Un avertisment respins

Text de memorat

Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. 1 Corinteni 1:21

În viziune, apostolul Ioan a văzut un înger zburând pe cer și strigând: „A căzut, a căzut (Apocalipsa 14:8). Ce înseamnă acest mesaj?

În anii 1830 și la începutul anilor 1840, un fermier baptist pe nume William Miller a fost invitat să predice în multe biserici diferite. El a propovăduit solia primului înger: „A venit ceasul judecății Lui” (Apocalipsa 14:7).

Deși a călătorit prin toată regiunea Noua Anglie, predicând aproape în fiecare seară, el nu a putut să predice în toate bisericile care l-au invitat să țină prelegeri. Mulțimile au ieșit să-l audă predicând pe Miller. Mulți dintre cei care l-au ascultat și-au predat viața lui Dumnezeu. Bisericile au crescut, iar cei care se îndepărtaseră de creștinism reveneau la credință. Unii proprietari de magazine de băuturi alcoolice și-au închis magazinele. Numărul celor care mergeau la biserică a crescut. A fost o perioadă a căutării și înviorării creștinismului în America. Dar la începutul anilor 1840, bisericile au început să-și închidă porțile în fața mesajului advent. Solia primului înger răsunase în întreaga lume, anunțând apropiata revenire a lui Hristos și avertizându-i pe oameni să se teamă de Dumnezeu și să-L onoreze în calitate de Creator. La început, a existat o curiozitate generală față de mesaj; dar cum mesajul chema la o reformă radicală în viață, a întâmpinat rezistență și respingere tot mai multă.

Pastorii au fost adesea primii care s-au opus mesajului. Ei au început să-și folosească influența pentru a-l înăbuși.

Confesiunile și revistele religioase au devenit din ce în ce mai ostile. Miller a fost acuzat în mod fals că este un fanatic și că predica pentru faimă și avere. Cei care au crezut solia primului înger au fost marginalizați în propriile lor biserici și, pe măsură ce respingerea devenea tot mai răspândită, mulți au fost expulzați. Un pastor evlavios, pensionar, care proclama mesajul, a primit acest ultimatum: „Nu mai proclama mesajul sau îți vei pierde pensia.”

Până în vara lui 1844, toate confesiunile majore s-au întors împotriva mesajului lui Dumnezeu și a devenit din ce în ce mai clar că aceste denominațiuni constituiau acum Babilonul. Când a fost evident că diferitele biserici creștine deveniseră ostile ideii revenirii lui Hristos, cei care predicaseră cu entuziasm solia primului înger au trebuit să anunțe cu tristețe solia celui de-al doilea înger: „A căzut, a căzut Babilonul.” Babilonul este folosit în profeția biblică pentru a reprezenta răzvrătirea organizată și opoziția față de Dumnezeu. Termenul „Babilon” se referă în special la organizațiile religioase care resping și se opun legii lui Dumnezeu. Babilonul este plin de confuzie, deoarece acceptă orice idee, religie sau filozofie eronată. Babilonul urăște în mod deosebit adevărul pentru timpul actual. Când respingem adevărul prezent, ne alăturăm Babilonului. Când acceptăm și sprijinim adevărul prezent, părăsim Babilonul.

Cu mult înainte de 1844, Biserica Catolică se opusese apelului de pocăință lansat de reformatori. Astfel, ea făcea parte din Babilon de secole. Dar în 1844, bisericile protestante au fost cele care au respins cu fermitate chemarea lui Dumnezeu la pocăință. Acestea au luptat tot mai mult împotriva adevărului despre judecată și despre a doua venire a lui Hristos. Adventiștii spuneau: „Pregătiți-vă; vine judecata!”, dar bisericile protestante răspundeau: „Fiți calmi. Lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Vin ani de pace.” Ele au respins mesajul de avertizare al lui Dumnezeu. Solia celui de-al doilea înger: „A căzut, a căzut Babilonul”, a anunțat această respingere a adevărului. În loc să-i vadă pe cei care proclamau adevărul ca fiind prietenii lor, cei care respingeau mesajul credeau că predicatorii adventiști erau dușmanii lor. Pavel le-a spus galatenilor: „M-am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că v-am spus adevărul?... Și cum s-a întâmplat atunci că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot așa se întâmplă și acum” (Galateni 4:16,29).
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I)

„Așadar, conținutul soliei celui de-al doilea înger îi este vestit lumii din nou de celălalt înger, care luminează pământul cu slava lui. Soliile acestea sunt reunite în una singură, ca să le fie prezentate oamenilor în zilele finale ale istoriei pământului.” —Solii alese, vol. 2, p. 154

1. Evidențiați procesul prin care bisericile protestante au ajuns să facă parte din Babilon.

Când comparăm mesajul celui de-al doilea înger cu celelalte două, iese în evidență ceva surprinzător. Mesajul celui de-al doilea înger pare mai liniștit. Este singurul dintre cele trei care nu este anunțat cu „glas tare”. Primul înger a spus „cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Lui” (Apocalipsa 14:7). Al doilea înger a urmat spunând: „A căzut, a căzut Babilonul,
cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” (versetul 8). Al treilea înger i-a urmat și a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei...” (versetul 9). Proclamarea celui de-al doilea înger a început într-un mod mai liniștit. Fructul respingerii necesită timp pentru a ajunge la maturitate și a se manifesta. Doar după rezultate putem judeca adecvat (Matei 7:16). Oamenii și organizațiile care nu primesc adevărul vor fi întotdeauna deschiși erorii. Fără protecția pe care o dă adevărul, erorile, asemenea buruienilor, cresc în număr și în nocivitate. Rele din ce în ce mai mari sunt acceptate și, ulterior, promovate. Neprihănirea întâmpină rezistență, iar în cele din urmă va fi numită rău și va fi persecutată.

Pe măsură ce fructul se dezvoltă tot mai mult, mesajul celui de-al doilea înger va crește într-un crescendo numit Marea Strigare. Marea Strigare va fi ultimul apel, cel mai zgomotos și mai urgent dintre mesajele celor trei îngeri. Până în momentul descris ca fiind Marea Strigare, bisericile vor fi pline de doctrine false și vor accepta cele mai grosolane păcate. „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: «A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte»” (Apocalipsa 18:1,2). Ieremia ne dă o idee despre ce înseamnă închisoarea păsărilor în profeție. „Cum se umple o colivie de păsări, așa se umplu casele lor prin vicleșug; așa ajung ei puternici și bogați” (Ieremia 5:27). Chiar dacă bisericile apostate din Babilon sunt mari și bogate, religia lor se bazează pe ipocrizie și înșelăciune. Observați cum descrie Pavel starea finală a lumii religioase: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni” (1 Timotei 4:1,2).

Pentru fiecare adevăr există un număr aproape infinit de minciuni. Pentru că nu are adevărul ca standard, Babilonul este plin de numeroase crezuri contradictorii. Aceste biserici așa-zise creștine se vor uni în cele din urmă pe baza erorilor pe care le au în comun. Aceste biserici nou-unite vor experimenta o înviorare de scurtă durată, însoțită de semne supranaturale. Demonii care înșală și unesc conducătorii bisericilor cu doctrine false („vinul” în limbaj profetic) caută, de asemenea, să înșele și să unească conducătorii popoarelor prin minuni. „Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg” (Apocalipsa 16:14).

Marea majoritate a oamenilor vor fi înșelați de doctrinele false și de miracole. Statul va sprijini financiar instituțiile bisericești și le va impune o formă de credință prin puterea armată. Acesta este chipul fiarei. Profeția numește această unire coruptă a bisericii cu statul „curvie” (Apocalipsa 14:8). Când se va întâmpla acest lucru, va începe persecuția fără vreo opreliște.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

„Aplicarea planurilor lui Satana va aduce persecuția asupra poporului lui Dumnezeu. Dar slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă de finalul conflictului.” —Solii alese, vol. 2, p. 375, în orig.

2. De ce solia celui de-al doilea înger se va auzi din ce în ce mai tare până va ajunge să fie în cele din urmă o mare strigare?

3. Descrieți Babilonul în momentul marii strigări.

4. Ce reprezintă păsările în parabola lui Isus? Matei 13:3,4,19  Ce paralelă vedeți între Ieremia 5:27 și Apocalipsa 18:1,2

Persecuția finală a poporului lui Dumnezeu va avea loc în întreaga lume. Isus a spus: „Veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu” (Matei 24:9). Cei care resping legea lui Dumnezeu îi vor denunța pe cei care onorează Sabatul biblic, declarându-i „dușmani ai legii și ordinii, care dau la o parte restricțiile morale ale societății, provocând anarhie și decădere și atrăgând pedepsele lui Dumnezeu asupra pământului” (Tragedia veacurilor, p. 608). La fel ca împăratul Ahab, prin lucrarea pe care o vor face îi vor acuza pe slujitorii lui Dumnezeu și îi vor persecuta (1 Împărați 18:17).

Nu putem face nimic împotriva adevărului, ci doar pentru adevăr (2 Corinteni 13:8). Însă amenințarea acestui atac asupra poporului lui Dumnezeu îl purifică. „Când furtuna se apropie, un mare număr de credincioși care și-au declarat credința în mesajul îngerului al treilea, dar care n-au fost sfințiți prin ascultare de adevăr, vor renunța la poziția exprimată și vor trece în rândurile opoziției” (Tragedia veacurilor, p. 627). În timp ce mulți conducători admirați și prezentatori talentați vor pleca, bărbați umili se vor ridica și nu doar că le vor ocupa locurile, dar mesajul lor va continua să fie proclamat cu o putere și mai mare.

În plus, persecuția va dezvălui adevăratul spirit și ipocrizia acestor biserici babiloniene, care cer acceptarea iubitoare și tolerarea păcatului. Și așa cum furtuna persecuției alungă adventiștii falși, aceeași furtună îi va scoate din Babilon pe cei cu inima cinstită. „Dar când posibilitatea impunerii păzirii duminicii va genera din ce în ce mai multă agitație, evenimentul atât de îndelung negat și necrezut va fi văzut apropiindu-se. Atunci mesajele celor trei îngeri vor avea efectul pe care nu l-au putut avea înainte” (Idem, p. 624).

Poporul lui Dumnezeu va suporta ultima perioadă de persecuție (Apocalipsa 6:11). Unii vor fi amendați. Alții vor fi exilați. Unii vor fi închiși, iar alții, înrobiți. (Tragedia veacurilor, p. 626). Acest episod va arăta valoarea persecuției – adevărul va fi proclamat în tribunale, închisori și țări unde sfinții sunt exilați. Prin acest mijloc, Dumnezeu va ajunge la suflete care altfel nu ar fi putut fi atinse. Unii dintre persecutorii lor, precum Saul din Tars, se vor converti.

Inimile se încăpățânează ori de câte ori resping adevărul prezent. Apostolul Pavel a spus: „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu” (Romani 2:5). „Nu vă înșelați: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6:7). Acele persoane și națiuni care vor persecuta poporul lui Dumnezeu și care nu se vor pocăi vor suporta consecințe grave. Isus a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:40). După ce Nero a semnat decretul de execuție a apostolului Pavel, Dumnezeu a poruncit ca și Nero să fie executat (Faptele apostolilor, p. 496). Uciderea lui Iacov de către regele Irod și încercarea de asasinare a lui Petru au fost urmate de uciderea lui Irod de către Dumnezeu (Faptele 12:23). În această persecuție finală a poporului lui Dumnezeu, locuitorii nelegiuiți ai acestei lumi vor trece limita dintre îngăduința lui Dumnezeu și judecata Lui dreaptă.

Așa cum Dumnezeul milostiv i-a trimis lui Lot un avertisment special să fugă din Sodoma înainte de a fi distrusă, Dumnezeu trimite un avertisment final poporului Său aflat încă în Babilon. „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până în cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:4,5).
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

5. Cum puteți ști dacă persecuția vă va întări sau dacă vă va convinge să vă abandonați credința?

6. Gândiți-vă la faptul că mulți oameni talentați vor părăsi biserica din cauza persecuției. De ce este, așadar, periculos să ne încredem în oameni, în loc să urmăm Cuvântul lui Dumnezeu? 

7. Care sunt avantajele bisericii în timpul persecuției?

8. Care sunt cele două motive pentru care Dumnezeu îi cheamă pe oameni să iasă din Babilon?

Visele europene devin realitate  — a 51-a parte, de John N. Loughborough

În timpul iernii din anii 1895 și 1896, în multe nopți visam că sunt în Scandinavia cu fratele Lewis Johnson, unde participam la întâlniri de tabără. Acum, în timp ce scriu aceste lucruri, nu vreau să vă fac să visați, ci să arăt că Domnul uneori ne învață și în acest fel.

În perioada aceea aveam deja un district desemnat, totuși îmi doream înțelepciune în privința aceasta. De asemenea, mi se ceruse să scriu o carte care să fie tradusă în limbi străine, așa că m-am gândit că poate în acest fel aș putea să merg în Scandinavia. Am visat că particip la întâlniri de tabără, iar prima era ținută într-o clădire în loc de corturi. „Unde sunt corturile voastre?”, am întrebat în vis. Ei au răspuns: „Avem o sală confortabilă în oraș, unde vom ține întâlnirile.”

„Dar unde sunteți cazat?” „Oh, este mai încolo în direcția aceea; e un loc foarte bun.”

Am visat după aceea că particip la o a doua întâlnire de tabără, dar mergând într-acolo am constatat că nici aceasta nu era o întâlnire de tabără. „Nu am putut găsi niciun loc pentru o tabără”, mi s-a spus. Am intrat apoi într-o casă de adunare și am constatat că era construită cu scânduri puse vertical în loc de orizontal. Apoi am visat că merg la o a treia întâlnire cu o ambarcațiune care, după ce a navigat de colo-colo printr-un canal îngust, a ajuns la un canal de apă mai larg, urmat de o fâșie de pământ de unde dădeai în alt lac, după care ajungeai la biserica unde a avut loc întâlnirea.

Când am participat la ședințele consiliului din primăvara lui 1896 și s-au făcut aranjamente în privința organizării, nu s-a zis niciun cuvânt despre plecarea mea în Scandinavia, așa că mi-am spus: „O să scriu cartea pe cât de bine pot.” La puțin timp după aceea a sosit o scrisoare de la fratele O.A. Olsen, în care acesta spunea: „Vrem să mergeți în Scandinavia. Vei face asta? Fratele Johnson vrea să vii, pentru că el crede că au nevoie de mărturia ta. Am trimis vorbă celorlalți membri ai comisiei. Ce părere ai?” Ei bine, i-am scris despre visele mele, apoi am adăugat: „Dacă este voia Domnului, sunt dispus să plec.” Am plecat din New York pe data de 27 mai și am ajuns la Southampton în șapte zile. După ce am petrecut două zile la Londra, ne-am dus la Göteborg, un oraș din Suedia, unde ne-am întâlnit cu sora Wahlberg. De aici, ne-am continuat drumul spre Eskilstuna, unde am ajuns pe data de 9 iunie; mai târziu ni s-a alăturat și fratele E.J. Waggoner.

Am anunțat că întâlnirile de tabără vor avea loc în Eskilstuna, Suedia, în Fredrikstad, Norvegia, și în Copenhaga, Danemarca. Când am sosit la Eskilstuna, am început să caut tabăra, dar nu am văzut-o nicăieri. În întâmpinare ne-a ieșit un frate și am întrebat: „Unde este tabăra?” El a răspuns: „Nu avem tabără.” „Dar am anunțat că va fi așa”, am spus. „Da”, căzu el de acord, „dar nu avem nicio tabără.” Când am întrebat despre locul de cazare, mi-a arătat locul cu degetul și, iată-l, era așa cum îl văzusem în vis! Nu m-am gândit prea mult la vis până când am ajuns în sala de ședințe, care mi s-a părut că arată la fel ca un loc pe care îl mai văzusem înainte. „Ei bine, este în regulă”, i-am spus fratelui Johnson. El mi-a răspuns: „Eram sigur că Domnul dorea să vii aici, pentru că nu mă puteam gândi la altceva.”

Când am sosit la Fredrikstad, am întrebat la fel ca mai înainte unde este cortul? „Nu am găsit niciun loc unde să-l ridicăm”, mi-au răspuns. După aceea am ajuns la casa de adunare și am observat că era construită cu scânduri verticale, atât la exterior, cât și la interior. Interesându-mă, am aflat că fusese făcută din lemne care mai târziu au fost acoperite cu scânduri, arătând exact cum văzusem în vis.

În timp ce eram la Fredrikstad, a sosit o scrisoare de la fratele Ottosen. El spunea că vom merge la Longde și voia ca eu și frații Waggoner și Johnson să mergem cu el într-o călătorie pe apă. Cu o zi înainte de întâlnirea din Copenhaga, am făcut tocmai o astfel de excursie pe apă și peste o fâșie de pământ lată de douăzeci de măsuri. Acum, poate că Dumnezeu nu ne învață pe toți prin vise, dar El este dispus să ne învețe. Ochiul Lui privește calea noastră, iar căile noastre sunt în mâinile Lui. El ne va călăuzi dacă ne punem încrederea în El.

O cale deloc ușoară
Nu vă amăgiți că, acceptându-L pe Hristos, nu veți avea dificultăți, încercări sau conflicte de trecut. Dacă începeți să vă gândiți că viața soldatului creștin este ușoară și relaxantă, studiați Modelul. Hristos, întemeietorul credinței noastre, a îndurat batjocuri; viața Lui a fost una de renunțare și sacrificiu de sine. Iar atunci când Îl acceptați, acceptați și suferința religiei; sunteți de acord să împărtășiți ocara Lui, negarea și sacrificiul Lui de sine.

Hristos le-a spus ucenicilor Săi că în lume vor avea parte de necazuri. De dragul Lui, ei aveau să fie aduși înaintea împăraților și conducătorilor; urmau să fie învinuiți în mod fals de toate relele posibile, iar cei care le-au distrus viețile o vor face crezând că Îi slujesc lui Dumnezeu. Toți cei care, în fiecare epocă, au trăit o viață evlavioasă au avut de suferit o formă sau alta de persecuție. Mulți profeți și apostoli au fost persecutați, întemnițați și chiar omorâți pentru Hristos. Ei au suferit toate umilințele, insultele și cruzimile pe care Satana putea convinge mintea să le inventeze.

Astăzi, lumea este la fel de mult opusă religiei autentice precum a fost dintotdeauna. Aceeași ură și ostilitate față de Dumnezeu, care a dus la respingerea și răstignirea lui Hristos și persecutarea martorilor Săi credincioși, încă arde în inimile copiilor neascultării și în curând va izbucni cu o energie malefică. Citim că, în zilele din urmă, Satana se va coborî cu mare mânie, știind că timpul lui este scurt, și va lucra cu toată înșelăciunea nedreptății asupra celor ce vor pieri. Cei care mărturisesc religia lui Isus, dar nu L-au urmat în negarea de sine, vor fi complet nepregătiți pentru această perioadă. Religia lor este o religie a avantajelor și comodității. Ei nu poartă nicio cruce; nu duc bătălii aspre cu dorințele firești ale inimii umane. Când pretențiile lui Dumnezeu vin în contradicție cu dorințele lor indulgente, ei aleg să-și facă plăcerea. Ei nu L-au cunoscut pe Hristos, căci nu L-au primit în smerenia Lui. Aceștia se vor găsi mai degrabă în compania celor care se opun adevărului, decât în mijlocul celor care vor suferi de dragul adevărului.

Spiritul persecuției nu va fi manifestat împotriva celor care nu au nicio legătură cu Dumnezeu și, prin urmare, nu au nicio putere morală, ci va fi stârnit împotriva celor credincioși, care nu fac concesii cu lumea și nu vor fi influențați de opiniile, favorurile sau opoziția ei. O religie care aduce o mărturie vie în favoarea sfințeniei și care mustră mândria, egoismul, avariția și păcatele la modă va fi urâtă de lume și de creștinii superficiali. Nu vă mirați deci, tinerii mei prieteni creștini, dacă lumea vă urăște; căci mai înainte l-a urât pe Stăpânul vostru. Când suferiți batjocuri și persecuții, vă aflați într-o companie excelentă; căci Isus a îndurat totul și multe altele. Dacă sunteți martori credincioși pentru Dumnezeu, aceste lucruri ce vi se vor întâmpla vor fi un compliment pentru voi. Sufletele eroice care stau singure de partea adevărului sunt cele care vor câștiga coroana veșnică.

Dacă sunteți din lume, vă veți bucura de aprobarea ei; căci lumea îi iubește pe cei asemenea ei. Dar Satana se va mânia pe voi dacă nu împărtășiți spiritul lumii, pentru că prin viața voastră fără prihană și cuvintele de avertizare spuse îi mustrați răutatea. Însă nu fiți descurajați. S-ar putea să vi se pară că aceia ce se lasă purtați de curent au parte de o viață foarte plăcută; căci largă este poarta și lată este calea care duce la distrugere, în timp ce calea către viața veșnică este strâmtă și îngustă și va trebui să treceți prin multe greutăți; dar printr-un efort perseverent puteți câștiga viața veșnică – moștenirea viitoare, nemuritoare. Iar toate celelalte, pacea și slava de la sfârșitul călătoriei vor răsplăti de o mie de ori fiecare efort și sacrificiu pe care îl puteți face. – The Youth’s Instructor, 28 mai 1884

1. Ce să faceți dacă vă gândiți că viața de creștin este ușoară și relaxantă? Cum a fost viața lui Hristos?  Ce anume acceptăm atunci când Îl acceptăm pe Hristos?

2. Descrieți atitudinea lumii din ziua de azi față de religia autentică.

3. Descrieți persoanele din compania oponenților adevărului.

4. Cine nu va fi persecutat? Cine va fi persecutat?

5. Ce fel de religie este urâtă de lume și de creștinii superficiali?

6. Care sunt lucrurile ce vor fi ca un compliment pentru voi, dacă sunteți martori credincioși?

7. Care este rezultatul final al celor ce par să aibă o viață foarte plăcută pentru că se lasă purtați de curent?

8. Care este rezultatul final al celor ce continuă să meargă pe drumul îngust în ciuda numeroaselor dificultăți?

Rose - de Beth Williams
Femeia americană se simți frustrată. În mod normal, era organizată și eficientă, dar ceva i se întâmplase azi și nu-și putea explica ce. Avea de făcut câteva comisioane, dar, dintr-un motiv inexplicabil, s-a trezit mergând la o stație de autobuz greșită. Pentru a-și repara ochelarii trebuia să meargă în partea cealaltă a orașului, numai că, în mod ciudat, s-a simțit obligată să meargă în centru și să prânzească acolo într-un restaurant musulman.

A încercat să se convingă că nu are sens să mănânce atât de departe de locul în care avea treabă, dar dorința ei de a merge în centrul orașului la prânz a rămas puternică. În cele din urmă, rugându-se ca ea și copilul ei să poată fi o binecuvântare pentru cineva, s-au urcat în autobuzul care mergea în centrul orașului.

Rose, o doamnă de profesie inginer electrician, fusese chemată în centrul orașului să remedieze o problemă la rețeaua electrică. Ea și trei colegi stăteau în restaurant și luau prânzul. Ceilalți vorbeau cu bucurie în timp ce mâncau, dar Rose ignora conversația lor ușoară. Se gândea la zilele mai bune din trecut. Chiar anul trecut fusese o mamă fericită. Apoi, cât de teribil, își pierduse cei doi copii. Viața ei s-a golit de bucurie, iar zilele au devenit o călătorie în întuneric și tristețe. Soțul ei plecase în străinătate pentru a-și întreține fiica din prima căsătorie, acum studentă la medicină. Singură și deprimată, Rose nu mai avea decât amintirile care să-i țină companie. Ziua lucra, iar noaptea era singură.

În timp ce mânca și reflecta, Rose a observat o femeie americană cu un copil la șold, care au intrat în restaurant și s-au așezat la o masă din apropiere. Observând eșarfa și fusta lungă ale femeii, Rose se gândi în sinea ei că trebuie să fie o femeie credincioasă. Dar ce credință o fi având? Rose îl analiză pe băiețel. Arăta sănătos și avea păr blond! Pe măsură ce Rose îi studia pe cei doi, își simți inima mai ușurată de poveri. Terminând de mâncat, Rose s-a dus la masa femeii americane. Când se apropie, copilul i-a zâmbit timid și și-a ascuns fața în umărul mamei, după care a tras cu ochiul la ea și i-a zâmbit din nou. Rose întinse mâna și îi atinse obrazul dolofan. Cum el nu s-a opus, l-a luat în brațe și i-a admirat ochii albaștri. După ce l-a ținut un minut, Rose l-a dat înapoi mamei lui și a murmurat: „Mi-am pierdut copilul anul trecut. Nu-l pot uita.” După aceea, ea și colegii ei au părăsit restaurantul. Mai târziu, în după-amiaza aceea, când a terminat programul de lucru, Rose a traversat strada către o piață pe unde plănuia să piardă vremea până când lua autobuzul spre casă. În timp ce mergea, Rose a recunoscut- o brusc pe femeia ce mergea înaintea ei. Era americanca și copilul ei, de la restaurant! „Prieteno! Așteaptă, te rog!”, strigă Rose. „Eu sunt! Ne-am întâlnit în restaurant mai devreme azi, îți amintești?” Doamna americană se opri și se întoarse surprinsă. „Oh, da! Îmi amintesc de tine!”

Se poate spune că Rose bolborosi în timp ce vorbea. „Mă bucur atât de mult că te-am văzut din nou! Sunt sigură că Allah ne-a reunit astăzi. Nu ai idee cât de fericită m-am simțit când am ținut copilul tău în brațe. Mă gândesc la copiii mei în fiecare zi. Nu o să-i uit niciodată și, văzând copilul tău, am simțit că mi se ridică moralul.”

Doamna americană rămase surprinsă de valul de cuvinte și emoții ale lui Rose, dar a trebuit să fie de acord că mâna lui Dumnezeu părea să le fi reunit. Văzând un restaurant în apropiere, Rose o întrebă: „Ai puțin timp? Am putea intra înăuntru să vorbim o vreme.”

„Desigur! Să mergem”, a răspuns doamna americană. Pentru următoarea oră, Rose, doamna americană și băiețelul au ajuns să se cunoască. Rose s-a jucat cu băiatul, ajutându-l să meargă șovăitor printre scaune și bucurându-se să fie cu el, iar suferința și pierderea ei au dispărut pentru câteva minute prețioase.

Femeia americană era și ea fericită. Rugăciunea ei zilnică primise răspuns. Dumnezeu o folosise pentru a binecuvânta pe altcineva. Prin călăuzirea Lui, a putut să împărtășească o parte din bucuria cerului unei femei suferinde.