Geneza 12:1-3 1Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.

Ieşi. De aici înainte, eroul istorisirii Genezei este Avram. Aceasta este prima revelaţie divină raportată făcută lui Avram, cu toate că se ştie din Fapte 7,2, că Dumnezeu i se arătase şi mai înainte cel puţin o dată. Cuvântul lui Iehova începe cu o poruncă, continuă cu o făgăduinţă şi sfârşeşte cu o binecuvântare. Aceste trei aspecte importante caracterizează fiecare manifestare a lui Dumnezeu faţă de om. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt împlinite, iar binecuvântările Sale sunt primite, numai dacă poruncile Sale sunt respectate. De obicei, oamenii sunt doritori să se împărtăşească de binecuvântările lui Dumnezeu şi să se realizeze cu ei şi făgăduinţele Sale, fără să trăiască în conformitate cu poruncilor Sale.

Chemarea Domnului îi cerea lui Avram să o rupă întru totul cu trecutul. Nu numai că trebuia să plece din ţara celor două râuri, Mesopotamia, în care era aşezat atât Ur, cât şi Haran, ci trebuia să renunţe la legăturile de familie şi chiar la casa tatălui său spre a nu se mai întoarce niciodată la aceia care erau din propria seminţie şi din acelaşi sânge. Aceasta era o grea încercare. Haran şi Ur aveau aceeaşi civilizaţie şi nivel de trai. Toate acestea urmau să se schimbe de îndată ce vor părăsi ţara celor două râuri şi vor trece spre Siria şi Palestina. În locul regiunilor cu păşuni bogate, ei urmau să găsească o ţară împădurită şi muntoasă. În loc să locuiască printre triburile semite înrudite, cu civilizaţie superioară, ei urmau să locuiască printre triburi hamite, diferite ca neam, de un nivel cultural mult inferior.

Cu siguranţă că nu a fost uşor pentru Avram să rupă toate legăturile cu patria lui dragă, ţară în care a petrecut toată viaţa şi care a fost sfinţită prin multe asocieri afectuoase. Un tânăr poate părăsi ţara de baştină cu puţin regret, însă pentru un bărbat în vârstă de 75 de ani, o astfel de hotărâre nu este uşoară.

Ţara pe care ţi-o voi arăta. Geneza 11,31 arată că destinaţia de la început a lui Avram a fost Canaanul. Fără îndoială că Dumnezeu trebuie să fi arătat Canaanul ca fiind ţara spre care avea să-şi îndrepte paşii. Cu această ocazie (cap. 12,1), Canaanul nu este amintit, însă este clar că Avram cunoştea Canaanul ca fiind locul unde Dumnezeu dorea ca el să meargă. El a pornit la drum având în vedere Canaanul (v.5). Declaraţia lui Pavel din Evrei 11,8, că Avram a plecat fără să ştie unde se duce, se pare că se referea la faptul că de aici înainte nu urma să mai aibă un loc precis de locuit, ci să fie străin şi peregrin (vezi Evrei 11,9; 4T 523). De aici înainte, Dumnezeu urma să-l călăuzească zi de zi, iar Avram nu avea să ştie cu mult înainte ce putea să-i aducă viitorul.

2Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.

Voi face din tine un neam mare. Se face cunoscută răsplătirea lui Avram pentru că a părăsit familia şi patria sa. Fără îndoială că Avram se întreba când urma să se împlinească această făgăduinţă, având în vedere faptul că nu avea copii şi că nu mai era tânăr. Nu se poate ca Dumnezeu să fi avut de gând ca servitorii lui Avram, păstorii şi supraveghetorii turmelor sale să constituie naţiunea făgăduită. Cum a înţeles Avram cuvântul mare? Însemna el tărie numerică, sau influenţă, sau mărime în lucrurile spirituale? Numai ochiul credinţei, aţintit asupra făgăduinţelor lui Dumnezeu, putea să pătrundă viitorul şi să privească lucruri pe care ochiul natural nu le putea vedea.

Te voi binecuvânta. Făgăduinţa cuprinde atât binecuvântarea trecătoare, cât şi cea spirituală, dar mai ales pe cea din urmă. Pavel include în mod clar îndreptăţirea prin credinţă printre binecuvântările păstrate pentru Avram.

Îţi voi face un nume mare. Adevărata mărime urma să rezulte din ascultarea faţă de poruncile lui Dumnezeu şi din conlucrarea cu scopul Său divin. Constructorii turnului Babel s-au gândit să-şi facă ei înşişi un nume, sfidându-L pe Dumnezeu, şi totuşi nici un nume de-al lor nu a supravieţuit. Pe de altă parte, ca să câştige renume Avram urma doar să-L urmeze pe Dumnezeu unde îl va conduce. Numele de Avram este comun ca nume personal chiar şi astăzi şi nenumărate milioane de evrei, musulmani şi creştini l-au aclamat în vremurile trecute, şi încă privesc la el ca la strămoşul lor spiritual.

3Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.

Voi binecuvânta. O astfel de asigurare era cea mai mare garanţie de prietenie şi favoare pe care Dumnezeu putea să i-o acorde lui Avram. Dumnezeu a considerat ca fiindu-i aduse Lui Însuşi toate insultele şi toate relele făcute prietenului Său şi i-a făgăduit să fie alături de el, prietenii lui să fie şi ai Săi, iar pe vrăşmaşii lui să-i trateze ca pe proprii vrăşmaşi. Avram era prietenul lui Dumnezeu (Iacov 2,23).

Toate familiile pământului. Cuvântul ebraic tradus aici pământ, ’adamah, înseamnă, mai ales, teren sau sol. Aici sunt cuprinse toate naţiunile şi toate veacurile. Ceea ce fusese blestemat după cădere a fost pământul (Geneza 3,17), acelaşi pământ din care a fost făcut omul la început. Acel blestem venise din cauza neascultării unui singur om (Romani 5,12), iar acum toate familiile pământului aveau să primească binecuvântarea prin ascultarea unuia singur ,care a fost găsit credincios. Ca urmaşi spirituali ai lui, creştinii se împărtăşesc astăzi de binecuvântarea dată lui Avram (Galateni 3,8.29). Binecuvântarea acordată lui, în cele din urmă, va uni familiile despărţite de pe pământ şi va schimba teribilul blestem rostit asupra pământului din cauza păcatului, într-o binecuvântare pentru toţi oamenii. Toate făgăduinţele ulterioare, făcute patriarhilor şi lui Israel, nu au făcut decât să lămurească, sau să amplifice făgăduinţa mântuirii oferită întregului neam omenesc în prima făgăduinţă făcută lui Avram.

Deschide Biblia