O criză de identitate

Cartea lui Isaia se prezintă pe scurt prin identificarea autorului (fiul lui Amoț), a sursei soliei lui (o vedenie) și a subiectului (Iuda și capitala sa, Ierusalimul, în timpul domniei a patru regi). De asemenea, tema arată și cine sunt cei cărora se adresează profetul, și anume, poporul țării lui din timpurile în care a trăit el. Isaia li se adresează iudeilor, vorbindu-le despre starea și destinul lor. Prin faptul că îi menționează pe regii în vremea cărora și-a desfășurat activitatea, Isaia restrânge audiența și leagă cartea de evenimentele istorice și politice ale unei anumite perioade. Acest cadru temporal ne îndreaptă către raportul din 2 Împărați 15–20 și 2 Cronici 26–32.

1. Care este esența mesajului din pasajul de mai jos? Ce spune Domnul? Cum a fost văzută această idee de-a lungul întregii istorii sacre? S-ar putea spune același lucru și despre biserica de astăzi? Isaia 1:2

Solia lui Isaia începe prin cuvintele: „Ascultați, ceruri, și ia aminte pământule” (compară cu Deuteronomul 30:19; 31:28). Domnul nu vrea să spună că pământul și cerul pot să audă și să înțeleagă, ci, mai degrabă, Isaia spune astfel pentru a accentua mesajul. Când un împărat din Orientul Antic Apropiat, de exemplu, un împărat hitit, încheia un tratat politic cu un conducător inferior, el îi invoca pe zeii lui ca martori pentru a sublinia că orice încălcare a înțelegerii avea să fie în mod sigur văzută și pedepsită. Însă când Împăratul împăraților a făcut un legământ cu israeliții în zilele lui Moise, El nu S-a adresat altor zei ca martori. Fiind singurul Dumnezeu adevărat, El a făcut apel la ceruri și la pământ ca să împlinească rolul acesta (Deuteronomul 4:26).

2. Citește Isaia 1:1-9. Fă o listă a păcatelor lui Iuda și a urmărilor lor. De ce se făcea vinovat Iuda și ce s-a întâmplat? Ce speranță găsim în versetul 9?

3. De ce crezi că a folosit Isaia imaginea Sodomei și a Gomorei? Ce voia să sublinieze Domnul? Isaia 1:10

4. Ce îi spune Domnul poporului Său? De ce a respins El închinarea care Îi era adusă? Isaia 1:11-15

Mâinile care aduceau jertfe și se ridicau în rugăciune erau „pline de sânge”, adică erau vinovate de violență și de asuprire (Isaia 1:15; 58:3,4). Prin purtarea urâtă față de ceilalți oameni din poporul legământului, conducătorii manifestau dispreț față de Ocrotitorul tuturor israeliților. Păcatele împotriva fraților lor erau păcate împotriva Domnului. Bineînțeles, Însuși Domnul instituise sistemul lor de închinare (Leviticul 1-16) și desemnase Templul din Ierusalim ca locul cel mai potrivit pentru închinare (1 Împărați 8:10,11). Dar ritualurile au fost menite să funcționeze în cadrul legământului pe care Dumnezeu îl făcuse cu acești oameni. Legământul lui Dumnezeu cu Israel a făcut posibil ca El să locuiască printre ei în sanctuar. Așadar, jertfele și rugăciunile aduse acolo erau valabile doar dacă ei manifestau credincioșie față de Dumnezeu și față de legământ. Oamenii care aduceau jertfe fără să se pocăiască de faptele rele făcute față de ceilalți îndeplineau niște ritualuri false, mințeau. Prin urmare, jertfele lor nu doar că nu erau valabile, dar constituiau un păcat! Îndeplinirea ritualurilor arăta că ei erau loiali, dar comportamentul lor dovedea că au rupt legământul.

5. Citește Isaia 1:16,17. Ce îi poruncește Domnul poporului Său să facă? Cum se potrivesc aceste versete cu ceea ce a spus Domnul Isus mai târziu, consemnat în Matei 23:23-28?

Ce mesaj putem găsi pentru noi în textele acestea și în contextul lor?

6. Citește de mai multe ori versetul (dar și versetele dinainte pentru a înțelege contextul) și scrie ce crezi tu că vrea Domnul să spună aici. Isaia 1:18

Dumnezeu a adus dovezi evidente că iudeii erau vinovați de încălcarea legământului (Isaia 1:2-15) și a făcut apel la ei în vederea unei reforme (vers. 16,17). Apelul acesta sugerează că există speranță. Ce sens ar avea să îl îndemni pe un criminal condamnat la moarte să-și schimbe căile? Cum poate un condamnat la moarte să-l ocrotească pe cel asuprit, să facă dreptate orfanului și să o apere pe văduvă? Dar, când Dumnezeu spune: „Veniți totuși să ne judecăm” (vers. 18), încă putem vedea cum Domnul dorește să stea de vorbă cu copiii Lui, cum caută încă să-i determine să se pocăiască și să se întoarcă de la căile lor rele, indiferent cât de căzuți erau. Domnul spune: „De vor fi păcatele voastre … roșii ca purpura, se vor face albe...” De ce sunt păcatele roșii? Roșul este culoarea „sângelui” (vina sângelui) de pe mâinile vinovaților (Isaia 1:15). Prin contrast, albul este culoarea purității, a nevinovăției. Dumnezeu Se oferă să-i schimbe. Același limbaj a folosit și împăratul David când a strigat către Domnul să-l ierte de păcatul lui de a o fi luat pe Bat-Șeba și de a-l fi omorât pe bărbatul ei (Psalmii 51:7,14). În Isaia 1:18, judecata lui Dumnezeu este o ofertă de iertare pentru poporul Său!

7. Ce legătură este între iertarea oferită de Domnul și schimbarea lor? Isaia 1:18

Isaia 44:22

Înțelegem acum de ce cuvintele de avertizare sunt atât de aspre. Domnul nu Își leapădă poporul, ci vrea să-l aducă înapoi la Sine. Oferta Sa de iertare este argumentul cel mai puternic în favoarea apelului Său către popor de a se curăți de păcate (Isaia 1:16,17). Iertarea Sa face posibilă transformarea lor prin puterea Lui. Aici vedem semințele „noului legământ” profetizat în Ieremia 31:31-34, în care iertarea este temelia unei relații cu Dumnezeu în virtutea unei inimi noi. Pornim cu o datorie pe care niciodată nu o vom putea plăti. Dar, din starea smerită de recunoaștere a nevoii noastre de iertare, vom fi gata să acceptăm tot vrea Dumnezeu să ne dea.

8. Ce temă apare în versetele de mai jos, care se regăsește în toată Biblia? Isaia 1:19-31

Observă structura logică din Isaia 1:19,20. Dacă alege să fie ascultător de Dumnezeu, poporul va mânca cele mai bune roade ale țării (vers. 19). Prin contrast, dacă refuză oferta Sa de iertare și restaurare și se răzvrătește împotriva Lui, Iuda va fi înghițit de sabie (vers. 20). Alegerea este a omului. Așadar, aceste versete conțin o binecuvântare și un blestem condiționate. Isaia 1 repetă și aplică cuvintele consemnate de Moise în Deuteronomul 30:19,20, în vremea când a fost făcut legământul cu poporul lui Israel.

9. Gândește-te la cuvintele lui Moise care spune că nu există cale de mijloc. De ce există doar o singură opțiune pentru noi? De ce nu poate fi niciun fel de compromis?

Cuvintele acestea sunt o sinteză a seriei de avertizări, binecuvântări și blesteme care finalizează instituirea legământului din Deuteronomul 27 – 30 (compară cu Leviticul 26). Acest legământ conține elemente legate de (1) aducerea-aminte a ceea ce făcuse Dumnezeu pentru ei; (2) condiții (porunci) care să fie păzite pentru ca legământul să fie păstrat; (3) trimitere la martori și (4) binecuvântări și blesteme care să îi avertizeze pe oameni despre ce urma să se întâmple dacă încălcau condițiile legământului. Cercetătorii au descoperit că aceste elementele apar în aceeași ordine în tratatele politice ale altor popoarelor ale vremii, precum hitiții. Așadar, în legământul Său cu israeliții, Dumnezeu a folosit o variantă pe care o puteau înțelege și care trebuia să le întipărească puternic în minte natura și consecințele relației în care alegeau să intre. Avantajele legământului erau uimitoare, dar, dacă Israel încălca înțelegerea, era mai rău pentru el decât oricând.

În umblarea ta cu Dumnezeu, au fost situații în care te-ai bucurat sau ai suferit consecințele alegerilor tale?

10. Citește cântarea din Isaia 5:1-7. Care este semnificația acestei pilde?

Dumnezeu explică înțelesul pildei doar la sfârșit, în versetul 7. Cu ajutorul pildei, El îi ajută pe oameni să privească la ei înșiși în mod obiectiv ca să-și recunoască adevărata lor stare. Dumnezeu a folosit în mod eficient această abordare cu împăratul David (2 Samuel 12:1-13). Numind această cântare „cântarea de dragoste”, Dumnezeu descoperă de la bun început care este motivația Lui față de popor. Relația Sa cu israeliții își are originea în caracterul Său, care este dragoste (1 Ioan 4:8). El așteaptă, în schimb, un răspuns al dragostei. Dar, în loc de „struguri buni”, are parte de „struguri sălbatici”, care, în ebraică înseamnă „lucruri care miros urât”.

11. Ce vrea să spună Domnul prin cuvintele din versetul 4?

Când noi păcătuim, Dumnezeu nu ne desparte imediat de El, retrăgându-Și ocrotirea și nimicindu-ne. Cu răbdare, El ne mai dă o șansă să fim iertați (2 Petru 3:9). El nu-l îndepărtează pe niciun om care răspunde mesajului Său, ci face apel atâta timp cât mai este speranță că va primi un răspuns. El nu Se împacă imediat cu refuzul nostru, pentru că știe că suntem neștiutori și amăgiți de păcat. Dar, dacă nu ajunge nicăieri cu noi, El acceptă alegerea noastră și ne lasă să rămânem pe calea pe care am ales să fim (Apocalipsa 22:11). Dacă respingem în mod repetat apelurile lui Dumnezeu făcute prin Duhul Sfânt, putem ajunge la un punct fără întoarcere (Matei 12:31,32). Este periculos să-I întoarcem spatele lui Dumnezeu (Evrei 6:4-6). El nu poate să facă mai mult, pentru că ne respectă libertatea de a alege.

Gândește-te la textul din Isaia 5:4, în lumina crucii. Cum poate jertfa de la cruce să ne întărească siguranța mântuirii și cum ne poate motiva să ne pocăim și să ne schimbăm căile?

Referindu-se la Isaia 1:4, Ellen G. White a scris: „Pretinsul popor al lui Dumnezeu se despărțise de El, își pierduse înțelepciunea și își pervertise mintea. Acești oameni nu puteau să vadă mai departe, pentru că uitaseră că fuseseră curățați de vechile lor păcate. Ei au umblat fără liniște și fără nicio țintă în întuneric, căutând să șteargă din mintea lor amintirea libertății, a siguranței și a fericirii din starea lor de dinainte. S-au afundat în tot felul de nebunii obraznice și nesăbuite, s-au împotrivit providenței lui Dumnezeu și au adâncit vina care era deja asupra lor. Ei au luat aminte la învinuirile lui Satana împotriva caracterului divin și L-au reprezentat pe Dumnezeu ca fiind nemilos și neiertător.” – CBAZS, vol. 4, p. 1137

Rezumat: Când copiii lui Dumnezeu Îl uită și iau binecuvântările Lui ca pe un lucru care li se cuvine, Dumnezeu le reamintește că sunt răspunzători față de legământul încheiat cu El. Plin de milă, El le arată starea lor, îi avertizează de consecințele dezastruoase ale abandonării ocrotirii Sale și îi îndeamnă să Îl lase să-i vindece și să le curățească inima.

Studiu la rând: Plângerile lui Ieremia 2, 3, 4, 5 – Ezechiel 1, 2, 3 Evanghelizare, subcapitolul „În teritorii noi”

1. Despre a cui rană se spune că este „mare ca marea”?

2. Ce anume n-ar fi crezut niciunul dintre locuitorii lumii?

3. Care sunt cele trei metafore prin care sunt descriși copiii lui Israel, la care era trimis profetul?

4. Ce stare sufletească avea profetul atunci când spune că l-a răpit Duhul?

5. Unde erau folosite, până la epuizare, resursele pastorale?

Pasaj biblic în studiu: Isaia 1, 5

I. Privire generală

Primele cinci capitole din Isaia alcătuiesc secțiunea introductivă a cărții. Ea descrie nu doar starea decăzută a societății israelite în general, ci și starea ei spirituală. Accentul principal al cărții cade pe starea spirituală a poporului Israel. Religia copiilor lui Dumnezeu este coruptă. Mai există speranță într-o astfel de stare? Da, mai există. Acesta este motivul pentru care unii numesc cartea lui Isaia „Evanghelia Vechiului Testament”. Isaia 2:2 este o mărturie a faptului că Domnul „l-a crescut” pe poporul Lui: „Am hrănit și am crescut niște copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.” În Isaia 5 este descrisă grija lui Dumnezeu pentru copiii Lui prin limbajul figurativ al viței: „I-a săpat pământul, l-a curățit de pietre și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici [...]. Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut?” (Isaia 5:2,4). Datorită caracterului Său iubitor, Dumnezeu nu vrea să-l nimicească pe poporul Lui. Prin profetul Osea, care a fost contemporan cu Isaia, Dumnezeu descrie chinul și zbuciumul pe care le simte cu privire la starea în care poporul Lui alunecase de atâtea ori: „Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ți fac ca Admei? Cum să te fac ca Țeboimul? Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!” (Osea 11:8). Dumnezeu va mai face încă un efort ca să-Și aducă poporul înapoi la Sine. Solia Lui îi face cunoscută lui Israel starea lui de păcătoșenie. El continuă îndeosebi să facă apel la poporul Lui să se întoarcă la El. De aceea spune: „Domnul vorbește” (Isaia 1:2). Având în vedere aceste lucruri, în studiul din această săptămână vom analiza trei subiecte principale: (1) Declarația: „Domnul vorbește”, (2) Tema: „Un neam păcătos” și (3) Invitația: „Veniți totuși [...]. De veți voi [...]” (Isaia 1:18,19).

II. Comentariu

„Domnul vorbește”

În Isaia 1:1 se precizează că vedenia este despre Iuda și Ierusalim. Dar, prin faptul că folosește expresia: „Ascultați, ceruri, și ia aminte, pământule” (vers. 2), Isaia sugerează că mesajul se adresează unei audiențe mai mari. În calitate de cititori, trebuie să fim conștienți de faptul că destinatarul principal a acestei cărți profetice este poporul care a trăit în vremea lui Iuda, dar și că mesajul cărții lui Isaia trece cu mult dincolo de timpul și spațiul în care a fost scris și dincolo de cei cărora le-a fost destinat inițial. Isaia folosește de multe ori expresia „Domnul vorbește” sau altele asemănătoare. Profețiile din cartea lui sunt relevante, deoarece sunt solii venite din partea Domnului, căci „Domnul vorbește”. Această idee este subliniată încă din primul capitol al cărții sub diferite forme: „Domnul vorbește” (vers. 2), „Ascultați Cuvântul Domnului” (vers. 10), „zice Domnul” (vers. 18), „gura Domnului a vorbit” (vers. 20) și „iată ce zice [...] Puternicul lui Israel” (vers. 24). Autorul vrea să fie clar faptul că vedeniile vin de la Domnul. Cu alte cuvinte, el a primit o vedenie pentru că Dumnezeu i-a dat-o.

Cum este prezentat în carte Dumnezeu? Tema mesajului este Domnul. Obiectul principal este poporul Lui din perioada scrierilor lui Isaia, cu implicația clară că solia îi include pe toți copiii lui Dumnezeu, din toate timpurile – solie care ajunge până la rămășița din timpul sfârșitului. Dumnezeul lui Isaia este descris în mult feluri în acest capitol. El este Domnul, Cel Sfânt. Interesant este că, prima dată când se referă la Dumnezeu, autorul folosește expresia Iehova (Yahwe), care este expresia cel mai des folosită cu referire la Dumnezeu în întreaga carte. Iehova este Dumnezeul care există prin Sine Însuși. Numele Iehova descoperă nu doar existența veșnică a lui Dumnezeu, ci și legătura Sa de legământ cu poporul Lui. În versetul 10, Isaia Îl prezintă pe Dumnezeu ca „Elohim”, Dumnezeul transcendent, Suveranul universului. Uneori, Dumnezeu folosește combinația „Domnul Dumnezeu” (Isaia 61:1). O altă referire deosebită la Dumnezeu în acest capitol este „Sfântul lui Israel” (Isaia 1:4), un titlu care este specific scrierilor lui Isaia (apare de 25 de ori).

Un neam păcătos

Cartea lui Isaia este explicită cu privire la situația poporului lui Dumnezeu în timpul acela. Isaia evocă grija iubitoare a Domnului față de poporul Lui: „Am hrănit și am crescut niște copii” (Isaia 1:4). Cu toate acestea, Iuda uită de dragostea plină de credincioșie a lui Dumnezeu, de aceea Domnul spune: „ei s-au răsculat împotriva Mea” (vers. 2 u.p.). Cum este redată experiența păcatului în această secțiune? În limba ebraică există câțiva termeni prin care este exprimată ideea de păcat. Acest studiu trece în revistă, pe scurt, principalele cuvinte pentru „păcat” din primul capitol. În Isaia 1:2 se folosește expresia ebraică pasha pentru a descrie actul păcatului. Această expresie este redată prin verbul „s-au răsculat” – „s-au răsculat împotriva Mea”. Termenul acesta are conotația de „revoltă”. Alte semnificații sunt următoarele: „a o rupe cu” sau „a fi necredincios” (vezi Ludwig Koehler și Walter Baumgartner, The Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament, vol. 3, p. 981). Cu alte cuvinte, cuvântul descrie o relație ruptă. Deși acest termen este interpretat de cele mai multe ori ca desemnând un act de rebeliune, în Biblia ebraică actul acesta este considerat un comportament infracțional. Un alt termen pentru păcat apare în versetul 4. Dacă este pus alături de cuvântul „popor”, poate fi tradus ca „popor păcătos”, așa cum găsim în versiunea Cornilescu. În cazul acesta, termenul are valoare verbală și semnificația de bază este de „a rata ținta”, „a greși, a fi de vină”, „a ofensa (prin gesturi sau din punct de vedere moral), „a comite un păcat” și „a fi vinovat” (vezi William L. Holladay, A Concise Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament, p. 100). Iuda este un neam păcătos pentru că nu a respectat legământul cu Domnul, a făcut ce este greșit, L-a ofensat pe Domnul, astfel că cetățenii lui sunt vinovați înaintea Domnului. Propoziția paralelă cu expresia „neam păcătos”, care se găsește la începutul versetului 4, este tradusă prin „popor încărcat de fărădelegi”. Termenul ebraic tradus prin „fărădelege” descrie „o activitate rea sau greșită”, o ofensă care poate fi adusă în mod conștient sau intenționat (Ibidem, p. 268). La fel ca în cazul cuvântului precedent, și acesta descrie o faptă care nu este corectă.

A doua parte a pasajului din Isaia 1:4 descrie starea copiilor lui Israel: ei s-au comportat ca niște „stricați”; ei sunt „stricați”. Cauza poate fi găsită în următorul verset: „Au părăsit pe Domnul, [...] I-au întors spatele.” Aici, păcatul este descris ca un act de părăsire a Domnului și aduce cu sine răzvrătire, un comportament rău, fapte rele și vinovăție. În versetul 3 este folosită o descriere uimitoare pentru a sintetiza această ultimă noțiune în raport cu poporul lui Dumnezeu din timpul acela: „Boul își cunoaște stăpânul și măgarul cunoaște ieslea stăpânului, dar Israel nu Mă cunoaște.” Situația poporului Israel este gravă și din punct de vedere al gândirii logice. Totuși, Domnul încearcă din nou să îi caute pe copiii Lui. Acesta este fundamentul afirmației Lui: „Veniți totuși să ne judecăm” (vers.18).

„Veniți totuși [...]. De veți voi [...].”

Poporului Israel i-au fost create toate condițiile pentru a deveni o națiune măreață. Cu toate acestea, acum, copiii lui Israel se pot compara doar cu Sodoma și Gomora (vers. 10). Dar Domnul poate să facă minunea necesară pentru a-i reabilita. În versetul 25, El promite: „Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi voi topi zgura cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine” (în engl.: „Îmi voi întoarce mâna împotriva ta, îți voi curăța zgura și voi îndepărta toate impuritățile tale”). Calea de întoarcere la Dumnezeu începe cu un apel către iudei ca să-și vadă starea. În primul rând, viața lor este contaminată de păcat. Domnul spune: „Tot capul e bolnav și toată inima suferă. Din tălpi și până-n creștet, nimic nu este sănătos” (vers. 5,6). Cealaltă mare problemă este religia falsă. Ritualismul a înlocuit adevărata închinare (vers. 11-14). Aceste circumstanțe încurajează nedreptatea printre oameni și aduce pustiirea în țară (vers. 7,17). După ce îi roagă stăruitor pe copiii Lui să-și recunoască starea, Domnul face apel la ei: „Veniți acum să ne judecăm” (vers.18). Expresia „să ne judecăm” provine dintr-un verb ebraic ce implică noțiunea de dispută legală. Ambele părți aflate în litigiu, Iehova și poporul, pot să-și prezinte una alteia doleanțele în cadrul unei discuții. Expresia mai sugerează și ideea de a se descoperi că cineva are dreptate (vezi Ludwig Koehler și Walter Baumgartner, op. cit, vol. 1, p. 134). Cu alte cuvinte, Dumnezeu Își cheamă poporul să se apere. Dar cum poate fi posibil așa ceva pentru un astfel de neam păcătos? Domnul oferă soluția: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (vers. 18). Adică, Dumnezeul pe care Îl prezintă Isaia în primul capitol al cărții este singurul care poate să-l curețe și să-l apere pe poporul Lui. Mica, un alt profet contemporan cu Isaia, se minunează: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea și treci cu vederea păcatele rămășiței moștenirii Tale?” (Mica 7:18). Totuși, acest dar al iertării poate fi acceptat sau respins. Așadar, după oferta din Isaia 1:18, Domnul arată că este posibilă o viață nouă doar „de veți voi” (Isaia 1:19). De aceea, mesajul parabolei care urmează în Isaia 5 poate fi mai bine înțeles în acest context: „«Acum, dar», zice Domnul, «locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați voi între Mine și via Mea! Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut?»” (Isaia 5:3,4).

III. Aplicație

1. Primul subiect pe care l-am abordat în acest studiu este legat de Cuvântul revelat al lui Dumnezeu. În Biblie, „avem cuvântul prorociei făcut și mai tare” (2 Petru 1:19). Așadar, când studiem Biblia, nu studiem o carte obișnuită, ci Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, rostit de El. • Este încă relevant pentru tine ce a spus Domnul prin profeții Lui? • Cum îți stabilește Biblia identitatea de copil al lui Dumnezeu? • Potrivit cu ceea ce citești în Biblie, ce trăsături ale lui Dumnezeu îți influențează cel mai mult viața?

2. Al doilea subiect a fost experiența păcatului lui Israel, poporul lui Dumnezeu. Păcatul nu este doar o acțiune greșită, ci poate fi și un gând, ca acela de a ne împotrivi autorității Domnului în viața noastră sau un act de răzvrătire interioară. Poporul Israel se confruntă cu păcatul în două direcții: (1) păcatul care îi aruncă pe oameni în cele mai rele acte de nelegiuire și (2) păcatul care îi conduce pe oameni la o experiență religioasă formală, lipsită de harul salvator. Astfel, religia lor este doar o religie de paradă, sau de aparență – aparent vie, vie doar pe dinafară, dar moartă pe dinăuntru. • Cum putem recunoaște când experiența noastră religioasă se transformă în formalism?

3. În raport cu iertarea Sa, Isaia Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind interesat de restaurarea poporului Său. Dumnezeu este doritor să ne ierte și să ne răscumpere, iar pocăința este o parte a procesului (vers. 27). Mai mult, avem doar două opțiuni: să ascultăm sau să respingem glasul Său (vers. 19,20). Invitația Sa nu s-a schimbat de-a lungul veacurilor: „Veniți totuși să ne judecăm” (vers. 18). • Ești dispus să-I permiți lui Dumnezeu să-Și facă lucrarea de restaurare în viața ta? Dacă nu, ce poți face ca să fii gata să te Întâlnești cu El?