Scrisoarea lui Lincoln
vineri, 22 septembrie 2017
devoțional zilnic


Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale! (Proverbele 1:8)

Pe internet a circulat o scrisoare care i-a fost atribuită lui Abraham Lincoln, al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Autenticitatea acestei scrisori care se presupune că a trimis-o învăţătorului fiului lui este contestată, pentru că ea nu apare în registrele oficiale ale fostului preşedinte. Dar, fie că a fost scrisă sau nu de Lincoln, conţinutul scrisorii ne va pune pe gânduri:

Învăţaţi-l cum să piardă, dar şi cum să se bucure de victorie; vorbiţi-i despre invidie, dar ţineţi-l departe de calea ei, ajutaţi-l să cunoască bucuria profundă a unui surâs mut şi să iubească cărţile, dar lăsaţi-l să înveţe şi despre cer, flori, munţi şi văi. În micile plăceri, în compania prietenilor lui, explicaţi-i că o înfrângere onorabilă este mai bună decât o victorie ruşinoasă. Învăţaţi-l să creadă în el, chiar dacă va trebui să înfrunte lumea de unul singur. Învăţaţi-l... să nu urce niciodată într-un tren doar pentru că ceilalţi au urcat.

Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii, dar să hotărască singur ce este adevărat; învăţaţi-l să râdă când este trist şi explicaţi-i că, uneori, şi bărbaţii plâng. Învăţaţi-l să ignore mulţimile avide de sânge şi să lupte singur pentru ceea ce crede că este drept. Purtaţi-vă bine cu el, dar nu-l protejaţi; doar focul întăreşte oţelul. Lăsaţi-l să aibă curaj când este nerăbdător şi când este răbdător.

Transmiteţi-i o încredere sublimă în Creator, credinţă în el însuşi, pentru că doar aşa, el va putea avea încredere în oameni. Ştiu că vă cer mult, dar, dragule profesor, faceţi tot ce puteţi face.

Câte fraze importante în această scrisoare! Puţin contează cine a fost autorul, trebuie să ţinem cont că valorile care sunt transmise ne vor duce pe drumul excelenţei şi vor face din această lume un loc mai bun pentru noi toţi.

#valori

vezi arhivă