Geneza 17:7-8 7Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.

Voi pune legământul Meu. Condiţiile şi binefacerile acestui legământ au legături nu numai cu Avraam ca individ, ci şi cu toţi urmaşii săi, atât literali, cât şi spirituali. Făgăduinţa făcută aici lui Avraam se referă în mod deosebit la Hristos (Galateni 3,16; Fapte 2,30), iar prin El, conform celor spuse de Pavel, urmează ca toţi creştinii să se împărtăşească de ea (Galateni 3,29; Fapte 16,31). O corectă înţelegere a termenilor acestui legământ se va întinde departe spre păstrarea unei adevărate legături între Dumnezeu şi credinciosul de astăzi.

Un legământ veşnic. Cuvântul tradus veşnic în nici un caz nu înseamnă întotdeauna o perioadă fără sfârşit (vezi comentariul pentru Exod 21,6). Veşnic, aşa cum este folosit de obicei în Biblie, înseamnă împrejurări sau condiţii care urmează să persiste timp atât de îndelungat, cât poate obiectul la care ele se aplică să fie afectat de ele, în virtutea naturii lor inerente. Acest fapt reiese clar din expresii ca trăiască pe vecie... împăratul (1 Regi 1,31; Neemia 2,3; etc.), care exprimă pur şi simplu dorinţa ca împăratul să se bucure de viaţă lungă. Având în vedere că urmaşii lui Hristos – sămânţa spirituală a lui Avraam – sunt moştenitori ai măreţelor făgăduinţe ale legământului (Galateni 3,7, 27-29), legământul cel veşnic trebuie să rămână în vigoare atâta timp cât timp este operativ Planul de Mântuire.

Voi fi Dumnezeul tău. Această făgăduinţă cuprinde toate binecuvântările mântuirii şi este o dovadă clară despre caracterul spiritual al legământului avraamic. Dumnezeu Se predă pe Sine Însuşi celui care intră în relaţia legământului şi, făcând aşa, îi atribuie toate privilegiile, bucuriile şi măreaţa speranţă care derivă din înrudirea cu Dumnezeu. Acela care devine în felul acesta un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu nu poate dori nimic mai mult spre a-l face fericit, fie în viaţa aceasta, fie în cea viitoare. Este ca şi când Dumnezeu i-ar spune lui Avraam, Orice sunt sau ce am, sau orice pot să fac, Eu voi fi şi voi face pentru tine şi sămânţa ta. Toate mijloacele Mele nemărginite vor fi folosite pentru ocrotirea, mângâierea şi mântuirea ta (vezi Romani 8,32). Fericiţi, cu adevărat, sunt aceia al căror Dumnezeu este Iehova (Psalmi 144,15). În astfel de condiţii ale legământului celui veşnic, Dumnezeu şi credinciosul se predau fiecare, unul altuia, fără rezerve.

8Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”

Toată ţara Canaanului. La acele făgăduinţe de natură spirituală, care se întind atât de departe, a fost adăugată încă o dată asigurarea că întreaga ţară a Canaanului avea să îi aparţină lui Avraam şi urmaşilor lui. Această făgăduinţă a fost făcută în trecut de repetate ori (vezi cap. 12,7; 13,15; 15,7, 18-21). Cu această ocazie, s-a spus că făgăduinţa va rămâne în vigoare pentru totdeauna, în sensul că urmaşii săi literali aveau să stăpânească ţara atâta timp cât se vor supune condiţiilor legământului şi că fiii săi credincioşi, atât cei literali, cât şi cei spirituali, vor moşteni în cele din urmă Canaanul ceresc în veci de veci.

Deschide Biblia