LUI DUMNEZEU ÎNCĂ ÎI PASĂ
vineri, 21 decembrie 2018
devoțional zilnic


Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. – Psalmii 91:11

Michael Hasel era deja de trei luni în Europa pentru studii când tatăl lui, Gerhard F. Hasel, l-a chemat din Michigan cu o ofertă foarte tentantă. Michael trebuia să zboare înapoi în Statele Unite şi să se alăture familiei în Florida pentru vacanţa de Crăciun. Înainte de a lua o decizie finală, Michael a hotărât să se roage pentru acest lucru împreună cu câţiva prieteni.

Trei ore mai târziu, Hasel l-a sunat din nou pe fiul lui. „Michael, ce crezi?” l-a întrebat tatăl lui, „am reuşit să îţi rezerv unul din ultimele bilete disponibile. Vei zbura de la Frankfurt, prin Londra la New York şi apoi la Miami. Te vom lua noi de acolo!” Cumva confuz, dar simţind pace în a rămâne, Michael a hotărât să îşi petreacă vacanţa cu unchiul şi celelalte rude din sudul Germaniei. Tatăl lui i-a respectat decizia.

În ajunul Crăciunului, Michael şi familia lui extinsă au citit relatarea din Evanghelie despre naşterea lui Hristos şi apoi s-au aşezat în jurul pomului de Crăciun pentru a deschide cadourile. Atunci a sunat telefonul. Era familia lui Michael, care suna din Statele Unite. După ce a vorbit cu mama lui şi cu cele două surori, tatăl lui a luat şi el telefonul. „Michael, vreau să îţi spun ceva. Sunt bucuros că nu ai venit în Florida în acest an. Ai luat hotărârea bună. Biletul pe care ţi l-am rezervat era cu zborul Pan Am 103, care s-a prăbuşit săptămâna trecută în Lockerbie, Scoţia.”

Pe 21 decembrie 1988, zborul Pan Am 103 de la Londra la New York a explodat în aer deasupra Scoţiei, la doar o oră de la decolare. O bombă ascunsă într-un casetofon a fost detonată în cala pentru bagaje. Toţi cei 259 de pasageri au murit, chiar şi 11 locuitori din Lockerbie care au fost ucişi de rămăşiţele avionului în cădere. De ce a permis Dumnezeu ca 270 de oameni să moară, dar i-a cruţat viaţa lui Michael?

Încă suntem într-o lume păcătoasă, trăim în mijlocul marii controverse cosmico-istorice între bine şi rău şi suntem prea limitaţi în cunoştinţa noastră pentru a răspunde la întrebarea de mai sus. Dar ne putem încrede că „Dumnezeu nu conduce pe copiii Săi altfel de cum ar alege chiar ei să fie conduşi, dacă ar vedea de la început sfârşitul şi dacă ar înţelege slava lucrării pe care o îndeplinesc ca împreună-lucrători cu El” (Hristos, Lumina lumii, p. 224).

vezi arhivă