Ezechiel 2:8 8Tu însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura şi mănâncă ce-ţi voi da!”

Nu fi îndărătnic. Era primejdia ca având o perspectivă atât de descurajatoare, Ezechiel să se dea înapoi de la răspunderea sa. Dând astfel înapoi, el s-ar fi identificat chiar cu răzvrătirea despre care era trimis să mustre. Era primejdia de a fi influenţat de mediul său de apostazie predominantă şi a pierde simţul păcătoşeniei peste măsură de mare a păcatului. Există o otravă perfidă în atmosfera unei societăţi rele. E dificil ca un om să fie credincios printre necredincioşi, mai ales când cei necredincioşi proferează aceleaşi nădejdi şi aspiraţii ca şi el. Acesta e motivul pentru care primejdia cea mai mare pentru biserică este dinăuntru şi nu din afară. Dacă tocmai cei chemaţi să fie conducători sunt răzvrătiţi [îndărătnici], asemenea casei răzvrătite, atunci ce altceva se poate aştepta decât o abatere generalizată de la Dumnezeu? Istoria apostaziei lui Israel dă la iveală rezultatul otrăvitor a ceea ce se întâmplă când oamenii privesc la oameni şi îşi pun încrederea în conducători omeneşti care, tocmai ei, practică răul.

Mănâncă ce-ţi voi da. Aceasta este o profeţie simbolică, iar profetul a mâncat sulul în viziune, nu în realitate (vezi comentariul la v. 2). Imaginea este plină de implicaţii spirituale. Pentru ca să aibă ce oferi semenilor săi, învăţătorul trebuie mai întâi să primească de la Dumnezeu. Apoi, aşa după cum hrana fizică introdusă în corp devine carne, sânge şi sare, tot aşa solia trebuie să fie însuşită şi să devină o parte din sol. Învăţătorul nu poate fi pregătit pentru serviciu printr-o cunoaştere superficială şi nesigură a soliei. Solia trebuie să se impregneze în adâncurile naturii sale, trebuie să pătrundă fiinţa lui, trebuie să intre în toate funcţiunile vieţii lui spirituale. Ea trebuie să devină o parte integrantă din gândirea şi viaţa lui.

Deschide Biblia