Studiul 8 Vezi studiile anterioare 16-22 februarie

Înfrângerea lui Satana

imagine-studiu
Sabat după-amiază

Completează şi memorează: „Ei l-au _______ prin sângele Mielului şi prin cuvântul ____________ lor şi nu şi-au iubit _______ chiar până la moarte.” (Apocalipsa 12:11)

Capitolul 12 introduce a doua secţiune a cărţii Apocalipsa, secţiunea care tratează despre sfârşitul timpului. Dacă prima parte descrie luptele spirituale ale bisericii de pe parcursul erei creştine, a doua parte se ocupă de evenimentele din preajma revenirii lui Hristos şi a instaurării Împărăţiei lui Dumnezeu.

Capitolul 12 urmăreşte să ne prezinte fondul pe care se desfăşoară criza finală din istoria lumii. El ne spune că evenimentele din timpul sfârşitului fac parte din conflictul cosmic dintre Hristos şi Satana, aflat în plină derulare.

În cartea Apocalipsa, Satana este arhivrăjmaşul lui Dumnezeu şi al poporului Său. Satana este o fiinţă reală, este cauza tuturor relelor şi a oricărei rebeliuni din univers. El ştie că ultima lui şansă este să câştige bătălia finală împotriva lui Dumnezeu. De aceea, toate eforturile lui se îndreaptă către pregătirile pentru acest eveniment.

Viziunea din Apocalipsa 12 urmăreşte să-i dea poporului lui Dumnezeu asigurarea că Satana este un duşman înfrânt. Acelaşi Hristos care l-a învins pe Satana în timpul lucrării Sale pe pământ, pe cruce şi apoi după înălţarea Sa, îl va învinge şi la sfârşit. Singura speranţă a poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului este Hristos.

Duminică, 17 februarie

1. Care sunt cele două semne mari pe care le vede Ioan în viziune? Cine este femeia şi ce a ăm din acest pasaj?

Apocalipsa 12:1-4

Femeia apare în Biblie ca simbol al poporului lui Dumnezeu (2 Corinteni 11:2). Femeia castă îi reprezintă pe credincioşii devotaţi, iar femeia desfrânată îi reprezintă pe credincioşii apostaţi. Înainte de Golgota, femeia din Apocalipsa 12 este simbolul Israelului din Vechiul Testament, prin care Mesia a venit în lume (Apocalipsa 14:12); în versetele 13-17, este simbolul bisericii creştine.

b picioare. În Biblie, soarele poate reprezenta slava lui Hristos (Matei 17:2; vApocalipsa 1:16) şi a poporului Său (Matei 13:43). Luna, ca oglindă a soarelui, arată către făgăduinţele din Vechiul Testament care prefigurează Evanghelia.

Următorul semn pe care îl vede Ioan în viziune este marele balaur roşu. Mai târziu, balaurul este identificat cu numele Diavolul şi Satana, şarpele cel vechi ; Apocalipsa 12:9). Textul spune că el trage după el cu coada a treia parte din stelele cerului şi le aruncă pe pământ. Coada este un instrument simbolic al minciunii ( Isaia 9:14,15 ; Apocalipsa 9:10). După ce a căzut din poziţia lui înaltă din cer (Isaia 14:12-15), Satana a reuşit să amăgească o mare parte dintre îngerii cereşti, care au devenit spirite rele (2 Petru 2:4; Iuda 6) şi aliaţii lui în opoziţia faţă de Dumnezeu şi faţă de mântuirea realizată de El de-a lungul marii lupte.

2. Ce legătură există între Geneza 3:15 şi scena în care şarpele cel vechi încearcă să distrugă sămânţa femeii?

Apocalipsa 12:1-5,9

Apocalipsa 12:9

Satana L-a aşteptat pe Pruncul Mesia încă de la început ca să-L distrugă. Scena se încheie cu câteva instantanee: Mesia Se naşte în cele din urmă, balaurul nu reuşeşte să-L distrugă, iar Copilul este „răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 12:5).

Luni, 18 februarie

3. Ce i se descoperă lui Ioan despre războiul din cer? Ce fel de război este acesta, care s-a încheiat cu alungarea lui Satana din cer?

Apocalipsa 12:7-9

Satana a fost alungat din cer la începutul marii lupte, când s-a răzvrătit împotriva guvernării lui Dumnezeu. Intenţia lui a fost să pună mâna pe tronul din cer şi să fie „ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:12-15). Revolta lui a fost deschisă, dar a fost învins şi apoi aruncat pe pământ. Prin amăgirea primului cuplu de oameni, şi-a însuşit stăpânirea asupra lumii noastre (Luca 4:6). În această calitate (Ioan 12:31), a avut acces la cer pentru a participa la consfătuiri ca reprezentant al acestei planete (Iov 1:6-12), până ce a fost biruit de Isus la cruce.

Prin moartea Sa, Isus a recuperat ce se pierduse, iar caracterul lui Satana a fost dat în vileag înaintea întregului univers. „Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Guvernarea sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se rupsese cu totul de simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte, lucrarea lui avea să fie restrânsă” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 761). În faţa întregului univers, stăpânirea asupra pământului I-a revenit lui Isus, care a fost proclamat stăpânul legitim al pământului (Efeseni 1:20-22; 1 Petru 3:22).

În momentul acela, Satana şi îngerii lui au fost alungaţi definitiv din cer. Isus a prevestit acest eveniment: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12:31).

Prin această judecată rostită în dreptul lui Satana, „au venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui” (Apocalipsa 12:10). Până în ziua aceea, Satana mai are încă putere, deşi limitată, şi le poate face rău credincioşilor lui Dumnezeu de pe pământ, însă este conştient că „are puţină vreme” (Apocalipsa 12:12). În această vreme puţină, el face tot posibilul să producă durere, suferinţă şi haos pe pământ.

Care este singura cale de a ne apăra de Diavolul?

(Vezi Apocalipsa 12:11.)

Marți, 19 februarie

4. Fiindu-i interzis accesul la cer, Satana îşi continuă atacul împotriva bisericii în cele 1 260 de zile profe ce. Ce a făcut Dumnezeu pentru biserică în perioada aceasta?

Apocalipsa 12:13,14

„Alungarea lui Satana din poziţia de pârâş al fraţilor în cer s-a realizat prin marea lucrare a lui Hristos de jertfire a vieţii Sale. În ciuda opoziţiei persistente a lui Satana, planul de răscumpărare a fost îndeplinit. (...) Satana, ştiind că până la urmă va fi deposedat de imperiul pe care şi l-a însuşit în mod fraudulos, a decis să nu se dea înapoi de la nimic pentru a distruge cât mai multe dintre fiinţele create de Dumnezeu după chipul Său. El l-a urât pe om fiindcă Hristos i-a arătat atâta dragoste iertătoare şi milă şi este acum gata să meargă la el cu tot felul de amăgiri prin care să-l ducă la pierzare; el şi-a adus hotărârea la îndeplinire cu energie sporită din cauza stării lui disperate” (Ellen G. White, The Spirit of Prophecy, vol. 3, pp. 194–195).

Satana îşi continuă activitatea pe pământ, vărsându-şi mânia asupra bisericii lui Hristos. Însă ea beneficiază de protecţia divină în pustie în perioada profetică de 1 260 de zile, în aşteptarea revenirii lui Hristos. Perioada de persecuţie condusă de Satana este amintită de două ori în Apocalipsa 12, în versetele 6 şi 14. Ambele fac referire la perioada de activitate a cornului mic menţionat în Daniel 7:23-25. În profeţia biblică, zilele reprezintă ani (vezi Numeri 14:34; Ezechiel 4:6). Perioada istorică ce corespunde cel mai bine acestei perioade profetice este intervalul 538–1798 d.Hr., perioadă care începe cu recunoaşterea de către împăratul Iustinian a episcopului Romei ca autoritate supremă şi corespunde începutului Evului Mediu. În tot acest timp, biserica Romei, o putere ecleziastică, a dominat lumea occidentală, până când Revoluţia Franceză a pus capăt dominaţiei ei asupritoare.

La finalul perioadei profetice petrecute de femeie în pustie, Satana îşi reia atacul asupra ei. Balaurul aruncă din gură apă ca un râu ca să o înece (în Biblie, năvălirea vrăjmaşului este asemănată cu un râu care inundă ţara – Isaia 59:19), însă pământul dă ajutor, înghite apele şi o salvează pe femeie, oferindu-i adăpost.

Gândește-te cât a durat persecuția! De ce crezi că durează unele lucruri atât de mult (ca de exemplu, așteptarea revenirii lui Hristos)?

Miercuri, 20 februarie

5. Cu cine se războieşte Satana la sfârşitul timpului?

Apocalipsa 12:17

Cuvântul „rămăşiţa” se referă la cei care Îi rămân credincioşi lui Dumnezeu atunci când majoritatea renunţă la credinţă (1 Împăraţi 19:18; Apocalipsa 2:24). La sfârşitul timpului, când cei mai mulţi locuitori ai pământului vor trece de partea lui Satana, vor exista oameni care Îi vor rămâne fideli lui Hristos şi asupra cărora Satana îşi va vărsa toată furia.

6. Care sunt cele două caracteristici ale rămăşiţei? Cum putem să ne dăm seama dacă facem parte sau nu din ea?

Apocalipsa 12:17

Rămăşiţa de la sfârşitul timpului păzeşte poruncile lui Dumnezeu. Elementul-cheie al primelor patru porunci este închinarea. Întrebarea principală în criza finală va fi: „Cui să mă închin?” Oamenii, în majoritatea lor, vor alege să se închine chipului fiarei, dar va exista o rămăşiţă care se va închina Dumnezeului Creator (Apocalipsa 14:7), calitate spre care arată explicit porunca a patra. Din acest motiv, noi credem că porunca a patra va juca un rol esenţial în criza finală.

A doua caracteristică a rămăşiţei din timpul sfârşitului este faptul că ea ţine „mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 19:10), mărturie despre care ni se explică în acelaşi verset că este „duhul prorociei”. Pe timpul lui Ioan, expresia „duhul prorociei” însemna darul profeţiei. Expresia „mărturia lui Isus” se referă la faptul că Isus Îşi dă mărturia prin darul profeţiei, aşa cum a dat-o prin Ioan (Apocalipsa 1:2). Apocalipsa ne dezvăluie faptul că darul profeţiei va fi prezent la sfârşitul timpului în poporul lui Dumnezeu cu scopul de a-l ghida în acea perioadă dificilă când Satana va face tot posibilul ca să-l înşele şi să-l distrugă. Noi, adventiştii, am primit acest dar prin activitatea şi scrierile lui Ellen G. White.

Care consideri că sunt descoperirile cele mai importante pe care le-am primit prin „duhul prorociei”? Ce îndatoriri ne revin personal și colectiv în urma primirii acestui dar?

Joi, 21 februarie

Apocalipsa 12:17evidenţiază o schimbare de strategie în planurile lui Satana de a-i câştiga de partea lui pe locuitorii pământului şi de a-i înşela chiar pe urmaşii credincioşi ai lui Hristos. Pe parcursul istoriei creştine, el a încercat să pună piedici lucrării lui Dumnezeu de mântuire, recurgând în principal la forţă şi persecuţie. Istoria ne demonstrează că strategia aceasta nu a fost total eficientă. De aceea, în ultimul atac împotriva rămăşiţei din timpul sfârşitului, Satana adaugă la constrângere înşelăciunea.

Este semnificativ faptul că nu întâlnim deloc verbul „a înşela” în secţiunea istorică a cărţii (Apocalipsa 4–11), dar îl întâlnim frecvent în secţiunea escatologică (Apocalipsa 12 Apocalipsa 20), acolo unde este descrisă activitatea lui Satana în vederea pregătirii bătăliei finale. Cu acest cuvânt se deschide şi se încheie descrierea acestei activităţi (Apocalipsa 12:9; Apocalipsa 20:7-10).

7. În ce constă înşelăciunea de la sfârşitul timpului?

2 Tesaloniceni 2:8-12

Apocalipsa 13:13,14

Apocalipsa 19:20

Apocalipsa 13   si  Apocalipsa 20 ne dezvăluie că, în eforturile lui de a câştiga lumea de partea lui, Satana contraface adevărul lui Dumnezeu şi lucrarea Sa de mântuire. În Apocalipsa 13, se formează o triplă coaliţie între balaur şi cei doi aliaţi ai lui: fiara ridicată din mare (Apocalipsa 13:1-10) şi fiara ridicată din pământ (Apocalipsa 13:11-18). Această triadă diabolică apare în antiteză cu Trinitatea divină (Apocalipsa 1:4-6). În tot restul cărţii, membrii acestei triade satanice fac front comun ca să pună piedici lucrării lui Dumnezeu în lume, să-i înşele pe oameni şi să-i atragă de partea lor în criza finală (Apocalipsa 16:13,14;Apocalipsa 19:20 ;Apocalipsa 20:10 ). Apocalipsa ne dezvăluie că înşelăciunea de la sfârşitul timpului va fi atât de mare, încât majoritatea locuitorilor planetei o vor accepta.

De două ori apare în Apocalipsa apelul la înțelepciune și la discernământ spiritual pentru a distinge amăgirile lui Satana din timpul sfârșitului și pentru a le rezista (Apocalipsa 13:18; Apocalipsa 17:9). Despre ce fel de înțelepciune este vorba aici? Cum o putem obține, potrivit cu Iacov 1:5?

Un gând de încheiere Vineri, 22 februarie

Capitolul 12 din Apocalipsa îi transmite poporului lui Dumnezeu că evenimentele din timpul sfârşitului fac parte din marea luptă dintre Hristos şi Satana. Cartea le aduce la cunoştinţă celor credincioşi că se confruntă şi se vor confrunta şi mai serios în viitor cu un duşman versat şi furios. Pavel ne atrage atenţia că în timpul sfârşitului lucrarea lui Satana se va face „cu tot felul de minuni, de semne şi de puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi” (2 Tesaloniceni 2:9,10).

Apocalipsa ne îndeamnă să luăm viitorul în serios şi să facem din dependenţa de Dumnezeu prioritatea noastră şi ne asigură că Satana, deşi este puternic şi versat, nu are destulă putere să-L învingă pe Hristos (Apocalipsa 12:8). Singura noastră speranţă se găseşte în Singurul care l-a înfrânt. El ne-a promis că va fi cu urmaşii Lui credincioşi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20).

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII

STUDIU LA RÂND Biblia: Numeri 2–8

1. Când trebuia să pornească tabăra leviţilor în ordinea deplasării poporului?

2. Ce se făcea cu perdeaua dinăuntru la pornirea taberei?

3. Ce trebuiau să facă şi să rostească Aaron şi fiii lui „peste copiii lui Israel”?

4. Câţi ani trebuiau să slujească leviţii?

Istoria mântuirii, cap. 52

5. Ce s-a întâmplat cu cei care îşi bazaseră credinţa pe părerile al- tora, nu pe Cuvântul lui Dumnezeu?