Geneza 50:24 24Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.”

Eu am să mor. Când Iosif a văzut că i se apropie sfârşitul, el şi-a exprimat faţă de fraţii lui ferma credinţă în împlinirea făgăduinţei divine (vezi cap. 46,4.5; 15,16). El i-a pus să jure că atunci când Dumnezeu îi va conduce în Ţara Făgăduinţei, aveau să îngroape oasele lui acolo. Această dorinţă a fost îndeplinită. Când a murit, el a fost îmbălsămat, ca şi tatăl său (vezi comentariul pentru

v.2 şi 3) şi pus într-un sicriu. Probabil că trupului său i s-a făcut o înmormântare provizorie, într-un mormânt pregătit mai dinainte, după obiceiul egiptean, şi a rămas în Egipt până la vremea exodului. La acea dată, izraeliţii au împlinit dorinţa lui, au dus rămăşiţele sale (pământeşti) în Canaan şi le-au îngropat la Sihem, în ogorul care fusese cumpărat de Iacov şi dat fiului său Iosif (Geneza 33,19; 48,22; Iosua 24,32).

O dată cu actul de credinţă din partea lui Iosif, aflat pe moarte, se încheie istoria perioadei patriarhale. Sicriul, sau mormântul său, a devenit pentru pelerinii din Egipt un continuu memorial al făgăduinţelor lui Dumnezeu că locuinţa lor statornică avea să fie ţara Canaanului, iar nu Egiptul. El a rămas un permanent îndemn pentru ei să-şi întoarcă privirile lor de la Egipt spre Canaan şi să aştepte cu răbdare şi credinţă împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu, pe care o făcuse părinţilor lui.

Comentariile lui Ellen G. White 15-26 PP 239-240

Deschide Biblia