Cea mai bună protecţie
joi, 21 decembrie 2017
devoțional zilnic


Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea. (Psalmii 71:5)

Un tânăr căruia îi era teamă de moarte a fost recrutat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Zi şi noapte l-a chinuit o întrebare: cum să evite moartea pe câmpul de bătălie? Pentru a evita ca temerea lui să se materializeze, tânărul purta întotdeauna la gât o mică statuetă a lui „Buddha”, la fiecare mână trei inele aducătoare de fericire şi la cureaua de la cască a agăţat 22 de bileţele pentru noroc. La gamba stângă avea o incantaţie împotriva muşcăturilor de şarpe şi a malariei, iar în buzunarele uniformei avea paisprezece bucăţi de mătase cu inscripţii magice, care trebuiau să îl protejeze de proiectilele vrăjmaşe” (Renee Coffee, The Incredible Voyage [Incredibila călătorie], p. 163). În inima lui, el era blindat. Crezi că tot acest arsenal îl putea proteja? Cu siguranţă că nu! Bietul băiat a murit ciuruit de gloanţe într-un schimb de focuri. Talismanele lui nu l-au putut proteja.

Această poveste îmi aminteşte de un eveniment care s-a petrecut pe vremea prorocului Isaia. În acea vreme, mulţi oameni s-au depărtat de Creator şi au început să se închine la dumnezei, „lucrarea mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor” (vezi Isaia 2:8). Dar când Domnul a hotărât să îi pedepsească pe închinătorii la idoli, aceştia s-au ascuns în adăposturi, de unde au aruncat „idolii de argint şi idolii de aur” (vezi v. 20), care nu au putut să îi protejeze de distrugerea iminentă.

Astăzi, mii şi mii de oameni nu ies din casă până nu citesc ce le spun „astrele”. Ei cred că astrologia le oferă siguranţa pe care şi-o doresc atât de mult. Dar noi ştim că nu există niciun talisman pe acest pământ care să ne poată elibera de forţele răului. Cel mai bun lucru pe care putem să îl facem este să mergem la Dumnezeu şi să îi spunem: „Doamne, Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă, ca să nu mă sfâşie ca un leu care înghite fără să sară cineva în ajutor” (Psalmii 7:1,2).

Cât de bine ar fi dacă fiecare am spune: „Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea” (Psalmii 71:5). Făcând acest lucru, vom putea să ne bucurăm pentru totdeauna de următoarea făgăduinţă: „El este preaiubitul Domnului, El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna şi se va odihni între umerii Lui” (Deuteronomul 33:12).

vezi arhivă