Sclavul plecat de acasă se întoarce la stăpân

În cele din urmă, corabia în care era Pavel a ajuns într-un port din Italia. Ce călătorie lungă! Dar până la Roma mai erau încă 225 de kilometri din locul unde ancoraseră pe uscat. Iar Pavel trebuia să facă tot acest drum legat cu lanțuri de un soldat. Înainte de ultima lui călătorie la Ierusalim, Pavel le scrisese o scrisoare creștinilor din Roma, așa că ei știau că el plănuia să-i viziteze. Oh, cât de dornici erau să-l vadă acolo!

Și Pavel fusese entuziasmat să meargă la Roma. Știa că acolo, în cetatea aceea, erau mulți care aveau nevoie să audă despre Isus. Dar Pavel nu fusese prizonier în momentul în care scrisese scrisoarea. Cum putea el să predice despre Isus în Roma în timp ce era în închisoare? Nu e de mirare că era trist! De altfel, era și foarte obosit după lunga și periculoasa călătorie.

Dar o surpriză îl aștepta pe Pavel. Câțiva creștini locuiau în cetatea unde coborâseră pe uscat, iar ei știau că Pavel urma să vină. Cât de încântați au fost să-l vadă! Nu s-au așteptat să fie în lanțuri ca prizonier, dar aceasta i-a făcut să-l iubească și mai mult. Și l-au rugat să mai stea cu ei câteva zile.

Lui Iuliu, bunul centurion roman, îi plăcea de Pavel. Așa că și-a ținut soldații și prizonierii în acea cetate pentru o săptămână întreagă, astfel încât Pavel să poată fi cu noii lui prieteni creștini.
 

Gândeşte-te:

Îi era rușine lui Pavel să fie prizonier de dragul lui Isus? Putem noi să fim misionari pentru Isus indiferent unde ne aflăm și indiferent ce ni se întâmplă?

Soldații și prizonierii au așteptat o săptămână întreagă în timp ce Pavel vizita creștinii din locul unde au coborât din corabie. Când săptămâna s-a încheiat, au pornit în lunga și obositoarea călătorie spre Roma.

În timp ce treceau prin mulțimi de oameni de-a lungul drumului, oameni nepoliticoși râdeau de bătrânul prizonier cu părul alb, legat în lanțuri ca și ceilalți prizonieri. Dar, de câteva ori, oamenii din mulțime l-au recunoscut pe bărbatul cu părul cărunt și au strigat „Pavel!” în timp ce se grăbeau spre el. Deseori, erau lacrimi în ochii lor. Se purtau ca și cum și-au găsit tatăl de mult pierdut.

Compania de soldați se oprea când acei oameni îl îmbrățișau și-l sărutau pe Pavel, vorbind cu el cu atâta dor. Erau și creștini care veniseră în Italia din diferitele locuri de unde Pavel întemeiase biserici. Și când au auzit că ajunsese în Italia, au venit să-l întâlnească. Oh, ce fericiți erau să-l revadă! L-ar fi purtat cu drag pe umerii lor pentru restul călătoriei spre Roma.

Văzându-i pe acei creștini dragi, Pavel a primit un imbold de curaj. Ei erau creștini pentru că el le spusese despre Isus. Și știa că Isus era încă cu el, chiar dacă acum era prizonier.

Când au ajuns în Roma, Iuliu a predat prizonierii căpitanului gărzii. El a dat de asemenea scrisoarea de la Festus și un raport bun despre Pavel. Citește ce s-a întâmplat după aceea în Faptele apostolilor 28:16.

Gândeşte-te:

Tot timpul Pavel era legat cu lanțuri de un ostaș. Crezi că Pavel a fost un misionar pentru acel soldat?

Chiar dacă Pavel era prizonier, lui i-a fost permis să stea într-o casă închiriată. Și primii oameni cu care a vrut să vorbească au fost liderii iudei din Roma. Acei lideri au spus că nu auziseră nimic împotriva lui. Dar auziseră despre creștini că nu erau iubiți și doreau să știe de ce. Faptele apostolilor 28:17,21,22 .

Pavel trebuie să fi fost bucuros când mulți dintre acei lideri s-au întors să asculte mai multe despre Isus. Cât a durat acel studiu biblic? Versetul 23. Unii dintre lideri au crezut ce-i învăța Pavel, alții nu. Așa că au avut o mare ceartă între ei. Și, înainte să plece în acea seară, Pavel le-a spus că erau alți oameni care doreau să creadă. Faptele apostolilor 28:24,28,29.

Timp de doi ani, Pavel împreună cu ostașul au locuit într-o casă închiriată. Pavel a ținut întâlniri acolo și i-a învățat pe mulți oameni care au venit să-l vadă. Faptele apostolilor 28:30,31.

Unul dintre cei care au venit la Pavel era un sclav păgân pe nume Onisim. El furase bani de la stăpânul său și plecase la Roma. Pe când Pavel s-a întâlnit cu el, Onisim cheltuise deja toți banii. Era necăjit, flămând și probabil speriat.  Sclavii care fugeau puteau să-și piardă viața. Lui Pavel i-a părut rău pentru Onisim. A vorbit frumos cu el și i-a dat mâncare și haine. Și, bineînțeles, i-a spus lui Onisim despre Isus. Pavel i-a spus că Isus îl putea ierta și că îl ajută să se schimbe. Onisim s-a gândit la toate lucrurile minunate pe care i le-a spus Pavel și a hotărât că vrea să se schimbe. Dorea să fie creștin.

Gândeşte-te:

Cum crezi că s-a simțit Pavel când Onisim a ales să aparțină lui Isus?

Pavel întâlnise un sclav păgân pe nume Onisim, dar el s-a schimbat după ce Pavel i-a spus despre Isus. Acum era creștin.

Onisim a devenit ca un fiu pentru Pavel și l-a ajutat în toate cum a putut. Filimon 10. Lui îi plăcea să-l asculte pe Pavel vorbind despre Isus. Iar Onisim s-a schimbat. Nu mai era persoana necăjită, murdară, înfometată care fusese când l-a întâlnit prima dată pe Pavel.

Și gândirea lui Onisim se schimbase. Îi părea rău pentru lucrurile rele pe care le făcuse. Îi părea rău că furase bani de la stăpânul său și îi părea rău că fugise de la el. Onisim știa acum că, atunci când făcuse acele lucruri rele, el ascultase de Satana. Dar când și-a predat inima lui Isus și a învățat Cele Zece Porunci, nu a mai dorit să asculte de Satana. Ascultarea de Satana nu-l făcuse fericit. Dar ascultarea de Isus l-a făcut fericit.

Poate Pavel și Onisim se întâlniseră în casa lui Filimon, stăpânul lui Onisim. Pavel îl învățase pe Filimon despre Isus, iar el devenise creștin. Pavel îl iubea pe Filimon, iar Filimon îl iubea pe Pavel.

Gândeşte-te:

În acele zile, când un sclav fugea de la stăpânul lui, era un lucru grav. Dacă stăpânul găsea sclavul, putea chiar să-l omoare. Nu e de mirare că lui Onisim i-a fost frică. Ce ai fi făcut tu?

Onisim, sclavul ce fugise de la stăpân, era acum creștin. Atât el, cât și Pavel știau că ar fi trebuit să se întoarcă la stăpânul său, Filimon. El trebuia să-i ceară iertare lui Filimon și să-i plătească ceea ce furase. Aceasta trebuie să fi fost o decizie grea pentru Onisim. Filimon era acum creștin, dar probabil că se supărase destul de tare că Onisim fugise. Acum și Onisim era creștin și a vrut să facă ce era bine, chiar dacă nu-i era ușor. Oare îl va ierta Filimon? Poate că nu era ceva ușor nici pentru Filimon.

Pavel i-a scris o scrisoare frumoasă lui Filimon, iar Onisim a luat-o cu el când s-a întors la stăpânul său. Scrisoarea se găsește în Biblie. Nu e foarte lungă, poate ți-ar plăcea să o citești. Cum a început Pavel scrisoarea? Filimon 1,2.

Pavel i-ar fi putut spune lui Filimon că, deoarece era acum creștin, ar trebui să-l ierte pe Onisim și să fie bun cu el. Dar a făcut Pavel aceasta? Filimon 8,9.

Poate ochii lui Filimon s-au umplut de lacrimi în timp ce citea scrisoarea și se gândea la dragul de Pavel fiind prizonier în lanțuri. Scrisoarea lui Pavel spunea că el știa că Onisim nu fusese un sclav bun. Dar după ce s-a făcut creștin, a devenit un lucrător bun, care îi va fi foarte de ajutor lui Filimon. Pavel chiar își dorea să-l fi putut păstra pe Onisim ca ajutor al său.  Filimon 10-14.

Gândeşte-te:

Poate că Filimon fusese întotdeauna nemulțumit cu privire la Onisim. Crezi că simțămintele lui au început să se schimbe în timp ce citea scrisoarea lui Pavel? De ce?

Sclavia este teribilă. Iar în scrisoarea lui Pavel către Filimon, acesta îi amintește cu blândețe că, în ochii lui Dumnezeu, toate ființele umane, chiar și sclavii și stăpânii lor, sunt frați și surori în Isus. Când suntem creștini, Dumnezeu este Tatăl nostru, iar în Isus, suntem ca frații și surorile. Filimon 15-17.

Onisim furase de la Filimon, iar Pavel s-a oferit să plătească ceea ce Onisim luase cu el. Filimon trebuie să fi zâmbit gândindu-se la ceea ce el însuși îi datora lui Pavel. Poate Filimon nu ar fi devenit niciodată creștin dacă nu ar fi fost Pavel. Filimon 18,19.

Pavel a spus că era sigur că Filimon va face ce știa că este bine. Când Filimon a ajuns la sfârșitul scrisorii, un zâmbet larg trebuie să fi fost pe fața lui. Pavel plănuia să vină și să-l viziteze. Filimon 21,22.

Nu știm ce a făcut Filimon după ce a citit acea scrisoare minunată de la Pavel. Cum te-ai fi simțit? Ce ai fi făcut tu? Poate Onisim aștepta și privea în tăcere în timp ce Filimon citea scrisoarea. Oare îl va ierta stăpânul său? Oare îi va spune să se întoarcă și să-l ajute pe Pavel? Într-o zi, în cer, vom putea afla ce s-a întâmplat.

Gândeşte-te:

Mai iartă Isus și azi păcatele oamenilor? Schimbă El încă viețile oamenilor? Oh, da! În fiecare zi avem nevoie să-L rugăm să ne ajute să fim tot mai asemănători cu El. Onisim și Filimon au învățat amândoi să-L iubească și să asculte de Isus. Și tu înveți să faci aceasta. Te poți gândi la lucruri pe care ți-ar plăcea ca Isus să te ajute să le schimbi? Chiar acum, haide să închidem ochii. Să-L rugăm pe Isus să ne ajute să fim în fiecare zi tot mai mult ca El.

După ce una din roțile din spate ale căruței a căzut peste marginea podului, blândul și bătrânul cal numit Charlie s-a oprit. Aceasta a împiedicat ca restul căruței să cadă în apă. George a fost foarte bucuros când câțiva bărbați i-au venit în ajutor.

– Prima dată, haideți să ridicăm roata din spate pe pod! au hotărât bărbații. Și curând, întreaga căruță era înapoi pe pod.

– Duceam un sac de secară la moară să-l macin, le-a spus George bărbaților în timp ce arăta spre sacul căzut în râu, când bătrânul Charlie a dat cu spatele, roata căruței a trecut peste marginea podului și sacul a alunecat în apă. Bărbaților nu le-a luat mult să-și facă drum prin apă și să scoată sacul de secară. L-au pus din nou în căruță, dar, bineînțeles, secara era acum udă. George a trebuit să se întoarcă acasă ca aceasta să fie uscată bine mai înainte de a putea face făină.

George le-a mulțumit oamenilor binevoitori care l-au ajutat. Ei au stat să se asigure că Charlie se comporta bine. George l-a condus pe Charlie înainte
până la capătul podului, apoi a întors pe uscat și s-a întors din nou către casă. Blândul Charlie a ascultat, la fel ca întotdeauna.

Ce ciudat! George se gândea în sinea lui, în timp ce Charlie mergea la trap peste pod și în josul drumului spre casă. De ce a hotărât brusc căluțul Charlie să se oprească? Acum tatăl trebuia să usuce sacul de secară înainte de a-l duce din nou la măcinat. George și-ar fi dorit ca Charlie cel ascultător să poată vorbi și să afle de ce s-a comportat așa pe pod. Când au ajuns acasă, George i-a spus tatălui totul exact așa cum s-a întâmplat. Și tatăl, de asemenea, a fost surprins. După ce l-a deshămat pe Charlie și după ce a pus căruța la locul ei, tatăl a ridicat sacul de secară din căruță. Era mult mai greu decât atunci când fusese uscat.

Apoi tatăl a deschis sacul. Imediat, a văzut ceva ce l-a înfricoșat. Când i-a arătat și lui George, și el s-a speriat. Tatăl și George s-au uitat unul la
altul. Amândoi știau acum de ce Charlie s-a oprit pe mijlocul podului. Știau de ce a mers cu spatele până când una dintre roțile din spate a trecut peste marginea podului. Și au știut de ce sacul de secară a alunecat în râu. Peste tot prin sacul de secară erau bucăți mici de sticlă. Dacă grânele ar fi fost măcinate la moară, sticla măcinată ar fi fost peste tot prin făină și aceasta ar fi fost periculoasă pentru familie.

Ei s-au rugat la altarul de dimineață ca Isus să-Și trimită îngerii pentru a-i proteja în acea zi. Iar Isus le-a ascultat rugăciunea. El a trimis un înger pentru a-l opri pe bătrânul Charlie. Îngerul îi spusese lui Charlie să meargă cu spatele. El i-a spus să se oprească de îndată ce sacul de secară a alunecat din căruță în râu și tot el i-a spus să stea nemișcat pentru ca restul căruței să nu cadă de pe pod în râu. Isus a ascultat rugăciunea lor, iar bătrânul Charlie fusese ascultător până la urmă.
(Sfârșit)