Exodul 20:8-11 8Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.

Adu-ţi aminte. Cuvântul acesta nu face ca porunca a patra să fie mai importantă decât celelalte nouă. Toate sunt deopotrivă de egale. A călca una înseamnă a le călca pe toate (Iacov 2,8-11). Dar porunca Sabatului ne aminteşte că Sabatul zilei a şaptea, ca odihnă lăsată de Dumnezeu pentru om, îşi are originea tocmai la începutul istoriei umane şi este o parte inseparabilă a săptămânii creaţiunii (Geneza 2,1-3; PP 336). Argumentul că Sabatul a fost dat pentru prima dată la Sinai este întru totul fără temei (Marcu 2,27; PP 80, 258). Într-un sens personal, Sabatul apare ca un aducător aminte al faptului că, în mijlocul grijilor presante ale vieţii, nu trebuie să-L uităm pe Dumnezeu. A intra cu totul în spiritul Sabatului înseamnă a găsi un ajutor preţios în ascultarea de restul Decalogului. Atenţia şi consacrarea deosebită dată în această zi de odihnă lui Dumnezeu şi lucrurilor de valoare veşnică produc rezerve de putere pentru biruinţa asupra relelor faţă de care suntem avertizaţi în celelalte porunci. Sabatul a fost bine comparat cu un pod aruncat peste apele tulburi ale vieţii, pe care putem trece spre a ajunge pe ţărmul celălalt, o verigă de legătură între pământ şi cer, un simbol al zilei eterne, când cei care sunt credincioşi faţă de Dumnezeu vor îmbrăca pentru totdeauna haina sfinţeniei şi bucuriei nepieritoare.

A ne aducem aminte şi faptul că simpla odihnă de munca fizică nu constituie o respectare a Sabatului. Niciodată nu s-a intenţionat ca Sabatul să fie o zi a leneviei şi inactivităţii. Respectarea Sabatului nu este atât o chestiune de abţinere de la anumite forme de activitate, cât este aceea de a intra în mod intenţionat în altele. Noi încetăm ciclul săptămânal de muncă numai ca un mijloc în vederea consacrării zilei altor scopuri. Spiritul adevăratei respectări a Sabatului îl va conduce pe om să îmbunătăţească sfintele lui ceasuri, căutând să înţeleagă mai bine caracterul şi voia lui Dumnezeu, să aprecieze mai iubirea şi îndurarea Sa şi să conlucreze mai efectiv împreună cu El în slujirea nevoilor spirituale ale semenilor săi. Tot ce contribuie la aceste obiective principale este potrivit cu spiritul şi scopul Sabatului. Tot ce contribuie în principal la satisfacerea dorinţelor personale ale cuiva. sau la urmărirea intereselor cuiva nu mai este o parte din adevărata păzire a Sabatului, întocmai ca munca obişnuită. Principiul acesta se aplică atât la cugete şi cuvinte, cât şi la fapte.

Sabatul indică în urmă spre o lume perfectă în vremurile de demult (Geneza 1,31; 2,1-3) şi ne aminteşte de timpul când Creatorul va face toate lucrurile noi (Apocalipsa 21,5). El mai aduce aminte şi de faptul că Dumnezeu este gata să refacă în inimile şi vieţile noastre chipul Său aşa cum a fost la început (Geneza 1,26, 27). Acela care intră în adevăratul spirit al păzirii Sabatului se va califica pentru primirea sigiliului lui Dumnezeu, care este recunoaşterea divină că în viaţă caracterul Său este perfect reflectat (Ezechiel 20,20). Este fericitul nostru privilegiu ca o dată pe săptămână să uităm orice ne aminteşte de această lume a păcatului şi să ne aducem aminte de acele bucurii care ne atrag tot mai aproape de Dumnezeu. Sabatul poate să devină pentru noi un mic sanctuar în pustia acestei lumi, unde putem fi pentru un timp liberi de grijile ei şi să intrăm în bucuriile cerului. Dacă odihna Sabatului a fost de dorit pentru fiinţele fără păcat din Paradis (Geneza 2,1-3), cu cât mai important este el pentru muritorii păcătoşi, care se pregătesc să reintre în acea binecuvântată locuinţă!
9Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.

Să lucrezi. Aceasta este mai degrabă o îngăduinţă decât o poruncă. Lucrarea trebuie să fie îndeplinită în primele şase zile ale săptămânii, astfel încât Sabatul, care vine în ziua a şaptea, să poată fi liber pentru închinare şi slujirea lui Dumnezeu.

10Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.

Ziua a şaptea. Nu trebuie să fie îndeplinită nici o muncă trecătoare, care nu este necesară în această zi. Ea trebuie să fie folosită în cugetare religioasă, închinare şi slujire adusă lui Dumnezeu. Ea mai oferă şi o ocazie pentru odihnă fizică. Această caracteristică a Sabatului este deosebit de importantă pentru om în starea de păcat, când trebuie să-şi câştige pâinea în sudoarea feţei lui (Geneza 3,17-19).

Sabatul. Literal un Sabat. În ebraică articolul definit ul lipseşte. Cu toate acestea, faptul aceasta nu ia din porunca Sabatului precizarea ei. Punctul în controversă dintre păzitorii duminicii şi păzitorii Sabatului nu este asupra faptului dacă un creştin să se odihnească – să nu facă nici o lucrare – o zi pe săptămână, ci care zi a săptămânii trebuie să fie aceea, prima, sau a şaptea. Porunca răspunde în mod clar, a şaptea zi. Porunca împarte săptămâna în două părţi: (1) şase zile să lucrezi, şi să-ţi faci lucrul tău, (2) ziua a şaptea... să nu faci nici o lucrare în ea. De ce această interdicţie de la lucru în ziua a şaptea? Pentru că ea este un Sabat al Domnului. Cuvântul Sabat este din ebraicul shabbath, care înseamnă odihnă. Astfel porunca opreşte lucrul în ziua a şaptea, pentru că ea este o zi de odihnă a Domnului. Aceasta ne duce înapoi la originea Sabatului, când Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea (Geneza 2,2). De aceea este clar că contrastul nu este între ul şi o, ci între lucru şi odihnă. Şase zile spune porunca, sunt zile de lucru, dar a şaptea zi este o zi de odihnă. Faptul că ziua a şaptea este singura zi de odihnă a lui Dumnezeu este clar arătat prin cuvintele de la început ale poruncii: Adu-ţi aminte de ziua de Sabat (odihnă), ca s-o sfinţeşti.

Îngerii au anunţat pe păstori: Vi s-a născut un Mântuitor (Luca 2,11). De aceea, nu vom concluziona că Hristos a fost pur şi simplu unul din mulţii mântuitori. Noi prindem înţelesul cuvintelor îngerului, când punem accentul pe cuvântul Mântuitor. Hristos a venit, nu ca un cuceritor militar, sau rege pământesc, ci ca Mântuitor. Multe alte texte se ocupă cu unicitatea mântuirii Sale şi că nu putem fi mântuiţi prin nimeni altul. Aşa stau lucrurile şi cu ul şi o din porunca a patra.

Să nu faci nici o lucrare. Aceasta nu opreşte fapte de îndurare, sau lucrări principale pentru păstrarea vieţi şi sănătăţii care nu pot fi îndeplinite în alte zile. Este întotdeauna îngăduit a face bine în zilele de Sabat (Matei 12,1-14; Marcu 2,23-28). Odihna despre care se vorbeşte aici nu trebuie să fie considerată în termeni simpli de încetare de la lucrul obişnuit, deşi, desigur că şi acesta este inclus. Ea trebuie să fie o odihnă sfântă, în care să aibă loc comuniunea cu Dumnezeu.

Nici vita ta. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru animalele necuvântătoare este repetat subliniată de scriitorii Vechiului Testament (Exod 23,5.12; Deuteronom 25,4). El şi-a adus aminte de ele în corabie (Geneza 8,1). Ele au fost cuprinse în legământul care a urmat după potop (Geneza 9,9-11). El pretinde animalele ca fiind ale Sale (Psalmi 50,10). Prezenţa unei mulţimi de vite a constituit un motiv pentru care Ninive a fost cruţată (Iona 4,11).

Străinul. Adică, un străin care din propria voinţă liberă s-a unit cu izraeliţii. O mulţime de oameni de tot soiul a părăsit Egiptul împreună cu Israel (Exod 12,38) şi l-a însoţit în peregrinările lui prin pustie. Atâta timp cât au ales să rămână cu izraeliţii, ei trebuiau să se conformeze cererilor lui Dumnezeu fixate pentru poporul Său. Într-un sens, aceasta restrângea libertatea lor, dar ei erau liberi să plece, dacă nu doreau să asculte. Drept compensaţie, ca să zicem aşa, ei se bucurau de măsura binecuvântărilor pe care Dumnezeu le acorda lui Israel (Numeri 10,29; Zaharia 8,22.23).

11Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

Domnul a făcut. Este semnificativ că Însuşi Hristos, în calitate de Creator (Ioan 1,1-3), S-a odihnit în prima zi de Sabat a lumii (DA 769) şi a rostit Legea la Sinai (PP 336). Cei care sunt recreaţi după chipul Său (Efeseni 4,24), vor alege să urmeze pilda Lui în privinţa aceasta şi a altora (1 Petru 2,21). Creatorul nu S-a odihnit din cauza oboselii (Isaia 40,28). Odihna Lui a fost încetarea de la lucru la încheierea unei sarcini îndeplinite (Geneza 1,31 la 2,3). Odihnindu-Se, El ne-a lăsat o exemplu (Matei 3,15; compară cu Evrei 4,10). Sabatul a fost făcut pentru om (Marcu 2,27) spre a satisface o nevoie, care la început a fost doar spirituală, dar care, după intrarea păcatului, a devenit şi fizică (vezi Geneza 3,17-19). Unul din motivele pentru care izraeliţii au fost eliberaţi din Egipt a fost ca ei să poată păzi ziua de odihnă lăsată pe cale divină. Apăsarea lor în Egipt făcuse o astfel de păzire foarte grea (vezi Exod 5,5-9; Deuteronom 5,12-15; PK 180).

Deschide Biblia