Romani 8:1-3 1Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Acum dar nu este. [Nu este deci, KJV]. Această expresie introductivă arată strânsa legătură dintre capitolele 7 şi 8. Capitolul 8 este o dezvoltare a exclamaţiei recunoscătoare a lui Pavel din cap. 7,25: Mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru. El trece acum de la analiza făcută de el luptei chinuitoare cu păcatul la o explicaţie a vieţii de pace şi libertate oferită celor care trăiesc, în Hristos Isus.

Nici o osândire. Veste cea mai bună a Evangheliei este că Hristos a venit să osândească păcatul, nu pe păcătoşi (Ioan 3,17; Rom. 8,3). Celor care cred şi îşi acceptă prevederile generoase ale Evangheliei şi care, în credinţă, se predau unei vieţi de ascultare iubitoare, Hristos le oferă îndreptăţirea şi eliberarea. S-ar putea să fie lipsuri în caracterul credinciosului, dar când este în inimă hotărârea de a asculta de Dumnezeu, când sunt depuse eforturi în scopul acesta, Isus acceptă dispoziţia aceasta şi efortul acesta drept cel mai bun serviciu al omului, şi El completează lipsa cu propriul Său merit divin (EGW, ST 16 iunie, 1890). Pentru unii ca aceştia nu e osândire. (Ioan 3,18).

În Hristos Isus. Această des folosită expresie în NT lasă a se înţelege intimitatea legăturii dintre creştin şi Hristos. Ea înseamnă mai mult decât de a fi dependent de El sau numai de a fi urmaşul sau discipolul Lui. Ea lasă a se înţelege o unire zilnică cu Hristos (Ioan 14,20; 15,4-7). Ioan descrie această unire ca fiind în El (1 Ioan 2,5.6.28; 3,24; 5,20). Petru la fel vorbeşte despre a fi în Hristos (1 Petru 3,16; 5,14). Dar ideea este în deosebi caracteristică pentru Pavel. El o aplică la bisericii (Gal. 1,22; 1 Tes. 1,1; 2,14; 2 Tes. 1,1). Ca şi la persoane în parte (1 Cor. 1,30; 2 Cor. 5,17 Ef. 1,1 etc.). Isus a scos în evidenţă intimitatea acestei uniri prin parabola Sa despre Viţă şi Mlădiţă (Ioan 15,2-7).

Afară de cazul că o persoană experimentează această unire transformatoare cu Hristos, el nu poate pretinde izbăvire de condamnare. Credinţa mântuitoare care aduce împăcare şi îndreptăţire (Rom. 3,22-26) lasă a se înţelege o experienţă de care Pavel vorbeşte ca fiind în Hristos (vezi vers. 28).

[Care nu umblă, KJV; Nitz.]. Pot fi citate dovezi textuale importante (cf. p. 10) pentru omiterea expresiei care nu umblă după carne, ci după Duhul. Ea e în general privită ca fiind adăugată aici prin împrumut din vers. 4.

2În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.

Duhului de viaţă. Adică Duhul dând viaţă. El e numit aşa pentru că exercită puterea dătătoare de viaţă (vezi vers. 11). Legea Duhului de viaţă este puterea Duhului Sfânt stăpânind ca o lege în viaţă. Expresia de viaţă exprimă efectul realizat, ca în îndreptăţirea vieţii (vezi cap. 5,18) şi pâinea vieţii (Ioan 6,35). Duhul aduce viaţă şi libertate, în contrast cu legea păcatului, care produce numai moarte şi osândire (vezi Rom. 7,21-24).

În Hristos Isus. Unii traducători leagă cuvintele acestea cu Duhul de viaţă. Alţii le leagă cu m-a izbăvit. Interpretarea de pe urmă poate să fie mai naturală. Pavel scoate în evidenţă faptul că Duhul exercită puterea Sa dătătoare de viaţă prin unirea cu Hristos. Tocmai în experienţa unei strânse comuniuni şi uniri cu Hristos primeşte creştinul puterea aceasta de a birui în lupta împotriva păcatului.

M-a izbăvit. [M-a făcut liber, KJV]. Sau m-a liberat. Dovada textuală este divizată (cf. p. 10) între exprimarea m-a şi te-a. Diferenţa e inconsecventă. Pavel fără îndoială se referă în trecut la experienţa sa de renaştere şi botez, când a început să umble în înnoire de viaţă (cap 6,4 şi să servească în înnoire de duh (cap. 7,6).

Legea păcatului şi a morţii. Adică, autoritatea exercitată de păcat şi sfârşind cu moartea. Păcatul nu mai e influenţa predominantă şi conducătoare în viaţa sa. Duhul de viaţă care locuieşte înăuntru inspiră ascultare şi dă putere să mortifice faptele trupului (vers. 13). În felul acesta, legea Duhului vieţii lucrează direct contrar legii păcatului şi a morţii din mădulare, dând putere credinciosului să biruiască influenţa distrugătoare a păcatului şi să-l elibereze de robia şi condamnarea păcatului.

3Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,

Lucru cu neputinţă legi. [Ceea ce legea nu putea face, KJV]. Literal, lucrul cu neputinţă Legii. Articolul este prezent pe lângă lege şi în versiunea greacă (vezi cap. 2,12). Construcţia greacă e dificilă şi a fost mult discutată. Totuşi, înţelesul lui Pavel în acest verset pare clar. Dumnezeu a făcut ceea ce legea nu a fost în stare să facă. El a condamnat păcatul, şi în felul acesta e cu putinţă ca creştinul să-i biruiască puterea şi să trăiască o viaţă de biruinţă în Hristos.

Firea pământească o făcea fără putere. [Slabă prin carne. KJV; Neputincioasă prin carne, Nitz.]. Această cauză a eşecului fusese deja explicată în cap. 7,14-25. Legea poate să arate calea cea dreaptă, dar nu poate face în stare pe omul slab şi căzut să umble pe ea. Pavel continuă să îndreptăţească legea (vezi cap. 7,7.10.13.14.), atribuind slăbiciunea ei aparentă nu la vreun defect inerent în legea însăşi, ci mai de grabă lipsei de putere a naturii omeneşti, coruptă şi slăbită de păcat. Nu e funcţia legii de a ierta şi de a readuce la ascultare. Legea nu poate decât să dea la iveală călcarea legii şi neprihănirea şi să impună ascultarea (cap. 3,20; 7,7). De aceea, Legea lui Dumnezeu nu poate fi blamată sau dispreţuită pentru faptul că nu produce rezultate pentru care nu a fost deloc intenţionată. Eşecul nostru de a da deplină ascultare trebuie să fie arătat ca o vină a noastră.

A osândit păcatul. Natura omenească fără de păcat a lui Hristos era o condamnare vie a păcatului. Cu privire la acest fel de condamnare prin contrast vezi şi Mat. 12,41.42; Evrei 11,7. Mai mult, moartea ispăşitoare a lui Hristos faţă de păcat (Rom. 6,10) a descoperit şi dovedit pentru veşnicie păcătoşenia peste măsură de mare a păcatului, căci păcatul a fost ceea ce a pricinuit moartea Fiului lui Dumnezeu. Această osândire a păcatului, săvârşită de viaţa şi moartea lui Hristos, înseamnă şi nimicirea puterii rele a păcatului faţă de credincios care e unit cu Hristos în moartea Lui şi care se ridică împreună cu El la viaţa cea nouă în Duhul (vers. 1-13).

În firea pământească. [În carne, KJV]. Hristos a întâmpinat, a biruit şi a condamnat păcatul în sfera în care îşi exercitase mai înainte stăpânirea şi domnia. Carnea [Firea pământească], scena anterioarelor triumfuri ale păcatului, acum a devenit scena înfrângerii şi expulzării lui.

Însuşi Fiul Său. Cuvântul său scoate în evidenţă strânsa legătură dintre Tatăl şi Fiul (vezi vers. 32). În Col. 1,13, Hristos e descris ca iubitul Său Fiu, literal Fiul iubirii Sale. Uneori e tendinţa de a atribui o iubire mai mare şi o jertfire de sine mai mare lui Hristos decât Tatălui. E bine de a reţine că din cauză că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea a dat pe singurul Său Fiu (Ioan 3,16; 1 Ioan 4,9). Pentru a salva pe oamenii căzuţi, El S-a jertfit pe Sine în Fiul Său (vezi 2 Cor. 5,19; cf. DA 762). Hristos a venit pentru a descoperi iubirea cea fără de margini a Tatălui Său (Ioan 14,9; cf. Mat. 5,43-48).

Din pricina păcatului. [Şi pentru păcat, KJV]. Sau şi cu privire la păcat. Şi arată legătura cu expresia anterioară. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în asemănarea cărnii păcătoase şi din pricina păcatului. Din pricina păcatului [pentru păcat] e de la grecescul peri hamartios, care poate fi redat şi ca jertfă pentru păcat. Peri hamartios e adesea folosit cu sensul acesta în LXX. Numai în Levitic sunt mai mult de 50 de astfel de ocazii (vezi Lev. 4,33; 5,6.7.8.9; 7,37; etc.; cf. Ps. 40,6). Expresia apare de asemenea cu înţelesul acesta în NT, în Evrei 10,6-8, unde e citat Ps. 40,6-8. În consecinţă un număr de versiuni engleze au favorizat traducerea ca o jertfă pentru păcat (vezi RV; Moulton; Goodspeead; RSV, notă sub asterisc).

Pe de altă parte, însă, contextul poate indica faptul că expresia ar trebui să fie înţeleasă întrun sens mai general. Scopul lui Pavel în pasajul acesta e de a explica faptul că creştinul poate avea acum biruinţă asupra păcatului. Legea era lipsită de putere pentru a-i da o astfel de biruinţă, dar Dumnezeu, prin trimiterea Fiului Său, a făcut să fie la îndemână o astfel de putere. Hristos a venit nu numai ca să poarte pedeapsa pentru păcat în moartea Sa, dar şi pentru ca să distrugă stăpânirea lui şi pentru a-l îndepărta din viaţa celor care-L urmează. Acest întreg scop al misiunii Sale poate fi cuprins în cuvintele din pricina păcatului. El a venit să se ocupe de păcat şi să procure leacul contra lui. El a venit pentru a face ispăşire pentru păcat, pentru a nimici păcatul şi pentru a sfinţi şi a salva victimele lui.

Deschide Biblia