Geneza 32:24-30 24Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Iacov a rămas singur. Iacov rămăsese pe malul nordic al râului, ca să poată fi singur spre a-L căuta pe Dumnezeu în rugăciune. În situaţia prezentă, iscusinţa lui nu mai folosea la nimic. Numai Dumnezeu putea să ajute la temperarea mâniei lui Esau şi la salvarea lui Iacov şi a familiei sale.

Un om s-a luptat cu el. Că adversarul lui Iacov nu era nici fiinţă omenească, nici înger obişnuit, trebuie să fie dedus din faptul că Iacov vorbeşte despre El ca Dumnezeu (v.30). Profetul Osea se referă de asemenea la El atât ca Dumnezeu, cât şi ca înger (Osea 12,3.4). Acest vizitator ceresc nu era altul decât Hristos (PP 197). Apariţia în felul acesta a lui Hristos în formă de om nu era nici ciudată, nici unică (Geneza 18,1). Despre timpul strâmtorării lui Iacov vezi Ieremia 30,7.

25Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el.

La încheietura coapsei. Luptătorul necunoscut a folosit numai puterea unei fiinţe omeneşti în lupta Sa cu Iacov. Crezând că atacatorul este un vrăşmaş de moarte, Iacov s-a luptat ca pentru viaţa lui. Dar când s-au apropiat zorile, o singură lovitură mai mult decât puterea omenească a fost suficientă ca să-l schilodească pe Iacov, iar el şi-a dat seama de faptul că adversarul lui era mai mult decât om.

26Omul acela a zis: „Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta.”

Lasă-mă să plec. Îngerul a căutat să se retragă înainte de a se face ziuă, însă nu a motivat cu nimic dorinţa lui de a face acest lucru. Comentatorii sugerează o dorinţă din partea Lui fie pentru a-i împiedica pe alţii să fie martori la scenă, fie poate pentru a-l împiedica pe Iacov să-L vadă.

Nu te voi lăsa să pleci. Lovirea schiloditoare şi glasul divin îl convinseseră pe Iacov că Acela cu care se luptase timp de ceasuri era un sol din cer. Căutând ceasuri întregi cu disperare după ajutor divin, Iacov a crezut că nu-şi putea îngădui să-L lase să plece fără ca mai înainte să primească asigurarea iertării şi ocrotirii pe care o dorea atât de mult. El cerea aceasta ca un dar imediat, înţelegând că el nu avea să-I ofere nimic lui Dumnezeu în schimb. El nu a propus nici o negociere, singura lui pledoarie era situaţia lui disperată. Ajutorul de care avea nevoie putea veni numai de la Dumnezeu. Pentru prima dată în viaţa lui a cunoscut că propriile lui resurse sunt insuficiente. De la naşterea sa, când îl prinsese pe fratele său de călcâi, până în ultimii săi ani în Haran, când îl păcălise pe unchiul său, Laban (Osea 12,3.4), Iacov abordase soluţiile problemelor vieţii prin metodele îndoielnice ale propriei imaginaţii. Acum era un om schimbat. În timp ce în trecut el se bizuise pe propria înţelepciune şi tărie, acum învăţase să se încreadă pe deplin în Dumnezeu.

27Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el. 28Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”

Te vei chema. Marea schimbare spirituală care a avut loc în Iacov era simbolizată acum printr-o schimbare de nume, care arată natura noii sale legături cu Dumnezeu. Numele lui Avraam şi al Sarei fuseseră schimbate la fel (vezi cap. 17,5.15), şi de atunci înainte Scriptura îi numeşte întotdeauna cu numele cele noi. Dar în istoria următoare a lui Iacov, vechiul şi noul lui nume sunt folosite mai mult sau mai puţin alternativ. Numele cel nou al lui Iacov, Israel, a devenit numele naţiunii care a ieşit din trupul său. Pentru el, schimbarea numelui, ca şi schimbarea caracterului său, a fost mult mai importantă decât aceea a bunicilor lui. El reprezintă transformarea lui din înşelător al oamenilor, într-un biruitor al lui Dumnezeu. Numele cel nou, în mod evident un semn al biruinţei fizice, trebuia să fie o veşnică aducere-aminte despre deplina reînnoire spirituală care avusese loc.

Nu va mai fi Iacov. Pentru semnificaţia numelui de Iacov ca ţinător de călcâi, sau înşelător, vezi comentariul pentru cap. 25,26.

Ci Israel. O combinaţie a lui yisra[h], se luptă sau cârmuieşte de la sarah, a (se) lupta, sau a cârmui şi ’El, Dumnezeu. Fără însoţirea interpretării dată de Dumnezeu Însuşi, numele ar putea fi tradus Dumnezeu Se luptă, sau Domnul cârmuieşte. Însă semnificaţia aşa cum a fost intenţionată şi dată de Dumnezeu este el se luptă cu Dumnezeu, sau el biruie asupra lui Dumnezeu, sau el cârmuieşte cu Dumnezeu.

Numele onorat de Israel trebuia să amintească, de aici înainte, de această noapte de luptă. Aplicat la urmaşii lui Iacov, el presupunea transformarea caracterului pe care Dumnezeu o căuta în ei şi rolul lor distinct de a cârmui cu Dumnezeu. Numele a fost transmis mai întâi descendenţilor lui literali şi mai târziu urmaşilor lui spirituali care, de asemenea, trebuiau să fie biruitori aşa cum fusese el (Ioan 1,47; Romani 9,6).

Luptat cu Dumnezeu şi cu oameni. Literal, luptat [saritha, de la sarah] cu Dumnezeu şi cu oamenii. Acest termen că se referă în mod evident la lupta nocturnă a lui Iacov cu Dumnezeu şi la îndelungatele sale lupte cu Esau şi Laban. Din toate acestea, până la urmă a ieşit biruitor. Acest lucru era în mod deosebit adevărat cu privire experienţa lui din noaptea trecută, din care a ieşit un om nou, un biruitor asupra înşelăciunii, necinstei şi încrederii în sine. El era un om schimbat (vezi 1 Samuel 10,6.9).

29Iacov L-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo.

Numele tău. Probabil cunoaşterea faptului că L-a întâlnit pe Domnul şi a vorbit cu El faţă către faţă fie că l-a speriat pe Iacov, fie că l-a dus la o aşa exaltare personală, încât să umbrească mult mai importanta lecţie pe care trebuia să o înveţe din această experienţă. Binecuvântarea de plecare a Îngerului avea să fie suficientă.

30Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.”

Peniel. După cum Iacov dăduse numele Betel locului unde Îl văzuse pe Dumnezeu în vis (cap. 28,19) şi Mahanaim locului unde i-a apărut o oaste de îngeri pe drum (cap. 32,2), acum a făcut să rămână în amintirea lui locul întâlnirii lui personale cu Dumnezeu printr-un nume care înseamnă faţa lui Dumnezeu. Faptul că Îl văzuse pe Dumnezeu faţă în faţă şi cu toate acestea trăia, a fost într-adevăr o minune (vezi Exod 33,20; Judecători 6,22; 13,22; Isaia 6,5).

Am scăpat cu viaţă. Adică, am fost păstrat şi voi fi păstrat. Aceste cuvinte au răsunat din credinţa cea de curând găsită a lui Iacov. Orice ar putea să i întâmple, câtă vreme se va afla în cadrul voii lui Dumnezeu, el era încrezător că mâna divină îl va păzi de orice rău. Chiar lucrurile care păreau, la momentul întâmplării lor, că sunt împotriva lui, s-au dovedit a fi providenţiale (42,36). Peniel a fost punctul de cotitură al vieţii lui Iacov.

Deschide Biblia