, și încă în felul acesta? În definitiv, Îl văzuse pe Isus plecând și îi văzuse pe cei doi îngeri stând acolo și spunând: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele Apostolilor 1:11). Totuși, acest lucru avusese loc cu mulți ani în urmă și Isus nu Se întorsese încă. Între timp, ceilalți apostoli care fuseseră de față în acea zi deja muriseră, majoritatea dintre ei martirizați pentru mărturia pe care o dăduseră despre Isus. Tânăra biserică trecuse printr-o schimbare de generație și acum se confrunta cu o persecuție teribilă, atât din afară, cât și din partea mișcărilor eretice ciudate din sânul ei. Ioan trebuie să se fi simțit singur, obosit și neliniștit. Și apoi, dintr-odată, i s-a dat o viziune.

1. Ce fel de mângâiere îți poți imagina că a primit Ioan din această viziune? Apocalipsa 1:9-19

Isus le spusese urmașilor Săi: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Fără îndoială, cuvintele acestea trebuie să-l fi încurajat pe Ioan în timp ce înfrunta exilul său singuratic. Cu siguranță, viziunea, sau „revelația”, aceasta despre Isus a fost o mare mângâiere pentru el, știind că „Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă” i Se manifesta acum întrun mod special apostolului exilat. Ceea ce urmează după aceste versete sunt revelații despre viitorul acestei lumi. O vedere panoramică extraordinară a istoriei avea să fie înfățișată înaintea ochilor lui – practic ceea ce pentru noi reprezintă istoria bisericii creștine, dar pentru el era viitorul acesteia. Și totuși, în mijlocul încercărilor și necazurilor care aveau să vină, lui Ioan i s-a arătat cum avea să se termine totul: „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apocalipsa 21:1,2). Marea viziune apocaliptică pe care Ioan a consemnat-o în cartea Apocalipsa l-a ajutat pe bătrânul apostol să se odihnească plin de încredere în asigurarea și în făgăduințele lui Dumnezeu.

Viața poate fi grea acum; chiar înspăimântătoare uneori. Totuși, în ce fel ne aduce mângâiere cunoașterea faptului că Dumnezeu știe viitorul și că, pe termen lung, este un viitor bun?

Pe Muntele Măslinilor, Isus a prezentat în linii mari istoria, atunci când a răspuns la întrebările ucenicilor: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” (Matei 24:3). Bine-cunoscuta predică a lui Isus consemnată în Matei 24 acoperă cronologia istorică neîntreruptă din zilele Sale până la a doua Sa venire și după aceea. Isus a vrut să-i dea poporului Său de-a lungul veacurilor o schiță estimativă a programului divin pentru profețiile din vremea sfârșitului, astfel încât cei care trăiesc chiar în acel timp să fie pregătiți pentru evenimentul suprem. El dorește ca noi să ne putem odihni încrezători în dragostea Lui, chiar și atunci când totul din jurul nostru se destramă. Adventiștii cunosc bine descrierea lui Daniel despre „vremea de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile” (Daniel 12:1). Isus vrea ca noi să fim pregătiți pentru aceste evenimente care preced cea de-a doua Sa venire.

2. Cum va fi venirea Lui? Cum putem evita să ne lăsăm înșelați? Matei 24:4-8; 23-31

Venirea lui Isus va fi un eveniment literal de la sfârșitul timpului. Ținând seama de spațiul acordat întoarcerii Sale în profeție, și chiar în predicile lui Isus, acesta este un lucru important. Ultima dată când a avut loc un eveniment mondial culminant, doar opt oameni în toată lumea au fost gata pentru el. Isus compară caracterul neașteptat al revenirii Sale cu acel eveniment – potopul (Matei 24:37-39). Dar, deși nimeni nu știe ziua sau ceasul celei de-a doua veniri (Matei 24:36), Dumnezeu a lăsat pentru noi o numărătoare inversă profetică (sau un cronometru profetic) pe care o putem vedea desfășurându-se în lume, în jurul nostru.

3. Ni s-a dat un rol de îndeplinit în această dramă profetică. În ce constă partea ta? Concentrează-te asupra pasajului din Matei 24:9-14

În acest conflict cosmic, noi suntem mai mult decât observatori. Trebuie să fim participanți activi în răspândirea Evangheliei până la marginile lumii, iar aceasta înseamnă că și noi vom avea de înfruntat persecuție.

Ce înseamnă să „răbdăm până la sfârșit”? Cum reușim? Ce alegeri trebuie să facem în fiecare zi ca să nu cădem de la credință așa cum au făcut și vor mai face mulți?

Imaginea profetică de ansamblu a istoriei nu ne permite să ne așezăm comod și să nu facem nimic, în timp ce evenimentele se desfășoară – evenimente pe care chiar nu le putem controla. Adesea este posibil să existe atitudinea aceasta: „Ei bine, evenimentele finale se vor întâmpla după cum au fost prezise, așa că, ce altceva putem face în legătura cu ele decât să le acceptăm și să mergem mai departe? La urma urmei, ce pot eu să fac de unul singur?” Dar nu așa trebuie să se raporteze creștinii la lumea din jurul lor și, mai ales, la evenimentele finale. Apocalipsa 14 ne spune că obiectivul nostru în acest moment din istorie este să le spunem celorlalți despre judecata lui Dumnezeu și să-i ajutăm să se pregătească pentru a doua venire a lui Isus.

4. Ce învățăm de aici și ce trebuie să proclamăm lumii? De ce este atât de urgentă această solie? Apocalipsa 14:6-12

Ca adventiști, noi credem că „adevărul pe care-l avem” (2 Petru 1:12; „adevărul prezent” – KJV) se găsește îndeosebi în aceste versete la care ne referim ca fiind „solia celor trei îngeri”. Aici găsim esența a ceea ce este chemarea noastră în acest moment din istoria lumii. Observăm că solia începe cu „Evanghelia veșnică”, și anume cu vestea minunată despre moartea și învierea lui Hristos, pe care se întemeiază singura noastră speranță de mântuire. Mai este și vestea că „a sosit ceasul judecății” (Apocalipsa 14:7), un puternic indicator care arată spre sfârșitul timpului. Apoi este și chemarea de a ne închina „Celui ce a făcut cerul și pământul”, în contrast cu avertizarea înfricoșătoare despre cei care, rămânând în Babilon, se închină „fiarei și icoanei ei”. În final, ne este descris poporul lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.”

5. Ce spune versetul de mai jos despre lipsa odihnei, de care suferă cei care se închină fiarei și icoanei ei? Apocalipsa 14:11

Nu există odihnă nici ziua, nici noaptea pentru cei care se închină fiarei și icoanei ei? Deși circulă diferite idei cu privire la ce înseamnă exact acest lucru, cu toții am fi de acord că oamenii aceștia nu experimentează acel fel de odihnă pe care Dumnezeu îl oferă celor care Îi sunt credincioși.

De ce crezi că prima parte a soliei celor trei îngeri este „Evanghelia veșnică”? De ce înțelegerea Evangheliei ocupă un loc central în conceptul despre odihnă?

De secole îndelungate, creștinii așteaptă întoarcerea lui Hristos. Într-adevăr, ea este apogeul tuturor speranțelor noastre și ale tuturor oamenilor credincioși lui Dumnezeu din întreaga istorie.

6. Ce speranță grandioasă se găsește în versetele următoare, nu doar pentru poporul din vechime, ci și pentru noi, astăzi? Evrei 11:13-16

În multe privințe, aceste versete nu ar avea niciun sens dacă versiunea obișnuită și cunoscută despre moarte ar fi adevărată. Despre ce vorbește pasajul? Ce este cu acești oameni „care nu au căpătat lucrurile făgăduite”? Ei au murit și se zice că acum sunt în cer cu Isus, bucurându-se de marea lor răsplătire. De exemplu, când Billy Graham a murit, am auzit iarăși și iarăși cum că el este în ceruri cu Isus. Există și o ironie în această perspectivă, deoarece, atunci când cineva moare, auzim deseori urarea: „Odihnească-se în pace!” Dar ce se întâmplă aici? Se odihnesc oamenii aceștia în pace sau sunt sus, în cer, făcând ceea ce este de presupus să facă (de pildă, urmăresc atenți toată agitația care are loc aici, jos)?

7. Cum descrie Isus moartea? Ioan 11:11

De fapt, ideea de odihnire „în pace” reprezintă adevărul despre ce se întâmplă la moarte, nu-i așa? Într-adevăr, cei morți sunt la odihnă. „Pentru credincioși, moartea este ceva de mică însemnătate. Hristos vorbește despre ea ca și cum ar fi o clipă. «Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.» Pentru creștini, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere și de întuneric. Viața este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și, «când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă». (Ioan 8:51,52; Coloseni 3:4)” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 787 Isus compară starea omului dintre momentul morții și dimineața învierii cu un somn în care nu este conștient (Ioan 11:11,14), dar El mai subliniază că, atât cei mântuiți, cât și cei pierduți își vor lua răsplata abia după înviere (Ioan 5:28,29). El scoate în evidență nevoia de a fi pregătiți pentru moarte, oricând ar veni.

Ce mângâiere derivă din cunoașterea faptului că cei iubiți care au murit sunt, într-adevăr, la odihnă?

Una dintre cele mai folosite aplicații pe telefoanele noastre este Google Maps. Parcă nici nu ne mai amintim cum ne-am descurcat înainte ca hărțile bazate pe GPS să existe pe telefoanele noastre. Ne-am stresa dacă ne-am duce într-un loc în care nu am mai fost niciodată, dar cu Google Maps pe telefon putem să ne aventurăm cu încredere și să găsim drumul dorit chiar într-un oraș străin. Ar putea fi aceasta o ilustrație potrivită pentru genul de odihnă pe care Dumnezeu vrea să ni-l ofere prin intermediul hărții profetice? Totuși, uneori putem introduce adresa greșită în aplicația noastră sau putem pur si simplu să decidem să nu urmăm îndrumările pentru că gândim că știm o scurtătură. În ambele situații, putem sfârși undeva unde nu am vrut să ajungem – și, cu siguranță, nu într-o stare de spirit liniștitoare.

8. Ce ne spune Pavel în versetele următoare despre modalitatea de a avea cu adevărat odihnă și pace, chiar în mijlocul unei lumi grăbite și pline de durere? Filipeni 4:4-6

 În acest pasaj, Pavel nu spune să ne bucurăm întotdeauna în toate încercările pe care le avem de înfruntat. În schimb, el spune: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul!” Dacă rămânem în Dumnezeu, în bunătatea, în dragostea și în sacrificiul Lui pentru noi, ne putem bucura în El și putem avea pace pentru sufletele noastre obosite, indiferent de situația noastră actuală sau de încercările cu care ne confruntăm. Chiar tonul versetelor implică odihnă, pace și o speranță care transcende realitatea lumii noastre. De asemenea, imaginează-ți ce odihnă ar simți sufletele noastre dacă, într-adevăr, nu ne-am „îngrijora de nimic”. Aceasta cu greu pare să fie posibil în această lume (până și Pavel avea o mulțime de îngrijorări), dar, din nou, a ști că un Dumnezeu iubitor deține controlul suprem și că ne va salva în Împărăția Sa ne poate ajuta să punem lucrurile într-o perspectivă corectă. „Domnul este aproape”? Adică, El este mereu aproape de noi și, de îndată ce închidem ochii și ne odihnim în somnul morții, următorul lucru pe care îl vom ști va fi revenirea lui Isus. Fără îndoială, viața este plină de tensiuni, de încercări și de lupte. Niciunul dintre noi nu este scutit; nici apostolul Pavel nu a scăpat de ele (vezi 2 Corinteni 11). Cu toate acestea, el vrea să ne spună că, în ciuda a tot ce îndurăm acum, ne putem bucura în ceea ce ni s-a dat în Hristos și putem găsi odihnă pentru sufletele noastre chiar acum.

Citește din nou Filipeni 4:4-6. În ce fel poți aplica aceste cuvinte minunate la experiența ta chiar acum, oricare ar fi încercările și necazurile cu care te confrunți?

„Toți dorim un răspuns imediat și direct la rugăciunile noastre și, atunci când răspunsul întârzie sau vine într-o formă neașteptată, suntem ispitiți să ne descurajăm. Dar Dumnezeu este prea înțelept și prea bun ca să ne răspundă întotdeauna la rugăciuni exact în momentul și în felul în care dorim noi. El va face pentru noi mai mult și mai bine decât să aducă la îndeplinire toate dorințele noastre. Și pentru că ne putem încrede în înțelepciunea și iubirea Sa, nu ar trebui să-I cerem să cedeze în fața voinței noastre, ci să căutăm să ne integrăm în planul Său și să îl aducem la îndeplinire. Dorințele și interesele noastre trebuie să se piardă în voința Sa.” – Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, p. 219 „Nu va mai fi mult până va veni Isus ca să-i salveze pe copiii Săi și să le dea atingerea finală a nemuririi. «Trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire.» Mormintele se vor deschide și morții vor ieși din ele biruitori, strigând: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” Cei dragi ai noștri care dorm în Isus vor învia îmbrăcați în nemurire.” – Idem, Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 35

Studiu la rând:

1 Corinteni 3

1 Corinteni 4

1 Corinteni 5

1 Corinteni 6

1 Corinteni 7

1 Corinteni 8

1 Corinteni 9

Evanghelizare, subcapitolul „Personalul responsabil cu muzica”

1. Ce anume avea să le amintească Timotei corintenilor?

2. Cu ce fel de „azimi” îi îndemna Pavel pe corinteni să „prăznuiască”?

3. Ce fel de oameni nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu?

4. Ce a rânduit Domnul pentru cei ce propovăduiesc Evanghelia?

5. Pentru ce anume nu trebuie să fie cheltuiți bani?

I. Privire generală

Titlul studiului din această săptămână subliniază faptul că odihna noastră aici este doar temporară. Ne odihnim în Hristos astăzi, dar odihna noastră este întotdeauna provizorie, în contextul unei lumi de suferință, de necaz și de boală. Va veni o zi când vom intra în odihna veșnică. Toate durerile vieții vor înceta. Maladiile, dezastrul și moartea vor dispărea pentru totdeauna. În timp ce se afla exilat pe insula Patmos, apostolul Ioan a primit de la Dumnezeu o viziune care i-a dat curaj și speranță. În revelațiile profetice, el a văzut istoria bisericii creștine și evenimentele culminante de la încheierea istoriei acestui pământ. Cartea Apocalipsa se termină cu un cer nou și cu un pământ nou, care ne introduc în odihna finală a lui Dumnezeu. Înainte de această odihnă, vor fi semne specifice care vor arăta spre revenirea lui Hristos. În Matei 24, Isus prezintă evenimentele din vremea sfârșitului, care se vor întâmpla cu o frecvență crescândă pe măsură ce se vor apropia de momentul culminant. De-a lungul veacurilor, patriarhii și profeții au așteptat cu nerăbdare întoarcerea Domnului, însă fără să ajungă să primească odihna finală pe care Hristos o promisese. Ei au murit în așteptarea a ceea ce avea să vină, dar au murit cu speranță. În Apocalipsa 14:6-12, îngerul care i s-a arătat lui Ioan a proclamat ultima solie a cerului, care să pregătească lumea pentru întoarcerea lui Isus. În timp ce lupta dintre bine și rău se întețește la scară globală, Hristos ne invită să „avem grijă” și să „fim gata” pentru apropiata Lui revenire și să fim pregătiți să intrăm în odihna Lui veșnică.

II. Comentariu

Ioan ne aduce la cunoștință că se afla pe insula Patmos atunci când a primit vedeniile care alcătuiesc cartea Apocalipsa. Patmos este o mică insulă în Marea Egee, între coasta Turciei și cea a Greciei. Are în jur de 14 kilometri lungime. Pe vremea lui Ioan, insula, stâncoasă și aridă, era o colonie romană penală, în care erau exilați prizonierii. Exista și o mică exploatare minieră acolo și aproape nimic altceva. Ioan avea în jur de 90 de ani când a primit vedeniile din Apocalipsa. Trăise o viață în slujba iubitului său Învățător. Probabil că locuise în Efes înainte de a fi exilat pe Patmos. Acum era despărțit de prieteni și de familie. Era slăbit și existau puține șanse să părăsească vreodată insula. Dar tocmai atunci, într-o strălucire de slavă, Isus i-a dezvăluit lui Ioan adevărul divin care avea să lumineze și să încurajeze poporul lui Dumnezeu timp de secole. Aceste revelații cu privire la timpul sfârșitului anunță evenimentele care urmează să se întâmple  în curând în această lume, ca să-i pregătească pe copiii lui Dumnezeu pentru ce va veni. Uneori, Dumnezeu ne vorbește cel mai clar atunci când trecem prin încercările cele mai grele ale vieții noastre. Când ne simțim singuri și descurajați, Isus ne vizitează așa cum l-a vizitat pe Ioan și ne umple cu căldura prezenței Sale. Apocalipsa este o carte despre Isus care intervine. El nu se limitează la a sta pe scaunul Lui de domnie, ci Se implică în istoria acestui pământ și a fiecăruia dintre noi. El ne slujește în traumele, în durerile și în dezamăgirile cu care ne confruntăm. Nu există niciun loc în care Dumnezeu să nu poată ajunge la noi. El te întâmpină cu prezența Sa oriunde ai fi. Apocalipsa este plină de speranță. Cel care este cu noi prin Duhul Său acum va veni în curând, în slavă, să ne ia acasă. Ioan declară cu bucurie: „Iată, El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1:7).

Semnele revenirii lui Isus

Isus le-a spus ucenicilor Săi despre un timp când Ierusalimul avea să fie înconjurat de o armată atacatoare și distrus (Luca 21:20). Acest lucru s-a întâmplat în anul 70 d.Hr., când Titus, generalul roman, a invadat Israelul și a asediat orașul. Istoricul evreu Josephus Flavius descrie efectele devastatoare ale asediului. El spune că oamenii înfometați „ajungeau să se ia la bătaie pentru o bucățică de pâine; copiii smulgeau adesea mâncarea de la gura părinților. Nici fratele, nici sora nu aveau milă unul față de altul. O baniță de porumb era mai prețioasă decât aurul.” — The Destruction of Jerusalem, D. J. Muehlenbruch, trad. (St. Louis, MO: Concordia Publishing House, 1992.) Au fost cazuri în timpul asediului când părinții și-au fiert copiii care muriseră și i-au mâncat. Josephus Flavius continuă: „Mânați de foame, unii au mâncat bălegar; alții, chingile de la șeile cailor; unii oameni, pielea smulsă de pe scuturile lor, iar alții mai aveau încă paie în gură când le-au fost găsite trupurile.” Efectele atacului romanilor asupra Ierusalimului au fost înfiorătoare și devastatoare. Înainte să se termine, a izbucnit un incendiu și mii au murit în flăcări. În anii 1970, arheologii au descoperit casa unei familii aristocrate care fusese arsă din temelii în timpul asediului din anul 70 d.Hr. Această casă este o mărturie extraordinară despre intensitatea flăcărilor și despre distrugerea totală produsă.

Întrebările ucenicilor

Când Isus le-a spus ucenicilor despre dezastrul iminent, ei s-au gândit că așa ceva s-ar putea întâmpla doar la sfârșitul lumii. Din acest motiv, ei L-au întrebat: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” (Matei 24:3). 

Ucenicii au pus, de fapt, două întrebări diferite. Prima lor întrebare: „Când vor fi aceste lucruri?” se referea la căderea Ierusalimului și la distrugerea templului. A doua întrebare a fost: „Care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” În răspunsul Său, Isus a îmbinat cele două momente. El a vorbit despre evenimentele care aveau să conducă la distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. Acestea aveau să servească drept o previzualizare a ceea ce avea să se întâmple imediat înainte de a doua Sa venire. În același răspuns, Isus a menționat și semnele care urmau să preceadă revenirea Sa, la „sfârșitul veacului”. Mântuitorul nu ne-a dat o dată pentru revenirea Sa, dar ne-a descoperit semnele care să ne permită să știm când va fi aproape. Predica lui Isus despre semnele ultimelor zile se concentrează pe patru domenii specifice: (1) semne din sfera religiei, (2) chestiuni internaționale, (3) natura și (4) societatea. Semnele acestea includ false redeșteptări spirituale, conflicte globale, creșterea criminalității, declinul moralității și, în final, răspândirea rapidă a Evangheliei în întreaga lume. Matei 24 prezintă semnele întoarcerii lui Hristos; Apocalipsa 14 este un apel urgent de a fi gata pentru venirea Lui.

Solia ultimelor zile a cărții Apocalipsa

În Apocalipsa 14, îngerul care l-a vizitat pe Ioan descrie mesajul final al lui Dumnezeu pentru lumea aceasta, care este proclamat cu rapiditate oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui popor, în vederea pregătirii lumii pentru apropiata Lui revenire. Este mesajul „Evangheliei veșnice” a harului minunat al lui Dumnezeu pentru întreaga planetă. Este o chemare, în lumina Evangheliei, de a trăi o viață de ascultare, slăvindu-L pe Dumnezeu prin tot ce facem în acest ceas al judecății. Este un apel, în epoca evoluționismului, de a ne închina Creatorului. Este un mesaj de speranță pentru timpul sfârșitului. Isus va sta pentru noi la judecată și va prezenta viața Lui neprihănită în locul vieții noastre păcătoase. Apostolul Ioan ne dă încurajarea aceasta: „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit” (1 Ioan 2:1). Judecata finală a lui Dumnezeu este făcută cu dreptate. El îi poate reprezenta doar pe aceia care Îi predau Lui viața lor și care, prin credință, acceptă viața și moartea Lui în locul lor.

„Bucurați-vă totdeauna în Domnul”

Întemnițat la Roma, apostolul Pavel le-a scris o scrisoare încurajatoare credincioșilor din Filipi. Unii comentatori biblici au etichetat cartea Filipeni ca fiind „epistola bucuriei”. În această scurtă scrisoare de patru capitole, Pavel folosește cuvintele „bucurie” sau „bucurați-vă” în mod repetat. Tema capitolului 1 este „bucuria în încercări”. Tema capitolului 2 este „bucuria în smerenie”; a capitolului 3, „bucuria în supunere”, iar tema capitolului 4 este „bucuria în recunoștință”. Pavel a învățat să trăiască bucuria lui Hristos pentru că a descoperit cum să se odihnească în Hristos. El a crezut că Domnul Isus avea să-l întărească în orice situație și să Se îngrijească de nevoile lui (Filipeni 4:13,19). Încrederea lui se baza pe realitatea divină că „cetățenia lui este în ceruri” și că, într-o zi, Hristos avea „să schimbe trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale” (3:21). El a așteptat cu nerăbdare venirea Mântuitorului (Filipeni 3:20,21). El a putut să se bucure „în Domnul totdeauna” (Filipeni 4:4) pentru că avea încredere absolută în grija lui Hristos în prezent și în împlinirea planurilor Sale veșnice în viitor. Declarația lui „Domnul este aproape” i-a dat „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:5,7). Împreună cu apostolul Pavel ne putem bucura că, în orice situație cu care ne-am putea confrunta, Hristos ne oferă întotdeauna ajutorul Său pentru astăzi, speranță pentru mâine și promisiunea odihnei în El pentru veșnicie.

III. Aplicație

Cu câtva timp în urmă, o prietenă a împărtășit această întâmplare sfâșietoare. Fiul ei în vârstă de opt ani era pe moarte din cauza unei boli de sânge rare. Oamenii din întreaga țară s-au rugat stăruitor pentru salvarea băiatului. Au apelat la Dumnezeu pentru o vindecare miraculoasă. Treptat, starea copilului s-a înrăutățit. În ultimele zile de viață, mama a stat neîncetat la căpătâiul lui, ținându-i mâna și mângâindu-i ușor părul. Când a fost clar că mai avea de trăit doar câteva ore, ea l-a luat în brațe și s-a așezat într-un scaun balansoar, cântându-i încetișor cântece despre cer. La un timp după moartea lui, stăteam de vorbă și ea a făcut următoarea afirmație extraordinară: „Deși în inima mea este o durere zdrobitoare, Dumnezeu mi-a dat «o pace care întrece orice pricepere».” Când a fost întrebată ce însemna pacea aceea care întrece orice pricepere, ea a răspuns: „Chiar și atunci când nu înțelegi, tot poți să te odihnești în dragostea și în ocrotirea lui Hristos.” Acum, când seria aceasta de studii biblice a ajuns la final, orice s-ar întâmpla în viața ta, Isus dorește să-ți dea „pacea care întrece orice pricepere”. El este acolo pentru tine: astăzi, mâine și întotdeauna. Planurile Lui sunt mai mărețe decât îți poți imagina. Nu uita asigurarea: „Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit” (Marcu 13:13). Ai încredere în puterea Lui de a te susține în provocările vieții și de a-ți da pace!