MARTIRI MODERNI
sâmbătă, 22 decembrie 2018
devoțional zilnic


Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni. – Ioan 15:20

Mulţi predicatori populari sugerează că cei care Îl acceptă pe Hristos sunt ocrotiţi de toate problemele vieţii, deşi lucrurile nu stau deloc aşa. Unii creştini sunt chemaţi să dea mărturie pentru Hristos prin persecuţie şi moarte. Un exemplu din zilele noastre ar fi DePaiva, o familie de misionari. Originari din Brazilia, familia a petrecut mai mulţi ani la Universitatea Andrews înainte de a merge ca misionari în arhipelagul Palau, Micronezia, în august 2002. Ruimar DePaiva era pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea Koror. Soţia lui, Margareth, slujea ca profesoară la şcoala locală a bisericii.

Totul a decurs destul de bine până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 2003, când un străin a intrat prin efracţie în casă. Intrusul i-a ucis pe Ruimar, Margareth şi Larisson (băieţelul lor de 11 ani) şi apoi a violat-o şi abuzat-o pe fiica lor, Melissa, care la acea vreme avea zece ani. Crezând că a murit, dimineaţa următoare foarte devreme, răufăcătorul i-a abandonat trupul pe un drum părăsit. În mod providenţial, o familie binevoitoare a găsit-o şi a dus-o la spital. La programul special organizat în amintirea lor pe acea insulă, mama lui Ruimar, Ruth DePaiva l-a iertat public pe atacator. Fapta ei plină de har i-a şocat pe toţi de pe insulă.

Dar de ce a permis Domnul să se întâmple o aşa tragedie? Câţiva ani mai târziu, Melissa spunea: „Privind înapoi pot vedea că părinţii şi fratele meu au realizat mult mai mult prin moartea lor decât prin viaţa lor şi din ceea ce părea a fi sfârşitul tuturor lucrurilor au ieşit multe binecuvântări. Am învăţat să fiu o persoană mai puternică şi relaţia mea cu Domnul a înflorit. Mi-au ieşit în cale multe ocazii care nu ar fi ieşit dacă nu mi s-ar fi întâmplat ceea ce mi s-a întâmplat. ... Înainte de a pleca din Palau le-am spus oamenilor că într-o zi mă voi întoarce ca misionar.”

Apostolul Ioan a scris în evanghelia lui că martirajul lui Petru „îi va da slavă lui Dumnezeu” (Ioan 21:19). În faimoasa lui Apology (L. 13), Tertullian spunea: „Cu cât suntem mai loviţi de voi, cu atât suntem mai mulţi; sângele creştinilor este ca o sămânţă.” În realitate, unii copii ai lui Dumnezeu sunt chemaţi să dea mărturie pentru El prin sănătate, alţii prin boală şi alţii chiar prin moartea lor. Să credem că El ştie ce este mai bine pentru noi şi pentru cauza Lui.

vezi arhivă