Maleahi 2:1-17 1Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoţilor!

Preoţilor. Aceia care ar fi trebuit să fie adevăraţi conducători şi învăţători spirituali (vezi comentariul la 2Cronici 15,3) sunt aici denunţaţi de către profet (Maleahi 2,1-3).

2Dacă nu veţi asculta, dacă nu vă veţi pune inima ca să daţi slavă Numelui Meu, zice Domnul oştirilor, voi arunca în voi blestemul şi voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am şi blestemat, pentru că n-aveţi pe inimă porunca Mea.

Voi blestema binecuvântările voastre. Poate o referire la binecuvântările pe care preoţii erau obişnuiţi să le rostească asupra poporului (vezi Levitic 9,22.23; Numeri 6,23-26), însă mai probabil o referire la binecuvântările pe care Dumnezeu le revărsase asupra lor (vezi p. 27, 28), precum cele promise prin profetul Hagai cu un secol mai înainte (Hagai 2,15-19).

Le-am şi blestemat. Blestemul trebuie să fi fost deja vizibil pentru aceşti preoţi ca şi pentru popor.

3Iată, vă voi nimici sămânţa şi vă voi arunca balega în faţă, balega vitelor pe care le jertfiţi, şi veţi fi luaţi împreună cu ele.

Nimici. Ebr. ga?ar, a mustra.

Arunca balega. Dovada supremă a dispreţului.

Vitelor pe care le jertfiţi. Sau Sărbătorile noastre solemne. Dumnezeu nu-Şi asumă aceste sărbători ţinute în cinstea Lui, deoarece în păzirea acestor sărbători preoţii nu exprimau altceva decât propria lor voinţă şi plăcere egoistă.

4Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oştirilor.

Veţi şti. Poporul va descoperi cu siguranţă prin proprie experienţă că acestea ameninţări divine nu erau în zadar.

Legământul Meu. Legământul unei preoţii veşnice (Numeri 25,13) fusese acordat lui Fineas, un nepot al lui Aaron, pentru rolul jucat de el în eliminarea cultului lui Baal-Peor din tabăra lui Israel (vezi Numeri 25,3-13).

Cu Levi. Seminţia lui Levi fusese aleasă de Dumnezeu pentru slujba Lui din cauza credincioşiei membrilor ei într-un timp de criză (vezi comentariul la Exod 32,29). Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3.

5Legământul Meu cu el era un legământ de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; şi el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu.

Legământul Meu. Vezi comentariul la v. 4.

De viaţă şi de pace. Legământul de pace făcut cu Fineas (Numeri 25,12) este explicat ca legământul unei preoţii veşnice (Numeri 25,13). Viaţa şi pacea constituiau partea lui Dumnezeu în cadrul acestei înţelegeri. Binecuvântările acestea aveau să fie revărsate asupra tuturor preoţilor credincioşi de după Fineas.

Să se teamă. Sau Pentru teama cu care s-a temut. Dumnezeu i-a dat binecuvântările Sale lui Fineas din cauza temerii cu care s-a temut de Mine. Aşa că partea preoţilor din legământ era să-I dea lui Dumnezeu respect şi ascultare. Acum, prin profetul Lui, Domnul Se străduieşte să-Şi reînnoiască măreţul legământ cu preoţii din zilele lui Maleahi, cu aceia care, din cauza nelegiuirii lor ajunseseră dispreţuiţi şi înjosiţi înaintea întregului popor. (v. 9).

6Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire, şi pe mulţi i-a abătut de la rău.

Legea. Ebr. torah, totalitatea învăţăturilor şi instrucţiunilor divine (vezi comentariul la Deuteronom 31,9; Proverbe 3,1). Versetul acesta arată că Dumnezeu intenţiona ca preoţii să fie conducători spirituali atât prin învăţătură cât şi prin exemplu.

7Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor.

Să păzească ştiinţa. Adică să păstreze sau să apere ştiinţa. Ei erau conducătorii religioşi ai naţiunii, dar exemplul lor dădea poporului o pildă de neascultare. Din gura lui se aşteaptă învăţătură. Poporul avea dreptul să aştepte învăţătură dreaptă de la preoţi în ce priveşte lucrurile spirituale (vezi comentariul la 2Cronici 15,3).

Sol. Preotul care îşi îndeplinea cum se cuvine lucrarea încredinţată era pe tot atât de adevărat un sol al lui Dumnezeu ca şi profetul (vezi comentariul la Hagai 1,13). Unii au văzut o semnificaţie în faptul că Maleahi înseamnă sol al lui Iehova (vezi p. 1121).

8Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi şi aţi călcat legământul lui Levi, zice Domnul oştirilor.

Un prilej de cădere. Sau Aţi făcut pe mulţi să se poticnească. Atât prin învăţătură cât şi prin exemplu (vezi comentariul la v. 6) preoţii aceştia îi duseseră pe mulţi pe căi rătăcite. În felul acesta ei călcaseră, stricaseră legământul lui Levi.

Legământul lui Levi. Vezi comentariul la v. 4.

9De aceea şi Eu vă voi face să fiţi dispreţuiţi şi înjosiţi înaintea întregului popor, pentru că n-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa oamenilor, când tălmăciţi Legea.”

Dispreţuit. Era numai natural ca poporul să-i dispreţuiască pe preoţi pentru atitudinea lor care adusese dezonoare şi ocară cultului divin (vezi 1Samuel 2,30). Făţărnicia este unul din cele mai de dispreţuit păcate.

10N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce, dar, suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor noştri?

Un singur Tată. Vorbeşte Maleahi însuşi. Datorită contextului probabil că el se referă la Dumnezeu Însuşi ca Tată al lor (vezi comentariul la cap. 1,6) mai degrabă decât la Avraam sau vreo altă fiinţă omenească.

Ne-a făcut un singur Dumnezeu. Dintre toate popoarele din antichitate numai iudeii Îl onorau pe Dumnezeu în primul rând şi distingându-L în calitate de Creator, aşa cum se indica prin ţinerea sabatului zilei a şaptea al poruncii a patra din Decalog (vezi Exod 20,8-11). Aşadar, se cuvenea ca ei mai presus de toţi ceilalţi să-i trateze pe semenii lor ca fraţi. Pe bună dreptate ne putem aştepta şi astăzi ca aceia care Îl onorează pe Dumnezeu în calitate de Creator să-i considere pe toţi oamenii ca fraţi.

11Iuda s-a arătat necredincios, şi în Iuda şi la Ierusalim s-a săvârşit o urâciune; fiindcă Iuda a spurcat ce este închinat Domnului, ce iubeşte Domnul, şi s-a unit cu fiica unui dumnezeu străin.

Iuda. Întreaga naţiune era vinovată de abatere de la Dumnezeu. Ce este închinat. Sau Sfinţenia. Probabil o referire la Templu. Ca loc al prezenţei lui Dumnezeu (vezi Exod 25,8), el a fost spurcat prin comportamentul păcătos al poporului. S-a unit cu fiica. Sau S-a căsătorit cu fiica. LXX traduce ultima propoziţie: şi s-a dus după alţi dumnezei.

12Domnul va nimici pe omul care a făcut lucrul acesta, pe cel ce veghează şi răspunde, îl va nimici din corturile lui Iacov şi va nimici pe cel ce aduce un dar de mâncare Domnului oştirilor.

Cel ce veghează. Sau cel ce trezeşte.

Răspunde. Sau Cel care veghează. Probabil se referă la străjer şi cel care răspunde poporului sau la ostaşii treziţi la acţiune de către santinelă. Cu alte cuvinte, cu toate că vinovaţii din Iuda îşi dau seama de apropiata lor primejdie, lipsa lor de pocăinţă face sigură nimicirea tuturor.

Corturile. Sau locuinţele.

Dar de mâncare. Ebr. minchah (vezi comentariul la cap. 1,10).

13Iată acum ce mai faceţi: acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre.

Ce mai faceţi. Păcatul preoţilor este agravat de ipocrita lor întristare pentru refuzul lui Dumnezeu de a le primi jertfele.

Nu mai caută la darurile de mâncare. Câtă vreme ei stăruiau pe căile lor rele, Dumnezeu nu putea să primească jertfele pe care I le aduceau. Făcând astfel ar fi aprobat căile lor rele.

14Şi dacă întrebaţi: „Pentru ce?”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ!

Pentru ce? Întrebarea aceasta este o dovadă a scepticismului îndreptăţitor de sine al poporului (vezi comentariul la cap. 1,2), care refuză să-şi recunoască vinovăţia. Vezi p. 1122.

Nevasta din tinereţea ta. Poate o indicaţie că mulţi din aceşti preoţi nelegiuiţi îşi alungaseră soţiile şi îşi luaseră alte soţii, poate femei păgâne (vezi Ezra 9,1.2; Neemia 13,23-28). Este posibil şi ca aici să fie o aluzie la adulterul spiritual, ca în v. 11.

Nu-i eşti credincios. LXX spune ai părăsit.

15Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama, dar, în mintea voastră şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui!

Ne-a dat Unul singur. Sau Nu a făcut el una?. Ebraica primei propoziţii este oarecum obscură. RSV spune: Nu Unul singur Dumnezeu ne-a făcut şi a păstrat pentru noi duhul de viaţă? Avertizarea din ultima parte a versetului este limpede. Acesta, la rândul lui, poate oferi indiciul pentru dezlegarea primei părţi. Profetul cheamă la o reformă în comportamentul înşelător al preoţilor faţă de nevasta tinereţii lor (vezi comentariul la v. 14). De aceea, întrebarea: Nu a făcut el una? ar putea să fie o referire la planul lui Dumnezeu ca bărbatul şi femeia să fie un singur trup (Geneza 2,24). Domnul îi osândeşte cu hotărâre pe bărbaţii din vremea lui Maleahi, care divorţând de nevestele lor legitime călcau principiul fundamental al unităţii în relaţiile de familie.

16„Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel – şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie – zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!”

Eu urăsc. Dumnezeu adaugă atitudinea Sa personală faţă de divorţ. De aceea, omul care divorţează de soţia lui legitimă îşi acoperă haina cu silnicie; adică se acoperă cu nelegiuire şi cu consecinţele ei, de care nu poate scăpa. Este evident din declaraţia Domnului că infidelitatea este unicul motiv pentru divorţ (vezi comentariul la Matei 5,32).

17Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre şi mai întrebaţi: „Cu ce L-am obosit?” – Prin faptul că ziceţi: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului şi de el are plăcere!” sau: „Unde este Dumnezeul dreptăţii?”

Obosiţi. Răbdarea divină a ajuns la limită. Dumnezeu i-a suportat îndelung pe cârtitorii şi nemulţumiţii poporului Său. Prosperitatea şi slava pe care nădăjduiau că le vor avea în curând (vezi

p. 27) nu au venit, aşa că puneau la îndoială dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu, şi chiar şi

siguranţa judecăţii viitoare.

Cu ce? Vezi comentariul la cap. 1,2.

Rău este bine. Uneori aceia care fac răul încearcă să facă să apară că ei în realitate sunt buni şi că Dumnezeu îi ajută să le meargă bine şi îi binecuvântează pentru bunătatea lor.

Unde? Vezi comentariul la cap. 1,2; vezi comentariul la p. 1122.

Dumnezeul dreptăţii. Sau Dumnezeu judecăţii. Oamenii nu tăgăduiau existenţa lui Dumnezeu, dar se îndoiau că El era preocupat într-adevăr de purtarea oamenilor. Ei deveniseră practic deişti. Păgânii aveau o concepţie similară despre dumnezeii lor.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5, 6 Ed 148

5, 9 PK 706

10 PK 369

17 GC 557; PK 715; Te 232

Deschide Biblia