Gustul muzical

Text de memorat

Inima înțelepților este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii. Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți la cântecul celor fără minte. Eclesiastul 7:4,5

Când discutăm despre muzică, în special despre muzica contemporană, un cuvânt frecvent invocat este „gust”. Poate că oamenii te-au întrebat: „Ce fel de muzică îți place?” Adesea se presupune că oamenii au preferințe muzicale diferite, și acesta este motivul dezacordurilor.

Putem ilustra ideea de gust în acest fel: s-ar putea să-ți placă culoarea verde, dar prietenului tău s-ar putea să-i placă bleumarin. În cele mai multe cazuri, aceasta ar fi pur și simplu o problemă de preferință. Gustul nostru pentru culori este determinat de cultură, asocieri, abilitatea artistică, văzul și individualitatea.

Acest lucru este adevărat în multe domenii. S-ar putea să „iubiți” smoothie-ul de afine. Altcineva s-ar putea să „tânjească” după piure de cartofi și sos. Atâta timp cât ambele alimente sunt sănătoase, este doar o preferință. Dar este sigur să ne alegem mâncarea doar pe baza preferințelor noastre? „Gata cu legumele cu frunze verzi! Multe dulciuri și prăjeli!” Înțelegeți ideea? Este gustul un ghid suficient în problemele importante?

Când ducem această idee un pas mai departe și o aplicăm muzicii, am putea spune că diferitelor persoane le plac diferite tipuri (sau genuri) de muzică. Unora le place muzica clasică, în timp ce altora le place hip-hop. Altora le place soft jazz, în timp ce unii apreciază muzica new age. Contează ce tip de muzică ascultăm? Este sigur să urmărim preferințele noastre în selecția muzicală? Ne-a dat Dumnezeu un ghid mult mai sigur decât gustul, atât pentru mâncare, cât și pentru muzică? Din fericire, răspunsul este „da”.  În Spiritul Profeției, cuvântul „potrivit” este câteodată asociat cu cuvântul „gust”. Ceva anume potrivit pentru gustul nostru este ceva ce preferăm sau considerăm că este agreabil. Sunt două lucruri importante ce ne sunt aduse la cunoștință despre gustul muzical al tinerilor.

Să privim mai întâi la tipul muzical preferat adesea. Cântecele pe care tinerii din lume le preferă cel mai mult se potrivesc deseori cu gustul tinerilor ce se declară creștini. „Cântece neserioase, banale, și muzica populară, la modă, par potrivite pentru gustul lor” (Căminul adventist, p. 186).

În al doilea rând, putem să privim și care este muzica cel mai puțin plăcută de tineri. „Tinerii se adună să cânte, dar, deși pretind că sunt creștini, ei Îl dezonorează adesea pe Dumnezeu și credința lor prin cuvintele ușuratice și prin muzica pe care o aleg” (Solii pentru tineret, p. 331).

Dacă asociem aceste două idei, vedem că muzica cu adevărat sacră nu este în tendințe. De asemenea, dacă muzica populară se potrivește cu gustul tinereții, iar muzica sacră nu, cele două tipuri de muzică sunt diferite. Mai vedem și că alegerea muzicii dezvăluie multe despre caracterul nostru. Problema este că muzica sacră este inspirată de Duhul Sfânt, dar „omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie” (1 Corinteni 2:14).

Cu alte cuvinte, cei care își aleg muzica în mare parte pe baza gustului nu vor alege o muzică sacră. Modul în care fac alegerea li se poate părea corect, dar aceasta nu este dovada că muzica respectivă este cea mai bună. „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte” (Proverbele 16:25). Pentru a înțelege cum ne ghidează Scriptura, trebuie să privim mai îndeaproape aceste trei idei. În primul rând, de ce muzica în tendințe este în general pe gustul tinerilor? În al doilea rând, de ce muzica sacră nu se potrivește în general cu gustul tinerilor? În sfârșit, dacă alegerea care ni se pare corectă este periculoasă, cum putem recunoaște calea sigură?

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Muzica este adesea pervertită pentru a servi scopurilor răului și, astfel, devine unul dintre cele mai atrăgătoare mijloace ale ispitei.— Solii pentru tineret, p. 291

1. Citiți Proverbele 16:25. Explicați de ce nu este întotdeauna sigur să facem alegeri bazate exclusiv pe ceea ce ne place și ceea ce nu ne place (adică pe gust).

2. Să presupunem că planificați muzica pentru o întâlnire de tineret. Ar trebui să alegeți un stil de muzică popular, care place majorității oamenilor, sau ar trebui să alegeți o muzică pe placul lui Dumnezeu?
Scopul muzicii din serviciile de închinare este să mulțumească oamenii sau să-I aducă slavă lui Dumnezeu?

Gustul este elementul care i-a adus necazuri lui Samson. De asemenea, din același motiv, i-a creat probleme și lui Esau. Acestuia îi plăceau femeile hitite, pe când mamei lui acest lucru îi displăcea. „La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, și pe Basmat, fata hetitului Elon” (Geneza 26:34).

Menționăm acest lucru pentru că adeseori se întâmplă ca gusturile unei generații să difere de cele ale altei generații. Așa cum femeile care îi plăceau lui Esau i-au adus durere tatălui și mamei lui, tot așa și astăzi există
alegeri făcute de tineri prin care își torturează părinții. Acest lucru se întâmplă adesea în privința muzicii. Acest lucru a fost adevărat de-a lungul istoriei bisericii adventiste.

În anii 1850, oameni de afaceri pricepuți făceau avere publicând partituri. Artiștii își vindeau partiturile la concerte. Revistele ce evaluau partituri au înflorit. Tinerii au fost deosebit de atrași de această muzică populară. Dar părinții adventiști din acea perioadă, folosindu-și perspicacitatea, au văzut că Satana le ataca familiile prin intermediul acestei muzici populare. Ei au observat influența asupra copiilor lor și s-au îngrijorat. Tinerii care ascultau acea muzică deveneau mai egoiști şi mai puțin interesați de adevărurile biblice privind vremea sfârșitului.

Spiritul Profeției a confirmat acest pericol. „Mi-a fost arătat că tinerii trebuie să ia o poziție mai nobilă și să facă din Cuvântul lui Dumnezeu principalul lor sfătuitor și călăuză. Tinerii au răspunderi solemne pe care ei le privesc cu ușurință. Introducerea muzicii în căminele lor, în loc să-i călăuzească spre sfințenie și spiritualitate, a constituit mijlocul de a le abate mințile de la adevăr. Cântece neserioase, banale, și muzica populară, la modă, par potrivite pentru gustul lor. Muzica le-a răpit acel timp care trebuia devotat rugăciunii. Muzica bună este o mare binecuvântare, însă, atunci când este folosită în mod greșit, constituie un blestem teribil” (Ellen White, Căminul adventist, pp. 186, 187).

Expresia „cântece neserioase” din propoziția de deasupra se referă la versuri superficiale, fără semnificație, valoare sau merit. Aceste cântece ușuratice, în tendințe prin anii 1850, au reprezentat un pericol pentru spiritualitate. Dar de atunci, armele lui Satana, ca și armele militare, au crescut în capacitatea lor distructivă. Satana a făcut din muzică o armă de distrugere în masă. Astăzi, cântecele populare nu sunt doar pe partituri; sunt disponibile pe CD-uri, la radio, pe internet și în format MP3. Ele nu sunt interpretate doar la o petrecere ocazională sau la vreun eveniment special, ci sunt cu noi peste tot. Iar acum sunt în mod evident corupte, pline de filozofii false și chiar de violență, de o imoralitate evidentă.

Muzica populară continuă să aibă o influență larg răspândită și letală asupra tinerilor creștini. Dumnezeu ne-a informat care este caracteristica importantă a muzicii dăunătoare. „Ea trezește sentimente, însă nu dă acea tărie și curaj pe care creștinul le poate găsi doar la tronul harului unde, cu umilință, își face cunoscute dorințele și, cu cereri și lacrimi, imploră puterea cerească pentru a fi întărit împotriva ispitirilor puternice ale celui rău. Satana vrea să-l facă pe tânăr captivul său” (Idem). Asemenea unui drog, o astfel de muzică ne stimulează temporar, dându-ne o iluzie de forță, în timp ce ne orbește în fața propriei slăbiciuni. O astfel de muzică ne face să fim ușor controlați de Satana. Cu astfel de pericole care ne amenință viața spirituală, ar trebui să ne analizăm viața de rugăciune. Cerem noi zilnic puterea cerească? Dacă nu, de ce nu? Muzica pe care o ascultăm reduce oare la tăcere glasul liniștit și calm al Duhului Sfânt?

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

3. Ce este muzica frivolă?Dați câteva exemple de muzică frivolă.

4. În ce mod poate să fie muzica asemenea unui drog stimulator artificial?

5. Folosește Satana muzica în planurile lui ca să ne rănească? În ce fel?

6. „Satana vrea să-l facă pe tânăr captivul său” prin muzica în tendințe. Cum ar trebui să răspundeți dacă cineva subliniază faptul că Satana v-a făcut captivi prin intermediul muzicii? 2 Timotei 2:22-26

Atunci când sunteți pe rețele sociale sau căutați pe internet, interesele, aprecierile și gusturile voastre sunt monitorizate și analizate. Companiile de publicitate se concentrează asupra produselor care răspund cel mai bine comportamentului vostru.

Oricât de inteligente au ajuns să fie motoarele de căutare prin care ni se studiază preferințele, cunoștințele lor despre noi sunt primitive în comparație cu modul extrem de sofisticat prin care demonii ne urmăresc interesele și gusturile. Satana „notează păcatele pe care fiecare om este înclinat să le comită, apoi are grijă ca acestuia să nu-i lipsească oportunitățile de a-și satisface dorințele” (Tragedia veacurilor, p. 571).

El ne studiază gustul muzical și ne oferă o muzică ce ne slăbește înclinația spre ce este drept. Când tinerii se adună laolaltă, ei folosesc muzica adesea ca pe un mijloc de relaționare. Ei pot să asculte aceeași muzică sau se pot aduna în jurul unei chitare sau al unui pian. Ori pot pur și simplu să vorbească despre artiștii și cântecele preferate. Satana caută să introducă în mediul tinerilor creștini muzica preferată de el.

Spiritul Profeției dă la o parte cortina, astfel încât să putem observa lupta adevărată, dar invizibilă, ce se duce pentru mintea noastră: „Îngerii planează asupra acestor locuri de întâlnire. Tinerii sunt adunați aici; se aude muzică vocală și instrumentală. Cei care sunt adunați aici sunt creștini” (Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 481).

Îngerii buni și cei răi au multe cunoștințe despre muzică. Muzica ce îi atrage pe îngerii răi este respingătoare pentru cei buni. Reciproca este la fel de valabilă. Prin selecția muzicală pe care o facem, invităm ori prezența îngerilor buni, ori pe cea a demonilor.

Observați efectul nevăzut al muzicii: „Dar ce se aude? Este un cântec, o melodie ușuratică, potrivită pentru o sală de dans. Iată-i pe îngerii cei curați și sfinți cum își strâng lumina tot mai mult în jurul lor, iar întunericul îi cuprinde pe cei din încăpere” (Idem).

Îngerii lui Dumnezeu au fost trimiși să aducă fericire acestor tineri. Dar misiunea lor este abandonată. „Îngerii părăsesc scena. Pe fețele lor se vede tristețea. Iată-i, plâng!” Iar scena aceasta nu este un caz izolat. „Am văzut scena aceasta repetată de mai multe ori în rândurile păzitorilor Sabatului” (Idem).

Însă nu doar muzica îi îndepărtează pe îngerii buni, ci și cuvintele lor: „Tinerii se adună să cânte și, deși susțin că sunt creștini, adeseori Îl dezonorează pe Dumnezeu și își fac de rușine credința prin conversațiile lor frivole și prin muzica pe care o aleg” (Idem). Muzica frivolă se potrivește cu o conversație frivolă? Dar ce este o conversație frivolă? „Ceea ce discută ei este legat de modă, de nu știu ce bonetă sau rochie, de ce a spus un anumit tânăr sau o anumită tânără sau de diferitele distracții pe care le pun la cale” (Idem, p. 480). Să reținem ce tip de muzică nu le este pe plac tinerilor așa-ziși creștini: „Muzica sacră nu se potrivește gustului lor” (Idem, p. 481). De ce? Viziunea evidențiază problema de la rădăcină.

„Am fost îndrumată către învățăturile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, care au fost trecute cu vederea” (Idem). Câteodată, șoferii au atenția slăbită și nu văd indicatoarele de marcaj pentru limita de viteză, sau pentru condițiile speciale ale drumului ce necesită atenție. Acest lucru poate duce la amenzi și accidente. În legislație, ignoranța nu este acceptată ca scuză. Dar cu cât mai important este pentru noi să observăm învățătura pe care Dumnezeu a trecut-o în Cuvântul Său! La judecată, nu vom putea să ne ascundem în spatele ignoranței. „La ziua judecății, toate aceste cuvinte inspirate îi vor condamna pe cei care nu le-au acordat atenție” (Idem).

Care sunt învățăturile limpezi și clare ale Cuvântului lui Dumnezeu despre muzică? Le-am acordat oare atenție?

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

„Știința mântuirii trebuie să fie subiectul oricărei predici, tema oricărui cântec.” —Evanghelizare, p. 502

7. Ce fel de muzică va atrage îngerii sfinți?  Ce fel de muzică atrage demonii?

8. Ce principii (poate neobservate) din aceste pasaje biblice se aplică modului cum alegem muzica?
1 Petru 1:13–16
Tit 2:11–14
1 Petru 5:8
1 Petru 4:7
2 Corinteni 6:16–18
1 Ioan 2:15–17

Studiu suplimentar: Solii pentru tineret, pp. 291–296
 

Uniți de adevăr— a 44-a parte, de John N. Loughborough

Aici s-a întâmplat că, în contextul alegerilor din biserică, trei adventiști s-au opus public unui plan care fusese urmat timp de mai mulți ani. Unul dintre bărbați a spus: „Cred că ar trebui să vorbim public, ca într-o grupare parlamentară sau ca la o întâlnire politică. Lăsați să voteze toți să vedem cine obține cel mai mare număr de voturi.” Un altul a spus: „Dacă aveți de gând să aveți un comitet, ei bine, eu nu cred în asta, deoarece înseamnă că puterea aparține unui singur om.” După aceea am primit o mărturie din partea sorei White, în care spunea că nu aceasta era calea de urmat, ci mai degrabă, la alegerea comitetelor, trebuie să fie luate în considerare cu atenție și rugăciune cele necesare, precum și calificările persoanelor, iar apoi, după ce frații se consultau, să fie propuse nume.

Numai că acești bărbați au continuat să-și susțină opiniile într-o manieră agitată, dând cu greu ocazia fratelui sau sorei White să intervină. În observațiile lor, acești bărbați au tot spus că nu cred în „puterea unui singur om”.
În cele din urmă, fratele White a obținut cuvântul și i-a spus calm liderului celor trei: „Văd că nu crezi în puterea unui singur om, decât dacă tu poți fi acel singur om.” Pe data de 13 martie, am început întâlnirile în școala din Red Banks, la aproximativ 10 km vest de Red Bluff. Domnul Wilkins, un om necredincios cu funcția de contabil într-o mare companie comercială, suferea de tuberculoză. Cu câteva săptămâni mai devreme, mama lui, doamna Horne, care locuia în Baltimore și era foarte preocupată de sănătatea lui, a venit să-l viziteze. Pe drumul de la Chicago la Sacramento, a mers în același vagon cu fratele și sora White. Sora White îi dăduse copii după lucrările despre sănătate, precum și câteva sfaturi despre cum să se îngrijească de fiul ei. Fiul a citit lucrările, a pus principiile în practică și a avut parte de mari beneficii. Când a văzut anunțul cu întâlnirile pe care le organizam la tribunal, a spus: „Mamă, mă întreb dacă bărbatul ăsta nu este cumva o persoană în legătură cu doamna White. O să merg la această întâlnire să văd și, dacă e de aceeași credință cu ea, o să-l rog să mă însoțească acasă.” Am început să vizitez frecvent această familie, iar ei au participat la toate adunările de la tribunal.

Pe data de 13 aprilie, am avut privilegiul să botez cinci candidați în râul Sacramento, la 5 km sud de Red Bluff. Printre aceștia se numărau mama Horne și fiul ei, domnul Wilkins. Câtorva dintre oponenții noștri, care ne acuzaseră că dezbinăm familiile, domnul Wilkins le-a răspuns: „Pe noi nu ne-a dezbinat. Mama mea era metodistă, soția mea baptistă, iar eu eram necredincios. Nimic nu-mi producea o plăcere mai mare decât să intru cu ele în discuții religioase contradictorii. Înainte de întâlniri, familia noastră era compusă din trei personalități independente, dar acum suntem una singură în credință.”

La consiliul Conferinței din California din primăvara anului 1873, s-a luat decizia ca în timpul verii să fie organizate întâlniri de corturi în Napa Valley, prima urmând să aibă loc în orașul Napa, iar a doua, în St. Helena. După acestea, urma să fie organizată o întâlnire de tabără de toamnă la Yountville, la jumătatea distanței dintre Napa și St. Helena. Am început provocarea din Napa cu un cort nou, circular, de 18 m, pe data de 24 mai și am continuat până pe data de 27 iulie. Patruzeci de persoane au luat hotărârea să urmeze adevărul; în plus, a fost obținută clădirea vechii școli, pentru organizarea serviciilor de Sabat.

Pe data de 30 iulie, am început întâlnirile în St. Helena, acestea continuând până pe data de 14 septembrie. În ultimele două zile a avut loc o dezbatere despre Sabat între fratele Cornell și profesorul Martin din Woodland. Fiind un apropiat al acestuia din urmă, fratele McCorkle, un pastor local, a cerut să fie făcute donații pentru cheltuielile de călătorie ale profesorului Martin. Publicul a vrut să facă o colectă și să o împartă între cei doi, dar fratele McCorkle nu a fost de acord cu acest lucru. El a spus: „Din moment ce nu a fost luată nicio decizie cu privire la dezbatere, sugerez să punem o pălărie de fiecare parte a mesei și să-i lăsăm pe cei din public, pe măsură ce timpul trece, să pună în pălăria fiecărei părți o contribuție personală, în funcție de perspectiva proprie asupra subiectului.” Proprietarul cortului ne-a spus că în pălăria profesorului Martin s-au adunat aproximativ 2,50 dolari, iar în cea a fratelui adventist Cornell, aproape 30 de dolari.

Armonia cerului

În după-amiaza zilei de 2 martie, am avut o consfătuire cu fratele și cu sora Haskell, în timpul căreia am discutat despre lucrarea din Oakland și despre planurile lor de a merge în Est, pentru a petrece un timp în South Lancaster. După vizita noastră, eram obosită și m-am retras la culcare devreme.

Sufeream de reumatism pe partea stângă a corpului și nu mă puteam odihni din cauza durerii. M-am întors de pe o parte pe cealaltă, încercând să găsesc o poziție care să-mi ușureze suferința. Simțeam o durere în inimă, care nu îmi prevestea nimic bun. În cele din urmă, am adormit.

Pe la 9 și jumătate, am încercat să mă întorc pe partea cealaltă și mi-am dat seama, dintr-odată, că nu mai aveam nicio durere. Când m-am întors de pe o parte pe alta și mi-am mișcat mâinile, am avut un simțământ de eliberare și de ușurare pe care nu le pot descrie. Camera era plină de lumină – o lumină cât se poate de frumoasă, blândă și albăstruie – și am simțit că sunt în brațele unor ființe cerești. Mai văzusem această lumină deosebită și în trecut, în ocazii de binecuvântare specială, dar, de data aceasta, ea a fost mai distinctă, mai impresionantă și am simțit o pace atât de deplină și de îmbelșugată, încât cuvintele nu o pot exprima. M-am ridicat în șezut și am văzut că eram înconjurată de un nor strălucitor, alb ca zăpada, ale cărui margini erau colorate în trandafiriu închis. Muzica cea mai melodioasă și mai dulce umplea văzduhul și am recunoscut că ea era cântată de îngeri. Apoi, un glas mi-a vorbit, spunând: „Nu te teme; Eu sunt Mântuitorul tău. Îngeri sfinți sunt pretutindeni în jurul tău.”– Ellen White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, pp. 61, 62.

Muzica este de origine cerească. În muzică se află o mare putere. Muzica îngerilor a făcut să tresalte inima păstorilor din Betleem și a străbătut lumea. Aceasta este muzica de laudă înălțată spre Acela care este întruchiparea curăției și a armoniei. Cei răscumpărați vor primi în cele din urmă răsplata nemuritoare cu muzică și cântece de biruință. În vocea omenească se află ceva deosebit de sfânt. Armonia și patosul sensibil și inspirat de cer depășesc orice instrument muzical. Muzica vocală este unul dintre darurile date de Dumnezeu omului, un instrument care nu poate fi depășit sau egalat dacă dragostea lui Dumnezeu abundă în suflet. A cânta din inimă și cu înțelegere este un adaos la serviciile devoționale din casa lui Dumnezeu.

Cât de mult a fost înjosit acest dar! Când este sfințit și înnobilat, el poate să îndeplinească un mare bine, dărâmând barierele prejudecății și împietrirea inimii necredincioase și poate să fie un mijloc de convertire a sufletelor. Nu este suficient să înțelegem elementele de bază ale cântatului, ci trebuie să aibă loc o legătură inteligentă cu cerul, așa încât îngerii să poată cânta prin noi.– Solii alese, vol. 3, p. 371

Adam și Eva au putut urmări priceperea și slava lui Dumnezeu în fiecare fir de iarbă, în fiecare arbust și în fiecare floare. Frumusețea naturală ce îi înconjura reflecta ca într-o oglindă înțelepciunea, excelența și iubirea Tatălui lor ceresc. Cântecele lor de afecțiune și de laudă se ridicau plăcut și cu evlavie spre cer, armonizându- se cu cântecele îngerilor cerești și trilul lipsit de grijă al păsărilor fericite.– The Review and Herald, 24 februarie 1874

Și cu cât poporul lui Dumnezeu cântă mai corect și mai armonios, cu atât I se aduce Lui mai multă slavă și cu atât biserica are mai mult de câștigat, iar cei necredincioși sunt mai influențați spre bine. Mi-a fost arătată ordinea, ordinea desăvârșită a cerului, și am fost încântată să ascult muzica desăvârșită de acolo. După ce am revenit din viziune, modul în care se cântă aici mi s-a părut strident și disonant. Am văzut grupuri de îngeri care stăteau într-un careu de lumină, fiecare având o harpă de aur. La capătul harpei era un instrument cu care se acorda harpa sau se schimbau tonurile. Degetele lor nu se năpusteau în mod neglijent asupra corzilor, ci atingeau cu grijă diferite corzi, pentru a produce anumite sunete. Întotdeauna există un înger care conduce, care atinge primul harpa și dă tonul, și apoi toți se unesc în muzica înălțătoare și desăvârșită a cerului. Nu poate fi descrisă. Este melodioasă, cerească, divină, în timp ce fiecare chip reflectă lumina de pe chipul lui Isus, strălucind cu o slavă de nedescris.– Ellen White, Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 155

Cântările pot fi mult îmbunătățite. Unii cred că dacă vor cânta mai tare, va crește muzicalitatea; dar zgomotul nu este muzică. Cântarea bună este ca muzica păsărilor – discretă și melodioasă. În unele dintre bisericile noastre am auzit solouri care erau cu totul nepotrivite pentru slujirea în Casa Domnului. Îngerilor nu le plac notele lungi și sunetele stranii întâlnite în cântarea de operă. Ei sunt încântați să audă cântecele simple de laudă cântate pe un ton natural. Cântecele în care fiecare cuvânt este rostit clar, pe un ton muzical, sunt cântecele la care îngerii ni se alătură în cântat. Ei preiau refrenul cântat din inimă cu suflet și înțelegere. – Sermons and Talks, vol. 2, p. 246

Moștenitorii lui Dumnezeu... vor sta înaintea tronului îmbrăcați cu haine mai prețioase decât au purtat vreodată cei mai onorați oameni de pe pământ. Vor fi încoronați cu diademe mai strălucitoare decât cele puse vreodată pe fruntea monarhilor pământești. Zilele de durere și de plâns s-au sfârșit pentru totdeauna. Împăratul slavei a șters lacrimile de pe toate fețele. Orice motiv de întristare a fost îndepărtat. Fluturând ramuri de palmieri, ei izbucnesc într-un cântec de laudă clar, plăcut și armonios. Toate vocile se unesc în acest cântec până când imnul de triumf răsună prin bolțile cerului: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!” – Ellen White, Tragedia veacurilor, p. 669

1. Descrieți muzica îngerilor.

2. Ce anume o face deosebit de sacră? De ce?

3. Ce mare bine este îndeplinit prin cântări sfințite?

4. Ce cuvinte descriu muzica înălțată de Adam și Eva alături de îngeri?

5. Care sunt cele trei lucruri care se vor întâmpla pe măsură ce ne vom apropia mai mult de cântatul corect, armonios?

6. Descrieți muzica perfectă a cerului.

7. Descrieți muzica plăcută îngerilor. 

8. Descrieți muzica pe care o vor cânta cei mântuiți în cer.

Fratele mai mic – partea a 2-a
Sonu și familia lui au explicat mai târziu că într-un an va avea o sfoară în jurul pieptului ce îl va lega de toate responsabilitățile unui preot hindus. Va merge la școală pentru a învăța rugăciunile și cântecele rituale, iar când se va întoarce, nu va mai mânca la noi acasă. Nici măcar nu va accepta apă de la noi. Dintr-odată, mi-a devenit evident motivul pentru care Dumnezeu nu a răspuns rugăciunilor mele pentru o casă mai mare. De curând, ne hotărâserăm să mai rămânem puțin în casa noastră actuală, deși este înghesuită. Un an, mai exact.

Stai puțin, m-am gândit cuprinsă de o emoție clocotitoare în piept. Aveam un sentiment nebănuit și minunat, pe care doar un creștin îl poate avea. Ce face Dumnezeu aici? Ce face Dumnezeu de data aceasta? După ce în după-amiaza aceea m-am rugat pentru fratele meu mai mic Sonu, mi-a venit un gând nou: Dacă Sonu este următorul Avraam? Dacă Dumnezeu îi poruncește să-și părăsească familia închinătoare la idoli ca să dea mărturie despre dragostea și harul Lui în satele montane îndepărtate?

Dacă Sonu este următorul Ghedeon? Dacă Dumnezeu vine la el în vis și îi spune să dărâme templul tatălui său? Dacă Sonu este următorul Ilie și cere o confruntare între Dumnezeul cel viu și idolii falși? Ce se întâmplă dacă el trebuie să o ia la goană temându-se pentru viața lui?

Ce se întâmplă dacă Sonu, fiul unui preot hindus, nu-și va lega sfoara în jurul pieptului anul viitor? Dacă, în schimb, va deveni într-o zi primul nostru pastor Pahari? Am început să mă rog să se întâmple asta. Este o rugăciune îndrăzneață, dar am știut cumva că este rugăciunea pe care Dumnezeu vrea să o înalț. Cred că este voia lui Dumnezeu pentru Sonu. Și dacă rugăciunea va ajuta ca întunericul să se îndepărteze de micul meu frate ca să poată cunoaște voia lui Dumnezeu pentru viața lui, atunci asta o să fac, o să mă rog! Ce va face Dumnezeu anul acesta? Cumva, îi va oferi lui Sonu șansa de a urma o altă cale. Abia aștept să văd cum va face.

Isus obișnuia să petreacă nopți întregi în rugăciune. Te-ai întrebat vreodată despre ce vorbea atât de mult timp cu Dumnezeu? Poate că El se ruga pentru Petru, Toma, Iuda. Isus s-a uitat la acești pescari lipsiți de educație și încăpățânați și a văzut apostoli și martiri îndrăzneți și credincioși pentru împărăția Tatălui Său. În timp ce vă rugați pentru Pahari în acest an, rugați-vă în mod special pentru Sonu, ca să fie transformat într-un urmaș iubitor, devotat, îndrăzneț și elocvent al lui Hristos. Să ne rugăm stăruitor, să ne rugăm specific și să ne rugăm cu îndrăzneală!