Legea legământului

 Text de memorat: „Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu, El este _____ și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ___.” (Deuteronomul 7:9)

Una dintre cele mai importante expresii din Psalmul 23 arată unde dorește Domnul să ne conducă, prin povățuirea pe care ne-o oferă. „Mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său”, declară David în versetul 3 (subliniere adăugată). Dumnezeu nu ne va conduce pe căi greșite. El ne va arăta căi sigure pentru umblarea noastră spirituală. Care sunt „cărările drepte” și sigure? Autorul unui alt psalm răspunde la această întrebare printr-o rugăminte adresată lui Dumnezeu: „Povățuiește-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea!” (Psalmii 119:35 subliniere adăugată). „Căci toate poruncile Tale sunt drepte” (Psalmii 119:172). Legea lui Dumnezeu este o cărare sigură și stabilă prin mlaștina înșelătoare a existenței umane. Studiul din săptămâna aceasta se concentrează pe Legea lui Dumnezeu și pe locul ei în legământul de la Sinai.

Studiul pe scurt: Ce a însemnat alegerea poporului Israel? Cum se aseamănă ea cu alegerea noastră? Cât de importantă a fost Legea în cadrul legământului? Legământul a fost făcut în mod necondiționat? De ce este ascultarea parte integrantă a relației de legământ? 

13–20 februarie – Săptămâna căminului creștin 20 februarie – Ziua Radio Mondial (colectă)

Tradiția iudaică susținea că Dumnezeu a făcut legământul cu Israel doar pentru că celelalte popoare Îl respinseseră. Deși nu există nicio dovadă biblică pentru a susține acest punct de vedere, poziția aceasta confirmă faptul că, indiferent de ce a ales Domnul poporul evreu, cu siguranță nu a făcut-o pentru că acesta merita înalta onoare și privilegiul care i-au fost acordate. Copiii lui Israel nu aveau niciun merit care să-i facă vrednici de dragostea lui Dumnezeu și de alegerea ca popor al Său. Erau puțini la număr, o grupare de triburi înrobite și slabe din punct de vedere politic și militar. În plus, în ceea ce privește cultura și religia, erau un popor amestecat, anost și fără prea multă experiență. Prin urmare, motivul de bază al alegerii poporului Israel se află în taina dragostei și a harului lui Dumnezeu.

1. Totuși, trebuie să fim atenți atunci când analizăm noțiunea de alegere, deoarece poartă în ea potențialul unei confuzii teologice. Pentru ce i-a ales Dumnezeu pe israeliți? Ca să fie răscumpărați în timp ce toți ceilalți au fost aleși ca să fie respinși și pierduți? Sau au fost aleși ca să ofere lumii ceea ce li se oferise lor mai întâi? Cum ne ajută următoarele versete să înțelegem răspunsurile la aceste întrebări? Exodul 19:6
Isaia 56:7 Evrei 2:9

Ca adventiști de ziua a șaptea, ne place să ne considerăm o replică modernă a poporului Israel, chemați de Domnul nu pentru a fi singurii răscumpărați, ci pentru a vesti lumii mesajul răscumpărării în contextul soliilor celor trei îngeri. Pe scurt, noi credem că avem de spus ceva ce nimeni altcineva nu spune. Așa a fost, în esență, și cu poporul Israel din Antichitate. Scopul alegerii lui Israel nu a fost acela de a transforma națiunea iudaică într-un fel de club exclusivist, care să păstreze pentru sine făgăduința mântuirii și a răscumpărării. Dimpotrivă, dacă noi credem că Isus a murit pentru întreaga omenire (Evrei 2:9), atunci răscumpărarea pe care Domnul i-a oferit-o poporului Israel a fost oferită și lumii întregi, deopotrivă. Israel ar fi trebuit să fie mijlocul prin care lucrarea aceasta de răscumpărare să fie făcută cunoscută. Biserica noastră a fost chemată să facă același lucru.

Gândește-te la rolul tău în biserică. Ce poți face pentru a promova lucrarea pe care am fost chemați să o facem? Nu uita că, dacă nu ajuți în mod activ, este foarte probabil ca, într-o oarecare măsură, să fii un obstacol.

„El Și-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziți, Cele Zece Porunci, și le-a scris pe două table de piatră” (Deuteronomul 4:13). Oricât de mult am subliniat faptul că legământul este întotdeauna fundamentat pe har, pe favoarea nemeritată acordată de Dumnezeu celor care intră într-o relație mântuitoare cu El, harul nu este o autorizație pentru neascultare. Dimpotrivă, legământul și Legea merg împreună; de fapt, ele sunt inseparabile.

2. Conform pasajului din Deuteronomul 4:13, cât de strâns se leagă legământul de Lege? Cum arată el că Legea este fundamentală în cadrul legământului?

Când te gândești la ce reprezintă un legământ, îți dai seama că noțiunea de lege ca parte integrantă este logică. Dacă, printre altele, înțelegem legământul ca o relație, atunci în cadrul lui trebuie să fie stabilite niște reguli și niște limite. Cât ar dura o căsătorie, o prietenie sau un parteneriat de afaceri, dacă nu ar exista reguli sau limite, fie ele specificate în mod clar sau subînțelese? De exemplu, soțul decide să-și facă o prietenă, prietenul se gândește să se autoservească din portofelul celuilalt fără să ceară permisiunea sau un partener de afaceri îl invită pe un străin să se alăture afacerii lor fără să ceară părerea celorlalți parteneri. Astfel de acțiuni ar fi o încălcare a regulilor, a legilor și a principiilor. Cât ar dura aceste relații în astfel de circumstanțe lipsite de legi? Din acest motiv, trebuie să existe limite trasate și reguli stabilite. Doar în virtutea lor poate fi păstrată relația. De fapt, diferite expresii precum legea (Psalmii 78:10; 50:16), poruncile (Psalmii 25:10; 103:18) sau Cuvântul Tău (Deuteronomul 33:9) se găsesc în paralel sau într-o strânsă legătură cu termenul „legământ” (dacă nu chiar având același sens). În mod evident, „cuvintele legământului acestuia” (Ieremia 11:3,6,8) sunt cuvintele Legii lui Dumnezeu, ale orânduirilor, mărturiilor și poruncilor Lui. Legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel a inclus diferite cerințe care erau de o importanță covârșitoare pentru menținerea relației speciale pe care El căuta să o stabilească și să o mențină cu poporul Lui. Este vreo diferență astăzi?

Gândește-te la cineva cu care ai o relație apropiată. Imaginează-ți ce s-ar întâmpla cu relația dacă nu te-ai simți constrâns de niște reguli, norme sau legi și ai crede că ai libertate deplină să faci tot ce vrei. Chiar dacă spui că iubești pe cineva și că doar iubirea hotărăște modul în care te raportezi la celălalt, de ce este totuși nevoie de reguli? Discută în cadrul grupei.

Ce gânduri îți vin în minte când te gândești la lege? Ofițeri de poliție, amenzi, judecători și închisoare? Te gândești la restricții, reguli, părinți autoritari și pedeapsă? Sau poate îți vin în minte ordinea, armonia, stabilitatea? Ori poate chiar… dragostea? Termenul ebraic torah, tradus cu „lege” în Biblia noastră, înseamnă „învățătură” sau „îndrumare”. Termenul poate fi folosit cu referire la toate învățăturile lui Dumnezeu, fie ele morale, civile, sociale sau religioase. El implică toate sfaturile înțelepte pe care Dumnezeu, în bunătatea Sa, i le-a dat poporului Său, ca acesta să aibă viață din belșug, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere spiritual. Nu este de mirare că psalmistul l-a numit binecuvântat pe omul care „care își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui” (Psalmii 1:2). Când citim legea, sau torah, adică învățăturile și îndrumările consemnate în cărțile lui Moise și care au devenit o parte a legământului cu Israel, rămânem impresionați de paleta largă de îndrumări. Legea atinge fiecare aspect al vieții poporului Israel, de la agricultură la conducerea civilă și de la relațiile sociale la închinare.

3. De ce crezi că Dumnezeu i-a dat atâta învățătură poporului Israel? În ce sens au fost învățăturile acestea pentru „binele” lor? Deuteronomul 10:13

Rolul Legii în cadrul legământului a fost acela de a oferi îndrumare în noua viață a partenerului uman din legământ. Locul ocupat de Lege în cadrul realității vii a relației de legământ arăta că poporul Israel nu putea urma căile altor popoare. Evreii nu puteau trăi doar după legile naturale, după nevoile sau dorințele umane sau chiar după necesitățile sociale, politice și economice. Ei puteau continua să existe ca popor sfânt al lui Dumnezeu, ca împărăție de preoți și ca „proprietate” a Lui doar printr-o ascultare fără compromis de voința descoperită a Celui care făcuse legământul, în toate domeniile vieții.

Asemenea Israelului din vechime, adventiștii de ziua a șaptea au primit din abundență sfaturi referitoare la fiecare aspect al viețuirii creștine, printr-o manifestare modernă a darului profetic. De ce ar trebui să vedem sfaturile acestea ca pe un dar de la Dumnezeu mai degrabă decât ca pe o limitare a gândirii independente și a libertății de acțiune?

4. Ce adevăr despre esența naturii lui Dumnezeu ne învață prezența Legii Sale în cadrul relației legământului? Maleahi 3:6 Iacov 1:17 

Legea lui Dumnezeu este expresia voinței Sale (compară cu Psalmii 40:8). Deoarece este o copie a caracterului Său, prezența Legii în cadrul legământului ne asigură cu privire la caracterul permanent și demn de încredere al lui Dumnezeu. Deși nu vom fi mereu în stare să discernem manifestările providenței Sale, noi știm că El este demn de încredere. Universul Lui este supus unor legi morale și fizice care nu se schimbă. Adevărul acesta ne oferă adevărata libertate și siguranță. „Asigurarea că Dumnezeu este de încredere și că ne putem bizui pe El se găsește în adevărul că El este un Dumnezeu al legii. Voia Lui și Legea Lui sunt una. Dumnezeu spune că binele e bine deoarece descrie cele mai bune relații posibile. Prin urmare, Legea lui Dumnezeu nu este niciodată arbitrară sau supusă capriciilor și fanteziei. Ea reprezintă lucrul cel mai stabil din univers.” – Walter R. Beach, Dimensions in Salvation, Review and Herald, 1963, p. 143.

5. Dacă Legea lui Dumnezeu nu-l poate salva pe om din păcat, de ce Dumnezeu a făcut-o parte integrantă a legământului? Amos 3:3

O relație necesită înțelegere și armonie. Pentru că Dumnezeu este nu doar Creatorul lumii, ci și Conducătorul ei moral, Legea este esențială pentru fericirea ființelor inteligente create de El, pentru ca acestea să trăiască în armonie cu Creatorul lor. Astfel, Legea, sau expresia voinței Lui, este constituția guvernării Lui. Ea este în mod natural norma sau condiția legământului și a relației. Scopul ei nu este de a mântui, ci de a defini datoria noastră față de Dumnezeu (primele patru porunci) și datoria noastră față de semeni (ultimele șase porunci). Cu alte cuvinte, Legea arată care este modul de viață pe care Dumnezeu îl stabilește pentru copiii legământului Său, pentru fericirea și bunăstarea lor.

Când privești în jurul tău, poți să vezi efectele devastatoare ale fărădelegii? Nu-i așa că sunt vizibile chiar și în viața ta unele pagube produse de călcarea Legii lui Dumnezeu? În ce fel ne ajută aceste realități să afirmăm că Legea lui Dumnezeu este dreaptă și bună și de ce ea ar trebui să fie o parte esențială a relației noastre cu El?

6. Ce au în comun versetele de mai jos și ce ne învață ele despre natura legământului? Geneza 18:19; 26:4,5

Exodul 19:5  Leviticul 26:3

Dumnezeu a recunoscut în mod deschis ascultarea plină de credincioșie a lui Avraam față de „poruncile Mele, orânduirile Mele și legile mele” (Geneza 26:5). Se înțelege de aici că Dumnezeu Se aștepta la un astfel de stil de viață din partea partenerului Său uman de legământ. Declarația completă a legământului biblic de la Sinai arată extrem de evident că unul dintre aspectele lui fundamentale îl constituie condițiile ascultării. În Exodul 19:5 se spune clar: „Dacă veți asculta…” Nu se poate nega aspectul condițional al legământului. Deși acesta a fost încheiat prin har, fără să se bazeze pe meritele lor și reprezentând un dar pentru copiii lui Israel, făgăduințele lui nu au fost necondiționate. Oamenii puteau să refuze darul, să respingă harul și să renunțe la făgăduințe. Legământul, ca și mântuirea, nu neagă niciodată liberul-arbitru. Domnul nu îi forțează pe oameni să intre într-o relație mântuitoare cu El. Nu le impune un legământ. El îl oferă oricui fără plată și toți sunt invitați să-l accepte. Când omul acceptă, își asumă și obligațiile, dar nu ca pe un mijloc de a dobândi binecuvântarea legământului, ci ca pe o manifestare a primirii binecuvântărilor care derivă din el. Israel trebuia să asculte, dar nu pentru a obține făgăduințele, ci pentru ca făgăduințele să poată fi împlinite în viața lui. Ascultarea poporului era o expresie a ceea ce însemna să fii binecuvântat de Domnul. Ascultarea nu câștigă binecuvântările, ca și când Dumnezeu ar fi obligat să le ofere, ci creează un mediu în care binecuvântarea credinței poate să fie manifestată.

„Să urmați în totul calea pe care v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați, ca să trăiți și să fiți fericiți și să aveți zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire” (Deuteronomul 5:33). Spune Domnul aici că dacă Israel va asculta, va dobândi aceste binecuvântări ca pe ceva ce i se cuvine? Sau mesajul este acela că ascultarea lor Îi va deschide lui Dumnezeu calea pentru a revărsa peste ei binecuvântările Sale? Care este diferența dintre cele două idei?

„Mai întâi trebuie să existe în inimă dragoste, înainte ca un om să poată începe să păzească preceptele Legii lui Dumnezeu prin puterea și prin harul lui Isus (vezi Romani 8:3,4). Ascultarea fără dragoste este la fel de imposibilă pe cât este de lipsită de valoare. Dar acolo unde este dragoste, omul va începe automat să-și ordoneze viața în armonie cu voința lui Dumnezeu așa cum este ea exprimată în poruncile Lui.” – The SDA Bible Commentary, vol. 5, p. 484. „În preceptele Sfintei Sale Legi, Dumnezeu a dat o desăvârșită regulă de viață; El a declarat că, până la sfârșitul timpului, Legea aceasta, neschimbată în nicio iotă sau frântură a literei, avea să-și mențină cerințele față de ființele omenești. Hristos a venit să o preamărească și să o facă demnă de cinste. El a arătat că ea este întemeiată pe temelia cea întinsă a iubirii față de Dumnezeu și a iubirii față de om și că ascultarea de preceptele ei cuprinde întreaga datorie a omului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 505.

Rezumat: Legea lui Dumnezeu a fost o parte integrantă a legământului. Și totuși, acest legământ a fost cu adevărat unul al harului. Însă harul nu anulează niciodată necesitatea unei legi. Dimpotrivă, legea este un mijloc prin care harul este manifestat și exprimat în viața acelora care îl primesc.]

Studiu la rând: Matei 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16; Evanghelizare, subcapitolul „Învățarea Bibliei este obiectivul nostru”

1. Completează textul: „Căci nu este nimic ascuns care …… .”

2. Ce au zis fariseii când au auzit ce se întrebau noroadele?

3. Care era motivul pentru care noroadele Îl „slăveau pe Dumnezeul lui Israel”?

4. Completează textul: „Căci Fiul omului are să vină …… .”

5. În ce ramură a lucrării misionare se pot angaja multe persoane, atât bărbați, cât și femei?

Text-cheie: Deuteronomul 7:9

I. Privire generală

Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel la Sinai a fost rânduit să fie un exemplu al harului lui Dumnezeu pe care toți aveau să-l vadă atunci când veneau în contact cu poporul Său. De asemenea, el a asigurat condițiile în care copiii lui Israel puteau să lucreze și să trăiască pentru a transmite cel mai bine mesajul lui Dumnezeu către oameni.

II. Comentariu

Exemple de situații în care Iehova a privit și spre celelalte popoare înainte să-l aleagă pe Israel se întemeiază pe pasaje mai timpurii, precum cele din Geneza 20:3-6 și Geneza 21:32. Nu este uimitor să descoperim cum Abimelec, un împărat filistean, atunci când Îi răspunde lui Iehova, se referă la poporul lui, care se trăgea din Ham, ca la „un popor neprihănit”? „Iehova a fost întotdeauna în legătură cu cei care nu erau evrei și a ales să-i facă pe «păgâni» reprezentanții și agenții Săi, chiar și preoți după voia Sa. […] Iehova l-a folosit pe Ietro, chenitul, care era familiarizat cu numele Domnului înainte de Moise. El l-a ajutat să înțeleagă planurile și obiectivele Lui pentru omenire și să contribuie la împlinirea lor. […] Aici avem un popor afro-asiatic, așa-zis păgân, care păstrează această înțelegere fundamentală înainte ca evreii să apară pe scenă!” – Charles E. Bradford, Sabbath Roots: The African Connection, p. 36 (subliniere adăugată).

Alegerea poporului Israel

În același mod s-a format poporul evreu din neamul lui Avraam. Israelul din vechime a apărut prin providență divină ca să răspândească printre popoarele din împrejurimi mărturia rânduită de Dumnezeu. Astfel, legătura dintre alegerea lui Israel și Legea lui Iehova merită o explicație: „Darea Legii este la fel de mult o acțiune a harului cum este darul alegerii lui Dumnezeu. Darea Legii este la fel de mult un act de milă cum este eliberarea din robia egipteană. Darul Legii este la fel de mult un act de iubire din partea lui Dumnezeu cum este legământul pe care El l-a făcut și de care aparține Legea. Astfel, Legea devine un mijloc care definește toate relațiile din cadrul legământului și comunitatea legământului.” – Gerhard F. Hasel și Michael G. Hasel, The Promise: God’s Everlasting Covenant, p. 72.

Legea în cadrul legământului

„Termenul ebraic pentru «lege» (tôrāh) apare în Vechiul Testament de nu mai puțin de 220 de ori. Nu trebuie luat în sensul de «lege» pe care îl are latinescul lex, care înseamnă legea imperiului. Și nici nu trebuie înțeles așa cum au înțeles grecii termenul lor pentru «lege» (nomos), și anume ceea ce s-a făcut dintotdeauna. În limba ebraică, termenul tôrāh vine din cuvântul hôrȃh, care înseamnă «a arăta», «a învăța» sau «a instrui». În consecință, în sensul lui cel mai larg, substantivul tôrāh înseamnă «învățătură» sau «îndrumare». În sensul acesta, cuvântul «lege» înseamnă toată voința descoperită a lui Dumnezeu sau orice parte a acesteia. Dumnezeu i-a dat lui Israel această învățătură, această tôrāh, în termeni de «legi și porunci» (Deuteronomul 4:14) sau de «mărturii, hotărâri și judecăți» (vers. 45, NTR) pentru a reglementa viața poporului. Termenul tôrāh este folosit în sensul acesta în mod frecvent. Astfel, Legea ar putea fi o categorie cuprinzătoare de «învățătură» care include toate legile: morală și etică, civilă și socială, sacrificială și de închinare, igienică și de sănătate. În alte exemple, Legea, [în română, Tora] poate fi folosită, într-un sens foarte îngust, cu referire doar la Cele Zece Porunci, sau la Decalog.” – Gerhard F. Hasel și Michael G. Hasel, The Promise: God’s Everlasting Covenant, p. 73.

Trăinicia Legii lui Dumnezeu

Psalmistul cântă: „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii” (Psalmii 19:7-10). Ar trebui să fim mereu conștienți de faptul că nevoia noastră de Legea lui Dumnezeu este legată de starea fără de lege a judecății umane, nu doar de nevoia de a ne corecta acțiunile păcătoase. Doar Hristos poate să integreze liniștea și stabilitatea Lui în viața omenirii și face aceasta îndreptându-ne spre El Însuși (Isaia 26:3; Matei 12). În același timp, Legea a fost dată și rămâne încă în beneficiul nostru. Cine nu a suferit sau nu i-a văzut pe alții suferind din cauza nesocotirii Legii lui Dumnezeu? Gândește-te cât de bine ar fi dacă oamenii ar asculta măcar de ultimele șase porunci! Între timp, Pavel ne spune următoarele: „Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină; negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei” (Coloseni 1:21-23, subliniere adăugată). Pentru cel care crede, maturitatea spirituală despre care citim în Coloseni nu se atinge într-o clipă. Pavel a înțeles această creștere în har ca pe un proces regenerativ care durează toată viața. Așadar, în acest pasaj sunt reafirmați termenii condiționali ai legământului de har așa cum îi stabilise Domnul cu Israelul din vechime. (Studiază Exodul 19:5; Leviticul 26:3,4,14,16; Deuteronomul 5:33; 6:5; 10:12; 11:1,13,22; 13:3,18.) „Astfel, este clar: calea mântuirii din Vechiul Testament și cea din Noul Testament sunt aceleași – ambele reprezentând mântuirea prin har, prin credința care duce la ascultare.” – Gerhard F. Hasel și Michael G. Hasel, The Promise: God’s Everlasting Covenant, p. 78. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de faptul că pocăința este absolut imposibilă dacă, în procesul sfințirii, suntem separați de Hristos. „Nu puteți avea niciun gând fără Hristos. Dacă Domnul Hristos nu trimite Duhul Sfânt pentru a impresiona și influența mintea omenească, nu puteți avea nicio înclinație de a veni la El.” – Ellen G. White, Credința și faptele, p. 73. (Studiază Ioan 14:15; 15-17; Faptele Apostolilor 5:32; Romani 2:4; 1 Corinteni 13; Galateni 5:14-26; Efeseni 2:8-10; 5; 1 Ioan 4:7-21; 5:1-3; Apocalipsa 22:14.)

III. Aplicație

De meditat: Să fii cu adevărat evlavios înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu și să-i iubești pe cei pe care Dumnezeu i-a făcut după chipul Său. Dragostea aceasta nu este un sentimentalism vag, nebulos, ci un angajament deplin față de Dumnezeu, o dedicare ce izvorăște din inimă și se răsfrânge într-o slujire practică față de semenii noștri. 1. Citește Deuteronomul 6:5. Versetul acesta face parte din crezul iudaic denumit „Shema Israel” („Ascultă, Israele!”). Fiecare serviciu religios se deschide cu această expresie. Fiecare copil evreu o memorează înainte să memoreze orice altceva. Este o aducere-aminte constantă a faptului că dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie să fie înaintea oricărui alt lucru. Citește cuvintele lui Isus din Matei 22:34-40. Cât de mult ne asemănăm cu fariseii descriși aici? Cum accentuează noul legământ punerea în practică a dragostei? 2. Dumnezeu ne dă Legea Sa pe fondul iubirii Sale de nepătruns. Compară relația dintre Dumnezeu și om cu relația dintre părinți și copii. Care este scopul Legii într-o relație de dragoste? În ce fel limitele și așteptările exprimate clar îmbunătățesc o relație? Ce ne învață Legea lui Dumnezeu și limitele stabilite de El despre caracterul Său? 3. Numește două sau trei întâmplări din viața lui Isus care sunt exemple despre cât de autentic i-a iubit pe oameni. Ce ar fi dacă Isus ar umbla pe străzile orașului tău astăzi? Cum ar arăta El dragoste față de vecinii tăi și de ce? Când calci Legea lui Dumnezeu, harul Său îți vine în ajutor. Înseamnă aceasta că harul anulează Legea? Explică. Gândește-te la ocaziile în care ai prețuit limitele impuse de Biblie, de biserică sau de societate. Împărtășește un exemplu cu grupa ta. 4. Vechiul legământ a jucat un rol important în ieșirea poporului Israel din Egipt. El a fost un semn al iubirii și al grijii protectoare a lui Dumnezeu. În viața ta spirituală, cum se transpune legământul în semne ale iubirii și ale grijii lui Dumnezeu? Care este rolul tău în trăirea practică a relației legământului? 5. Citește din nou gândul din secțiunea „De meditat”. Gândește-te la modalități specifice prin care ajungem să Îl iubim pe Dumnezeu sau să ne iubim semenii cu un „sentimentalism nebulos”. Ce puteți face în biserica voastră pentru a vă încuraja reciproc să fiți mai sinceri în dragostea față de Dumnezeu și față de semeni? 6. După cum am văzut, Legea lui Dumnezeu, așa cum le-a fost dată israeliților, a fost aproape dureros de specifică. De ce ar fi Dumnezeu atât de preocupat de modul în care copiii Săi își trăiesc viața? Este aceasta spre binele nostru sau spre binele Său? Discutați despre acest lucru. Pot avea alegerile noastre vreun impact asupra lui Dumnezeu? 7. Atât poporul Israel, cât și biserica, în calitate de entități alese de Dumnezeu, dețin ceva de care lumea, în general, avea și încă are nevoie, dar de care nu a fost și nici acum aproape că nu este conștientă. De cele mai multe ori, poporul Israel a făcut prea puțin pentru a schimba această stare de lucruri. Este posibil să riscăm și noi astăzi să devenim ineficienți și irelevanți? 8. Din când în când ajunge la urechile noastre ciudățenia că Cele Zece Porunci au devenit în prezent Cele Zece Sugestii. Ne comportăm noi, de fapt, ca și când așa ar sta lucrurile? Cum putem face diferența între libertate și permisivitate? 9. Este ascultarea de Lege o condiție pentru a avea o relație cu Dumnezeu? Dacă da, este greșit să spunem că darul vieții veșnice al lui Dumnezeu și prezența Sa continuă sunt, într-un anumit sens, necondiționate? Avem vreun temei ca să credem în natura lipsită de condiții a dragostei lui Dumnezeu? De ce da sau de ce nu? 10. Când ne gândim la chestiunea ascultării, tindem să ne-o imaginăm în termenii a ceea ce facem noi. Nu e la fel de adevărat că ar putea fi o descriere a ceea ce suntem noi atunci când alegem să ne asociem cu Dumnezeu? Explică.