Ioan 17:1-5 1După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

După ce a vorbit astfel, Isus. [Rugăciunea de mijlocire a lui Isus, Ioan 17,1-26]. Rugăciunea aceasta a încheiat sfatul lui Isus de despărţire început în odaia de sus şi continuat pe drumul spre Ghetsemani. Această rugăciune este cea mai lungă din rugăciunile relatate ale lui Isus. Bengel spune cu privire la cap. 17 că din toate capitolele din Scriptruă acesta este cel mai uşor în ce priveşte cuvintele; cel mai profund în ce priveşte ideile. Rugăciunea se împarte în mod natural în trei părţi: 1) rugăciune pentru Sine (v. 1-5); 2) rugăciune pentru ucenici (v. 6-19); 3) rugăciune pentru toţi credincioşi (v. 20-26).

Şi-a ridicat ochii. Vezi la cap. 11,41.

Tată. Vezi la cap. 11,41.

Proslăveşte. Vezi la cap. 13,31; cf. cap. 12,16.23. Isus urma să fie proslăvit prin înălţare, într

o moarte victorioasă care era preludiul necesar la învierea Lui glorioasă.

 2după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Putere. Gr. exousia, autoritate (vezi la Matei 28,18).

Făptură. [Carne, KJV]. Adică, fiinţe omeneşti (cf. Marcu 13,20; Luca 3,6; etc.).

Viaţa veşnică. Vezi la Ioan 1,4; 3,16; 8,51; 10,10; cf. Romani 6,23.

I-ai dat Tu. Vezi la cap. 6,37.

 3Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Să Te cunoască pe Tine. Cunoaşterea experimentală, vie, duce la viaţă veşnică. Nu există mântuire în simpla cunoaştere, dar nici nu poate fi mântuire fără cunoaştere (Romani 10,13-15). Cunoaşterea mântuitoare este definită ca aceea care este concentrată în Dumnezeul adevărat, în contrast cu dumnezeii mincinoşi şi în Isus Hristos. Tocmai cunoaşterea de Hristos era izbitor de absentă din religia iudeilor. Oamenii vor fi respinşi în ziua de pe urmă pentru că au respins cunoştinţa esenţială (vezi Osea 4,6). Pentru importanţa cunoaşterii în dezvoltarea caracterului creştin vezi la Ioan 17,17; cf. 5T 743.

 4Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

Te-am proslăvit. A doua parte a propoziţiei o amplifică pe cea dintâi. Dumnezeu a fost proslăvit în ducerea până la capăt a lucrării pe care Isus venise să o facă pentru mântuirea omului.

 5Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.

Proslăveşte-Mă. Comparaţi v. 1. Isus Se roagă ca să Se poată reîntoarce la slava Lui de mai înainte. Despre preexistenţa lui Hristos vezi la cap. 1,1.14; cf. cap. 8,58. Pavel descrie împlinirea acestei rugăciuni: De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat numele care este mai pe sus de orice nume (Filipeni 2,9).

Deschide Biblia