Romani 3:20 20Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Căci. [de aceea, KJV]. Mai degrabă pentru că. Ceea ce urmează introduce motivul pentru care fiecare gură va fi închisă şi toată lumea va fi socotită că trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu (vers. 19).

Nimeni. [nici un trup, KJV]. Adică nici o fiinţă omenească. Fără îndoială că Pavel face aluzie la Psalmul 143,2.

Socotit neprihănit. [a face neprihănit, KJV]. Gr. dikaioo, a aşeza neprihănit, a considera că e neprihănit, a declara că e neprihănit, a trata ca fiind neprihănit, a prezenta ca neprihănit. Cuvântul apare de 39 de ori în Noul Testament, 27 din acestea fiind în scrierile lui Pavel. Însemnătatea lui dikaioo e uneori umbrită prin traducerea a face neprihănit. În limba greacă dikaioo, a face neprihănit, dikaios, neprihănit, dikaiosune, neprihănire sunt toate construite pe aceeşi rădăcină şi legătura dintre ele este clar văzută.

Aşa cum e folosit în Noul Testament cu referire la fiinţele omeneşti, a face neprihănit arată actul prin care o persoană e adusă într-o situaţie dreaptă în legătură cu Dumnezeu. Prin actul acesta, Dumnezeu achită un om care este vinovat de o faptă rea sau tratează ca neprihănit pe cineva care este nelegiuit. Înseamnă anularea acuzaţiilor care se găsesc împotriva credinciosului la curtea cerească. Dacă te predai Lui şi-l primeşte ca Mântuitor, atunci oricât de păcătoasă ar fi fost viaţa ta, din consideraţie pentru El, tu eşti socotit neprihănit (SC 62; vezi cap. 3,28; 4,25; 5,1).

Prin faptele Legii. Literal, din lucrări ale legii, adică lucrări arătate de lege. În limba greacă, lege este fără articol (vezi cap. 2,12). Pavel afirmă un adevăr general care e aplicabil atât grecilor, cât şi iudeilor. Îndreptăţirea prin faptele legii a fost temelia oricărui sistem religios fals şi a devenit chiar şi principiul religiei iudaice (DA 35, 36). Dar faptele săvârşite în ascultare de oricare lege, fie că legea aceea e făcută cunoscut prin raţiune, conştiinţă sau descoperire [revelaţie], nu pot îndreptăţi un păcătos înaintea lui Dumnezeu (Gal 3,2). Pavel a arătat deja că neamurile călcaseră legea descoperită lor în natură şi în conştiinţă (Rom 1). La fel el a dovedit că iudeii călcaseră legea descoperită lor în Vechiul Testament şi mai ales în Cele zece porunci (cap. 2). Şi iudeul şi cel dintre neamuri au aceeaşi nevoie de îndreptăţire. Dar legea nu are putere să îndreptăţească. Ea poate numai să arate păcătoşenia păcatului în adevăratele lui aspecte. Neprihănirea nu poate fi căpătată decât pe o singură cale.

Nu e contradicţie între cele afirmate în cap. 2,13, cei ce împlinesc legea vor fi socotiţi neprihăniţi [drepţi] şi pasajul acesta, nimeni nu va fi socotit neprihănit [neprihănit] înaintea Lui, prin faptele legii. Primul subliniază faptul că vor fi îndreptăţiţi numai cei care se predau în aşa măsură lui Dumnezeu încât sunt dispuşi să împlinească orice porunceşte El, în felul acesta fiind nu numai auzitori ai Legii. Al doilea accentuează faptul la fel de adevărat că faptele bune de ascultare nu pot, în nici un caz, să cumpere mântuirea. Ele pot, în cel mai bun caz, să fie dovada credinţei prin care e căpătată îndreptăţirea.

Prin lege. În versiunea greacă, expresia nu este articulată (vezi cap. 2,12).

Cunoştinţa. Gr. epignosis, un termen care înseamnă clar şi exact cunoaştere (vezi Rom 1,28; 10,2; Efes 4,13), un cuvântul obişnuit pentru cunoştinţă (gnosis). Legea este norma faptelor neprihănite, şi orice nu ajunge să corespundă legii este păcat, deoarece păcatul este nelegiuire, neascultare de lege (1 Ioan 3,4). Cu cât cineva ajunge să cunoască mai bine acest standard, cu atât mai mult îi vor fi sporite conştienţa şi simţul păcatului. Aceasta este cauza pentru care omul nu poate fi îndreptăţit prin faptele legii. În ce priveşte îndreptăţirea, legea a făcut tot ce a putut când păcătosul a fost adus pe punctul de a exclama: O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? (vezi Rom 7,24). Legea ţine oglinda în faţa vinovatului, dar nu poate să îndepărteze vinovăţia.

Versetul acesta, împreună cu afirmaţia lui Pavel că legea urmează să ne ducă la Hristos (Gal 3,24), arată clar legătura dintre lege şi Evanghelie. Evanghelia, în nici un caz, nu a înlăturat funcţia necesară a legii. Doctrina îndreptăţirii prin credinţă prezintă Legea şi Evanghelia, legându-le pe cele două într-un tot desăvârşit (TM 94).

Deschide Biblia