Grupul lui Aron
duminică, 29 octombrie 2017
devoțional zilnic


Să nu te iei după mulţime ca să faci rău. (Exodul 23:2)

Ai făcut şi tu vreodată ceva rău doar pentru a fi pe placul grupului? Dacă răspunzi afirmativ la întrebarea mea, fii binevenit în grupul lui Aaron. Aaron este exemplul perfect de persoană care ştie ce este bine, dar care sfârşeşte prin a face ceva rău, doar pentru a obţine aprobarea mulţimii. În Exodul 32 ni se povesteşte o astfel de experienţă. Îţi recomand să citeşti acest capitol din Biblie, pentru a vedea tabloul complet al acestei situaţii.

„Poporul, văzând că Moise zăboveşte să coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!” (v. 1). În loc să respingă această propunere, Aaron le cere să-i aducă podoabele lor de aur. Când şi-au adus bijuteriile de aur, Aaron a primit aurul din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Apoi au spus: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!” (v. 4).

Când Moise a coborât şi a văzut ce a făcut poporul, s-a aprins de mânie. I-a reproşat sever lui Aaron că a condus poporul să comită un aşa mare păcat, dar priviţi răspunsul lui Aaron: „Ei mi-au zis: «Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!» Eu le-am zis: Cine are aur să-l scoată! Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc şi din el a ieşit viţelul acesta.”(v. 23, 24) Cât de cinic şi patetic a fost Aaron! El însuşi a făurit viţelul, iar acum declară că idolul a ieşit spontan din foc. Păcatul exercită o fascinaţie atât de mare în viaţa păcătosului, încât ne împinge să credem şi să justificăm lipsa noastră de credincioşie faţă de instruc- ţiunile divine.

Ştii câte persoane au murit în acea zi din cauza acestei greşeli a lui Aaron? Trei mii. Dacă ar fi ştiut cum să rămână ferm, dacă nu ar fi cedat presiunii grupului, ar fi evitat acest măcel. Îi aduc aminte tot timpul fiului meu Hasel de acest text : „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” (Proverbele 1 :10). Memorează acest verset. Îţi va fi foarte folositor pentru a distruge presiunea de grup.

#fiatentlapresiuneadegrup  #voinţăfermă

vezi arhivă