Evangheliştii cântăreţi

Text de memorat

Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temnița dinăuntru și le-a băgat picioarele în butuci. Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau. Faptele apostolilor 16:24,25

Cetatea macedoneană Filipi a fost una importantă în zilele lui Pavel (vezi Faptele apostolilor 16:12). Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, a fondat-o și a fortificat-o pentru a controla minele de aur din apropiere și un drum antic strategic. Minele de aur au continuat să ofere orașului o mare bogăție.

La câteva secole după înființare, Filipi a fost locul bătăliei finale din războiul civil roman ce a urmat asasinării lui Iulius Caesar. Victoria de aici a deschis calea ca Octavian să devină împărat roman. Octavian este mai bine cunoscut cu numele de Caesar Augustus, conducătorul roman din vremea când s-a născut Isus.

Având o climă temperată, a fost preferată ca loc de retragere pentru soldații care terminau serviciul militar. Cetatea a fost descrisă ca o Romă în miniatură, fiind guvernată de doi ofițeri militari numiți de Senatul roman. Deși Filipi era o cetate complet păgână, fără nicio sinagogă evreiască, un grup de femei de acolo păzeau Sabatul și se adunau săptămânal în afara agitației urbane, pentru a se închina în liniște lângă micul râu Gangites. Când Pavel, Sila, Luca și alții din echipa lor au ajuns în Filipi, s-au alăturat acestui grup. Pavel a fost invitat să vorbească la întâlnirea femeilor, și ele ascultau cu atenție mesajul. Lidia a continuat să studieze cu echipa lui Pavel și, la puțin timp, s-a botezat cu întreaga familie. Ea era foarte ospitalieră și și-a pus casa la dispoziția misionarilor.

Nu toate femeile din Filipi au primit atât de ușor mesajul Evangheliei. Era o femeie stăpânită de demoni care a adus multe necazuri orașului. Ea a început să-i urmărească zi de zi pe Pavel și ai lui când aceștia mergeau să predice adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Ea se ținea după ei strigând: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt și ei vă vestesc calea mântuirii” (Faptele 16:17). Tulburarea provocată de ea distrăgea atenția oamenilor și discredita Evanghelia. Demonii care o controlau îi înșelau pe oameni, chiar dacă cuvintele lor erau adevărate: mulți au fost făcuți să creadă că oamenii care vorbeau cu Duhul și puterea lui Dumnezeu erau stăpâniți de același spirit ca acest emisar al Satanei. Pavel a așteptat cu răbdare până când Duhul Sfânt l-a inspirat să spună: „În Numele lui Isus Hristos, îți poruncesc să ieși din ea”(versetul 18). Demonul a părăsit-o imediat pe femeie, iar ea a rămas tăcută, dar sănătoasă. Locuitorii au văzut că Dumnezeul lui Pavel era mai puternic decât demonii.

Femeia a devenit o urmașă a lui Hristos. Deși femeia stăpânită de demoni crease probleme, ea făcuse și bani din afaceri oculte. Stăpânilor ei, înfricoșați „că s-a dus nădejdea câștigului lor”, li s-au alăturat și alții din oraș, interesați să facă bani din ocultism. Ei „l-au prins pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață la autorități” (versetul 19).

În conformitate cu legea romană, acțiunea gloatei era ilegală, dar pe Paul și Sila „i-au dat pe mâna dregătorilor”, acuzându-i că încalcă legea. „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt niște iudei care vestesc niște obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm” (versetele 20, 21). Dar această lovitură aparentă primită în Filipi avea să fie până la urmă o mare victorie a Evangheliei.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

„Când cântă, vocea omenească melodioasă inspiră emoții adânci. Prin eforturi hotărâte, cel ce învață va dobândi o capacitate de a vorbi și de a cânta care va exercita o influență puternică în câștigarea de suflete pentru Hristos.” — Evanghelizare, p. 504

1. De ce s-au înfuriat atât de tare oamenii din Filipi pe Pavel și Sila? Faptele apostolilor 16:19 Explicați problema lor. Exodul 20:17; 1 Timotei 6:10; Faptele apostolilor 20:33

2. Citiți Faptele apostolilor 16:20,21. De ce credeți că oamenii care încalcă legea sunt repede pregătiți să-i acuze pe alții că încalcă legea?

Dregătorii din Filipi erau conducători nedrepți. Fără niciun proces legal, fără să le permită lui Pavel și lui Sila să se apere, fără să cerceteze măcar dacă Pavel era cetățean roman, dregătorii au trecut de partea populației și au poruncit ca Pavel și Sila „să fie bătuți cu nuiele” (Faptele apostolilor 16:22). Această pedeapsă este foarte dureroasă, iar rănile rezultate se vindecă între o săptămână și o lună. Plus că lasă cicatrici permanente.

După această bătaie publică, cei doi bărbați au fost băgați într-o zonă de maximă securitate a închisorii. Cu toate că paznicul le-a văzut rănile proaspete, umflate și însângerate, i-a tratat pe Pavel și pe Sila cu o severitate răutăcioasă, prinzându-le picioarele în butuci de lemn, astfel ca să nu găsească nicio poziție confortabilă. Era imposibil să doarmă, era imposibil să predice. Dar bărbații puteau totuși să se roage, să înalțe laude și să cânte. Și ce program muzical a fost acela! În timp ce-și uneau vocile în armonie, probabil că și îngerii li s-au alăturat în cântec.

Ceilalți prizonieri, temnicerii și paznicul auziseră deținuți blestemând și înjurând. Auziseră plânsete, gemete și tânguiri. Dar n-au mai auzit cântece până atunci. Până și paznicul cel aspru s-a simțit mișcat când s-a dus să se culce având sunetul melodiilor în urechi. Pavel și Sila erau cu adevărat niște evangheliști muzicali. Dumnezeu a auzit cântecele și a poruncit să aibă loc o misiune de eliberare. „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închiși îi ascultau. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa că s-au clătinat temeliile temniței. Îndată, s-au deschis toate ușile și s-au dezlegat legăturile fiecăruia” (Faptele apostolilor 16:25,26). Lanțurile bine prinse de podeaua stâncii s-au rupt. Pereții au început să se miște, dărâmând porțile. Prizonierii puteau evada, însă Pavel i-a instruit să rămână pe loc. Prin intermediul acelui program muzical de la miezul nopții, prizonierii învățaseră să-i respecte pe Pavel și Sila. Ei au recunoscut cutremurul ca venind de la Dumnezeul lui Pavel și i-au urmat instrucțiunile.

„Temnicerul s-a deșteptat și, când a văzut ușile temniței deschise, a scos sabia și era să se omoare, căci credea că cei închiși au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: «Să nu-ți faci niciun rău, căci toți suntem aici»” (versetele 27, 28).

Chemând un slujitor să aducă o lumină, temnicerul a descoperit că Pavel spusese adevărul. Prizonierii erau toți în continuare în celulele lor! Ajungând la chilia din fundul închisorii, el „s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila” (versetul 29). Și-a dat seama că le datorează viața. Cântecele lor spuseseră povestea Evangheliei. Cântecele lor dezvăluiseră pacea pe care și el și-o dorea. Toți temnicerii și prizonierii au ascultat cu atenție când paznicul a întrebat: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (versetul 30). Muzica făcuse introducerea pentru predică.

Și ce predică a fost aceea! Pavel și Sila au răspuns: „Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit, tu și casa ta” (versetul 31). Ei au spus povestea simplă a Evangheliei în timp ce „i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât și tuturor celor din casa lui” (versetul 32). După ascultarea predicii, paznicul le-a slujit. „Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile și a fost botezat îndată, el și toți ai lui” (versetul 33). Și apoi a făcut ceva nemaiauzit. I-a scos din închisoare și i-a dus în casa lui, unde „le-a pus masa și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu” (versetul 34).
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

3. Citiți Faptele apostolilor 16:25. Ce ar face majoritatea oamenilor după ce sunt grav bătuți cu nuiele? Ce anume este neobișnuit în comportamentul lui Pavel și Sila? Care a fost urmarea faptului că Pavel și Sila au cântat? Faptele apostolilor 16:30-34

4. David a manifestat același tip de credință ca Pavel și Sila când a fugit și s-a ascuns de Saul în peșteră. Citiți 1 Samuel 22:1,2 și Psalmul 57, pe care l-a scris acolo, și spuneți în ce mod se aseamănă aceste istorii.

5. Ați cântat vreodată imnuri ce întăresc credința când ați fost descurajați? Dacă nu, încercați! Căutați în cartea de imnuri trei cântări ce sunt arme bune împotriva descurajării.

„Cântecul este o armă pe care o putem folosi întotdeauna împotriva descurajării. Pe măsură ce ne deschidem inima pentru lumina prezenței Mântuitorului, vom avea sănătate și binecuvântările Sale.” —The Ministry of Healing, p. 254

Deși s-ar putea să nu fim bătuți cu nuiele sau înlănțuiți în butuci, avem oportunități de a-i influența pe alții prin cântec. „Mari au fost binecuvântările primite de oameni ca răspuns la cântecele de laudă!” O astfel de muzică este „creată pentru a îndrepta gândurile la teme înalte și nobile, pentru a inspira și înălța sufletul” (Educație, pp. 162, 167). „Vorbește, roagă-te și cântă despre Hristos cel răstignit, iar inimile se vor înduioșa și vor fi câștigate” (Maranatha, p. 105).

Muzica are un mare potențial. Știința și arta muzicii trebuie înțelese pe deplin. Nu e de mirare că studiul muzicii a ocupat un rol important în școlile profeților! El poate transforma atât indivizii, cât și grupurile. „Un asemenea cântec are o putere extraordinară: supune firile aspre și necultivate, înviorează gândirea, trezește compasiunea, favorizează armonia în acțiune și izgonește tristețea și presimțirile sumbre care distrug curajul și slăbesc puterile” (Educație, p. 86).

Într-o închisoare primitivă din Filipi, un concert de seară a reușit toate aceste lucruri. A supus natura necioplită și necultivată a paznicului, a temnicerilor și a prizonierilor. Le-a stimulat gândurile și le-a stârnit simpatia față de Pavel și Sila. I-a permis lui Pavel și lui Sila să-i unească pe prizonieri în decizia de a rămâne în celulele lor. Și pe măsură ce continuau să cânte, sentimentele firești de anxietate și descurajare au fost înăbușite. Și noi putem învăța să valorificăm puterea unică a muzicii. Când vă aflați într-o întâlnire cu idei divergente, dacă aveți ocazia, sugerați o melodie. Selectați un cântec cu o armonie bogată. Într-un mod inconștient, acesta atrage oamenii laolaltă și „promovează armonia”.

„Lucrarea muzicală are putere. Elevii care știu să cânte, clar și melodios, cântările dulci ale Evangheliei pot face mult ca evangheliști muzicali. Ei vor afla multe ocazii pentru a-și folosi talentul dat de Dumnezeu, ducând muzică și lumină în multe locuri singuratice, întunecate de necazuri, cântând acelora care rar au privilegiul de a participa la adunare” (Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 413, 414).

Tinerii pot utiliza muzica drept instrument eficient ca să ajungă la o clasă superioară. „Intrați în casele celor bogați, ca și în casele celor săraci, și, îndată ce se ivește ocazia, întrebați: V-ar plăcea să vă cântăm imnuri ale Evangheliei? Apoi, după ce inimile vor fi înmuiate, se poate ivi ocazia pentru a înălța câteva cuvinte de rugă, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu vă vor refuza mulți. O astfel de slujire înseamnă adevărată lucrare misionară” (Idem, p. 414). Când oferiți studii biblice „în locuri unde adevărul nu este cunoscut... adunați-i pe toți cei care vor veni... Luați Biblia și lăsați-L pe Dumnezeu să vorbească direct din Cuvântul Său. Dacă există doar un mic număr de oameni prezenți, ei pot citi un «așa zice Domnul», fără a face mare paradă și fără să manifeste cine știe ce entuziasm; citiți doar și explicați adevărul simplu al Evangheliei; cântați și rugați-vă împreună cu ei” (The Review and Herald, 29 septembrie 1891).

Cei implicați în vânzarea și distribuirea literaturii sacre pot folosi și puterea cântecului pentru a câștiga suflete. La fel ca Pavel și Sila, puteți merge doi câte doi. Astfel de „colportori pot ajunge la o clasă de oameni ce nu poate fi atinsă” în adunările publice de evanghelizare. „Din familie în familie, ei poartă mesajul adevărului. Astfel, ei intră în strânsă legătură cu oamenii și găsesc multe oportunități de a vorbi despre Mântuitorul. Aceștia să cânte și să se roage cu cei care devin interesați de adevărurile pe care trebuie să le transmită. Ei să spună familiilor cuvintele lui Hristos și se pot aștepta să aibă succes” (Lucrarea colportorului, p. 38, în orig.).
(Vezi întrebările de reflecție de la Secțiunea III.)

6. Cum poți fi evanghelist muzical în familia ta?

7. Analizați citatul din cartea Educație de la p. 86. Numiți cinci efecte muzicale produse în închisoarea din Filipi.

8. Citiți Patriarhi și profeți, pp. 36, 37 (în orig.). Ce ne învață această relatare despre puterea cântecului sacru? Ce alte exemple din Scriptură sau din viața proprie ilustrează puterea muzicii sacre?

9. Dați un exemplu de un „imn alinător”.  Cum ar trebui cântat?

10. Ce vă spun următoarele versete despre utilizarea muzicii în lucrarea de evanghelizare? Psalmii 18:46-49; 51:10-15; 108:1-4

Studiu suplimentar: Evanghelizare, pp. 493–512; Solii alese, vol. 2, pp. 242, 243

Chemat în Anglia — a 48-a parte, de John N. Loughborough
Încă din primăvara anului 1874, fratele James White a început să-mi vorbească despre plecarea în Anglia. Nu mi-am dat seama foarte bine de ce îmi vorbea despre asta decât după cinci ani petrecuți în California. Fratele Cornell mi-a explicat: „Într-una dintre prezentările ei, am auzit-o pe sora White spunând că, dacă fratele Loughborough se va dovedi credincios, eforturile lui vor fi solicitate în Anglia.

În timp ce locuiam cu fratele White în vechea clădire de pe strada Lafayette Road, unde se făcea hidroterapie, într-o după-amiază de Sabat ne-am urcat pe munte ca să avem o sesiune de rugăciune. Acolo, înconjurați de arbuști și tufișuri, amândoi am fost impresionați foarte clar în privința datoriei noastre. Starea de sănătate a soției mele lăsa impresia că va părăsi curând lumea aceasta. Dețineam o casă la Santa Rosa, dar nu putea locui acolo din cauza ceții persistente. Domnul ne-a dat amândurora impresii puternice. Fratele White a fost convins să ceară colectarea unei sume de bani la întâlnirile de tabără din Est pentru Sign of the Times. De asemenea, am avut parte și eu de o mică perspectivă privind viitorul.

M-am ridicat de pe genunchi când am terminat rugăciunea. „Totul este limpede despre datoria pe care o ai în Est”, i-am spus fratelui White. „Am fost impresionat ca de o voce slabă ce-mi spunea să vând locul din Santa Rosa, dar să nu cumpăr nimic în altă parte. Lucrarea ta va fi făcută în multe locuri, așa că nu trebuie să fii legat de un singur loc.” Mi-am scos de îndată casa la vânzare, iar în două săptămâni am primit o propunere pentru suma pe care o doream. Din acel moment, fratele White a menționat ocazional că trebuie să începem o lucrare în Anglia, sugerându-mi că ar trebui să merg. În primăvara anului 1878, s-a dus din nou la Battle Creek și de acolo mi-a scris să părăsesc California și să vin la Conferința Generală ce urma să aibă loc acolo în luna octombrie, iar ei vor vota să mă duc în Anglia. Am răspuns prezentând opt motive pentru care nu mi se părea indicat să fac o astfel de mișcare chiar atunci. Cele mai importante au fost acestea: în primul rând, aici, lucrarea de abia începuse în mai multe locuri și trebuia finalizată, iar în al doilea rând am făcut observația că, dacă ar fi să merg în Anglia, aveam nevoie de cel puțin un an pentru a studia obiceiurile englezești, astfel încât să am o oarecare înțelegere când ajungeam acolo.

White mi-a răspuns scurt în doar două propoziții ce au eliminat cele opt motive pentru care nu voiam să merg în anul acela: „Dacă mai stai un an pentru a finaliza ceea ce crezi că este la început, o să descoperi că vor fi și mai multe lucrări ce vor trebui terminate. În ceea ce privește studiul obiceiurilor englezești și adaptarea ta în Anglia, cel mai bun loc este chiar acolo, pe teren, unde vezi obiceiurile cu ochii tăi.” Totuși, încă nu-mi era clar ce să fac. După ce petrecusem zece ani în California și asistasem la dezvoltarea lucrării de la început, nu-mi era ușor să renunț.

După ce m-am întors de la întâlnirea de tabăra din Oregon, în luna iulie din 1878, am petrecut două zile pline la Oakland, transportând cortul și accesoriile către Reno, Nevada, unde acceptasem să organizez întâlniri în cort. Pe data de 17 am luat trenul spre Reno. Am arătat biletul controlorului, apoi m-am întins căutând odihna de care aveam mare nevoie, înălțând o rugăciune și cerând lumină în privința plecării în Anglia. După o oră, m-am trezit de parcă m-ar fi scuturat cineva, numai că nu era nimeni în apropiere. Apoi mi-a venit viu în minte gândul: „Pune-ți în vânzare bunurile casnice și fă aranjamente să pleci în Anglia.” Deși aceste lucruri păreau contrare rațiunii, mintea mea era liniștită.

I-am scris partenerei mele [soția lui Loughborough murise, iar el se recăsătorise] din Oakland, spunându-i să lase vânzarea lucrurilor noastre în mâna Providenței – să le pună în vânzare, iar dacă se vindeau, urma să luăm asta drept dovadă că datoria noastră era să mergem la Conferința Generală. O zi mai târziu, un frate care urma să se căsătorească în curând a cumpărat totul, în afară de cărțile și hainele noastre.

La Reno, cu ajutorul fratelui Ferguson, ne-am ridicat cortul într-un loc central și am început întâlnirile pe data de 21 iulie. În fiecare seară, cortul se umplea cu până la 500 de persoane curioase. Sora White, aflată în drum spre Est, s-a oprit la Reno și, pe data de 30 iulie, a transmis un mesaj serios despre nașterea din nou, pe baza textului din 1 Ioan 3:1: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”

Printre cei care au acceptat solia au fost două persoane care își făcuseră primele idei despre credința noastră chiar la prima noastră întâlnire de cort din Battle Creek, din anul 1854.

Puterea cântecului evlavios
Cântecul de laudă este atmosfera cerului; iar când cerul vine în contact cu pământul, există muzică și cântare – „mulțumiri și cântări de laudă”. Deasupra pământului nou-creat, așa cum fusese conceput, frumos și nepătat, sub aprobarea lui Dumnezeu, „stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și... toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”. Tot așa, inimile omenești, în rezonanță cu cerul, au răspuns la bunătatea lui Dumnezeu cu cântări de laudă. Multe din evenimentele istoriei omenești au fost legate de cântări.

Istoria cântecelor din Biblie sugerează din plin avantajele acestora. Muzica este adesea pervertită pentru a sluji scopurilor răului și devine astfel un agent ademenitor. Folosită însă în mod corect, este un dar prețios de la Dumnezeu, menit să ridice gândurile către teme înalte și nobile, să inspire și să înalțe sufletul. După cum copiii lui Israel, călătorind prin pustie, își înveseleau pașii cu acordurile cântărilor sfinte, tot așa Dumnezeu îi îndeamnă pe copiii Săi de astăzi să aducă bucurie în peregrinarea lor prin această viață. Există doar puține mijloace mai eficiente pentru fixarea cuvintelor sfinte în memorie decât repetarea lor prin cântare. O asemenea cântare are o putere minunată: puterea de a supune firile aspre și necultivate; de a înviora gândirea și de a trezi compasiunea, de a promova armonia în acțiune și de a izgoni tristețea și presentimentele sumbre care nimicesc curajul.
Este unul din mijloacele cele mai eficiente de a impresiona inima cu adevărul spiritual. Cât de adesea se întâmplă ca sufletul sufocat și gata să se lase pradă deznădejdii să-și amintească un cuvânt al lui Dumnezeu – vreun cântec uitat de mult, din copilărie – iar ispitele își pierd puterea, viața capătă un nou sens și un nou scop, iar curajul și bucuria sunt împărtășite și altor suflete! Nu ar trebui să se piardă din vedere niciodată valoarea cântecului ca mijloc de educație. Să se audă cântece în familie, din cele gingașe și curate, și atunci vor fi mai puține cuvinte de critică și mai multă voioșie, speranță și bucurie. Să se audă cântece la școală, iar elevii vor fi aduși mai aproape de Dumnezeu, de profesorii lor, și mai aproape unul de altul.

Ca parte a serviciului divin, cântarea este tot atât de mult un act de închinare precum este rugăciunea. Într-adevăr, multe cântări sunt rugăciuni. Dacă este învățat să-și dea seama de aceasta, copilul se va gândi mai mult la sensul cuvintelor pe care le cântă și va fi mai maleabil sub puterea acestora.

În timp ce Răscumpărătorul nostru ne duce către pragul veșniciei, care strălucește de slava lui Dumnezeu, putem recunoaște tema de laudă și recunoștință care vine de la corul ceresc din jurul tronului; iar când ecoul corului îngeresc se aude în căminele noastre pământești, inimile vor fi atrase mai mult spre interpreții cerești. Părtășia cu cerul începe pe pământ. Aici luăm tonul de laudă al cerului.– The Youth’s Instructor, 29 martie 1904

Nu există cuvinte pentru a descrie pe deplin bogata binecuvântare a închinării adevărate. Când ființele omenești cântă cu sufletul și cu mintea, cântăreții cerești preiau firul melodiei și se alătură în cântarea de recunoștință. Cel care a revărsat asupra noastră toate darurile pentru a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu așteaptă ca slujitorii Lui să-și cultive vocea, astfel încât să poată vorbi și cânta încât toți să poată înțelege. Nu de volum ridicat este nevoie, ci de o intonație clară, o pronunție corectă și o rostire distinctă. Toți să-și ia timp pentru cultivarea vocii, astfel încât slava lui Dumnezeu să fie cântată în tonuri clare și blânde, nu cu asprime sau cu țipete stridente, care zgârie urechea. Capacitatea de a cânta este darul lui Dumnezeu; să fie, așadar, folosit spre slava Sa.

La întâlniri, să fie alese anumite persoane care să ia parte la lucrarea muzicală. Muzica vocală să fie acompaniată de instrumente muzicale mânuite cu pricepere. Noi nu trebuie să ne împotrivim folosirii instrumentelor muzicale în lucrarea noastră. Această parte a serviciului de închinare trebuie să fie condusă cu grijă, deoarece, prin cântare, Îi aducem laudă lui Dumnezeu. Cântarea nu trebuie să fie întotdeauna interpretată doar de câțiva. Ori de câte ori este posibil, să se alăture întreaga comunitate. – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, pp. 121, 122

Interesul față de cultivarea vocii trebuie să fie mult mai mare decât se manifestă, în general, în prezent. Studenții care au învățat să cânte cântările religioase plăcute, într-o modalitate melodioasă și clară, pot să facă mult în calitate de evangheliști care au daruri muzicale. Ei vor găsi multe ocazii favorabile de a-și folosi talentul pe care li l-a dat Dumnezeu, ducând muzica melodioasă și razele de soare în multe locuri singuratice și întunecate de păcat, în necazuri și suferințe, cântându-le acelora care au avut rareori privilegiul de a participa la serviciile din biserică.

Studenți, mergeți „la drumuri și la garduri”. Străduiți-vă să ajungeți atât la cei bogați, cât și la cei din clasele sociale mai umile. Intrați în casele celor bogați și ale celor săraci, iar când aveți ocazia, întrebați: „V-ar plăcea să cântăm? Am fi bucuroși să-L lăudăm pe Dumnezeu cântând împreună cu voi.” Astfel, inima oamenilor este sensibilizată și se deschide calea pentru a înălța câteva cuvinte de rugăciune, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu vor fi multe persoane care să vă refuze. O astfel de slujire este o adevărată lucrare misionară. Dumnezeu dorește ca fiecare dintre noi să fie convertit și să învățăm să ne angajăm cu seriozitate în efortul misionar. El ne va binecuvânta în această slujire dedicată altora și vom vedea mântuirea Lui. – The Review and Herald, 27 august 1903

Cântecul este unul dintre cele mai eficiente mijloace de a îmbunătăți adevărul spiritual din inimă. Adesea, prin cuvintele cântărilor sacre, izvoarele pocăinței și credinței au fost desigilate. – The Review and Herald, 6 iunie 1912

Cântecul melodios, care vine din multe inimi, cu versuri clare și distincte, constituie unul dintre mijloacele lui Dumnezeu în lucrarea de salvare a sufletelor. – Ellen G. White, Evanghelizare, p. 178

1. Ce se întâmplă când cerul vine în contact cu pământul? Gândiți-vă la dorința, sau lipsa acesteia, de a cânta cântări sacre. Ce spune aceasta despre conexiunea voastră cu cerul?

2. Ce devine muzica atunci când este pervertită ca să slujească scopului răului? Ce se întâmplă când muzica este folosită corect?

3. Care este unul dintre mijloacele cele mai eficiente de a impresiona inima cu adevărul spiritual?

4. Ce se va întâmpla când vom cânta cu blândețe cântări curate în căminele noastre? Dar în școli?

5. Ce se va întâmpla când vom realiza că multe cântări sunt de fapt rugăciuni?

6. Ce se întâmplă când cântăm din inimă, fiind atenți la mesajul versurilor?

7. De ce anume este nevoie în loc de cântat zgomotos?

8. Cum puteți folosi imnurile în lucrarea misionară?

9. Prin ce mijloace sunt desigilate izvoarele pocăinței și credinței?

Ziua plantării orezului - de Kari Wixwat
Dimineața a început răcoroasă în bătaia unui vânt slab. Este momentul meu preferat al zilei. Astăzi va fi o zi bună, m-am gândit. Ziua plantării orezului! Mi-am înghițit rapid micul dejun cu orez rece și m-am pregătit de plecare. Am privit-o pe prietena mea, Janti, și pe mama ei cum înhamă vacile la căruță. Apoi am încărcat sacii mari cu sămânță de orez și am pornit într-un ritm lent, anevoios.

M-am uitat în jurul meu, fiind cocoțată în vârful unui sac de orez. Auzeam vântul fremătând printre copaci, păsările cântând și mormăitul lui Janti, îndemnând vacile să înainteze. Vorbea cu mama ei, iar eu mă bucuram de intonațiile din vocea lor, ce se ondulau precum colinele din jurul nostru în lumina dimineții. Timpul de o oră, cât am făcut până la câmp, s-a scurs pe negândite. Când dădeam încărcătura jos, l-am văzut pe Thame, soțul lui Janti, ascuțind capetele a două bețe lungi ca pe niște creioane uriașe. Apoi, împreună cu un vecin, au început să pășească încet în susul și josul câmpului, înfigând capetele ascuțite în pământ până când întregul câmp a ajuns să fie ciuruit de găuri.

Noi, femeile și copiii, am umplut bucăți de bambus cu sămânță de orez și ne-am aliniat pe câmp ca să începem plantarea. Înaintam și turnam sămânță în mâini, lăsând să cadă câte patru sau cinci grăunțe în fiecare gaură, iar apoi le astupam cu țărână folosind capetele bețelor de bambus. Pe măsură ce lucram câmpul, atmosfera se umplea de râsete. Majoritatea comentariilor erau îndreptate spre mine: „Ha ha! Știe cum să planteze orez!”, „Ha ha, o pnong americană!” Ei râdeau și râdeam și eu împreună cu ei, înveselindu-ne munca, de altfel plictisitoare.

La prânz, ne-am oprit și am mâncat împreună ceva care, bineînțeles, includea orez. După prânz, am terminat de plantat o mică parcelă neterminată, după care am luat-o la pas spre sat, împreună cu vecinii. După ce toată lumea a făcut duș, ne-am adunat laolaltă să mâncăm masa de orez de seară și să ne bucurăm de și mai multe râsete.

Câteva zile mai târziu, am privit câmpia plantată și am văzut ceva ca o pâclă verde acoperind pământul. Creștea orezul! Simțeam o mare satisfacție să văd că, pe câmpul lucrat din greu, creșteau acum plante.

Viața oamenilor pnong se învârte în jurul orezului. Aceștia lucrează intens la îndepărtarea zonei de junglă, la aratul câmpiilor și la plantatul orezului, precum și la udatul, culesul și treierarea lui. Ei mănâncă orez în fiecare zi – la micul dejun, la prânz și la cină. În limba pnong sunt două cuvinte pentru a mânca: cha, care înseamnă „gustare”, și chong, care înseamnă „să mănânci orez”. Când întâmpini pe cineva, spui: „Ai mâncat orez azi?” Semnificația întrebării s-ar traduce prin: „Ai luat masa azi?” În timp ce reflectam la acestea, mi-a venit brusc în minte imaginea lui Isus și a Pâinii vieții, cu o claritate mai mare ca oricând. Pentru poporul pnong, Isus este Orezul vieții.

Chiar în dimineața următoare, citeam din cartea Viața lui Iisus la devoțional, iar pasajul următor mi-a atras atenția: „A mânca trupul și a bea sângele lui Hristos înseamnă a-L primi ca Mântuitor personal, crezând că El ne iartă păcatele și că suntem făcuți desăvârșiți în El. Admirând iubirea Lui, stăruind asupra ei, sorbind-o, devenim părtași ai naturii Sale. Ceea ce e hrana pentru corp trebuie să fie Hristos pentru suflet... Trebuie să ne hrănim cu El, să-L primim în inimă, astfel ca viața Lui să devină viața noastră. Iubirea Lui, harul Lui trebuie să fie asimilate.”

Pretutindeni cu Isus eu merg voios,
Trec cu El prin văi de lacrimi bucuros.
Fără El pe-acest pământ nu-s bucurii,
Lângă Domnul însă, grija va pieri.

Apărat de Isus, sigur eu mă simt;
Orişiunde merg cu El în pace sunt.

Pretutindeni cu Isus cel adorat!
Oamenii mă uită, dar El niciodat’!
De s-ar duce totul în adânc de mări,
Domnul mă salvează din orice-ntâmplări!