Ezechiel 14:1-23 1Câţiva din bătrânii lui Israel au venit la mine şi au şezut înaintea mea.

Bătrânii lui Israel. Probabil nu trebuie să fie identificaţi ca aparte de bătrânii lui Iuda pomeniţi în capitolul 8,1. Naţiunea existentă devenea cunoscută ca Israel, deşi acolo unde era intenţionată deosebire, apelativul de Iuda era păstrat. Obiectul întrebării nu este pomenit, şi nici nu este spus expres că bătrânii au pus vreo întrebare. Reiese că era obiceiul lor de a şedea înaintea profetului, aşteptând vreo solie care ar fi putut fi trimisă de la Domnul (vezi cap. 33,31).

2Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 3„Fiul omului, oamenii aceştia îşi poartă idolii în inimă şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?

Idolii. Ebraică gillulim, un cuvânt favorit al lui Ezechiel (vezi cap. 6,4). LXX are dianoemata, gânduri [ale inimii lor], poate pentru a exprima tânjirea după idolatria vremurilor mai dinainte. Învăţat de Duhul, profetul a citit inima celor care şedeau înaintea lui. El probabil că nu ţintea idolatria pe faţă existentă printre captivi, ci mai degrabă starea păcătoasă şi înstrăinarea inimii lor.

Ce i-a făcut să cadă. Ebraicul mikshol, un mijloc [sau prilej] de poticnire, un obstacol. Aici ocazia care duce la nelegiuire. Să mai las [totuşi, KJV]. În ebraică, exprimarea răspicată a verbului face ca întrebarea să implice un puternic răspuns negativ.

4De aceea vorbeşte-le şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Orice om din casa lui Israel care îşi poartă idolii în inimă şi care îşi pironeşte privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui – dacă va veni să vorbească prorocului – Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulţimii idolilor lui,

Dacă va veni. Aceasta este traducerea textului potrivit cu tradiţia masoretică. Textul ebraic este obscur. Targumurile zic prin Mine Însumi. Această idee este sprijinită de forma verbului pentru răspunde, care poate exprima ideea reflexivă, arătând că Domnul va răspunde prin El Însuşi, şi nu profetul.

Nimeni nu poate nădăjdui să cunoască pe deplin ce doreşte Dumnezeu. Lucrul acesta este din cauză că o inimă ne-renăscută, necontrolată de Duhul Sfânt, nu poate înţelege lucrurile lui Dumnezeu (1Corinteni 2,14). Chiar dacă mintea firească ar fi instruită, ea ar înţelege greşit, şi ar răstălmăci, deoarece oamenii cred numai ceea ce ei doresc să creadă. Dumnezeu, care niciodată nu constrânge voinţa omului, permite acestor făpturi încăpăţânate să se agaţe de amăgirile lor (vezi Ioan 7,17; 2Tesaloniceni 2,11.12).

5ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel care s-au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.” 6De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la idolii voştri, întoarceţi-vă privirile de la toate urâciunile voastre!

Întoarceţi-vă. Cuvintele pentru întoarceţi-vă şi abateţi-vă sunt două forme de verbe diferite ale aceleiaşi rădăcini, combinaţia dând accent. Anunţurile versetelor anterioare formează baza pentru stăruitoarea chemare la adevărata întoarcere [pocăinţă]. Nu poate fi nădejde pentru Israel numai printr-o singură reformă exterioară. Naţiunea are de a face cu Cercetătorul inimilor, şi singura pocăinţă binevenită înaintea Lui este aceea care pătrunde în ascunzişurile cele mai lăuntrice ale sufletului.

7Căci orice om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui şi nu-şi ia privirile de la ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui – dacă va veni să vorbească unui proroc, ca să Mă întrebe prin el – Eu, Domnul, prin Mine însumi îi voi răspunde.

Străinii. Compară Levitic 17,10; 20,1. 2; etc. Străinii localnici se împărtăşiseră de lumina şi de privilegiile încredinţate lui Israel, şi urmau să fie judecaţi ca deopotrivă vinovaţi.

8Îmi voi întoarce faţa împotriva omului acestuia, îl voi face un semn şi de pomină şi-l voi nimici cu desăvârşire din mijlocul poporului Meu. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul!

Un semn. Pedeapsa lui urma să fie un exemplu care să servească să împiedice pe alţii de la o cale asemănătoare.

9Dacă prorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui şi-l voi nimici din mijlocul poporului Meu, Israel.

Proorocul. Referirea de aici se face la proorocii mincinoşi ale căror practici sunt mustrate în capitolul 13.

Eu, Domnul. Adică, Domnul îngăduie ca profetul cel rău să fie amăgit în acelaşi fel în care a împietrit inima lui Faraon, îngăduind ca sămânţa încăpăţânării să răsară şi să aducă roade (vezi comentariul la Exod 4,21; 1Regi 22,22).

Îl voi nimici. Păcătosul aduce nimicire asupra sa prin propria sa nepocăinţă (vezi 5T 120). Când o persoană neglijează odată să ia aminte la invitaţiile, mustrările şi avertismentele Duhului lui Dumnezeu, conştiinţa lui ajunge parţial nesimţitoare şi a doua oară când este mustrată, este mai greu de a da ascultare ca mai înainte. Este ca un om care se afundă în boală dar refuză să ia doctoria. Totuşi în Scriptură, Dumnezeu, Medicul, este adesea prezentat în parabolă ca trimiţând şi rezultatele bolii asupra acelora care refuză leacul Său. De pildă, El este înfăţişat ca trimiţând un duh de minciună în gura profeţilor ca să-l sfătuiască să ia calea greşită pe care el se şi hotărâse să o urmeze (1Regi 22,19-23). Tot aşa şi atunci când inima lui Saul s-a înstrăinat de Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu s-a depărtat de la el, duhul cel rău care a venit în schimb, se spune că a venit de la Domnul (1Samuel 16,14). Totuşi aceasta nu poate fi interpretată ca însemnând că Dumnezeu poate fi autorul păcatului şi al înşelăciunii. Dar în planul Lui, El pur şi simplu nu face minunea care ar fi cerută pentru a preîntâmpina rezultatele păcatului. De la inima care Îl leapădă, El retrage Duhul Său, lasă acel suflet în seama propriilor sale amăgiri, şi îngăduie ca păcatul să aducă roadele lui de neînlăturat, moartea. Pierdutu-te-ai, Israele, dar în Mine este ajutorul tău (Osea 13,9; GC 36, 37; vezi comentariul la 2Cronici 22,8).

10Îşi vor purta astfel păcatul lor, şi pedeapsa prorocului va fi la fel cu pedeapsa celui ce întreabă,

La fel. Proorocii mincinoşi şi cei care îi întrebaseră, participaseră laolaltă şi erau socotiţi la fel de vinovaţi.

11ca să nu mai rătăcească de la Mine casa lui Israel şi să nu se mai spurce cu toate fărădelegile ei. Atunci vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, zice Domnul Dumnezeu!”

Ca să nu se mai rătăcească. O rază de nădejde în noaptea întunecoasă a apostaziei – poporul lui Dumnezeu umblând din nou în adevăr. Scopul disciplinei poate fi întrezărit aici, şi anume, că Israelul poate fi adus la adevărata pocăinţă, să fie reunit şi readus la privilegiile lui anterioare.

12Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 13„Fiul omului, când va păcătui o ţară împotriva Mea dedându-se la fărădelege, şi Îmi voi întinde mâna împotriva ei – dacă îi voi sfărâma toiagul pâinii, dacă îi voi trimite foametea, dacă îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele –

Ţara. Literal, o ţară. Întregul verset se poate cuprinde în presupunerea: Când o ţară păcătuieşte… şi întind mâna… şi frâng toiagul pâinii… şi trimit foametea… şi voi nimici.

Comunicarea prezentă, pare să fie îndreptată contra unei credinţe curente între oameni că Ierusalimul urma să fie cruţat din cauza celor drepţi din mijlocul lui aşa cum ar fi fost Sodoma şi Gomora.

14chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mântui decât sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul Dumnezeu.

Noe, Daniel şi Iov. Bărbaţii aceştia toţi au fost exemple de adevărată viaţă dreaptă [neprihănită]. Ei au fost neprihăniţi în generaţia lor (vezi Geneza 6,9; Iov 1,1; Daniel 1,8; 6,22). Faptul că Daniel e numit înainte de Iov nu garantează ipoteza că se are în vedere vreun Daniel mai timpuriu, aşa cum se sugerează de mulţi învăţaţi moderni care îşi dau cu părerea că Ezechiel se referă la Dan’el din texte ugaritice. Textele acestea vorbesc despre Dan’el ca un rege drept din trecutul umbros care apăra dreptul văduvelor şi al orfanilor. Profetul doar nu se preocupa de ordinea cronologică.

În mod semnificativ, toţi aceşti trei, fuseseră mijlocul de salvare al altora. Din cauza lui Noe, toată familia lui fusese cruţată (Geneza 6,18). Daniel a fost mijlocul de salvare al tovarăşilor lui (Daniel 2,18). Iov a înlăturat pedepsirea prietenilor săi prin mijlocirea lui (Iov 42,7. 8). Deşi au putut să salveze pe câţiva ei nu fuseseră în stare să salveze generaţia în care trăiseră. Noe n-a fost în stare să salveze neamul omenesc nelegiuit de dinainte de potop şi Daniel, deşi deţinea un rang înalt la curtea Babiloniană, probabil că nu putuse să influenţeze pe Nebucadneţar să cruţe poporul lui Iuda şi capitala lor. Dacă iudeii îşi puneau vreo nădejde în poziţia şi influenţa lui Daniel, nădejdea aceasta era acum spulberată. Compară cu Ieremia 15,1.

15Dacă aş lăsa ca ţara să fie cutreierată de fiare sălbatice, care ar lăsa-o fără popor, dacă ar ajunge un pustiu pe unde n-ar mai putea trece nimeni, din pricina acestor fiare,

Sălbatice. Ebraică, ra‘ah, rele.

16şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei ar scăpa, şi ţara ar ajunge un pustiu.

Aceşti trei oameni. Declaraţia din versetul 14 este repetată aici şi în versetele 18 şi 20 numai cu simple variaţii în cuvinte. Cu privire la cele patru judecăţi din v. 13, 15, 17, 19 vezi Levitic 26,22.25.26.

17Sau dacă aş aduce sabie împotriva ţării acesteia, dacă aş zice să treacă sabia prin ţară, dacă i-aş nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, 18şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea – zice Domnul Dumnezeu – că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei singuri ar scăpa. 19Sau dacă aş trimite ciuma în ţara aceasta, dacă Mi-aş vărsa urgia împotriva ei prin molimă ca să-i nimicesc cu desăvârşire oamenii şi vitele, 20şi ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel şi Iov, pe viaţa Mea – zice Domnul Dumnezeu – că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei şi-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor.” 21Totuşi aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Măcar că trimit împotriva Ierusalimului cele patru pedepse grozave ale Mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma, ca să nimicesc cu desăvârşire din el oamenii şi vitele,

Cele patru pedepse. În evenimentul fiecăreia din cele patru pedepse enumerate, prezenţa oamenilor drepţi ar fi fost fără de putere să evite nenorocirea; cu cât mai puţin când toate aceste pedepse vin asupra Ierusalimului.

22tot va fi o rămăşiţă care va scăpa, care va ieşi din el, şi anume: fii şi fiice. Iată, aceştia vor veni la voi, le veţi vedea purtarea şi faptele şi vă veţi mângâia de nenorocirea pe care o aduc asupra Ierusalimului, de tot ce aduc asupra lui.

Ei vă vor mângâia. Când cei din exil urmau să vadă purtarea şi faptele celor care sosiseră de curând, ei aveau să cunoască faptul că Dumnezeu nu făcuse fără cauză ceea ce făcuse în Ierusalim. Pe de altă parte, atitudinea schimbată din partea unora din aceşti transferaţi care ar fi putut da dovadă de pocăinţă (vezi v. 11), ar fi ajutat pe captivi să vadă că pedepsele lui Dumnezeu fuseseră disciplinare şi nu răzbunătoare. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3, 4 5T 164

3–52T 444

14, 16 AH 298; MH 453; 5T 215, 338; 8T 314

20 COL 412; GC 622

23Ei vă vor mângâia, când le veţi vedea purtarea şi faptele, şi veţi cunoaşte că nu fără temei fac Eu tot ce fac împotriva Ierusalimului, zice Domnul Dumnezeu.”

Deschide Biblia