Geneza 17:9-14 9Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam. 10Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.

Tot ce este de parte bărbătească. În ebraică aceasta este mai mult o poruncă, decât lasă să se înţeleagă traducerea engleză. Literal, Circumcide pe orice parte bărbătească între voi. Ritualul circumciziei este prezentat aici ca o condiţie în legătură cu legământul. El trebuie să fie un semn al legământului cu Israelul literal, cum este botezul pentru Israelul spiritual (vezi Geneza 17,11; Coloseni 2,11; Tit 3,5; 1 Petru 3,21). Unul era în legătură cu naşterea corporală, celălalt însoţea renaşterea spirituală.

11Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi.

Să vă tăiaţi împrejur. Din vremuri străvechi au fost date diferite sugestii în explicarea acestui rit. Filozoful alexandrin Philo, un evreu, credea că acesta a fost poruncit de Dumnezeu numai pentru a promova curăţenia fizică. Alţii au văzut în el un protest împotriva anumitor rituri idolatre practicate de egipteni şi de alte naţiuni păgâne. Calvin credea că aceasta însemna îndepărtarea murdăriei cărnii şi, astfel, a păcatului în general. Cu referire la importanţa tăierii împrejur, totuşi, pot fi avute în vedere următoarele puncte. Ea avea menirea: (1) să deosebească sămânţa lui Avraam de Neamuri (Efeseni 2,11), (2) să perpetueze amintirea legământului lui Iehova (Geneza 17,11), (3) să întreţină cultivarea curăţiei morale (Deuteronom 10,16), (4) să reprezinte îndreptăţirea prin credinţă (Romani 4,11), (5) să prefigureze ritualul creştin al botezului (Coloseni 2,11, 12).

Evreii nu au fost singurii din antichitate care au practicat tăierea împrejur. De exemplu, există rapoarte ale acestui obicei printre egiptenii timpurii şi diferite popoare semite.

Ea a fost practicată în diferite forme şi administrată unor persoane de diverse vârste şi clase şi a supravieţuit în timpurile moderne printre unele popoare africane, arabi şi alte naţiuni mahomedane, ajungând până la unele grupuri îndepărtate, cum ar fi insularii din Pacific.

Semnul legământului. Dumnezeu a hotărât semne şi aduceri aminte despre diferite evenimente însemnate. Sabatul a fost instituit ca o aducere aminte a creaţiunii; tăierea împrejur, a legământului avraamic; botezul, a morţii şi învierii lui Hristos; iar Cina Domnului, ca jertfă înlocuitoare a lui Hristos. Semne exterioare pot să ne înveţe adevăruri spirituale, devenind, în felul acesta, mijloace hotărâte de Dumnezeu pentru binecuvântarea spirituală. Astfel, ele pot sluji ca veşnice aduceri aminte despre harul lui Dumnezeu şi despre datoria şi răspunderea noastră.
12La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău.

Orice copil de parte bărbătească. Lui Avraam i-au fost date instrucţiuni speciale cu privire la cine anume să ia parte la ritualul tăierii împrejur şi când urma să fie administrat. Aceste reguli au fost cuprinse mai târziu în legea lui Moise (Levitic 12,3; Luca 2,21). Nici un om de parte bărbătească din comunitatea ebraică fie liber, fie rob, nu era scutit. Tăierea împrejur, semn al legământului lui Dumnezeu cu Avraam, a devenit un semn pentru Israel, arătând că ei erau poporul lui Dumnezeu şi, de aceea, fiecare israelit de parte bărbătească, primea semnul acela. O dată cu respingerea Israelului literal ca popor ales al lui Dumnezeu, tăierea împrejur a încetat să mai aibă însemnătate ca ritual religios (Fapte15,5.10.19.20.24.28.29; Galateni 2,3–5; 5,2–6; Romani 2,28.29).

13Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă, cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic. 14Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu.”

Să fie nimicit. Această judecată este repetată în legislaţia mozaică pentru diferite încălcări ale prevederilor ei (vezi Exod 12,15.19; Levitic 17,4.10; Numeri 15,30; 19,13). Experienţa personală a lui Moise arată solemna importanţă dată de Dumnezeu împlinirii acestui ritual (Exod 4,24–26). Dacă sentinţa urma să fie adusă la îndeplinire prin mâinile adunării, prin magistraţii civili, sau de Dumnezeu Însuşi, nu este spus în mod explicit. Faptul că expulzarea din popor a cuiva era în anumite cazuri urmată de pedeapsa cu moartea (vezi Exod 31,14) nu este o dovadă că pedeapsa capitală însoţea în mod invariabil o astfel de sentinţă (vezi Exod 12,19; Levitic 7,20.21; Numeri 19,13). Oricum ar fi fost, un evreu netăiat împrejur, fie copil, fie adult, îşi pierdea drepturile poziţiei sale sociale, politice şi religioase ca evreu (vezi comentariul pentru Exod 12,15).

Deschide Biblia