Marcu 6:14-29 14Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin El.”

Împăratul Irod. [Martirajul lui Ioan Botezătorul, Marcu 6,14-29 = Matei 14,1.2.6 = Luca 9,7-

9. Comentariu major: Marcu. Vezi diagrama p. 231]. Matei menţionează pe Irod Antipa, fiul lui Irod cel mare şi cârmuitor al Galileii şi Pereii pe temeiul autorităţii Romei (vezi la Matei 2,22; Luca 3,1). Atât Matei (cap. 14,1), cât şi Luca se referă la Irod Antipa prin titlul lui oficial de tetrarh (vezi la Luca 3,1). El era împărat numai prin numire din partea romanilor şi titlul de împărat îi era permis numai ca o favoare. El a domnit asupra teritoriului său de la moartea tatălui său, Irod cel Mare, din anul 4 î.Hr., până în anul 39 d.Hr. Mama lui era Maltace, o samariteancă, care era şi mama lui Arhelau (vezi la Matei 2,22). Reşedinţa lui era probabil la Tiberiada, o cetate pe care el o clădise pe ţărmul de sud-est al Lacului Galileea şi o numise după cezarul care domnea atunci, Tiberiu. Vezi p. 64; diagrama p. 40, 234.

A auzit vorbindu-se de Isus. [A auzit de El, KJV]. Lucrările extinse ale celor doisprezece în decursul celei de a treia călătorii galileene erau evident îndestulătoare pentru a atrage atenţia generală la Isus şi la lucrarea Lui şi a trezi temerea lui Irod că Isus era Ioan înviat din morţi. În timp ce în cele două expediţii evanghelistice anterioare fusese o singură grupă care mergea din sat în sat, acum erau şapte. Evident veştile care soseau la Iord din toate părţile, dădeau la iveală o rapidă extindere a Evangheliei. În timp ce în trecut Isus păruse înaintea autorităţilor că nu era decât un predicator itinerant solitar însoţit de o grupă amestecată de urmaşi, acum era evident că El reprezenta o mişcare mult mai mare. Irod nu putea să nu audă de El.

Ioan Botezătorul a înviat. Se pare că ceea ce l-a mânat pe Irod la concluzia aceasta era superstiţia unită cu o conştiinţă vinovată. Aceste puteri. [Fapte mari, KJV]. Vezi p. 208. Ioan nu săvârşise minuni (vezi Ioan 10,41).

15Alţii ziceau: „Este Ilie.” Iar alţii ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.”

Alţii ziceau. Vezi Marcu 8,27.28; Luca 9,19. Ilie. Cu privire la profeţiile VT despre revenirea lui Ilie vezi la Isaia 40,3-5; Maleahi 3,1; 4,5.6.

Un proroc ca unul din prooroci. Potrivit cu zvonurile, Isus era sau unul din proorocii din vechime revenit la viaţă sau era ca unul din ei. În ciuda faptului că Ioan nu a săvârşit minuni (Ioan 10,41), chiar şi conducătorii din Ierusalim, ca să nu mai spunem nimic de popor în general (vezi Matei 14,5; 21,26), cultivaseră ideea că el ar fi putut să fie profet (vezi la Ioan 1,19-27).

16Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.”

Ioan. Vezi la v. 14.

17Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă.

Îl legase în temniţă. Vezi la Luca 3,19.20. Ioan probabil fusese la închisoare în fortăreaţa Macherus (vezi la Luca 3,20) înaintea Paştelui din anul 29 d.Hr. (vezi nota adiţională la Luca 4) până în iarna următoare, ceva mai puţin de un an.

Irodiadei. Vezi la Luca 3,19. la început măritată cu Filip (vezi mai jos), ea a divorţat de el preferându-l pe Irod Antipa. De partea lui, Irod divorţase de fiica lui Aretas, regele Arabiei. Astfel Irod şi Irodiada aveau câte un soţ în viaţă. Ca urmare a faptului că Irod divorţase de prima lui soţie, Aretas a făcut război cu Irod şi l-a înfrânt. Înfrângerea aceasta era privită de iudei ca o pedeapsă dumnezeiască asupra lui Irod din cauza unirii lui neîndreptăţite cu Irodiada (Iosif, Antichităţi, XVIII. 5.1.2).

Nevasta fratelui său Filip. Nu Filip tetrarhul (vezi la Luca 3,1.19), ci un alt fiul al lui Irod cel Mare, cu Mariamne II. Irod Antipa era un fiu al lui Irod cel Mare cu Maltace şi în felul acesta frate vitreg al lui Filip. Irodiada era o nepaotă a lui Irod cel Mare prin fiul lui Mariamne I, o altă soţie a lui Irod cel Mare. Irodiada fusese căsătorită mai înainte cu Filip, fratele vitreg al tatălui ei, apoi a devenit consoarta lui Antipa, un alt unchi vitreg. Vezi diagrama p. 40.

18Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”

Ioan zicea. [Ioan zisese, KJV]. Fără îndoială Irod ascultase personal predica lui Ioan şi pentru un timp părea că el va ceda la chemarea la pocăinţă (vezi v. 20; DA 214).

Nu-ţi este îngăduit. [Nu este legal, KJV]. Legea lui Moise interzicea cu stricteţe o căsătorie de felul aceleia dintre Irod şi Irodiada (Levitic 18,16; 20,21) şi potrivit relatărilor lui Iosif, iudeii dezaprobau cu totul această unire (Antichităţi, xviii.5.4)

19Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea,

Avea necaz pe Ioan. [Avea o ceartă cu el, KJV]. Textul literal grec, avea ceva cu el, corespunde aproape exact expresiei familiare, i-o cocea. Irodiada îl ura pe Ioan şi aştepta momentul potrivit pentru a-l omorî. Temându-se de influenţa pe care Ioan o exercitase asupra minţii lui Irod Antipa (vezi la v. 20), Irodiada probabil se tema că tetrarhul va divorţa de ea aşa cum îl sfătuise Ioan (cf. DA 214).

20căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.

Om neprihănit. [Om drept, KJV]. Ioan era ca părinţii lui, care amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu (vezi la Luca 1,6). Ocrotea. [Băga de seamă, KJV]. Gr. suntereo, a feri [un lucru de a nu pieri sau de a nu se pierde]. Irod o împiedica pe Irodiada să-şi pună în aplicare planul de a-l da pe profet la moarte (vezi

v. 19). El avea toată intenţia de a-l elibera când va fi găsit că este bine să facă aşa ceva (vezi DA 220, 221).

De multe ori sta în cumpănă. [Făcea multe lucruri, KJV]. Dovezi textuale (cf. p. 146) favorizează exprimarea era în încurcătură, care seamănă cu o afirmaţie din Luca 9,7. Îl ascultau cu plăcere. Solia lui Ioan purta împuternicire divină şi dacă n-ar fi fost influenţat de Irodiada, Irod s-ar fi exprimat pe faţă în favoarea lui Ioan.

21Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii.

O zi cu bun prilej. [O zi convenabilă, KJV]. Adică, un timp favorabil ca răzbunătoarea Irodiada să dejoace intenţia lui Irod da a-l ocroti pe Ioan şi cândva să-l elibereze (vezi v. 20). Planurile Irodiadei fuseseră, fără îndoială, bine ticluite.

A dat un ospăţ. Sau a dat un banchet. Poate în palatul din fortăreaţa Macherus (vezi la v. 17,27).

Boierilor. Evident aceştia erau înalţii funcţionari civili ai cârmuirii.

Mai marilor oastei. Gr. chiliarchoi, comandanţi peste mii, adică ofiţerilor forţelor militare ale lui Irod. Pe lângă conducătorii civili şi militari fără îndoială Irod a invitat şi pe alţi fruntaşi ai vieţii sociale şi comerciale, fruntaşii Galileii.

22Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”

Fata. Aceasta era Salomea, fata Irodiadei dintr-o căsătorie anterioară (vezi la v. 17).

Irodiadei. [Numitei Irodiada, KJV]. Mai degrabă a Irodiadei însăşi. Ce scoate aici în evidenţă Marcu este faptul că Irodiada a trimis pe însăşi fiica ei să danseze şi nu o dansatoare profesionistă. Chiar şi după standardele propriei curţi a lui Irod, nici o tânără respectabilă nu s-ar fi pretat la un dans voluptuos ca acesta. Din orice punct de vedere acţiunea aceasta depăşea limitele bunei cuviinţe. Salomea nu era mai mult decât un pion în uneltirea mamei ei de a scăpa de Ioan.

A jucat. [A dansat, KJV]. Irodiada a calculat bine că frumuseţea ispititoarea Salomeii urma să vrăjească pe Irod şi pe oaspeţii lui.

Oaspeţilor. [Celor care şedeau, KJV]. Adică, oaspeţilor lui (vezi la v. 21).

23Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”

A adăugat cu jurământ. [A jurat, KJV]. Jurământul emfatic al lui Irod a fost făcut în prezenţa tuturor oaspeţilor săi. Evident capul îi fusese cu totul sucit de onoarea ca o prinţesă să danseze pentru plăcerea lui şi a oaspeţilor săi. Salomea era o descendentă prin Irodiada şi Mariamne I (vezi la v. 17; vezi p. 64) a casei regale Hasmoneene, ilustrul şir de preoţi şi principi iudei.

Jumătate din împărăţia mea. Aceasta reprezenta în figură simbolică culmea generozităţii (vezi Estera 5,3; 7,2).

24Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”

Fata a ieşit afară. Se pare că afirmaţia fiind îndemnată mai dinainte [KJV] de mama ei (Matei 14,8) înseamnă înainte de a cere, nu înainte de a fi dansat. Salomea nu ştia nimic de uneltirea sinistră a mamei ei la data când a dansat înaintea lui Irod şi a oaspeţilor lui. Ea a devenit pur şi simplu un instrument în mâna mamei ei însetate de sânge.

Ce să cer? Mai curând: Ce să cer pentru mine? N-ar fi avut nici un rost întrebarea aceasta dacă Salomea ar fi ştiut tot timpul ce să ceară şi, de fapt, nu ar fi avut nevoie să părăsească prezenţa regelui.

25Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”

Ea s-a grăbit. Îndemnată de Irodiada, Salomea se pare că nu a pierdut timpul pentru prezentarea cererii fatale lui Irod ca nu cumva, chiar în starea lui de beţie să reflecteze la făgăduinţa lui vanitoasă şi să-şi schimbe părerea. Stăruinţa Irodiadei pentru acţiune imediată poate lăsa să se înţeleagă că Irod tindea să se schimbe sau că admiraţia lui pentru Ioan era cunoscută ca fiind mare sau şi una şi cealaltă.

Îndată. Gr. exautes imediat, îndată sau neîntârziat.

Farfurie. [Tavă, KJV; în tipsie, G. Gal.]. Adică, un platou.

26Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.

S-a înfuriat foarte mult. Chiar în starea de beţie Irod a simţit viu răspunderea lui personală faţă de Ioan (vezi la v. 20). Dar Irodiada îl prinsese într-un moment de slăbiciune în beţie şi el se simţea fără puterea de a acţiona în armonie cu ceea ce ştia că este drept. Dacă n-ar fi fost vinul, probabil că Irod ar fi refuzat să dea ordinul de executare. Vezi la Matei 4,3.

Din pricina oaspeţilor. [Din pricina lor, KJV]. Natura publică a jurământului său (vezi la v. 23), făcut înaintea oaspeţilor lui de onoare (vezi la v. 21) a făcut să i se pară lui Irod imposibil să fie călcat.

Să zică nu. [Să respingă, KJV]. Adică să respingă sau să tăgăduiască cererea ei.

27A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,

Îndată. Potrivit cu Iosif (Antichităţi, xviii.5.2), Ioan a fost întemniţat în fortăreaţa Macherus (vezi la Luca 3,19.20). Rapiditatea cu care a fost decapitat Ioan face aproape sigur că celebrarea zilei de naştere s-a petrecut în vreun loc aproape de celula închisorii.

A tăiat capul lui Ioan. [I-a tăiat capul, KJV]. Irod se temea de Ioan (v. 20), se temea de popor (Matei 14,5), se temea de Irodiada. El era un sclav al temerilor sale deşi aceste temeri erau contradictorii. În chip superstiţios, Irod se temea de Ioan tot atât de mult atunci când era mort, cum se temuse de el când era viu (vezi Marcu 6,14.16.20).

28l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.

L-a dat mamei sale. Salomea nu s-a folosit cu nimic de darul hidos. Dar nimic nu ar fi putut fi mai satisfăcător pentru mama ei însetată de sânge. Cam după nouă ani, în anul 39 d.Hr., Irod Antipa, însoţit de Irodiada a fost exilat pentru faptul că aspira la demnitatea regală (Iosif Antichităţi, xviii.5; Război, ii.9.6 [183]).

29Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Ucenicii lui Ioan, când au auzit. Se pare că ei nu erau cu el în fortăreaţă, deşi erau poate în imediata vecinătate de unde puteau veni să-l vadă din când în când şi să-l ajute aşa cum se oferea prilejul. Apoi, ucenicii lui Ioan au venit la Isus cu vestea a ceea ce se întâmplase (vezi Matei 14,12), poate la scurt timp înainte sau în cursul cele de a treia călătorii galileene (vezi la Marcu 6,1).

Deschide Biblia