Isaia 41:4-28 4Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel Dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.”

Cine a făcut? Cir a fost oare cel care s-a ridicat spre a fi marele cuceritor al antichităţii, sau mâna lui Dumnezeu a fost la lucru în marile mişcări care aveau atunci loc în Răsărit? Dumnezeu este Cel care rânduieşte şi dispune în cele de pe pământ ca şi în cele din ceruri. El este Acela care rânduieşte oamenilor lucrările pe care ei le au de îndeplinit pentru El, şi care Îşi dirijează servii ca la timpul cuvenit să execute hotărârile Sale. Planurile lui Dumnezeu au fost rânduite chiar de la început, şi din timp în timp Dumnezeu cheamă oameni să aducă la îndeplinire voia Lui.

5Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pământului tremură: se apropie şi vin.

Capetele pământului. Chiar şi cele mai depărtate regiuni ale pământului au fost înmărmurite şi îngrozite de rapidele cuceriri ale lui Cir (vezi comentariul la Daniel 8,4). Se părea că o putere supranaturală îl însoţea şi-l îndruma la realizarea scopului său.

6Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: „Fii cu inimă!”

Se ajută unul pe altul. Într-un efort de a opri cuceririle lui Cir, naţiunile s-au consultat între ele. Lidia era în alianţă cu Egiptul şi cu Babilonul împotriva lui Cir.

7Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!”, şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.

Lemnarul. Meşterii angajaţi în fabricarea de chipuri şi-au unit eforturile, un lucrător încurajându-l şi ajutându-l pe celălalt la înmulţirea zeităţilor în care ei îşi puneau nădejdea că îi vor elibera din mâna lui Cir. Popoarele pământului sunt descrise ca aşteptând de la zeii lor falşi să doboare o mişcare inspirată şi dirijată de Domnul cerului.

8„Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu,

Dar tu, Israele. Pentru naţiunile pământului Cir era un cuceritor, dar pentru Israel un eliberator. Chemându-l pe Cir în slujba Sa, Dumnezeu nu-l lepădase pe Israel. Dumnezeu reafirmă chemarea făcută părinţilor lor (Exod 19,5.6). Cu privire la legătura dintre Israel şi Iacov, vezi comentariul la Geneza 32.28. Cele două nume sunt folosite alternativ, atât cu privire la Iacov cât şi la descendenţii săi.

Robul. Termenul rob, ebr. ‘ebed, este specific pentru toată această secţiune a lui Isaia (cap. 40-66), şi împreună cu ideea de eliberare prin Marele Eliberator, constituie tema ei (vezi comentariul la Rut 2,20). ‘ebed combină ideea de închinare cu aceea de slujire. Un ‘ebed nu numai că îşi slujea stăpânul, dar probabil că îl şi onora. Termenul acesta astfel înseamnă mult mai mult decât o simplă slujire pentru plată, lăsând să se înţeleagă că slujirea adusă era manifestarea exterioară a unei atitudini lăuntrice. O atare slujire nu venea din constrângere, ci era făcută de bunăvoie (vezi Exod 21,5.6). Slujirea cu trupul şi slujirea cu inima mergeau împreună. Mâna care ajuta vorbea despre inima care iubea. La fel, un slujitor al Domnului este cineva care Îl iubeşte şi Îi slujeşte – cineva care aduce serviciu din iubire.

În ebraică cuvântul Adonai înseamnă şi domn şi stăpân, şi este complementul lui ’ebed slujitor. Uneori cuvântul Domn din Vechiul Testament este traducerea termenului Adonai, aşa cum se întâmplă în Psalmi 8,1 (vezi Vol. I, p. 172).

Aşa cum este întrebuinţat în această secţiune a lui Isaia, ’ebed se referă uneori la Israel ca slujitor al Domnului, aşa ca aici şi în capitolele 41,9; 42,19; 43,10; 44,1.2.21; 45,4; 48,20; 49,3.5; 54.17; 63,17; 65,8.9.13.15; 66,14.

Folosit cu privire la Israel, ’ebed implică relaţia legământului, în virtutea căruia Israel devenise slujitorul lui Iehova (vezi Exod 19,3-9; 24,3-8). În această relaţie de legământ Israel trebuia să I se închise sau să-I slujească Domnului, ţinând toate poruncile Lui, iar ca reprezentant al Său, să conducă toate celelalte naţiuni să-I slujească şi să-L asculte (vezi p. 26-30). În cadrul relaţiei legământului aşa cum foloseşte Isaia aici cuvântul ’ebed cu privire la Israel, termenul are o semnificaţie care de obicei îi scapă cititorului în altă limbă.

Mai rar, ’ebed Îl reprezintă pe Mesia ca Robul Domnului pentru mântuirea omenirii (cap. 42,1; 49,6; 50,10; 52,13; 53,11). Astfel în capitolul 53, Mesia este reprezentat ca Robul suferind al lui Iehova (vezi cap. 52,13; 53,2.11). Înainte de venirea lui Isus, comentatorii iudei recunoşteau în mod consecvent aplicarea capitolului 53 la Mesia, dar începând de atunci ei au tăgăduit în general semnificaţia lui mesianică prezentând explicaţia că aici, ca şi în alte locuri, slujitorul denotă o persoană contemporană sau pe Israel ca popor.

În cap. 56,6 ’ebed îi numeşte pe prozeliţii iudei, adică, neamurile convertite la credinţa iudaică. În cap. 65,15 ’ebed ar putea fi înţeles ca referindu-se îndeosebi la creştini, întrucât slujitorii Domnului de aici urmează să fie numiţi cu un alt nume (vezi 1Petru 2,9.10). O singură dată, în Isaia 44,26, ’ebed pare să se aplice la profetul Isaia însuşi.

9tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!

Marginile pământului. Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din Ur pentru a fi reprezentantul Lui şi pentru a fi întemeietorul Israelului naţional. La patru sute treizeci de ani după ce Avraam intrase în ţara Făgăduinţei (Exod 12,40.41; Galateni 3,17). Israel a fost chemat din Egipt ca din nou să intre în ţara Făgăduită, dar acum ca o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt (Exod 19,5.6). Totuşi, aici, Isaia probabil se referă în mod specific la adunarea exilaţilor din ţările pe unde fuseseră împrăştiaţi (vezi Isaia 11,16; 56,8; etc.)

Te aleg. Israel Îi aparţinea lui Dumnezeu pe temeiul dreptului alegerii divine, pentru a fi reprezentanţii Lui aleşi pe pământ (vezi p. 26, 27). El nu-i lepădase, în ciuda păcatelor lor şi în ciuda împrăştierii triburilor nordice de către Asiria şi a exilului lui Iuda care urma să fie realizat curând de către Nebucadneţar. Isaia evidenţiază ideea aceasta în mod repetat (vezi capitolele 42,1; 43,1.10; 44,8.21; 45,4; 55,3.4; 65,8.9.22). Descurajarea lui Israel din cap. 40,1.2 se datora temerii că Dumnezeu îi părăsise (vezi comentariul la 2Regi 19,30; vezi şi Isaia 37,31; 40,1-5.9-11; comp. Isaia 5,1-7).

10Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”

Nu te teme. În exterior erau multe lucruri de care poporul declarat putea să se teamă în zilele lui Isaia. Regatul nordic, Israel, fusese desfiinţat de puterea militară asiriană, şi părea că Iuda nu va mai putea dăinui mult. Poporul avea mare nevoie de o solie de mângâiere şi nădejde, iar Isaia a căutat să-i inspire curaj şi voie bună (vezi cap. 40,1.2; 41,13.14; 43,5; 44,2).

Eu sunt cu tine. Făgăduinţa cuprinsă în numele Emanuel (vezi comentariul la cap. 7,14), că Dumnezeu urma să fie cu poporul Lui, era de neapărată trebuinţă poporului chiar în vremea lui Isaia.

11Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc.

Înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine. Făgăduinţa aceasta s-a împlinit în mod impresionant în nimicirea oştirii lui Sanherib. Acela care luptă împotriva poporului lui Dumnezeu luptă împotriva lui Dumnezeu Însuşi. Cu ajutorul Domnului cel mai slab copil al Său este un adversar pe măsură şi chiar mai mult pentru toate puterile întunericului. Oricine se luptă împotriva lui Dumnezeu sau împotriva poporului Său va pieri în cele din urmă, în timp ce cei umili şi credincioşi vor moşteni pământul (Psalmi 37,9-11.20.29.37.38; Matei 5,5). În loc de pieri sulul 1QIsa de la Marea Moartă spune se va urca.

12Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine.

Nimiciţi. Nimicirea deplină va fi soarta finală a vrăjmaşilor lui Dumnezeu (Psalmi 37,9.10.20; Proverbe 10,25; Obadia 16; Maleahi 4,1). Sulul 1QIsa de la Marea Moartă omite cuvintele Îi vei căuta şi nu-i vei mai găsi.

13Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”

Te iau de mâna dreaptă. Un semn de înţelegere şi prietenie (vezi comentariul la Amos 3,3). Aici este un semn al relaţiei legământului. Israel Îi aparţinea lui Dumnezeu, şi putea să se bucure de călăuzirea, puterea şi ocrotirea lui.

14Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.

Viermele lui Iacov. Dumnezeu îi reaminteşte poporului lui Israel că ei nu au valoare sau o tărie proprie. Fără Dumnezeu ei sunt un popor slab şi neînsemnat, de dispreţuit şi călcat în picioare (vezi Iov 25,6; Psalmi 22,6).

Sfatul lui Israel. Vezi comentariul la cap. 40,25.

Mântuitorul tău. Sfântul lui Israel era Mântuitorul poporului Său. Acesta era pierdut şi aparent deznădăjduit, dar El urma să facă pentru acest popor slujba unei rude apropiate (Levitic 25,47-49; vezi comentariul la Rut 2,20). Isaia prezintă deseori această imagine a lui Dumnezeu ca Mântuitor al poporului Său (Isaia 35,9.10; 43,1.14; 44,6.22-24; 47,4; 48,17.20; 49,26; 52,9; 54,5). Iov Îl recunoştea şi el pe Dumnezeu ca Mântuitor personal (Iov 19,25).

15Iată, te fac o unealtă ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi; vei zdrobi, vei sfărâma munţii şi vei face dealurile ca pleava.

Sfărâma munţii [KJV: Treiera]. În Orientul antic, sănii echipate cu dinţi puternici erau trase peste grâne pentru a treiera grâul (vezi Amos 1,3). Israel fusese treierat cu cruzime de câtre Asiria, iar Babilonul urma să vină şi el împotriva lui Iuda. Dar cândva cel treierat va deveni la rândul său cel care treieră (vezi Ieremia 51,2.33; comp. Deuteronom 7,21.22.25.27; Mica 4,13). Munţii reprezintă popoarele nelegiuite ale pământului (vezi ier. 51,25; Daniel 2,35).

16Le vei vântura, şi le va lua vântul, şi un vârtej le va risipi, dar tu te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfântul lui Israel.

Le vei vântura. După trierat, pleava era scoasă din grâne prin vânturare. În ziua judecăţii lui Dumnezeu, când El Se ridică să treiere pământul, nelegiuiţii se vor dovedi pleavă lipsită de valoare (Psalmi 1,4; Daniel 2,35; Maleahi 4,1; vezi comentariul la Maleahi 3,12; 13,41.42).

17Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă, şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.

Caută apă. Când judecăţile lui Dumnezeu se abat asupra nelegiuiţilor ei se vor vedea lipsiţi şi de hrană şi de apă, însă poporul lui Dumnezeu îşi va avea nevoile împlinite (vezi comentariul la cap. 33,16). Este adevărat şi că popoarele flămânde şi însetate spiritual de pe pământ vor fi săturate (vezi Isaia 55,1; Matei 5,6).

18Voi face să izvorască râuri pe dealuri, şi izvoare, în mijlocul văilor; voi preface pustiul în iaz, şi pământul uscat, în şuvoaie de ape;

Iaz. Acele părţi ale pământului la care nu au ajuns binecuvântările Evangheliei, sunt adesea descrise de Isaia ca nişte regiuni uscate şi secetoase având nevoie de apa înviorătoare a harului divin (cap. 12,3; 35,6.7; 43,19.20; 44,3). Aici el prezice experienţa lui Israel dacă naţiunea se întoarce la Domnul şi minunatele transformări care se vor realiza prin vestirea Evangheliei (vezi comentariul la Ezechiel 47,1-12). Hristos este apa vieţii pentru o lume însetată (Ioan 4,14.15;7,37; vezi Apocalips 22,1-3; comp. Zaharia 13,1). Este adevărat şi că această lume cândva frumoasă a devenit în multe locuri uscată şi neroditoare.

19voi sădi cedri, salcâmi, mirţi şi măslini în pustiu; voi pune chiparoşi, ulmi şi merişori turceşti la un loc în pustiu,

Cedri. Versetul acesta continuă ideea din v. 18. Regiuni cândva neroditoare pentru harul lui dumnezeu vor înflori ca trandafirul. Frumoase grădini ale neprihănirii vor înflori în locuri unde adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu fuseseră cândva necunoscute. Întregul pământ va fi pe deplin transformat când aude şi primeşte solia jertfei şi iubirii lui Hristos. Vezi comentariul la cap. 35,1; comp. cap. 55,12.13.

Salcâmi. Literal acacia.

Măslini. Sursa principală de ulei pentru diferite întrebuinţări în Palestina antică.

Chiparoşi. Probabil chiparosul de Liban.

Ulm. Ienupărul fenician.

Merişori turceşti. Identitatea acestui copac este necunoscută.

20ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri, şi Sfântul lui Israel le-a zidit.

Mâna Domnului. Eforturile omului sunt insuficiente pentru a transforma această lume păcătoasă. Dacă lumea aceasta rea va fi transformată, aceasta se va întâmpla numai prin influenţa Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, iar omul trebuie să înţeleagă nevoia de a conlucra cu Dumnezeu dacă vrea să vadă o lume mai bună. Dumnezeu l-a creat pe om neprihănit, şi numai El poate să-l creeze din nou ca o făptură neprihănită (vezi 2Corinteni 5,17). Domnul este Cel care sădeşte în inima omului dorul după sfinţenie (vezi Filipeni 2,13). Tot ce vedem în lumea aceasta ca pace şi frumuseţe, ca dreptate şi curăţenie, este un rod al lucrării Duhului lui Dumnezeu.

21Apăraţi-vă pricina – zice Domnul – arătaţi-vă dovezile cele mai tari, zice Împăratul lui Iacov.

Apăraţi-vă pricina. Dumnezeu îi provoacă pe închinătorii la dumnezei neadevăraţi să prezinte dovada convingătoare a puterii lor. Aici (v. 21-26) capacitatea de a prezice viitorul este propusă ca un test al puterii divine. În această secţiune a cărţii sale Isaia arată de repetate ori spre profeţia predictivă ca dovadă că adevăratul Dumnezeu este tot ceea ce pretinde că este (vezi capitolele 41,4; 42,9; 43,9; 44,7; 45,11.21; 46,9.10; 48,3-7.16). Cealaltă mare dovadă a adevăratului Dumnezeu este puterea Lui creatoare (vezi comentariul la Isaia 40,12.26; comp. Psalmi 96,5).

22Să le arate şi să ne spună ce are să se întâmple; care sunt prorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau vestiţi-ne viitorul.

Proorociile pe care le-aţi făcut. Să-şi apere idolii cauza. Să arate ei ce au făcut pentru lume. Au făcut ei ceva pentru a o face un loc mai bun de locuit? Au introdus ei dreptatea, îndurarea, echitatea sau adevărul? Ce pot ei să descopere din tainele trecutului îndepărtat? Pot ei spune cum a ajuns la existenţă lumea sau omul?

Viitorul. Să prezică idolii, dacă pot, natura lucrurilor viitoare. Să încerce să descopere viitorul ca şi cum ar fi o carte. Dumnezeu poate, dar ei nu. El cunoaşte viitorul tot aşa de bine ca şi trecutul. Satana cunoaşte ceva din ceea ce urmează să aibă lor, dar ce cunoaşte a aflat din ceea ce a descoperit Dumnezeu. De asemenea el poate să prezică în parte drumul pe care vor merge oamenii care sunt sub controlul lui. Dar numai Dumnezeu poate prezice de fapt viitorul.

După ce a emis provocarea Sa către închinătorii zeilor falşi, Domnul dă o serie de preziceri uimitoare cu privire la viitor. Sunt profeţii cu privire la Cir (cap. 44,28; 45,1), cu privire la venirea lui Mesia pentru a-Şi da viaţa pentru om (cap. 53), cu privire la misiunea Lui divină (cap. 61,1-3), cu privire la vestirea Evangheliei în lume (cap. 54,1-3; 60,1-5), cu privire la smerirea Babilonului şi a idolilor lui (cap. 46,1-2; 47,1-5; 48,14), cu privire la eliberarea iudeilor din captivitatea babiloniană (cap. 51,11) cu privire la readucerea pământului la frumuseţea lui edenică (cap. 65,19-25; 66,22.23), şi cu privire la judecata celor nelegiuiţi (cap. 66,14-16.24). Împlinirea acestor preziceri este dovada concludentă că Iehova este adevăratul Dumnezeu.

23Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.

Faceţi ceva bun sau rău. Păgânii credeau atât în duhuri bune cât şi în duhuri rele. Şi unora şi altora li se aducea închinare. Duhurilor bune li se aducea închinare, după toate probabilităţile, pentru a primi bine de la ele, iar duhurile rele erau îmblânzite pentru a înlătura mânia lor.

24Iată că nu sunteţi nimic, şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.

Nu sunteţi nimic. Acesta este verdictul lui Isaia cu privire la idoli (vezi 1Corinteni 8,4). Oamenii care fabrică asemenea dumnezei şi li se închină sunt o urâciune pentru lume. Ei aduc rău, şi nu bine, semenilor, şi se degradează atât pe ei înşişi cât şi pe semenii lor (vezi Deuteronom 7,25.26).

25Am sculat pe cineva de la miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.

De la miază-noapte. Vezi comentariul la v. 2. Cirus este reprezentat ca venind atât de la miazănoapte cât şi de la răsărit. Babilonia este la răsărit de Iuda, dar intrarea din Mesopotamia în Palestina era întotdeauna dinspre miazănoapte, aproape de Carchemiş, la cotitura Eufratului. Pentru motivul acesta Babilonul sau Asiria este adesea pus în legătură ca miazănoaptea (vezi comentariul la Ieremia 1,14; 3,18; 4,6; etc.).

El cheamă Numele Meu. Din 2Cronici 36,23 şi Ezra 1,2 este clar că măcar într-o oarecare măsură, Cir a ajuns să-L recunoască pe Dumnezeul cerului.

Trece... ca pe noroi. Traducerea este calcă... pe mortar. Mortarul, sau tencuiala, era amestecat fiind călcat cu picioarele (Naum 3,14). Cu ajutorul lui Dumnezeu Cir a fost în stare să-şi calce vrăjmaşii în picioare (Isaia 41,2; 45,1) şi să cucerească Răsăritul.

26Cine a vestit lucrul acesta de la început, ca să-l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem: „Are dreptate”? Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a prorocit şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre.

Cine a vestit? Vezi comentariul la v. 21-23. Isaia a prezis cuceririle lui Cir, care s-a dovedit a fi unul din cei mai capabili şi vestiţi cuceritori ai istoriei. Dar care din zeii Babilonului preziseseră venirea lui? Ce ocazia remarcabilă ar fi fost pentru vreunul din faimoşii zei ai Răsăritului să prezică venirea lui Cir, pentru ca închinătorii lui să poată zice: Are dreptate; preştiinţa şi divinitatea lui o dovedesc!.

27Eu, Cel Dintâi, am zis Sionului: „Iată-i, iată-i!”, şi Ierusalimului: „Îţi trimit un vestitor de veşti bune!”

Cel dintâi, am zis Sionului. Literal, Întâi Sionului, iată, iată-i. Contextul (v. 26) şi a doua parte a paralelismului v. 26 lasă să se înţeleagă că aici Dumnezeu Se adresează Sionului. Zeii păgâni nu fuseseră în stare să descopere ridicarea lui Cir (v. 26), dar Dumnezeu făcuse lucrul acesta şi aceasta cu multă vreme înainte de naşterea lui. Toţi puteau să vadă dacă voiau.

28Căci Mă uit, şi nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească şi care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.

Nimeni ... să propovăduiască. Nu era nimeni printre înţelepţii sau ghicitorii Răsăritului în stare să prezică viitorul. Nimeni nu putea răspunde la provocarea lui Iehova.

Deschide Biblia