Judecata

Dacă Scriptura este clară în privința a ceva, atunci acel ceva este realitatea judecății. Dumnezeu va judeca lumea. Sunt numeroase și extrem de clare textele atât din Vechiul, cât și din Noul Testament. Dreptatea, care lipsește atât de mult aici și acum, va exista într-o zi.

Biblia spune că „știința [lui Dumnezeu] este desăvârșită” (Iov 37:16) și că El „cunoaște toate lucrurile” (1 Ioan 3:20), inclusiv intențiile noastre cele mai tainice (Eclesiastul 12:14; Ieremia 17:10). Ne putem ascunde de toți și de toate, dar nimic nu este ascuns de Dumnezeu. Această realitate implică faptul că El nu are nevoie de judecată pentru a cunoaște viața fiecărui individ. Judecățile lui Dumnezeu sunt de fapt un demers divin întreprins pentru binele creaturilor Sale, atât din ceruri, cât și de pe pământ. Acest proces este de natură cosmică și istorică, fiindcă Lucifer și-a început răzvrătirea în cer și apoi a extins-o în această lume (Apocalipsa 12:7-9).

De înțeles:

Procesul de judecată de la sfârșitul timpului are trei faze principale: judecata preadventă, judecata din timpul miei de ani și judecata executorie. Întregul proces se încheie cu reabilitarea celor drepți și cu a doua moarte a celor nelegiuiți.

Comentariu EGW

„Ba mai mult”, a spus Domnul Hristos, „vă spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului.” În aceste cuvinte, Domnul Hristos a prezentat reversul scenei care avea loc atunci. El, Domnul vieții și al slavei, avea să stea la dreapta lui Dumnezeu. El va fi Judecătorul a tot pământul și la hotărârea Lui nu se va mai putea face recurs. Atunci, orice lucru tainic avea să fie pus în lumina feței lui Dumnezeu, și judecata avea să se execute asupra fiecărui om, potrivit cu faptele sale.

Cuvintele Domnului Hristos l-au înfiorat pe marele-preot. Pentru Caiafa, gândul că avea să fie o înviere a morților, când toți vor sta la bara judecății lui Dumnezeu ca să fie răsplătiți după faptele lor, era înspăimântător. Scenele judecății finale au trecut cu repeziciune, ca o panoramă, pe dinaintea sa. Pentru o clipă, el a văzut spectacolul îngrozitor al mormintelor care își eliberau morții, cu secrete care, spera el, au fost pentru totdeauna ascunse. Pentru un moment, el a avut simțământul că stă în fața Judecătorului veșnic, ai cărui ochi, care văd totul, citeau în sufletul său, aducând la lumină taine considerate îngropate împreună cu cei morți. – Hristos, Lumina lumii, pp. 707–708

Lucrarea fiecărui om este trecută în revistă înaintea lui Dumnezeu… În dreptul fiecărui nume din cărțile cerului, sunt trecute cu o exactitate înfricoșătoare orice cuvânt rău, orice faptă egoistă, orice datorie neîndeplinită și orice păcat ascuns, orice prefăcătorie iscusită. Avertizările sau mustrările trimise de cer, dar neglijate, clipele risipite, ocaziile nefolosite, influența exercitată spre bine sau spre rău, cu rezultatele ei îndepărtate, toate sunt înregistrate de îngerul raportor.

Dacă numele tău este trecut în cartea vieții Mielului, atunci totul va fi bine. Fii pregătit și grăbește-te să îți mărturisești greșelile și să te lași de ele, pentru ca greșelile și păcatele tale să meargă înainte la judecată și să fie îndepărtate de la tine. – The Faith I Live By, p. 210

Toți aceia care au luat vreodată asupra lor Numele lui Hristos trebuie să treacă prin lucrarea cercetării. Atât cei vii, cât și cei morți sunt judecați „după lucrurile care au fost scrise în cărți, după faptele lor” (Apocalipsa 20:12).

Judecătorul spune: „Toți vor fi îndreptățit după credința lor și judecați după faptele lor.” ...

Judecata se desfășoară acum în sanctuarul de sus. Mulți ani, judecata a tot avansat. Curând, nimeni nu știe cât de curând, se va trece la cazurile celor care sunt în viață. În prezența înfricoșătoare a lui Dumnezeu, viețile noastre vor fi trecute în revistă. Acum, mai mult decât oricând mai înainte, se cuvine ca orice suflet să ia seama la avertizarea Mântuitorului: „Vegheați și rugați-vă, căci nu știți când va veni vremea aceea” (Marcu 13:33). – The Faith I Live by, p. 211

Pentru mulți, ideea de judecată înseamnă condamnare. Deși este și aceasta o parte a procesului, nu trebuie să uităm că ideea de judecată are o latură pozitivă, întrucât presupune și acel moment când neprihăniților li se face dreptate. De fapt, cartea Daniel face referire la o judecată din vremea sfârșitului prin care se face „dreptate sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7:22). Judecata lui Dumnezeu include astfel ambele aspecte. Citește despre acest lucru în 1 Împărați 8:32.

1. Citește Matei 25:31-46 și Ioan 5:21-29. Cum a exprimat Isus atât ideea de condamnare, cât și pe cea de dreptate la judecata finală?

Unii susțin că formulările „nu este judecat” (Ioan 3:18) și „nu vine la judecată” (Ioan 5:24) înseamnă că aceia care sunt în bună relație cu Hristos nu sunt judecați deloc. Dar aceste expresii înseamnă că cei credincioși nu sunt condamnați în cadrul judecății. Prin urmare, textul ar trebui înțeles ca însemnând „nu este condamnat” (Ioan 3:18) și „nu va fi condamnat” (Ioan 5:24). Pe scurt, destinul ne este hotărât în viața noastră de acum. Celor care cred în Hristos li se face dreptate la judecată, iar cei care nu sunt în Hristos rămân în continuare condamnați. Descriind judecata (Matei 25:31-46), Domnul Isus a menționat prezența nu doar a caprelor (cei nelegiuiți), ci și a oilor (cei neprihăniți). Citește ce are de spus apostolul Pavel privind judecata în 2 Corinteni 5:10.

Atunci când ne gândim la judecată trebuie să avem în vedere că suntem mântuiți prin har (Isaia 55:1; Efeseni 2:8-10), considerați neprihăniți prin credință (Geneza 15:6; Romani 5:1) și judecați după fapte (Eclesiastul 12:14; Matei 25:31-46; Apocalipsa 20:11-13). Legea în baza căreia se face judecata este Legea morală a lui Dumnezeu așa cum este rezumată în Cele Zece Porunci (Eclesiastul 12:13,14; Iacov 1:25; 2:8-17). Faptele noastre sunt dovada exterioară a autenticității experienței mântuirii personale și, în consecință, elementele de care trebuie să se țină cont în timpul judecății.

Nu uita: nu există niciun decret arbitrar din partea lui Dumnezeu prin care îi alege pe unii ca să fie salvați și pe alții să fie pierduți! Fiecare este responsabil din punct de vedere moral pentru propriul destin. Judecata nu este momentul când Dumnezeu decide dacă ne acceptă sau nu, ci ocazia când Dumnezeu ne definitivează alegerea, indiferent că L am acceptat sau nu – o alegere vădită de faptele noastre.

Comentariu EGW

Domnul Hristos este un Mântuitor înviat, deoarece, deși a fost mort, El a înviat și trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi. Noi trebuie să credem cu toată inima că vom primi neprihănirea și să mărturisim despre mântuire. Aceia care sunt îndreptățiți prin credință vor mărturisi despre Hristos. „Cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5:24). Lucrarea cea mare care este făcută pentru păcătosul pătat și întinat de rău este lucrarea de îndreptățire. Acela care rostește adevărul îl declară neprihănit. Domnul îi atribuie celui credincios neprihănirea lui Hristos și îl declară neprihănit înaintea universului. El transferă păcatele lui asupra lui Isus, Reprezentantul, Înlocuitorul și Garantul celui păcătos. El pune asupra lui Hristos nelegiuirea oricărui suflet care crede. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).
Domnul Hristos a adus jertfa pentru vinovăția întregii lumi, iar toți cei ce vin la Dumnezeu cu credință vor primi neprihănirea lui Hristos, a Aceluia care „a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați” (1 Petru 2:24). Păcatul nostru a fost ispășit, înlăturat și aruncat în adâncul mării. Prin pocăință și credință, suntem eliberați de păcat și privim la Domnul, Neprihănirea noastră. Isus a suferit, El, cel drept, pentru cei nedrepți. – Solii alese, cartea 1, p. 392
Pavel s-a străduit să îndrepte mintea ascultătorilor săi către unica și marea jertfă pentru păcat. El a arătat sacrificiile care erau umbra lucrurilor bune ce aveau să vină și apoi L-a înfățișat pe Hristos ca antitipul tuturor acestor ceremonii – ținta spre care arătau ele ca singurul izvor de viață și nădejde pentru omul căzut. Sfinții bărbați din vechime erau mântuiți prin credința în sângele lui Hristos. Văzând agonia victimelor aduse ca jertfă, ei priveau dincolo de prăpastia veacurilor, spre Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice păcatul lumii.
Dumnezeu pretinde pe drept iubire și ascultare din partea tuturor ființelor pe care le-a creat. Prin Legea Sa, El le-a dat o măsură desăvârșită a dreptății. Însă mulți Îl uită pe Făcătorul lor și aleg să-și urmeze propriile căi împotriva voii Sale. Ei răspund cu vrăjmășie iubirii care este înaltă cât cerul și întinsă cât universul. Dumnezeu nu poate coborî cerințele Legii Sale pentru a ajunge la măsura oamenilor nelegiuiți; dar nici omul nu poate, prin puterea sa, să împlinească cerințele Legii. Numai prin credința în Hristos poate păcătosul să fie curățit de vinovăție și adus în stare să asculte de Legea Creatorului său. – Faptele apostolilor, pp. 424–425
 

Ideea de judecată care precedă revenirea lui Hristos, sau ceea ce noi numim „judecata preadventă”, se găsește în multe locuri în Scriptură.

2. Citește Daniel 7:9-14; Matei 22:1-14; Apocalipsa 11:1,18,19 și Apocalipsa 14:6,7. În ce fel se clarifică ideea de cercetare, investigație preadventă în sala tribunalului ceresc? Care este semnificația unei astfel de judecăți?

Conceptul de judecată de cercetare preadventă a poporului lui Dumnezeu se bazează pe trei învățături biblice fundamentale: Una dintre ele este aceea că toți morții – drepți sau nelegiuiți – rămân într-o stare de inconștiență în mormintele lor până la învierea finală (Ioan 5:25-29). A doua învățătură este cea despre existența unei judecăți universale, a tuturor oamenilor (2 Corinteni 5:10; Apocalipsa 20:11-13). Cea de-a treia constă în faptul că prima înviere va reprezenta răsplata binecuvântată a celor neprihăniți, iar a doua înviere va însemna moartea veșnică a celor nelegiuiți (Ioan 5:28,29; Apocalipsa 20:4-6,12-15). Aceasta înseamnă că, dacă tot vor fi judecați, toți oamenii ar trebui să fie judecați înainte de învierea aferentă fiecăruia dintre ei, deoarece cu ocazia învierii își vor primi răsplata finală.

Cartea Daniel ne ajută să înțelegem atât perioada, cât și natura judecății preadvente. La sfârșitul celor 2.300 de zile simbolice – în anul 1844 –, sanctuarul ceresc avea să fie curățat (Daniel 8:14; compară cu Evrei 9:23) și judecata de cercetare preadventă avea să înceapă (Daniel 7:9-14). Acestea sunt două moduri diferite de a vorbi despre același eveniment. Iar judecata are loc pentru a face „dreptate sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7:22). Cu alte cuvinte, este o veste bună pentru poporul lui Dumnezeu. În Matei 22:1-14, Isus a vorbit despre o cercetare a invitaților la nuntă înainte ca sărbătoarea nunții să înceapă efectiv. Iar în cartea Apocalipsa, judecata de cercetare preadventă este descrisă prin intermediul acțiunii de măsurare a acelora care se închină în templul lui Dumnezeu (Apocalipsa 11:1) și prin vestirea că „a sosit ceasul judecății” (Apocalipsa 14:6,7; compară cu Apocalipsa 14:14-16).

Ce impact ar trebui să aibă asupra vieții noastre de pe pământ faptul că știm despre judecata din cer?

Comentariu EGW

Fiecare dintre noi își decide destinul veșnic și depinde numai de noi să câștigăm sau nu viața veșnică. Vom aplica noi în viață lecțiile date în Cuvântul lui Dumnezeu, marea carte de învățătură a lui Hristos? Este cea mai mare și totuși cel mai simplu aranjată și ușor de înțeles carte care a fost vreodată concepută ca să dea o educație pentru o purtare potrivită în ce privește vorbirea, manierele, afecțiunea. Este singura carte care îi va pregăti pe oameni pentru o viață care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Iar aceia care fac din Cuvânt studiul lor zilnic sunt singurii vrednici să primească o diplomă care le dă dreptul să îi educe și să îi formeze pe copii pentru a intra în școala aceea mai înaltă și a fi încoronați ca biruitori. 
Isus Hristos este singurul care îi judecă pe oameni în ce privește măsura în care sunt potriviți să primească viața veșnică. Porțile cetății sfinte vor fi deschise pentru aceia care au fost blânzi, smeriți și umili urmași ai Săi, care au învățat de la El și au primit de la El asigurarea vieții veșnice, formându-și caractere după asemănarea cu caracterul divin. – My Life Today, p. 339 
În marea Zi finală a Ispășirii și a judecății de cercetare, singurele cazuri luate în discuție vor fi ale celor care au mărturisit a face parte din poporul lui Dumnezeu. Judecata celor păcătoși este o lucrare separată și distinctă, care va avea loc mai târziu. … Cărțile de rapoarte din ceruri, în care sunt trecute numele și faptele oamenilor, sunt cele care vor hotărî decizia finală a judecății. … 
Cartea vieții conține numele tuturor acelora care au intrat vreodată în serviciul lui Dumnezeu. Isus le-a spus ucenicilor: „Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10:20). Pavel vorbea despre tovarășii săi credincioși de lucru „ale căror nume sunt scrise în cartea vieții” (Filipeni 4:3). ... 
„O carte de aducere-aminte” este scrisă înaintea lui Dumnezeu, în care sunt scrise faptele bune ale celor „ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui” (Maleahi 3:16). Cuvintele lor de credință și faptele lor de iubire sunt scrise în cer. – The Faith I Live By, p. 210 
La judecată, când sunt deschise cărțile cu rapoarte, viața tuturor acelora care au crezut în Isus trece prin fața lui Dumnezeu. Începând cu aceia care au trăit la început pe pământ, Apărătorul nostru prezintă cazurile fiecărei generații, unul după altul, și judecata se încheie cu cei vii. Fiecare nume este amintit, fiecare caz este cercetat cu atenție. Nume sunt primite și nume sunt respinse. Dacă mai sunt păcate rămase în cărți, de care oamenii nu s-au pocăit și nu sunt iertate, numele lor sunt șterse din cartea vieții, iar raportul faptelor bune este șters din cartea de amintire a lui Dumnezeu. Domnul i-a spus lui Moise: „Pe acela care a păcătuit împotriva Mea îl voi șterge din cartea Mea” (Exodul 32:33). – Tragedia veacurilor, p. 483
 

Biblia ne spune că, la a doua venire, (1) atât sfinții care sunt în viață, cât și sfinții înviați Îl vor întâmpina „pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4:16,17); (2) toți sfinții vor fi luați la cer ca să ocupe „locașurile” cerești pe care Însuși Isus le-a pregătit pentru ei (Ioan 14:1-3) și (3) doar după o mie de ani Noul Ierusalim va coborî pe acest pământ și va deveni căminul veșnic al sfinților (Apocalipsa 21:1-3,9-11). Așadar, în timpul mileniului, când acest pământ va fi pustiu, sfinții vor domni cu Hristos în cer (Ieremia 4:23; Apocalipsa 20:4).

3. Citește 1 Corinteni 6:2,3 și Apocalipsa 20:4-6,11-13. De ce sfinții ar trebui să participe la judecata din timpul miei de ani?

Întregul proces de judecată are scopul: (1) de a dovedi nevinovăția caracterului lui Dumnezeu în raport cu acuzațiile lui Satana cum că Dumnezeu nu este drept în modul în care Își tratează ființele create; (2) de a confirma imparțialitatea răsplătirii celor drepți; (3) de a demonstra dreptatea pedepselor primite de cei nelegiuiți și (4) de a înlătura orice îndoială care ar putea duce la o altă revoltă în univers. La judecata de cercetare preadventă a celor drepți, iau parte doar ființele din cer (Daniel 7:9,10). Dar la judecata din timpul mileniului a celor nelegiuiți și a îngerilor căzuți, și sfinții vor participa deopotrivă (1 Corinteni 6:3; Iuda 6; Apocalipsa 20:4-6). Judecata de cercetare preadventă a început în anul 1844, când „s-au așezat niște scaune. [...] S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile” (Daniel 7:9,10). Însă judecata din timpul miei de ani va începe după ce sfinții sunt luați la cer și vor sta pe scaunele de domnie, iar judecata le va fi încredințată lor. Apoi, încă o dată, cărțile din ceruri vor fi deschise și cei morți vor fi „judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea” (Apocalipsa 20:4,12). Acest proces le oferă sfinților ocazia de a examina rapoartele cerești și de a vedea modul corect în care Dumnezeu a tratat toate cazurile. Dumnezeu nu doar că îi răsplătește pe toți oamenii potrivit cu ceea ce merită, pe baza deciziilor lor, dar le și explică de ce acționează așa.

Ce ne învață despre caracterul lui Dumnezeu faptul că, înainte ca morții pierduți să fie înviați pentru moartea a doua, cei mântuiți vor fi implicați în procesul de judecată și nimeni nu va fi pedepsit până când nu vedem și noi dreptatea și nepărtinirea lui Dumnezeu? Tu accepți ca faptele tale să fie evaluate de cei care te cunosc?

Comentariu EGW

La venirea Domnului Hristos, nelegiuiţii sunt șterși de pe faţa întregului pământ, nimiciţi de suflarea gurii Sale și distruși de strălucirea slavei Sale. Hristos Își ia poporul în Cetatea lui Dumnezeu, iar pământul este golit de locuitori. „Iată, Domnul deșartă ţara și o pustiește, îi răstoarnă faţa și risipește locuitorii. Ţara este pustiită de tot și prădată, căci Domnul a hotărât așa ... ei călcau legile, nu ţineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic! De aceea mănâncă blestemul ţara și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării” (Isaia 24:1,3,5,6).

Pământul întreg pare un pustiu dezolant. Ruine ale orașelor și satelor distruse de cutremur, copaci dezrădăcinaţi, stânci sfărâmate, aruncate de mare sau scoase din pământ, zac răspândite pe suprafaţa lui, în timp ce văgăuni uriașe arată locul de unde au fost smulși munţii din temeliile lor. – Maranatha, p. 306

După ce sfinții sunt îmbrăcați în nemurire și ridicați în văzduh pentru a fi cu Isus, după ce-și primesc harpele, hainele și cununile și intră în cetate, Isus și sfinții se așază în vederea judecății. Sunt deschise cărțile – cartea vieții și cartea morții. Cartea vieții conține faptele bune ale sfinților, iar cea a morții cuprinde faptele rele ale celor nelegiuiți. Aceste cărți sunt comparate cu cartea statutară, Biblia, și oamenii sunt judecați după aceasta. Sfinții, în perfectă armonie cu Isus, declară verdictul asupra morților celor răi. „Privește”, a spus îngerul, „în armonie cu Isus, sfinții participă la judecată și îi cântăresc pe cei răi în funcție de faptele pe care le-au făcut în trup, iar ceea ce trebuie să primească aceștia la executarea sentinței este trecut în dreptul numelor lor.” Am văzut că aceasta era lucrarea sfinților, împreună cu Isus, în timpul celor o mie de ani în cetatea cea sfântă, înainte ca aceasta să coboare pe pământ. – Scrieri timpurii, p. 52

Dovezile îndestulătoare date de Dumnezeu că El dorește salvarea tuturor vor constitui condamnarea acelora care refuză darul cerului. În marea zi când fiecare va fi răsplătit sau pedepsit, potrivit cu ascultarea sau neascultarea sa, crucea de la Calvar va apărea în mod limpede înaintea acelora care stau înaintea Judecătorului întregului pământ pentru a-și primi sentința veșnică. Ei sunt făcuți în stare să înțeleagă ceva din dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o față de ființele omenești căzute. Ei văd cât de mult a fost El dezonorat de aceia care au continuat să calce Legea Sa, au ales să stea de partea lui Satana și să arate dispreț față de Legea lui Iehova. … Legea lui Dumnezeu este transcrierea caracterului Său și numai aceia care ascultă de Legea Sa vor fi bine primiți de El. – In Heavenly Places, p. 361

În Evul Mediu a existat o puternică tendință de a-L descrie pe Dumnezeu ca un Judecător sever, gata să pedepsească. Astăzi, tendința este aceea de a-L descrie ca Tată iubitor, îngăduitor, care niciodată nu Își pedepsește copiii. Dar iubirea fără dreptate se va preface în haos și anarhie, iar dreptatea fără dragoste se va transforma în oprimare și subjugare. Procesul de judecată al lui Dumnezeu este o perfectă îmbinare a dreptății și a harului, ambele derivând din iubirea Sa necondiționată. În istoria omenirii, judecata cu caracter executoriu este intervenția finală și ireversibilă a lui Dumnezeu de pedepsire. Judecăți punitive limitate au mai avut loc, de exemplu, cu ocazia alungării din cer a lui Satana și a îngerilor lui răzvrătiți (Apocalipsa 12:7-12), cu ocazia izgonirii lui Adam și a Evei din Eden (Geneza 3), a potopului (Geneza 6 – 8), a distrugerii Sodomei și Gomorei (Geneza 19; Iuda 7), a morții întâilor născuți din Egipt (Exodul 11 – 12) și a morții lui Anania și Safirei (Faptele 5:1-11). Deci nu este de mirare că va fi o judecată executorie a celor nelegiuiți și la sfârșitul istoriei umane.

4. Citește 2 Petru 2:4-6 și 2 Petru 3:10-13. Ce înțelegem despre natura judecății finale cu caracter executoriu? Finalizarea judecății, în contrast cu prelungirea ei veșnică, înseamnă denaturarea dreptății? Sau manifestarea ei?

„Bunătatea și îndelungata toleranță a lui Dumnezeu, răbdarea și mila Sa exercitate față de supușii Săi nu Îl vor împiedica să-l pedepsească pe păcătosul care a refuzat să se supună cerințelor Lui. Nu se cuvine ca lui Dumnezeu să Îi dicteze omul – un călcător al Legii sfinte a lui Dumnezeu, iertat doar în virtutea marelui sacrificiu pe care El l-a făcut când L-a dat pe Fiul Lui să moară pentru cei păcătoși, fiindcă Legea Sa era de neschimbat” (Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 12, p. 208). Dumnezeu a făcut tot ce putea face pentru a salva omenirea de la pieirea veșnică, inclusiv cu un preț enorm pentru El. În definitiv, cei pierduți au făcut alegeri care le-au atras acest sfârșit nefericit. Ideea că judecata lui Dumnezeu în dreptul celor pierduți, chiar și distrugerea lor (în contrast cu chinul veșnic), ar fi contrară caracterului unui Dumnezeu iubitor este pur și simplu greșită. Dragostea lui Dumnezeu, și numai dragostea Lui, necesită și dreptate.

Ce ne învață crucea însăși despre ce a fost dispus să facă Dumnezeu ca să-i salveze pe toți cei care vor fi salvați?

Arătând har față de păcătos, a încetat cumva Dumnezeu să fie drept? Și-a dezonorat El Legea Sa cea sfântă și de acum înainte va trece cu vederea încălcarea ei? Dumnezeu este credincios și drept. Condițiile de mântuire sunt mereu aceleași. Viața, viața veșnică este pentru toți aceia care vor asculta de Legea lui Dumnezeu. Ascultarea perfectă, dovedită în gând, cuvinte și fapte este esențială și acum, așa cum a fost atunci când învățătorul Legii L-a întrebat pe Hristos: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a răspuns: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” … „Fă așa și vei avea viața veșnică” (Luca 10:25-28).
În noul legământ, condițiile pentru primirea vieții veșnice sunt aceleași ca în vechiul legământ – ascultare perfectă. Sub vechiul legământ erau multe păcate, făcute din cauza unui caracter îndrăzneț și îngâmfat, pentru care nu era nicio ispășire prevăzută de lege. În legământul nou și mai bun, Hristos a împlinit legea pentru călcătorii ei dacă ei Îl primesc pe Isus prin credință ca Mântuitor personal. … Harul și iertarea sunt răsplata tuturor acelora care vin la Hristos, încrezându-se în meritele Sale pentru ca păcatele lor să fie șterse. În legământul mai bun noi suntem curățați de păcat prin sângele lui Hristos. … Păcătosul este cu totul neajutorat, nu poate face nimic nici pentru ispășirea unui singur păcat. Puterea este în darul fără plată al lui Hristos, o făgăduință apreciată numai de aceia care își dau seama de păcatele lor, care se lasă de ele și se prind cu tot sufletul lor neajutorat de Hristos, Mântuitorul care iartă păcatele. El va pune în inima lor Legea Sa desăvârșită, care este „sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12), însăși Legea naturii lui Dumnezeu. – That I May Know Him, p. 299 
Flăcările care au consumat cetățile din câmpie își trimit lumina ca o avertizare până în zilele noastre. Ni se dă astfel teribila și solemna lecție că și atunci când mila lui Dumnezeu îl suportă mult timp pe păcătos, există totuși o limită în a păcătui, dincolo de care oamenii nu pot trece. Când s-a ajuns la această limită, apelurile harului se retrag și începe aplicarea pedepselor. …
Judecățile lui Dumnezeu urmează să fie revărsate în curând asupra pământului. „Scapă-ți viața” este avertizarea din partea îngerilor lui Dumnezeu. Alte voci se aud spunând: „Nu te neliniști, nu există niciun motiv pentru o alarmă deosebită.” Aceia din Sion care sunt trândavi strigă: „Pace și liniște”, în timp ce cerurile declară că o nimicire năprasnică este pe punctul să vină asupra călcătorilor legii. … Așa a fost la nimicirea lumii din vechime și când Sodoma și Gomora au fost distruse prin foc. Cu o noapte înainte, cetățile din câmpie erau dezlănțuite în plăceri. Lot era luat în râs pentru temerile și avertizările lui. Dar acei batjocoritori au pierit în flăcări. Chiar în noaptea aceea, ușa milei a fost închisă pentru totdeauna pentru locuitorii nelegiuiți și nepăsători ai Sodomei. – Conflict and Courage, p. 53
 

Dumnezeu îndreaptă mersul istoriei omenirii spre punctul ei culminant final. La încheierea miei de ani, toți morții nelegiuiți sunt înviați ca să-și primească sentința finală (Apocalipsa 20:5,11-15). Apoi, când tot procesul de judecată este încheiat și nu se mai poate adăuga nimic, toți cei răi vor recunoaște dreptatea lui Dumnezeu. „Având în vedere toate aspectele marii lupte, întregul univers, atât ființele loiale, cât şi cele rebele, declară în unanimitate: «Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!»” Și însuși Satana „va face plecăciune și va recunoaște dreptatea sentinței primite” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 670, 671).

5. Citește Maleahi 4:1; Apocalipsa 20:14,15 și 21:8. Cât de eficiente vor fi „iazul de foc” și „moartea a doua”?

Distrugerea finală a lui Satana, a îngerilor lui și a celor nelegiuiți va curăța universul de păcat și de consecințele acestuia. Totuși, chiar și distrugerea finală a celor răi este un act de dragoste din partea lui Dumnezeu, nu doar față de sfinți, ci și față de cei răi. Aceștia ar prefera să moară decât să trăiască în prezența unui Dumnezeu care este „un foc mistuitor” pentru păcat (Evrei 12:29). „[Cei răi] și-ar dori să fugă din acel loc sfânt şi ar prefera distrugerea, ca să se poată ascunde de faţa Aceluia care a murit ca să-i răscumpere. Prin propriile alegeri, cei răi îşi pecetluiesc singuri soarta. Excluderea lor din ceruri este voluntară, în ce-i priveşte pe ei, şi dreaptă şi plină de îndurare, în ce-L priveşte pe Dumnezeu” (Ibidem, p. 543).

Astfel, exterminarea păcatului și a păcătoșilor – spre deosebire de teoria nebiblică a nesfârșitelor suferințe din iad – constituie o pedeapsă echitabilă și proporțională pentru tot ce-ar fi putut comite vreodată oamenii răi. De asemenea, aceasta confirmă și faptul că păcatul a avut un început și va avea un sfârșit. Apoi, întregul univers va reveni la perfecțiunea lui originară, de dinainte ca păcatul, răul și neascultarea să apară în mod misterios și fără nicio justificare. Lăudat să fie Domnul care, în calitate de „Judecătorul [nostru] cel drept” (2 Timotei 4:8), va lua hotărârea corectă de a le oferi celor neprihăniți nemurirea, iar celor nelegiuiți nimicirea veșnică.

De ce ar fi greșită ideea ca Dumnezeu să îi salveze pe toți oamenii la sfârșit? De ce este aceasta o idee de-a dreptul rea?

Comentariu EGW

Întreaga lume nelegiuită este la bara de judecată a lui Dumnezeu, sub acuzația de înaltă trădare față de guvernământul cerului. Acești oameni nu au pe nimeni care să le apere cauza, n-au nicio scuză și se pronunță asupra lor sentința morții veșnice.
Acum văd cu toții că plata păcatului este moartea, și nu o libertate nobilă și viața veșnică, ci sclavie, ruină și moarte. Cei nelegiuiți văd că s-au pierdut printr-o viață de răzvrătire. Când li s-a oferit greutatea veșnică de slavă, au batjocorit-o, dar acum, cât de vrednică de dorit li se pare! „Toate acestea”, strigă sufletul pierdut, „le-aș fi putut avea, dar am ales să le îndepărtez de la mine. O, ce orbire ciudată! Am schimbat pacea, fericirea și onoarea pentru distrugere, rușine și disperare!” Toți văd că excluderea lor din cer este dreaptă. – Tragedia veacurilor, p. 668
Apoi, cei nelegiuiți au văzut ce pierduseră; asupra lor a fost suflat foc de la Dumnezeu și au fost mistuiți. Aceasta a fost executarea judecății. Cei răi au primit atunci ceea ce sfinții, în timpul celor o mie de ani, la unison cu Isus, stabiliseră ca ei să primească. Același foc de la Dumnezeu care i-a mistuit pe cei răi a purificat întregul pământ. Munții cei zdren­țuiți și sfărâmați s-au topit de căldura arzătoare și, de asemenea, atmos­fera și toate resturile au fost mistuite ca miriștea. Atunci moștenirea primită s-a deschis înaintea noastră, slăvită și strălucitoare, și noi am moștenit întregul pământ făcut nou. Am strigat cu toții: „Slavă! Aleluia!” – Scrieri timpurii, p. 54
Păcatele celor drepți fiind puse asupra lui Satana, el trebuie să sufere nu numai pentru răzvrătirea lui, ci pentru toate păcatele la care i-a provocat pe sfinți să le săvârșească. Pedeapsa lui este cu mult mai mare decât a acelora pe care i-a amăgit. După ce toți aceia care au căzut prin amăgirile lui au pierit, el încă mai trăiește și mai suferă. În flăcările nimicitoare, cei nelegiuiți sunt nimiciți și rădăcină, și ramură – Satana fiind rădăcina, iar urmașii lui, ramurile. Pedeapsa deplină a Legii a fost adusă, cererea dreptății a fost satisfăcută, iar cerul și pământul, privind, declară drep­tatea lui Iehova.
Lucrarea lui Satana, de a aduce distrugere, s-a sfârșit pentru totdeauna. Timp de șase mii de ani și-a făcut voia, umplând pământul de vai și producând durere în tot universul. Toată creațiunea a gemut și s-a chinuit în durere. Acum, făpturile lui Dumnezeu sunt pentru totdeauna eliberate de prezența și de ispitirile lui. „Tot pământul se bucură acum de odihnă și pace; izbucnesc oamenii [în engl.: cei drepți] în cântece de veselie” (Isaia 14:7). Și un strigăt de laudă și de biruință se înalță din tot universul credincios: „Și am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărățească»” (Apocalipsa 19:6). – Tragedia veacurilor, p. 673
 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, capitolul 24; Tragedia veacurilor, capitolele 41 și 42

„În ziua judecăţii de apoi, fiecare fiinţă pierdută va înţelege natura propriei respingeri a adevărului. Jertfa de pe cruce va fi prezentată şi adevărata ei însemnătate va fi înţeleasă de fiecare minte ce a fost orbită de păcat. În faţa priveliştii de pe Golgota, cu jertfa ei tainică, păcătoşii vor sta condamnaţi. Se va da la o parte orice scuză mincinoasă. Apostazia oamenilor se va arăta în odioasa ei înfăţişare. Oamenii vor vedea ce au ales. Atunci va fi clarificată orice întrebare cu privire la adevăr şi rătăcire care a existat în lupta aceasta îndelungată. Întregul univers va vedea că Dumnezeu nu este vinovat de existenţa sau persistența răului. Se va demonstra că hotărârile lui Dumnezeu nu sunt ceva secundar păcatului. Nu a existat niciun cusur în cârmuirea lui Dumnezeu, niciun motiv de nemulţumire. Când vor fi date în vileag gândurile tuturor oamenilor, atât cei credincioşi, cât şi cei răzvrătiţi vor afirma împreună: «Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor. Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău?, pentru că judecăţile Tale au fost arătate» (Apocalipsa 15:3,4)” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, p. 58).

Studiu zilnic:

2 Împărați 19

2 Împărați 20

2 Împărați 21

2 Împărați 22

2 Împărați 23

2 Împărați 24

2 Împărați 25

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 12

1. Pe cine a batjocorit Rabșache? (Enumeră versetele.)

2. Cu câți ani a prelungit Domnul viața lui Ezechia?

3. Ce lucrători la templu nu erau verificați?

4. Ce lucru nu a vrut Domnul să ierte?

5. Ce să ne rugăm în timpul ploii târzii?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar

 Scrieri timpurii, capitolul „Pământul pustiit” pp. 289–291; Tragedia veacurilor, capitolul 42, „Sfârșitul luptei”.

Privire generală
Dumnezeu este Judecătorul nostru (Isaia 35:4). În această calitate, El este imparțial în judecata Sa. Aceasta este o veste bună pentru noi. Ca ființe umane căzute, cu o gândire defectuoasă și cu o înclinație spre părtinire și prejudecată, tindem să îi vedem pe unii demni de cer, iar altora să le refuzăm intrarea acolo. Dumnezeu cunoaște inima, gândirea și motivațiile omului. Drept urmare, doar El poate rosti în dreptul fiecărei ființe umane o sentință imparțială și dreaptă. 
Prin judecățile Sale, Dumnezeu Își restaurează gloria și Își apără caracterul. El o face în mod deschis și consecvent pentru ca toți să știe cine este El (Psalmii 34:8). Dumnezeu vrea ca toate ființele inteligente din univers să Îi înțeleagă scopurile și să știe că El tratează răul în mod drept, că pe cei răi îi pedepsește în mod corespunzător și pe cei păcătoși îi salvează în mod corect (Ezechiel 18:21,23,32; 33:11; Romani 3:21-26). În raport cu judecata lui Dumnezeu, Evanghelia se concentrează asupra salvării păcătoșilor care se pocăiesc și prezintă astfel vestea bună despre Dumnezeul iubirii care, în virtutea sentimentelor Lui, judecă și aduce o soluție de durată la problema morții, suferinței, durerii, nedreptății și violenței, ce reprezintă urmările păcatului (Romani 6:23; 2 Tesaloniceni 1:9; Apocalipsa 21:3,4). 
În final, Dumnezeu va restaura pe deplin armonia și pacea în întregul univers (Efeseni 1:10). Răul și oricine sau orice se asociază cu el vor fi eliminați și distruși (Matei 25:41,46; Apocalipsa 20:13-15). Toți aceia care s-au supus total și de bunăvoie lui Dumnezeu, recunoscându-L drept Creator, Răscumpărător, Domn și Împărat al lor vor primi viața veșnică, Îl vor sluji și I se vor închina cu bucurie pe vecie (Exodul 34:6,7; Daniel 7:14,27; Naum 1:7; Ioan 3:16,17; Efeseni 1:4-10; Filipeni 2:10,11; Apocalipsa 15:3,4). Astfel, viața de la început, plină de bucurie și pace, va fi restaurată și niciodată nu va mai fi tulburată de vreo formă de neascultare sau revoltă (Naum 1:9; Ioan 10:10; Romani 2:7; 1 Timotei 1:16; 2 Timotei 4:7,8; Tit 2:11-14). 

Comentariu
Judecata primordială și cosmică de la cruce
În găsirea unei soluții la problema păcatului, Dumnezeu este un mare specialist. Moartea lui Isus pe cruce constituie miezul soluției. Evenimentul de la cruce atestă anumite dovezi și judecăți: (1) Dumnezeu a fost reabilitat, dezvinovățit – Golgota dovedește că Dumnezeu este Dumnezeul iubirii, al adevărului, al dreptății, al sfințeniei, al ordinii și al libertății, precum și Garantul păcii, bucuriei și al prosperității (Psalmii 51:4; Ioan 3:16; Romani 3:21-26); (2) Satana a fost judecat și condamnat (Ioan 16:11; Evrei 2:14); (3) păcatul a fost judecat și condamnat (Romani 8:3); (4) oamenii au fost judecați, iar Domnul Isus a luat condamnarea lor asupra Lui (Isaia 53:4-6; 2 Corinteni 5:21; Galateni 3:13) și acelora care L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal li s-a dat posibilitatea să trăiască veșnic (1 Ioan 5:12,13). Dumnezeu vrea ca fiecare om să trăiască (Ezechiel 18:30-32; 1 Timotei 2:2,3).

Judecata anterioară revenirii (preadventă), sau judecata de cercetare
Biblia atestă că, atunci când Dumnezeu convoacă tribunalul ceresc înainte de a doua venire a lui Isus (Daniel 7:9,10,13,14,22,26,27; Apoca­lipsa 11:19; 14:7; compară cu Matei 22:1-14), scopul principal va fi acela de a ne asigura din punct de vedere legal și veșnic locul nostru în cadrul familiei cerești. Versetele 2 și 3 din Ioan 14 ne asigură că Isus nu ne construiește locuințele în ceruri în calitate de maistru constructor, clădindu-ne niște case frumoase (ar putea face acest lucru într-o clipă), ci El ne asigură din punct de vedere legal locul în ceruri înaintea reprezentanților întregului univers. Această procedură legală necesită mult timp, după cum este dovedit în Daniel 7:9,10,13,14,22,26,27. În calitate de Martor adevărat, Isus va prezenta în mod corect cazul fiecăruia dintre noi și va proclama în fața universului că noi, în calitate de credincioși în El, suntem ai Lui, că am acceptat moartea Lui ca să ne curețe de păcat, că harul Lui ne este suficient și că puterea harului Său acționează în noi. 
Isus ne garantează salvarea în mod legal, deschis, public și, de asemenea, în mod transparent înaintea tuturor locuitorilor universului, astfel încât nimeni, în toată veșnicia, să nu mai ridice problema că ceva s-ar fi făcut în secret sau cu părtinire. Isus spune clar că cei mântuiți sunt oameni demni de încredere și că se integrează bine în familia cerească, fiindcă harul uimitor al lui Dumnezeu este un har transformator, care îi schimbă. Dumnezeu vrea ca noi să fim acceptați în cer fără niciun dubiu sau semn de întrebare. 
Prin urmare, dată fiind natura acestei judecăți de cercetare, ea ar putea fi numită și „judecată de confirmare”, care adeverește, sigilează, validează ce a fost făcut în timpul vieții fiecărui om. Judecata de confirmare este o recunoaștere a deciziilor luate în timpul vieții.
Pot fi folosiți mai mulți termeni pentru a explica diversele aspecte ale judecății desfășurate înainte de a doua venire a lui Isus: (1) judecată de confirmare – mai ales din perspectiva celor răscumpărați, fiindcă Isus ia cazul fiecăruia dintre ei și confirmă în fața universului relația lor cu El; (2) judecată revelatoare, fiindcă Isus dezvăluie înaintea întregii familii cerești cine sunt adevărații urmași ai lui Dumnezeu și îl demască pe antihrist, care se dă drept Dumnezeu și agentul Lui de salvare; (3) judecată demonstrativă – Dumnezeu le prezintă dovezi ființelor cerești și le arată care au fost atitudinile noastre față de El și de Legea Sa, față de oameni, de natură și față de păcat și le și explică modul în care El tratează păcatul, răul, pe diavol și pe toți cei care l-au urmat pe Satana; (4) judecată de cercetare – îngerii și ființele cerești au nevoie de această judecată pentru a dobândi noi perspective asupra marii lupte și a motivului pentru care Dumnezeu îi salvează pe unii, iar pe alții nu îi primește în cer. În acest fel sunt deschise cărțile pentru locuitorii cerului (Daniel 7:10), demonstrând imparțialitatea deciziilor lui Dumnezeu. 
Judecata preadventă nu pronunță o nouă sentință, contrară a ceea ce trăim noi în viața de zi cu zi. Isus va confirma acțiunea mântuitoare a lui Dumnezeu sau condamnarea în dreptul fiecărei persoane. Nu trebuie să ne temem de judecata de cercetare realizată de Dumnezeu, fiindcă în cadrul acestei judecăți El validează, scoate la lumină și demonstrează lumii cerești deciziile pe care noi le-am luat de partea Lui în timpul vieții. El nu va adăuga nimic altceva la deciziile noastre și nici nu le va schimba. Ca Unul care este credincios și drept, El declară solemn în dreptul poporului Său că suntem ai Lui (Romani 8:31; Apocalipsa 3:14).

Ultima judecată, sau judecata nimicitoare
Judecata finală de pe pământ are loc la sfârșitul celor o mie de ani, când cei nelegiuiți vor fi înviați. Ei se vor aduna pentru a-L ataca pe Dumnezeu și poporul Său în Noul Ierusalim (Apocalipsa 20:7-10; 21:1-3). Dumnezeu Însuși va sta pe marele tron alb și va judeca toate ființele pe care le-a creat și care nu s-au pocăit (Apocalipsa 20:11,12). În lumina crucii, se va derula istoria păcatului și a mântuirii. Va fi prezentată fiecare fază a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu, precum și minunatul Său plan de răscumpărare – de la începutul revoltei lui Satana în cer la sacrificiul suprem al lui Isus pe cruce și până la victoria finală la a doua Sa venire. De asemenea, toți cei nelegiuiți își vor vedea propria viață în lumina crucii. 
Crucea lui Isus va fi înălțată deasupra tronului lui Dumnezeu, după cum afirmă Ellen G. White: „Deasupra tronului se dezvăluie crucea. Ca într-o panoramă, apar scenele ispitirii și căderii lui Adam și etapele succesive ale marelui plan de răscumpărare” (Tragedia veacurilor, p. 666). Cei nelegiuiți vor vedea ce a făcut Dumnezeu pentru salvarea lor, câte șanse au respins, cât de mult au disprețuit harul Său în mândria și ignoranța lor. Încăpățânarea și indiferența lor vor fi foarte bine demascate și ei vor vedea adevărata natură a răzvrătirii lor.
Satana îi va conduce pe toți păcătoșii într-un ultim atac disperat asupra Sfintei Cetăți. Caracterul lor ticălos se va manifesta și va fi dovedit încă o dată. Chiar și cele mai bune cunoștințe despre Dumnezeu, despre caracterul și acțiunile Sale nu vor schimba aceste ființe. Acești oameni sunt cu desăvârșire răi. Există doar o singură soluție: anihilarea răului în toate formele lui. Foc din cer va cădea și va pune capăt definitiv păcatului, răului și rebeliunii pentru totdeauna (Apocalipsa 20:9,10). Acest foc purificator va constitui judecata nimicitoare, moartea definitivă, veșnică, ireversibilă. Nu mai există speranță pentru cei care L-au respins pe Isus ca Mântuitor personal și au continuat în atitudinea lor de încăpățânare. Le stătea în fire să distrugă. Prin urmare, din dragoste, Dumnezeu trebuie să-i distrugă pe acești distrugători. Natura acestei judecăți este executarea sentinței. Dumnezeu trebuie să reacționeze la comportamentul distructiv al oamenilor nepocăiți, al îngerilor răi și al diavolului. Dacă nu ar avea nicio reacție, răul ar triumfa și viața ar fi pusă în pericol și în cele din urmă eradicată. Păcatul, păcătoșii și diavolul cu îngerii lui vor fi anihilați și pământul va fi curățat de rău (Apocalipsa 20:9,13-15; compară cu 2 Petru 3:7,10-13). 
După ce va reteza partea bolnavă și păcătoasă fără șansă de vindecare, Dumnezeu va acționa în calitate de Re-creator al vieții. El va crea un cer nou și un pământ nou (Apocalipsa 21 – 22). Mântuirea și viața vor fi asigurate de-a lungul veșniciei. Păcatul nu va mai apărea niciodată. Toate ființele inteligente din univers Îi vor sluji lui Dumnezeu cu devotament și din dragoste și recunoștință, deoarece vor cunoaște bunătatea, iubirea, dreptatea și adevărul lui Dumnezeu. Iubirea, pacea, armonia, bucuria, dreptatea, libertatea, ordinea și adevărul vor domni veșnic. Dumnezeu, în calitate de Domn al domnilor și Împărat al împăraților, va fi iubit, admirat, urmat, ascultat și adorat pentru întreaga eternitate de către oricine (Daniel 7:27; Apocalipsa 21 – 22).
Astfel, teologia despre judecata lui Dumnezeu este revelația și de­monstrația supremă a iubirii, adevărului și dreptății lui Dumnezeu (Fi­lipeni 2:10,11; Apocalipsa 15:2-4). Modul de guvernare al lui Dum­nezeu este transparent; căile Lui sunt învederate și dovedite corecte și drepte. Dumnezeu este corect când îi îndreptățește pe păcătoșii care L-au acceptat, s-au încrezut în El ca Mântuitor personal și au spus „nu” păcatului, nelegiuirii, lui Satana și îngerilor căzuți.

Aplicație
1. De ce judecata lui Dumnezeu este atât de necesară și esențială în contextul marii lupte și al interesului manifestat de univers în problematica păcatului?
2. Cum deosebim judecățile divine cu implicații pozitive de cele cu implicații negative?
3. Cum trăim în așteptarea judecății lui Dumnezeu fără a fi speriați de ea?