Epistola către evrei și către noi
Sabat după-amiază Text de memorat:
„Căci aveți nevoie de ____, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta _____” (Evrei 10:36).
Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să-L auzi pe Isus sau pe unul dintre apostoli predicând? Deținem fragmente și rezumate ale câtorva dintre predicile lor, dar acestea oferă doar o imagine limitată despre ce ar fi însemnat să-i ascultăm. Totuși, Dumnezeu a păstrat pentru noi în Scripturi cel puțin o predică completă: Epistola lui Pavel către evrei.
Pavel s-a referit la propria epistolă ca la un „cuvânt de sfătuire” (Evrei 13:22). Expresia aceasta era utilizată pentru a face referire la predică atât în sinagogă (Faptele 13:15), cât și în închinarea creștină (1 Timotei 4:13). Astfel, se spune că Epistola către evrei este cea mai timpurie „predică creștină completă” pe care o avem. Epistola le-a fost adresată credincioșilor care L-au acceptat pe Isus și apoi s-au confruntat cu dificultăți. Unii au fost făcuți de ocară în public și au fost persecutați (Evrei 10:32-34). Alții s-au confruntat cu probleme financiare (Evrei 13:5,6). Mulți obosiseră și începuseră să se întrebe cu privire la credința lor (Evrei 3:12,13). Se regăsește aici vreunul dintre noi, astăzi?
Totuși, printr-un cuvânt mișcător, apostolul i-a îndemnat pe destinatarii epistolei (și, prin extensie, ne îndeamnă și pe noi) să își păstreze credința în Isus și să își ațintească privirea asupra Mântuitorului, care, în prezent, se află în sanctuarul ceresc.
Comentarii Ellen G. White
Studiați cu atenție primul capitol din Evrei! Dovediți interes față de Scripturi! Citiți-le și studiați-le cu atenție! „În ele socotiți că aveți viața veșnică”, spunea Domnul Hristos, „dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Pentru noi, totul este să avem o cunoaștere din experiență, individuală, a lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El. „Căci viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 404
Bărbați, femei și tineri, Dumnezeu vă cere să aveți tărie morală, voință statornică și perseverență în atingerea scopului, o minte care să nu se bazeze pe afirmațiile altora, ci să cerceteze și să analizeze singură înainte de a accepta sau respinge ceva, care să studieze și să cântărească dovezile și să I le prezinte Domnului în rugăciune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.” … Această cerere pentru înțelepciune nu trebuie să fie o rugăciune lipsită de sens și de importanță, care să se șteargă din minte imediat ce s-a încheiat, ci una care să exprime dorința puternică și sinceră a inimii, o dorință care apare atunci când ești conștient de faptul că îți lipsește înțelepciunea de a discerne voia lui Dumnezeu.
După ce rugăciunea este înălțată, dacă răspunsul nu este observat imediat, nu obosiți în așteptare și nu deveniți nestatornici! Nu vă îndoiți! Prindeți-vă de făgăduința: „Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.” Ca și văduva stăruitoare, susțineți-vă cazul, urmăriți-vă scopul cu fermitate. Este obiectivul acesta important și cu consecințe importante pentru voi? Cu siguranță că da. Atunci, nu șovăiți, deoarece credința voastră poate fi pusă la încercare. Dacă lucrul pe care îl doriți este de valoare, atunci merită un efort serios, stăruitor. Aveți făgăduința; voi vegheați și rugați-vă! Fiți perseverenți și rugăciunea voastră va primi răspuns – nu Dumnezeu este Cel care v-a făgăduit? Dacă vă costă ceva ca să-l obțineți, când îl veți primi îl veți prețui mai mult. Vi se spune clar că, dacă vă veți îndoi, nu trebuie să vă așteptați să primiți ceva de la Domnul. Aici este dată avertizarea să nu obosiți, ci să așteptați cu încredere împlinirea făgăduinței. Dacă cereți, El vă va da cu mână largă și fără mustrare. – Mărturii, vol. 2, pp. 130–131
Cât timp este în lume, creștinul va avea de înfruntat multe adversități. Vor fi provocări care să-i pună la încercare temperamentul și tocmai prin întâmpinarea acestora cu un spirit bun se dezvoltă darurile creștine. Dacă rănile și insultele sunt suportate cu smerenie, dacă se răspunde cu blândețe la cuvintele jignitoare și se răspunde prin bunătate la faptele de asuprire, aceasta este dovada că Duhul lui Hristos locuiește în inimă, că seva Viței celei vii curge prin mlădiță. În această viață, noi suntem în școala lui Hristos, unde trebuie să învățăm să fim blânzi și smeriți cu inima, iar în ziua socotelilor finale vom vedea că toate obstacolele pe care le-am întâmpinat și toate greutățile și neplăcerile pe care am fost chemați să le îndurăm sunt lecții practice pentru aplicarea principiilor viețuirii creștine. Dacă sunt suportate bine, ele dezvoltă asemănarea cu Hristos în caracter și îl deosebesc pe creștin de cei lumești. – Ibidem, vol. 5, p. 344
Ca să înțelegem predica și să-i aplicăm mesajul la viața noastră avem nevoie să cunoaștem istoria comunității de credincioși și situația lor la momentul când au primit epistola din partea apostolului.
1. Care a fost experiența evreilor cărora Pavel le-a adresat epistola, atunci când s-au convertit? Evrei 2:3,4
Pasajul acesta lasă să se înțeleagă că evreii nu Îl auziseră pe Isus în persoană predicând. În schimb, ei primiseră Evanghelia de la alți predicatori care le aduseseră vestea „mântuirii”.
Pavel mai spune că predicatorii „adeveriseră” mesajul lor și că Dumnezeu întărise „mărturia lor cu semne, puteri și felurite minuni”. Aceasta înseamnă că Dumnezeu le dăduse o dovadă experimentală a Evangheliei, bazată pe semne și pe alte manifestări impresionante – între care și „darurile Duhului Sfânt”. Noul Testament relatează faptul că semne precum vindecările miraculoase, alungarea demonilor și revărsarea darurilor spirituale au însoțit adesea predicarea Evangheliei în locuri noi.
La începuturile bisericii creștine, Dumnezeu a turnat Duhul Său peste apostoli, în Ierusalim, ca ei să poată vesti Evanghelia în limbi pe care anterior nu le cunoșteau și să poată face minuni (Faptele 2, 3). Filip a făcut minuni asemănătoare în Samaria (Faptele 8), Petru, în Iope și în Cezareea (Faptele 9, 10), iar Pavel, în lucrarea lui din Asia Mică și din Europa (Faptele 13–28). Aceste fapte pline de putere au fost dovezi palpabile care au adeverit solia „mântuirii” – instaurarea Împărăției lui Dumnezeu, izbăvirea de sub condamnare și eliberarea de puterile răului (Evrei 12:25-29).
Duhul Sfânt le-a dat primilor creștini convingerea că păcatele le fuseseră iertate; drept urmare, nu le era teamă de judecată, rugăciunile lor erau înălțate cu îndrăzneală și încredere, iar experiența lor era plină de bucurie (Faptele 2:37-47). De asemenea, Duhul Sfânt îi elibera pe cei care erau robi forțelor răului, aceasta fiind o dovadă convingătoare a superiorității puterii lui Dumnezeu și a faptului că Împărăția Lui se întemeiase în viața lor.
Care este istoria convertirii tale? Cum ți-a fost întărită credința în Isus Hristos ca Domn și Mântuitor personal? De ce este bine ca, din când în când, să îți aduci aminte de modul în care Dumnezeu a lucrat în viața ta la început, ca să te aducă la El?
Comentariu Ellen G. White
Prin Duhul Său Sfânt, vocea lui Dumnezeu ni s-a adresat fără încetare prin avertizări și învățături pentru a ne întări credința în Spiritul profeției. De repetate ori, mi s-a adresat porunca: Scrie lucrurile pe care ți le-am dat pentru a întări credința poporului Meu în poziția pe care a adoptat-o. Timpul și încercările nu au anulat învățăturile date, ci, de-a lungul anilor de suferință și jertfire de sine, au confirmat adevărul mărturiei date. Învățătura care a fost dată în primele zile ale vestirii soliei trebuie să fie susținută ca fiind o învățătură sigură pentru aceste zile ale încheierii vestirii ei. … Dacă studiem cu atenție capitolul 2 din Evrei, vom învăța cât de important este să rămânem statornici la fiecare principiu al adevărului care ne-a fost dat. – Advent Review and Sabbath Herald, 18 iulie 1907
Domnul Hristos a hotărât ca, după ce avea să Se înalțe de pe acest pământ, să le dea un dar acelora care crezuseră în El, însă și acelora care urmau să creadă în El. Ce dar le putea oferi, care să fie suficient de bogat pentru a semnala și onora înălțarea Sa la tronul ceresc, în calitate de mijlocitor? Acesta trebuia să fie demn de măreția și regalitatea Sa. El a hotărât să le dăruiască reprezentanților Săi darul celei de a treia Persoane a Dumnezeirii. Acest dar nu putea fi întrecut. El avea să le dea toate darurile în unul singur și astfel Duhul Sfânt, cu puterea Sa de a converti, de a ilumina și a sfinți avea să fie darul Său. … El a venit în toată plinătatea și cu o putere extraordinară, ca și cum timp de veacuri fusese reținut, dar acum era revărsat cu îmbelșugare asupra bisericii.
Credincioșii erau reconvertiți. Păcătoșii se uneau cu credincioșii în căutarea mărgăritarului de mare preț. … Fiecare creștin vedea în fratele său asemănarea divină în ce privește bunăvoința și dragostea. Un singur interes domina. Un singur obiectiv era deasupra tuturor celorlalte. Toate inimile băteau în armonie. Singura aspirație a credincioșilor era aceea de a vedea cine poate descoperi mai bine asemănarea cu Hristos în caracter, cine poate face mai mult pentru extinderea Împărăției Sale. – My Life Today, p. 36
Când ia inima în stăpânire, Duhul lui Dumnezeu transformă viața. Gândurile păcătoase sunt înlăturate, faptele rele sunt părăsite, iubirea, umilința și pacea iau locul mâniei, invidiei și certurilor. Bucuria ia locul întristării, iar fața oglindește lumina cerească. Nimeni nu vede mâna care ridică povara, nimeni nu vede lumina care se coboară de sus. Binecuvântarea vine atunci când sufletul se predă prin credință lui Dumnezeu. Apoi, acea putere pe care niciun ochi omenesc nu o poate vedea creează o făptură nouă, după chipul lui Dumnezeu.
Este cu neputință pentru mintea limitată să înțeleagă lucrarea mântuirii. Taina ei întrece știința omenească, dar acela care trece de la moarte la viață își dă seama că aceasta este o realitate dumnezeiască. Putem cunoaște începutul mântuirii printr-o experiență personală. Urmările se văd în decursul veacurilor veșnice. – Hristos, Lumina lumii, p. 173
Când și-au mărturisit credința în Hristos și s-au alăturat bisericii, credincioșii au stabilit anumite granițe care i-au făcut să fie deosebiți de restul societății. Din nefericire, acest lucru a ajuns să constituie o sursă de conflict, pentru că, implicit, comunitatea și valorile lor au fost judecate în mod negativ.
2. Care a fost experiența evreilor după convertirea lor? Evrei 10:32-34; 13:3
Este foarte probabil ca destinatarii epistolei lui Pavel să fi suferit atacuri verbale și fizice din partea mulțimii ațâțate de împotrivitori (Faptele 16:19-22; 17:1-9). De asemenea, ei au fost închiși și este posibil să fi fost și bătuți, pentru că autoritățile aveau puterea de a aplica pedeapsa și întemnițarea în timp ce adunau dovezi, de multe ori fără să urmeze normele judiciare corespunzătoare (Faptele 16:22,23).
3. Cum ne ajută experiențele lui Moise și ale destinatarilor Primei epistole a lui Petru să înțelegem de ce credincioșii creștini au fost persecutați?
„A suferi ocara lui Hristos” înseamnă pur și simplu a ne identifica cu Hristos și a îndura rușinea și abuzul pe care această asociere cu El le implică. Ostilitatea publică împotriva creștinilor a fost urmarea comportamentului lor specific religios. Oamenii se pot simți ofensați de practicile religioase pe care nu le înțeleg sau de oamenii al căror stil de viață și conduită morală i-ar putea face pe ceilalți să se simtă vinovați sau rușinați. Cam pe la jumătatea primului secolul d.Hr., Tacit i-a considerat pe creștini ca fiind vinovați de „ură împotriva umanității”. – Alfred J. Church și William J. Brodribb, trad., The Complete Works of Tacitus, Annals, 15.44.1). Oricare a fost motivul exact al acestei acuzații, cu siguranță falsă, mulți dintre primii creștini, precum cei cărora Pavel le-a scris epistola, au suferit pentru credința lor.
Orice om suferă, fie că este creștin sau nu. Dar ce înseamnă să suferi pentru Hristos? Cât din suferința cu care ne confruntăm este de dragul lui Hristos și cât reprezintă urmarea alegerilor noastre?
Comentariu Ellen G. White
De pe Muntele Măslinilor, Mântuitorul a văzut furtunile care erau pe punctul să vină peste biserica apostolică și, pătrunzând mai adânc în viitor, ochii Săi au privit loviturile nemiloase și devastatoare care urmau să vină asupra urmașilor Săi în veacurile viitoare, de întuneric și persecuție. Prin câteva declarații succinte, de o semnificație uimitoare, El a profetizat felul în care conducătorii lumii acesteia vor nedreptăți biserica lui Dumnezeu. Urmașii lui Hristos trebuiau să meargă pe aceeași cale a umilinței, ocării și suferinței pe care a mers Domnul lor. Vrăjmășia care a izbucnit împotriva Mântuitorului lumii se va manifesta împotriva tuturor acelora care vor crede în Numele Său.
Istoria bisericii timpurii a dovedit împlinirea cuvintelor Mântuitorului. Puterile pământului și ale iadului s-au unit împotriva lui Hristos, adică împotriva urmașilor Săi. … Focurile persecuțiilor au fost aprinse. Creștinii au fost deposedați de proprietățile lor și alungați din casele lor. Ei „au dus o mare luptă de suferințe”. Ei „au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare” (Evrei 11:36). – Istoria mântuirii, pp. 320–321
În Egipt, ca favorit al împăratului și al poporului, conducător militar plin de succes, [Moise] fusese obișnuit să primească laude și aprecieri lingușitoare. Atrăsese poporul către sine. El spera să-l elibereze pe Israel prin propriile puteri. Mult diferite au fost lecțiile pe care a trebuit să le învețe ca reprezentant al lui Dumnezeu. Conducându-și turmele prin pustietatea munților și prin pajiștile înverzite ale văilor, el a învățat credința și blândețea, răbdarea, umilința și lepădarea de sine. A învățat să îngrijească oile slabe, să le oblojească pe cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să le suporte pe cele nesupuse, să aibă grijă de mielușei și să hrănească oile bătrâne și pe cele slăbite.
În această lucrare, Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o lucrare mare. El căuta să ducă la bun sfârșit cu credincioșie, ca pentru Dumnezeu, lucrarea încredințată lui. Recunoștea prezența lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunoștea pe Dumnezeu în mod personal și, meditând la caracterul Său, el începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezența Sa. El a găsit un refugiu în brațele veșnice. – Divina vindecare, pp. 474–475
Niciodată sufletul încercat de nenorocire nu este iubit de Mântuitorul cu mai multă duioșie decât atunci când suferă disprețul din cauza adevărului. Când, din cauza adevărului, cel credincios se află la bara de judecată a tribunalelor nelegiuite, Domnul Hristos stă alături de el. Toate acuzațiile care îi sunt adresate credinciosului sunt îndreptate împotriva lui Hristos, în persoana sfinților Săi. Domnul Hristos a zis: „Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). Domnul Hristos este condamnat din nou și din nou în persoana sfinților Săi. Când cei credincioși sunt aruncați in celulele închisorii din cauza adevărului, Domnul Hristos li Se arată și le încântă inima cu dragostea Sa. Când ei suportă moartea de dragul lui Hristos, El le spune: „Ei pot să ucidă trupul, dar nu pot să rănească sufletul.” „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). – That I May Know Him, p. 275
Cititorii epistolei lui Pavel au ținut cu succes la credința și la angajamentul lor față de Hristos, în ciuda respingerii și a persecuției. Totuși, conflictul a făcut ravagii pe termen lung. Creștinii au luptat lupta cea bună și au ieșit victorioși, dar și istoviți.
4. Care au fost o parte dintre provocările cu care s-au confruntat credincioșii?
Epistola ne spune că evreii au continuat să treacă prin greutăți. Atacurile verbale și, poate, și de altă natură împotriva onoarei lor au continuat (Evrei 13:13). Unii credincioși se aflau încă în închisoare (Evrei 13:3) – o situație care poate că a secătuit biserica din punct de vedere financiar și psihologic. Ei erau obosiți (Evrei 12:12,13) și puteau foarte ușor să-și „[piardă] inima” (Evrei 12:3).
Este un lucru obișnuit în rândul persoanelor și al colectivităților ca, după ce entuziasmul victoriei trece, mecanismele psihologice de apărare și de altă natură să se relaxeze și oamenii să devină mai vulnerabili în fața unui contraatac din partea dușmanilor.
5. Ce i s-a întâmplat lui Ilie? 1 Împărați 19:1-4
„Dar o reacție care urmează adesea după o credință tare și un succes strălucit s-a declanșat în fiinţa lui Ilie. El se temea că reforma începută pe Carmel nu va dura mult și l-a cuprins descurajarea. Atunci fusese înălţat pe vârful Pisga; acum se afla în vale. Când fusese sub inspiraţia Celui Atotputernic făcuse faţă celor mai aspre încercări ale credinţei, dar în acest timp de descurajare, cu amenințarea Izabelei sunându-i în urechi, văzându-l pe Satana luptând încă pentru biruinţă prin complotul acestei femei nelegiuite, el și-a pierdut încrederea în Dumnezeu. El fusese înălţat peste măsură de mult și reacţia a fost înspăimântătoare. Uitându-L pe Dumnezeu, Ilie fugea tot mai departe, până când s-a găsit singur, într-o pustie întristătoare.” – Ellen G. White, Profeți și regi, pp. 161, 162.
Gândește-te la ocaziile în care ai căzut în viața ta de credință și încearcă să înțelegi circumstanțele și factorii care au contribuit la această prăbușire. Cum ai fi putut proceda altfel?
Comentariu Ellen G. White
Poți face mult pentru frații tăi, dacă vrei să te ascunzi în Dumnezeu și să lași ca Spiritul Său să-ți îmblânzească spiritul. Ai de înfruntat o categorie dificilă de oameni. Aceștia sunt plini de prejudecăți amare, dar nu mai mult decât era Saul. Dumnezeu poate lucra cu putere pentru frații tăi, dacă nu vei îngădui ca tu însuți să fii o piedică și dacă nu-ți vei îngrădi propria cale. Lasă ca, în timp ce lucrezi, inima să-ți fie plină de dragoste fierbinte, de compasiune și de duioșie. Poți să dobori zidurile de fier ale prejudecăților doar dacă te prinzi de Hristos. ...
Ca slujitor al lui Hristos, nu trebuie să te lași ușor descurajat de dificultăți sau de împotrivirea cea mai înverșunată. Mergi înainte nu în numele tău, ci în tăria și în puterea Dumnezeului lui Israel! Îndură dificultățile ca un bun soldat al crucii lui Hristos! Isus a îndurat împotrivirea păcătoșilor față de El. Contemplă viața lui Hristos, încurajează-te și mergi înainte prin credință, cu mult curaj și plin de speranță! – Mărturii, vol. 3, p. 434
În loc ca lucrurile să ia o întorsătură favorabilă, oamenii răi și învățătorii mincinoși vor deveni din ce în ce mai răi, înșelându-se pe ei înșiși și înșelându-i pe alții. Să ne așteptăm la o împotrivire mult mai mare decât tot ce am cunoscut până acum. … Acum, noi trebuie să facem din Domnul Hristos refugiul nostru, altfel, în zilele care ne stau înainte, sufletele noastre vor fi copleșite de întuneric și disperare. Este un punct dincolo de care ajutorul oamenilor nu mai poate fi de niciun folos. Fiecare trebuie să trăiască prin credință atunci când este forțat să intre într-un conflict strâns și aparent mortal cu puterile întunericului. Fiecare trebuie să stea sau să cadă pentru el însuși. Săgețile nimicitorului sunt gata să se năpustească asupra celor credincioși și nicio putere omenească nu este în stare să respingă atacul. Dar, dacă ochii noștri ar putea să fie deschiși, i-am putea vedea pe îngerii lui Dumnezeu cum îi înconjoară pe cei drepți, ca să nu li se facă niciun rău. … Noi trebuie să privim la Domnul Isus, să studiem cuvintele Sale, să ne rugăm pentru spiritul Său. Ar trebui să fim mult mai des singuri cu Dumnezeu în meditație și rugăciune. Să ne rugăm mai mult și să vorbim mai puțin. Nu putem să ne încredem în înțelepciunea noastră, în experiența sau în cunoașterea adevărului pe care am dobândit-o, ci noi trebuie să fim învățăcei în fiecare zi, să privim la Învățătorul nostru ceresc cerând de la El învățătură și apoi, fără să căutăm ce este cel mai ușor, mai plăcut sau convenabil, trebuie să mergem înainte, știind că Acela care ne-a chemat este credincios. – Our High Calling, p. 362
Ori de câte ori este cineva înconjurat de nori, încurcat de împrejurări sau lovit de sărăcie ori de vreo nenorocire, Satana este și el acolo ca să ispitească și să necăjească. El ne atacă în punctele slabe din caracterul nostru. El caută să clatine încrederea noastră în Dumnezeu care îngăduie să existe asemenea stări de lucruri. Suntem ispitiți să ne pierdem încrederea în Dumnezeu și să punem la îndoială iubirea Lui. Adesea ispititorul vine la noi așa cum s-a dus la Hristos, înfățișându-ne slăbiciunea și defectele noastre. El speră să descurajeze sufletul și să sfărâme legătura noastră cu Dumnezeu. Atunci e sigur de prada lui. Dar, dacă îl vom întâmpina așa cum l-a întâmpinat Isus, vom scăpa de multe înfrângeri. Dacă stăm de vorbă cu vrăjmașul, îi dăm ocazie să câștige. – In Heavenly Places, p. 256
Ce i-a sfătuit apostolul pe destinatarii epistolei lui să facă, având în vedere situația în care se aflau? Ce putem învăța din cartea Evrei, care să ne fie de folos? În continuare vom analiza modul în care Dumnezeu l-a ajutat pe Ilie să-și revină din descurajarea lui.
6. Ce a făcut Dumnezeu ca să-i restaureze credința lui Ilie, slujitorul Său? 1 Împărați 19:5-18
Modul în care Dumnezeu a relaționat cu Ilie după evenimentul de la Carmel este impresionant, pentru că arată grija duioasă și înțelepciunea cu care El Se ocupă de cei care sunt în strâmtorare și care se luptă să-și recapete credința. Dumnezeu a făcut multe lucruri pentru Ilie. În primul rând S-a îngrijit de nevoile lui fizice. I-a oferit hrană și l-a lăsat să se odihnească. Apoi, în peșteră, l-a dojenit cu bunătate – „Ce faci tu aici, Ilie”? – și l-a ajutat să înțeleagă mai în profunzime modul în care El lucrează și Își aduce la îndeplinire planurile. Dumnezeu nu era în vânt, în cutremur sau în foc, ci într-un susur blând și subțire. După aceea, Dumnezeu i-a încredințat lui Ilie o lucrare de făcut și l-a asigurat din nou de ajutorul Său.
7. Ce i-a îndemnat Pavel pe creștini?
În cartea Evrei găsim numeroase îndrumări pe care apostolul li le-a dat cititorilor ca să-i ajute să-și recapete puterea și credința pe care le avuseseră la început. Apostolul le sugerează să practice ospitalitatea și să-i viziteze pe cei din închisoare, ceea ce presupunea și împlinirea nevoilor acestora. Pavel îi îndeamnă să fie generoși și să nu uite că Dumnezeu nu îi va abandona (Evrei 13:1-6). De asemenea, el îi mustră și îi încurajează; îi avertizează să nu se îndepărteze de lucrurile pe care le-au auzit (Evrei 2:1) și „să nu aibă o inimă rea și necredincioasă” (Evrei 3:12); și îi îndeamnă să crească în înțelegerea credinței lor (Evrei 5:11–6:3). Pe lângă acestea, el le atrage atenția asupra importanței participării constante la serviciile din cadrul bisericii (Evrei 10:25). Pe scurt, apostolul îi sfătuiește să fie uniți, să se încurajeze unii pe alții și să se îndemne la dragoste și la fapte bune; totodată, el Îl înalță pe Isus și lucrarea Sa din sanctuarul ceresc în favoarea lor (Evrei 8:1,2; 12:1-4).
Comentariu Ellen G. White
Locul de refugiu al lui Ilie pe muntele Horeb, deși neștiut de oameni, era cunoscut de Dumnezeu, iar prorocul obosit și descurajat nu a fost lăsat singur cu puterile întunericului, care apăsau. La intrarea în peștera în care Ilie își găsise refugiul, Dumnezeu S-a întâlnit cu el printr-un înger puternic, trimis să se intereseze de nevoile lui și să-i lămurească planul divin pentru Israel.
Atâta timp cât nu învățase să se încreadă pe deplin în Dumnezeu, Ilie nu putea să-și ducă la bun sfârșit lucrarea pentru aceia care fuseseră amăgiți să se închine lui Baal. Biruința deplină de pe muntele Carmel deschisese calea pentru biruințe și mai mari, dar, de la aceste ocazii minunate care i se deschiseseră, Ilie fusese alungat de amenințarea Izabelei. Omul lui Dumnezeu trebuia să fie făcut să înțeleagă slăbiciunea stării lui actuale în comparație cu poziția avantajoasă pe care Dumnezeu dorea ca el să o ocupe. – Profeți și regi, p. 167
Nu putem să facem nimic fără curaj și perseverență. Adresați cuvinte de speranță și curaj celor săraci și descurajați. Dacă este nevoie, dovediți în mod practic, palpabil, interesul vostru de a-i ajuta când ajung la strâmtoare. Cei care au avut multe avantaje ar trebui să-și amintească faptul că ei înșiși greșesc în multe lucruri, că este dureros și pentru ei când li se descoperă greșelile și că este pus înaintea lor un model a ceea ce ar trebui să fie. Amintiți-vă că bunătatea va realiza mult mai mult decât cenzura. – Divina vindecare, p. 196
Satana este abil în a le sugera îndoieli și în a inventa obiecții împotriva mărturiei directe pe care o trimite Dumnezeu și mulți consideră că este o virtute, un semn de inteligență, să fie necredincioși, sceptici și gata să despice firul în patru. Cei care vor să se îndoiască vor avea din plin posibilitatea să o facă. Dumnezeu nu Și-a propus să îndepărteze orice ocazie de îndoială. El dă dovezi care trebuie să fie cercetate cu atenție, cu o minte smerită și cu dispoziția de a ne lăsa învățați, și toți ar trebui să luăm decizii pe baza greutății dovezilor. … Dumnezeu oferă suficiente dovezi pentru ca mintea sinceră să creadă, dar cel care întoarce spatele greutății dovezilor doar pentru că există câteva lucruri pe care, în înțelegerea lui limitată, nu le pricepe clar va fi lăsat în atmosfera rece, care dă fiori, a necredinței și a îndoielii și credința lui va naufragia.” – Mărturii, vol. 5, pp. 675–676
Când un om se maturizează, se așteaptă de la el o inteligență corespunzătoare, în raport cu anii lui și ocaziile pe care le-a avut. … Dar, dacă așteptăm această manifestare a inteligenței progresive de la un copil, pe măsură ce anii trec, nu trebuie să așteptăm și de la creștin, să îl vedem crescând în har și în experiență? ...
Dumnezeu nu dorește să rămâneți niște începători. În lucrarea Sa, El are nevoie de tot ce puteți dobândi aici în direcția cultivării intelectuale și a unui discernământ ferm. El dorește să ajungeți în vârful scării și apoi să puneți piciorul în Împărăția lui Dumnezeu. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 330 (19 nov.)
8. Ce idee subliniază Pavel în versetele următoare, în mod deosebit cu privire la timp?
Un element foarte important pe care apostolul îl subliniază și care adaugă o notă de urgență îndemnului său este acela că cititorii epistolei trăiesc chiar „la sfârșitul acestor zile” (Evrei 1:2) și că făgăduințele sunt pe punctul de a se împlini (Evrei 10:36-38). Un aspect interesant pe care îl vom observa este că, pe parcursul epistolei, Pavel compară publicul căruia i se adresează cu generația din pustie, care s-a aflat chiar la hotarul Canaanului, gata să intre în Țara Promisă. El le reamintește credincioșilor: „Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi” (Evrei 10:37), iar apoi îi încurajează: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului” (Evrei 10:39). Acest ultim îndemn le reamintea cititorilor de atunci, și ne reamintește și nouă, despre pericolele pe care poporul lui Dumnezeu le-a avut de înfruntat de-a lungul istoriei, chiar înainte de împlinirea făgăduințelor Domnului.
Cartea Numeri vorbește exact despre acest lucru. Raportul biblic spune că de două ori a suferit poporul Israel înfrângeri semnificative, chiar înainte să intre în Țara Promisă. Prima dată s-a întâmplat când mai mulți lideri au răspândit îndoieli în tabără și au făcut ca poporul să-și piardă credința. Drept urmare, adunarea a decis să numească un nou conducător și să se întoarcă în Egipt, chiar când erau pe punctul de a intra în Canaan (Numeri 13 și 14).
A doua oară, israeliții au fost prinși în senzualitate și în închinarea falsă, la Baal-Peor (Numeri 24, 25). Când Balaam nu a reușit să aducă blestemul asupra copiilor lui Israel, Satana a folosit ispita de natură sexuală pentru a-i târî în închinarea falsă și în păcat și a aduce dezaprobarea lui Dumnezeu asupra lor.
Pavel îi avertizează pe cititorii epistolei sale cu privire la ambele pericole. În primul rând, îi îndeamnă să rămână tari în mărturisirea credinței lor și să-și ațintească privirea asupra lui Isus (Evrei 4:14; 10:23; 12:1-4). În al doilea rând, îi avertizează cu privire la imoralitate și la poftă (Evrei 13:4-6). În final, îi îndeamnă să-i respecte și să-i asculte pe liderii lor (Evrei 13:7,17).
Comentariu Ellen G. White
Așa cum a fost cu Ioan în exilul său, Isus va fi cu credincioșii Săi care vor fi făcuți să simtă mâna asupritorului din cauza credinței lor și a mărturisirii lui Isus Hristos. … Furtuna și vijeliile persecuțiilor i-au făcut să se ascundă în crăpăturile stâncilor, dar ei erau adăpostiți în Stânca Veacurilor; și, în fortărețele munților, în peșterile și gropile pământului, Mântuitorul Și-a descoperit prezența și slava Sa. Încă puțină, foarte puțină vreme, și Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Ochii Săi ca para focului pătrund în cele mai adânci celule ale închisorilor și îi scot pe cei închiși acolo, pentru că numele lor sunt scrise în cartea vieții Mielului. Ochii Domnului sunt peste noi, împrejurul nostru, observând fiecare dificultate, cântărind fiecare pericol, și nu există loc în care ochii Săi să nu poată pătrunde, niciun necaz sau suferință a copiilor Săi la care dragostea Sa să nu poată ajunge. – That I May Know Him, p. 360
„Să ținem fără șovăire” (în engl.: stați tari, țineți-vă cu tărie de...). Aceasta nu înseamnă să ne ținem cu tărie de păcatele noastre, ci de mângâierea, de credința și de speranța pe care Dumnezeu ni le-a dat în Cuvântul Său. Să nu vă descurajați niciodată! Un om descurajat nu poate să facă nimic. Satana caută să vă descurajeze, spunându-vă că nu vă este de niciun folos să Îi slujiți lui Dumnezeu, că nu merită și că este la fel de bine dacă în lumea aceasta va bucurați de plăceri. Dar „ce folosește unui om să câștige lumea toată, dacă își pierde sufletul?”. Puteți să vă bucurați de plăcerile lumii acesteia numai cu prețul lumii viitoare, dar vă puteți permite să plătiți un astfel de preț?
Noi trebuie să ținem fără șovăire și să trăim după toată lumina pe care o primim din cer. De ce? Pentru că Dumnezeu dorește să discernem adevărul veșnic și să lucrăm ca mâna Sa de ajutor întinsă către cei care nu știu despre iubirea Lui față de ei și să le transmitem lumina. Când v-ați predat lui Hristos, ați făcut un legământ în prezența Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, cele trei persoane ale Divinității cerești. „Țineți-vă cu tărie” de acest legământ. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 959
Tu poți să alegi, de exemplu, cine să conducă inima ta și să aibă control asupra minții tale. Dacă alegi să deschizi ușa sugestiilor celui rău, mintea ta va fi umplută cu întrebări pline de neîncredere și răzvrătire. Tu poți să spui ce simți, dar fiecare îndoială pe care o faci cunoscută este o sămânță care va germina și va aduce rod în viața altcuiva și nu vei mai putea să contracarezi în niciun fel influența cuvintelor tale. Este posibil ca tu să-ți revii cumva din momentele acelea în care ai fost ispitit …, dar alții, care au fost rătăciți prin influența ta, s-ar putea să nu mai scape de necredința pe care le-ai sugerat-o tu. Cât este deci de important să le spunem celor din jur numai lucruri care să le dea putere spirituală și să le aducă lumină! – That I May Know Him, p. 228
David A. de Silva explică foarte clar de ce primii creștini au fost persecutați: „Creștinii au adoptat un stil de viață care avea să fie considerat antisocial și chiar subversiv. Loialitatea față de zei, manifestată prin participarea pioasă la sacrificii și altele asemănătoare, era văzută ca un simbol al loialității față de stat, față de autorități, față de prieteni și față de familie. [...] Prin faptul că se abțineau de la aceste lucruri, creștinii (la fel ca evreii) au fost priviți cu suspiciune, ca potențiali călcători ai legii și ca elemente subversive din cadrul imperiului.” – Perseverance in Gratitude p. 12.
„Pentru cel descurajat, există un remediu sigur – credinţă, rugăciune, lucrare. Credinţa și activitatea vor aduce asigurare și satisfacţii care vor crește zi de zi. Ești ispitit să faci loc simţămintelor de presimţiri sumbre sau de descurajare profundă? În zilele cele mai întunecoase, când aparenţele se arată mai ameninţătoare, nu te teme. Ai credinţă în Dumnezeu. El cunoaște nevoile tale. El are toată puterea. Dragostea și mila Lui nemărginită nu obosesc niciodată. Nu te teme că El nu-Şi va îndeplini făgăduinţa. El este Adevărul veșnic. Niciodată nu-Şi va schimba legământul pe care l-a făcut cu aceia care-L iubesc. Şi El va revărsa asupra slujitorilor Săi credincioși măsura priceperii pe care nevoia lor o cere.” – Ellen G. White, Profeți și regi, pp. 164, 165.
Studiu la rând1 :
Evanghelizare, subcapitolul „Lucrarea pentru cei din clasa de mijloc”
1. Care este mărturisirea făcută de Dumnezeu despre Fiul Său?
2. Care este porunca „pe care am avut-o de la început”?
3. Cum sunt caracterizați batjocoritorii din vremurile din urmă?
4. Cine va cârmui neamurile cu un toiag de fier?
5. Din cine este alcătuit în principal poporul lui Dumnezeu?
1 Întrebările sunt alcătuite pentru stimularea lecturării zilnice a Bibliei și a scrierilor lui Ellen G. White, și nu în mod necesar pentru aprofundarea anumitor subiecte.
Comentariu Ellen White
Pentru studiu suplimentar
Faptele apostolilor, din capitolul „Scrisori din Roma”, pp. 475–476.
Texte-cheie: Evrei 2:3,4; 1 Petru 4:14,16; Evrei 13:1-9,13; 1 Împărați 19:1-18; Evrei 3:12-14; Numeri 13.
I. Privire generală
Introducere
La început, cartea Evrei a fost citită și primită de către biserica creștină timpurie ca o scrisoare din partea apostolului Pavel. Paternitatea literară a lui Pavel este atestată de faptul că Epistola către evrei a fost inclusă între epistolele pauline din manuscrisele grecești. În cele mai vechi manuscrise existente, care datează din jurul anului 200 d.Hr., Epistola către evrei este așezată imediat după Epistola către romani. În prezent, o găsim chiar înainte de celelalte epistole din Noul Testament: Iacov, 1 și 2 Petru, 1, 2 și 3 Ioan și Iuda.
Cartea Evrei nu începe în modul obișnuit în care se scrie o scrisoare, cu protocolul standard (vezi Evrei 1:1-3). Într-adevăr, din carte lipsește numele lui Pavel, lipsesc destinatarii specifici, saluturile, precum și mulțumirile (compară cu Filipeni 1:1-11). Totuși, epistola se termină așa cum se scriu scrisorile. În ea, autorul, pe care Ellen G. White îl atestă ca fiind Pavel, oferă îndemnuri pertinente cititorilor săi: „Vă rog, fraților, să primiți bine acest cuvânt de sfătuire” (Evrei 13:22). De asemenea, el adresează salutări bisericii, precum și liderilor ei: „Spuneți sănătate tuturor mai-marilor voștri și tuturor sfinților” (Evrei 13:24). În concluzie, apostolul adaugă la final urări de rămas-bun: „Harul să fie cu voi cu toți!” (Evrei 13:25). Așadar, în lumina diferențelor pe care le-am observat, putem spune că, într-o anumită măsură, Evrei este o epistolă neobișnuită.
Temele studiului:
Studiul din săptămâna aceasta evidențiază trei lucruri: „genul” epistolei, publicul căruia i se adresează și „sfârșitul acestor zile” în care cititorii trăiesc.
II. Comentariu
Genul literar al cărții Evrei
Stilul scrierii cărții Evrei a fost identificat ca fiind cel al unei omilii sau predici creștine. Care sunt argumentele textuale pe baza cărora epistola este considerată o predică?
În primul rând, Pavel își caracterizează lucrarea ca fiind un „cuvânt de sfătuire” (Evrei 13:22), care este cel mai bine înțeles ca un discurs oral. În mod similar, în timpul primei lor călătorii misionare, Pavel și Barnaba au mers în Sabat la sinagogă în Antiohia din Pisidia. Liderii sinagogii i-au întrebat dacă „[au] un cuvânt de îndemn pentru norod” (Faptele 13:15). Atunci, Pavel s-a ridicat și a ținut în sinagogă predica misionară care este consemnată în Faptele 13:16-41.
În al doilea rând, cartea Evrei folosește pronumele personal la persoana întâi plural (noi/nouă/al nostru) într-un mod specific. Acest lucru îi permite vorbitorului să se identifice cu publicul său și, în același timp, să își afirme autoritatea.
În al treilea rând, aici sunt mult mai multe referiri la vorbire și la auzire, spre deosebire de cele la scriere și la citire care caracterizează compozițiile lui Pavel în alte locuri. Să analizăm următorul exemplu: „... despre care vorbim” (Evrei 2:5); „Asupra celor de mai sus, avem multe de zis și lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-ați făcut greoi la pricepere” (Evrei 5:11); „Măcar că vorbim astfel...” (Evrei 6:9); „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este...” (Evrei 8:1); „Și ce voi mai zice?” (Evrei 11:32) (subliniere adăugată).
În al patrulea rând, o alternare iscusită între expunere sau explicație și îndemn străbate întreaga epistolă. Un orator din perioada greco-romană folosea acest tipar pentru a-și transmite mesajul fără a pierde atenția ascultătorilor săi. Acest artificiu oratoric ne ajută să identificăm rapid tiparele de alternare din cartea Evrei. Astfel, observăm că expunerea din Evrei 1 duce direct la îndemnul din Evrei 2:1-4. Subiectul din Evrei 2:5-18 se schimbă imediat într-o aplicație în Evrei 3:1. Dezbaterea din Evrei 3:2-6 este încheiată prin locuțiunea adverbială „de aceea”, care, la rândul ei, trece mai departe în îndemnul din Evrei 3:7-13. Apoi, explicația din Evrei 3:14-19 este aplicată în Evrei 4:1, în timp ce expunerea din Evrei 4:2-10 continuă în expunerea din Evrei 4:11-16 etc. (Pentru mai multe informații despre alternarea expunere-îndemn din Evrei, vezi Donald A. Hagner, Encountering the Book of Hebrews: An Exposition, Encoutering Biblical Studies p. 28.)
În al cincilea rând, modul în care Pavel introduce subiectele vorbește în favoarea unei forme orale a discursului prin care el creează un efect cumulativ. Ulterior, aceste teme sunt dezvoltate în întregime. De exemplu, faptul că Isus S-a făcut părtaș cu oamenii, despre care se vorbește în Evrei 2:14-18, devine tema pasajului din Evrei 5:1-10. Credința Lui, descrisă în Evrei 3:1-6, este lămurită mai bine în Evrei 12:1-3. Rolul Său de Mare-Preot (Evrei 4:14; 5:1-10) este descris mai amănunțit în Evrei 7:1-9:28.
Pe scurt, dacă este să considerăm Epistola către evrei „un cuvânt de sfătuire”, atunci concluzia inevitabilă este următoarea: ea a fost concepută ca o predică, cel puțin la început. Elementele din epistolă care întăresc această concluzie sunt: (1) utilizarea specifică a pronumelui la persoana întâi plural, (2) referirile la aspectele ce țin de auzire și vorbire, (3) alternarea între expunere și îndemn, precum și (4) modul în care Pavel introduce subtil temele, iar mai târziu le elaborează.
De meditat: Unde mai întâlnim în Biblie sau în Noul Testament predici care au fost consemnate și cum sunt ele în comparație cu cartea Evrei? Ce elemente au în comun cu Epistola către evrei și ce elemente diferă?
Publicul căruia Epistola către evrei i se adresează
Identitatea destinatarilor cărții Evrei nu este clar dezvăluită deoarece lipsește introducerea-standard a unei scrisori, în care destinatarii ei ar fi fost numiți. Ceea ce putem spune cu certitudine pe baza textului biblic este că destinatarii sunt creștini. Această concluzie pare să fie clară din apelul pe care Pavel li-l adresează, ca ei să țină la mărturisirea lor: „Astfel, fiindcă avem un Mare-Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră” (Evrei 4:14; vezi și Evrei 10:23). Un aspect foarte dezbătut este dacă destinatarii au fost evrei creștini, creștini dintre neamuri sau un public mixt. Epistola nu pomenește niciodată de evrei sau de creștini, și nici de tăierea împrejur sau de templu (a nu se confunda nici cu „Locul preasfânt/Locul sfânt”, nici cu „cortul” la care se face referire adesea). Mai mult, epistola se abține de la aluzii dezbinătoare la adresa evreilor sau a neamurilor. Aceste dovezi vorbesc în favoarea unui public mixt. Astfel, titlul „către evrei” este o presupunere antică în legătură cu destinatarii epistolei. Indiferent cine ar putea fi acești „evrei”, grupul important de care ei trebuie să aparțină este cel al „[poporului] lui Dumnezeu” (Evrei 4:9).
Epistola a fost adresată unei comunități de creștini care, în mod evident, au trecut printr-o experiență în trei faze.
Prima fază a fost cea a evanghelizării, care a fost realizată de martorii oculari ai lui Isus și de cei care L-au auzit (Evrei 2:3). Faza aceasta a fost însoțită de semne de la Dumnezeu, de minuni și de revărsarea Duhului Sfânt (Evrei 2:4). Aceia care au devenit creștini în această etapă au fost „luminați” și „au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași Duhului Sfânt” (Evrei 6:4,5). În virtutea unei asemenea experiențe, comunitatea și-a dezvoltat identitatea de grup și s-a deosebit de lumea de afară.
A doua fază a fost caracterizată de persecuția care a venit din afara comunității, în timp ce membrii comunității au manifestat solidaritate între ei (Evrei 10:32,33). Prigoana a devenit îngrozitor de aprigă. Cu toate acestea, Pavel le-a reamintit destinatarilor că ei au „primit cu bucurie răpirea averilor” lor (Evrei 10:34). O asemenea persecuție feroce care se întinde pe o perioadă lungă de timp poate duce la istovire, la îndoială și la pierderea puterilor.
Situația aceasta pare să fie problema din cea de-a treia fază. Din acest motiv, Pavel le ține o predică înflăcărată. El dorește să îi încurajeze, să îi îndemne și să îi avertizeze pe destinatarii săi. Îi avertizează să nu se îndepărteze de lucrurile pe care le-au auzit (Evrei 2:1), fiindcă nu dorește ca vreunul dintre ei „să [se] despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12); el vrea „ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă de neascultare” (Evrei 4:11). Pavel își încurajează publicul să progreseze, nu să regreseze. Cu toate acestea, își dă seama că cei cărora le scrie au nevoie „de lapte, nu de hrană tare” (Evrei 5:12). Mai mult, destinatarii epistolei părăsesc „adunarea ..., cum au unii obicei” (Evrei 10:25). Pavel îi îndeamnă să nu își piardă încrederea, deoarece „o așteaptă o mare răsplătire!” (Evrei 10:35).
În concluzie, putem spune că cei cărora le-a fost adresată epistola erau creștini care trecuseră prin etapa unei convertiri pline de entuziasm și apoi printr-o prigoană feroce; în cele din urmă, ajungând atât de istoviți și de descurajați, Pavel se temea pentru mântuirea lor veșnică. Epuizarea și descurajarea pe care destinatarii epistolei le trăiseră în viața spirituală constituie motivul pentru care Pavel își prezintă predica plină de putere.
De meditat: Gândește-te la ciclul vieții din biserica ta. Cumpănește unde te afli în călătoria ta cu Dumnezeu în comparație cu credincioșii cărora le-a fost scrisă epistola. Ai fi dispus să suferi până acolo încât să accepți cu bucurie să fii jefuit de averile tale? Hristos știa că biserica din Efes își pierduse dragostea dintâi (Apocalipsa 2:4). O observație similară poate fi făcută și în dreptul publicului din cartea Evrei, a cărui ardoare spirituală se estompase pe măsură ce suferința și persecuția se intensificaseră. Care sunt consecințele unei asemenea pierderi?
„La sfârșitul acestor zile”
Mesajul final și decisiv pe care Dumnezeu l-a adresat omenirii a fost transmis prin Isus, Fiul, „la sfârșitul acestor zile” (Evrei 1:1,2). Aceste „zile” încep de la întruparea lui Isus și se încheie la a doua Sa venire, atunci când vrăjmașii Lui vor fi făcuți „așternut” al picioarelor Sale (Evrei 1:13). „La sfârșitul acestor zile”, Dumnezeu a vorbit nu doar prin cuvintele lui Isus, ci și prin acțiunile Sale, mai ales prin moartea, învierea și înălțarea Sa. Din acest motiv, atât destinatarii epistolei lui Pavel, cât și noi „cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele” (Evrei 2:1).
De meditat: Ce idee transmite metafora din sfera maritimă, din Evrei 2:1, „ca să nu fim depărtați de ele”, care într-o traducere literală ar suna astfel: „ca să nu fim purtați în derivă de lângă ele”?
III. Aplicație
Când avea 5 ani, Beethoven a cântat la vioară sub îndrumarea tatălui său. La 13 ani, era un organist de concert. Pe la 20 de ani, el a studiat cu muzicieni de renume, precum Haydn și Mozart. Pe măsură ce își dezvolta abilitățile, Beethoven a devenit un compozitor prolific. Entuziasmul său pentru muzică a adus ca roade numeroase simfonii magnifice, câteva concerte pentru pian și multe piese de muzică de cameră. Dragostea lui pentru muzică l-a făcut să meargă tot mereu înainte cu realizările sale muzicale. Cu toate acestea, Beethoven nu a fost străin de dificultăți. Pe când avea vreo 20 de ani, el a început să-și piardă auzul. Când a ajuns pe la 50 de ani, era complet surd. Imaginează-ți ce a însemnat acest lucru pentru el, ca muzician!
Pune-te în pielea destinatarilor epistolei lui Pavel. Tocmai la apogeul entuziasmului tău în viața de credință, te lovește un necaz neprevăzut. Cum ai răspunde la predica din Evrei?
Studiul 1, 25-31 decembrie
