Exodul 6:1-8 1Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui.”

Vei vedea acum. Moise n-a primit un răspuns direct la plângerea lui. În loc de aceasta, Dumnezeu a făgăduit din nou eliberarea lui Israel printr-o mână tare. Deoarece Moise nu era acum pregătit să înţeleagă procedeele lui Dumnezeu, n-ar fi slujit nici unui scop folositor să dea explicaţii pentru el. Ca şi când Dumnezeu îi spunea lui Moise, Ce fac Eu tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea (Ioan 13,7). Având în vedere faptul că, chiar după eliberarea lor miraculoasă din Egipt şi după marşul lor glorios prin pustiu, în care evreii au văzut atât de multe dovezi ale puterii şi îndurării lui Dumnezeu, totuşi s-au răsculat de repetate ori împotriva Lui, cu greu ar fi fost ei bucuroşi să părăsească Egiptul, dacă asuprirea sub care trăiau în Egipt nu era mult mărită. Este un lucru cert că n-ar fi fost bucuroşi să plece, dacă ar fi cunoscut toate evenimentele care îi aşteptau. Aceasta explică poate, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu n-a descoperit tot ce putea despre viitor. Dacă ucenicii ar fi ştiut dinainte ce-L aştepta pe Învăţătorul lor şi pe ei înşişi, se putea ca ei să nu fi ascultat niciodată de chemarea Lui: Urmaţi-Mă. Dacă aceia care au acceptat solia adventă înainte de 1844 ar fi ştiut despre marea dezamăgire şi despre anii grei care se aflau în faţă, probabil că niciodată n-ar fi fost o Mişcare Adventă.

2Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul. 3Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „Domnul.”

Dumnezeul cel atotputernic. În Raportul Sacru sunt relatări diferite despre descoperirea lui Dumnezeu sub acest nume, ’El-Shaddai, faţă de Avraam (Geneza 17,1) şi faţă de Iacov (Geneza 35,11). Numele întreg nu este folosit de Dumnezeu în nici o descoperire raportată cu privire la Isaac, deşi Isaac însuşi l-a folosit în binecuvântarea de rămas bun adresată lui Iacov (Geneza 28,3).

N-am fost cunoscut de el sub numele meu ca Domnul. Înţelesul acestei declaraţii nu este clar pe deplin. În conformitate cu Geneza 15,7, Dumnezeu Se descoperise lui Avraam ca Iehova, chiar mai înainte de a face cunoscut numele Lui de ’El-Shaddai, Dumnezeul cel Atotputernic. Mai târziu, El S-a descoperit lui Iacov ca Iehova (Geneza 28,13). Faptul că Avraam cunoştea acest nume este de asemenea evident din numele Iehova-ire pe care l-a dat locului unde a mers să-l jertfească pe Isaac (Geneza 22,14). Iar faptul că Moise socotea acest nume ca fiind cunoscut de la începutul istoriei este evident din Geneza 2,4 şi 4,1 şi 26. De aceea, înţelesul aparent al acestei afirmaţii nu poate fi înţelesul ei adevărat, pentru că nici un scriitor inspirat nu s-ar contrazice pe sine astfel.

Evreii au considerat întotdeauna că numele indică fie caracteristicile personale ale celui numit, fie gândurile şi emoţiile celui care dă numele, sau împrejurările prezente la data atribuirii numelui. Acum, Dumnezeu avea intenţia să Se descopere mai mult decât în trecut, eliberând pe poporul Lui cu mână puternică (Exod 6,1), primindu-l ca popor al Său (v.7), încheind legământul cu ei şi dându-le ţara Canaanului (v.4). Având în vedere acest fapt, se pare că în versetul 3 Dumnezeu trebuie să se refere la înţelesul cel nou pe care experienţa eliberării îl va aduce numelui, mai degrabă decât la numele însuşi (vezi v.1-7).

O problemă asemănătoare apare în Apocalipsa 19,11-16. În v.12 se declară că nimeni nu ştia (greceşte ştie ca în RSV) numele cel nou al lui Hristos, când El apare călare pe un cal alb, comandând oştile din cer. Totuşi în v.11 El Se numeşte Cel credincios şi Cel adevărat şi în v.13 numele Lui este: Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea erau nume prin care Hristos era deja cunoscut în caracter de poporul Său, cel puţin într-o anumită măsură. Cu toate acestea, în v.16 Ioan vorbeşte despre Hristos ca Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor şi descrie în mod specific acest titlu ca un nou nume scris pe care nimeni nu-l ştie decât numai El singur (v.12). Din 1 Timotei 6,15 rezultă clar că titlul acesta era aplicat la Hristos în trecut, până în vremurile apostolice. Fără îndoială, declaraţia lui Ioan că nimeni nu ştia numele, se referă nu la titlul în sine, ci mai degrabă la rolul cel nou în care apare Hristos în calitate de conducător al poporului Său asediat, ca să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier (Apocalipsa 12,5; compară cu 19,15).

4De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.

Legământul Meu. Vezi comentariul pentru Geneza 15,9; 17,7.8; vezi şi cap. 26,3; 28,13.

5Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu.

Auzit gemetele. Dumnezeu îl asigurase deja pe Moise că strigătul poporului Său asuprit ajunsese până la El (cap. 3,9, compară cu cap. 2,24), dar asigurarea a fost repetată din cauza plângerii lui Moise. El, ca şi poporul său, trebuia să fie sigur că Dumnezeu nu i-a uitat, ci îi va susţine în suferinţa lor şi-i va elibera curând.

6De aceea, spune copiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.

Mari judecăţi. Acum se lăsa a se înţelege că izbăvirea nu putea fi îndeplinită prin mijloace paşnice, ci va necesita o desfăşurare de forţă din partea lui Dumnezeu. Mai înainte fuseseră făcute deja aluzii la judecăţile care aveau să vină (cap. 3,20; 4,23). Este adevărat că nu fuseseră numite ca atare, cu toate că Dumnezeu îi făgăduise lui Avraam că El va judeca acea naţiune căreia urmaşii lui îi vor fi robi (Geneza 15,14). Plăgile care aveau să se abată asupra lui Faraon şi asupra poporului său nu erau simple minuni, sau semne în sensul obişnuit, ci şi pedepse aplicate unei naţiuni mândre şi crude de către un Judecător divin.

7Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii.

Eu voi. Dumnezeu a continuat să facă făgăduinţe, adunându-le ca să zicem aşa, una după alta. El avea să-l facă pe Israel poporul Său ales, avea să li Se descopere ca Marele Izbăvitor, avea să-i ducă în Ţara Făgăduinţei, şi să le-o dea ca moştenire. Toate aceste făgăduinţe au fost împlinite la timpul cuvenit. Izraeliţii au fost adoptaţi în mod oficial ca popor al lui Dumnezeu la Sinai (cap. 19,5.6), unde Dumnezeu a devenit în mod special Dumnezeul lor (cap. 20,1.2).

8Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.”

Deschide Biblia