Isaia 53:1-12 1Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

Cine a crezut? Cine-ar fi crezut vestea despre umilirea şi înălţarea lui Mesia, Robul Domnului (vezi comentariul la cap. 52,7.13-15)! Descrierea iubirii pline de lepădare de Sine a Mântuitorului şi a jertfei Sale înlocuitoare – tema din capitolele 52,13 la 53,12 – este solia cea mai uimitoare, vestea bună cea mai mare (vezi comentariul la cap. 52,7), a timpului şi a veşniciei. (Observaţi că separarea pe capitole ar fi trebuit să fie făcută între versetele 12 şi 13 a capitolului 52 şi nu acolo unde apare acum) Comentatorii iudei moderni tăgăduiesc că descrierea vie a robului suferind (vezi comentariul la cap. 52,13) prezentată în capitolul acesta este o profeţie în vreun sens oarecare, sau că se aplică la Mesia. Comentatorii creştini moderni tind să fie de acord cu poziţia aceasta. Tendinţa şi a unora şi a altora este de a aplica pe Isaia 53 la suferinţele iudeilor din partea vrăjmaşilor lor, sau la experienţa patetică a unui anumit iudeu individual de pe timpul lui Isaia. Unii au sugerat că profetul descrie aici propria lui experienţă. Pasaje din Noul Testament precum Matei 8,17 şi Ioan 12,38 aplică în mod clar Isaia 53 la Hristos.

Ceea ce ni se vestise. Literal, cele ale auzului nostru, ceea ce am auzit. Aceasta se referă la veştile bune din cap. 52,7, care sunt raportate pe larg în capitolele 52,13 la 53,12. Braţul. Unealta prin care un om îşi realizează planurile. Aici braţul, sau puterea lui Dumnezeu, este descoperit la lucru pentru mântuirea oamenilor.

2El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

El. Adică robul prezentat în cap. 52,13, Mesia (vezi comentariul la cap. 41,8).

Înaintea Lui. Probabil însemnând înaintea lui Dumnezeu în sensul de a fi supus faţă de voinţa Lui, şi supus grijii Lui (vezi comentariul la Luca 2,49).

O odraslă slabă. Hristos a crescut până la statura de bărbat – fizic, mintal şi spiritual – în armonie cu legile naturale ale dezvoltării umane (vezi comentariul la Luca 2,52). După cum o plantă trage hrană din sol, tot aşa El avea să ia din înţelepciunea şi tăria lui Dumnezeu. Imaginea odraslei slabe pare să fie o aluzie la Vlăstarul din Isaia 11,1.

Pământ uscat. O plantă care creşte într-un pământ uscat pare pipernicită şi neatrăgătoare. Conducătorii iudei au găsit caracterul lui Isus ca fiind neatrăgător.

Lăstar. Ebr. shores. Deşi cuvântul este folosit în sensul său literal, el apare mai mult în sensul său figurat în Vechiul Testament. Imaginea se bazează pe faptul că în multe ocazii o plantă sau un copac poate fi doborât la pământ, dar dacă rădăcina rămâne, planta va creşte din nou. Aici cuvântul lăstar este echivalent cu plantă tânără.

N-avea nici frumuseţe. Literal nici un aspect, adică nimic care să atragă atenţia. Oamenii nu urmau să fie atraşi la Hristos printr-o desfăşurare de slavă supranaturală, ci prin frumuseţea unei vieţi neprihănite (vezi DA 23, 27, 43). El a umblat printre oameni ca un om – un Om desăvârşit. Isaia însă nu se referă la înfăţişarea personală a lui Hristos ca om, ci numai la faptul că El nu era felul de Mesia care îi interesa pe iudei (vezi comentariul la Luca 4,29). Pentru un comentariu la înfăţişarea personală a lui Isus vezi comentariul la Luca 2,52.

3Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Dispreţuit şi părăsit. În tot cursul vieţii Sale, Hristos a cunoscut ce înseamnă să fi urât, batjocorit şi lepădat.

Om al durerii. Luând asupra Sa chip de om, Hristos a devenit sensibil la orice durere, întristare şi dezamăgire cunoscută omului. Prin natura omenească a lui Isus, natura dumnezeiască a experimentat toate cele la care au fost supuşi oamenii muritori. Tot tratamentul rău şi toată răutate pe care oamenii nelegiuiţi le puteau săvârşi împotriva Sa au fost necontenit partea Lui, şi au culminat cu judecarea şi răstignirea Lui.

Îţi întorceai faţa. În loc de a simţi împreună cu Hristos în suferinţa Lui, oamenii se întorceau de la El cu înverşunare şi dispreţ. Ei n-au avut nici un fel de milă faţă de El, ci L-au învinuit pe El pentru soarta Lui nefericită. Vezi Matei 26,39-31; 27,39-44. Până şi ucenicii Lui L-au părăsit şi au fugit (Matei 26,56).

4Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Suferinţele noastre. Versetele 4-6 scot în evidenţă natura vicarială a suferinţelor şi morţii lui Hristos. Faptul că a suferit şi a murit pentru noi şi nu pentru Sine este repetat de nouă ori în versetele acestea, şi din nou în versetele 8, 11. El a suferit în locul nostru. Durerea, umilinţa şi batjocura pe care le merităm noi, El le-a luat asupra Sa (vezi DA 25).

Lovit de Dumnezeu. Vrăjmaşul făcea să pară că suferinţele lui Isus erau o pedeapsă aplicată Lui de către un Dumnezeu răzbunător pentru că el era un păcătos (vezi DA 471). Dacă aşa ar fi stat lucrurile, El n-ar fi putut fi Răscumpărătorul lumii.

5Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Pedeapsa. Adică, pedeapsa necesară ca să ne aducă în pace cu Dumnezeu (vezi Romani 5,1).

6Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi. Aceasta pare să fi fost o expresie proverbială (Psalmi 119,176; comp. Zaharia 10,2; Matei 18,11.12). Pentru un comentariu la oaia cea pierdută, vezi comentariul la Luca 15,1-7, şi pentru legătura dintre Păstor şi oaia Lui, vezi comentariul la Ioan 10,1-18.

7Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

N-a deschis deloc gura. Adică, drept protest sau plângere sau pentru a-şi lua apărarea. Tăcerea era o dovadă de supunere deplină şi necondiţionată (vezi Matei 26,39-44). Ceea ce a făcut Mesia, a făcut de bunăvoie şi cu plăcere, pentru ca păcătoşii sortiţi pieirii să poată fi salvaţi. Pentru împlinirea acestei profeţii vezi Matei 26,63; 27,12.14.

8El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

A fost luat. De moarte, adică a murit.

Prin apăsare. Mesia nu a fost supus unui proces cinstit în ciuda pretenţiei de procedură judicioasă corectă. Verdictul a fost părtinitor.

Cei de pe vremea Lui. Sensul textului ebraic nu este cu totul clar, şi au fost propuse diferite traduceri. Secţiunea aceasta din Isaia este poetică în formă. Datorită acestui fapt, a doua propoziţie a celui dintâi paralelism poetic din v. 8 este în mod normal legată ca sens de prima propoziţie (vezi Vol. III, p. 24). O interpretare pe deplin validă a expresiei ebraice redată “dar cine din cei de pe vremea Lui? şi una de asemenea în armonie cu conţinutul poetic ar fi “cine s-a preocupat de soarta Lui? adică de ceea ce I s-a întâmplat. Cea dintâi parte se referă la judecarea şi condamnarea lui Isus iar a doua tradusă astfel, la faptul că nimeni nu i-a luat partea sau nu s-a ridicat ca să-L apere. El a suportat-o singur. Alţii au tradus partea aceasta cine îi va declara generaţia [KJV], în sensul că Isus nu va avea urmaşi naturali care să perpetueze linia familiei Sale.

Pentru păcatele poporului. Cu privire la natura substitutivă a suferinţelor şi morţii lui Hristos vezi comentariul la v. 4-6.

9Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

Între cei răi. Robului Celui Drept (vezi comentariul la cap. 52,13) i s-a făcut o înmormântare de păcătos, nu de sfânt. După ce Şi-a dat viaţa pentru păcătoşi El a fost pus împreună cu ei în moarte.

Cu cel bogat. El urma să fie îngropat în mormântul unui om bogat, acela al lui Iosif din Arimateea (Matei 27,57-60).

Măcar că. Hristos a suferit soarta unui păcătos cu toate că nu făcuse nimic ca să merite soarta aceea.

10Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Domnul a găsit cu cale. Domnului nu i-a făcut plăcere ca Robul Său (vezi comentariul la cap. 52,13), Mesia, să sufere, dar având în vedere binele veşnic al oamenilor şi siguranţa universului era cel mai bine ca El să sufere. Domnul a găsit cu cale în sensul că era voia Domnului. Numai în felul acesta putea să reuşească planul mântuirii. Suferinţele lui Hristos făceau parte din planul veşnic (Fapte 2,23; 3,18).

Viaţa. [Sufletul, KJV]. Ebr. nephesh însemnând însuşi sau viaţa Lui (vezi comentariul la 1Regi 17,25; Psalmi 16.10). Viaţa Lui a fost pusă în locul vieţii noastre (vezi comentariul la Isaia 53,4, vezi DA 25).

Ca rezultat al păcatului omul îşi pierduse nevinovăţia, capacitatea lui de a-L iubi pe Dumnezeu şi de a asculta de El, căminul lui, stăpânirea lui asupra pământului şi chiar şi viaţa. Hristos a venit pentru a restabili toate lucrurile pentru totdeauna, nu numai pe acest pământ ci şi pretutindeni în univers.

Ca jertfă pentru păcat. Ebr. ’asham de obicei tradus jertfă pentru vină (vezi Levitic 5,6). Jertfa aceasta era adusă în situaţia în care se cerea restituire, fie faţă de om, fie faţă de Dumnezeu. Moartea Robului lui Dumnezeu a oferit o ispăşire acceptabilă şi eficientă pentru păcat care purta răspunderea pentru pagubă. Jertfa aceasta era esenţială pentru răscumpărarea şi refacerea omului (Ioan 1,29; 17,3; 2Corinteni 5,21; 1Petru 2,24).

O sămânţă. Adică odraslă sau descendenţi – aceia care erau dispuşi să-L primească, să creadă în Numele Lui (Ioan 1,12), să fie născuţi din nou (Ioan 3,3). El a suferit crucea pentru bucuria care-i era pusă înainte (Evrei 12,2). Pentru ca Hristos să poată vedea sămânţa Sa aceasta implica în mod evident învierea Lui din morţi.

Va trăi multe zile. Aici învierea este încă şi mai clar afirmată (vezi Evrei 7,16.25; Apocalips 1,18).

Lucrarea Domnului. Sau plăcerea Domnului [KJV]. Adică voia Domnului. (comp. a plăcut Domnului, Domnul a găsit cu cale). Hristos a avut plăcere să facă voia Tatălui Său (Matei 26,39.42; Ioan 4,34; 5,30; 6,38), iar prin El voia lui Dumnezeu urma să predomine din nou între oameni (Matei 6,10; 7,21; Ioan 17,6). Misiunea lui Mesia urma să reuşească.

11Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

Muncii. Adică ostenelile însemnând rezultatele eforturilor Sale. LXX şi cele 2 suluri ale lui Isaia de la Marea Moartă conţin aici şi cuvântul lumină, aşa că prima propoziţie zice: din munca sufletului Său, El va vedea lumina.

Se va înviora. Jertfa Lui nu va fi în zadar. Datorită morţii Lui mulţi vor trăi; datorită suferinţelor Lui mulţi vor găsi pace şi bucurie veşnică (vezi DA 25; comp. Evrei 12,2). Rezultatul va justifica pe deplin sacrificiul necesar pentru a-l obţine.

Prin cunoştinţa Lui. Sensul acestei expresii nu este cu totul clar. Ea pare să se refere la cunoaşterea intimă de către Hristos a caracterului şi voinţei Tatălui pe care El a venit să le descopere oamenilor (Isaia 11,2; 50,4; Matei 11,27; Ioan 1,18; 5,19; 8,28; 10,15; 17,3).

Robul Meu cel neprihănit. Tatăl vorbeşte aici despre Fiul Său, Mesia (vezi comentariul la cap. 41,8; 52,13).

Va lua asupra Lui. Acesta este o reafirmare a naturii substitutive a jertfei lui Mesia accentuată în v. 4-6, 8, 10.

12De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

De aceea îi voi da partea Lui. Dumnezeu Îl va răsplăti pe Robul Său biruitor cu un loc de mare cinste înaintea întregului univers.

Prada. Tot ce s-a pierdut datorită urmărilor păcatului (vezi comentariul la v. 10) va fi recâştigat. Hristos a devenit moştenitor al tuturor lucrurilor şi Îşi împarte moştenirea cu cei pe care i-a scos din mâna vrăjmaşului (Evrei 1,2; Romani 8,17; Coloseni 1,12; etc.). Ei iau poarte la triumful Lui nu ca vasali sau ca sclavi, ci ca bărbaţi şi femei răscumpăraţi prin sângele Lui şi meniţi să împărăţească împreună cu El pentru veşnicie (2Timotei 2,12; Apocalips 5,10; 22,5). El va primi Numele care este mai presus de orice nume, unul înaintea căruia să se plece orice genunchi (Filipeni 2,9.10).

S-a dat pe Sine Însuşi la moarte. Vezi comentariul la v. 10.

S-a rugat. Sau a făcut mijlocire [KJV]. Aici este prezisă în mod evident lucrarea de mijlocire a lui Hristos (Romani 8,34; Evrei 7,25; 9,24; 1Ioan 2,1).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–12DA 458

1–3AA 225

1–9PK 690

2 AH 461; DA 27; MB 25; PK 710

2, 3 GW 49

3 CS 23; DA 147, 600; EW 109, 160; GC 633, 641; MB 12; MM 19; SC 13; SL 77; SR 204; TM 19; 1T 78, 136, 137, 155, 505; 2T 202, 337, 345, 358, 516; 3T

326, 378, 407, 416, 457; 4T 121, 251, 379; WM 24

3, 4 CS 54; DA 471; PK 686; 1T 287

4 GC 416; 4T 418

4, 5 EW 114; PP 411; 4T 374

4–6DA 484

4–8AA 226 5 AA 472; COL 191: CT 22; DA 25; EW 112; FE 272; MH 124, 504; MM 19; SC 13; 1T 136, 150; 2T 73, 207, 516; 3T 481; 5T 316; 8T 43, 209 6 CT 269; DA 113, 329; FE 283; MH 71; Te 120 7 AA 227; DA 113, 136, 165, 706; GC 18; MB 71; PK 686; 2T 208 9, 10 AA 227 10 FE 402; 4T 374, 418 10–12FE 403; PK 692 11 AA 601; CS 213; CT 144; DA 770, 828; Ed 309; EW 288; GW 28; MH 134, 504; ML 349, 355; MM 135; SR 413; 2T 686; 4T 529; 6T 309, 423; 8T 43 12 AA 227; DA 751; SC 46

Deschide Biblia