Măreţia lucrurilor mici
joi, 21 septembrie 2017
devoțional zilnic


Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri (Matei 25:23)

În 22 iulie 1962, la NASA a avut loc prima lansare a rachetei Mariner 1. Obiectivul acelei misiuni era survolarea orbitei planetei Venus, a doua planetă a sistemului nostru solar. Totul părea să indice că operaţiunea avea să fie încoronată de succes. Dar, la scurtă vreme după lansare, oamenii de ştiinţă şi-au dat seama că racheta deviase de la culoarul de zbor şi nu putea ajunge la destinaţie. Ce s-a întâmplat?

Problema de orientare a rachetei se datora absenţei unui cratime (,) pe care cineva a uitat să o pună în codul matematic care controla destinaţia rachetei şi această eroare minusculă a provocat pierderea definitivă a rachetei şi a celor optsprezece milioane de dolari, cât a costat lansarea rachetei în spaţiu.

Cum este posibil ca lipsa unei singure cratime să ducă la distrugerea unei rachete atât de scumpe? Benjamin Franklin, politician şi savant american, declara următoarele: „Din lipsa unui cui, potcoava a fost pierdută. Din lipsa unei potcoave, calul a fost pierdut. Din lipsa unui cal, călăreţul a fost pierdut. Din lipsa unui călăreţ, bătălia a fost pierdută. Din lipsa unei bătălii, regatul a fost pierdut. Şi toate acestea din lipsa unui cui.” Un cui, o cratimă, un cuvânt, o datorie, un gest, orice poate determina destinul tău pământesc, dar şi veşnic! Deoarece avem tendinţa să uităm cât de mari sunt lucrurile mici, ar fi bine să memorăm şi să punem în practică următoarea declaraţie uimitoare a lui Ellen White: „Niciodată nu subestimaţi importanţa lucrurilor mărunte. Lucrurile mici formează disciplina vieţii. În funcţie de ele, sufletul este antrenat fie pentru a creşte în asemănarea cu Hristos, fie să poarte asemănarea cu răul” (Solii către tineret, cap. 60, p. 202).

Fraza finală îmi place în mod special: „În funcţie de ele, sufletul este antrenat fie pentru a creşte în asemănarea cu Hristos, fie să poarte asemănarea cu răul.” Care sunt aceste lucruri mărunte? Spălatul vaselor? Aranjarea patului? Ordonarea hainelor? Spălarea podelei? Poate că ai impresia că meriţi să primeşti ceva mai important de făcut, dar dacă îndeplineşti cu eficienţă aceste îndatoriri mici care îţi revin, Dumnezeu te va folosi pentru a-ţi da „adevărata disciplină a vieţii”.

Dacă îţi propui ca întotdeauna să faci bine lucrurile mărunte, curând Îl vei auzi pe Isus spunând: „Ai fost credincios în puţin lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21).

#fiicredinciosînlucrurilemici #făbinelucrurilemici

vezi arhivă