Ce vei face cu viaţa ta?
vineri, 29 decembrie 2017
devoțional zilnic


Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra. (Psalmii 37:5)

Apostolul Pavel face referire la persoane care şi-au petrecut viaţa luptând în zadar şi Iacov face referire la cei care sunt ca norii, purtaţi în toate direcţiile, pentru că nu ştiu încotro merg. Cu alte cuvinte, ei nu au niciun plan, niciun obiectiv în viaţă. Chiar înainte de moartea sa, pregătindu-şi testamentul, un ateu a hotărât să lase o mare bucată de teren Diavolului. După ce a analizat care ar putea fi cea mai bună metodă de a executa această prevedere neobişnuită, el a hotărât că cea mai bună cale de a-i lăsa terenul celui rău ar fi să îl lase abandonat, fără a smulge buruienile care îl invadau. În viaţa personală, situaţia nu este foarte diferită. Atunci când nu facem nimic productiv în viaţa noastră, noi de fapt îi lăsăm spaţiul liber lui Satana ca să îl folosească după bunu-i plac.

Ellen White declară: „Cel care vrea să atingă un adevărat succes în viaţă trebuie să păstreze în viaţa sa, în mod constant, ţelul vrednic de străduinţa sa. Un astfel de ţel este pus înaintea tinerilor de astăzi” (Educaţie, cap. 31, p. 262). Ştii ce obiectiv ţi-ai fixat pentru viaţa ta? Cărei cauze vrei să te consacri? Nu poţi lăsa să treacă timpul fără a şti în ce direcţie şi spre ce ideal vrei să îţi îndrepţi viitorul. Trebuie să îţi stabileşti un obiectiv, să te concentrezi asupra lui, să îl visezi, să îl imprimi în toate activităţile tale, să îl ai întotdeauna înaintea ochilor tăi. Dacă nu, acesta nu va deveni niciodată realitate în viaţa ta. Woodrow Wilson, fost preşedinte al Statelor Unite, a spus într-o zi că noi, fiinţele umane, „creştem cu ajutorul visurilor noastre. Toţi cei care reuşesc sunt nişte visători.” J. C. Penny remarca următoarele: „Dă-mi un om obişnuit care are un obiectiv şi îţi voi da înapoi un om care va marca istoria. Dă-mi un om fără un scop în viaţă şi îţi voi da un om obişnuit” (Robert Jeffress, Secrets of Salomon [Secretele lui Solomon], p. 23).

Desigur, nu este suficient să ştii ce îţi doreşti de la viaţă. Trebuie şi să îţi „încredinţezi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti toate planurile” (Proverbele 13:4). Stabileşte-ţi un obiectiv, apoi roagă-te şi munceşte pentru a-l realiza. Meditează la următoarea întrebare: ce se va întâmpla cu tine în următorii zece ani?

#stabileşte-ţiunobiectiv  #suntunvisător

vezi arhivă