Exodul 20:17 17Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.

Să nu pofteşti. Porunca a zecea este suplimentară faţă de a opta, pentru că pofta este rădăcina din care creşte furtul. De fapt, porunca a zecea loveşte la rădăcina celorlalte nouă. Ea reprezintă un progres hotărât dincolo de moralitatea oricărui alt cod antic. Cele mai multe coduri nu merg mai departe de faptă şi numai câteva vorbesc despre cugete, dar nici unul nu-şi propune să le reglementeze. Interdicţia aceasta este fundamentală pentru experienţa umană, prin aceea că pătrunde motivele dincolo de fapta exterioară. Ea ne învaţă că Dumnezeu vede inima (1 Samuel 16,7; 1 Regi 8,39; 1 Cronici 28,9; Evrei 4,13) şi se interesează mai puţin de actul exterior, decât de cugetul din care izvorăşte acţiunea. Ea stabileşte principiul că până şi gândurile inimii noastre ajung sub jurisdicţia Legii lui Dumnezeu, că suntem tot atât de răspunzători de ele ca de faptele noastre. Cugetul cel rău nutrit promovează o dorinţă rea, care cu timpul dă naştere la o faptă rea (Proverbe 4,23; Iacov 1,13-15). Un bărbat se poate abţine de la adulter din cauza pedepselor sociale şi civile care urmează astfel de încălcări, cu toate acestea în ochii Cerului el poate fi tot aşa de vinovat ca şi când a comis în realitate fapta (Matei 5,28).

Această poruncă de bază descoperă adevărul profund că nu suntem robi neajutoraţi ai patimilor şi dorinţelor noastre naturale. Înlăuntrul nostru este o putere, voinţa, care sub controlul lui Hristos, poate înăbuşi fiecare patimă şi dorinţă nelegiuită (Filipeni 2,13). Ea rezumă Decalogul, afirmând că omul este esenţialmente o fiinţă morală liberă.

Deschide Biblia